Hotărârea nr. 262/2009
cu privire la aprobarea Studiului de fezabilitate a obiectivului de investiție Montaj panouri solare pentru încălzire Școala generală 18–Avram Iancu AradH O T Ă R Â R E A nr.262 din 29 iulie 2009
cu privire la aprobarea „Studiului de fezabilitate a obiectivului de investiție „Montaj panouri solare pentru încălzire Școala generală 18-Avram Iancu” Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.44124/24.07.2009;
-raportul nr.44125 din 24.07.2009 al Serviciului Reparații și Întreținere Imobile din cadrul Direcției Patrimoniu;
-Avizul nr.24/28.07.2009 al Consiliului Tehnico-Economic al Municipiului Arad, numit prin Dispoziția Primarului nr. 1776/02.04.2008;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, art. 44, alin.1, conform căruia „documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și cele din împrumuturi interne și externe, contractate direct de autoritățile administrației publice locale, se aprobă, de către Consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz”;
În temeiul art.36, alin.(2), lit.”b”, alin.(4) lit.„d” art.45 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art.1 Se aprobă „Studiului de fezabilitate a obiectivului de investiție „Montaj panouri solare pentru încălzire Școala generală 18 - Avram Iancu Arad cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Finanțarea obiectivului de investiție se va face din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.
Art.3 Prezenta hotărâre se comunică celor interesați de către Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxxx Xxxxxxxx
Red/Dact IF/IF Verif. SL
1 ex. Serviciul Reparaț ii ș i Întreț inere Imobile
1 ex.Instituția Prefectului-Județ ul Arad
1 ex..Dosar ș edinț a CLMA 29.07.2009
Anexa la Hotă rârea nr.262 din 29.07.2009 a Consliului Local al Municipiului Arad
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI :
„Montaj panouri solare pentru încălzire Școala generală 18 - Avram Iancu Arad”
Faza : SF
TITULAR : CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
BENEFICIAR: CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI :
-
A. Valoarea totală a investiției : 494.646 lei
din care C + M : 178.365 lei
-
B. Capacități
Pe teren se află în prezent două corpuri de clădire,
-
- P + 2 + M, cu Ac = 990 mp, Ad = 3900 mp cu funcțiunea școală
-
- P, cu Ac = 1020 mp, cu funcțiunea sală de sport.
POT existent = POT propus = 23 %
CUT existent = CUT Propus = 0,56
-
C. Durata de realizare a investiției : 6 luni
-
D. Eșalonarea investiției : Anul I.
-
E. Finanțarea investiției se face din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.
Red/Dact IF/IF Verif. SL
1 ex. Serviciul Reparaț ii și Întreținere Imobile
1 ex.Instituț ia Prefectului-Județul Arad
cod:PMA- S1-02
1 ex..Dosar ședința CLMA 29.07.2009
ROMÂNIA
AVIZAT
SECRETAR
Xxxxx Xxxx
PROIECT
JUDEȚUL ARAD
f
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA nr._____
din _________________
cu privire la aprobarea „Studiului de fezabilitate a obiectivului de investiție „Montaj panouri solare pentru încălzire Școala generală 18 - Avram Iancu Arad ”
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- inițiativa primarului municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu
nr._________/_______________;
-
- raportul nr.___________din_________________al Serviciului Reparații și Întreținere Imobile
din cadrul Direcției Patrimoniu ;
-
- Avizul nr.____/_______2009 al Consiliului Tehnico-Economic al Municipiului Arad,numit
prin Dispoziția Primarului nr. 1776/02.04.2008;
-
- Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale , cu modificările și completările ulterioare, art. 44, alin.1, conform căruia „documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și cele din împrumuturi interne și externe, contractate direct de autoritățile administrației publice locale, se aprobă, de către Consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz”;
-
- prevederile art.36, alin.(2), lit.”b”,alin.(4) lit. „d” din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată cu modificările și completările ulterioare
În temeiul art.45, alin(1) din Legea nr.215/2001, Legea administrației publice locale,republicată, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Se aprobă „Studiului de fezabilitate a obiectivului de investiție „Montaj panouri solare pentru încălzire Școala generală 18 - Avram Iancu Arad ””, cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în Anexa , care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Finanțarea obiectivului de investiție se va face din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii .
Art.3 Prezenta hotărâre se comunică celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
SECRETAR
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Anexa la
Hotărârea nr.____ din_______2009
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI :
„Montaj panouri solare pentru încălzire Școala generală 18 - Avram Iancu Arad ”
Faza : SF
TITULAR : CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
BENEFICIAR: CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI :
-
A. Valoarea totală a investiției : 494.646 lei
din care C + M : 178.365 lei
-
B. Capacități
Pe teren se află în prezent două corpuri de clădire,
-
- P + 2 + M, cu Ac = 990 mp, Ad = 3900 mp cu funcțiunea școală
-
- P, cu Ac = 1020 mp, cu funcțiunea sală de sport.
POT existent = POT propus = 23 %
CUT existent = CUT Propus = 0,56
-
C. Durata de realizare a investiției : 6 luni
-
D. Eșalonarea investiției : Anul I, .
-
E. Finanțarea investiției se face din fonduri ale bugetului general și alte surse atrase în condițiile legii.
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr.___________/_________________
Primarul Municipiului Arad
În temeiul prevederilor art.45, alin.(6) din Legea nr. 215/2001 a Administrației Publice Locale, republicată și ale art. 37 (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 137/2008, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect :
- aprobarea „Studiului de fezabilitate a obiectivului de investiție „Montaj panouri solare pentru încălzire Școala generală 18 - Avram Iancu Arad ”, în susținerea căruia formulez următoarea:
EXPUNERE DE MOTIVE
Pornind de la inițiativa Guvernului României desfășurată prin Ministerul Mediului cu privire la finanțarea unor proiecte în cadrul Programului de înlocuire sau de completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, geotermală, eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului, am considerat oportună demararea acestei acțiuni și în municipiul Arad, realizând documentația pentru montaj panouri solare în vederea încălzirii apei calde menajere și a agentului termic ce deservește la Școala generală 18 - “Avram Iancu” Arad. Consider că așa cum reiese și din calcule vom reuși să aducem astfel un important aport de temperatură apei calde menajere și la încălzire.
Menționez că acest studiu va fi depus în vederea solicitării de fonduri pentru realizarea lucrărilor în condițiile în care se va obține finanțarea.
Având în vedere necesitatea intervențiilor propun:
Adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri privind: -aprobarea „Studiului de fezabilitate a obiectivului de investiție „Montaj panouri solare pentru încălzire Școala generală 18 - Avram Iancu Arad”.
PRIMAR,
Ing. Xxxxxxxx Xxxxx
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA PATRIMONIU
Nr. _________/________________
RAPORT
al serviciului de specialitate
Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr._______/___________ a domnului
Xxxxxxxx Xxxxx, primarul municipiului Arad ;
Obiect:
propunerea spre aprobare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect aprobarea „Studiului de fezabilitate a obiectivului de investiție Montaj panouri solare pentru încălzire Școala generală 18 - Avram Iancu Arad ”
Având în vedere:
Considerații de ordin general
Asigurarea apei calde menajere și a agentului termic pentru încălzirea școlii se face în system centralizat. În present la această unitate școlară se află în execuție mansarda clădirii și pentru a asigura consumurile necesare la aceste utilități după darea în folosință a obiectivului de investiție, apreciem ca oportună realizarea proiectului prin care se asigură reducerea consumurilor și implicit a cheltuielilor de întreținere.
Considerații Tehnice
Amplasarea pe latura Sud a corpului A, pe planul înclinat la 340 al mansardei, a trei module de panouri solare având :
-
- Modul 1 = 40 buc. panouri solare de 1mp fiecare, având capacitatea maximă de 0,85kWh;
-
- Modul 2 = 40 buc. panouri solare de 1mp fiecare, având capacitatea maximă de 0,85kWh;
-
- Modul 3 = 20 buc. panouri solare de 1mp fiecare, având capacitatea maximă de 0,85kWh;
TOTAL 100 buc. panouri solare, ce la un randament mediu de 70% față de maxim poate să asigure în totalitate necesarul de apă caldă pentru întreaga școală (aproximativ 3,4 l/s la 450C) precum și încălzirea centrală a școlii - parțial sau total în funcție de sezon și condiții meteo - cu apă caldă între 45 - 700C.
Pentru corecta funcționare a întregului sistem, pe lângă posibilitatea închiderii pe module se prevăd și următoarele lucrări:
-
- Construcții - susținere panouri solare pe acoperiș
-
- Instalații:
-
- Instalații electrice, automatizări,
-
- Instalații sanitare, racord apa rece, alimentare panouri,
-
- Instalații hidraulice panouri solare
-
- Distribuție interconectare panouri,
-
- Instalație racord și distribuție apa caldă,
-
- Instalație racord încălzire.
Practic, instalația cuprinde următoarele tipuri de funcțiuni:
-
- alimentare cu apă rece a întregului sistem de panouri solare,
-
- încălzirea apei și ulterior recircularea apei cu funcționarea concomitentă sau nu în funcție de caz a tuturor panourilor sau numai 1-2 module,
-
- racord și alimentare instalație cu apă caldă menajeră - preparată exclusiv cu panouri solare la consumatorii din școală, respectiv internat, în tot cursul anului,
-
- racord și alimentare totală sau parțială instalație de încălzire (calorifere), evident numai îm perioadele toamnă târziu - iarnă - primăvară timpurie,
-
- pompe, robineți, automatizări, racord electric, semnalizare funcționare sau nefuncționare, etc. în vederea utilizării la maximum a apei calde = energie, produsă de panourile solare.
Considerații economice :
Valoarea totală a investiției este de 494.646 lei din care valoarea lucrărilor de construcții montaj este de 178.365 lei.
Finanțarea acestui obiectiv de investiții se va face din fonduri ale bugetului general cu o contribuție estimată la 20% din valoarea proiectului și fonduri alocate prin Programul de înlocuire sau de completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, geotermală, eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului, în condițiile în care se va aproba finanțarea acestui proiect .
Considerații juridice:
Propunerea de aprobare a „Studiului de fezabilitate a obiectivului de investiție” Montaj panouri solare pentru încălzire Școala generală 18 - Avram Iancu Arad ”,se face în conformitate cu :
- prevederile Legii 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare, art. 44, alin. 1, conform căruia ,, documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiție noi , a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale , precum și cele din împrumuturi interne și externe, contractate direct de autoritățile administrației publice locale, se aprobă, de către Consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz”;
- prevederile art.36, alin.(2), lit.”b”,alin.(4) lit. „d” din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată cu modificările și completările ulterioare
Față de cele de mai sus considerăm oportună adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea „Studiului de fezabilitate a obiectivului de investiție Montaj panouri solare pentru încălzire Școala generală 18 - Avram Iancu Arad ”
DIRECTOR EXECUTIV,
ȘEF SERVICIU
Ing. Lucia Giurgiu
Ing. Xxxxx Xxxx
