Hotărârea nr. 119/2009
privind aprobarea subvenționării serviciilor de transport public local din municipiul Arad efectuat prin curse regulate cu autobuzele și acordarea unor facilități la transportul în comun cu autobuzele pe raza municipiului AradROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr .119
din 31 martie 2009
privind aprobarea subvenționării serviciilor de transport public local din municipiul Arad efectuat prin curse regulate cu autobuzele și acordarea unor facilități la transportul în comun cu autobuzele pe raza municipiului Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Expunerea de motive cu nr.18750/31.03.2009;
-raportul comun nr.18750/31.03.2009 al Serviciului Autorizații din cadrul Direcției Strategii Publice și Comunicare si al Serviciului Buget din cadrul Directiei Economice;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-prevederile Legii nr. 92/2007, Legea serviciilor de transport public local;
-prevederile Ordinului nr.353/2007, pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007;
-prevederile Ordinului nr.972/2007, pentru aprobarea Regulamentului pentru efectuarea transportului public local și a Caietului de sarcini al serviciilor de transport public local;
-prevederile Ordonanței Guvernului nr.97/1999 privind garantarea furnizării de servicii publice subvenționate de transport rutier intern și de transport pe căile navigabile interioare;
-prevederile Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Arad nr.106 si nr.107 din 19.03.2009 privind aprobarea înființării serviciului comunitar de transport public local și a Regulamentului de organizare și funcționare a acestuia în municipiul Arad;
-prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.223/22.08.2006, ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.322/31.10.2006 și ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.339/18.12.2007;
În temeiul art. 36 alin. (2) lit.„d“, alin.(6) lit.„a“ pct.14 și art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E
Art.1.Se aprobă subvenționarea cu un procent de 30% din totalulcheltuielilor de exploatare ale S.C Compania de Transport Public SA aferent transportului public local prin curse regulate cu autobuzele în municipiul Arad, începând cu data de 1 aprilie 2009. Autobuzele vor funcționa după un program de transport aprobat în anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.Se aprobă aplicarea prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.223/2006, nr.322/2006 și ale Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.339/2007 și pentru activitatea de transport public local în comun cu autobuze urbane.
Art.3. Se modifica în mod corespunzător și metodologiile privind aplicarea masurilor de protecție socială și de acordare a facilităților la transportul local în comun.
Art.4.Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Direcția Economică, Direcția Strategii Publice și Comunicare șiSC Compania de Transport Public SA Arad și se va comunica celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.
Red/Dact IF/IF, Verif..SL
1 ex. Serviciul Buget
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex..Dosar ședința CLMA 31.03.2009
cod:PMA- S1-02
Anexa la Hotărârea nr.119 din 31 martie 2009 A Consiliului Local al municipiului Arad
Programul de transport pentru reteau de trasee/grupa de trasee/traseul :
Autobuz
|
Linia Nr. statii/sens Lungimea |
Traseul |
Capacitate (nr. locuri) |
Intervalul de succedere a curselor: zilele 1-5(6,7) Numar de mijloace de transport: zilele 1-5(6,7) |
Plecari de la capete de traseu | ||||
|
06:00- 08:00 |
08:00- 13:00 |
13:00- 16:00 |
16:00- 23:00 |
Prima |
Ultima | |||
|
19 |
dus: Podgoria, Billa, Infanteriei, Gara Ar. Nou, Sanicolau Mic intors: Sanicolau Mic, |
78 |
Dus: 5:40 (-) 6:30 |
Dus: - (-) |
Dus: 15:30 (-) |
Dus: - (-) |
5:40 (-) |
16:00 (-) |
|
11 |
Gara Ar Nou, Infanteriei, Billa, Podgoria |
Intors: 6:07 (-) 7:00 |
Intors: - (-) |
Intors: 16:00 (-) |
Intors: - (-) | |||
|
10.35 km |
Cap. 1: Podgoria Cap. 2: Sanicolau Mic |
1 (-) |
0 (-) |
1 (-) |
0 (-) | |||
|
20 8 |
dus: Billa, Maranata, Banu Maracine, Piata Spitalului, UTA intors:UTA, Piata Spitalului, Banu Maracine, Maranata, Billa Cap. 1: Billa Cap. 2: UTA |
78 |
Dus: 5:45 (-) 6:25 7:05 7:45 |
Dus: - (-) |
Dus: 14:50 (-) 15:30 16:10 |
Dus: - (-) |
5:45 (-) |
16:10 (-) |
|
5 km |
Intors: 5:25 (-) 6:05 6:45 7:25 |
Intors: - (-) |
Intors: 14:50 (-) 15:10 15:50 |
Intors: - (-) | ||||
|
1 (-) |
0 (-) |
1 (-) |
0 (-) | |||||
|
21 10 5.5 km |
dus: Faleza Sud, Confectii, Piata Spitalului, Banu Maracine,Podgoria,Gara CFR intors: Gara CFR, Banu Maracine, Piata Spitalului, Confectii, Faleza Sud |
78 |
25 (-) |
0 (-) |
25 (-) |
0 (-) |
5:45 (-) |
18:05 (-) |
|
Cap. 1: Faleza Sud Cap. 2: Gara CFR |
2 (-) |
0 (-) |
2 (-) |
0 (-) | ||||
La caietul de sarcini-cadru
Programul de transport pentru reteau de trasee/grupa de trasee/traseul : Autobuz
|
Linia Nr. statii/sens Lungimea |
Traseul |
Capacitate (nr. locuri) |
Intervalul de succedere a curselor: zilele 1-5(6,7) Numar de mijloace de transport: zilele 1-5(6,7) |
Plecari de la capete de traseu | ||||
|
06:00- 08:00 |
08:00- 13:00 |
13:00- 16:00 |
16:00- 23:00 |
Prima |
Ultima | |||
|
dus: Podgoria, | ||||||||
|
31 |
Astra II, | |||||||
|
Gorunului, Vezuviu, Trenului |
78 |
40 |
0 (-) |
40 (-) |
0 |
5:50 |
17:50 (-) | |
|
8 |
intors: Trenului, Vezuviu, Gorunului, Astra II, Podgoria |
(-) |
(-) |
(-) | ||||
|
4 km |
Cap. 1: Podgoria Cap. 2: Trenului |
1 (-) |
0 (-) |
1 (-) |
0 (-) | |||
|
dus: Podgoria, |
Dus: | |||||||
|
39b |
Gara CFR, |
9:00 | ||||||
|
Autogara, Cedrului |
27 |
10:00 12:10 |
9:00 (-) |
12:25 (-) | ||||
|
5 3,5 km |
intors: Cedrului, Autogara, Gara CFR, Podgoria |
Intors: 9:15 10:15 12:25 | ||||||
|
1 (-) | ||||||||
|
dus: Gara Bujac, | ||||||||
|
41 |
Independentei, |
143 | ||||||
|
Abatorului, Ion |
30 |
120 |
60 |
120 |
5:30 |
21:30 | ||
|
Ratiu, Piata Romana |
(60) |
(-) |
(60) |
(60) |
(5:30) |
(21:30) | ||
|
12/13 |
intors: Piata Romana, Ion Ratiu, Abatorului, Independentei, | |||||||
|
7,8 km |
Gara Bujac Cap. 1: Gara Bujac Cap. 2: Piata Romana |
2 (1) |
1 (-) |
1 (1) |
1 (1) |
ANEXA Nr.1
La caietul de sarcini-cadru
Programul de transport pentru reteau de trasee/grupa de trasee/traseul : Autobuz
|
Linia Nr. statii/sens Lungimea |
Traseul |
Capacitate (nr. locuri) |
Intervalul de succedere a curselor: zilele 1-5(6,7) Numar de mijloace de transport: zilele 1-5(6,7) |
Plecari de la capete de traseu | ||||
|
06:00- 08:00 |
08:00- 13:00 |
13:00- 16:00 |
16:00- 23:00 |
Prima |
Ultima | |||
|
54 7 9 km |
dus: Podgoria, Banu Maracine, Piata Spitalului, Pomenirea, IAS Muresul intors: IAS Muresul, Pomenirea, Piata Spitalului, Banu Maracine, Podgoria Cap. 1: Podgoria Cap. 2: IAS Muresul |
78 |
Dus: 6:30 (-) |
Dus: - (-) |
Dus: 15:00 (-) |
Dus: - (-) |
6:30 (-) |
15:30 (-) |
|
Intors: 7:00 (-) |
Intors: - (-) |
Intors: 15:30 (-) |
Intors: - (-) | |||||
|
1 (-) |
0 (-) |
1 (-) |
0 (-) | |||||
La caietul de sarcini-cadru
|
Linia Nr. statii/sens Lungimea |
Traseul |
Capacitate (nr. locuri) |
Intervalul de succedere a curselor: zilele 1-5(6,7) Numar de mijloace de transport: zilele 1-5(6,7) |
Plecari de la capete de traseu | ||||
|
06:00- 08:00 |
08:00- 13:00 |
13:00- 16:00 |
16:00- 23:00 |
Prima |
Ultima | |||
|
dus: intors: Cap. 1: Cap. 2: | ||||||||
|
dus: intors: Cap. 1: Cap. 2: | ||||||||
|
dus: intors: Cap. 1: Cap. 2: | ||||||||
La caietul de sarcini-cadru
|
Linia Nr. statii/sens Lungimea |
Traseul |
Capacitate (nr. locuri) |
Intervalul de succedere a curselor: zilele 1-5(6,7) Numar de mijloace de transport: zilele 1-5(6,7) |
Plecari de la capete de traseu | ||||
|
06:00- 08:00 |
08:00- 13:00 |
13:00- 16:00 |
16:00- 23:00 |
Prima |
Ultima | |||
|
dus: intors: Cap. 1: Cap. 2: | ||||||||
|
dus: intors: Cap. 1: Cap. 2: | ||||||||
|
dus: intors: Cap. 1: Cap. 2: | ||||||||
La caietul de sarcini-cadru
|
Linia Nr. statii/sens Lungimea |
Traseul |
Capacitate (nr. locuri) |
Intervalul de succedere a curselor: zilele 1-5(6,7) Numar de mijloace de transport: zilele 1-5(6,7) |
Plecari de la capete de traseu | ||||
|
06:00- 08:00 |
08:00- 13:00 |
13:00- 16:00 |
16:00- 23:00 |
Prima |
Ultima | |||
|
dus: intors: Cap. 1: Cap. 2: | ||||||||
|
dus: intors: Cap. 1: Cap. 2: | ||||||||
|
dus: intors: Cap. 1: Cap. 2: | ||||||||
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxx
|
ROMÂNIA |
P R O I E C T |
A v i z a t |
|
JUDEȚUL ARAD |
S E C R E T A R | |
|
MUNICIPIUL ARAD |
Xxxxx Xxxx | |
|
CONSILIUL LOCAL |
H O T Ă R Â R E A nr. _______ din ______________ 2009 |
privind aprobarea subvenționării serviciilor de transport public local din municipiul Arad efectuat prin curse regulate cu autobuzele si acordarea unor facilități la transportul în comun cu autobuzele pe raza municipiului Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Expunerea de motive cu nr.18750/31.03.2009;
-
- raportul comun nr.18750/31.03.2009 al Serviciului autorizații din cadrul Direcției Strategii Publice și Comunicare si al Serviciului Buget din cadrul Directiei Economice;
-
- rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- prevederile Legii nr. 92/2007, Legea serviciilor de transport public local;
-
- prevederile Ordinului nr. 353/2007, pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007;
-
- prevederile Ordinului nr. 972/2007, pentru aprobarea Regulamentului pentru efectuarea transportului public local și a Caietului de sarcini al serviciilor de transport public local;
-
- prevederile Ordonanței Guvernului nr. 97/1999 privind garantarea furnizării de servicii publice subvenționate de transport rutier intern și de transport pe căile navigabile interioare;
-
- prevederile Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Arad nr.106 si nr.107 din 19.03.2009 privind aprobarea înființării serviciului comunitar de transport public local și a Regulamentului de organizare și funcționare a acestuia în municipiul Arad;
-
- prevederile HCLM Arad nr.223/22.08.2006, ale HCLM Arad nr.322/31.10.2006, si ale HCLM Arad nr.339/18.12.2007;
În temeiul art. 36 alin. (2) lit.„d“, alin.(6) lit.„a“ pct.14 și art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E :
Art.1. Se aprobă subvenționarea cu un procent de 30% din totalul cheltuielilor de exploatare ale S.C Compania de Transport Public SA aferent transportului public local prin curse regulate cu autobuzele în municipiul Arad, începând cu data de 1 aprilie 2009. Autobuzele vor functiona după un program de transport aprobat în anexă.
Art.2. Se aprobă aplicarea prevederilor HCLM nr.223/2006, nr.322/2006 si ale HCLM Arad nr.339/2007 si pentru activitatea de transport public local în comun cu autobuze urbane.
Art.3. Se modifică în mod corespunzător si metodologiile privind aplicarea măsurilor de protectie socială si de acordare a facilitătilor la transportul local în comun.
Art.4. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Direcția Economică, Directia Strategii Publice si Comunicare și SC Compania de Transport Public SA Arad și se va comunica celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ S E C R E T A R
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr.18750/31.03.2009
EXPUNERE DE MOTIVE
Domnul Xxxxxxxx Xxxxx, Primarul Municipiului Arad;
Având în vedere:
- prevederile Legii nr. 92/2007, Legea serviciilor de transport public local;
- prevederile Ordinului nr. 353/2007, pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007;
- prevederile Ordinului nr. 972/2007, pentru aprobarea Regulamentului pentru efectuarea transportului public local și a Caietului de sarcini al serviciilor de transport public local;
-
- prevederile Ordonanței Guvernului nr. 97/1999 privind garantarea furnizării de servicii publice subvenționate de transport rutier intern și de transport pe căile navigabile interioare;
-
- prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad
nr.___/____2009, privind aprobarea înființării serviciului comunitar de transport
public local și a Regulamentului de organizare și funcționare a acestuia în municipiul Arad;
-
- prevederile HCLM Arad nr.223/22.08.2006, ale HCLM Arad nr.322/31.10.2006, ale HCLM Arad nr.339/18.12.2007;
Consider oportună promovarea unui proiect de hotă râre având ca obiect aprobarea subvenționării cu un procent de 30% din totalul cheltuielilor de exploatare ale SC Compania de Transport Public SA Arad aferent activității de transport public în comun prin curse regulate cu autobuzele în municipiul Arad, începând cu data de 1 aprilie 2009 si modificarea hotărârilor de consiliu ce prevăd măsuri de protectie socială pentru anumite categorii de persoane aferent transportului local în comun cu tramvaiele, prin includerea transportului local în comun cu autobuzele urbane.
P R I M A R
Xxxxxxxx Xxxxx
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA STRATEGII PUBLICE ȘI COMUNICARE
Serviciul Autorizatii
DIRECȚIA ECONOMICĂ
Serviciul Buget
Nr.18750/31.03.2009
R A P O R T al serviciilor de specialitate
Referitor la : Expunerea de motive înregistrată cu nr.18750/31.03.2009 a domnului Xxxxxxxx Xxxxx, Primarul Municipiului Arad, prin care se propune subvenționarea cheltuielilor de exploatare ale SC CTP SA Arad aferent activitatii de transport local în comun prin curse regulate cu autobuzele în municipiul Arad si includerea în hotărârile de consiliu ce aproba masuri de protectie sociala pentru transportul public local în comun cu tramvaiele si a transportului public local în comun cu autobuzele urbane;
Considerente generale:
Datorită faptului că în municipiul Arad se desfășoară activități de transport public local prin curse regulate cu autobuzele, activitate la care se acordă facilități pentru anumite categorii de persoane, iar conform prevederilor legale în condițiile în care în transportul public local se acordă facilități de transport uneia sau mai multor categorii de persoane, serviciul prin care se realizează transportul respectiv se consideră serviciu public subvenționat de transport.
Considerente juridice:
Având în vedere:
-
- prevederile Legii nr. 92/2007, Legea serviciilor de transport public local;
-
- prevederile Ordinului nr. 353/2007, pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007;
-
- prevederile Ordinului nr. 972/2007, pentru aprobarea Regulamentului pentru efectuarea transportului public local și a Caietului de sarcini al serviciilor de transport public local;
-
- prevederile Ordonanței Guvernului nr. 97/1999 privind garantarea furnizării de servicii publice subvenționate de transport rutier intern și de transport pe căile navigabile interioare;
-
- prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.106/2009 si nr.107/2009, privind aprobarea înființării serviciului comunitar de transport public local și a Regulamentului de organizare și funcționare a acestuia în municipiul Arad;
-
- prevederile Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Arad nr.223/2006, nr.322/2006 si nr.339/2007 privind acordarea unor facilități la transportul public în comun din municipiul Arad care se desfășoară cu tramvaiele;
Tinând cont de următoarele:
O dată cu aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului de transport public local în municipiul Arad, activitatea de transport prin curse regulate efectuat cu autobuzele intră automat în sfera serviciilor comunitare de transport public local, conform legii, nemaifiind justificată subvenționarea liniilor de autobuz operate pe raza municipiului Arad de către Consiliul Județean Arad.
Protectia socială se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare si conform hotărârilor Consiliului Local Municipal Arad, după cum urmează:
1. Gratuităti la transportul public în comun
a. acordate pe baza unor legi speciale:
-
- Legea 44/1994 republicată privind veteranii de război, precum si unele drepturi ale invalizilor si văduvelor de război (subventionate integral);
-
- Legea 341/2004 a recunostintei fată de eroii martiri si luptătorii care au contribuit la victoria revolutiei române din decembrie 1989 (subventionate integral);
- Decret-Lege nr.188/1990, republicată privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 si HCLM Arad nr.322/2006 (subventionate integral);
- Legea 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (fără subventionare pe abonament-incluse în subventiile pt. activitatea de exploatare).
b. acordate pe baza Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 223/2006 si nr.339/2007:
- persoanele cu vârsta peste 70 de ani (fără subventii acordate pe abonament-incluse în subventiile pentru activitatea de exploatare );
-
- pensionarii cu un venit lunar mai mic de 620 lei (fără subvenții acordate pe abonament - sumele aferente sunt incluse în subventiile pentru activitatea de exploatare). Plafonul de venit invocat este valabil până la modificarea lui prin hotărâre de consiliu.
2. Reduceri de tarif-subventionat 50%
-
- donatori de sânge - pentru perioada de o lună, cf. Legii nr.282/2005 privind organizarea activitătii de transfuzie sanguină, donarea de sânge si componente sanguine de origine umană si HGR nr.1364/2006 pentru aprobarea drepturilor si obligatiilor donatorilor de sânge si HCLM Arad nr.322/2006;
-
- pensionari cu venituri peste 620 lei, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 223/2006 si nr.339/2007. Plafonul de venit este valabil până la modificarea acestuia prin hotărâre de consiliu.
Revenind la considerentele de ordin legislativ, respectiv Legea serviciilor de transport public local, nr.92/2007, dar și Ordinul nr. 353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, aceasta oferă posibilitatea operatorului de transport de a-și recupera integral costurile de exploatare prin tarife/taxe suportate de beneficiarii direcți și prin finanțarea de la bugetele locale (art. 1 alin. 4 lit.i), pentru susținerea dezvoltării economice a localităților și pentru satisfacerea cu prioritate a nevoilor de deplasare a populației, avându-se în vedere și protecția categoriilor sociale defavorizate.
Pe de altă parte, intră în atribuțiile Consiliilor Locale (art.17, lit. m, n si o):
- stabilirea, ajustarea si modificarea tarifelor de că lătorie pentru serviciul de transport public local de persoane, cu respectarea prevederilor legale privind modalitatea de gestionare a serviciului;
-
- stabilirea subvenției acordate de la bugetul local, pentru acoperirea diferenței dintre costurile înregistrate de operatorul de transport, pentru efectuarea serviciului si sumele efectiv încasate ca urmare a efectuării transportului;
-
- asigurarea resurselor bugetare pentru susținerea totală sau parțială a costurilor de transport public de persoane pentru unele categorii sociale defavorizate, stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale, ori prin lege.
Având în vedere cele mai sus, precum și legislația invocată anterior,
P R O P U N E M:
-
1) Promovarea proiectului de hotărâre pentru aprobarea subvenționării cu un procent de 30% din totalul cheltuielilor de exploatare ale SC CTP SA Arad aferent activitatii de transport public local prin curse regulate cu autobuzele în municipiul Arad, începând cu data de 1 aprilie 2009.
-
2) Modificarea prevederilor HCLM Arad nr.223/2006, nr.322/2006 si ale HCLM Arad nr.339/2007, prin includerea în cadrul masurilor de protectie sociala aprobate si a activitatii de transport public local în comun cu autobuze urbane.
Autoritatea de autorizare din cadrul PMA va întocmi lunar si va înainta Serviciului Buget în vederea constatarii necesarului de subventii, Raport de specialitate privind verificarea efectuarii transportului public local prin curse regulate cu autobuzele, cf. Programului de transport anexat prezentului proiect de hotarâre.
Compania de Transport Public va întocmi contabilitate distinctă pentru activitatea de transport local în comun cu autobuzele, în vederea monitorizării acestei activităti, a veniturilor obtinute si cheltuielilor efectuate.
Serviciul Buget din cadrul Primăriei Municipiului Arad va constata lunar necesarul de subventii pentru functionarea activitătii de transport în comun cu autobuzele urbane si respectiv pentru protectie socială, aprobate prin prezenta hotărâre.
Administrator Public,
Xxxxxxx Xxxxx
Șef Serviciu Autorizații,
Xxxxxxx Xxxxxx
Director Economic,
Xxxxx Xxxxx
Sef Serviciu Buget,
Xxxxxxx Xxxxxxx
