Hotărârea nr. 84/2008
pentru modificarea Hotărârii nr. 2/18.01.2008 privind repartizarea fondului de rulment al municipiului AradROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 84 din 14 aprilie 2008 pentru modificarea Hotărârii nr. 2/18.01.2008 privind repartizarea fondului de rulment al municipiului Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive nr.22158/09.04.2008
-
- rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- Raportul nr. 22158/09.04.2008 al Direcției Economice;
-
- Referatul nr. 22158/09.04.2008 al Serviciului Investiții;
-
- prevederile art.58 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale;
În temeiul drepturilor conferite prin art.36 alin.(2), lit.”b”, alin.(4) lit.,”a” și art.45 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E
Art.1.Se diminuează cu suma de 2.000.000 lei fondurile alocate pentru acoperirea unor goluri temporare de casă și se majorează cu aceeași sumă Programul de investiții publice cu finanțare din fondul de rulment.
Art.2. Se majorează cu suma de 544.500 lei Programul de investiții cu finanțare din fondul de rulment reprezentând dobânda încasată la depozitele constituite.
Art.3. Se modifică anexa Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.2/18.01.2008, după cum urmează:
-
a) La capitolul 51.11- “Autorități publice și acțiuni externe”:
-
- se diminuează cu suma de 40.000 lei prevederile bugetare alocate obiectivului de investiții „PUZ - Zona Sânicolaul Mic”;
-
- se diminuează cu suma de 600.000 lei prevederile bugetare alocate obiectivului de investiții „Întocmirea cadastrului imobiliar și edilitar al municipiului Arad”;
-
b) La capitolul 70.11.- “Locuințe, servicii și dezvoltare publică”
-
- se majorează cu suma de 640.000 lei creditele alocate pentru obiectivul de investiții „Complex de locuințe colective Sânicolaul Mic - 3 blocuri tip garsoniere”;
-
- se majorează cu suma de 544.500 lei creditele alocate pentru obiectivul de investiții „Utilități Zona de Locuințe Micalaca Est
-
c) La capitolul 84.11 “Transporturi”:
-
- se majorează cu suma de 2.000.000 lei creditele alocate pe obiectivul de investiții „Modernizare arteră de circulație, str.Pădurii, Piața Romană, Sectorul I, str.Condurașilor-Kogălniceanu ”.
Art.4. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Direcția Economică si se va comunica tuturor celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxxx Xxxxxx
Red/Dact.IF/IF, Verificat SL, 1 ex.Dosar sedinta CLMA- 14 04 2008
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad,
1ex.Direcția Economică-Serviciul Buget
p. S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxx
Cod PMA-S1-02
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 84 din 14 aprilie 2008 pentru modificarea Hotărârii nr. 2/18.01.2008 privind repartizarea fondului de rulment al municipiului Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive nr.22158/09.04.2008
-
- rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- Raportul nr. 22158/09.04.2008 al Direcției Economice;
-
- Referatul nr. 22158/09.04.2008 al Serviciului Investiții;
-
- prevederile art.58 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale;
În temeiul drepturilor conferite prin art.36 alin.(2), lit.”b”, alin.(4) lit.,”a” și art.45 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E
Art.1.Se diminuează cu suma de 2.000.000 lei fondurile alocate pentru acoperirea unor goluri temporare de casă și se majorează cu aceeași sumă Programul de investiții publice cu finanțare din fondul de rulment.
Art.2. Se majorează cu suma de 544.500 lei Programul de investiții cu finanțare din fondul de rulment reprezentând dobânda încasată la depozitele constituite.
Art.3. Se modifică anexa Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.2/18.01.2008, după cum urmează:
-
a) La capitolul 51.11- “Autorități publice și acțiuni externe”:
-
- se diminuează cu suma de 40.000 lei prevederile bugetare alocate obiectivului de investiții „PUZ - Zona Sânicolaul Mic”;
-
- se diminuează cu suma de 600.000 lei prevederile bugetare alocate obiectivului de investiții „Întocmirea cadastrului imobiliar și edilitar al municipiului Arad”;
-
b) La capitolul 70.11.- “Locuințe, servicii și dezvoltare publică”
-
- se majorează cu suma de 640.000 lei creditele alocate pentru obiectivul de investiții „Complex de locuințe colective Sânicolaul Mic - 3 blocuri tip garsoniere”;
-
- se majorează cu suma de 544.500 lei creditele alocate pentru obiectivul de investiții „Utilități Zona de Locuințe Micalaca Est
-
c) La capitolul 84.11 “Transporturi”:
-
- se majorează cu suma de 2.000.000 lei creditele alocate pe obiectivul de investiții „Modernizare arteră de circulație, str.Pădurii, Piața Romană, Sectorul I, str.Condurașilor-Kogălniceanu ”.
Art.4. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Direcția Economică si se va comunica tuturor celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxxx Xxxxxx
Red/Dact.IF/IF, Verificat SL, 1 ex.Dosar sedinta CLMA- 14 04 2008
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad,
1ex.Direcția Economică-Serviciul Buget
p. S E C R E T A R Xxxxxxxx Xxxxx
Cod PMA-S1-02
|
R O M Â N I A JUDETUL ARAD |
P R O I E C T |
AVIZAT, | |
|
MUNICIPIUL ARAD |
SECRETAR, | ||
|
CONSILIUL LOCAL |
Xxxxx Xxxx | ||
|
H O T Ă R Â R E A Nr. | |||
|
din__ |
_______________ 2008 | ||
pentru modificarea Hotărârii nr. 2/18.01.2008 privind repartizarea fondului de rulment al municipiului Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad;
Având în vedere:
• Initiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Expunerea de motive nr. 22158/09.04.2008
• Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
• Referatul nr. 22158/09.04.2008 al Directiei Economice;
• Referatul nr. 22158/09.04.2008 al Serviciului Investitii;
• Prevederile art.58 din Legea nr.273/29 iunie 2006 privind finantele publice locale;
În temeiul drepturilor conferite prin Legea nr.215/2001 republicată a administratiei publice locale;
H O T Ă R Ă S T E :
Art.1: Se diminuează cu suma de 2.000.000 lei fondurile alocate pentru acoperirea unor goluri temporare de casă și se majorează cu aceeași sumă Programul de investiții publice cu finanțare din fondul de rulment.
Art.2: Se majorează cu suma de 544.500 lei Programul de investiții cu finanțare din fondul de rulment reprezentând dobânda încasată la depozitele constituite.
Art.3: Se modifică Anexa la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 2/18.01.2008, după cum urmează:
-
a) La capitolul 51.11 “Autorități publice și acțiuni externe”:
-
■ se diminuează cu suma de 40.000 lei prevederile bugetare alocate obiectivului de investiții „ PUZ - Zona Sânicolaul Mic”;
-
■ se diminuează cu suma de 600.000 lei prevederile bugetare alocate obiectivului de investiții „ Întocmirea cadastrului imobiliar și edilitar al municipiului Arad”;
-
b) La capitolul 70.11 “Locuințe, servicii și dezvoltare publică”
-
• se majorează cu suma de 640.000 lei creditele alocate pe obiectivul de investiții „Complex de locuințe colective Sânicolaul Mic - 3 blocuri tip garsoniere”;
-
• se majorează cu suma de 544.500 lei creditele alocate pe obiectivul de investiții „ Utilități Zona de Locuințe Micalaca Est ”;
-
c) La capitolul 84.11 “Transporturi”:
-
• se majorează cu suma de 2.000.000 lei creditele alocate pe obiectivul de investiții „Modernizare arteră de circulație str. Pădurii Piața Romană Sector I str. Condurașilor - Kogălniceanu ”.
Art.3: Prezenta se va duce la îndeplinire de către Directia Economică si se va comunica tuturor celor interesati prin grija Serviciului Administratie publică locală.
PRESEDINTE DE SEDINTĂ,
S E C R E T A R,
PMA -S1-
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 22158/09.04.2008
Având în vedere:
-
❖ Necesitatea efectuării unor modificări în interiorul Programului de investiții finanțat din fondul de rulment al municipiului Arad în urma desfășurării procedurilor corespunzătoare;
-
❖ Legislatia în vigoare privind utilizarea fondului de rulment al unitătii administrativ-teritoriale;
P R O P U N:
Modificarea repartizării fondului de rulment al municipiului Arad cu influențele cuprinse în Referatul Serviciului Investiții, conform Anexei la proiectul de hotărâre.
P R I M A R,
Xxxxxxxx Xxxxx
Direcția Economică, Serviciul Buget
Red/Dact. Xxxxxxx Xxxxxxx
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECTIA ECONOMICĂ
Serviciul Buget
Nr . 22158/09.04.2008
RAPORTUL SERVICIULUI DE SPECIALITATE
privind modificarea repartizării fondului de rulment al municipiului Arad
Având în vedere:
-
• Referatul, nr. 22158/09.04.2008 din partea Serviciului Investiții;
-
• Prevederile din Legea 273/2006 privind finantele publice locale;
P R O P U N E M
modificarea repartizării fondului de rulment după cum urmează:
1) se diminuează cu suma de 40.000 lei prevederile bugetare alocate obiectivului de investiții „PUZ- Zona Sânicolaul Mic”;
-
2) se diminuează cu suma de 600.000 lei prevederile bugetare alocate obiectivului de investiții „ Întocmirea cadastrului imobiliar și edilitar al municipiului Arad”;
-
3) se majorează cu suma de 640.000 lei creditele alocate pe obiectivul de investiții „Complex de locuințe colective Sânicolaul Mic - 3 blocuri tip garsoniere”;
-
4) se majorează cu suma de 544.500 lei creditele alocate pe obiectivul de investiții „Utilități Zona de Locuințe Micalaca Est ”;
5) se majorează cu suma de 2.000.000 lei prevederile bugetare alocate obiectivului de investiții „Modernizare arteră de circulație str. Pădurii Piața Romană Sector I str. Condurașilor - Kogălniceanu ”.
VICEPRIMAR, DIRECTOR EXECUTIV, ȘEF SERVICIU,
Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxx Xxxxș Xxxxxxx Xxxxxxx
Direcția Economică, Serviciul Buget
Red/Dact. Xxxxxxx Xxxxxxx
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
Anexa la Hotararea nr.84 din 14 04 2008 a Consiliului Local al Municipiului Arad
LISTA PROGRAMULUI DE INVESTIȚII PE ANUL 2008 CU FINANȚARE DIN FONDUL DE RULMENT (detaliat pe ordonatorii de credite)
- lei -
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor bugetare, denumirea obiectivelor de investiții sau a cheltuielilor |
Alin. |
Valoare actualizată 31.12.2007 |
Executat până la 31.12.2007 |
Rest de executat la 31.12.2007 |
PREVEDERI 2008 | ||||||||
|
Total buget 2008, din care: |
Buget local |
Taxe speciale stare civilă |
Taxe speciale autorizații |
Obligațiuni |
HGR 1262/ 2006 |
HGR 1625/ 2006 |
HGR 388/ 2006 |
HGR 1462/ 2007 | ||||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
|
CONSILIUL LOCAL AL |
168.928.816 |
66.620.474 |
102.308.342 |
38.220.967 |
35.780.961 |
15.021 |
795 |
17.316 |
306.153 |
108.304 |
592.417 |
1.400.000 | ||
|
1 |
MUNICIPIULUI ARAD, |
* | ||||||||||||
|
127.363.000 |
61.813.912 |
65.549.088 |
31.989.213 |
29.730.277 |
0 |
0 |
17.316 |
140.899 |
108.304 |
592.417 |
1.400.000 | |||
|
total din care: | ||||||||||||||
|
Ordonator de credite: |
168.854.816 |
66.547.299 |
102.307.517 |
38.220.142 |
35.780.961 |
15.021 |
795 |
17.316 |
305.328 |
108.304 |
592.417 |
1.400.000 | ||
|
2 |
MUNICIPIUL ARAD, total din care: |
127.293.000 |
61.744.737 |
65.548.263 |
31.988.388 |
29.730.277 |
0 |
0 |
17.316 |
140.074 |
108.304 |
592.417 |
1.400.000 | |
|
3 |
51.11 Autorități publice și acțiuni |
4.506.816 |
1.115.000 |
3.391.816 |
3.391.816 |
1.976.000 |
15.021 |
795 |
0 |
0 |
0 |
0 |
1.400.000 | |
|
externe, total din care: |
1.950.000 |
0 |
1.950.000 |
1.950.000 |
550.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
1.400.000 | ||
|
4 |
Paragraful 51.11.01.03 |
4.506.816 |
1.115.000 |
3.391.816 |
3.391.816 |
1.976.000 |
15.021 |
795 |
0 |
0 |
0 |
0 |
1.400.000 | |
|
Autorități executive |
1.950.000 |
0 |
1.950.000 |
1.950.000 |
550.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
1.400.000 | ||
|
5 |
C. ACHIZIȚII DE BUNURI ȘI |
4.506.816 |
1.115.000 |
3.391.816 |
3.391.816 |
1.976.000 |
15.021 |
795 |
0 |
0 |
0 |
0 |
1.400.000 | |
|
ALTE CHELTUIELI |
1.950.000 |
0 |
1.950.000 |
1.950.000 |
550.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
1.400.000 | ||
|
6 |
1.Consolidare imobil Arad, B-dul |
71.01.01 |
50.000 |
0 |
50.000 |
50.000 |
50.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
Revoluției nr. 55 - cofinanțare |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
7 |
2.Achiziții imobile și lucrări pentru punerea în valoare a Parcului |
71.01.01 |
1.950.000 |
0 |
1.950.000 |
1.950.000 |
550.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
1.400.000 |
|
1.950.000 |
0 |
1.950.000 |
1.950.000 |
550.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
1.400.000 | |||
|
Reconcilierii Româno-Maghiare | ||||||||||||||
|
8 |
3.Dotări ale Serviciului Stare Civilă cu mașini, echipamente și mijloace de |
71.01.02 |
15.021 |
0 |
15.021 |
15.021 |
0 |
15.021 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
transport | ||||||||||||||
|
9 |
4.Dotări ale Serviciului Autorizații cu mașini, echipamente și mijloace de |
71.01.02 |
795 |
0 |
795 |
795 |
0 |
0 |
795 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
transport | ||||||||||||||
|
10 |
5.PUG - Municipiul Arad |
71.01.30 |
181.000 |
42.000 |
139.000 |
139.000 |
139.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
11 |
6.PUZ - Zona Ceala |
71.01.30 |
178.000 |
118.000 |
60.000 |
60.000 |
60.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
12 |
7.PUZ - Zona Sânicolaul Mic |
71.01.30 |
346.000 |
335.000 |
11.000 |
11.000 |
11.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
158.000 |
67.000 |
91.000 |
91.000 |
91.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
13 |
8 PUZ - Extindere cartier Bujac |
71 01 30 | ||||||||||||
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor bugetare, denumirea obiectivelor de investiții sau a cheltuielilor |
Alin. |
Valoare actualizată 31.12.2007 |
Executat până la 31.12.2007 |
Rest de executat la 31.12.2007 |
PREVEDERI 2008 | ||||||||
|
Total buget 2008, din care: |
Buget local |
Taxe speciale stare civilă |
Taxe speciale autorizații |
Obligațiuni |
HGR 1262/ 2006 |
HGR 1625/ 2006 |
HGR 388/ 2006 |
HGR 1462/ 2007 | ||||||
|
103 |
8.PUZ - Extindere c1artier Bujac |
71.021.30 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
|
8.PUZ - Extindere cartier Bujac |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
14 |
9.PUZ - Extindere Calea Zădăreni |
71.01.30 |
189.000 |
0 |
189.000 |
189.000 |
189.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
15 |
10.PUZ - Zona Grădiște Nord Sanevit |
71.01.30 |
269.000 |
239.000 |
30.000 |
30.000 |
30.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
16 |
11.PUZ - Grădiște Zona Fostelor Sere |
71.01.30 |
187.000 |
136.000 |
51.000 |
51.000 |
51.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
17 |
12.PUZ - Extindere Grădina Poștei |
71.01.30 |
111.000 |
71.000 |
40.000 |
40.000 |
40.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
18 |
13.PUZ - Malurile Mureșului |
71.01.30 |
63.000 |
43.000 |
20.000 |
20.000 |
20.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
19 |
14.PUZ - Zona Monumente protejate |
71.01.30 |
720.000 |
0 |
720.000 |
720.000 |
720.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
20 |
15.PUD - Extindere zona de locuințe Calea Zădăreni, Spital Clinic și Campus Școlar |
71.01.30 |
84.000 |
64.000 |
20.000 |
20.000 |
20.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
21 |
16.Evaluare Punct termic PT 1V Calea |
71.01.30 |
5.000 |
0 |
5.000 |
5.000 |
5.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
Aurel Vlaicu |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
22 |
54.11 Alte servicii publice |
881.000 |
681.000 |
200.000 |
200.000 |
200.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
generale, total din care: |
806.000 |
625.000 |
181.000 |
181.000 |
181.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
23 |
Subcapitolul 54.11.50 Alte |
881.000 |
681.000 |
200.000 |
200.000 |
200.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
servicii publice generale |
806.000 |
625.000 |
181.000 |
181.000 |
181.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
24 |
A. LUCRĂRI ÎN CONTINUARE |
881.000 |
681.000 |
200.000 |
200.000 |
200.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
806.000 |
625.000 |
181.000 |
181.000 |
181.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
25 |
1.Subsol ALA la Biserica Ortodoxă |
71.01.01 |
881.000 |
681.000 |
200.000 |
200.000 |
200.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
Șega II, Piața UTA |
806.000 |
625.000 |
181.000 |
181.000 |
181.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
26 |
65.11 Învățământ, total din care: |
8.674.000 |
2.851.808 |
5.822.192 |
4.482.192 |
4.068.560 |
0 |
0 |
0 |
305.328 |
108.304 |
0 |
0 | |
|
7.249.000 |
2.080.808 |
5.168.192 |
3.904.192 |
3.655.814 |
0 |
0 |
0 |
140.074 |
108.304 |
0 |
0 | |||
|
27 |
Paragraful 65.11.03.01 |
3.470.000 |
1.634.979 |
1.835.021 |
1.835.021 |
1.629.693 |
0 |
0 |
0 |
205.328 |
0 |
0 |
0 | |
|
Învățământ preșcolar |
2.935.000 |
1.309.979 |
1.625.021 |
1.625.021 |
1.484.947 |
0 |
0 |
0 |
140.074 |
0 |
0 |
0 | ||
|
28 |
A. LUCRĂRI ÎN CONTINUARE |
* |
3.402.000 |
1.634.979 |
1.767.021 |
1.767.021 |
1.626.693 |
0 |
0 |
0 |
140.328 |
0 |
0 |
0 |
|
2.935.000 |
1.309.979 |
1.625.021 |
1.625.021 |
1.484.947 |
0 |
0 |
0 |
140.074 |
0 |
0 |
0 | |||
|
29 |
1.Reabilitare - consolidare și |
71.01.01 |
418.000 |
417.672 |
328 |
328 |
0 |
0 |
0 |
0 |
328 |
0 |
0 |
0 |
|
modernizare Grădinița PN 2 |
340.000 |
339.672 |
328 |
328 |
0 |
0 |
0 |
0 |
328 |
0 |
0 |
0 | ||
|
30 |
2.Reabilitare - consolidare și |
71.01.01 |
436.000 |
336.000 |
100.000 |
100.000 |
99.669 |
0 |
0 |
0 |
331 |
0 |
0 |
0 |
|
modernizare Grădinița PN 20 |
384.000 |
284.000 |
100.000 |
100.000 |
99.669 |
0 |
0 |
0 |
331 |
0 |
0 |
0 | ||
|
31 |
3.Instalație gaze naturale la Grădinița |
71.01.01 |
21.000 |
0 |
21.000 |
21.000 |
21.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
PN 21 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
4.Reabilitare - consolidare și |
231.000 |
175.000 |
56.000 |
56.000 |
28.617 |
0 |
0 |
0 |
27.383 |
0 |
0 |
0 | ||
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor bugetare, denumirea obiectivelor de investiții sau a cheltuielilor |
Alin. |
Valoare actualizată 31.12.2007 |
Executat până la 31.12.2007 |
Rest de executat la 31.12.2007 |
PREVEDERI 2008 | ||||||||
|
Total buget 2008, din care: |
Buget local |
Taxe speciale stare civilă |
Taxe speciale autorizații |
Obligațiuni |
HGR 1262/ 2006 |
HGR 1625/ 2006 |
HGR 388/ 2006 |
HGR 1462/ 2007 | ||||||
|
302 |
1 |
71.021.01 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
|
modernizare Grădinița PP 1 |
190.000 |
148.000 |
42.000 |
42.000 |
14.617 |
0 |
0 |
0 |
27.383 |
0 |
0 |
0 | ||
|
33 |
5.Extindere și modernizare Grădinița |
71.01.01 |
716.000 |
260.000 |
456.000 |
456.000 |
424.661 |
0 |
0 |
0 |
31.339 |
0 |
0 |
0 |
|
PP 7 |
663.000 |
250.000 |
413.000 |
413.000 |
381.661 |
0 |
0 |
0 |
31.339 |
0 |
0 |
0 | ||
|
34 |
6.Reabilitare - consolidare și |
71.01.01 |
415.000 |
334.307 |
80.693 |
80.693 |
0 |
0 |
0 |
0 |
80.693 |
0 |
0 |
0 |
|
modernizare Grădinița PP 8 |
305.000 |
224.307 |
80.693 |
80.693 |
0 |
0 |
0 |
0 |
80.693 |
0 |
0 |
0 | ||
|
35 |
7.Reabilitare - consolidare și |
71.01.01 |
1.100.000 |
100.000 |
1.000.000 |
1.000.000 |
999.746 |
0 |
0 |
0 |
254 |
0 |
0 |
0 |
|
modernizare Grădinița PP 18 |
1.000.000 |
64.000 |
936.000 |
936.000 |
936.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
36 |
8.PT și execuție - Reducerea consumului de agent termic la unitățile de învățământ |
71.01.01 |
65.000 |
12.000 |
53.000 |
53.000 |
53.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
53.000 |
0 |
53.000 |
53.000 |
53.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
37 |
C. ACHIZIȚII DE BUNURI ȘI |
* |
68.000 |
0 |
68.000 |
68.000 |
3.000 |
0 |
0 |
0 |
65.000 |
0 |
0 |
0 |
|
ALTE CHELTUIELI |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
38 |
1.SF - Construire clădire Grădinița PP 2 |
71.01.01 |
65.000 |
0 |
65.000 |
65.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
65.000 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
39 |
2.Verificarea și autorizarea cazanelor, arzătoarelor și plitelor de gătit la unitățile de învățământ |
71.01.30 |
3.000 |
0 |
3.000 |
3.000 |
3.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
40 |
Paragraful 65.11.04.01 Învățământ secundar inferior |
4.477.000 |
879.000 |
3.598.000 |
2.258.000 |
2.258.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
3.818.000 |
540.000 |
3.278.000 |
2.014.000 |
2.014.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
41 |
A. LUCRĂRI ÎN CONTINUARE |
* |
4.012.000 |
879.000 |
3.133.000 |
1.793.000 |
1.793.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
3.431.000 |
540.000 |
2.891.000 |
1.627.000 |
1.627.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
42 |
I.Construire corp săli de clasă la Școala |
71.01.01 |
2.182.000 |
332.000 |
1.850.000 |
760.000 |
760.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
Generală nr. 10 |
1.900.000 |
200.000 |
1.700.000 |
690.000 |
690.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
43 |
2.Reabilitare termică și construire șarpantă la Școala Generală nr. 21 AUREL VLAICU |
71.01.01 |
1.771.000 |
535.000 |
1.236.000 |
986.000 |
986.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
1.484.000 |
340.000 |
1.144.000 |
890.000 |
890.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
44 |
3.PT și execuție - Reducerea consumului de agent termic la unitățile de învățământ |
71.01.01 |
59.000 |
12.000 |
47.000 |
47.000 |
47.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
47.000 |
0 |
47.000 |
47.000 |
47.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
45 |
B. LUCRĂRI NOI |
* |
462.000 |
0 |
462.000 |
462.000 |
462.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
387.000 |
0 |
387.000 |
387.000 |
387.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
46 |
1.Reabilitare fațade și tâmplărie exterioară la Școala Generală ARON COTRUȘ |
71.01.01 |
462.000 |
0 |
462.000 |
462.000 |
462.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
387.000 |
0 |
387.000 |
387.000 |
387.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
47 |
C. ACHIZIȚII DE BUNURI ȘI |
3.000 |
0 |
3.000 |
3.000 |
3.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |
|
ALTE CHELTUIELI |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||
|
48 |
1.Verificarea și autorizarea cazanelor, arzătoarelor și plitelor de gătit la unitățile de învățământ |
71.01.30 |
3.000 |
0 |
3.000 |
3.000 |
3.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor bugetare, denumirea obiectivelor de investiții sau a cheltuielilor |
Alin. |
Valoare actualizată 31.12.2007 |
Executat până la 31.12.2007 |
Rest de executat la 31.12.2007 |
PREVEDERI 2008 | ||||||||
|
Total buget 2008, din care: |
Buget local |
Taxe speciale stare civilă |
Taxe speciale autorizații |
Obligațiuni |
HGR 1262/ 2006 |
HGR 1625/ 2006 |
HGR 388/ 2006 |
HGR 1462/ 2007 | ||||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
|
49 |
Paragraful 65.11.04.02 Învățământ secundar superior |
* |
419.000 |
252.829 |
166.171 |
166.171 |
57.000 |
0 |
0 |
0 |
100.000 |
9.171 |
0 |
0 |
|
218.000 |
155.829 |
62.171 |
62.171 |
53.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
9.171 |
0 |
0 | |||
|
50 |
A. LUCRĂRI ÎN CONTINUARE |
* |
416.000 |
252.829 |
163.171 |
163.171 |
54.000 |
0 |
0 |
0 |
100.000 |
9.171 |
0 |
0 |
|
218.000 |
155.829 |
62.171 |
62.171 |
53.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
9.171 |
0 |
0 | |||
|
51 |
1.Instalație gaze naturale la Grup Școlar de Transporturi Auto HENRI COANDĂ |
71.01.01 |
100.000 |
0 |
100.000 |
100.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
100.000 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
52 |
2.Reabilitare împrejmuire la Liceul Pedagogic DIMITRIE ȚICHINDEAL |
71.01.01 |
250.000 |
240.829 |
9.171 |
9.171 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
9.171 |
0 |
0 |
|
165.000 |
155.829 |
9.171 |
9.171 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
9.171 |
0 |
0 | |||
|
53 |
3.PT și execuție - Reducerea consumului de agent termic la unitățile de învățământ |
71.01.01 |
66.000 |
12.000 |
54.000 |
54.000 |
54.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
53.000 |
0 |
53.000 |
53.000 |
53.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
54 |
C. ACHIZIȚII DE BUNURI ȘI ALTE CHELTUIELI |
* |
3.000 |
0 |
3.000 |
3.000 |
3.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
55 |
1.Verificarea și autorizarea cazanelor, arzătoarelor și plitelor de gătit la unitățile de învățământ |
71.01.30 |
3.000 |
0 |
3.000 |
3.000 |
3.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
56 |
Paragraful 65.11.11.03 Internate și cantine pentru elevi |
* |
308.000 |
85.000 |
223.000 |
223.000 |
123.867 |
0 |
0 |
0 |
0 |
99.133 |
0 |
0 |
|
278.000 |
75.000 |
203.000 |
203.000 |
103.867 |
0 |
0 |
0 |
0 |
99.133 |
0 |
0 | |||
|
57 |
A. LUCRĂRI ÎN CONTINUARE |
* |
307.000 |
85.000 |
222.000 |
222.000 |
122.867 |
0 |
0 |
0 |
0 |
99.133 |
0 |
0 |
|
278.000 |
75.000 |
203.000 |
203.000 |
103.867 |
0 |
0 |
0 |
0 |
99.133 |
0 |
0 | |||
|
58 |
1.Instalație de utilizare gaze naturale și mașină de gătit pentru cantina Liceului Teoretic VASILE GOLDIȘ |
71.01.01 |
94.000 |
39.000 |
55.000 |
55.000 |
55.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
93.000 |
39.000 |
54.000 |
54.000 |
54.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
59 |
2.Instalație gaze naturale la Internat Grup Școlar CSIKY GERGELY |
71.01.01 |
20.000 |
0 |
20.000 |
20.000 |
20.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
19.000 |
0 |
19.000 |
19.000 |
19.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
60 |
3.Reabilitare grupuri sanitare la Internat Grup Școlar CSIKY GERGELY |
71.01.01 |
193.000 |
46.000 |
147.000 |
147.000 |
47.867 |
0 |
0 |
0 |
0 |
99.133 |
0 |
0 |
|
166.000 |
36.000 |
130.000 |
130.000 |
30.867 |
0 |
0 |
0 |
0 |
99.133 |
0 |
0 | |||
|
61 |
C. ACHIZIȚII DE BUNURI ȘI ALTE CHELTUIELI |
* |
1.000 |
0 |
1.000 |
1.000 |
1.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
62 |
1.Verificarea și autorizarea cazanelor, arzătoarelor și plitelor de gătit la unitățile de învățământ |
71.01.30 |
1.000 |
0 |
1.000 |
1.000 |
1.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
63 |
67.11 Cultură, recreere și religie, total din care: |
* |
13.588.000 |
2.476.491 |
11.111.509 |
10.952.438 |
10.952.438 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
10.669.000 |
2.357.929 |
8.311.071 |
8.236.000 |
8.236.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor bugetare, denumirea obiectivelor de investiții sau a cheltuielilor |
Alin. |
Valoare actualizată 31.12.2007 |
Executat până la 31.12.2007 |
Rest de executat la 31.12.2007 |
PREVEDERI 2008 | ||||||||
|
Total buget 2008, din care: |
Buget local |
Taxe speciale stare civilă |
Taxe speciale autorizații |
Obligațiuni |
HGR 1262/ 2006 |
HGR 1625/ 2006 |
HGR 388/ 2006 |
HGR 1462/ 2007 | ||||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
|
64 |
Paragraful 67.11.03.12 Consolidarea și restaurarea monumentelor istorice |
* |
850.000 |
18.562 |
831.438 |
831.438 |
831.438 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
600.000 |
0 |
600.000 |
600.000 |
600.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
65 |
A. LUCRĂRI ÎN CONTINUARE |
* |
850.000 |
18.562 |
831.438 |
831.438 |
831.438 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
600.000 |
0 |
600.000 |
600.000 |
600.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
66 |
1.Reamplasare Monument Sfânta Treime - amenajare zonă aferentă |
71.01.01 |
550.000 |
18.562 |
531.438 |
531.438 |
531.438 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
500.000 |
0 |
500.000 |
500.000 |
500.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
67 |
2.Restaurare și reamplasare -Monument Sfânta Treime din piatră |
71.01.01 |
300.000 |
0 |
300.000 |
300.000 |
300.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
100.000 |
0 |
100.000 |
100.000 |
100.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
68 |
Paragraful 67.11.05.03 Întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement |
* |
12.688.000 |
2.457.929 |
10.230.071 |
10.071.000 |
10.071.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
10.069.000 |
2.357.929 |
7.711.071 |
7.636.000 |
7.636.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
69 |
A. LUCRĂRI ÎN CONTINUARE |
* |
12.088.000 |
2.457.929 |
9.630.071 |
9.471.000 |
9.471.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
9.969.000 |
2.357.929 |
7.611.071 |
7.536.000 |
7.536.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
70 |
I.Amenajare Ștrand Neptun Arad -Etapa I |
71.01.01 |
8.600.000 |
0 |
8.600.000 |
8.600.000 |
8.600.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
6.800.000 |
0 |
6.800.000 |
6.800.000 |
6.800.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
71 |
2.Amenajare teren de fotbal pentru antrenament Șega |
71.01.01 |
1.431.000 |
1.270.929 |
160.071 |
1.000 |
1.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
1.317.000 |
1.241.929 |
75.071 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
72 |
3.Amenajare teren sintetic Stadion Șega |
71.01.01 |
1.289.000 |
959.000 |
330.000 |
330.000 |
330.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
1.146.000 |
890.000 |
256.000 |
256.000 |
256.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
73 |
4.Vestiare jucători, racord utilități vestiare și împrejmuire teren Sânicolaul Mic |
71.01.01 |
531.000 |
131.000 |
400.000 |
400.000 |
400.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
481.000 |
131.000 |
350.000 |
350.000 |
350.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
74 |
5.Racord utilități stadion ICRTI -instalație încălzire și racord gaz |
71.01.01 |
237.000 |
97.000 |
140.000 |
140.000 |
140.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
225.000 |
95.000 |
130.000 |
130.000 |
130.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
75 |
C. ACHIZIȚII DE BUNURI ȘI ALTE CHELTUIELI |
* |
600.000 |
0 |
600.000 |
600.000 |
600.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
100.000 |
0 |
100.000 |
100.000 |
100.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
76 |
1.Achiziție și montare tabelă electronică Stadion UTA |
71.01.02 |
600.000 |
0 |
600.000 |
600.000 |
600.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
100.000 |
0 |
100.000 |
100.000 |
100.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
77 |
Subcapitolul 67.11.50 Alte servicii în domeniile culturii, recreerii și religiei |
* |
50.000 |
0 |
50.000 |
50.000 |
50.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
78 |
A. LUCRĂRI ÎN CONTINUARE |
* |
50.000 |
0 |
50.000 |
50.000 |
50.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
79 |
1.Realizare și amplasare Bust Xxxx Xxxxxxxxx |
71.01.01 |
50.000 |
0 |
50.000 |
50.000 |
50.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor bugetare, denumirea obiectivelor de investiții sau a cheltuielilor |
Alin. |
Valoare actualizată 31.12.2007 |
Executat până la 31.12.2007 |
Rest de executat la 31.12.2007 |
PREVEDERI 2008 | ||||||||
|
Total buget 2008, din care: |
Buget local |
Taxe speciale stare civilă |
Taxe speciale autorizații |
Obligațiuni |
HGR 1262/ 2006 |
HGR 1625/ 2006 |
HGR 388/ 2006 |
HGR 1462/ 2007 | ||||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
|
80 |
68.11 Asigurări și asistență socială, total din care: |
* |
398.000 |
13.000 |
385.000 |
385.000 |
385.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
306.000 |
0 |
306.000 |
306.000 |
306.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
81 |
Subcapitolul 68.11.04 Asistență acordată persoanelor în vârstă |
* |
398.000 |
13.000 |
385.000 |
385.000 |
385.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
306.000 |
0 |
306.000 |
306.000 |
306.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
82 |
B. LUCRĂRI NOI |
* |
398.000 |
13.000 |
385.000 |
385.000 |
385.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
306.000 |
0 |
306.000 |
306.000 |
306.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
83 |
I.Canalizare menajeră și pluvială la Centrul de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice |
71.01.01 |
398.000 |
13.000 |
385.000 |
385.000 |
385.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
306.000 |
0 |
306.000 |
306.000 |
306.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
84 |
70.11 Locuințe, servicii și dezvoltare publică, total din care: |
* |
84.793.000 |
43.241.000 |
41.552.000 |
12.093.380 |
11.500.963 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
592.417 |
0 |
|
77.471.000 |
41.443.000 |
36.028.000 |
11.258.880 |
10.666.463 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
592.417 |
0 | |||
|
85 |
Paragraful 70.11.03.01 Dezvoltarea sistemului de locuințe |
* |
17.780.000 |
5.764.000 |
12.016.000 |
2.784.500 |
2.784.500 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
16.141.000 |
5.076.000 |
11.065.000 |
2.598.000 |
2.598.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
86 |
A. LUCRĂRI ÎN CONTINUARE |
* |
17.780.000 |
5.764.000 |
12.016.000 |
2.784.500 |
2.784.500 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
16.141.000 |
5.076.000 |
11.065.000 |
2.598.000 |
2.598.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
87 |
I.Complex de locuințe colective Sânicolaul Mic - 3 blocuri tip garsoniere |
71.01.01 |
10.223.000 |
3.022.000 |
7.201.000 |
1.190.000 |
1.190.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
9.154.000 |
2.600.000 |
6.554.000 |
1.060.000 |
1.060.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
88 |
2.Zona de locuințe arh. M. Tabacovici, echipare tehnico-edilitară |
71.01.01 |
2.585.000 |
2.343.000 |
242.000 |
50.000 |
50.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
2.461.000 |
2.223.000 |
238.000 |
48.000 |
48.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
89 |
3.Utilități Zona de locuințe Micălaca Est |
71.01.01 |
4.972.000 |
399.000 |
4.573.000 |
1.544.500 |
1.544.500 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
4.526.000 |
253.000 |
4.273.000 |
1.490.000 |
1.490.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
90 |
Paragraful 70.11.05.01 Alimentare cu apă |
* |
4.116.000 |
3.451.000 |
665.000 |
665.000 |
665.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
3.530.000 |
3.074.000 |
456.000 |
456.000 |
456.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
91 |
A. LUCRĂRI ÎN CONTINUARE |
* |
4.116.000 |
3.451.000 |
665.000 |
665.000 |
665.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
3.530.000 |
3.074.000 |
456.000 |
456.000 |
456.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
92 |
1.Extindere rețele de apă în municipiul Arad |
71.01.01 |
4.116.000 |
3.451.000 |
665.000 |
665.000 |
665.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
3.530.000 |
3.074.000 |
456.000 |
456.000 |
456.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
93 |
Paragraful 70.11.05.02 Amenajări hidrotehnice |
* |
6.827.000 |
5.405.000 |
1.422.000 |
922.000 |
922.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
6.531.000 |
5.162.000 |
1.369.000 |
838.000 |
838.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
94 |
A. LUCRĂRI ÎN CONTINUARE |
* |
6.827.000 |
5.405.000 |
1.422.000 |
922.000 |
922.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
6.531.000 |
5.162.000 |
1.369.000 |
838.000 |
838.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
95 |
1.Reamenajare și regularizare Canalele Morilor, Țiganca și Zădârlac |
71.01.01 |
6.827.000 |
5.405.000 |
1.422.000 |
922.000 |
922.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
6.531.000 |
5.162.000 |
1.369.000 |
838.000 |
838.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor bugetare, denumirea obiectivelor de investiții sau a cheltuielilor |
Alin. |
Valoare actualizată 31.12.2007 |
Executat până la 31.12.2007 |
Rest de executat la 31.12.2007 |
PREVEDERI 2008 | ||||||||
|
Total buget 2008, din care: |
Buget local |
Taxe speciale stare civilă |
Taxe speciale autorizații |
Obligațiuni |
HGR 1262/ 2006 |
HGR 1625/ 2006 |
HGR 388/ 2006 |
HGR 1462/ 2007 | ||||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
|
96 |
Subcapitolul 70.11.06 Iluminat public și electrificări rurale |
* |
30.429.000 |
12.608.000 |
17.821.000 |
3.424.463 |
3.424.463 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
28.346.000 |
12.608.000 |
15.738.000 |
3.424.463 |
3.424.463 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
97 |
A. LUCRĂRI ÎN CONTINUARE |
* |
30.429.000 |
12.608.000 |
17.821.000 |
3.424.463 |
3.424.463 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
28.346.000 |
12.608.000 |
15.738.000 |
3.424.463 |
3.424.463 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
98 |
I.Modernizare și extindere iluminat public în municipiul Arad |
71.01.01 |
30.429.000 |
12.608.000 |
17.821.000 |
3.424.463 |
3.424.463 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
28.346.000 |
12.608.000 |
15.738.000 |
3.424.463 |
3.424.463 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
99 |
Subcapitolul 70.11.50 Alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunale |
* |
25.641.000 |
16.013.000 |
9.628.000 |
4.297.417 |
3.705.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
592.417 |
0 |
|
22.923.000 |
15.523.000 |
7.400.000 |
3.942.417 |
3.350.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
592.417 |
0 | |||
|
100 |
A. LUCRĂRI ÎN CONTINUARE |
* |
25.641.000 |
16.013.000 |
9.628.000 |
4.297.417 |
3.705.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
592.417 |
0 |
|
22.923.000 |
15.523.000 |
7.400.000 |
3.942.417 |
3.350.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
592.417 |
0 | |||
|
101 |
1.Utilități Zona Industrială Zădăreni |
71.01.01 |
17.178.000 |
12.255.000 |
4.923.000 |
592.417 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
592.417 |
0 |
|
15.232.000 |
12.007.000 |
3.225.000 |
592.417 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
592.417 |
0 | |||
|
102 |
2.Reabilitare urbană Zona Fortuna |
71.01.01 |
8.463.000 |
3.758.000 |
4.705.000 |
3.705.000 |
3.705.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
7.691.000 |
3.516.000 |
4.175.000 |
3.350.000 |
3.350.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
103 |
74.11 Protecția mediului, total din care: |
* |
4.527.000 |
3.383.000 |
1.144.000 |
1.069.000 |
1.069.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
3.886.000 |
3.121.000 |
765.000 |
765.000 |
765.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
104 |
Subcapitolul 74.11.06 Canalizarea și tratarea apelor reziduale |
* |
4.527.000 |
3.383.000 |
1.144.000 |
1.069.000 |
1.069.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
3.886.000 |
3.121.000 |
765.000 |
765.000 |
765.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
105 |
A. LUCRĂRI ÎN CONTINUARE |
* |
4.427.000 |
3.383.000 |
1.044.000 |
969.000 |
969.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
3.886.000 |
3.121.000 |
765.000 |
765.000 |
765.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
106 |
1.Mărirea capacității obiectivului de investiție: Canal menajer str. Rândunicii și străzile adiacente |
71.01.01 |
1.199.000 |
904.000 |
295.000 |
220.000 |
220.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
889.000 |
841.000 |
48.000 |
48.000 |
48.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
107 |
2.Mărirea capacității obiectivului de investiție: Canalizare menajeră 21 km |
71.01.01 |
2.849.000 |
2.149.000 |
700.000 |
700.000 |
700.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
2.700.000 |
2.010.000 |
690.000 |
690.000 |
690.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
108 |
3.Ministație de pompare ape pluviale str. Dunării |
71.01.01 |
379.000 |
330.000 |
49.000 |
49.000 |
49.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
297.000 |
270.000 |
27.000 |
27.000 |
27.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
109 |
C. ACHIZIȚII DE BUNURI ȘI ALTE CHELTUIELI |
* |
100.000 |
0 |
100.000 |
100.000 |
100.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
110 |
1.SF - Rețele de canalizare menajeră în municipiul Arad (finalizarea canalizării în tot municipiul Arad) |
71.01.01 |
100.000 |
0 |
100.000 |
100.000 |
100.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
111 |
84.11 Transporturi, total din care |
* |
51.487.000 |
12.786.000 |
38.701.000 |
5.646.316 |
5.629.000 |
0 |
0 |
17.316 |
0 |
0 |
0 |
0 |
|
24.956.000 |
12.117.000 |
12.839.000 |
5.387.316 |
5.370.000 |
0 |
0 |
17.316 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||
|
Nr. crt. |
Denumirea capitolelor bugetare, denumirea obiectivelor de investiții sau a cheltuielilor |
Alin. |
Valoare actualizată 31.12.2007 |
Executat până la 31.12.2007 |
Rest de executat la 31.12.2007 |
PREVEDERI 2008 | ||||||||||||
|
Total buget 2008, din care: |
Buget local |
Taxe speciale stare civilă |
Taxe speciale autorizații |
Obligațiuni |
HGR 1262/ 2006 |
HGR 1625/ 2006 |
HGR 388/ 2006 |
HGR 1462/ 2007 | ||||||||||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 | ||||
|
112 |
Paragraful 84.11.03.03 |
51.487.000 |
12.786.000 |
38.701.000 |
5.646.316 |
5.629.000 |
0 |
0 |
17.316 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||||
|
Străzi |
24.956.000 |
12.117.000 |
12.839.000 |
5.387.316 |
5.370.000 |
0 |
0 |
17.316 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||||||
|
113 |
51.487.000 |
12.786.000 |
38.701.000 |
5.646.316 |
5.629.000 |
0 |
0 |
17.316 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||||||
|
A. LUCRĂRI ÎN CONTINUARE | ||||||||||||||||||
|
24.956.000 |
12.117.000 |
12.839.000 |
5.387.316 |
5.370.000 |
0 |
0 |
17.316 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||||||
|
114 |
1.Reabilitare rețele stradale fără îmbrăcăminți moderne din municipiul |
71.01.01 |
27.387.000 |
289.000 |
27.098.000 |
1.957.316 |
1.940.000 |
0 |
0 |
17.316 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||||
|
Arad, cartierele Grădiște, Micălaca și Subcetate |
2.815.000 |
0 |
2.815.000 |
1.957.316 |
1.940.000 |
0 |
0 |
17.316 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||||||
|
115 |
2.Modernizare arteră de circulație str. Pădurii - Piața Romană - sector I str. |
71.01.01 |
20.861.000 |
12.444.000 |
8.417.000 |
3.450.000 |
3.450.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||||
|
19.114.000 |
12.117.000 |
6.997.000 |
3.200.000 |
3.200.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||||||
|
Condurașilor - Kogălniceanu | ||||||||||||||||||
|
116 |
3.Modernizare strada Renașterii |
71.01.01 |
3.239.000 |
53.000 |
3.186.000 |
239.000 |
239.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||||
|
3.027.000 |
0 |
3.027.000 |
230.000 |
230.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | |||||||
|
Ordonator de credite: |
74.000 |
73.175 |
825 |
825 |
0 |
0 |
0 |
0 |
825 |
0 |
0 |
0 | ||||||
|
117 |
INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI ARAD, total din care: |
70.000 |
69.175 |
825 |
825 |
0 |
0 |
0 |
0 |
825 |
0 |
0 |
0 | |||||
|
118 |
65.11 Învățământ, total din care: |
74.000 |
73.175 |
825 |
825 |
0 |
0 |
0 |
0 |
825 |
0 |
0 |
0 | |||||
|
70.000 |
69.175 |
825 |
825 |
0 |
0 |
0 |
0 |
825 |
0 |
0 |
0 | |||||||
|
Paragraful 65.11.04.02 |
74.000 |
73.175 |
825 |
825 |
0 |
0 |
0 |
0 |
825 |
0 |
0 |
0 | ||||||
|
119 |
Învățământ secundar | |||||||||||||||||
|
70.000 |
69.175 |
825 |
825 |
0 |
0 |
0 |
0 |
825 |
0 |
0 |
0 | |||||||
|
superior | ||||||||||||||||||
|
120 |
74.000 |
73.175 |
825 |
825 |
0 |
0 |
0 |
0 |
825 |
0 |
0 |
0 | ||||||
|
A. LUCRĂRI ÎN CONTINUARE | ||||||||||||||||||
|
70.000 |
69.175 |
825 |
825 |
0 |
0 |
0 |
0 |
825 |
0 |
0 |
0 | |||||||
|
121 |
1.Reabilitare grupuri sanitare la Grup Școlar de Transporturi Auto HENRI |
71.01.01 |
74.000 |
73.175 |
825 |
825 |
0 |
0 |
0 |
0 |
825 |
0 |
0 |
0 | ||||
|
70.000 |
69.175 |
825 |
825 |
0 |
0 |
0 |
0 |
825 |
0 |
0 |
0 | |||||||
|
COANDĂ | ||||||||||||||||||
|
122 |
TOTAL PE ALINEATE BUGETARE: | |||||||||||||||||
|
123 |
TOTAL Construcții |
71.01.01 |
165.812.000 |
65.505.474 |
100.306.526 |
36.219.151 |
33.794.961 |
0 |
0 |
17.316 |
306.153 |
108.304 |
592.417 |
1.400.000 | ||||
|
124 |
TOTAL Mașini, echipamente |
71.01.02 |
615.816 |
0 |
615.816 |
615.816 |
600.000 |
15.021 |
795 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||||
|
și mijloace de transport | ||||||||||||||||||
|
125 |
TOTAL Alte active fixe |
71.01.30 |
2.501.000 |
1.115.000 |
1.386.000 |
1.386.000 |
1.386.000 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 |
0 | ||||
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxxxxxx Xxxxxx
p. S E C R E T A R
Xxxxxxxx Xxxxx
