Hotărârea nr. 61/2008

privind darea în administrare către Teatrul de Marionete Arad a imobilului în care acesta își desfășoară activitatea

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr.61 din 31 martie 2008 privind darea în administrare către Teatrul de Marionete Arad a imobilului în care acesta își desfășoară activitatea

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului municipiului Arad exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.15084/12 03 2008;

-raportul serviciului de specialitate nr.15087/12 03 2008;

-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; -prevederile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art.11 al.(1) lit.a;

-Hotărârea Guvernului Român nr.976/2002 privind atestarea bunurilor aparținând domeniului public al județului, precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județul Arad;

În temeiul prevederilor art.36,alin (2), lit.”c”, alin.(5), lit.”a”, alin.(6), pct.4 și prevederile art.45 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta.

Art.1. Se aprobă darea în administrare către Teatrul de Marionete a imobilului (clădire și teren) situat în Arad, strada Episcopiei nr.15, identificat în CF nr.4485 Arad, nr.top 867 și spațiul în suprafață de 51 mp, situat în Arad, strada Episcopiei nr.32, corp B, etaj II, în care acesta își desfășoară activitatea.

Art.2.Se aprobă contractul-cadru de administrare prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3.Se mandatează Primarul Municipiului Arad să semneze contractul de administrare.

Art.4. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad prin Serviciul Cadastru și Agricultură și se va comunica celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ


Xxxxxx


X X X X X X X X Xxxxx Xxxx



Anexa la Hotărârea nr.61 din 31 03 2008 a Consiliului Local al Municipiului Arad

CONTRACT DE ADMINISTRARE

  • I. PĂRȚILE

9

Municipiul Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluției nr.75, reprezentat prin primar Gheorghe Falcă, în calitate de PROPRIETAR

Și

Teatrul de Marionete, cu sediul în Arad, strada Episcopiei nr.15, reprezentat prin director Xxxx Xxxxxxxxx, în calitate de ADMINISTRATOR, au convenit asupra încheierii prezentului contract.

  • II. OBIECTUL CONTRACTULUI

Art.1. Obiectul contractului îl constituie dreptul de administrare asupra imobilului (clădire și teren), situat în municipiul Arad, strada Episcopiei nr.15, identificat în CF nr.4485 Arad, nr.top 867 și spațiul de 51 mp din strada Episcopiei nr.32, corp B, etaj II, în care își desfășoară activitatea Teatrul de Marionete Arad.

  • III. DURATA CONTRACTULUI

Art.2. Prezentul contract se încheie pentru o perioadă de 5 (cinci) ani și se prelungește de drept, după expirarea termenului, cu acordul părților.

  • IV. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR

Art.3. OBLIGAȚIILE PROPRIETARULUI

  • 1. Să predea administratorului, pe baza unui proces-verbal imobilul (teren și clădire) în care teatrul își desfășoară activitatea. Procesul-verbal va evidenția starea bunurilor predate și va face parte integrantă din prezentul contract.

  • 2. Resursele financiare pentru reparații capitale, consolidări, extinderi și modernizări, precum și reparații curente pentru imobilul prevăzut la art.1 al prezentului contract se vor asigura în limita resurselor disponibile și a prevederilor bugetare.

  • 3. Să avizeze, în condițiile legii, proiectele bugetelor de venituri și cheltuieli și situațiile financiare trimestriale și anuale transmise de către administrator.

  • 4. Să aprobe, în condițiile legii, statul de funcții prezentat de administrator.

  • 5. Să nu facă nimic de natură a stânjeni activitatea specifică administratorului.

Art.4. OBLIGAȚIILE ADMINISTRATORULUI

  • 1. Să preia de la proprietar, pe bază de proces-verbal, imobilul (teren și clădire) în care teatrul își desfășoară activitatea.

  • 2. Să inventarieze anual, până în luna noiembrie și să transmită proprietarului, listele de inventariere privind terenurile și clădirile.

  • 3. Să nu schimbe destinația imobilului.

  • 4. Să asigure plata cheltuielile de întreținere și gospodărie curentă ale imobilului administrat (energie electrică, gaze, apa potabilă, canalizare, termoficare, igienizări etc.).

  • 5. Să asigure și să organizeze servicii privind paza, PSI, salubritate.

  • 6. Să prezinte spre avizare proprietarului proiectele bugetelor de venituri și cheltuieli și situațiile financiare trimestriale și anuale.

  • 7. Să prezinte spre aprobare proprietarului statul de funcții al unității de cultură.

8.Să prezinte propunerile de reparații capitale, consolidări, extinderi și modernizări proprietarului până în luna noiembrie a fiecărui an.

  • V. DREPTURILE PĂRȚILOR

Art.5. DREPTURILE PROPRIETARULUI

  • 1. Exercită dreptul de dispoziție, în condițiile legii, asupra imobilului (teren și clădire) prevăzut la art.1.

  • 2. Avizează statele de funcții și structura organizatorică a teatrului.

  • 3. Urmărește respectarea încadrării în normativele de personal aprobate și în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate.

Art. 6. DREPTURILE ADMINISTRATORULUI

  • 1. Posedă și folosește imobilul administrat, potrivit destinației sale.

  • 2. Poate să încheie contracte de închiriere în nume propriu, cu acordul prealabil al proprietarului.

  • 3. Închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitație publică, în condițiile

    legii.


  • 4. În cazul în care contractul de închiriere se încheie de către titularul dreptului de administrare, acesta are dreptul să încaseze din chirie o cotă parte de 50%, restul făcându-se venit la bugetul local.

  • 5. Propune bugetul propriu de venituri și cheltuieli.

  • 6. Elaborează statul de funcții, în baza bugetului propriu aprobat și cu respectarea prevederilor legii.

  • 7. Elaborează și aplică măsurile necesare pentru utilizarea eficientă a bazei materiale și a fondurilor, în vederea creșterii calității actului cultural.

  • VI.ÎNCETAREA CONTRACTULUI

Art.7. Contractul poate înceta ca urmare a revocării de către proprietar a dreptului de administrare, în cazul în care administratorul nu își exercită drepturile și nu își îndeplinește obligațiile prevăzute în prezentul contract.

VII. FORȚA MAJORĂ

9

Art.8.Forța majoră invocată cu respectarea prevederilor legale exonerează de


răspundere partea care o invocă.

  • VIII. LITIGII

Art.9. Toate litigiile născute din aplicarea prevederilor prezentului contract se vor soluționa pe cale amiabilă, prin negocieri între părți.

Art.10.Litigiile nesoluționate pe cale amiabilă vor fi înaintate spre soluționare instanței judecătorești competente.

  • IX. DISPOZIȚII FINALE

9

Art.11. În litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanță, titularul acestui drept va sta în nume propriu.

Art.12. În litigiile cu terți, referitoare la dreptul de proprietate, administratorul are obligația de a arăta instanței cine este titularul dreptului de proprietate. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligații poate atrage revocarea dreptului de administrare.

Art.13. Prezentul contract poate fi modificat și completat prin acte adiționale, însușite de ambele părți.

Art.14. Prezentul contract se încheie în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.

PREȘEDINTE DE ȘEDIN Xxxxxx Xxxxxx


X X X X X X X X Xxxxx Xxxx



ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr.61 din 31 martie 2008 privind darea în administrare către Teatrul de Marionete Arad a imobilului în care acesta își desfășoară activitatea

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului municipiului Arad exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.15084/12 03 2008;

-raportul serviciului de specialitate nr.15087/12 03 2008;

-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

-prevederile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art.11 al.(1) lit.a;

-Hotărârea Guvernului Român nr.976/2002 privind atestarea bunurilor aparținând domeniului public al județului, precum și al municipiului, orașelor și comunelor din județul Arad;

În temeiul prevederilor art.36,alin (2), lit.”c”, alin.(5), lit.”a”, alin.(6), pct.4 și prevederile art.45 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta.

H O T Ă R Â R E

Art.1. Se aprobă darea în administrare către Teatrul de Marionete a imobilului (clădire și teren) situat în Arad, strada Episcopiei nr.15, identificat în CF nr.4485 Arad, nr.top 867 și spațiul în suprafață de 51 mp, situat în Arad, strada Episcopiei nr.32, corp B, etaj II, în care acesta își desfășoară activitatea.

Art.2.Se aprobă contractul-cadru de administrare prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3.Se mandatează Primarul Municipiului Arad să semneze contractul de administrare.

Art.4. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad prin Serviciul Cadastru și Agricultură și se va comunica celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxx Xxxxxx

X X X X X X X X

Xxxxx Xxxx


Anexa la Hotărârea nr.61 din 31 03 2008 a Consiliului Local al Municipiului Arad

CONTRACT DE ADMINISTRARE

  • I. PĂRȚILE

9

Municipiul Arad, cu sediul în Arad, B-dul Revoluției nr.75, reprezentat prin primar Gheorghe Falcă, în calitate de PROPRIETAR

Și

Teatrul de Marionete, cu sediul în Arad, strada Episcopiei nr.15, reprezentat prin director Xxxx Xxxxxxxxx, în calitate de ADMINISTRATOR, au convenit asupra încheierii prezentului contract.

  • II. OBIECTUL CONTRACTULUI

Art.1. Obiectul contractului îl constituie dreptul de administrare asupra imobilului (clădire și teren), situat în municipiul Arad, strada Episcopiei nr.15, identificat în CF nr.4485 Arad, nr.top 867 și spațiul de 51 mp din strada Episcopiei nr.32, corp B, etaj II, în care își desfășoară activitatea Teatrul de Marionete Arad.

  • III. DURATA CONTRACTULUI

Art.2. Prezentul contract se încheie pentru o perioadă de 5 (cinci) ani și se prelungește de drept, după expirarea termenului, cu acordul părților.

  • IV. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR

Art.3. OBLIGAȚIILE PROPRIETARULUI

  • 1. Să predea administratorului, pe baza unui proces-verbal imobilul (teren și clădire) în care teatrul își desfășoară activitatea. Procesul-verbal va evidenția starea bunurilor predate și va face parte integrantă din prezentul contract.

  • 2. Resursele financiare pentru reparații capitale, consolidări, extinderi și modernizări, precum și reparații curente pentru imobilul prevăzut la art.1 al prezentului contract se vor asigura în limita resurselor disponibile și a prevederilor bugetare.

  • 3. Să avizeze, în condițiile legii, proiectele bugetelor de venituri și cheltuieli și situațiile financiare trimestriale și anuale transmise de către administrator.

  • 4. Să aprobe, în condițiile legii, statul de funcții prezentat de administrator.

  • 5. Să nu facă nimic de natură a stânjeni activitatea specifică administratorului.

Art.4. OBLIGAȚIILE ADMINISTRATORULUI

  • 1. Să preia de la proprietar, pe bază de proces-verbal, imobilul (teren și clădire) în care teatrul își desfășoară activitatea.

  • 2. Să inventarieze anual, până în luna noiembrie și să transmită proprietarului, listele de inventariere privind terenurile și clădirile.

  • 3. Să nu schimbe destinația imobilului.

  • 4. Să asigure plata cheltuielile de întreținere și gospodărie curentă ale imobilului administrat (energie electrică, gaze, apa potabilă, canalizare, termoficare, igienizări etc.).

  • 5. Să asigure și să organizeze servicii privind paza, PSI, salubritate.

  • 6. Să prezinte spre avizare proprietarului proiectele bugetelor de venituri și cheltuieli și situațiile financiare trimestriale și anuale.

  • 7. Să prezinte spre aprobare proprietarului statul de funcții al unității de cultură.

8.Să prezinte propunerile de reparații capitale, consolidări, extinderi și modernizări proprietarului până în luna noiembrie a fiecărui an.

  • V. DREPTURILE PĂRȚILOR

Art.5. DREPTURILE PROPRIETARULUI

1. Exercită dreptul de dispoziție, în condițiile legii, asupra imobilului (teren și clădire) prevăzut la art.1.

  • 2. Avizează statele de funcții și structura organizatorică a teatrului.

  • 3. Urmărește respectarea încadrării în normativele de personal aprobate și în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate.

Art. 6. DREPTURILE ADMINISTRATORULUI

  • 1. Posedă și folosește imobilul administrat, potrivit destinației sale.

  • 2. Poate să încheie contracte de închiriere în nume propriu, cu acordul prealabil al proprietarului.

  • 3. Închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitație publică, în condițiile legii.

  • 4. În cazul în care contractul de închiriere se încheie de către titularul dreptului de administrare, acesta are dreptul să încaseze din chirie o cotă parte de 50%, restul făcându-se venit la bugetul local.

  • 5. Propune bugetul propriu de venituri și cheltuieli.

  • 6. Elaborează statul de funcții, în baza bugetului propriu aprobat și cu respectarea prevederilor legii.

  • 7. Elaborează și aplică măsurile necesare pentru utilizarea eficientă a bazei materiale și a fondurilor, în vederea creșterii calității actului cultural.

  • VI.ÎNCETAREA CONTRACTULUI

Art.7. Contractul poate înceta ca urmare a revocării de către proprietar a dreptului de administrare, în cazul în care administratorul nu își exercită drepturile și nu își îndeplinește obligațiile prevăzute în prezentul contract.

  • VII. FORȚA MAJORĂ

9

Art.8.Forța majoră invocată cu respectarea prevederilor legale exonerează de răspundere partea care o invocă.

  • VIII. LITIGII

Art.9. Toate litigiile născute din aplicarea prevederilor prezentului contract se vor soluționa pe cale amiabilă, prin negocieri între părți.

Art.10.Litigiile nesoluționate pe cale amiabilă vor fi înaintate spre soluționare instanței judecătorești competente.

  • IX. DISPOZIȚII FINALE

9

Art.11. În litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanță, titularul acestui drept va sta în nume propriu.

Art.12. În litigiile cu terți, referitoare la dreptul de proprietate, administratorul are obligația de a arăta instanței cine este titularul dreptului de proprietate. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligații poate atrage revocarea dreptului de administrare.

Art.13. Prezentul contract poate fi modificat și completat prin acte adiționale, însușite de ambele părți.

Art.14. Prezentul contract se încheie în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ                    S E C R E T A R

Xxxxxx Xxxxxx                          Xxxxx Xxxx

Red/Dact.IF/IF, Verificat SL, 1 ex.Dosar sedinta CLMA- 31 03 2008

1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad, 1 ex.. Serviciul Cadastru si Agricultură

Cod PMA-S1-02

PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD

Nr._________din____________

Primarul Municipiului Arad,

Având în vedere:

  • -  Faptul că imobilul în care își desfășoară activitatea Teatrul de Marionete Arad a fost preluat conform legislației în vigoare în domeniul public al municipiului;

  • -  Adresa nr.9900/20.02.2008 a Teatrului de Marionete;

În temeiul prevederilor art.46 din Legea nr.215/2001, a administrației publice locale și ale art.58 din regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect:

Darea în administrare către Teatrul de Marionete Arad a imobilului în care aceste își desfășoară activitatea, în susținerea căruia formulez următoarea

EXPUNERE DE MOTIVE

În temeiul Legii nr.213/1998 privind proprietate publică și regimul juridic al acesteia au fost trecute în domeniul public al municipiului Arad o serie de instituții publice de interes local . Printre acestea se află și Teatrul de Marionete, instituție de cultură a municipiului nostru.

Întrucât art.12, alin.(1) din Legea nr.213/1998 prevede posibilitatea dării în administrare către instituțiile publice de interes local a bunurilor din domeniul public pe care acestea le folosesc, propun

Promovarea unui proiect de hotărâre privind darea în administrare către Teatrul de Marionete a imobilului în care acesta își desfășoară activitatea.

P R I M A R

Xxxxxxxx Xxxxx


ISO 9001


SocK-tatea Rumâni pentru A s ignare a Caii iții



PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

• 310130 Auri - Fomânia • Bd Revoluției 75 • iel +40-57-281450 • fax +40-57-25384 ’ Serviciul cadastru si agricultura ’



Nr. ________/A6___________

R A P O R T al serviciului de specialitate

Referitor la : expunerea de motive înregistrată cu nr.________________a d-lui Xxxxxxxx

Xxxxx, primarul municipiului Arad ;

Obiect : propunerea de aprobare a unui proiect de hotărâre cu privire la darea în administrare către Teatrul de Marionete Arad a imobilului în care aceste își desfășoară activitatea;

Conform Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea consiliul local și primăria, precum și instituțiile publice de interes local, cum sunt teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile, și altele asemenea, fac parte din domeniul public al municipiului. În acest sens, în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului a fost cuprins și imobilul (clădire și teren) în care își desfășoară activitatea Teatrul de Marionete Arad. Imobilul, identificat în CF nr.4485 Arad, nr.top 867, se află situat în Arad, strada Episcopiei nr.15. De asemenea, teatrul mai folosește spațiul în suprafață de 51 mp situat pe strada Episcopiei nr.32, corp B, etajII. pentru acesta, instituția a avut contract de închiriere cu S.C. Recons S.A. până în anul 2005, când în baza HCLMA nr.54 acesta a fost transferat în administrarea consiliului local și dat spre folosință Teatrului de Marionete. Conform art.12 din Legea nr.213/1998, bunurile din domeniul public pot fi date în administrarea instituțiilor publice de interes local, darea în administrare realizându-se prin hotărâre a consiliului local. Titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul și să dispună de acesta, în condițiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare.

Având în vedere aspectele relatate, precum și adresa nr.9900/2008 a Teatrului de Marionete, considerăm oportună promovarea unui proiect de hotărâre privind darea în administrare către Teatrul Clasic „Ioan Slavici” a imobilului în care acesta își desfășoară activitatea.

ARHITECT ȘEF, ing.Xxxxxx Xxxxxx

ȘEF SERVICIU, ing.Xxxxx Xxxxxxx