Hotărârea nr. 60/2008
privind repartizarea de locuințe din fondul locativ de stat unor familii evacuate din imobile retrocedate foștilor proprietariROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.60 din 31 martie 2008
privind repartizarea de locuințe din fondul locativ de stat unor familii evacuate din imobile retrocedate foștilor proprietari
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată la
Primăria Municipiului Arad cu nr. 15804/14 03 2008;
-raportul nr. 15806/14 03 2008 al Serviciului Fond Locativ din cadrul Direcției Tehnice a Primăriei Municipiului Arad;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-prevederile Legii nr.114/1996, art.21;
-Hotărârile Consiliului Local al Municipiului nr.117/11.05.2007 privind stabilirea criteriilor pentru ordinea de prioritate a repartizării locuințelor din fondul locativ de stat familiilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.40/1999;
-prevederile art. 15 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 40/1999, aprobată prin Legea nr. 241/2001, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.36, alin.(2), lit."c", precum și ale art.45 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E
Art.1.Se anulează repartiția numitei Xxxx Xxxxx, dată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 239 din 27 septembrie 2007, anexa nr.2, poziția 16, cu dreptul de a primi o altă locuință la stăruința acesteia.
Art.2.Se repartizează locuința din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, strada Frunzei, nr. 2, ap.xx, compusă din două camere și dependințe, familiei Xxxxxxxx Xxxxxxxx.
Art.3. Se repartizează locuința socială situată în municipiul Arad, strada Frunzei, nr.2, ap. xx, compusă dintr-o cameră și dependințe, familiei Xxxxxx Xxxxxx.
Art.4. Se repartizează locuința din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, strada Lucian Blaga, nr.13, ap.xx, compusă din o cameră și dependințe, domnului Xxxxxxxxx Xxxxxxx.
Art.5.Se repartizează locuința din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, strada Badea Cârțan, nr.10, ap.x, compusă din o cameră și dependințe, doamnei Xxx Xxxxx.
Art. 6. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, strada Liviu Rebreanu, Bl.100, ap. xx, compusă din o cameră și dependințe, familiei Xxxxxx Xxxxx.
Art.7. Se repartizează locuința din fondul locativ de stat, situată în municipiul Arad, Piața A.Iancu, nr.5/6, ap. x, compusă din o cameră și dependințe, familiei Xxxxxx Xxxxxxx.
Art. 8. Se repartizează locuința din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, strada Dorobanți, nr.20, ap.x corp B, compusă dintr-o cameră și dependințe familiei Xxxxxxx Xxxxxxx.
Art. 9. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primăria Municipiului Arad și se va comunica celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxxx
X X X X X X X X
Xxxxx Xxxx
Red/Dact.IF/IF, Verificat SL, 1 ex.Dosar sedinta CLMA- 31 03 2008
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad, 1 ex. Serviciul Fond Locativ
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.60 din 31 martie 2008
privind repartizarea de locuințe din fondul locativ de stat unor familii evacuate din imobile retrocedate foștilor proprietari
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 15804/14 03 2008;
-raportul nr. 15806/14 03 2008 al Serviciului Fond Locativ din cadrul Direcției Tehnice a Primăriei Municipiului Arad;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-prevederile Legii nr.114/1996, art.21;
-Hotărârile Consiliului Local al Municipiului nr.117/11.05.2007 privind stabilirea criteriilor pentru ordinea de prioritate a repartizării locuințelor din fondul locativ de stat familiilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.40/1999;
-prevederile art. 15 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 40/1999, aprobată prin Legea nr. 241/2001, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.36, alin.(2), lit."c", precum și ale art.45 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E
Art.1.Se anulează repartiția numitei Xxxx Xxxxx, dată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 239 din 27 septembrie 2007, anexa nr.2, poziția 16, cu dreptul de a primi o altă locuință la stăruința acesteia.
Art.2.Se repartizează locuința din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, strada Frunzei, nr. 2, ap.xx, compusă din două camere și dependințe, familiei Xxxxxxxx Xxxxxxxx.
Art.3. Se repartizează locuința socială situată în municipiul Arad, strada Frunzei, nr.2, ap. xx, compusă dintr-o cameră și dependințe, familiei Xxxxxx Xxxxxx.
Art.4. Se repartizează locuința din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, strada Lucian Blaga, nr.13, ap.xx, compusă din o cameră și dependințe, domnului Xxxxxxxxx Xxxxxxx.
Art.5.Se repartizează locuința din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, strada Badea Cârțan, nr.10, ap.x, compusă din o cameră și dependințe, doamnei Xxx Xxxxx.
Art. 6. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, strada Liviu Rebreanu, Bl.100, ap. xx, compusă din o cameră și dependințe, familiei Xxxxxx Xxxxx.
Art.7. Se repartizează locuința din fondul locativ de stat, situată în municipiul Arad, Piața A.Iancu, nr.5/6, ap. x, compusă din o cameră și dependințe, familiei Xxxxxx Xxxxxxx.
Art. 8. Se repartizează locuința din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, strada Dorobanți, nr.20, ap.x corp B, compusă dintr-o cameră și dependințe familiei Xxxxxxx Xxxxxxx.
Art. 9. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primăria Municipiului Arad și se va comunica celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
S E C R E T A R
Xxxxx Xxxx
Xxxxxx Xxxxxx
Red/Dact.IF/IF, Verificat SL, 1 ex.Dosar sedinta CLMA- 31 03 2008
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad, 1 ex. Serviciul Fond Locativ
ROMÂNIA
PROIECT
AVIZAT:
SECRETAR,
Xxxxx Xxxx
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A NR.____
din ______2008
privind repartizarea de locuințe din fondul locativ de stat unor familii evacuate din imobile retrocedate foștilor proprietari
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- Inițiativa Primarului municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 15804/14 03 2008;
-
- Raportul nr. 15806/14 03 2008 al Serviciului Fond Locativ din cadrul Direcției Tehnice a Primăriei Municipiului Arad;
-
- Avizul comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- Prevederile Legii nr.114/1996, art.21;
-
- HCLM nr. 117/11.05.2007 privind stabilirea criteriilor pentru ordinea de prioritate a
repartizării locuințelor din fondul locativ de stat familiilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de O.U.G. 40/1999
-
- Prevederile art. 15 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 40/1999, aprobată prin Legea nr. 241/2001;
În temeiul prevederilor art. 36 (2), lit. "c" precum și ale art. 45 din Legea Administrației Publice Locale nr.215/2001, adoptă prezenta :
Art. 1. Anularea repartiției numitei Xxxx Xxxxx, dată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 239 din 27 septembrie 2007, anexa nr. 2 poziția 16, cu dreptul de a primi o altă locuință la stăruința acesteia;
Art. 2. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, strada Frunzei, nr. 2, ap.xx, compusă din două camere și dependințe, familiei Xxxxxxxx Xxxxxxxx.
Art. 3. Repartizarea locuinței sociale situată în municipiul Arad, strada Frunzei, nr. 2, ap. xx, compusă dintr-o cameră și dependințe, familiei Xxxxxx Xxxxxx.
Art. 4. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, strada Lucian Blaga, nr.13, ap.xx, compusă din o cameră și dependințe, domnului Xxxxxxxxx Xxxxxxx.
Art. 5. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, strada Badea Cârțan, nr.10, ap.x, compusă din o cameră și dependințe, doamnei Xxx Xxxxx.
Art. 6. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, strada Liviu Rebreanu, Bl.100, ap. xx, compusă din o cameră și dependințe, familiei Xxxxxx Xxxxx.
Art. 7. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat, situată în municipiul Arad, P-ța A.Iancu, nr.5/6, ap. x, compusă din o cameră și dependințe, familiei Xxxxxx Xxxxxxx.
Art. 8. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, strada Dorobanți, nr.20, ap.x corp B, compusă dintr-o cameră și dependințe familiei Xxxxxxx Xxxxxxx.
Art. 9. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primăria Municipiului Arad și se va comunica celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR,
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
EXPUNERE DE MOTIVE
Nr. 15804 din 14.03.2008
În municipiul Arad, aplicarea legilor de retrocedare a imobilelor naționalizate a generat o problemă socială gravă, prin faptul că numeroase familii, foste chiriașe în locuințele fond de stat, sunt evacuate. Aceste persoane au prioritate, prin lege, la repartizarea locuințelor din fondul locativ de stat disponibile.
Persoanele cele mai afectate în urma evacuărilor sunt pensionarii, persoanele cu handicap sau suferinde de boli cronice și cele care au în întreținere mai mulți copii minori. La ora actuală există în evidență mai multe astfel de persoane.
Ca urmare, consider oportună adoptarea unei hotărâri de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat, disponibile la această dată, în conformitate cu prevederile legale și cu cele prezentate, persoanelor înscrise pe lista de priorități, stabilită în baza prevederilor H.C.L.M.Arad nr.117/11.05.2007, conform punctajului obținut.
PRIMAR,
Ing. Xxxxxxxx Xxxxx
2008
R A P O R T al Serviciului Fond Locativ
Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu
nr.____________/____________2008, a d-lui ing. Xxxxxxxx Xxxxx, Primarul Municipiului
Arad,
Obiect: propunerea de aprobare a repartizării locuințelor din fondul locativ de stat, disponibile la această dată, către familii evacuate din locuințele retrocedate și care reprezintă cazuri sociale grave;
Considerații de ordin general:
La această dată există în evidența Primăriei Municipiului Arad mai multe cereri de atribuire de locuințe de la familii evacuate din locuințele retrocedate foștilor proprietari. Comisia de cultură, învățământ, sănătate, protecție socială și culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Arad, analizând cererile existente, a stabilit că, familiile cele mai afectate în urma evacuărilor sunt pensionarii, persoanele cu handicap sau suferinde de boli cronice și cele care au în întreținere mai mulți copii minori. Dintre acestea, cele mai grave situații sociale le reprezintă cei care nu au posibilitatea de a se muta, în urma evacuării, la rude sau în chirie, datorită chiriilor mari practicate pe piața liberă. Aceste familii și persoane riscă să devină cazuri sociale grave. Având în vedere acestea, precum și disponibilul de locuințe de la această oră, au fost identificate următoarele cazuri, ținându-se cont de HCLM nr. 117/11.05.2007 privind stabilirea criteriilor pentru ordinea de prioritate a repartizării locuințelor din fondul locativ de stat familiilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de O.U.G. 40/1999 :
-
1. FAMILIA Xxxxxxxx Xxxxxxxx:
-
- Xxxxxxxx Xxxxxxxx, născută la data de 27.12.1966, în Municipiul Arad, cu domiciliul legal în Municipiul Arad, Piața Veche nr. 1 ap. x. Este angajată la Spitalul Clinic Municipal Arad, având o retribuție lunară de 464 RON.
-
- Xxxxxx Xxxx Xxxxxxxxxx, născut la data de 21.05.1995, în Municipiul Arad, cu domiciliul legal în Municipiul Arad, Piața Veche nr. 1 ap. x, elev.
-
- Xxxxxx Xxxxx, născută la data de 04.09.1991, în Municipiul Arad, cu domiciliul legal în Municipiul Arad, Piața Veche nr. 1 ap. x., eleva.
-
- Xxxxxx Xxx, născută la data de 04.09.1991, în Municipiul Arad, cu domiciliul legal în Municipiul Arad, Piața Veche nr. 1 ap. x, eleva.
-
- Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxx, născută la data de 04.08.1996, în Municipiul Arad, cu domiciliul legal în Municipiul Arad, Piața Veche nr. 1 ap. x, eleva.
-
- Xxxxxx Xxxx, născut la data de 06.11.1992, în Municipiul Arad, cu domiciliul legal în Municipiul Arad, Piața Veche nr. 1 ap. x, elev.
-
- Xxxxxx Xxxxxxxx, născută in 1984, în Municipiul Arad, cu domiciliul legal în Municipiul Arad, Piata Veche nr. 1 ap. x,.
-
- Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx, născută la data de 06.11.1987, în Municipiul Arad, cu domiciliul legal în Municipiul Arad, Piața Veche nr. 1 ap. x, fără venituri.
Familia doamnei Xxxxxxxx Xxxxxxxx a locuit la adresa mai sus-menționată, în baza contractului de închiriere nr. 152/24.02.1993, încheiat cu SC RECONS SA. Imobilul a fost predat foștilor proprietari. La data de 07.01.2004 aceștia au încheiat cu familia Ardelean contractul de închiriere nr. 72/07.01.2004, pe o perioadă de 5 luni până la 31.05.2004.
In baza sentinței civile nr. 5680/04.07.2007 si a Deciziei Civile nr. 849/R/02.08.2007 s-a dispus evacuarea necondiționata a susnumiților din imobil. Executarea silita s-a făcut de către Biroul Executor Judecătoresc Xxxxxxxx Xxxxxxxxxx in dosarul execuțional nr. 294/EX/2007 - Proces verbal încheiat la data de 24.10.2007.
Conform actelor depuse la dosar, rezultă că d-na Xxxxxxxx Xxxxxxxx este singura întreținătoare a familiei, iar conform adeverinței medicale prezentate la dosar, reiese că minorii Xxxxxx Xxxx, Xxxxxx Xxxxxxxx, Xxxxxx Xxx, Xxxxxx Xxxxx dețin certificate medicale care atesta ca suferă de tulburări de vedere, drept urmare situația locativă și socială a familiei impune repartizarea cu prioritate a unei locuințe sociale.
-
2. FAMILIA Xxxxxx Xxxxxx:
-
- Xxxxxx Xxxxxx, născut la data de 22.03.1950, în comuna Mihăileni, județul Botoșani, cu domiciliul legal în municipiul Arad, strada .Măcinului, nr.1, ap.x (actualmente 5a). Este angajat la S.C.Ipea Romania S.R.L. Arad, și are un venit net lunar de 406 Ron.
-
- Xxxxxx Xxxxxxx, soție, născută la data de 11.03.1951, în orașul Siret, județul Suceava, cu domiciliul legal în municipiul Arad, strada .Măcinului, nr.1, ap.x (actualmente 5a). Este pensionară și are un venit de 412 Ron lunar.
Familia domnului Xxxxxx Xxxxxx a locuit la adresa mai sus-menționată, în baza contractului de închiriere nr. 122/19.01.1980, încheiat cu SC RECONS SA. Imobilul a fost predat fostului proprietar, Xxxxxx Xxxxxx, la data de 20.12.2000, în baza sentinței civile nr.4052/2000 a Judecătoriei Arad.
Noul proprietar al imobilului a încheiat contractul de închiriere nr. 2229/18.09.2002, pe o perioadă de 2 ani, până la 09.04.2004.
In baza sentinței civile nr. 767 a Judecătoriei Arad, pronunțată în ședința publică din data de 14 februarie 2005 și investită cu formulă definitivă și executorie, s-a dispus evacuarea familiei Cautiș din imobil.
Conform actelor depuse la dosar, rezultă că familia Cautiș are venituri mici, care nu le permit închirierea unei locuințe la prețul pieței, mai mult de atât domnul Cautiș este bolnav cronic TBC, după cum rezultă din adeverința medicală prezentată la dosar, drept urmare situația locativă și socială a familiei impune repartizarea cu prioritate a unei locuințe sociale.
-
3. Xxxxxxxxx Xxxxxxx ȘI Xxx Xxxxxxx:
-
- Xxxxxxxxx Xxxxxxx, născut la data de 18.10.1952, în Com. Vicovu de Jos, Jud. Suceava, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str. Gheorghe Barițiu nr.19, ap.x;
-
- Xxx Xxxxxxx - născută la data de 21.06.1958, în Municipiul Arad, Jud. Arad, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str. Gheorghe Barițiu nr.19, ap.x.
Imobilul situat în Municipiul Arad, str. Gheorghe Barițiu nr.19, ap.x este proprietatea tabulară a numitului Xxxxxx Xxxxxxx. Proprietarul a încheiat cu numiții Xxxxxxxxx Xxxxxxx și Xxx Xxxxxxx contractul de închiriere nr.920/17.03.2003, contract care a expirat la data de 15.03.2005. Prin decizia civilă nr.258/08.03.2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr.5591/108/2006, irevocabilă, se dispune evacuarea a susnumiților din apartament. Evacuarea silită s-a făcut în dosar execuțional nr.68/2007 - proces verbal încheiat la 15.11.2007.
Menționăm că domnul Xxxxxxxxx Xxxxxxx este pensionat pe caz de boală și are un venit de 281 RON, iar doamna Xxx Xxxxxxx este încadrată ca îngrijitor la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad.
-
4. Xxx Xxxxx:
-Xxx Xxxxx, născută la data de 29.04.1929, în comuna Bencecul de Jos, județul Timiș, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str .Badea Cârțan, nr.30, ap.x.
Imobilul situat în municipiul Arad, str. Badea Cârțan, nr.30 a fost retrocedat fostului proprietar, Cirici Cornel, în baza Deciziei Civile nr.399 din 1 martie 2000, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr.1039/2000. De la acea dată, proprietarul Cirici Cornel, a respectat prevederile legale privind protecția chiriașilor și a încheiat contract de închiriere, vizat la Administrația Financiară a Municipiului Arad. În anul 2005, imobilul a fost înstrăinat, actualilor proprietari, Xxxxxx Xxxxx și Mihaela, care au notificat-o pe chiriașă, în anul 2007, prin executor judecătoresc să elibereze imobilul.
Întrucât d-na Xxx Xxxxx este persoană în vârstă, bolnavă, conform adeverinței medicale prezentate la dosar, situația locativă și socială impune repartizarea cu prioritate a unei locuințe din fondul locativ de stat, conform punctajului întrunit și a poziției pe lista de priorități pentru persoanele evacuate.
-
5. FAMILIA Xxxxxx Xxxxx:
-
- Xxxxxx Xxxxx, născut la data de 14 septembrie 1933, în comuna Valea Seacă, județul Covasna, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str. Steagului, nr.38.
-
- Xxxxxx Xxxxxxxxx, născută la 10 septembrie 1940, în comuna Variașul, județul Arad, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str.Steagului, nr.38.
Imobilul situat în municipiul Arad, str. Steagului, nr.38, a fost retrocedat fostului proprietar Xxxx Xxxxxxxxx, în baza Dispoziției Primarului nr.2781/04.10.2004.Prin Decizia Civilă nr.316, pronunțată în ședința publică din 1 noiembrie 2005, se dispune evacuarea familiei Gyorgy din imobil. Executarea silita s-a efectuat în anul 2006, de către Biroul Executor Judecătoresc Xxxxx Xxxxxxxxxx, în dosarul execuțional nr.123/2005.
Întrucât familia Gyorgy este formată din două persoane în vârstă, pensionari și bolnavi, conform adeverințelor medicale prezentate la dosar, situația locativă și socială impune repartizarea cu prioritate a unei locuințe din fondul locativ de stat, conform punctajului întrunit și a poziției pe lista de priorități pentru persoanele evacuate.
-
6. FAMILIA Xxxxxx Xxxxxxx:
-
- Xxxxxx Xxxxxxx, născut la data de 15 octombrie 1953, în comuna Călata, județul Cluj, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str.Vârful cu Dor(actualmente Calvin), nr.42, ap.x.
-
- Xxxxxx Xxxxx-Xxxxx, născută la data de 9 ianuarie 1954, în municipiul Arad, județul Arad, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str.Vârful cu Dor(actualmente Calvin), nr.42, ap.x.
-
- Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxxx, născută la data de 10 iunie 1981, în municipiul Arad, județul Arad, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str.Vârful cu Dor(actualmente Calvin), nr.42, ap.x.
Imobilul situat în municipiul Arad, str. Vârful cu Dor (Calvin), nr.42, a fost retrocedat fostului proprietar conform Deciziei Civile nr.1216 din 16.06.1999 a Curții de Apel Timișoara, iar predarea efectivă s-a realizat la data de 1 noiembrie 2001.Prin Decizia Civilă nr.749, a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2004, se dispune evacuarea familiei Gârbău din imobil. Executarea silită s-a efectuat de către Biroul Executor Judecătoresc Xxxxxxx Xxxxxx, în dosarul execuțional nr.241/2004.
Întrucât familia Gârbău este evacuată din anul 2004, dată de la care s-au adresat Primăriei Municipiului Arad în vederea atribuirii unei locuințe din fondul locativ de stat și sau înscris pe lista de priorități pentru persoanele evacuate, situația locativă și socială impune repartizarea cu prioritate a unei locuințe din fondul locativ de stat, conform punctajului întrunit și a poziției pe lista de priorități.
-
7. FAMILIA Xxxxxxx Xxxxxxx:
9
-
- Xxxxxxx Xxxxxxx, născută la data de 03.12.1944, în orașul Copșa Mică, județul Sibiu, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str. Andrei Șaguna, nr.53, ap.xx.Este pensionară pentru limită de vârstă, cu o pensie de 135 Ron.
-
- Xxxxx Xxxxxxx, fiică, născută la data de 23.03.1962, în comuna Porumbacu de Jos, județul Sibiu, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str. Andrei Șaguna, nr.53, ap.xx.În prezent nu are loc de muncă, dar ocazional o ajută pe mama sa la completarea veniturilor familiale,prestând munca dei vânzătoare în diferite piețe, cu toate că prezintă probleme de sănătate, fiind suferindă de TBC pulmonar tip II, conform biletului de ieșire din spital, cardiopatie ischemică dureroasă și spasmofilie.Locuiește cu mama ei de aproximativ opt ani, de când a rămas văduvă.
-
- Xxxxxxx Xxxxxxxxx, născut la data de 18.06.1996, în municipiul Arad, județul Arad, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str. Andrei Șaguna, nr.53, ap.xx. Minorul a fost adoptat de către d-na Xxxxxxx Xxxxxxx, în baza sentinței civile nr.355/09.09.1999, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr.4471/1999, fiind o persoană cu handicap mediu, conform certificatului de handicapat eliberat de Comisia pentru Protecția Drepturilor Copilului.În prezent este elev la Școala Specială Arad și realizează rezultate școlare bune.
Imobilul situat în municipiul Arad, str. Andrei Șaguna, nr.53, a fost retrocedat foștilor proprietari Xxxxx Xxx, Veronica și Rudolf, în anul 2003, conform prevederilor Legii.nr.10/2001, în baza Dispoziției Primarului nr.47/20.01.2003. Aceștia au vândut imobilul noilor proprietari, familia Xxxx Xxxxxx Xxxxx, care a încheiat contract de închiriere cu d-na Xxxxxxx Xxxxxxx până în anul 2005.După expirarea termenului de închiriere, actualii proprietari au introdus acțiune în instanță pentru evacuare, iar în baza sentinței civile nr.6360, pronunțată în ședința publică din 05.12.2006, de Judecătoria Arad, se dispune evacuarea familiei Grancea, din imobilul mai sus-menționat. Această sențință nu a fost atacată cu recurs, fiind investită cu formulă definitivă și executorie în data de 06.02.2007.
Întrucât familia Grancea este evacuată din anul 2007, dată la care s-au adresat Primăriei Municipiului Arad în vederea atribuirii unei locuințe din fondul locativ de stat și sau înscris pe lista de priorități pentru persoanele evacuate, situația locativă și socială impune repartizarea cu prioritate a unei locuințe din fondul locativ de stat, conform punctajului întrunit și a poziției pe lista de priorități.
Considerații juridice.
Locuințele sociale situate în municipiul Arad, str. Frunzei nr. 2 apartamentele 11 și 21 au fost repartizate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 239 din 27 septembrie 2007. În urma tragerii la sorți prin care s-au stabilit beneficiarii apartamentelor, acestea au revenit familiei Xxxxxx Xxxxxx, respectiv doamnei Xxxx Xxxxx.
Întrucât Xxxxxx Xxxxxx a achiziționat o locuință de pe piața liberă, conform propriei declarații, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 82705/20.12.2007, a renunțat la beneficiul contractului de închiriere pentru locuința socială și, totodată, la dreptul de a-i mai fi atribuită o altă locuință din fondul locativ de stat în baza OUG 40/1999. Astfel, locuința socială situată în municipiul Arad, str. Frunzei nr. 2 ap. xx a devenit liberă, putând fi repartizată altei familii.
De la data repartiției locuințelor sociale, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 239 din 27 septembrie 2007 și până la această dată, doamna Xxxx Xxxxx nu a mai putut fi găsită, deși i-a fost trimisă o somație, cu nr. 81620/17.12.2007 la adresa de domiciliu, prin care a fost invitată la Serviciul Fond Locativ, în vederea încheierii contractului de închiriere. Totodată, din răspunsul la adresa nr. 81621/17.12.2007, Serviciul Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor Arad, a confirmat faptul că doamna Nagy nu și-a schimbat domiciliul și nu a fost înregistrată la persoane decedate pe teritoriul României. Ca urmare, întrucât doamna Xxxx Xxxxx nu s-a prezentat nici până la această dată pentru ridicarea contractului de închiriere, locuința repartizată nefiind ocupată, iar cheltuielile aferente fiind suportate de către Primăria Municipiului Arad, propunem anularea repartiției pentru această locuință, cu păstrarea dreptului locativ al doamnei Xxxx Xxxxx și repartizarea apartamentului altei familii îndreptățite.
P R O P U N E M:
-
1. Anularea repartiției numitei Xxxx Xxxxx, dată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 239 din 27 septembrie 2007, anexa nr. 2 poziția 16, cu dreptul de a primi o altă locuință la stăruința acesteia
-
2. Repartizarea locuinței sociale situată în municipiul Arad, strada Frunzei, nr. 2, ap.xx, compusă din două camere și dependințe familiei Xxxxxxxx Xxxxxxxx.
-
3. Repartizarea locuinței sociale situată în municipiul Arad, strada Frunzei, nr. 2, ap. xx , compusă dintr-o cameră și dependințe, familiei Xxxxxx Xxxxxx.
-
4. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, strada Lucian Blaga, nr.13, ap.xx, compusă din o cameră și dependințe d-nului Xxxxxxxxx Xxxxxxx.
-
5. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, strada Badea Cârțan, nr.10, ap.x, compusă din o cameră și dependințe d-nei Xxx Xxxxx.
-
6. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, strada Liviu Rebreanu, Bl.100, ap. xx, compusă din o cameră și dependințe familiei Xxxxxx Xxxxx.
-
7. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat, situată în municipiul Arad, P-ța A.Iancu, nr.5/6, ap. x, compusă din o cameră și dependințe familiei Xxxxxx Xxxxxxx.
-
8. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, strada Dorobanți, nr.20, ap.x corp B, compusă dintr-o cameră și dependințe familiei Xxxxxxx Xxxxxxx.
Menționăm că nici una dintre locuințele prezentate nu se află în evidențele Primăriei Municipiului Arad pe listele imobilelor revendicate în baza Legii nr. 10/2001.
VICEPRIMAR,
Ec. Xxxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx
DIRECTOR EXECUTIV ADJ. ,
Ing. Xxxx Xxxxx
ȘEF SERVICIU,
Ec. Xxxxxx Xxxxxxxx
VIZAT JURIDIC:
Cj. Xxxxxx Xxxxxx
