Hotărârea nr. 292/2008
cu privire la suplimentarea statului de funcții al Grădiniței PP nr. 13 AradROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.292 din 30 octombrie 2008 cu privire la suplimentarea statului de funcții
al Grădiniței PP nr. 13 Arad
9
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.60.578 din 19.10.2008;
-raportul Biroului Resurse Umane, înregistrat cu nr. 60.579 din 19.10.2008;
-anexa nr.5/2b din O.G. nr. 10/2008, privind nivelul salariilor de bază și a altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a idemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
În temeiul prevederilor art. 36, alin.(2), lit.”a”, alin.(3), lit.”b” și art.45 din Legea nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a administrației publice locale, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E
Art.1. Se aprobă suplimentarea statului de funcții al Grădiniței PP nr.13 Arad cu o funcție de execuție, în regim contractual, de îngrijitor treapta profesională II.
Art.2. Se aprobă statul de funcții al Grădiniței PP nr.13 Arad, conform anexelor, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Grădinița PP nr.3 Arad și se va comunica tuturor celor intreresați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
Cod PMA-S1-02
|
R O M Â N I A |
PROIECT |
Avizat |
|
JUDEȚUL ARAD |
SECRETAR | |
|
MUNICIPIUL ARAD |
Xxxxx Xxxx | |
|
CONSILIUL LOCAL | ||
|
HOTĂRÂREA nr. ___ | ||
|
din__ |
___2008 |
cu privire la suplimentarea statului de funcții al Grădiniței PP nr. 13 Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad:
Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu
nr.___________ / _____________ ;
-
- raportul Biroului Resurse Umane, înregistrat cu nr. ________ / __________ ;
-
- anexa nr. 5/2b din O.G. nr. 10/2008, privind nivelul salariilor de bază și a altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a idemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale;
-
- rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Municipal Arad;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (2), lit. a, alin.(3), lit. b, art. 45, din Legea nr. 215/2001, republicată a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă suplimentarea statului de funcții al Grădiniței PP nr.13 Arad cu o funcție de execuție, în regim contractual, de îngrijitor treapta profesională II.
Art. 2. Se aprobă statul de funcții al Grădiniței PP nr. 13 Arad, conform anexelor, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Grădinița PP nr.3 Arad și se va comunica tuturor celor intreresați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SECRETAR
cod PMA-S1-01
Biroul Resurse Umane
AS/AS
2ex
1ex dosar Hotărâri Biroul Resurse Umane
1 ex dosar ș edință CLMA
1ex Grădinița PP nr.3 Arad
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. __________/___________
Primarul Municipiului Arad,
În temeiul prevederilor art. 45, alin. (6) din Legea nr. 215/2001, republicată privind administrația publică locală, cu modificările și completările ulterioare, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: „Suplimentarea statului de
funcții al Grădiniței PP nr. 13 Arad”, în susținerea căruia formulez următoarea:
EXPUNERE DE MOTIVE:
Ținând cont de solicitarea C.B. Grădinița PP nr.14 Arad de a suplimenta statul de funcții al Grădiniței PP nr. 13 Arad, cu o funcție de execuție, în regim contractual, de îngrijitor treapta profesională II, consider legală și oportună adoptarea unei hotărâri privind aprobarea suplimentării statului de funcții al Grădiniței PP nr. 13 Arad, în forma prezentată în anexă la proiectul de hotărâre.
PRIMAR
FALCĂ GHEORGHE
Biroul Resurse Umane
cod PMA-S1-01
AS/AS
2ex
1ex dosar Hotărâri Biroul Resurse Umane
1 ex dosar ș edință CLMA
1ex Grădinița PP nr.3 Arad
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
SECRETAR
Biroul Resurse Umane
Nr. __________ / ___________
RAPORT al Biroului Resurse Umane
Referitor la :
Expunerea de motive înregistrată sub nr. _________/___________, a domnului
ing.Xxxxx Xxxxxxxx - Primarul Municipiului Arad;
Obiectul : “Suplimentarea statului de funcții al Grădiniței PP nr. 13 Arad”,
Având în vedere :
-
- adresa nr. 427/2008 a Grădiniței PP nr.14 Arad, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 53.708/2008 prin care se solicită suplimentarea statului de funcții al Grădiniței PP nr. 13 Arad;
-
- anexa nr. 5/2b din O.G. nr. 10/2008, privind nivelul salariilor de bază și a altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a idemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale;
PROPUNEM :
Aprobarea prin Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Arad a suplimentării statului de funcții al Grădiniței nr. 13 Arad, cu o funcție de execuție, în regim contractual, de îngrijitor treapta profesională II.
Secretar
Xxxxx Xxxx
Șef birou
Xxxxxxx Xxxxxx
Biroul Resurse Umane
cod PMA-S1-01
AS/AS
2ex
1ex dosar Hotărâri Biroul Resurse Umane
1 ex dosar ș edință CLMA
1ex Grădinița PP nr.3 Arad
GRĂDINIȚĂ PP 14
STAT DE FSSM
Anexă la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.292 din 30 10 2008 a Consiliului Local al Municipiului Arad
GRAD PP 13
! ; fesele si premisele !
!Hr!
! ! Studii
I 1
1 i
Funcția
Specialitate
!Grad! Gradația ! Ore I Salar ! îndesi- ! îndesai- ! Salar
! !ani vechisieiriorffiă'.incadrj zatie ! zatie serii
!T/S !®un!inv!ef.; pe Iconducere Jdirigentie!
! !ca ! iinvlsapt.Jrealiz.!* ! susa ]X ! susa !X ! sisa
|
! Gradație ! Spur j |
Spor |
! Total |
! Spor |
|
! serit !fidelitate! 1 î : i < ( |
stres |
!salariu baza |
! vecbase 1 i |
|
!* ! siisa !* susa !“ |
; ! siifiă |
! i |
;z; sw |
! Spor ! Practica j Spor
! condiții pedagogica! CFP
! deosebite! !
!* ! siisa Jă ! susa !Z ; susa
! ! IF'lafa cu ora ! ! Posturi !
1 Spor ! Total ! ! Total ! Uc.!Cu§.!P.O.’.Vac. ;
Jnoapte !salariu!ore/ ! susa !general!-------!
! ; Jsapt.î ! ! Mențiuni 1
|
1 BOffîlS AHA |
INSTITUTOR II |
T 1 |
7A "7E |
X.J |
1726 |
1.00 1.00 |
D | ||||||||||
|
fi COLEGIU PED. |
EDUCATOARE |
T ■ |
31 31 31 |
1726 19 |
328 |
Z5 |
432 |
2486 25 |
622 |
3108 |
3108 | ||||||
|
2 SCHIEBEL-Xxxxxx Xxxxxxx |
EDUCATOARE |
I |
30-35 |
2-5 |
1666 |
1.00 1.00 |
D | ||||||||||
|
fi LIC. PED. |
EDUCATOARE |
T |
31 31 31 |
•T7 X.J |
1666 |
10 |
192 15 |
250 |
2108 25 |
527 |
2635 |
2 |
167 |
2802 | |||
|
3 « CARMEN |
INSTITUT® II |
I |
25-® |
'Tr XJ |
1636 |
1,00 1.00 |
n | ||||||||||
|
fi CS.EGIU PED. |
EDUCATOARE |
T |
29 23 29 |
23 |
1636 |
10 |
205 |
25 |
409 |
2250 25 |
563 |
2813 |
n X |
178 |
2991 | ||
|
4 DAVID «ARIANA |
EDUCATOARE |
I |
25-30 |
23 |
1577 |
1.00 1.00 |
< D | ||||||||||
|
fi LIC. PED. |
EDUCATOARE |
T |
29 29 29 |
n-? |
1577 |
10 |
197 |
25 |
394 |
2168 25 |
542 |
2710 |
L |
171 |
2881 | ||
|
5 DRAGMR AHA |
EDUCATOARE |
I |
25-30 |
£j |
1577 |
1.00 1.00 |
D | ||||||||||
|
fi LIC. PED, |
EDUCATOARE |
T 1 |
29 26 26 |
n? XJ |
1577 |
10 |
158 |
1735 25 |
434 |
2169 |
Z |
137 |
2306 | ||||
|
6 Xxxxxx Xxxxxxxxx |
EDUCATOARE |
DEF |
14-18 |
25 |
1219 |
1.00 1.® |
D | ||||||||||
|
fi LIC. PED. |
EDUCATOARE |
T |
15 15 15 |
ne £«.< |
1219 |
10 |
122 |
1341 20 |
2i£ |
1609 |
1609 | ||||||
|
7 JALuNSCHI LAVIHIA-CLAUDIA EDUCATOARE |
DEF |
10-14 |
25 |
1204 |
1.00 1.00 |
D | |||||||||||
|
fi LIC. PED. |
EDUCATOARE |
T |
12 12 12 |
25 |
1204 |
10 |
120 |
1324 15 |
199 |
1523 |
Ijxj | ||||||
|
8 TIBIS CRISTIHA-EOREDANA |
EDUCATOARE |
II |
10-14 |
25 |
1238 |
1.00 1.00 |
D | ||||||||||
|
fi LIC. PED. |
EDUCATOARE |
T |
12 12 12 |
x3 |
1238 |
10 |
142 15 |
186 |
1566 15 |
235 |
1801. |
1801 | |||||
|
9 ffiAG ALUNIȚA |
EDUCATOARE |
DEF |
14-18 |
25 |
'1219 |
1.00 1.® |
D | ||||||||||
|
fi LIC. PED. |
EDUCATOARE |
T |
16 16 16 |
25 |
1219 |
10 |
122 |
1341 20 |
268 |
1609 |
1609 | ||||||
|
10 TOB1I0®A-ILHHA |
EDUCATOARE |
DEF |
30-35 |
25 |
1364 |
1.00 1.® |
D | ||||||||||
|
fi LIC. FED. |
EDUCATOARE |
T |
32 32 32 |
25 |
1364 |
10 |
136 |
1500 25 |
375 |
1875 |
1875 | ||||||
|
11 BURUIAN LAlffiA |
INSTITUT® II |
DEB |
6-10 |
25 |
764 |
1.00 1.00 |
D | ||||||||||
|
SSD COLEGIU FED. |
EDUCATOARE |
T |
7 7 7 |
25 |
764 |
10 |
76 |
840 10 |
84 |
924 |
924 | ||||||
|
12 KJZ MARIANA |
INSTITUTOR I |
DEF |
2-6 |
25 |
1082 |
1.® 1.® |
D | ||||||||||
|
S UNIVERSITATE |
EDUCATOARE |
T |
4 4 4 |
25 |
1082 |
10 |
108 |
1190 5 |
60 |
1250 |
1250 | ||||||
|
13 Xxxx Xxxxx |
EDUCATOARE |
DEB |
sub 2 |
25 |
1’328 |
1.® 1.® |
D | ||||||||||
|
fi LICEUL PED |
EDUCATOARE |
S |
25 |
IO |
10 |
103 |
1131 |
1131 |
1131 | ||||||||
|
14 TSCALIEC HARIDARA |
ADMINISTRAT® |
II |
40 |
1389 |
1.® 1.00 |
A | |||||||||||
|
fi LIC. |
T |
24 |
40 |
1389 |
15 |
208 |
1597 25 |
399 |
1996 |
tnnj irro | |||||||
|
15 FALR-NAGE MARIANA |
ÎNGRIJITOARE |
I |
40 |
642 |
1.® 1.00 |
H | |||||||||||
|
G SC. GEN. |
T |
20 |
40 |
642 |
642 25 |
161 |
803 |
803 | |||||||||
|
16 FALE: ALT®; |
MUNCITOR CALIFICAT |
IV |
40 |
708 |
1.® l.!® |
N | |||||||||||
|
G LICEU |
T |
16 |
40 |
708 |
7® 25 |
177 |
885 |
885 | |||||||||
|
17 Xxxxx Xxxxxxx |
ÎNGRIJITOARE |
11 |
40 |
625 |
1.00 1.00 |
H | |||||||||||
|
G SC. GEN. |
T |
25 |
40 |
625 |
15 |
94 |
719 25 |
180 |
899 |
899 | |||||||
|
18 Xxx Xxxxxxx |
ÎNGRIJITOARE |
ÎI |
40 |
625 |
1.® 1.® |
N | |||||||||||
|
G SC. GEN. |
T |
18 |
40 |
625 |
625 23 |
125 |
750 |
7® | |||||||||
|
19 HIHALKO MARIANA |
ÎNGRIJITOARE |
jl |
40 |
625 |
1.® 1.00 |
H | |||||||||||
|
fi SC. GEN. |
T |
15 |
40 |
625 |
625 20 |
125 |
750 |
7541 | |||||||||
|
23 BOLDG ANA |
MUNCITOR CALIFICAT |
IV |
40 |
7® |
1.00 1.® |
H | |||||||||||
|
G SC. GEN. |
T |
nn XX |
40 |
7® |
15 |
106 |
814 25 |
234 |
1018 |
1018 | |||||||
|
21 Xxxxx Xxxx |
ÎNGRIJITOARE |
II |
40 |
625 |
1.® 1.® |
LI fi | |||||||||||
|
fi LICEU |
T |
19 |
40 |
625 |
625 25 |
156 |
781 |
781 | |||||||||
|
22 VACANT |
ÎNGRIJITOARE |
II |
40 |
znc UiJ |
1.00 |
1.00H | |||||||||||
|
fi LICEUL |
40 |
625 |
625 25 |
156 |
781 |
781 VACANT | |||||||||||
GRĂDINIȚĂ PF 14
STAT DE PERSONAL
Anexă la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.292 din 30 10 2008 a Consiliului Local al Municipiului Arad
|
! Husar salariat! ! Ore ! ! nersa |
i î < > î Salar ! |
nizatie |
! îndes- ' ; nizatie |
1 i ■ Sâlăf |
115 1 fiii ! Gradație ! Spor ; Spor ! |
Total i salariu |
! 5 ! Spor |
1 i i î < 1 ! Spor ! Practica ! |
SpQF |
i • < i t b-pGr i |
i 1 Total ! |
i Plata cu ora |
1 1 ! Total |
! Posturi ! i î l 5 |
|
! tot! dida j u! ads! irig ! paisun ! pe |
Încadrare ! |
CHidli- |
! diri- |
; serii |
! serat [fidelitate! stres 1 |
i baia |
; vednae |
! condiții [pedagogica; |
CEP |
! noapte ! |
salariu ! |
! ore/ ! suisa |
! general |
!Total ! Ocup.!ă®til! P.O.! Vac.! |
|
» 1 t 1 1 5 1 1 C--X < i < « i i < f -«|JU |
! » |
cere |
‘ gentie |
t t |
iii! < i < 1 |
i |
1 < |
! deosebite! ! |
5 1 < 1 |
1 |
1 c?r,l » |
i i |
5 I |551 < 1 j < J 5 |
GRAD PP 13
|
21 13 |
1 5 |
677,00 |
23.872 |
328 |
1.431 |
636 |
1.235 |
208 |
0 |
27.960 |
5.860 |
0 |
V |
0 |
0 |
33.820 |
8,00 |
653 |
34.473 |
22.00 |
21.00 |
0.00 |
0.00 |
1.00 | |
|
TOTAL : 21 13 |
1 5 |
2 |
677,00 |
23.872 |
■ynn vl.0 |
1.681 |
636 |
1,235 |
208 |
0 |
27.960 |
5.860 |
0 |
A |
0 |
0 |
33.820 |
8,00 |
653 |
34.473 |
22.00 |
21.00 |
0.00 |
0.00 |
1.00 |
|
TOTAL OIOACTIC |
1 |
317,00 |
17.300 |
328 |
1.681 |
436 |
1.235 |
0 |
0 |
20.980 |
4.177 |
0 |
0 |
0 |
0 |
25.157 |
8,00 |
653 |
25.810 |
13.00 |
13.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 | |
|
TOTAL AUXILIAR |
40,00 |
1.389 |
0 |
0 |
0 |
0 |
208 |
0 |
1.597 |
399 |
0 |
0 |
0 |
0 |
1.996 |
0,00 |
0 |
1.996 |
1.00 |
1.00 |
0.00 |
0.00 |
0.00 | ||
|
TOTAL OIOACTIC |
320,00 |
5.183 |
0 |
0 |
200 |
0 |
0 |
0 |
5.383 |
1.284 |
0 |
0 |
0 |
0 |
6.667 |
0,00 |
0 |
6.667 |
8.00 |
7.00 |
0.00 |
0.00 |
1.00 |
DIRECTOR
CONTABIL SEP
ii
