Hotărârea nr. 273/2008

privind prorogarea unui termen contractual

H O T Ă R Â R E A nr. 273 din 30 octombrie 2008 privind prorogarea unui termen contractual

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.58.299/2008;

-raportul Serviciului Administrare Patrimoniu din cadrul Direcției Patrimoniu, înregistrat cu nr.58.299 din 16.10.2008;

-adresa S.C. „ACCIPIENS” S.R.L., înregistrată la Primăria Municipiului Arad, cu nr. 58.299 din 07.10.2008;

-contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.1.154 din 22.04.2004 și actul adițional la contract autentificat cu nr.6.308 din 23.10.2007, încheiat în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.111 din 11.05.2007;

-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

-prevederile art. 32 (3), din Legea nr.350/2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

-prevederile art. 942 din Codul Civil;

În temeiul art. 36 alin. (2), lit. „c” și art. 45 din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E

Art. 1. Pentru realizarea investiției prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare nr.1.154 din 22.04.2004, se prorogă termenul pentru realizarea și finalizarea construcției, până la data de 30.06.2009.

Art. 2. Se aprobă încheierea unui act adițional cu S.C. „ACCIPIENS” S.R.L., în formă autentică, cu menținerea celorlalte prevederi și clauze contractuale, prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr.1.154 din 22.04.2004 și actul adițional la contract, autentificat cu nr.6.308 din 23.10.2007.

Art. 3. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul Administrare Patrimoniu din cadrul Direcției Patrimoniu și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.




Cod PMA-S1-02


1 ex.Serviciul Administrare Patrimoniu

1 ex.Instrituția Prefectului-Județ ul Arad

1 ex.Dosar ședință CLMA 30.10.2008 SL/SL, Verif SL

ROMÂNIA

PROIECT


Avizat:

SECRETAR

Xxxxx Xxxx


JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA Nr. din _________ 2008 privind prorogarea unui termen contractual

Consiliul Local al Municipiului Arad;

Având în vedere:

  • - inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr. 58.299/2008;

  • - raportul Serviciului Administrare Patrimoniu din cadrul Direcției Patrimoniu, înregistrat cu nr. 58.299 din 16.10.2008;

  • - adresa S.C. „ACCIPIENS” S.R.L., înregistrată la Primăria Municipiului Arad, cu nr. 58.299 din 07.10.2008;

  • - contractul de vânzare - cumpărare autentificat cu nr. 1.154 din 22.04.2004 și actul adițional la contract autentificat cu nr. 6.308 din 23.10.2007, încheiat în baza H.C.L.M. Arad nr. 111 din 11.05.2007;

  • - rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

  • - prevederile art. 32 (3), din Legea nr. 350 din 06.07.2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

  • - prevederile art. 942 din Codul Civil;

În temeiul art. 36, alin. (2), lit. „c” și art. 45, din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Art. 1. Pentru realizarea investiției prevăzută în contractul de vânzare - cumpărare nr. 1.154 din 22.04.2004, se prorogă termenul pentru realizarea și finalizarea construcției, până la data de 30.06.2009.

Art. 2. Se aprobă încheierea unui act adițional în formă autentică, cu S.C. „ACCIPIENS” S.R.L., cu menținerea celorlalte prevederi și clauze contractuale, prevăzute în contractul de vânzare - cumpărare autentificat cu nr. 1.154 din 22.04.2004 și actul adițional la contract, autentificat cu nr. 6.308 din 23.10.2007.

Art. 3. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul Administrare Patrimoniu din cadrul Direcției Patrimoniu și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,


SECRETAR,

Xxxxx Xxxx


Serviciul Administrare Patrimoniu

Red./Dact.Xxxxxx Xxxxxx

Cod PMA-S1-01

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

Nr. 58.299/2008

EXPUNERE DE MOTIVE

Urmare cumpărării prin licitație publică de către S.C. „Accipiens” S.R.L., a unui teren situat în municipiul Arad, Zona 300 - Micalaca, pentru construirea unui spital clinic și centru de formare profesională medicală, conform clauzelor contractuale, societatea avea obligația de a realiza și finaliza construcția, în doi ani de la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare.

Întrucât pentru realizarea construcției prevăzute, a fost necesară întocmirea unor documentații de urbanism, care nu au fost prevăzute la data aprobării documentelor licitației, a dus la prelungirea termenului pentru începerea și realizarea construcției, astfel că prin Hotărârea nr. 111 din 11.05.2007, a consiliului Local al Municipiului Arad, s-a aprobat prorogarea termenului în ceea ce privește realizarea și finalizarea construcției, încheindu-se un act adițional.

Plecând de la un proiect inițial, prin care se dorea realizarea unei construcții cu un regim de înălțime D+P+2E, s-a ajuns la concluzia, că este necesară extinderea suprafeței construite, prin edificarea unui etaj suplimentar, astfel că s.c. „AcciPiENs” s.R.L., solicită prelungirea termenului de finalizare a obiectivului până la data de 30.06.2009, motivați de faptul că aceasta este o condiție și o cerință, pentru obținerea și atragerea de surse financiare suplimentare de natura creditului bancar, necesare finalizării investiției.

Având în vedere aceste aspecte, consider oportun adoptarea unui proiect de hotă râre, pentru prorogarea termenului pentru realizarea și finalizarea construcției, până la data de 30.06.2009.

PRIMAR,

Xxxxxxxx Xxxxx


ISO 9001


Societatea Rconita perdiu A s iguraie a Cală -ații



PRI M AR I A MUNICIPIULUI ARAD

• 310130 Auri- România• Bd Revoluției 75 ♦ 1e).+40-57-28i 450 * fax +40-57-25384



• WTW'W'.primariaarad.rci • pwatf$priiiiaTtaarad.ro •

DIRECȚIA PATRIMONIU


SERVICIUL ADMINISTRARE PATRIMONIU


Nr. 58.299/DP1/16.10.2008

RAPORT

privind prorogarea unui termen contractual.

Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr. 58.299/2008, a d-lui Xxxxxxxx Xxxxx, Primarul Municipiului Arad;

Obiect: prorogarea unui termen de realizare a unei investiții, din Zona 300 - Micalaca.

În baza Hotărârii nr. 21 din 05.02.2004 a Consiliului Local al Municipiului Arad, a fost vândut prin licitație publică, către S.C. „ACCIPIENS” S.R.L., un teren în suprafață de 2.778 mp., situat în municipiul Arad, Zona 300 - Micalaca, pentru realizarea unor lucrări de investiții.

Conform caietului de sarcini, care a stat la baza organizării licitației publice și a contractului de vânzare - cumpărare, societatea cumpărătoare avea obligația de a respecta termenul de 2 (doi) ani, pentru realizarea construcției pe terenul cumpărat, precum și destinația acesteia.

Întrucât Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismului, a fost modificată ulterior, astfel că pentru realizarea construcției prevăzute, a fost necesară întocmirea unor documentații de urbanism, care nu au fost prevăzute la data aprobării documentelor licitației, a dus la prelungirea termenului pentru începerea și realizarea construcției, astfel că prin Hotărârea nr. 111 din 11.05.2007, a Consiliului Local al Municipiului Arad, s-a aprobat prorogarea termenului în ceea ce privește realizarea și finalizarea construcției, încheindu-se un act adițional.

Plecând de la un proiect inițial, prin care se dorea construirea unui spital clinic și centru de formare profesională medicală, cu un regim de înălțime D+P+2E, s-a ajuns la concluzia, că este necesară extinderea suprafeței construite, prin edificarea unui etaj suplimentar, astfel că S.C. „ACCIPIENS” S.R.L., solicită prelungirea termenului de finalizare a obiectivului până la data de 30.06.2009, motivați de faptul că aceasta este o condiție și o cerință, pentru obținerea și atragerea de surse financiare suplimentare de natura creditului bancar, necesare finalizării investiției.

Față de cele de mai sus, propunem prorogarea termenului pentru realizarea și finalizarea construcției, până la data de 30.06.2009 și încheierea unui act adițional în formă autentică, cu S.C. „ACCIPIENS” S.R.L., cu menținerea celorlalte prevederi și clauze contractuale, prevăzute în contractul de vânzare - cumpărare autentificat cu nr. 1.154 din 22.04.2004 și actul adițional la contract, autentificat cu nr. 6.308 din 23.10.2007.

DIRECTOR EXECUTIV ADJUNCT, Xxxx Xxxxx

ȘEF SERVICIU,

Xxxxxxx Xxxx