Hotărârea nr. 18/2008
privind asocierea ca membru activ al Municipiului Arad în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul AradROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 18 din 31 ianuarie 2008 privind asocierea ca membru activ al Municipiului Arad în cadrul ”Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad”
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.3589/24.01.2008;
-raportul Serviciului Edilitar din cadrul Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr.3590/24.01.2008; -rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, -prevederile Legii nr.241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare;
În temeiul prevederilor art.11, art. 36 alin.(2) lit. ”d”, alin.(6) lit.”a”, pct.14, precum și ale art.45 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E
Art. 1. Se aprobă asocierea ca membru activ al Municipiului Arad prin Consiliul Local al Municipiului Arad, în cadrul „Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad”, persoană juridică de drept român, înființată conform art.11 și următoarele din Legea nr.215/2001 republicată.
Art. 2. Se aprobă Actul Constitutiv al „Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad” în forma prevăzută în Anexa 1 și Statutul Asociației de Dezvoltare Comunitară Apă Canalizare Județul Arad în forma prevăzută în Anexa 2 la prezenta hotărâre.
Art. 3. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad are sediul în România, B-dul Revoluției nr.81, Arad, jud. Arad.
Art. 4. (1) Se aprobă participarea Consiliului Local al Municipiului Arad la patrimoniul inițial al Asociației cu o contribuție în numerar în valoare de 1000 lei.
(2) Se aprobă suma de 200 lei pentru cheltuieli în vederea constituirii asociației menționate la art.(1). Art. 5. Se numește în calitate de membru al primei Adunări Generale Primarul Municipiului Arad, Xxxxxxxx Xxxxx.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxxx
X X X X X X X X Xxxxx Xxxx
Red/Dact.IF/IF, Verificat SL
1 ex.Dosar sedinta CLMA- 31 01 2008
1 ex.Instituția Prefectului-Județ ul Arad, 1 ex. Serviciul Edilitar
Anexa 1 la Hotărârea nr.18 a Consiliului Local al Municipiului Arad din 31 01 2008
ACT CONSTITUTIV
AL ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „
I. ASOCIAȚII:
-
1. Municipiul / Orașul / Comuna _____________, prin Consiliul Local al
reprezentat de ___________, în calitate de [Primar], legal împuternicit în acest scop
prin Hotărârea Consiliului Local nr.
-
2. Municipiul / Orașul / Comuna ___________, prin Consiliul Local al
reprezentat de ___________, în calitate de [Primar], legal împuternicit în acest scop
prin Hotărârea Consiliului Local nr.
-
3. Municipiul / Orașul / Comuna ___________, prin Consiliul Local al
reprezentat de ___________, în calitate de [Primar], legal împuternicit în acest scop
prin Hotărârea Consiliului Local nr.
-
4. Județul .........., prin Consiliul Județean ......................reprezentat de............,
calitate de [Președinte al Consiliului Județean}, legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Județean nr
-
5. etc................
-
6.
s-au asociat și au înființat asociația „__________” în conformitate cu prevederile Legii
administrației publice locale nr. 215/2001 republicată, ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, ale Legii serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații,.
-
II. DENUMIREA
Denumirea asociației este „____________” (denumită în continuare „Asociația”), conform
dovezii nr. _____ din __________, eliberată de Ministrul Justiției privind disponibilitatea
denumirii Asociației.
-
III. SEDIUL
Sediul Asociației este în județul Arad, Municipiul Arad, B-dul Revoluției, Nr. 81
-
IV. DURATA:
Asociația se constituie pe o durată nedeterminată începând cu data înscrierii în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei Arad
-
V. VOINȚA DE ASOCIERE / SCOPUL ASOCIAȚIEI
Prin semnarea prezentului Act Constitutiv, Asociații își exprimă voința de a se asocia în cadrul Asociației __________, propunându-și ca scop realizarea în comun a proiectelor de
dezvoltare a infrastructurii aferente serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare („Serviciile”) pe baza strategiei de dezvoltare la nivelul județului și furnizarea în comun a
Serviciilor sub autoritatea fiecărei Autorități Locale, forma de gestiune fiind gestiunea indirectă, prin delegarea unei părți din sarcinile și responsabilitățile legate de Servicii printr-un Contract de Delegare a gestiunii serviciilor pe termen lung, către un operator comun unic care să fie o societate comercială înființată de Părți în acest scop sau desemnată de Părți conform legislației în vigoare („Operatorul”).
-
VI. PATRIMONIUL INIȚIAL
Patrimoniul inițial al Asociației este de __________ RON, constituit din contribuția în
numerar a asociaților, după cum urmează :
•
•
• .
Sursele de venit ale Asociației sunt următoarele :
-
a) Cotizațiile membrilor săi și alte contribuții de la bugetele Autorităților Locale ;
-
b) Dobânzile rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiții legale ;
-
c) Donații, sponsorizări sau legate ;
-
d) Orice alte surse legale de venituri.
-
VII. PRIMELE ORGANE DE CONDUCERE, ADMINISTRARE ȘI CONTROL Conducerea Asociației
Adunarea Generală este organul de conducere al Asociației, format din toți reprezentanții desemnați de Autoritățile Locale.
Sunt numiți în calitate de membri ai primei Adunări Generale:
-
- Dl......, numit de Consiliul Local al.......

- Dl......, numit de Consiliul Județean.................
-
- Etc.........
Adunarea Generală îl alege dintre membrii săi pe Președintele Asociației care are atribuțiile prevăzute în Statutul Asociației și care reprezintă Asociația în raporturile cu terții, cu excepția situațiilor în care se prevede expres altfel
Administrarea Asociației
Consiliul Director este organul executiv de conducere al Asociației, format din Președintele Asociației și încă 2 (doi) membri numiți de Adunarea Generală, pe o perioada de ______ani. Componența Consiliului Director va asigura cât mai bine reprezentativitatea în cadrul acestui organ a tuturor membrilor Asociației, utilizând principiul reprezentării prin rotație. Președintele Asociației este și Președinte al Consiliul Director.
Sunt numiți în calitate de membri ai primului Consiliu Director:
Controlul Financiar al Asociației Controlul financiar intern al Asociației este asigurat de un cenzor numit de Adunarea Generală pentru o perioadă de 1 (un) an, cu posibilitate prelungirii.
Primul cenzor al asociației este ________, cetățean ________, născut la data de ______,
domiciliat în ________, titular al B.I. / C.I. seria ___ nr. ____.
-
VIII. Pentru desfășurarea procedurilor de dobândire a personalității juridice se împuternicește Dl.Xxxxx Xxxx, cetățean roman, domiciliat în Arad, Pța UTA, bl I, ap x, titular CI seria AR nr. 073160, eliberat de Pol Arad la data de sau orice persoana pe care mandatarul și-o va substitui.
Prezentul Act Constitutiv a fost redactat în __ (___) exemplare originale, azi, data autentificării.
ASOCIAȚII
Municipiul / Orașul / Comuna
Prin ________________
[semnătura]
Municipiul / Orașul / Comuna
Prin ________________
[semnătura]
Municipiul / Orașul / Comuna
Prin ________________
[semnătura]
Județul
Prin ________________
[semnătura]
etc.....
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
S E C R E T A R
Xxxxx Xxxx
Xxxxxx Xxxxxx
Red/Dact.IF/IF, Verificat SL
1 ex.Dosar sedinta CLMA- 31 01 2008
1 ex.Instituția Prefectului-Județ ul Arad, 1 ex. Serviciul Edilitar
Anexa 2 la Hotărârea nr. 18 a Consiliului Local al Municipiului Arad din 31 01 2008
STATUTUL ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ
9
5Î
5Î.......................................
Asociații :
Municipiul / Orașul / Comuna.............., prin Consiliul Local al .........., reprezentat de ............, în
calitate de [Primar], legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local nr
Municipiul / Orașul / Comuna.............., prin Consiliul Local al .........., reprezentat de

Județul .........., prin Consiliul Județean ...................... reprezentat de ............, în calitate de
[Președinte al Consiliului Județean], legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Județean
etc................
Denumite colectiv “Părțile” și individual “Partea”
Având în vedere că :
-
• Prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, România și-a asumat obligații care implică investiții importante în infrastructura aferentă serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare (denumite în cele ce urmează „Serviciile”), până în 2015 pentru un număr de 263 de aglomerări urbane cu un echivalent-locuitor (e.l.) mai mare de 10.000 și până în 2018 în 2.346 aglomerări urbane cu un e.l. cuprins între 2.000 și 10.000.
-
• Din studiile efectuate la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale, rezultă cu claritate că, pentru buna funcționare a Serviciilor și pentru ca Serviciile să îndeplinească condițiile de funcționare prevăzute de legislația în vigoare și de angajamentele asumate de România în procesul de aderare la Uniunea Europeană, sunt necesare investiții financiare importante în sistemele publice de alimentare cu apă și de canalizare, care depășesc în mod considerabil capacitățile financiare ale acestora..
-
• Procesul de regionalizare reprezintă un element esențial în vederea atingerii obiectivelor ambițioase de investiții.
Ne exprimăm voința de a coopera și de a ne asocia în conformitate cu prevederile Legii administrației publice locale nr. 215/2001 republicată, ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, ale Legii serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, în cadrul Asociației de Dezvoltare
Intercomunitară „__________” (denumită în cele ce urmează „Asociația”), în scopul de a realiza în comun
proiecte de dezvoltare a infrastructurii aferente Serviciilor pe baza strategiei de dezvoltare la nivelul județului Arad și de a furniza Serviciile în comun prin intermediul unui operator comun unic.
CAPITOLUL I -DENUMIREA, SEDIUL ȘI DURATA ASOCIAȚIEI
Art. 1. - Denumirea Asociației este «__________», conform dovezii nr. ______ din ____________,
eliberată de Ministrul Justiției, privind disponibilitatea denumirii Asociației.
Art. 2. - (1) Sediul Asociației este în România, jud. Arad, Municipiul Arad, B-dul Revoluției, Nr. 81.
-
(2) Sediul Asociației va putea fi mutat în orice alt loc în baza unei Hotărâri a Adunării Generale a Asociației.
Art. 3. - Asociația este constituită pe o durată nedeterminată, începând cu data înscrierii sale în Registrul asociațiilor și fundațiilor.
CAPITOLUL II - SCOPUL ȘI OBIECTIVELE ASOCIAȚIEI
Art. 4. - Asociația are ca scop realizarea în comun a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii aferente Serviciilor pe baza strategiei de dezvoltare la nivelul judetului și furnizarea în comun a Serviciilor, forma de gestiune fiind gestiunea delegată, ce se va realiza în baza unui Contract de Delegare a gestiunii Serviciilor pe termen lung, către un operator comun unic („Operatorul”) conform legislației în vigoare.
Părțile declară că interesul comun ce stă la baza constituirii Asociației este legat de interesul general al locuitorilor din județ, pentru îmbunătățirea calității Serviciilor, de creșterea capacității de atragere a fondurilor externe nerambursabile pentru finanțarea investițiilor necesare privind Serviciile, precum și de crearea unui operator profesionist care să implementeze programul de investiții aprobat de către Părți, care să funcționeze pe principii de eficiență și să asigure servicii de calitate în condițiile unor tarife acceptabile pentru populație.
Art. 5. - Obiectivele Asociației sunt următoarele:
-
a) Să încheie Contractul de Delegare a gestiunii Serviciilor cu Operatorul, prevăzut la art. 18 alin.2 lit. a) din prezentul Statut, în numele și pe seama unităților administrativ teritoriale membre care vor constitui împreună Autoritatea Delegantă.
-
b) Să exercite drepturile specifice de control și informare, privind Operatorul, conform prezentului Statut și Actului Constitutiv al Operatorului;
-
c) Să constituie interfața pentru discuții și să fie un partener activ pentru Autoritățile Locale în ceea privește aspectele de dezvoltare și de gestiune a Serviciilor, în scopul de a coordona politicile și acțiunile de interes intercomunitar;
-
d) Să pregătească și să promoveze strategia de dezvoltare a Serviciilor
-
e) Să elaboreze Caietele de sarcini (masterplanul) și Regulamentul consolidat și armonizat al Serviciilor pentru întreaga Arie a Delegării, precum și Regulamentul de organizare și funcționare al Operatorului;
-
f) Să vegheze la punerea în aplicare a proiectelor de investiții încredințate Operatorului în temeiul Contractului de Delegare;
-
g) Să monitorizeze respectarea obligațiilor asumate de Operator prin Contractul de Delegare, îndeosebi în ceea ce privește realizarea indicatorilor de performanță, executarea lucrărilor încredințate Operatorului și calitatea Serviciilor furnizate utilizatorilor;
-
h) Să identifice și să propună orice acțiuni vizând realizarea obiectivelor Autorităților Locale în legătură cu Serviciile :
-
• păstrarea tarifelor la un nivel care să respecte limitele de suportabilitate ale populației și principiul poluatorul plătește, în conformitate cu art.18 al. 2 lit. (d) din prezentul Statut,
-
• creșterea progresivă a nivelului de acoperire al Serviciilor,
-
• buna prestare din punct de vedere tehnic a Serviciilor și gestiunea administrativă și comercială eficientă a acestora,
-
• menținerea calității tehnice și întreținerea eficientă a echipamentelor și lucrărilor legate de Servicii,
-
• buna gestiune a resurselor umane.
-
i) Să fie un pol al competențelor administrative, financiare, tehnice și economice în beneficiul Autorităților Locale și al Serviciilor;
-
j) Să acorde ajutor Autorităților Locale și Operatorului în vederea obținerii resurselor financiare necesare implementării Programul de Dezvoltare a Serviciilor și, dacă este cazul, să obțină astfel de fonduri care vor fi puse la dispoziția Operatorului.
CAPITOLUL III - PATRIMONIUL ASOCIAȚIEI
Art. 6. - (1) Patrimoniul Asociației este compus din patrimoniul inițial, pe de o parte, și din patrimoniul pe care Părțile îl vor da în administrare pentru exercitarea competențelor legate de gestiunea Serviciilor, pe de altă parte în condițiile prevăzute de lege.
-
(2) Patrimoniul inițial al Asociației este de ____________ RON, constituit din contribuția în numerar a
asociaților, după cum urmează :
-
(3) În condițiile prevăzute de lege, bunurile date în administrare de către Părți pentru exercitarea competențelor legate de gestiunea Serviciilor vor fi înregistrate contabil ca Mijloace fixe în partea de Activ a Bilanțului Asociației și respectiv fie ca Drepturi ale Părților în partea de Pasiv a Bilanțului Asociației, fie, dacă bunurile sunt finanțate de către terți, în Pasiv la Finanțări de către Terți.
Art. 7. - Sursele de venit ale Asociației sunt următoarele :
-
e) Cotizațiile membrilor săi și alte contribuții de la bugetele Autorităților Locale ;
-
f) Dobânzile rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiții legale ;
-
g) Donații, sponsorizări sau legate ;
-
h) Orice alte surse legale de venituri.
Art. 8. - Asociația nu va desfășura activități economice directe.
Art. 9. - Asociația are un buget propriu de venituri și cheltuieli. Situațiile financiare se întocmesc în conformitate cu legislația în vigoare.
CAPITOLUL IV - ASOCIAȚII
Art. 10. - Asociații au următoarele drepturi :
-
a) Să aleagă și să fie aleși în organele de conducere ale Asociației;
-
b) Să participe la luarea hotărârilor care privesc activitatea Asociației;
-
c) Să primească la cerere toate informațiile disponibile care privesc activitatea Asociației.
Art. 11. - Asociații au următoarele obligații :
-
a) Să respecte Statutul, Actul Constitutiv și hotărârile organelor de conducere ale Asociației;
-
b) Să plătească cotizația anuală, fixată la suma de..........lei/an ;
-
c) Să promoveze și să participe activ la acțiunile desfășurate de Asociație ;
-
d) Să desemneze un membru în Adunarea Generală a Asociației.
Art. 12. - (1) Calitatea de asociat încetează în cazul retragerii din Asociație. Retragerea din Asociație nu poate avea loc decât în situația în care Asociatul respectiv renunță unilateral la Contractul de Delegare (răscumpărare).
-
(2) Dacă oricare dintre Asociați dorește să se retragă din Asociație, această Parte va notifica Președintelui Asociației și celorlalți Asociați intenția sa.
-
(3) Adunarea Generală a Asociației va analiza consecințele retragerii planificate și va propune Părților modificările care să fie operate la Actul Constitutiv al Operatorului și/sau la Contractul de Delegare (în special în ceea ce privește Lista de Investiții și Planul de Finanțare al său), conform prevederilor Contractului de Delegare.
-
(4) Președintele Asociației va convoca Adunarea Generală în cel mult 30 zile de la data retragerii unuia dintre Asociați, pentru a modifica corespunzător prezentul Statut și Actul Constitutiv al Asociației.
-
(5) Orice membru care se retrage din Asociație este obligat să plătească:
-
a) sumele corespunzătoare rambursării, de către Operator, a împrumuturilor contractate, pentru finanțarea dezvoltării (modernizare, reabilitare, bunuri noi indiferent daca sunt extinderi sau înlocuiri) infrastructurii aferente Serviciilor respectivului membru, de care a beneficiat în perioada în care a fost membru al Asociației plus cheltuielile aferente acestor împrumuturi;
-
b) sumele corespunzătoare investițiilor de care a beneficiat în perioada în care a fost membru al Asociației, altele decât cele prevăzute la lit.”a”;
-
c) sumele corespunzătoare răscumpărării Contractului de Delegare prevăzute de acesta.
Art. 13. -Asociația poate accepta noi membri, cu consimțământul a 50% +1 din totalul membrilor Asociaților, exprimat prin hotărâre a Consiliului Local sau Județean, după caz, și cu încheierea unui act adițional la prezentul Statut, prin care noii membri sunt menționați în preambulul Statutului. Orice unitate administrativ-teritorială care devine membru al Asociației acceptă în totalitate prevederile prezentului Statut și deleagă gestiunea Serviciilor Operatorului, prin act adițional la Contractul de Delegare, semnat de Asociație în numele și pe seama unității administrativ-teritoriale respective.
CAPITOLUL V - ORGANELE ASOCIAȚIEI
Adunarea Generală al Asociației
Art. 14. - (1) Adunarea Generală este organul de conducere al Asociației, format din toți reprezentanții desemnați de Autoritățile Locale.
-
(2) Fiecare Autoritate Locală va desemna un reprezentant ca membru în Adunarea Generală al Asociației. Mandatul reprezentaților este valabil de la data numirii acestora până la data revocării/înlocuirii lor, prin hotărârea Autorității Locale competente.
-
(3) Fiecare Autoritate Locală va depune toate diligențele pentru a-și asigura reprezentarea permanentă în cadrul Adunării Generale a Asociației.
-
(4) Hotărârile de numire/ revocare/ înlocuire a reprezentanților vor fi transmise, în copie, Părților și Adunării Generale în termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii lor.
Art. 15. - Sunt numiți în calitate de membri ai primei Adunări Generale:
-
- Dl....................., numit de Consiliul Local al.................
-
- Dl......................, numit de Consiliul Local al.................

- Dl....................., numit de Consiliul Județean.................
-
- Etc.........
Art. 16. - Adunarea Generală alege dintre membrii săi Președintele Asociației care are atribuțiile prevăzute în prezentul Statut și care reprezintă Asociația în raporturile cu terții, cu excepția situațiilor în care se prevede expres altfel.
Art. 17. - (1) - Adunarea Generală îndeplinește atribuțiile care îi revin Adunării Generale conform art. 21 al. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2001 cu privire la asociații și fundații, precum și atribuțiile speciale prevăzute de prezentul Statut, în exercitarea competențelor privind Serviciile Delegate încredințate de către Autoritățile Locale membre, și drepturile speciale acordate de Actul Constitutiv al Operatorului prevăzut la art. 18 al. 2 lit. a) din prezentul Statut .
-
(2) Principalele atribuții ale Adunării Generale a Asociației sunt:
-
a) stabilirea strategiei și a obiectivelor generale ale Asociației;
-
b) aprobarea raportului de activitate al Consiliului Director pentru perioada anterioară, situațiile financiare ale Asociației pentru exercițiul încheiat și proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al Asociației pentru următorul exercițiu financiar.
-
c) alegerea și revocarea membrilor Consiliului Director;
-
d) alegerea și revocarea cenzorului sau, după caz, a membrilor comisiei de cenzori;
-
e) înființarea de filiale;
-
f) aprobarea organigramei și politicii de personal a Asociației, precum și aprobarea constituirii, atribuțiilor, funcționării și organizării aparatului tehnic al Asociației;
-
g) aprobarea contractelor a căror valoare depășește echivalentul în lei al sumei de 10.000 Euro;
-
h) modificarea Actului Constitutiv și a Statutului Asociației;
-
i) dizolvarea și lichidarea Asociației, precum și stabilirea destinației bunurilor rămase după lichidare;
-
j) aprobarea primirii de noi membri în Asociație și a retragerii unor membri din Asociație;
-
k) orice alte atribuții prevăzute în lege sau în Statut.
-
(3) Prin prezentul Statut, Autoritățile Locale membre încredințează Asociației dreptul ca, prin Adunarea Generală, să exercite în numele și pe seama lor următoarele atribuții legate de Servicii
-
a) aprobarea strategiilor privind îmbunătățirea și dezvoltarea Serviciilor, a programelor de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de utilități publice existente, a programelor de înființare a unor noi sisteme, precum și a programelor de protecție a mediului, prezentate de Consiliul Director al Asociației;
-
b) coordonarea proiectării și execuției lucrărilor tehnico-edilitare, în scopul realizării acestora într-o concepție unitară și corelată cu programele de dezvoltare economico-socială a localităților, de amenajare a teritoriului, urbanism și mediu;
-
c) asigurarea gestionării și administrării Serviciilor de către Operator pe criterii de eficiență economică și managerială, având ca obiectiv atingerea și respectarea indicatorilor de performanță a Serviciilor, stabiliți prin contractul de delegare a gestiunii;
-
d) consultarea asociațiilor utilizatorilor în vederea stabilirii politicilor și strategiilor locale și a modalităților de organizare și funcționare a Serviciilor;
-
e) medierea conflictelor dintre utilizatori și Operator, la cererea uneia dintre părți;
-
f) monitorizarea și controlul modului de respectare a obligațiilor și responsabilităților asumate de Operator prin Contractul de Delegare cu privire la:
-
■ modul de respectare și de îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate de Operator, în special respectarea indicatorilor de performanță, inclusiv în relația cu utilizatorii,
-
■ modul de administrare, exploatare, conservare și menținere în funcțiune, dezvoltare sau modernizare a sistemelor de utilități publice, mai ales exploatarea eficientă și în condiții de siguranță a sistemelor de utilități publice sau a altor bunuri aparținând patrimoniului public și/sau privat al unităților administrativ-teritoriale, afectate Serviciilor,
-
■ asigurarea protecției mediului și a domeniului public,
-
■ asigurarea protecției utilizatorilor;
-
g) solicitarea de informații cu privire la nivelul și calitatea Serviciilor furnizate/prestate și cu privire la modul de întreținere, exploatare și administrare a bunurilor din proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale, încredințate pentru realizarea Serviciilor;
-
h) invitarea Operatorului pentru audieri, în vederea concilierii diferendelor apărute în relația cu utilizatorii Serviciilor,
-
i) stabilirea unei politici tarifare coerente la nivelul întregii Arii a Delegării prevăzute în Contractul de Delegare;
-
j) de la data la care Autoritățile Locale membre hotărăsc trecerea la un sistem de tarif unic, aprobarea modulului de formare și a stabilirii prețurilor și tarifelor, respectiv ajustarea si modificarea prețurilor și tarifelor propuse de Operator;
-
k) monitorizarea respectării angajamentelor asumate față de Operator prin clauzele contractuale stabilite prin Contractul de Delegare a gestiunii Serviciilor și aplicarea măsurilor corective prevăzute de Contractul de Delegare în situația în care Operatorul nu respectă nivelul indicatorilor de performanță și eficiență la care s-a obligat și nu asigură continuitatea Serviciilor;
-
l) aprobarea Caietului de Sarcini și a Regulamentului consolidat și armonizat al Serviciilor pentru întreaga Arie a Delegării, prezentate de Consiliul Director;
-
m) păstrarea, în condițiile legii, a confidențialității datelor și informațiilor economico-financiare privind activitatea Operatorului, altele decât cele de interes public;
-
(4) Adunarea Generală a Asociației adoptă de asemenea orice hotărâri în exercitarea drepturilor speciale acordate Asociației prin Actul Constitutiv al Operatorului înființat conform art. 18 alin. (2) lit. a) din prezentul Statut.
Art. 18. - (1) În temeiul art. 17 al. (3) din prezentul Statut, Adunarea Generală deliberează asupra aspectelor legate de obiectivele Asociației, având în vedere interesul său comun, în special:
-
- Operatorul
-
- Contractul de Delegare
-
- Masterplan-ul pentru Servicii (caietul de sarcini și lista de investiții)
-
- Politica de tarife
(2) În legătură cu acestea, Părțile declară că :
-
a) Operatorul
-
1. Operatorul va fi o societate comercială înființată într-una dintre formele prevăzute de legislația privind societățile comerciale, având ca acționari toate sau o parte dintre unitățile administrativ-teritoriale membre ale Asociației.
-
2. Operatorul va avea ca obiect principal de activitate furnizarea de Serviciilor pentru Autoritățile Locale semnatare ale prezentului Statut.
-
3. Asociația va fi consultată cu privire la propunerile de modificare a Actului Constitutiv al Operatorului, înainte de aprobarea acestora. Autoritățile Locale vor respecta avizul Asociației.
-
4. Asociația va exercita drepturi speciale de control și informare care îi sunt acordate prin Actul Constitutiv al Operatorului.
-
b) Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciilor
-
1. Părțile încredințează Asociației, prin prezentul Statut, exercițiul competențelor lor privind Serviciile, prevăzute la art. 17 alin. (3) de mai sus.
-
2. Contractul de Delegare va fi semnat pe de o parte de Asociație, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre care vor avea împreună calitatea de Autoritate Delegantă, și pe de altă parte de Operator.
-
3. Prin Contractul de Delegare, Asociația, în numele și pe seama Autorităților Locale membre, va conferi Operatorului dreptul exclusiv de a furniza Serviciile, ca servicii publice, în cadrul ariei geografice a teritoriului unităților administrativ teritoriale membre, precum și concesiunea exclusivă asupra bunurilor publice, care constituie sistemele de alimentare cu apă și de canalizare aferente Serviciilor, și private aferente Serviciilor. Operatorul va fi responsabil de implementarea programelor de investiții convenite de Părți, va întreține, moderniza, reabilita și extinde sistemele de alimentare cu apă și de canalizare și va gestiona Serviciile pe riscul și răspunderea sa, conform dispozițiilor Contractului de Delegare.
-
4. Adunarea Generală a Asociației va monitoriza îndeplinirea de către Operator a obligațiilor ce-i incumbă în temeiul Contractului de Delegare.
-
5. Asociația, în temeiul dreptului de exercitare a competețelor membrilor săi legate de Servicii, care îi sunt conferite prin prezentul Statut, va exercita în numele și pe seama Autorităților Locale membre, drepturile și obligațiile contractuale care le revin acestora în calitate de Autoritate Delegantă.
-
c) Masterplan-ul pentru Servicii (caietul de sarcini și lista de investiții)
-
1. Masterplan-ul va fi elaborat și actualizat periodic, ținând seama de nevoile specifice ale fiecărei Părți.
-
2. Sursele de finanțare a investițiilor pot fi fonduri nerambursabile acordate de Uniunea Europeană sau instituții financiare, fonduri de la bugetele locale ale Autorităților Locale, fondurile proprii sau atrase ale Operatorului.
-
3. Lista de Investiții și Planul de Finanțare a Investițiilor, cuprinse în Masterplan, vor fi discutate în ședințele Adunării Generale a Asociației și aprobate de fiecare dintre Autoritățile Locale. Acestea vor face parte integrantă din Contractul de Delegare.
-
4. Studiile de Fezabilitate aferente Listelor de Investiții vor fi supuse avizului consultativ al Asociației înainte de a fi aprobate de Autoritățile Locale membre vizate de respectiva Listă de Investiții.
-
d) Politica tarifară
-
1. Fiecare Autoritate Locală va aproba tarifele care vor fi aplicate de Operator în aria geografică corespunzătoare competenței teritoriale a acesteia, conform politicii tarifare stabilite de Asociație și după consultări prealabile în cadrul Asociației. Tarifele vor fi stabilite, ajustate și modificate conform legislației în vigoare.
-
2. De îndată ce Părțile vor hotărî trecerea la un sistem de Tarif Unic pentru întreaga arie a delegării de gestiune, Asociația va avea atribuția de a aproba stabilirea, ajustarea și modificarea acestui tarif unic, în numele și pe seama unităților administrativ teritoriale membre.
Art. 19. - Membrii Adunării Generale sunt răspunzători pentru activitatea lor în conformitate cu legislația în vigoare.
Art. 20. - (1) Adunarea Generală va fi convocată cel puțin o dată la 3 (trei) luni sau ori de câte ori este necesar, de către Președintele Asociației sau de un număr de cel puțin 50%+1 membri.
-
(2) Convocarea va fi transmisă prin scrisoare, fax sau e-mail cu cel puțin 3 zile calendaristice înainte de data ședinței și va cuprinde data, ora, locul și ordinea de zi a ședinței.
-
(3) Participanții la ședințele Adunării Generale vor fi reprezentanții numiți de Autoritățile Locale.
-
(4) Ședințele Adunării Generale a Asociației vor fi conduse de Președintele Asociației sau, în absența acestuia de persoana desemnată de Adunarea Generală dintre membrii săi.
-
(5) Adunarea Generală va alege dintre participanții la ședință un secretar care va redacta procesul verbal al ședinței.
-
(6) Procesul verbal este semnat de Președinte și de secretar. O copie a procesului verbal va fi transmisă, în termen de 3 (trei) zile calendaristice de la data ședinței, fiecărei Autorități Locale, indiferent dacă reprezentantul acesteia a fost sau nu prezent la ședință.
Art. 21. - (1) Fiecare membru al Adunării Generale are un vot egal în Adunarea Generală. Dreptul de vot nu poate fi transmis.
(2) Pentru a fi valabile hotărârile Adunării Generale adoptate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. a) -g) din prezentul Statut se iau în prezența a 50%+1 din membri și cu majoritatea voturilor membrilor prezenți. Dacă la prima convocare cvorumul nu este îndeplinit, Adunarea Generală se convoacă pentru o dată ulterioară care nu poate fi mai târziu de 15 zile calendaristice de la data stabilită pentru prima convocare, iar la a doua convocare Adunarea Generală este valabil întrunită indiferent de numărul de membri prezenți.
-
(3) Dacă o hotărâre a Adunării Generale privește în mod direct Serviciile sau bunurile care aparțin unei anumite Autorități Locale, nici o hotărâre nu poate fi luată fără votul favorabil al reprezentantului respectivei Autorități Locale.
-
(4) Pentru a fi valabile hotărârile Adunării Generale adoptate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 17 alin. (3) lit. b)-h), k) și m) și la art. 17 alin. (4) din prezentul Statut se iau în prezența a 3/4 din totalul membrilor, cvorum obligatoriu la oricare convocare, și cu votul favorabil fie a cel puțin jumătate din numărul Autorităților Locale membre care însumează cel puțin 2/3 din numărul total al populației membrilor Asociației, fie a cel puțin 2/3 din numărul Autorităților Locale membre care însumează cel puțin jumătate din numărul total al populației membrilor Asociației. Pentru luarea acestor hotărâri este necesar ca printre cei care votează favorabil să se numere reprezentantul Județului Arad .
-
(5) Pentru a fi valabile hotărârile Adunării Generale adoptate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. h) - j) și art. 17 alin. (3) lit. a), i), j) și l) din prezentul Statut se iau în prezența a 50%+1 din totalul membrilor, cvorum obligatoriu la oricare convocare, și cu votul favorabil al 50%+1 din totalul membrilor Asociației.
Art. 22. -(1) Hotărârile luate de Adunarea Generală a Asociației trebuie aduse la cunoștința Autorităților Locale membre în termen de cel mult 5 zile de la adoptare. Aceste hotărâri sunt asimilate actelor administrative și lor li se aplică toate prevederile legale privind aducerea lor la cunoștință publică de către secretarii fiecărei unități administrativ-teritoriale membre. De asemenea Asociația este obligată să publice toate hotărârile Adunării Generale pe propria pagină de internet.
Consiliul Director
Art. 23. - (1) Consiliul Director este organul executiv de conducere al Asociației, format din Președintele Asociației și încă 2 (doi) membri numiți de Adunarea Generală, pe o perioada de 4 ani. Componența Consiliului Director va asigura cât mai bine reprezentativitatea în cadrul acestui organ a tuturor membrilor Asociației, utilizând principiul reprezentării prin rotație.
(2) Președintele Asociației este și Președinte al Consiliul Director.
Art. 24. - Sunt numiți în calitate de membri ai primului Consiliu Director:
•
•
•
Art. 25. - Consiliul Director asigură punerea în executare a hotărârilor Adunării Generale. În exercitarea competențelor sale, Consiliul Director:
-
a) prezintă Adunării Generale raportul de activitate pe perioada anterioară, executarea bugetului de venituri și cheltuieli, bilanțul contabil, proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al exercițiului financiar viitor și proiectul programelor Asociației;
-
b) încheie acte juridice în numele și pe seama Asociației, cu excepția contractelor a căror valoare depășește echivalentul în lei al sumei de 10.000 Euro;
-
c) asigură elaborarea strategiilor privind îmbunătățirea și dezvoltarea Serviciilor, utilizând principiul planificării strategice multianuale, a programelor de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de utilități publice existente, a programelor de înființare a unor noi sisteme, inclusiv cu consultarea Operatorului, precum și a programelor de protecție a mediului, pe care le supune spre aprobare Adunării Generale a Asociației;
-
d) asigură elaborarea Caietului de Sarcini și a Regulamentului consolidat și armonizat al Serviciilor pentru întreaga Arie a Delegării, pe care le supune spre aprobare Adunării Generale a Asociației;
-
e) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în statut sau stabilite de Adunarea Generală.
Art. 26. - Membrii Consiliului Director sunt răspunzători pentru activitatea lor în conformitate cu legislația în vigoare.
Art. 27. - (1) Consiliul Director se întrunește în ședințe, o dată la două săptămâni sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea Președintelui Asociației.
(2) Deciziile Consiliului Director se iau în prezența a tuturor celor trei membri, cu votul favorabil a cel puțin doi dintre ei.
Controlul Financiar al Asociației
Art. 28. - (1) Controlul financiar intern al Asociației este asigurat de un cenzor numit de Adunarea Generală pentru o perioadă de 1 (un) an, cu posibilitate prelungirii.
-
(2) Primul cenzor al Asociației este ..................
-
(3) Cenzorul are atribuțiile prevăzute de lege.
CAPITOLUL VI -DIZOLVAREA ȘI LICHIDAREA
Art. 29. - Asociația se dizolvă :
-
- de drept;
-
- prin hotărârea instanței judecătorești competente;
-
- prin hotărârea Adunării Generale.
Art. 30. - Asociația se dizolvă de drept prin:
-
- imposibilitatea realizării scopului și obiectivelor pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 (trei) luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se producere schimbarea acestui scop;
-
- imposibilitatea constituirii Adunării Generale sau a Consiliului Director în conformitate cu prezentul Statut, dacă această situație durează mai mult de un an de la data la care Adunarea Generală sau, după caz, Consiliul Director trebuia să se constituie;
-
- reducerea numărului de asociați sub limita de trei, dacă acesta nu a fost completat în termenul legal prevăzut în acest scop.
Art. 31. - Asociația se dizolvă prin hotărârea instanței judecătorești competente când:
-
- scopul sau activitatea sa au devenit ilicite sau contrare ordinii publice;
-
- realizarea scopului său este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice;
-
- Asociația urmărește un alt scop decât acela pentru care s-a constituit;
-
- Asociația a devenit insolvabilă.
Art. 32. - Lichidarea Asociației se va face în condițiile prevăzute de lege.
Art. 33. - (1) După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea Asociației din Registrul asociațiilor și fundațiilor.
(2) Asociația își încetează existența la data radierii ei din Registrul asociațiilor și fundațiilor.
CAPITOLUL VIII - DISPOZIȚII FINALE
Art. 34. - (1) Prezentul Statut poate fi modificat doar prin Acte Adiționale semnate de reprezentanții a 50%+1 din totalul Părților, special împuterniciți în acest scop.
-
(2) Prezentul Statut este guvernat de legea română. In situația în care intervin modificări ale legislației în domeniu, prezentul Statut va fi modificat în conformitate cu noile prevederi.
-
(3) Toate disputele născute din sau în legătură cu acest Statut, inclusiv orice problemă privind interpretarea, validitatea sau încetarea acestuia, care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă, vor fi deduse spre soluționare instanțelor judecătorești competente.
Prezentul Statut a fost semnat în exemplare originale, astăzi, data autentificării sale.
ASOCIAȚII
Municipiul / Orașul / Comuna
Prin ________________
[semnătura]
Municipiul / Orașul / Comuna
Prin ________________
[semnătura]
Județul
Prin ________________
[semnătura]
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxxx
X X X X X X X X
Xxxxx Xxxx
Red/Dact.IF/IF, Verificat SL
1 ex.Dosar sedinta CLMA- 31 01 2008
1 ex.Instituția Prefectului-Județ ul Arad, 1 ex. Serviciul Edilitar
ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 18 din 31 ianuarie 2008 privind asocierea ca membru activ al Municipiului Arad în cadrul ”Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad”
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.3589/24.01.2008;
-raportul Serviciului Edilitar din cadrul Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr.3590/24.01.2008; -rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, -prevederile Legii nr.241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare;
În temeiul prevederilor art.11, art. 36 alin.(2) lit. ”d”, alin.(6) lit.”a”, pct.14, precum și ale art.45 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E
Art. 1. Se aprobă asocierea ca membru activ al Municipiului Arad prin Consiliul Local al Municipiului Arad, în cadrul „Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad”, persoană juridică de drept român, înființată conform art.11 și următoarele din Legea nr.215/2001 republicată.
Art. 2. Se aprobă Actul Constitutiv al „Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad” în forma prevăzută în Anexa 1 și Statutul Asociației de Dezvoltare Comunitară Apă Canalizare Județul Arad în forma prevăzută în Anexa 2 la prezenta hotărâre.
Art. 3. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad are sediul în România, B-dul Revoluției nr.81, Arad, jud. Arad.
Art. 4. (1) Se aprobă participarea Consiliului Local al Municipiului Arad la patrimoniul inițial al Asociației cu o contribuție în numerar în valoare de 1000 lei.
(2) Se aprobă suma de 200 lei pentru cheltuieli în vederea constituirii asociației menționate la art.(1). Art. 5. Se numește în calitate de membru al primei Adunări Generale Primarul Municipiului Arad, Xxxxxxxx Xxxxx.
7 .
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚA
Xxxxxx Xxxxxx
1/ ]Vl
Red/Dact.IF/IF, Verificat SL
1 ex.Dosar sedinta CLMA- 31 01 2008
1 ex.Instituția Prefectului-Județ ul Arad, 1 ex. Serviciul Edilitar
Anexa 1 la Hotărârea nr.18
a Consiliului Local al Municipiului Arad din 31 01 2008
ACT CONSTITUTIV
AL ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „
-
IX. ASOCIAȚII:
Municipiul / Orașul / Comuna _____________, prin Consiliul Local al
reprezentat de ___________, în calitate de [Primar], legal împuternicit în acest scop prin
Hotărârea Consiliului Local nr.
Municipiul / Orașul / Comuna ___________, prin Consiliul Local al

Județul .........., prin Consiliul Județean ...................... reprezentat de
calitate de [Președinte al Consiliului Județean], legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Județean nr
etc................
s-au asociat și au înființat asociația „__________” în conformitate cu prevederile Legii
administrației publice locale nr. 215/2001 republicată, ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, ale Legii serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații,.
-
X. DENUMIREA
Denumirea asociației este „____________” (denumită în continuare „Asociația”), conform
dovezii nr. _____ din __________, eliberată de Ministrul Justiției privind disponibilitatea
denumirii Asociației.
-
XI. SEDIUL
Sediul Asociației este în județul Arad, Municipiul Arad, B-dul Revoluției, Nr. 81
-
XII. DURATA:
Asociația se constituie pe o durată nedeterminată începând cu data înscrierii în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei Arad
-
XIII. VOINȚA DE ASOCIERE / SCOPUL ASOCIAȚIEI
Prin semnarea prezentului Act Constitutiv, Asociații își exprimă voința de a se asocia în cadrul Asociației __________, propunându-și ca scop realizarea în comun a proiectelor de
dezvoltare a infrastructurii aferente serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare („Serviciile”) pe baza strategiei de dezvoltare la nivelul județului și furnizarea în comun a
Serviciilor sub autoritatea fiecărei Autorități Locale, forma de gestiune fiind gestiunea indirectă, prin delegarea unei părți din sarcinile și responsabilitățile legate de Servicii printr-un Contract de Delegare a gestiunii serviciilor pe termen lung, către un operator comun unic care să fie o societate comercială înființată de Părți în acest scop sau desemnată de Părți conform legislației în vigoare („Operatorul”).
-
XIV. PATRIMONIUL INIȚIAL
Patrimoniul inițial al Asociației este de __________ RON, constituit din contribuția în
numerar a asociaților, după cum urmează :
•
•
• .
Sursele de venit ale Asociației sunt următoarele :
-
i) Cotizațiile membrilor săi și alte contribuții de la bugetele Autorităților Locale ;
-
j) Dobânzile rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiții legale ;
-
k) Donații, sponsorizări sau legate ;
-
l) Orice alte surse legale de venituri.
-
XV. PRIMELE ORGANE DE CONDUCERE, ADMINISTRARE ȘI CONTROL Conducerea Asociației
Adunarea Generală este organul de conducere al Asociației, format din toți reprezentanții desemnați de Autoritățile Locale.
Sunt numiți în calitate de membri ai primei Adunări Generale:
-
- Dl......, numit de Consiliul Local al.......
-
- Dl......, numit de Consiliul Local al.......
-
- Dl......, numit de Consiliul Local al.......
-
- Dl......, numit de Consiliul Județean.................
-
- Etc.........
Adunarea Generală îl alege dintre membrii săi pe Președintele Asociației care are atribuțiile prevăzute în Statutul Asociației și care reprezintă Asociația în raporturile cu terții, cu excepția situațiilor în care se prevede expres altfel
Administrarea Asociației
Consiliul Director este organul executiv de conducere al Asociației, format din Președintele Asociației și încă 2 (doi) membri numiți de Adunarea Generală, pe o perioada de ______ani. Componența Consiliului Director va asigura cât mai bine reprezentativitatea în cadrul acestui organ a tuturor membrilor Asociației, utilizând principiul reprezentării prin rotație. Președintele Asociației este și Președinte al Consiliul Director.
Sunt numiți în calitate de membri ai primului Consiliu Director:
Controlul Financiar al Asociației Controlul financiar intern al Asociației este asigurat de un cenzor numit de Adunarea Generală pentru o perioadă de 1 (un) an, cu posibilitate prelungirii.
Primul cenzor al asociației este ________, cetățean ________, născut la data de ______,
domiciliat în ________, titular al B.I. / C.I. seria ___ nr. ____.
-
XVI. Pentru desfășurarea procedurilor de dobândire a personalității juridice se împuternicește Dl.Xxxxx Xxxx, cetățean roman, domiciliat în Arad, Pța UTA, bl I, ap x, titular CI seria AR nr. 073160, eliberat de Pol Arad la data de sau orice persoana pe care mandatarul și-o va substitui.
Prezentul Act Constitutiv a fost redactat în __ (___) exemplare originale, azi, data autentificării.
ASOCIAȚII
Municipiul / Orașul / Comuna
Prin ________________
[semnătura]
Municipiul / Orașul / Comuna
Prin ________________
[semnătura]
Municipiul / Orașul / Comuna
Prin ________________
[semnătura]
Județul
Prin ________________
[semnătura]
etc.....
PREȘED
DEJȘEDINȚA
Marian
SECRETAR Xxxxx Xxxx
Red/Dact.IF/IF, Verificat SL
1 ex.Dosar sedinta CLMA- 31 01 2008
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad, 1 ex. Serviciul Edilitar
Anexa 2 la Hotărârea nr. 18 a Consiliului Local al Municipiului Arad din 31 01 2008
STATUTUL ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ
5,
5,.......................................
Asociații :
-
7. Municipiul / Orașul / Comuna.............., prin Consiliul Local al.........., reprezentat de
în calitate de [Primar], legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local nr
-
8. Municipiul / Orașul / Comuna.............., prin Consiliul Local al.........., reprezentat de
în calitate de [Primar], legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local nr
-
9. Municipiul / Orașul / Comuna.............., prin Consiliul Local al.........., reprezentat de
în calitate de [Primar], legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local nr.
-
10. Județul .........., prin Consiliul Județean ......................reprezentat de ............, în calitate de
[Președinte al Consiliului Județean], legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Județean nr
-
11. etc................
-
12.
Denumite colectiv “Părțile” și individual “Partea”
Având în vedere că :
-
• Prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, România și-a asumat obligații care implică investiții importante în infrastructura aferentă serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare (denumite în cele ce urmează „Serviciile”), până în 2015 pentru un număr de 263 de aglomerări urbane cu un echivalent-locuitor (e.l.) mai mare de 10.000 și până în 2018 în 2.346 aglomerări urbane cu un e.l. cuprins între 2.000 și 10.000.
-
• Din studiile efectuate la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale, rezultă cu claritate că, pentru buna funcționare a Serviciilor și pentru ca Serviciile să îndeplinească condițiile de funcționare prevăzute de legislația în vigoare și de angajamentele asumate de România în procesul de aderare la Uniunea Europeană, sunt necesare investiții financiare importante în sistemele publice de alimentare cu apă și de canalizare, care depășesc în mod considerabil capacitățile financiare ale acestora..
-
• Procesul de regionalizare reprezintă un element esențial în vederea atingerii obiectivelor ambițioase de investiții.
Ne exprimăm voința de a coopera și de a ne asocia în conformitate cu prevederile Legii administrației publice locale nr. 215/2001 republicată, ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, ale Legii serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „_________” (denumită în cele ce urmează „Asociația”), în scopul de a realiza în comun
proiecte de dezvoltare a infrastructurii aferente Serviciilor pe baza strategiei de dezvoltare la nivelul județului Arad și de a furniza Serviciile în comun prin intermediul unui operator comun unic.
CAPITOLUL I -DENUMIREA, SEDIUL ȘI DURATA ASOCIAȚIEI
Art. 1. - Denumirea Asociației este «__________», conform dovezii nr. ______ din ____________,
eliberată de Ministrul Justiției, privind disponibilitatea denumirii Asociației.
Art. 2. - (1) Sediul Asociației este în România, jud. Arad, Municipiul Arad, B-dul Revoluției, Nr. 81.
-
(2) Sediul Asociației va putea fi mutat în orice alt loc în baza unei Hotărâri a Adunării Generale a Asociației.
Art. 3. - Asociația este constituită pe o durată nedeterminată, începând cu data înscrierii sale în Registrul asociațiilor și fundațiilor.
CAPITOLUL II - SCOPUL ȘI OBIECTIVELE ASOCIAȚIEI
Art. 4. - Asociația are ca scop realizarea în comun a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii aferente Serviciilor pe baza strategiei de dezvoltare la nivelul judetului și furnizarea în comun a Serviciilor, forma de gestiune fiind gestiunea delegată, ce se va realiza în baza unui Contract de Delegare a gestiunii Serviciilor pe termen lung, către un operator comun unic („Operatorul”) conform legislației în vigoare.
Părțile declară că interesul comun ce stă la baza constituirii Asociației este legat de interesul general al locuitorilor din județ, pentru îmbunătățirea calității Serviciilor, de creșterea capacității de atragere a fondurilor externe nerambursabile pentru finanțarea investițiilor necesare privind Serviciile, precum și de crearea unui operator profesionist care să implementeze programul de investiții aprobat de către Părți, care să funcționeze pe principii de eficiență și să asigure servicii de calitate în condițiile unor tarife acceptabile pentru populație.
Art. 5. - Obiectivele Asociației sunt următoarele:
-
k) Să încheie Contractul de Delegare a gestiunii Serviciilor cu Operatorul, prevăzut la art. 18 alin.2 lit. a) din prezentul Statut, în numele și pe seama unităților administrativ teritoriale membre care vor constitui împreună Autoritatea Delegantă.
-
l) Să exercite drepturile specifice de control și informare, privind Operatorul, conform prezentului Statut și Actului Constitutiv al Operatorului;
-
m) Să constituie interfața pentru discuții și să fie un partener activ pentru Autoritățile Locale în ceea privește aspectele de dezvoltare și de gestiune a Serviciilor, în scopul de a coordona politicile și acțiunile de interes intercomunitar;
-
n) Să pregătească și să promoveze strategia de dezvoltare a Serviciilor
-
o) Să elaboreze Caietele de sarcini (masterplanul) și Regulamentul consolidat și armonizat al Serviciilor pentru întreaga Arie a Delegării, precum și Regulamentul de organizare și funcționare al Operatorului;
-
p) Să vegheze la punerea în aplicare a proiectelor de investiții încredințate Operatorului în temeiul Contractului de Delegare;
-
q) Să monitorizeze respectarea obligațiilor asumate de Operator prin Contractul de Delegare, îndeosebi în ceea ce privește realizarea indicatorilor de performanță, executarea lucrărilor încredințate Operatorului și calitatea Serviciilor furnizate utilizatorilor;
-
r) Să identifice și să propună orice acțiuni vizând realizarea obiectivelor Autorităților Locale în legătură cu Serviciile :
-
• păstrarea tarifelor la un nivel care să respecte limitele de suportabilitate ale populației și principiul poluatorul plătește, în conformitate cu art.18 al. 2 lit. (d) din prezentul Statut,
-
• creșterea progresivă a nivelului de acoperire al Serviciilor,
-
• buna prestare din punct de vedere tehnic a Serviciilor și gestiunea administrativă și comercială eficientă a acestora,
-
• menținerea calității tehnice și întreținerea eficientă a echipamentelor și lucrărilor legate de Servicii,
-
• buna gestiune a resurselor umane.
-
s) Să fie un pol al competențelor administrative, financiare, tehnice și economice în beneficiul Autorităților Locale și al Serviciilor;
-
t) Să acorde ajutor Autorităților Locale și Operatorului în vederea obținerii resurselor financiare necesare implementării Programul de Dezvoltare a Serviciilor și, dacă este cazul, să obțină astfel de fonduri care vor fi puse la dispoziția Operatorului.
CAPITOLUL III - PATRIMONIUL ASOCIAȚIEI
Art. 6. - (1) Patrimoniul Asociației este compus din patrimoniul inițial, pe de o parte, și din patrimoniul pe care Părțile îl vor da în administrare pentru exercitarea competențelor legate de gestiunea Serviciilor, pe de altă parte în condițiile prevăzute de lege.
-
(2) Patrimoniul inițial al Asociației este de ____________ RON, constituit din contribuția în numerar a
asociaților, după cum urmează :
-
(3) În condițiile prevăzute de lege, bunurile date în administrare de către Părți pentru exercitarea competențelor legate de gestiunea Serviciilor vor fi înregistrate contabil ca Mijloace fixe în partea de Activ a Bilanțului Asociației și respectiv fie ca Drepturi ale Părților în partea de Pasiv a Bilanțului Asociației, fie, dacă bunurile sunt finanțate de către terți, în Pasiv la Finanțări de către Terți.
Art. 7. - Sursele de venit ale Asociației sunt următoarele :
-
m) Cotizațiile membrilor săi și alte contribuții de la bugetele Autorităților Locale ;
-
n) Dobânzile rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiții legale ;
-
o) Donații, sponsorizări sau legate ;
-
p) Orice alte surse legale de venituri.
Art. 8. - Asociația nu va desfășura activități economice directe.
Art. 9. - Asociația are un buget propriu de venituri și cheltuieli. Situațiile financiare se întocmesc în conformitate cu legislația în vigoare.
CAPITOLUL IV - ASOCIAȚII
Art. 10. - Asociații au următoarele drepturi :
-
d) Să aleagă și să fie aleși în organele de conducere ale Asociației;
-
e) Să participe la luarea hotărârilor care privesc activitatea Asociației;
-
f) Să primească la cerere toate informațiile disponibile care privesc activitatea Asociației.
Art. 11. - Asociații au următoarele obligații :
-
e) Să respecte Statutul, Actul Constitutiv și hotărârile organelor de conducere ale Asociației;
-
f) Să plătească cotizația anuală, fixată la suma de..........lei/an ;
-
g) Să promoveze și să participe activ la acțiunile desfășurate de Asociație ;
-
h) Să desemneze un membru în Adunarea Generală a Asociației.
Art. 12. - (1) Calitatea de asociat încetează în cazul retragerii din Asociație. Retragerea din Asociație nu poate avea loc decât în situația în care Asociatul respectiv renunță unilateral la Contractul de Delegare (răscumpărare).
-
(2) Dacă oricare dintre Asociați dorește să se retragă din Asociație, această Parte va notifica Președintelui Asociației și celorlalți Asociați intenția sa.
-
(3) Adunarea Generală a Asociației va analiza consecințele retragerii planificate și va propune Părților modificările care să fie operate la Actul Constitutiv al Operatorului și/sau la Contractul de Delegare (în special în ceea ce privește Lista de Investiții și Planul de Finanțare al său), conform prevederilor Contractului de Delegare.
-
(4) Președintele Asociației va convoca Adunarea Generală în cel mult 30 zile de la data retragerii unuia dintre Asociați, pentru a modifica corespunzător prezentul Statut și Actul Constitutiv al Asociației.
-
(5) Orice membru care se retrage din Asociație este obligat să plătească:
-
a) sumele corespunzătoare rambursării, de către Operator, a împrumuturilor contractate, pentru finanțarea dezvoltării (modernizare, reabilitare, bunuri noi indiferent daca sunt extinderi sau înlocuiri) infrastructurii aferente Serviciilor respectivului membru, de care a beneficiat în perioada în care a fost membru al Asociației plus cheltuielile aferente acestor împrumuturi;
-
b) sumele corespunzătoare investițiilor de care a beneficiat în perioada în care a fost membru al Asociației, altele decât cele prevăzute la lit.”a”;
-
c) sumele corespunzătoare răscumpărării Contractului de Delegare prevăzute de acesta.
Art. 13. -Asociația poate accepta noi membri, cu consimțământul a 50% +1 din totalul membrilor Asociaților, exprimat prin hotărâre a Consiliului Local sau Județean, după caz, și cu încheierea unui act adițional la prezentul Statut, prin care noii membri sunt menționați în preambulul Statutului. Orice unitate administrativ-teritorială care devine membru al Asociației acceptă în totalitate prevederile prezentului Statut și deleagă gestiunea Serviciilor Operatorului, prin act adițional la Contractul de Delegare, semnat de Asociație în numele și pe seama unității administrativ-teritoriale respective.
CAPITOLUL V - ORGANELE ASOCIAȚIEI
Adunarea Generală al Asociației
Art. 14. - (1) Adunarea Generală este organul de conducere al Asociației, format din toți reprezentanții desemnați de Autoritățile Locale.
-
(2) Fiecare Autoritate Locală va desemna un reprezentant ca membru în Adunarea Generală al Asociației. Mandatul reprezentaților este valabil de la data numirii acestora până la data revocării/înlocuirii lor, prin hotărârea Autorității Locale competente.
-
(3) Fiecare Autoritate Locală va depune toate diligențele pentru a-și asigura reprezentarea permanentă în cadrul Adunării Generale a Asociației.
-
(4) Hotărârile de numire/ revocare/ înlocuire a reprezentanților vor fi transmise, în copie, Părților și Adunării Generale în termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii lor.
Art. 15. - Sunt numiți în calitate de membri ai primei Adunări Generale:
-
- Dl....................., numit de Consiliul Local al.................
-
- Dl......................, numit de Consiliul Local al.................
-
- Dl......................, numit de Consiliul Local al.................
-
- Dl....................., numit de Consiliul Județean.................
-
- Etc.........
Art. 16. - Adunarea Generală alege dintre membrii săi Președintele Asociației care are atribuțiile prevăzute în prezentul Statut și care reprezintă Asociația în raporturile cu terții, cu excepția situațiilor în care se prevede expres altfel.
Art. 17. - (1) - Adunarea Generală îndeplinește atribuțiile care îi revin Adunării Generale conform art. 21 al. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2001 cu privire la asociații și fundații, precum și atribuțiile speciale prevăzute de prezentul Statut, în exercitarea competențelor privind Serviciile Delegate încredințate de către Autoritățile Locale membre, și drepturile speciale acordate de Actul Constitutiv al Operatorului prevăzut la art. 18 al. 2 lit. a) din prezentul Statut .
-
(2) Principalele atribuții ale Adunării Generale a Asociației sunt:
-
l) stabilirea strategiei și a obiectivelor generale ale Asociației;
-
m) aprobarea raportului de activitate al Consiliului Director pentru perioada anterioară, situațiile financiare ale Asociației pentru exercițiul încheiat și proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al Asociației pentru următorul exercițiu financiar.
-
n) alegerea și revocarea membrilor Consiliului Director;
-
o) alegerea și revocarea cenzorului sau, după caz, a membrilor comisiei de cenzori;
-
p) înființarea de filiale;
-
q) aprobarea organigramei și politicii de personal a Asociației, precum și aprobarea constituirii, atribuțiilor, funcționării și organizării aparatului tehnic al Asociației;
-
r) aprobarea contractelor a căror valoare depășește echivalentul în lei al sumei de 10.000 Euro;
-
s) modificarea Actului Constitutiv și a Statutului Asociației;
-
t) dizolvarea și lichidarea Asociației, precum și stabilirea destinației bunurilor rămase după lichidare;
-
u) aprobarea primirii de noi membri în Asociație și a retragerii unor membri din Asociație;
-
v) orice alte atribuții prevăzute în lege sau în Statut.
-
(3) Prin prezentul Statut, Autoritățile Locale membre încredințează Asociației dreptul ca, prin Adunarea Generală, să exercite în numele și pe seama lor următoarele atribuții legate de Servicii
-
n) aprobarea strategiilor privind îmbunătățirea și dezvoltarea Serviciilor, a programelor de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de utilități publice existente, a programelor de înființare a unor noi sisteme, precum și a programelor de protecție a mediului, prezentate de Consiliul Director al Asociației;
-
o) coordonarea proiectării și execuției lucrărilor tehnico-edilitare, în scopul realizării acestora într-o concepție unitară și corelată cu programele de dezvoltare economico-socială a localităților, de amenajare a teritoriului, urbanism și mediu;
-
p) asigurarea gestionării și administrării Serviciilor de către Operator pe criterii de eficiență economică și managerială, având ca obiectiv atingerea și respectarea indicatorilor de performanță a Serviciilor, stabiliți prin contractul de delegare a gestiunii;
-
q) consultarea asociațiilor utilizatorilor în vederea stabilirii politicilor și strategiilor locale și a modalităților de organizare și funcționare a Serviciilor;
-
r) medierea conflictelor dintre utilizatori și Operator, la cererea uneia dintre părți;
-
s) monitorizarea și controlul modului de respectare a obligațiilor și responsabilităților asumate de Operator prin Contractul de Delegare cu privire la:
-
■ modul de respectare și de îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate de Operator, în special respectarea indicatorilor de performanță, inclusiv în relația cu utilizatorii,
-
■ modul de administrare, exploatare, conservare și menținere în funcțiune, dezvoltare sau modernizare a sistemelor de utilități publice, mai ales exploatarea eficientă și în condiții de siguranță a sistemelor de utilități publice sau a altor bunuri aparținând patrimoniului public și/sau privat al unităților administrativ-teritoriale, afectate Serviciilor,
-
■ asigurarea protecției mediului și a domeniului public,
-
■ asigurarea protecției utilizatorilor;
-
t) solicitarea de informații cu privire la nivelul și calitatea Serviciilor furnizate/prestate și cu privire la modul de întreținere, exploatare și administrare a bunurilor din proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale, încredințate pentru realizarea Serviciilor;
-
u) invitarea Operatorului pentru audieri, în vederea concilierii diferendelor apărute în relația cu utilizatorii Serviciilor,
-
v) stabilirea unei politici tarifare coerente la nivelul întregii Arii a Delegării prevăzute în Contractul de Delegare;
-
w) de la data la care Autoritățile Locale membre hotărăsc trecerea la un sistem de tarif unic, aprobarea modulului de formare și a stabilirii prețurilor și tarifelor, respectiv ajustarea si modificarea prețurilor și tarifelor propuse de Operator;
-
x) monitorizarea respectării angajamentelor asumate față de Operator prin clauzele contractuale stabilite prin Contractul de Delegare a gestiunii Serviciilor și aplicarea măsurilor corective prevăzute de Contractul de Delegare în situația în care Operatorul nu respectă nivelul indicatorilor de performanță și eficiență la care s-a obligat și nu asigură continuitatea Serviciilor;
-
y) aprobarea Caietului de Sarcini și a Regulamentului consolidat și armonizat al Serviciilor pentru întreaga Arie a Delegării, prezentate de Consiliul Director;
-
z) păstrarea, în condițiile legii, a confidențialității datelor și informațiilor economico-financiare privind activitatea Operatorului, altele decât cele de interes public;
-
(4) Adunarea Generală a Asociației adoptă de asemenea orice hotărâri în exercitarea drepturilor speciale acordate Asociației prin Actul Constitutiv al Operatorului înființat conform art. 18 alin. (2) lit. a) din prezentul Statut.
Art. 18. - (1) În temeiul art. 17 al. (3) din prezentul Statut, Adunarea Generală deliberează asupra aspectelor legate de obiectivele Asociației, având în vedere interesul său comun, în special:
-
- Operatorul
-
- Contractul de Delegare
-
- Masterplan-ul pentru Servicii (caietul de sarcini și lista de investiții)
-
- Politica de tarife
(2) În legătură cu acestea, Părțile declară că :
-
a) Operatorul
-
1. Operatorul va fi o societate comercială înființată într-una dintre formele prevăzute de legislația privind societățile comerciale, având ca acționari toate sau o parte dintre unitățile administrativ-teritoriale membre ale Asociației.
-
2. Operatorul va avea ca obiect principal de activitate furnizarea de Serviciilor pentru Autoritățile Locale semnatare ale prezentului Statut.
-
3. Asociația va fi consultată cu privire la propunerile de modificare a Actului Constitutiv al Operatorului, înainte de aprobarea acestora. Autoritățile Locale vor respecta avizul Asociației.
-
4. Asociația va exercita drepturi speciale de control și informare care îi sunt acordate prin Actul Constitutiv al Operatorului.
-
b) Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciilor
-
1. Părțile încredințează Asociației, prin prezentul Statut, exercițiul competențelor lor privind Serviciile, prevăzute la art. 17 alin. (3) de mai sus.
-
2. Contractul de Delegare va fi semnat pe de o parte de Asociație, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre care vor avea împreună calitatea de Autoritate Delegantă, și pe de altă parte de Operator.
-
3. Prin Contractul de Delegare, Asociația, în numele și pe seama Autorităților Locale membre, va conferi Operatorului dreptul exclusiv de a furniza Serviciile, ca servicii publice, în cadrul ariei geografice a teritoriului unităților administrativ teritoriale membre, precum și concesiunea exclusivă asupra bunurilor publice, care constituie sistemele de alimentare cu apă și de canalizare aferente Serviciilor, și private aferente Serviciilor. Operatorul va fi responsabil de implementarea programelor de investiții convenite de Părți, va întreține, moderniza, reabilita și extinde sistemele de alimentare cu apă și de canalizare și va gestiona Serviciile pe riscul și răspunderea sa, conform dispozițiilor Contractului de Delegare.
-
4. Adunarea Generală a Asociației va monitoriza îndeplinirea de către Operator a obligațiilor ce-i incumbă în temeiul Contractului de Delegare.
-
5. Asociația, în temeiul dreptului de exercitare a competețelor membrilor săi legate de Servicii, care îi sunt conferite prin prezentul Statut, va exercita în numele și pe seama Autorităților Locale membre, drepturile și obligațiile contractuale care le revin acestora în calitate de Autoritate Delegantă.
-
c) Masterplan-ul pentru Servicii (caietul de sarcini și lista de investiții)
-
1. Masterplan-ul va fi elaborat și actualizat periodic, ținând seama de nevoile specifice ale fiecărei Părți.
-
2. Sursele de finanțare a investițiilor pot fi fonduri nerambursabile acordate de Uniunea Europeană sau instituții financiare, fonduri de la bugetele locale ale Autorităților Locale, fondurile proprii sau atrase ale Operatorului.
-
3. Lista de Investiții și Planul de Finanțare a Investițiilor, cuprinse în Masterplan, vor fi discutate în ședințele Adunării Generale a Asociației și aprobate de fiecare dintre Autoritățile Locale. Acestea vor face parte integrantă din Contractul de Delegare.
-
4. Studiile de Fezabilitate aferente Listelor de Investiții vor fi supuse avizului consultativ al Asociației înainte de a fi aprobate de Autoritățile Locale membre vizate de respectiva Listă de Investiții.
-
d) Politica tarifară
-
1. Fiecare Autoritate Locală va aproba tarifele care vor fi aplicate de Operator în aria geografică corespunzătoare competenței teritoriale a acesteia, conform politicii tarifare stabilite de Asociație și după consultări prealabile în cadrul Asociației. Tarifele vor fi stabilite, ajustate și modificate conform legislației în vigoare.
-
2. De îndată ce Părțile vor hotărî trecerea la un sistem de Tarif Unic pentru întreaga arie a delegării de gestiune, Asociația va avea atribuția de a aproba stabilirea, ajustarea și modificarea acestui tarif unic, în numele și pe seama unităților administrativ teritoriale membre.
Art. 19. - Membrii Adunării Generale sunt răspunzători pentru activitatea lor în conformitate cu legislația în vigoare.
Art. 20. - (1) Adunarea Generală va fi convocată cel puțin o dată la 3 (trei) luni sau ori de câte ori este necesar, de către Președintele Asociației sau de un număr de cel puțin 50%+1 membri.
-
(2) Convocarea va fi transmisă prin scrisoare, fax sau e-mail cu cel puțin 3 zile calendaristice înainte de data ședinței și va cuprinde data, ora, locul și ordinea de zi a ședinței.
-
(3) Participanții la ședințele Adunării Generale vor fi reprezentanții numiți de Autoritățile Locale.
-
(4) Ședințele Adunării Generale a Asociației vor fi conduse de Președintele Asociației sau, în absența acestuia de persoana desemnată de Adunarea Generală dintre membrii săi.
-
(5) Adunarea Generală va alege dintre participanții la ședință un secretar care va redacta procesul verbal al ședinței.
-
(6) Procesul verbal este semnat de Președinte și de secretar. O copie a procesului verbal va fi transmisă, în termen de 3 (trei) zile calendaristice de la data ședinței, fiecărei Autorități Locale, indiferent dacă reprezentantul acesteia a fost sau nu prezent la ședință.
Art. 21. - (1) Fiecare membru al Adunării Generale are un vot egal în Adunarea Generală. Dreptul de vot nu poate fi transmis.
-
(2) Pentru a fi valabile hotărârile Adunării Generale adoptate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. a) -g) din prezentul Statut se iau în prezența a 50%+1 din membri și cu majoritatea voturilor membrilor prezenți. Dacă la prima convocare cvorumul nu este îndeplinit, Adunarea Generală se convoacă pentru o dată ulterioară care nu poate fi mai târziu de 15 zile calendaristice de la data stabilită pentru prima convocare, iar la a doua convocare Adunarea Generală este valabil întrunită indiferent de numărul de membri prezenți.
-
(3) Dacă o hotărâre a Adunării Generale privește în mod direct Serviciile sau bunurile care aparțin unei anumite Autorități Locale, nici o hotărâre nu poate fi luată fără votul favorabil al reprezentantului respectivei Autorități Locale.
-
(4) Pentru a fi valabile hotărârile Adunării Generale adoptate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 17 alin. (3) lit. b)-h), k) și m) și la art. 17 alin. (4) din prezentul Statut se iau în prezența a 3/4 din totalul membrilor, cvorum obligatoriu la oricare convocare, și cu votul favorabil fie a cel puțin jumătate din numărul Autorităților Locale membre care însumează cel puțin 2/3 din numărul total al populației membrilor Asociației, fie a cel puțin 2/3 din numărul Autorităților Locale membre care însumează cel puțin jumătate din numărul total al populației membrilor Asociației. Pentru luarea acestor hotărâri este necesar ca printre cei care votează favorabil să se numere reprezentantul Județului Arad .
-
(5) Pentru a fi valabile hotărârile Adunării Generale adoptate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. h) - j) și art. 17 alin. (3) lit. a), i), j) și l) din prezentul Statut se iau în prezența a 50%+1 din totalul membrilor, cvorum obligatoriu la oricare convocare, și cu votul favorabil al 50%+1 din totalul membrilor Asociației.
Art. 22. -(1) Hotărârile luate de Adunarea Generală a Asociației trebuie aduse la cunoștința Autorităților Locale membre în termen de cel mult 5 zile de la adoptare. Aceste hotărâri sunt asimilate actelor administrative și lor li se aplică toate prevederile legale privind aducerea lor la cunoștință publică de către secretarii fiecărei unități administrativ-teritoriale membre. De asemenea Asociația este obligată să publice toate hotărârile Adunării Generale pe propria pagină de internet.
Consiliul Director
Art. 23. - (1) Consiliul Director este organul executiv de conducere al Asociației, format din Președintele Asociației și încă 2 (doi) membri numiți de Adunarea Generală, pe o perioada de 4 ani. Componența Consiliului Director va asigura cât mai bine reprezentativitatea în cadrul acestui organ a tuturor membrilor Asociației, utilizând principiul reprezentării prin rotație.
(2) Președintele Asociației este și Președinte al Consiliul Director.
Art. 24. - Sunt numiți în calitate de membri ai primului Consiliu Director:
•
•
•
Art. 25. - Consiliul Director asigură punerea în executare a hotărârilor Adunării Generale. În exercitarea competențelor sale, Consiliul Director:
-
a) prezintă Adunării Generale raportul de activitate pe perioada anterioară, executarea bugetului de
venituri și cheltuieli, bilanțul contabil, proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al exercițiului financiar viitor și proiectul programelor Asociației;
-
b) încheie acte juridice în numele și pe seama Asociației, cu excepția contractelor a căror valoare depășește echivalentul în lei al sumei de 10.000 Euro;
-
c) asigură elaborarea strategiilor privind îmbunătățirea și dezvoltarea Serviciilor, utilizând principiul planificării strategice multianuale, a programelor de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de utilități publice existente, a programelor de înființare a unor noi sisteme, inclusiv cu consultarea Operatorului, precum și a programelor de protecție a mediului, pe care le supune spre aprobare Adunării Generale a Asociației;
-
d) asigură elaborarea Caietului de Sarcini și a Regulamentului consolidat și armonizat al Serviciilor pentru întreaga Arie a Delegării, pe care le supune spre aprobare Adunării Generale a Asociației;
-
e) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în statut sau stabilite de Adunarea Generală.
Art. 26. - Membrii Consiliului Director sunt răspunzători pentru activitatea lor în conformitate cu legislația în vigoare.
Art. 27. - (1) Consiliul Director se întrunește în ședințe, o dată la două săptămâni sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea Președintelui Asociației.
(2) Deciziile Consiliului Director se iau în prezența a tuturor celor trei membri, cu votul favorabil a cel puțin doi dintre ei.
Controlul Financiar al Asociației
Art. 28. - (1) Controlul financiar intern al Asociației este asigurat de un cenzor numit de Adunarea Generală pentru o perioadă de 1 (un) an, cu posibilitate prelungirii.
-
(2) Primul cenzor al Asociației este ..................
-
(3) Cenzorul are atribuțiile prevăzute de lege.
CAPITOLUL VI -DIZOLVAREA ȘI LICHIDAREA
Art. 29. - Asociația se dizolvă :
-
- de drept;
-
- prin hotărârea instanței judecătorești competente;
-
- prin hotărârea Adunării Generale.
Art. 30. - Asociația se dizolvă de drept prin:
-
- imposibilitatea realizării scopului și obiectivelor pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 (trei) luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se producere schimbarea acestui scop;
-
- imposibilitatea constituirii Adunării Generale sau a Consiliului Director în conformitate cu prezentul Statut, dacă această situație durează mai mult de un an de la data la care Adunarea Generală sau, după caz, Consiliul Director trebuia să se constituie;
-
- reducerea numărului de asociați sub limita de trei, dacă acesta nu a fost completat în termenul legal prevăzut în acest scop.
Art. 31. - Asociația se dizolvă prin hotărârea instanței judecătorești competente când:
-
- scopul sau activitatea sa au devenit ilicite sau contrare ordinii publice;
-
- realizarea scopului său este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice;
-
- Asociația urmărește un alt scop decât acela pentru care s-a constituit;
- Asociația a devenit insolvabilă.
Art. 32. - Lichidarea Asociației se va face în condițiile prevăzute de lege.
Art. 33. - (1) După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea Asociației din Registrul asociațiilor și fundațiilor.
(2) Asociația își încetează existența la data radierii ei din Registrul asociațiilor și fundațiilor.
CAPITOLUL VIII - DISPOZIȚII FINALE
Art. 34. - (1) Prezentul Statut poate fi modificat doar prin Acte Adiționale semnate de reprezentanții a 50%+1 din totalul Părților, special împuterniciți în acest scop.
-
(2) Prezentul Statut este guvernat de legea română. In situația în care intervin modificări ale legislației în domeniu, prezentul Statut va fi modificat în conformitate cu noile prevederi.
-
(3) Toate disputele născute din sau în legătură cu acest Statut, inclusiv orice problemă privind interpretarea, validitatea sau încetarea acestuia, care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă, vor fi deduse spre soluționare instanțelor judecătorești competente.
Prezentul Statut a fost semnat în exemplare originale, astăzi, data autentificării sale.
ASOCIAȚII
Municipiul / Orașul / Comuna
Prin ________________
[semnătura]
Municipiul / Orașul / Comuna
Prin ________________ [semnătura]
Județul
Prin ___________________
[semnătura]
PREȘED
ț. DEJȘEDINȚA u Marian
[/
SECRETAR Xxxxx Xxxx
A
Red/Dact.IF/IF, Verificat SL
1 ex.Dosar sedinta CLMA- 31 01 2008
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad, 1
ex
. Serviciul Edilitar
ROMÂNIA
PROIECT
Avizat
S E C R E T A R Xxxxx Xxxx
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.___ din _______________2008
privind asocierea ca membru activ al Municipiului Arad în cadrul ” Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad ”
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.3589/24. 01. 2008;
-
- raportul Serviciului Edilitar din cadrul Primăriei Municipiului Arad, înregistrat cu nr.3590/24.01. 2008;
-
- rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al municipiului Arad;
-
- prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice,
-
- prevederile Legii nr.241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare;
În temeiul prevederilor art.11, art. 36 alin.(2) lit. ”d”, alin.(6) lit”a”, pct.14, precum și ale art.45 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E
Art. 1. Se aprobă asocierea ca membru activ al Municipiului Arad prin Consiliul Local al Municipiului Arad, în cadrul ”Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad”, persoană juridică de drept român, înființată conform art.11 și următoarele din Legea nr.215/2001 republicată.
Art. 2. Se aprobă Actul Constitutiv al ”Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad” în forma prevăzută în Anexa 1 și Statutul Asociației de Dezvoltare Comunitară Apă Canalizare Județul Arad în forma prevăzută în Anexa 2 la prezenta hotărâre.
Art. 3. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad are sediul în România, B-dul Revoluției nr.81, Arad, jud. Arad.
Art. 4. (1) Se aprobă participarea Consiliului Local al Municipiului Arad la patrimoniul inițial al Asociației cu o contribuție în numerar în valoare de 1000 lei.
-
(2) Se aprobă suma de 200 lei pentru cheltuieli în vederea constituirii asociației menționate la art.(1).
Art. 5. Se numește in calitate de membru al primei Adunări Generale dl._______________
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SECRETAR
Cod:PMA-S1-01
Serviciul Edilitar
Red.Dact. Xxxxxxxx Xxxxxx
Anexa 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad din _______
ACT CONSTITUTIV
AL ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „
XVII. ASOCIAȚII:
-
13. Municipiul / Orașul / Comuna _____________, prin Consiliul Local al
reprezentat de ___________, în calitate de [Primar], legal împuternicit în acest scop
prin Hotărârea Consiliului Local nr.
-
14. Municipiul / Orașul / Comuna ___________, prin Consiliul Local al
reprezentat de ___________, în calitate de [Primar], legal împuternicit în acest scop
prin Hotărârea Consiliului Local nr.
-
15. Municipiul / Orașul / Comuna ___________, prin Consiliul Local al
reprezentat de ___________, în calitate de [Primar], legal împuternicit în acest scop
prin Hotărârea Consiliului Local nr.
-
16. Județul .........., prin Consiliul Județean ......................reprezentat de
calitate de [Președinte al Consiliului Județean}, legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Județean nr
-
17. etc................
-
18.
s-au asociat și au înființat asociația „__________” în conformitate cu prevederile Legii
administrației publice locale nr. 215/2001 republicată, ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, ale Legii serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații,.
XVIII. DENUMIREA
Denumirea asociației este „___________” (denumită în continuare „Asociația”), conform
dovezii nr. _____ din __________, eliberată de Ministrul Justiției privind disponibilitatea
denumirii Asociației.
-
XIX. SEDIUL
Sediul Asociației este în judetul Arad, Municipiul Arad, B-dul Revolutiei, Nr 81
-
XX. DURATA:
Asociația se constituie pe o durată nedeterminată începând cu data înscrierii în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei Arad
-
XXI. VOINȚA DE ASOCIERE / SCOPUL ASOCIAȚIEI
Prin semnarea prezentului Act Constitutiv, Asociații își exprimă voința de a se asocia în cadrul Asociației___________, propunându-și ca scop realizarea în comun a proiectelor de
dezvoltare a infrastructurii aferente serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare („Serviciile”) pe baza strategiei de dezvoltare la nivelul judetului și furnizarea în comun a Serviciilor sub autoritatea fiecărei Autorități Locale, forma de gestiune fiind gestiunea indirectă, prin delegarea unei părți din sarcinile și responsabilitățile legate de Servicii printr-un Contract de Delegare a gestiunii serviciilor pe termen lung, către un operator comun unic care să fie o societate comercială înființată de Părți în acest scop sau desemnată de Părți conform legislației în vigoare („Operatorul”).
XXII. PATRIMONIUL INIȚIAL
Patrimoniul inițial al Asociației este de __________ RON, constituit din contribuția în
numerar a asociaților, după cum urmează :
•
•
• .
Sursele de venit ale Asociației sunt următoarele :
q) Cotizațiile membrilor săi și alte contribuții de la bugetele Autorităților Locale ;
r) Dobânzile rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiții legale ;
s) Donații, sponsorizări sau legate ;
t) Orice alte surse legale de venituri.
XXIII. PRIMELE ORGANE DE CONDUCERE, ADMINISTRARE ȘI CONTROL
Conducerea Asociației
Adunarea Generală este organul de conducere al Asociației, format din toți reprezentanții desemnați de Autoritățile Locale.
Sunt numiți în calitate de membri ai primei Adunări Generale:
-
- Dl......, numit de Consiliul Local al.......
-
- Dl......, numit de Consiliul Local al.......
-
- Dl......, numit de Consiliul Local al.......
-
- Dl......, numit de Consiliul Județean.................
-
- Etc.........
Adunarea Generală îl alege dintre membrii săi pe Președintele Asociației care are atribuțiile prevăzute în Statutul Asociației și care reprezintă Asociația în raporturile cu terții, cu excepția situațiilor în care se prevede expres altfel
Administrarea Asociației Consiliul Director este organul executiv de conducere al Asociației, format din Președintele Asociației și încă 2 (doi) membri numiți de Adunarea Generală, pe o perioada de ????? ani. Componența Consiliului Director va asigura cât mai bine reprezentativitatea în cadrul acestui organ a tuturor membrilor Asociației, utilizând principiul reprezentării prin rotație. Președintele Asociației este și Președinte al Consiliul Director.
Sunt numiți în calitate de membri ai primului Consiliu Director :
Controlul Financiar al Asociației
Controlul financiar intern al Asociației este asigurat de un cenzor numit de Adunarea Generală pentru o perioadă de 1 (un) an, cu posibilitate prelungirii.
Primul cenzor al asociației este ________, cetățean ________, născut la data de ______,
domiciliat în ________, titular al B.I. / C.I. seria ___ nr. ____.
XXIV. Pentru desfășurarea procedurilor de dobândire a personalității juridice se împuternicește Dl.Xxxxx Xxxx , cetățean roman, domiciliat în Arad, Pta UTA, bl I, ap x, titular CI seria AR nr. 073160, eliberat de Pol Arad la data de sau orice persoana pe care mandatarul și-o va substitui.
Prezentul Act Constitutiv a fost redactat în __ (___) exemplare originale, azi, data autentificării.
ASOCIAȚII
Municipiul / Orașul / Comuna
Prin ________________
[semnătura]
Municipiul / Orașul / Comuna
Prin ________________
[semnătura]
Municipiul / Orașul / Comuna
Prin ________________
[semnătura]
Județul
Prin ________________
[semnătura]
etc. ....
Anexa 2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad din _______
STATUTUL ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ
9
.........................................
Asociații :
-
19. Municipiul / Orașul / Comuna.............., prin Consiliul Local al.........., reprezentat de
............, în calitate de [Primar], legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local nr
-
20. Municipiul / Orașul / Comuna.............., prin Consiliul Local al.........., reprezentat de
............, în calitate de [Primar], legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local nr
-
21. Municipiul / Orașul / Comuna.............., prin Consiliul Local al.........., reprezentat de
............, în calitate de [Primar], legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Local nr
-
22. Județul .........., prin Consiliul Județean ......................reprezentat de
calitate de [Președinte al Consiliului Județean}, legal împuternicit în acest scop prin Hotărârea Consiliului Județean nr
-
23. etc................
-
24.
Denumite colectiv “Părțile” și individual “Partea”
Având în vedere că :
-
• Prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, România și-a asumat obligații care implică investiții importante în infrastructura aferentă serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare (denumite în cele ce urmează „Serviciile”), până în 2015 pentru un număr de 263 de aglomerări urbane cu un echivalent-locuitor (e.l.) mai mare de 10.000 și până în 2018 în 2.346 aglomerări urbane cu un e.l. cuprins între 2.000 și 10.000.
-
• Din studiile efectuate la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale, rezultă cu claritate că, pentru buna funcționare a Serviciilor și pentru ca Serviciile să îndeplinească condițiile de funcționare prevăzute de legislația în vigoare și de angajamentele asumate de România în procesul de aderare la Uniunea Europeană, sunt necesare investiții financiare importante în sistemele publice de alimentare cu apă și de canalizare, care depășesc în mod considerabil capacitățile financiare ale acestora..
• Procesul de regionalizare reprezintă un element esențial în vederea atingerii obiectivelor ambițioase de investiții.
Ne exprimăm voința de a coopera și de a ne asocia în conformitate cu prevederile Legii administrației publice locale nr. 215/2001 republicată, ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, ale Legii serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „_________” (denumită în cele ce urmează
„Asociația”), în scopul de a realiza în comun proiecte de dezvoltare a infrastructurii aferente Serviciilor pe baza strategiei de dezvoltare la nivelul judetului Arad și de a furniza Serviciile în comun prin intermediul unui operator comun unic.
CAPITOLUL I -DENUMIREA, SEDIUL ȘI DURATA ASOCIAȚIEI
Art. 1. - Denumirea Asociației este « », conform dovezii nr. din
__________, eliberată de Ministrul Justiției, privind disponibilitatea denumirii Asociației.
Art. 2. - (1) Sediul Asociației este în România, jud Arad, Munic. Arad, B-dul Revolutiei, Nr 81.
-
(2) Sediul Asociației va putea fi mutat în orice alt loc în baza unei Hotărâri a Adunării Generale a Asociației.
Art. 3. - Asociația este constituită pe o durată nedeterminată, începând cu data înscrierii sale în Registrul asociațiilor și fundațiilor.
CAPITOLUL II - SCOPUL ȘI OBIECTIVELE ASOCIAȚIEI
Art. 4. - Asociația are ca scop realizarea în comun a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii aferente Serviciilor pe baza strategiei de dezvoltare la nivelul judetului și furnizarea în comun a Serviciilor, forma de gestiune fiind gestiunea delegată, ce se va realiza în baza unui Contract de Delegare a gestiunii Serviciilor pe termen lung, către un operator comun unic („Operatorul”) conform legislației în vigoare.
Părțile declară că interesul comun ce stă la baza constituirii Asociației este legat de interesul general al locuitorilor din judet, pentru îmbunătățirea calității Serviciilor, de creșterea capacității de atragere a fondurilor externe nerambursabile pentru finanțarea investițiilor necesare privind Serviciile, precum și de crearea unui operator profesionist care să implementeze programul de investiții aprobat de către Părți, care să funcționeze pe principii de eficiență și să asigure servicii de calitate în condițiile unor tarife acceptabile pentru populație.
Art. 5. - Obiectivele Asociației sunt următoarele:
u) Să încheie Contractul de Delegare a gestiunii Serviciilor cu Operatorul, prevăzut la art. 18 alin.2 lit. a) din prezentul Statut, în numele și pe seama unităților administrativ teritoriale membre care vor constitui împreună Autoritatea Delegantă.
-
v) Să exercite drepturile specifice de control și informare, privind Operatorul, conform prezentului Statut și Actului Constitutiv al Operatorului;
w) Să constituie interfața pentru discuții și să fie un partener activ pentru Autoritățile Locale în ceea privește aspectele de dezvoltare și de gestiune a Serviciilor, în scopul de a coordona politicile și acțiunile de interes intercomunitar;
-
x) Să pregătească și să promoveze strategia de dezvoltare a Serviciilor
y) Să elaboreze Caietele de sarcini (masterplanul) și Regulamentul consolidat și armonizat al Serviciilor pentru întreaga Arie a Delegării, precum și Regulamentul de organizare și funcționare al Operatorului;
z) Să vegheze la punerea în aplicare a proiectelor de investiții încredințate Operatorului în temeiul Contractului de Delegare;
aa) Să monitorizeze respectarea obligațiilor asumate de Operator prin Contractul de Delegare, îndeosebi în ceea ce privește realizarea indicatorilor de performanță, executarea lucrărilor încredințate Operatorului și calitatea Serviciilor furnizate utilizatorilor;
bb)Să identifice și să propună orice acțiuni vizând realizarea obiectivelor Autorităților Locale în legătură cu Serviciile :
-
• păstrarea tarifelor la un nivel care să respecte limitele de suportabilitate ale populației și principiul poluatorul plătește, în conformitate cu art.18 al. 2 lit. (d) din prezentul Statut,
-
• creșterea progresivă a nivelului de acoperire al Serviciilor,
-
• buna prestare din punct de vedere tehnic a Serviciilor și gestiunea administrativă și comercială eficientă a acestora,
-
• menținerea calității tehnice și întreținerea eficientă a echipamentelor și lucrărilor legate de Servicii,
-
• buna gestiune a resurselor umane.
cc) Să fie un pol al competențelor administrative, financiare, tehnice și economice în beneficiul Autorităților Locale și al Serviciilor;
dd)Să acorde ajutor Autorităților Locale și Operatorului în vederea obținerii resurselor financiare necesare implementării Programul de Dezvoltare a
Serviciilor și, dacă este cazul, să obțină astfel de fonduri care vor fi puse la dispoziția Operatorului.
CAPITOLUL III - PATRIMONIUL ASOCIAȚIEI
Art. 6. - (1) Patrimoniul Asociației este compus din patrimoniul inițial, pe de o parte, și din patrimoniul pe care Părțile îl vor da în administrare pentru exercitarea competențelor legate de gestiunea Serviciilor, pe de altă parte în condițiile prevăzute de lege.
-
(2) Patrimoniul inițial al Asociației este de ____________ RON, constituit din contribuția
în numerar a asociaților, după cum urmează :
-
(3) În condițiile prevăzute de lege, bunurile date în administrare de către Părți pentru exercitarea competențelor legate de gestiunea Serviciilor vor fi înregistrate contabil ca Mijloace fixe în partea de Activ a Bilanțului Asociației și respectiv fie ca Drepturi ale Părților în partea de Pasiv a Bilanțului Asociației, fie, dacă bunurile sunt finanțate de către terți, în Pasiv la Finanțări de către Terți.
Art. 7. - Sursele de venit ale Asociației sunt următoarele :
u) Cotizațiile membrilor săi și alte contribuții de la bugetele Autorităților Locale ;
-
v) Dobânzile rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiții legale ;
w) Donații, sponsorizări sau legate ;
-
x) Orice alte surse legale de venituri.
Art. 8. - Asociația nu va desfășura activități economice directe.
Art. 9. - Asociația are un buget propriu de venituri și cheltuieli. Situațiile financiare se întocmesc în conformitate cu legislația în vigoare.
CAPITOLUL IV - ASOCIAȚII
Art. 10. - Asociații au următoarele drepturi :
-
g) Să aleagă și să fie aleși în organele de conducere ale Asociației;
-
h) Să participe la luarea hotărârilor care privesc activitatea Asociației;
-
i) Să primească la cerere toate informațiile disponibile care privesc activitatea Asociației. Art. 11. - Asociații au următoarele obligații :
-
i) Să respecte Statutul, Actul Constitutiv și hotărârile organelor de conducere ale Asociației;
-
j) Să plătească cotizația anuală, fixată la suma de..........lei/an ;
-
k) Să promoveze și să participe activ la acțiunile desfășurate de Asociație ;
-
l) Să desemneze un membru în Adunarea Generală a Asociației.
Art. 12. - (1) Calitatea de asociat încetează în cazul retragerii din Asociație. Retragerea din Asociație nu poate avea loc decât în situația în care Asociatul respectiv renunță unilateral la Contractul de Delegare (răscumpărare).
-
(2) Dacă oricare dintre Asociați dorește să se retragă din Asociație, această Parte va notifica Președintelui Asociației și celorlalți Asociați intenția sa.
-
(3) Adunarea Generală a Asociației va analiza consecințele retragerii planificate și va propune Părților modificările care să fie operate la Actul Constitutiv al Operatorului și/sau la Contractul de Delegare (în special în ceea ce privește Lista de Investiții și Planul de Finanțare al său), conform prevederilor Contractului de Delegare.
-
(4) Președintele Asociației va convoca Adunarea Generală în cel mult 30 zile de la data retragerii unuia dintre Asociați, pentru a modifica corespunzător prezentul Statut și Actul Constitutiv al Asociației.
-
(5) Orice membru care se retrage din Asociație este obligat să plătească:
-
a) sumele corespunzătoare rambursării, de către Operator, a împrumuturilor contractate, pentru finanțarea dezvoltării (modernizare, reabilitare, bunuri noi indiferent daca sunt extinderi sau înlocuiri) infrastructurii aferente Serviciilor respectivului membru, de care a beneficiat în perioada în care a fost membru al Asociației plus cheltuielile aferente acestor împrumuturi;
-
b) sumele corespunzătoare investițiilor de care a beneficiat în perioada în care a fost membru al Asociației, altele decât cele prevăzute la lit.a);
-
c) sumele corespunzătoare răscumpărării Contractului de Delegare prevăzute de acesta.
Art. 13. -Asociația poate accepta noi membri, cu consimțământul a 50% +1 din totalul membrilor Asociaților, exprimat prin hotărâre a Consiliului Local sau Județean, după caz, și cu încheierea unui act adițional la prezentul Statut, prin care noii membri sunt menționați în preambulul Statutului. Orice unitate administrativ-teritorială care devine membru al Asociației acceptă în totalitate prevederile prezentului Statut și deleagă gestiunea Serviciilor Operatorului, prin act adițional la Contractul de Delegare, semnat de Asociație în numele și pe seama unității administrativ-teritoriale respective.
CAPITOLUL V - ORGANELE ASOCIAȚIEI
Adunarea Generală al Asociației
Art. 14. - (1) Adunarea Generală este organul de conducere al Asociației, format din toți reprezentanții desemnați de Autoritățile Locale.
-
(2) Fiecare Autoritate Locală va desemna un reprezentant ca membru în Adunarea Generală al Asociației. Mandatul reprezentaților este valabil de la data numirii acestora până la data revocării/înlocuirii lor, prin hotărârea Autorității Locale competente.
-
(3) Fiecare Autoritate Locală va depune toate diligențele pentru a-și asigura reprezentarea permanentă în cadrul Adunării Generale a Asociației.
-
(4) Hotărârile de numire/ revocare/ înlocuire a reprezentanților vor fi transmise, în copie, Părților și Adunării Generale în termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii lor.
Art. 15. - Sunt numiți în calitate de membri ai primei Adunări Generale:
-
- Dl....................., numit de Consiliul Local al
-
- Dl......................, numit de Consiliul Local al

- Dl....................., numit de Consiliul Județean
7
- Etc.........
Art. 16. - Adunarea Generală alege dintre membrii săi Președintele Asociației care are atribuțiile prevăzute în prezentul Statut și care reprezintă Asociația în raporturile cu terții, cu excepția situațiilor în care se prevede expres altfel.
Art. 17. - (1) - Adunarea Generală îndeplinește atribuțiile care îi revin Adunării Generale conform art. 21 al. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2001 cu privire la asociații și fundații, precum și atribuțiile speciale prevăzute de prezentul Statut, în exercitarea competențelor privind Serviciile Delegate încredințate de către Autoritățile Locale membre, și drepturile speciale acordate de Actul Constitutiv al Operatorului prevăzut la art. 18 al. 2 lit. a) din prezentul Statut .
-
(2) Principalele atribuții ale Adunării Generale a Asociației sunt:
w) stabilirea strategiei și a obiectivelor generale ale Asociației;
-
x) aprobarea raportului de activitate al Consiliului Director pentru perioada anterioară, situațiile financiare ale Asociației pentru exercițiul încheiat și proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al Asociației pentru următorul exercițiu financiar.
y) alegerea și revocarea membrilor Consiliului Director;
z) alegerea și revocarea cenzorului sau, după caz, a membrilor comisiei de cenzori;
aa) înființarea de filiale;
bb) aprobarea organigramei și politicii de personal a Asociației, precum și aprobarea constituirii, atribuțiilor, funcționării și organizării aparatului tehnic al Asociației;
cc) aprobarea contractelor a căror valoare depășește echivalentul în lei al sumei de 10.000 Euro;
dd) modificarea Actului Constitutiv și a Statutului Asociației;
ee) dizolvarea și lichidarea Asociației, precum și stabilirea destinației bunurilor rămase după lichidare;
ff) aprobarea primirii de noi membri în Asociație și a retragerii unor membri din Asociație; gg) orice alte atribuții prevăzute în lege sau în Statut.
-
(3) Prin prezentul Statut, Autoritățile Locale membre încredințează Asociației dreptul ca, prin Adunarea Generală, să exercite în numele și pe seama lor următoarele atribuții legate de Servicii
aa) aprobarea strategiilor privind îmbunătățirea și dezvoltarea Serviciilor, a programelor de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de utilități publice existente, a programelor de înființare a unor noi sisteme, precum și a programelor de protecție a mediului, prezentate de Consiliul Director al Asociației;
bb) coordonarea proiectării și execuției lucrărilor tehnico-edilitare, în scopul realizării acestora într-o concepție unitară și corelată cu programele de dezvoltare economico-socială a localităților, de amenajare a teritoriului, urbanism și mediu;
cc) asigurarea gestionării și administrării Serviciilor de către Operator pe criterii de eficiență economică și managerială, având ca obiectiv atingerea și respectarea indicatorilor de performanță a Serviciilor, stabiliți prin contractul de delegare a gestiunii;
dd) consultarea asociațiilor utilizatorilor în vederea stabilirii politicilor și strategiilor locale și a modalităților de organizare și funcționare a Serviciilor;
ee) medierea conflictelor dintre utilizatori și Operator, la cererea uneia dintre părți;
ff) monitorizarea și controlul modului de respectare a obligațiilor și responsabilităților asumate de Operator prin Contractul de Delegare cu privire la:
-
■ modul de respectare și de îndeplinire a obligațiilor contractuale asumate de Operator, în special respectarea indicatorilor de performanță, inclusiv în relația cu utilizatorii,
-
■ modul de administrare, exploatare, conservare și menținere în funcțiune, dezvoltare sau modernizare a sistemelor de utilități publice, mai ales exploatarea eficientă și în condiții de siguranță a sistemelor de utilități publice sau a altor bunuri aparținând patrimoniului public și/sau privat al unităților administrativ-teritoriale, afectate Serviciilor,
-
■ asigurarea protecției mediului și a domeniului public,
-
■ asigurarea protecției utilizatorilor;
gg) solicitarea de informații cu privire la nivelul și calitatea Serviciilor furnizate/prestate și cu privire la modul de întreținere, exploatare și administrare a bunurilor din proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale, încredințate pentru realizarea Serviciilor;
hh) invitarea Operatorului pentru audieri, în vederea concilierii diferendelor apărute în relația cu utilizatorii Serviciilor,
ii) stabilirea unei politici tarifare coerente la nivelul întregii Arii a Delegării prevăzute în Contractul de Delegare;
jj) de la data la care Autoritățile Locale membre hotărăsc trecerea la un sistem de tarif unic, aprobarea modulului de formare și a stabilirii prețurilor și tarifelor, respectiv ajustarea si modificarea prețurilor și tarifelor propuse de Operator;
kk) monitorizarea respectării angajamentelor asumate față de Operator prin clauzele contractuale stabilite prin Contractul de Delegare a gestiunii Serviciilor și aplicarea măsurilor corective prevăzute de Contractul de Delegare în situația în care Operatorul nu respectă nivelul indicatorilor de performanță și eficiență la care s-a obligat și nu asigură continuitatea Serviciilor;
ll) aprobarea Caietului de Sarcini și a Regulamentului consolidat și armonizat al Serviciilor pentru întreaga Arie a Delegării, prezentate de Consiliul Director;
mm) păstrarea, în condițiile legii, a confidențialității datelor și informațiilor economico-financiare privind activitatea Operatorului, altele decât cele de interes public;
-
(4) Adunarea Generală a Asociației adoptă de asemenea orice hotărâri în exercitarea drepturilor speciale acordate Asociației prin Actul Constitutiv al Operatorului înființat conform art. 18 alin. (2) lit. a) din prezentul Statut.
Art. 18. - (1) În temeiul art. 17 al. (3) din prezentul Statut, Adunarea Generală deliberează asupra aspectelor legate de obiectivele Asociației, având în vedere interesul său comun, în special:
-
- Operatorul
-
- Contractul de Delegare
-
- Masterplan-ul pentru Servicii (caietul de sarcini și lista de investiții)
- Politica de tarife
(2) În legătură cu acestea, Părțile declară că :
-
a) Operatorul
-
1. Operatorul va fi o societate comercială înființată într-una dintre formele prevăzute de legislația privind societățile comerciale, având ca acționari toate sau o parte dintre unitățile administrativ-teritoriale membre ale Asociației.
-
2. Operatorul va avea ca obiect principal de activitate furnizarea de Serviciilor pentru Autoritățile Locale semnatare ale prezentului Statut.
-
3. Asociația va fi consultată cu privire la propunerile de modificare a Actului Constitutiv al Operatorului, înainte de aprobarea acestora. Autoritățile Locale vor respecta avizul Asociației.
-
4. Asociația va exercita drepturi speciale de control și informare care îi sunt acordate prin Actul Constitutiv al Operatorului.
-
b) Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciilor
-
1. Părțile încredințează Asociației, prin prezentul Statut, exercițiul competențelor lor privind Serviciile, prevăzute la art. 17 alin. (3) de mai sus.
-
2. Contractul de Delegare va fi semnat pe de o parte de Asociație, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre care vor avea împreună calitatea de Autoritate Delegantă, și pe de altă parte de Operator.
-
3. Prin Contractul de Delegare, Asociația, în numele și pe seama Autorităților Locale membre, va conferi Operatorului dreptul exclusiv de a furniza Serviciile, ca servicii publice, în cadrul ariei geografice a teritoriului unităților administrativ teritoriale membre, precum și concesiunea exclusivă asupra bunurilor publice, care constituie sistemele de alimentare cu apă și de canalizare aferente Serviciilor, și private aferente Serviciilor. Operatorul va fi responsabil de implementarea programelor de investiții convenite de Părți, va întreține, moderniza, reabilita și extinde sistemele de alimentare cu apă și de canalizare și va gestiona Serviciile pe riscul și răspunderea sa, conform dispozițiilor Contractului de Delegare.
-
4. Adunarea Generală a Asociației va monitoriza îndeplinirea de către Operator a obligațiilor ce-i incumbă în temeiul Contractului de Delegare.
-
5. Asociația, în temeiul dreptului de exercitare a competețelor membrilor săi legate de Servicii, care îi sunt conferite prin prezentul Statut, va exercita în numele și pe seama Autorităților Locale membre, drepturile și obligațiile contractuale care le revin acestora în calitate de Autoritate Delegantă.
-
c) Masterplan-ulpentru Servicii (caietul de sarcini și lista de investiții)
-
1. Masterplan-ul va fi elaborat și actualizat periodic, ținând seama de nevoile specifice ale fiecărei Părți.
-
2. Sursele de finanțare a investițiilor pot fi fonduri nerambursabile acordate de Uniunea Europeană sau instituții financiare, fonduri de la bugetele locale ale Autorităților Locale, fondurile proprii sau atrase ale Operatorului.
-
3. Lista de Investiții și Planul de Finanțare a Investițiilor, cuprinse în Masterplan, vor fi discutate în ședințele Adunării Generale a Asociației și aprobate de fiecare dintre Autoritățile Locale. Acestea vor face parte integrantă din Contractul de Delegare.
-
4. Studiile de Fezabilitate aferente Listelor de Investiții vor fi supuse avizului consultativ al Asociației înainte de a fi aprobate de Autoritățile Locale membre vizate de respectiva Listă de Investiții.
-
d) Politica tarifară
-
1. Fiecare Autoritate Locală va aproba tarifele care vor fi aplicate de Operator în aria geografică corespunzătoare competenței teritoriale a acesteia, conform politicii tarifare stabilite de Asociație și după consultări prealabile în cadrul Asociației. Tarifele vor fi stabilite, ajustate și modificate conform legislației în vigoare.
-
2. De îndată ce Părțile vor hotărî trecerea la un sistem de Tarif Unic pentru întreaga arie a delegării de gestiune, Asociația va avea atribuția de a aproba stabilirea, ajustarea și modificarea acestui tarif unic, în numele și pe seama unităților administrativ teritoriale membre.
Art. 19. - Membrii Adunării Generale sunt răspunzători pentru activitatea lor în conformitate cu legislația în vigoare.
Art. 20. - (1) Adunarea Generală va fi convocată cel puțin o dată la 3 (trei) luni sau ori de câte ori este necesar, de către Președintele Asociației sau de un număr de cel puțin 50%+1 membri.
-
(2) Convocarea va fi transmisă prin scrisoare, fax sau e-mail cu cel puțin 3 zile calendaristice înainte de data ședinței și va cuprinde data, ora, locul și ordinea de zi a ședinței.
-
(3) Participanții la ședințele Adunării Generale vor fi reprezentanții numiți de Autoritățile Locale.
-
(4) Ședințele Adunării Generale a Asociației vor fi conduse de Președintele Asociației sau, în absența acestuia de persoana desemnată de Adunarea Generală dintre membrii săi.
-
(5) Adunarea Generală va alege dintre participanții la ședință un secretar care va redacta procesul verbal al ședinței.
-
(6) Procesul verbal este semnat de Președinte și de secretar. O copie a procesului verbal va fi transmisă, în termen de 3 (trei) zile calendaristice de la data ședinței, fiecărei Autorități Locale, indiferent dacă reprezentantul acesteia a fost sau nu prezent la ședință.
Art. 21. - (1) Fiecare membru al Adunării Generale are un vot egal în Adunarea Generală. Dreptul de vot nu poate fi transmis.
(2) Pentru a fi valabile hotărârile Adunării Generale adoptate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. a) -g) din prezentul Statut se iau în prezența a 50%+1 din membri și cu majoritatea voturilor membrilor prezenți. Dacă la prima convocare cvorumul nu este îndeplinit, Adunarea Generală se convoacă pentru o dată ulterioară care nu poate fi mai târziu de 15 zile calendaristice de la data stabilită pentru prima convocare, iar la a doua convocare Adunarea Generală este valabil întrunită indiferent de numărul de membri prezenți.
-
(3) Dacă o hotărâre a Adunării Generale privește în mod direct Serviciile sau bunurile care aparțin unei anumite Autorități Locale, nici o hotărâre nu poate fi luată fără votul favorabil al reprezentantului respectivei Autorități Locale.
-
(4) Pentru a fi valabile hotărârile Adunării Generale adoptate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 17 alin. (3) lit. b)-h), k) și m) și la art. 17 alin. (4) din prezentul Statut se iau în prezența a 3/4 din totalul membrilor, cvorum obligatoriu la oricare convocare, și cu votul favorabil fie a cel puțin jumătate din numărul Autorităților Locale membre care însumează cel puțin 2/3 din numărul total al populației membrilor Asociației, fie a cel puțin 2/3 din numărul Autorităților Locale membre care însumează cel puțin jumătate din numărul total al populației membrilor Asociației. Pentru luarea acestor hotărâri este necesar ca printre cei care votează favorabil să se numere reprezentantul Județului Arad .
-
(5) Pentru a fi valabile hotărârile Adunării Generale adoptate în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. h) - j) și art. 17 alin. (3) lit. a), i), j) și l) din prezentul Statut se iau în prezența a 50%+1 din totalul membrilor, cvorum obligatoriu la oricare convocare, și cu votul favorabil al 50%+1 din totalul membrilor Asociatiei..
Art. 22. -(1) Hotărârile luate de Adunarea Generală a Asociației trebuie aduse la cunoștința Autorităților Locale membre în termen de cel mult 5 zile de la adoptare. Aceste hotărâri sunt asimilate actelor administrative și lor li se aplică toate prevederile legale privind aducerea lor la cunoștință publică de către secretarii fiecărei unități administrativ-teritoriale membre. De asemenea Asociația este obligată să publice toate hotărârile Adunării Generale pe propria pagină de internet.
Consiliul Director
Art. 23. - (1) Consiliul Director este organul executiv de conducere al Asociației, format din Președintele Asociației și încă 2 (doi) membri numiți de Adunarea Generală, pe o perioada de 4 ani. Componența Consiliului Director va asigura cât mai bine reprezentativitatea în cadrul acestui organ a tuturor membrilor Asociației, utilizând principiul reprezentării prin rotație.
(2) Președintele Asociației este și Președinte al Consiliul Director.
Art. 24. - Sunt numiți în calitate de membri ai primului Consiliu Director:
•
•
•
Art. 25. - Consiliul Director asigură punerea în executare a hotărârilor Adunării Generale. În exercitarea competențelor sale, Consiliul Director:
-
a) prezintă Adunării Generale raportul de activitate pe perioada anterioară, executarea
bugetului de venituri și cheltuieli, bilanțul contabil, proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al exercițiului financiar viitor și proiectul programelor Asociației;
-
b) încheie acte juridice în numele și pe seama Asociației, cu excepția contractelor a căror valoare depășește echivalentul în lei al sumei de 10.000 Euro;
-
c) asigură elaborarea strategiilor privind îmbunătățirea și dezvoltarea Serviciilor, utilizând principiul planificării strategice multianuale, a programelor de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de utilități publice existente, a programelor de înființare a unor noi sisteme, inclusiv cu consultarea Operatorului, precum și a programelor de protecție a mediului, pe care le supune spre aprobare Adunării Generale a Asociației;
-
d) asigură elaborarea Caietului de Sarcini și a Regulamentului consolidat și armonizat al Serviciilor pentru întreaga Arie a Delegării, pe care le supune spre aprobare Adunării Generale a Asociației;
-
e) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute în statut sau stabilite de Adunarea Generală.
Art. 26. - Membrii Consiliului Director sunt răspunzători pentru activitatea lor în conformitate cu legislația în vigoare.
Art. 27. - (1) Consiliul Director se întrunește în ședințe, o dată la două săptămâni sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea Președintelui Asociației.
(2) Deciziile Consiliului Director se iau în prezența a tuturor celor trei membri, cu votul favorabil a cel puțin doi dintre ei.
Controlul Financiar al Asociației
Art. 28. - (1) Controlul financiar intern al Asociației este asigurat de un cenzor numit de Adunarea Generală pentru o perioadă de 1 (un) an, cu posibilitate prelungirii.
-
(2) Primul cenzor al Asociației este ..................
-
(3) Cenzorul are atribuțiile prevăzute de lege.
CAPITOLUL VI -DIZOLVAREA ȘI LICHIDAREA
Art. 29. - Asociația se dizolvă :
-
- de drept;
-
- prin hotărârea instanței judecătorești competente;
-
- prin hotărârea Adunării Generale.
Art. 30. - Asociația se dizolvă de drept prin:
-
- imposibilitatea realizării scopului și obiectivelor pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 (trei) luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se producere schimbarea acestui scop;
-
- imposibilitatea constituirii Adunării Generale sau a Consiliului Director în conformitate cu prezentul Statut, dacă această situație durează mai mult de un an de la data la care Adunarea Generală sau, după caz, Consiliul Director trebuia să se constituie;
-
- reducerea numărului de asociați sub limita de trei, dacă acesta nu a fost completat în termenul legal prevăzut în acest scop.
Art. 31. - Asociația se dizolvă prin hotărârea instanței judecătorești competente când:
-
- scopul sau activitatea sa au devenit ilicite sau contrare ordinii publice;
-
- realizarea scopului său este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice;
-
- Asociația urmărește un alt scop decât acela pentru care s-a constituit;
-
- Asociația a devenit insolvabilă.
Art. 32. - Lichidarea Asociației se va face în condițiile prevăzute de lege.
Art. 33. - (1) După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea Asociației din Registrul asociațiilor și fundațiilor.
(2) Asociația își încetează existența la data radierii ei din Registrul asociațiilor și fundațiilor.
CAPITOLUL VIII - DISPOZIȚII FINALE
Art. 34. - (1) Prezentul Statut poate fi modificat doar prin Acte Adiționale semnate de reprezentanții a 50%+1 din totalul Părților, special împuterniciți în acest scop.
-
(2) Prezentul Statut este guvernat de legea română. In situația în care intervin modificări ale legislației în domeniu, prezentul Statut va fi modificat în conformitate cu noile prevederi.
-
(3) Toate disputele născute din sau în legătură cu acest Statut, inclusiv orice problemă privind interpretarea, validitatea sau încetarea acestuia, care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă, vor fi deduse spre soluționare instanțelor judecătorești competente.
Prezentul Statut a fost semnat în ...(...) exemplare originale, astăzi, data autentificării sale.
ASOCIAȚII
Municipiul / Orașul / Comuna
Prin ________________
[semnătura]
Municipiul / Orașul / Comuna
Prin ________________
[semnătura]
Județul
Prin ________________
[semnătura]
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. _______din ___________
Primarul Municipiului Arad,
Având în vedere :
- prevederile art.(1) din Hotă rârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.
243/10.10.2005 privind declararea de interes public a rețelei de alimentare cu apă și de canalizare ;
- prevederile art.8 lit.(l) și (m) din Ordonanța nr. 21 din 30 ianuarie 2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale
În temeiul prevederilor art. 36 din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată și ale art. 37 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 275 din 13 iulie 2004, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect ” Aprobarea asocierii ca membru activ al Municipiului Arad în cadrul ”Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă și Canalizare Județul Arad”, precum și aprobarea Actului Constitutiv și a Statului Asociației, în susținerea căruia formulez următoarea:
EXPUNERE DE MOTIVE
În ședința Consiliului Județean Arad din data de 21.12.2007 a fost adoptată Hotărârea nr. 282/2007 prin care a fost aprobată calitatea de viitor membru în cadrul ”Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă și Canalizare Județul Arad” (ADI), precum și Statutul Asociației și Actul Constitutiv al acesteia.
Având în vedere acest aspect și ținând cont de calendarul activităților fixate de Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile (MMDD) care trebuie respectat, în vederea pregătirii proiectului regional ” Reabilitarea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare din municipiul Arad ”, pentru finanțare în anul 2008.
În promovarea proiectelor de modernizare/extindere a infrastructurii de apă și canalizare la nivel regional este necesară crearea unui cadru instituțional, conform prevederilor Programul Operațional Sectorial - Mediu, pentru 2007 - 2013, axa prioritară 1 (extinderea și modernizarea sistemelor de ape uzate), ca o condiție de bază pentru proiectele finanțate de Uniunea Europeană.
În conformitate cu Legea nr.51/2006, asociațiile de dezvoltare comunitară sunt instituții publice de cooperare intercomunitară care își asumă - pe domeniul strict delimitat de serviciile comunitare de utilități publice care le-au fost transferate - toate competențele, atribuțiile, drepturile și obligațiile ce revin, potrivit legii, în sarcina autorităților administrațiilor publice locale.
Față de cele de mai sus,
PROPUN
Aprobarea asocierii ca membru activ al Municipiului Arad în cadrul ”Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă și Canalizare Județul Arad”, precum și aprobarea Actului Constitutiv și a Statului Asociației.
PRIMAR
ing. Xxxxxxxx Xxxxx
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA TEHNICĂ
9
Serviciul Edilitar
Nr. _______/T3/_____________
RAPORT
al compartimentului de specialitate
Referitor la : expunerea de motive înregistrată cu nr. ___________ din ______2008 a
d-lui Xxxxxxxx Xxxxx, primarul municipiului Arad;
Obiect: propunerea de aprobare a unui proiect de hotărâre privind asocierea ca membru activ al Municipiului Arad în cadrul ”Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad”, precum și aprobarea Actului Constitutiv și a Statului Asociației
Considerații generale
Prin adresa nr. 519/08.01.2008, Consiliul Județean Arad ne-a comunicat în data de 21.12.2007 a fost aprobată calitatea de viitor membru în cadrul ”Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă și Canalizare Județul Arad” (ADI), în baza Hotărârii Consiliului Județean Arad nr. 282/2007, precum și Statutul Asociației și Actul Constitutiv al acesteia.
Conform Capitolului 22 - Mediu din Tratatul de Aderare, perioadele de tranziție stabilite României pentru îndeplinirea aquis-ului sunt :
-
- 2015 pentru colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate urbane, cu populație echivalentă mai mare de 10.000 locuitori;
-
- 2018 pentru aglomerări cu o populație echivalentă între 2000 și 10.000 locuitori.
Totodată sunt stabilite perioade de tranziție până în 2015 conform Directivei nr.98/83/CE asupra
calității apei potabile.
Investițiile propuse se bazează pe un Master Plan, care va pregăti proiectul pentru obținerea finanțării din Fondul de Coeziune în cadrul Programului Operațional Sectorial (POS) Mediu; proiectul constituie un document de management al resurselor de apă și ape uzate, prin regionalizarea serviciilor de apă, pentru a îmbunătăți calitatea acestora și eficientiza costurile.
În conformitate cu prevederile art.10 din Legea Serviciilor Comunitare de utilități publice nr.51/2006, unitățile administrativ teritoriale au în virtutea principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice și subsidiarității - competența exclusivă de a colabora și coopera cu alte unități administrativ teritoriale, în scopul :
-
- furnizării/prestării în comun a serviciilor comunitare de utilități publice;
-
- înființării, organizării, monitorizării și controlului activității operatorilor cărora le-a fost transferată gestiunea serviciilor comunitare de utilități publice;
-
- înființării, reabilitării, modernizării, extinderii și/sau dezvoltării, după caz, a infrastructurii tehnico-edilitare necesare pentru furnizarea/prestarea serviciilor comunitare de utilități publice;
-
- administrării și exploatării în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, a serviciilor comunitare de utilități publice și a infrastructurii tehnico-edilitare ce constituie suportul indispensabil pentru furnizarea/prestarea acestora.
În contextul actual, crearea cadrului juridic și instituțional în vederea organizării și funcționării
asociației comunitare de utilități publice și a specializării operatorului de apă/canalizare finalizează procesul de reformă din domeniul serviciilor comunitare de utilități apă-canalizare și asigură premizele accelerării dezvoltării acestui serviciu și a infrastructurii tehnico-edilitare aferente, inclusiv prin creșterea capacității de atragere și obținere a fondurilor europene.
Prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă - Canalizare Județul Arad, unitățile administrativ - teritoriale exercită asupra operatorului de apă și canalizare un control similar celui pe care îl exercită asupra structurilor proprii și are o influență decisivă asupra tuturor deciziilor strategice și/sau semnificative ale operatorului regional în aria proiectului (plan comun de investiții pe termen lung, politica de tarife comună, etc.).
Obiectivele Asociației sunt următoarele :
-
a) să încheie Contractul de Delegare a gestiunii Serviciilor cu Operatorul, prevăzut la art. 18 alin.2 lit.(a) din Statutul Asociației în numele și pe seama unităților administrativ teritoriale membre care vor constitui împreună autoritatea Delegantă;
-
b) să exercite drepturile specifice de control și informare, privind Operatorul, conform Statului și Actului Constitutiv al Operatorului;
-
c) să constituie interfața pentru discuții și să fie un partener activ pentru Autoritățile Locale în ceea ce privește aspectele de dezvoltare și de gestiune a Serviciilor, în scopul de a coordona politicile și acțiunile de interes intercomunitar;
-
d) să pregătească și să promoveze strategia de dezvoltare a Serviciilor;
-
e) să elaboreze Caietele de Sarcini și Regulamentul consolidat și armonizat al Serviciilor pentru întreaga Arie a delegării, precum și Regulamentul de organizare și funcționare al Operatorului;
-
f) să vegheze la punerea în aplicare a proiectelor de investiții încredințate Operatorului în temeiul Contractului de Delegare;
-
g) să monitorizeze respectarea obligațiilor asumate de Operator prin Contractul de Delegare, îndeosebi în ceea ce privește realizarea indicatorilor de performanță, executarea lucrărilor încredințate Operatorului și calitatea Serviciilor furnizate utilizatorilor;
-
h) să identifice și să propună orice acțiuni vizând realizarea obiectivelor Autorităților Locale în legătură cu serviciile :
-
- păstrarea tarifelor la un nivel care să respecte limitele de suportabilitate ale populației și principiul poluatorul plătește, în conformitate cu art. 18 alin. (2) lit. (d) din prezentul Statut;
-
- creșterea progresivă a nivelului de acoperire a Serviciilor;
-
- buna prestare din punct de vedere tehnic a Serviciilor și gestiunea administrativă și comercială eficientă a acestora;
-
- menținerea calității tehnice și întreținerea eficientă a echipamentelor și lucrărilor legate de Servicii;
-
- buna gestiune a resurselor umane.
-
i) să fie un pol al competențelor administrative, financiare, tehnice și economice în beneficiul Autorităților Locale și al Serviciilor;
-
j) să acorde ajutor Autorităților Locale și Operatorului în vederea obținerii resurselor financiare necesare implementării Programului de Dezvoltare a Serviciilor și dacă este cazul, să obțină astfel de fonduri care vor fi puse la dispoziția Operatorului.
Considerații juridice
Hotărârile nr.91/2007 și nr.95/2007 ale Consiliului Județean Arad se bazează pe acordul a 74
de unități administrativ - teritoriale pentru :
-
- asocierea ca membri în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară;
-
- semnarea unui contract unic de delegare de servicii.
Potrivit prevederilor O.G. nr.26/2000 cu privire la Asociații și Fundații, Asociația dobândește personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor, iar pentru aceasta membrii asociați încheie Actul constitutiv și Statutul asociației, în care vor specifica sediul asociației și patrimoniul inițial al asociației, constând în aportul în bani a asociației, constând în aportul în bani al asociaților.
Față de cele prezentate mai sus,
PROPUNEM
Aprobarea asocierii ca membru activ al Municipiului Arad în cadrul ”Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canalizare Județul Arad”, precum și aprobarea Actului Constitutiv și a Statului Asociației.
|
VICEPRIMAR DIRECTOR EXECUTIV Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxxxx Ră zvan Popa |
ȘEF SERVICIU, Xxxxx Xxxxxxx |