Hotărârea nr. 177/2008
privind transmiterea în folosință gratuită a unui teren în suprafață de 454 mp., către CLUBUL SPORTIV ATLETICO ARADH O T Ă R Â R E A nr. 177 din 8 august 2008
privind transmiterea în folosință gratuită a unui teren în suprafață de 454 mp.,
către CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.22.792/2008;
-raportul Serviciului Administrare Patrimoniu, din cadrul Direcției Tehnice, înregistrat cu nr.22.792 din 22.04.2008;
-adresa nr. 156/11.04.2008, a CLUBULUI SPORTIV „ATLETICO” ARAD, înregistrată la Primăria Municipiului Arad, cu nr. 22.792 din 11.04.2008;
-adresa Direcției Venituri - Serviciul Contracte nr.22792/25.07.2008;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-extrasul C.F. nr. 10.568 - Arad;
-prevederile Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul 36 alin. (2) lit. „c”, alin. (6), lit. „a”, pct. 6, art. 45 și art. 124 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Art. 1. (1)Se aprobă transmiterea în folosință gratuită a terenului în suprafață de 454 mp., situat în municipiul Arad, str. Hunedoarei nr. 25, înscris în C.F. nr. 10.568 - Arad, cu nr. top. 7535/1899/a, către CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD.
(2) Ca urmare a încetării contractului de concesiune nr.32 din 10.08.1998 în anul 2002, se aprobă radierea înscrisului de sub C.8, din C.F. nr. 10.568 - Arad, cu nr. top. 7535/1899/a.
Art. 2. Se aprobă condițiile de transmitere în folosință gratuită a terenului identificat la art. 1 (1), conform contractului anexă la prezenta hotărâre.
Art. 3. Prezenta hotărâre intră în vigoare după radierea sarcinii înscrisă sub C.8, din C.F. nr. 10.568-Arad. Art. 4. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul Administrare Patrimoniu din cadrul Direcției Tehnice și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxxx
Red/Dact.IF/IF, Verificat CM
1 ex.Dosar sedinta CLMA- 08 08 2008
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad, 1ex. Servicul Administrare Patrimoniu
Cod PMA-S1-02
Anexa la Hotă rârea nr. 177/2008 a Consiliului Local al Municipiului Arad
În temeiul Hotărârii nr. 177 din 08 .08.2008 a Consiliului Local al Municipiului Arad, privind transmiterea în folosință gratuită a unui teren în suprafață de 454 mp., situat în municipiul Arad, str. Hunedoarei nr. 25, către CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD.
C O N T R A C T
de dare în folosință gratuită, încheiat azi __.__.2008
-
I. Părțile contractului
Între:
Municipiul Arad, cu sediul în municipiul Arad, B-dul Revoluției, nr. 75, reprezentat prin Primar Gheorghe Falcă, în calitate de proprietar,
p r e d ă
Și
CLuBuL SPORTiV „ATLETiCO” ARAD, cu sediul în municipiul Arad, str.Hunedoarei nr.27-37, reprezentată prin Manager, Xxxxxx Xxxxxxxxx, în calitate de primitor,
p r i m e ș t e
-
ii. Obiectul contractului
Obiectul contractului îl constituie transmiterea, respectiv primirea în folosință gratuită a terenului înscris în C.F. nr. 10.568, cu nr. top. 7535/1899/a, în suprafață de 454 mp., situat în municipiul Arad, str. Hunedoarei nr. 25.
-
iii. Destinația
-
1. Amplasarea unor vestiare de tip container și anexele aferente, amenajare zone verzi și parcări, care vor deservi în totalitate și exclusivitate, activitățile sportive ale primitorului, conform unei documentații de urbanism, aprobată de către Consiliul Local al Municipiului Arad.
iV. Termen
Terenul cu nr. top. 7535/1899/a, înscris în C.F. nr. 10.568 - Arad, în suprafață de 454 mp., situat în municipiul Arad, str.Hunedoarei nr. 25, se transmite în folosință gratuită, pe o perioadă de 49 de ani, cu posibilitatea prelungirii termenului, cu condiția menținerii destinației construcțiilor ce urmează să se amplaseze pe teren, respectiv vestiare tip container și anexele aferente.
V. Obligațiile proprietarului
-
1. Proprietarul se obligă să predea terenul în starea actuală.
-
2. Proprietarul garantează pe beneficiar împotriva oricărei evicțiuni.
Vi. Obligațiile primitorului
-
1. Primitorul se obligă să amenajeze pe cheltuială proprie terenul aferent construcțiilor care se vor realiza.
-
2. Primitorul se obligă să întocmească documentațiile de urbanism și să obțină avizele necesare pentru toate lucrările.
-
3. Primitorul se obligă sub condiție rezolutorie să respecte termenul de 1 (unu) an pentru începerea lucrărilor de la semnarea prezentului contract, respectiv termenul de 6 luni pentru finalizarea lucrărilor.
-
4. Primitorul se obligă să respecte și să mențină destinația terenului astfel cum a fost ea stabilită prin prezentul contract.
-
5. Primitorului îi este interzisă orice formă de asociere, închiriere, subînchirierea sau altă modalitate de cedare a folosinței imobilului fără acordul scris al proprietarului.
-
VII. Încetarea dreptului de folosință
-
1. Dreptul de folosință încetează de plin drept, fără nici o notificare prealabilă din partea proprietarului, în cazul în care primitorul, CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” Arad, nu își respectă oricare din obligațiile enumerate și asumate prin semnarea prezentului contract;
-
2. Prezentul contract poate fi reziliat în mod unilateral de către primitorul,
CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD, cu notificarea prealabilă a proprietarului fără ca, pentru eventualele investiții făcute, clubul să poată solicita
despăgubiri.
-
3. Proprietarul, Municipiul ARAD, poate modifica partea reglementară a contractului sau îl poate rezilia în mod unilateral, din motive excepționale legate de interesul național sau local cu notificarea prealabilă a primitorului CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD.
-
4. Prezentul contract poate fi reziliat prin acordul scris al părților.
-
5. Prin ajungere la termen.
-
6. Dreptul de folosință încetează de plin drept, înainte de ajungere la termen, în cazul în care primitorul, CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD, își încetează activitatea, își modifică obiectul de activitate în altul decât acela de activități sportive sau se reorganizează sub o altă formă decât cea în care se găsește la semnarea prezentului contract.
-
7. În cazul încetării dreptului de folosință, regimul juridic al terenului aferent construcțiilor existente, va fi reglementat conform prevederilor legale în vigoare.
-
VIII. Alte clauze
-
1. Proprietarul are dreptul să inspecteze imobilul atribuit în folosință gratuită, să verifice stadiul de realizare a investiției, verificând respectarea obligațiilor asumate de primitor.
-
2. Prezentul contract se completează cu prevederile legale în vigoare.
-
3. Nerespectarea prevederilor referitoare la destinație, termene, precum și a oricăror obligații atrage după sine activarea condiției rezolutorii conform art.1019-1021 Cod Civil;
-
4. Forța majoră exonerează de răspundere partea care o invocă, în condițiile legii.
-
IX. Litigii. Litigii de orice natură ivite între părți vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar în cazul în care nu se ajunge la înțelegere se va apela la instanțele judecătorești competente.
Prezentul contract s-a încheiat în 3 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte și unul pentru publicitate imobiliară.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxxx
Red/Dact.IF/IF, Verificat CM '
1 ex.Dosar sedinta CLMA- 08 08 2008
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad,
1ex. Servicul Administrare Patrimoniu
Cod PMA-S1-02
H O T Ă R Â R E A nr. 177 din 8 august 2008
privind transmiterea în folosință gratuită a unui teren în suprafață de 454 mp.,
către CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.22.792/2008;
-raportul Serviciului Administrare Patrimoniu, din cadrul Direcției Tehnice, înregistrat cu nr.22.792 din 22.04.2008;
-adresa nr. 156/11.04.2008, a CLUBULUI SPORTIV „ATLETICO” ARAD, înregistrată la Primăria
Municipiului Arad, cu nr. 22.792 din 11.04.2008;
-adresa Direcției Venituri - Serviciul Contracte nr.22792/25.07.2008;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-extrasul C.F. nr. 10.568 - Arad;
-prevederile Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul 36 alin. (2) lit. „c”, alin. (6), lit. „a”, pct. 6, art. 45 și art. 124 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1. (1)Se aprobă transmiterea în folosință gratuită a terenului în suprafață de 454 mp., situat în municipiul Arad, str. Hunedoarei nr. 25, înscris în C.F. nr. 10.568 - Arad, cu nr. top. 7535/1899/a, către CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD.
(2) Ca urmare a încetării contractului de concesiune nr.32 din 10.08.1998 în anul 2002, se aprobă radierea înscrisului de sub C.8, din C.F. nr. 10.568 - Arad, cu nr. top. 7535/1899/a.
Art. 2. Se aprobă condițiile de transmitere în folosință gratuită a terenului identificat la art. 1 (1), conform contractului anexă la prezenta hotărâre.
Art. 3. Prezenta hotărâre intră în vigoare după radierea sarcinii înscrisă sub C.8, din C.F. nr. 10.568-Arad. Art. 4. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul Administrare Patrimoniu din cadrul Direcției Tehnice și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
p.S E C R E T A R Xxxxxxx Xxxxxxxx
Cod PMA-S1-02
Xxxxxx Xxxxxx
Red/Dact.IF/IF, Verificat CM
1 ex.Dosar sedinta CLMA- 08 08 2008
1 ex.Instituț ia Prefectului-Județ ul Arad,
1ex. Servicul Administrare Patrimoniu
Anexa la Hotă rârea nr. 177/2008 a Consiliului Local al Municipiului Arad
În temeiul Hotărârii nr. 177 din 08 .08.2008 a Consiliului Local al Municipiului Arad, privind transmiterea în folosință gratuită a unui teren în suprafață de 454 mp., situat în municipiul Arad, str. Hunedoarei nr. 25, către CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD.
C O N T R A C T
de dare în folosință gratuită, încheiat azi __.__.2008
VIII. Părțile contractului
Între:
Municipiul Arad, cu sediul în municipiul Arad, B-dul Revoluției, nr. 75, reprezentat prin Primar Gheorghe Falcă, în calitate de proprietar,
p r e d ă
Și
CLuBuL SPORTiV „ATLETiCO” ARAD, cu sediul în municipiul Arad, str.Hunedoarei nr.27-37, reprezentată prin Manager, Xxxxxx Xxxxxxxxx, în calitate de primitor,
p r i m e ș t e
iX. Obiectul contractului
Obiectul contractului îl constituie transmiterea, respectiv primirea în folosință gratuită a terenului înscris în C.F. nr. 10.568, cu nr. top. 7535/1899/a, în suprafață de 454 mp., situat în municipiul Arad, str. Hunedoarei nr. 25.
-
X. Destinația
-
1. Amplasarea unor vestiare de tip container și anexele aferente, amenajare zone verzi și parcări, care vor deservi în totalitate și exclusivitate, activitățile sportive ale primitorului, conform unei documentații de urbanism, aprobată de către Consiliul Local al Municipiului Arad.
Xi. Termen
Terenul cu nr. top. 7535/1899/a, înscris în C.F. nr. 10.568 - Arad, în suprafață de 454 mp., situat în municipiul Arad, str.Hunedoarei nr. 25, se transmite în folosință gratuită, pe o perioadă de 49 de ani, cu posibilitatea prelungirii termenului, cu condiția menținerii destinației construcțiilor ce urmează să se amplaseze pe teren, respectiv vestiare tip container și anexele aferente.
Xii. Obligațiile proprietarului
-
1. Proprietarul se obligă să predea terenul în starea actuală.
-
2. Proprietarul garantează pe beneficiar împotriva oricărei evicțiuni.
Xiii. Obligațiile primitorului
-
1. Primitorul se obligă să amenajeze pe cheltuială proprie terenul aferent construcțiilor care se vor realiza.
-
2. Primitorul se obligă să întocmească documentațiile de urbanism și să obțină avizele necesare pentru toate lucrările.
-
3. Primitorul se obligă sub condiție rezolutorie să respecte termenul de 1 (unu) an pentru începerea lucrărilor de la semnarea prezentului contract, respectiv termenul de 6 luni pentru finalizarea lucrărilor.
-
4. Primitorul se obligă să respecte și să mențină destinația terenului astfel cum a fost ea stabilită prin prezentul contract.
-
5. Primitorului îi este interzisă orice formă de asociere, închiriere, subînchirierea sau altă modalitate de cedare a folosinței imobilului fără acordul scris al proprietarului.
XIV. Încetarea dreptului de folosință
-
1. Dreptul de folosință încetează de plin drept, fără nici o notificare prealabilă din partea proprietarului, în cazul în care primitorul, CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” Arad, nu își respectă oricare din obligațiile enumerate și asumate prin semnarea prezentului contract;
-
2. Prezentul contract poate fi reziliat în mod unilateral de către primitorul,
CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD, cu notificarea prealabilă a proprietarului fără ca, pentru eventualele investiții făcute, clubul să poată solicita
despăgubiri.
-
3. Proprietarul, Municipiul ARAD, poate modifica partea reglementară a contractului sau îl poate rezilia în mod unilateral, din motive excepționale legate de interesul național sau local cu notificarea prealabilă a primitorului CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD.
-
4. Prezentul contract poate fi reziliat prin acordul scris al părților.
-
5. Prin ajungere la termen.
-
6. Dreptul de folosință încetează de plin drept, înainte de ajungere la termen, în cazul în care primitorul, CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD, își încetează activitatea, își modifică obiectul de activitate în altul decât acela de activități sportive sau se reorganizează sub o altă formă decât cea în care se găsește la semnarea prezentului contract.
-
7. În cazul încetării dreptului de folosință, regimul juridic al terenului aferent construcțiilor existente, va fi reglementat conform prevederilor legale în vigoare.
-
VIII. Alte clauze
-
5. Proprietarul are dreptul să inspecteze imobilul atribuit în folosință gratuită, să verifice stadiul de realizare a investiției, verificând respectarea obligațiilor asumate de primitor.
-
6. Prezentul contract se completează cu prevederile legale în vigoare.
-
7. Nerespectarea prevederilor referitoare la destinație, termene, precum și a oricăror obligații atrage după sine activarea condiției rezolutorii conform art.1019-1021 Cod Civil;
-
8. Forța majoră exonerează de răspundere partea care o invocă, în condițiile legii.
-
IX. Litigii. Litigii de orice natură ivite între părți vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar în cazul în care nu se ajunge la înțelegere se va apela la instanțele judecătorești competente.
Prezentul contract s-a încheiat în 3 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte și unul pentru publicitate imobiliară.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxxx
p.S E C R E T A R Xxxxxxx Xxxxxxxx
Cod PMA-S1-02
Red/Dact.IF/IF, Verificat CM
1 ex.Dosar sedinta CLMA- 08 08 2008
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad, 1ex. Servicul Administrare Patrimoniu
|
ROMÂNIA JUDETUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL |
PROIECT |
Avizat: SECRETAR, Xxxxx Xxxx |
|
HOTĂRÂREA Nr. ____ din __________ 2008 |
privind transmiterea în folosință gratuită a unui teren în suprafață de 454 mp., către CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD.
Consiliul Local al Municipiului Arad;
Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr. 22.792/2008;
-
- raportul Serviciului Administrare Patrimoniu, din cadrul Direcției Tehnice, înregistrat cu nr. 22.792 din 22.04.2008;
-
- adresa nr. 156/11.04.2008, a CLUBULUI SPORTIV „ATLETICO” ARAD, înregistrată la Primăria Municipiului Arad, cu nr. 22.792 din 11.04.2008;
-adresa Direcției Venituri - Serviciul Contracte nr.22792/25.07.2008;
-
- rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- extrasul C.F. nr. 10.568 - Arad;
-
- prevederile Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare;
-
- prevederile art. 36 alin. (2) lit. „c”, alin. (6), lit. „a”, pct. 6 și art. 124 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 45, din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1. (1) Se aprobă transmiterea în folosință gratuită, a terenului în suprafață de 454 mp., situat în municipiul Arad, str. Hunedoarei nr. 25, înscris în C.F. nr. 10.568 - Arad, cu nr. top. 7535/1899/a, către CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD.
(2) Ca urmare a încetării contractului de concesiune nr. 32 din 10.08.1998 în anul 2002, se aprobă radierea înscrisului de sub C.8, din C.F. nr. 10.568 - Arad, cu nr. top. 7535/1899/a.
Art. 2. Se aprobă condițiile de transmitere în folosință gratuită a terenului, identificat la art. 1 (1), conform Contractului, anexă la prezenta hotărâre.
Art. 3. Prezenta hotărâre intră în vigoare după radierea sarcinii înscrisă sub C.8, din C.F. nr. 10.568-Arad.
Art. 4. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Serviciul Administrare Patrimoniu din cadrul Direcției Tehnice și se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
SECRETAR,
Xxxxx Xxxx
ROMÂNIA
Anexă la Hotă rârea nr. a Consiliului Local al Municipiului
____/2008
JUDEȚUL ARAD
9
Arad
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
În temeiul Hotărârii nr. ____ din __.__.2008 a Consiliului Local al Municipiului Arad,
privind transmiterea în folosință gratuită a unui teren în suprafață de 454 mp., situat în municipiul Arad, str. Hunedoarei nr. 25, către CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD.
C O N T R A C T
de dare în folosință gratuită, încheiat azi __.__.2008
XV. Părțile contractului
Între:
Municipiul Arad, cu sediul în municipiul Arad, B-dul Revoluției, nr. 75, reprezentat prin Primar Gheorghe Falcă, în calitate de proprietar,
p r e d ă
Și
CLUBUL SPORTiV „ATLETiCO” ARAD, cu sediul în municipiul Arad, str. Hunedoarei nr. 27-37, reprezentată prin Manager Xxxxxx Xxxxxxxxx, în calitate de primitor,
p r i m e ș t e
XVi. Obiectul contractului
Obiectul contractului îl constituie transmiterea, respectiv primirea în folosință gratuită a terenului înscris în C.F. nr. 10.568, cu nr. top. 7535/1899/a, în suprafață de 454 mp., situat în municipiul Arad, str. Hunedoarei nr. 25.
XVii. Destinația
1. Amplasarea unor vestiare de tip container și anexele aferente, amenajare zone verzi și parcări, care vor deservii în totalitate și exclusivitate, activitățile sportive ale primitorului, conform unei documentații de urbanism, aprobată de către Consiliul Local al Municipiului Arad.
XViii. Termen
Terenul cu nr. top. 7535/1899/a, înscris în C.F. nr. 10.568 - Arad, în suprafață de 454 mp., situat în municipiul Arad, str. Hunedoarei nr. 25, se transmite în folosință gratuită, pe o perioadă de 49 de ani, cu posibilitatea prelungirii termenului, cu condiția menținerii destinației construcțiilor ce urmează să se amplaseze pe teren, respectiv vestiare tip container și anexele aferente.
XiX. Obligațiile proprietarului
1. Proprietarul se obligă să predea terenul în starea actuală;
-
2. Proprietarul o garantează pe beneficiar împotriva oricărei evicțiuni.
-
XX. Obligațiile primitorului
-
1. Primitorul se obligă să amenajeze pe cheltuială proprie terenul aferent construcțiilor care se vor realiza;
-
2. Primitorul se obligă să întocmească documentațiile de urbanism și să obțină avizele necesare pentru toate lucrările;
-
3. Primitorul se obligă sub condiție rezolutorie, să respecte termenul de 1 (unu) an pentru începerea lucrărilor de la semnarea prezentului contract, respectiv termenul de 6 luni pentru finalizarea lucrărilor;
-
4. Primitorul se obligă să respecte și să mențină destinația terenului astfel cum a fost ea stabilită prin prezentul contract;
-
5. Primitorului îi este interzisă orice formă de asociere, închiriere, subînchirierea sau altă modalitate de cedare a folosinței imobilului fără acordul scris al proprietarului.
-
XXI. Încetarea dreptului de folosință
-
1. Dreptul de folosință încetează de plin drept, fără nici o notificare prealabilă din partea proprietarului, în cazul în care primitorul, CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD, nu își respectă oricare din obligațiile enumerate și asumate prin semnarea prezentului contract;
-
2. Prezentul contract poate fi reziliat în mod unilateral de către primitorul CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD, cu notificarea prealabilă a proprietarului fără ca clubul să poată solicita despăgubiri pentru eventualele investiții făcute;
-
3. Proprietarul Municipiul ARAD, poate modifica partea reglementară a contractului sau îl poate rezilia în mod unilateral, din motive excepționale legate de interesul național sau local cu notificarea prealabilă a primitorului CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD;
-
4. Prezentul contract poate fi reziliat prin acordul scris al părților;
-
5. Prin ajungere la termen;
-
6. Dreptul de folosință încetează de plin drept, înainte de ajungere la termen, în cazul în care primitorul CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD, își încetează activitatea, își modifică obiectul de activitate în altul decât acela de activități sportive, sau se reorganizează sub o altă formă decât cea în care se găsește la semnarea prezentului contract;
-
7. În cazul încetării dreptului de folosință, regimul juridic al terenului aferent construcțiilor existente, va fi reglementat conform prevederilor legale în vigoare.
VIII. Alte clauze
-
9. Proprietarul are dreptul să inspecteze imobilul atribuit în folosință gratuită, să verifice stadiul de realizare a investiției, verificând respectarea obligațiilor asumate de primitor;
-
10. Prezentul contract se completează cu prevederile legale în vigoare;
-
11. Nerespectarea prevederilor referitoare la destinație, termene precum și a oricăror obligații atrage după sine activarea condiției rezolutorii conform art. 1019-1021 Cod Civil;
-
12. Forța majoră exonerează de răspundere partea care o invocă, în condițiile legii.
IX. Litigii
Litigii de orice natură ivite între părți, vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar în cazul în care nu se ajunge la înțelegere se va apela la instanțele judecătorești competente.
Prezentul contract s-a încheiat în 3 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte și unul pentru publicitate imobiliară.
|
Am predat: |
Am primit: |
|
MUNICIPIUL ARAD prin, PRIMAR, |
CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD prin, MANAGER, |
|
Xxxxxxxx Xxxxx |
Xxxxxx Xxxxxxxxx |
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 22.792/2008
EXPUNERE DE MOTIVE
Prin adresa nr. 156/11.04.2008, Clubul Sportiv „Atletico” Arad, care deține în proprietate construcțiile (tribună, vestiare și grupuri sanitare), situate în municipiul Arad, str. Hunedoarei nr. 27 - 37, iar asupra terenului în suprafață de 12.071 mp. (teren de fotbal), are drept de folosință, solicită transmiterea în folosință gratuită, a terenului în suprafață de 454 mp., situat în municipiul Arad, str. Hunedoarei nr. 25, în vederea amplasării unor vestiare tip container.
Clubul are legitimați aproximativ 200 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, cu 5 -7 antrenamente pe săptămână, care beneficiază de doar două vestiare.
Față de cele de mai sus, în condițiile în care terenul solicitat este folosit ca loc pentru depozitarea gunoaielor, fiind un focar de infecție, consider oportun, adoptarea unui proiect de hotărâre, pentru transmiterea în folosință gratuită a terenului din municipiul Arad, str. Hunedoarei nr. 25, în favoarea CLuBuLui SPoRTiV „ATLETiCo” ARAD.
PRIMAR,
Xxxxxxxx Xxxxx
Nr. 22.792/T4/22.04.2008
RAPORT
privind transmiterea în folosință gratuită a unui teren în suprafață de 454 mp., către CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD.
Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr. 22.792/2008, a d-lui Xxxxxxxx Xxxxx, Primarul Municipiului Arad.
Obiect: privind transmiterea în folosință gratuită a unui teren în suprafață de 454 mp., către CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD.
Prin adresa nr. 156/11.04.2008, CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD, solicită transmiterea în folosință gratuită, a terenului în suprafață de 454 mp., situat în municipiul Arad, str. Hunedoarei nr. 25, în vederea amplasării unor vestiare tip container, motivat de faptul că la club sunt legitimați aproximativ 200 de copii, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, cu 5 - 7 antrenamente pe săptămână, care beneficiază de doar două vestiare.
Clubul deține în proprietate construcțiile (tribună, vestiare și grupuri sanitare), situate în municipiul Arad, str. Hunedoarei nr. 27 - 37, iar asupra terenului în suprafață de 12.071 mp. (teren de fotbal) , are drept de folosință.
Terenul solicitat, se află în proprietatea Statului român, fiind înscris în C.F. nr. 10.568 -Arad, cu nr. top. 7535/1899/a, iar sub C.8, are înscris un drept de concesiune pe durata existenței construcției, în favoarea lui Xxxxx Xxxx, cu mențiunea că aceasta s-a retras ca urmare a nerealizării obiectului contractului, urmând a se face demersurile pentru radierea ei, din cartea funciară.
În prezent, terenul este viran fără împrejmuire la frontul stradal, neîntreținut, folosit ca loc pentru depozitarea gunoaielor, fiind un focar de infecție.
Față de cele de mai sus, întrucât Legea administrației publice locale nr. 215/2001 -republicată, prevede la art. 36 alin. (6), lit. „a”, pct. 6, faptul că în exercitarea atribuțiilor, consiliul local asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind sportul, iar la art. 124, se prevede posibilitatea în care consiliile locale pot da în folosință gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile și imobile proprietate publică sau privată locală, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice, propunem atribuirea în folosință gratuită, a terenului, în suprafață de 454 mp., situat în municipiul Arad, str. Hunedoarei nr. 25, către CLUBUL SPORTIV „ATLETICO” ARAD, pe o perioadă de 49 de ani, cu posibilitatea prelungirii termenului, dar condiționat de folosirea terenului, exclusiv pentru desfășurarea unor activități sportive.
DIRECTOR EXECUTIV,
ȘEF SERVICIU, Xxxxxxx Xxxx
Xxxxxx Xxxx
