Hotărârea nr. 136/2008
privind aprobarea Studiului de Prefezabilitate pentru Amenajare rampă pentru deșeuri inerte în municipiul AradROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 136 din 19 iunie 2008 privind aprobarea Studiului de Prefezabilitate pentru
„Amenajare rampă pentru deșeuri inerte în municipiul Arad”
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr.25.379 din 23.04.2008;
-raportul Serviciului Edilitar înregistrat cu nr. 25.379 din 23.04.2008;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-prevederile Legii nr. 273 din 29 iunie 2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, conform căreia „Documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și ale celor finanțate din împrumuturi interne și externe, contractate direct sau garantate de autoritățile administrației publice locale, se aprobă de către autoritățile deliberative”
În temeiul art. 36, alin.(4), lit.d) și art.45 din Legea nr. 215/2001, legea administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E
Art. 1. Se aprobă Studiul de Prefezabilitate al obiectivului de investiție „Amenajare rampă pentru deșeuri inerte în municipiul Arad”, cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Obiectivul se finanțează din fonduri ale bugetului local și/sau din investiții atrase.
Art. 3. În cazul obținerii finanțării din fonduri structurale și/sau Fondul de Mediu se va asigura cofinanțarea din bugetul local.
Art. 4. Prezenta hotărâre se va comunica tuturor celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
SL/SL, verif.SL
1 ex.Serviciul Edilitar
0
S E C R E T A R
Xxxxx Xxxx
1 ex.Instituț ia Prefectului-Județ ul Arad
1 ex.Dosar sedință 19 06 2008
Anexa la Hotărârea nr.136 din 19 iunie 2008 a Consiliului Local al Municipiului Arad
CARACTERISTICI PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI:
„Amenajare rampă pentru deșeuri inerte în municipiul Arad”
FAZA:
Studiu de Prefezabilitate
-
1. Titular:Consiliul Local al Municipiului Arad
-
2. Beneficiar:Consiliul Local al Municipiului Arad
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI
3. Valoarea investiției:
-
- valoare totală estimată, exclusiv TVA:
-
- valoare TVA (19 %):
10.749.397 lei
2.042.385 lei
din care:
-
- valoare lucrări de bază, exclusiv TVA:
-
- cheltuieli cu proiectarea:
-
- cheltuieli cu consultanța, asistența tehnică:
-
- cheltuieli pentru obținerea avizelor legale:
-
- cheltuieli cu organizarea licitațiilor:
-
- alte cheltuieli
8.150.240 lei
520.268 lei
244.507 lei
11.933 lei
192.400 lei 1.630.048 lei
4. Capacitățile obiectivului de investiție:
-
a. Capacitatea depozitului:
-
b. Suprafața ocupată:
860.000 m3
128.600 m2
din care:
-
- depozitul propriu-zis:
-
- diguri perimetrale:
-
- canale de gardă:
-
- drumuri tehnologice:
-
- zona de protecție:
-
- construcții administrative și de monitorizare:
|
80.000 |
m2 |
|
26.500 |
m2 |
|
2.300 |
m2 |
|
300 |
m2 |
|
19.460 |
m2 |
|
40 |
m2 |
c. Dotări:
- buldozer
-
- compactor
5. Finanțarea obiectivului se poate realiza din una sau mai multe surse:
-
- din alocații de la bugetul local;
-
- din fonduri structurale, care presupun fonduri locale și o cofinanțare nerambursabilă de minim 50%;
-
- din Fondul de Mediu pentru procurarea de echipamente, reprezentând un grant de 20-25% și o cofinanțare din bugetul local de 75-80%
-
- din fonduri private, prin concesionarea serviciului, ceea ce presupune redevențe anuale și participarea la beneficiile anuale, în raport cu cota de participare.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚ Xxxxxxxx Xxxxxx
SL/SL, verif.SL
1 ex.Serviciul Edilitar
0
S E C R E T A R
Xxxxx Xxxx
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad, 1 ex.Dosar sedință 19 06 2008
|
ROMÂNIA |
PROIECT |
Avizat |
|
JUDEȚUL ARAD |
SECRETAR | |
|
MUNICIPIUL ARAD |
Xxxxx Xxxx | |
|
CONSILIUL LOCAL | ||
|
HOTĂRÂREA nr. ___________ | ||
|
din ____________________ 2008 |
privind aprobarea Studiului de Prefezabilitate pentru „Amenajare rampă pentru deșeuri inerte și din construcții în municipiul Arad”
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive
înregistrată cu nr. _______ din ______________;
-
- raportul Serviciului Edilitar înregistrat cu nr. _______ din ______________;
-
- rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- prevederile Legii nr. 273 din 29 iunie 2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, conform căreia „Documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și ale celor finanțate din împrumuturi interne și externe, contractate direct sau garantate de autoritățile administrației publice locale, se aprobă de către autoritățile deliberative”
În temeiul art. 36, alin. (4), lit. d) și art. 45 din Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001, legea administrației publice locale, republicată,
HOTĂRĂȘTE
Art. 5. Se aprobă Studiul de Prefezabilitate al obiectivului de investiție „Amenajare rampă pentru deșeuri inerte și din construcții în municipiul Arad”, cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6. Obiectivul se finanțează din fonduri ale bugetului local și/sau din investiții atrase.
Art. 7. În cazul obțineri finanțării din fonduri structurale și/sau Fondul de Mediu, se va asigura cofinanțarea din bugetul local.
Art. 8. Prezenta hotărâre se va comunica tuturor celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SECRETAR
CARACTERISTICI PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI:
„Amenajare rampă pentru deșeuri inerte și din construcții în municipiul Arad”
FAZA:
Studiu de Prefezabilitate
-
6. Titular: Consiliul Local al Municipiului Arad
-
7. Beneficiar: Consiliul Local al Municipiului Arad
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI
-
8. Valoarea investiției:
-
- valoare totală estimată, exclusiv TVA:
-
- valoare TVA (19 %): din care:
-
- valoare lucrări de bază, exclusiv TVA:
-
- cheltuieli cu proiectarea:
-
- cheltuieli cu consultanța, asistența tehnică:
-
- cheltuieli pentru obținerea avizelor legale:
-
- cheltuieli cu organizarea licitațiilor:
-
- alte cheltuieli
-
9. Capacitățile obiectivului de investiție:
-
a. Capacitatea depozitului:
-
b. Suprafața ocupată: din care:
-
- depozitul propriu-zis:
-
- diguri perimetrale:
-
- canale de gardă:
-
- drumuri tehnologice:
-
- zona de protecție:
-
- construcții administrative și de monitorizare:
10.749.397 lei
2.042.385 lei
8.150.240 lei
520.268 lei
244.507 lei
11.933 lei
192.400 lei
1.630.048 lei
860.000 m3
128.600 m2
80.000
m2
26.500
m2
2.300
m2
300
m2
19.460
m2
40
m2
-
c. Dotări:
-
- buldozer
-
- compactor
-
10. Finanțarea obiectivului se poate realiza din una sau mai multe surse:
-
- din alocații de la bugetul local;
-
- din fonduri structurale, care presupun fonduri locale și o cofinanțare nerambursabilă de minim 50%;
-
- din Fondul de Mediu pentru procurarea de echipamente, reprezentând un grant de 20-25% și o cofinanțare din bugetul local de 75-80%
-
- din fonduri private, prin concesionarea serviciului, ceea ce presupune redevențe anuale și participarea la beneficiile anuale, în raport cu cota de participare.
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
nr. __________ din ________________
Primarul Municipiului Arad,
Având în vedere:
-
- finalizarea Studiului de Prefezabilitate privind « Amenajare rampă deșeuri inerte și din construcții în municipiul Arad »;
-
- prevederile Legii nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanțele publice locale, art. 44, alin. (1), referitor la aprobarea documentațiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale;
În temeiul prevederilor art. 45 din Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001, legea administrației publice locale, republicată, respectiv art. 37, alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad aprobat prin HCLM 275/2004 îmi expun inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: aprobarea Studiului de Prefezabilitate pentru „Amenajare rampă pentru deșeuri inerte și din construcții în municipiul Arad”, în susținerea căreia formulez următoarea:
EXPUNERE DE MOTIVE
Dezvoltarea economică a municipiului Arad este corelată cu activitățile de construire a clădirilor noi, reconstrucția și renovarea celor existente, demolarea clădirilor vechi care nu mai pot fi renovate, respectiv reabilitarea infrastructurii urbane, toate aceste activități determinând o creștere substanțială a cantității de deșeuri din construcții și demolări.
Principalele motive care au impus realizarea unui studiu privind gestionarea corectă a deșeurilor din construcții și demolări au fost:
-
- respectarea și aplicarea reglementărilor legislative;
-
- necesitatea eliminării depozitărilor ilegale a acestor deșeuri;
-
- depozitul conform al A.S.A. Arad, fiind autorizat ca depozit pentru deșeuri nepericuloase, nu dispune de facilitățile necesare depozitării și/sau tratării deșeurilor din construcții;
-
- reducerea la minim a cheltuielilor cu colectarea-transportul-depozitarea deșeurilor din construcții și demolări.
Studiul de prefezabilitate realizat analizează posibilitatea amenajării unui depozit conform pentru deșeurile din construcții și demolări recomandând următorul scenariu:
-
- transportul deșeurilor de la sursă la depozitul conform se va efectua de către agentul economic generator, fără un sistem de colectare organizat;
-
- respectarea țintelor de reciclare pe termen scurt prin acțiuni de conștientizare în sensul implementării unor tehnologii prin care deșeurile să fie reciclate la locul de generare;
-
- construirea în primă fază a unui compartiment cu capacitatea de 220.000 m3, cu o durată de funcționare estimată de 5 ani;
În acest fel sunt asigurate două alternative de a finaliza investiția:
-
1. construirea depozitului în două etape, în prima fază pe o suprafață de formă triunghiulară, urmând ca drumul de acces și facilitățile de monitorizare să deservească depozitul pe întreaga perioadă de funcționare;
-
2. construirea depozitului exclusiv pe suprafața propusă în alternativa 1 pentru prima etapă și crearea de facilități de reciclare pe restul suprafeței. Cele două facilități, de depozitare, respectiv de reciclare, vor constitui astfel două sau mai multe etape de implementare a proiectului.
Față de cele de mai sus,
PROPUN
Aprobarea Studiului de Prefezabilitate pentru „Amenajare rampă pentru deșeuri inerte și din construcții în municipiul Arad”.
PRIMAR,
ing. Xxxxxxxx Xxxxx
RAPORT
al serviciului de specialitate
Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr. __________ din ________________ a domnului
Xxxxxxxx Xxxxx, primarul municipiului Arad
Obiect: propunerea de aprobare a Studiului de Prefezabilitate pentru „Amenajare rampă pentru deșeuri inerte și din construcții în municipiul Arad”
Studiul de Prefezabilitate se referă la amenajarea ca depozit de deșeuri din construcții și demolări a spațiului intravilan situat la nord de cimitirul Kokosvâros din cartierul Poltura, mărginit la vest de rampa de depozitare pentru deșeuri municipale de pe str. Poetului, cu activitatea sistată, la nord de șoseaua de centură, la est de teren agricol iar la sud de cimitirul Kokosvâros și zona de locuințe a cartierului Poltura.
Studiul a fost elaborat de proiectantul S.C. ARGIF PROIECT S.R.L., Pitești în baza temei de proiectare, fiind atinse următoarele aspecte:
-
- identificarea și stabilirea amplasamentului;
-
- caracteristicile geofizice ale terenului de amplasament, stabilit prin studii de teren și determinări geotehnice;
-
- caracteristici principale ale construcției;
Conform scenariului propus de către proiectant capacitatea depozitului urmează să fie de 860.000
m3, ocupând o suprafață totală de 128.600 m2, din care:
-
- depozitul propriu-zis: 80.000 m2;
-
- diguri perimetrale: 26.500 m2;
-
- canale de gardă: 2.300 m2;
-
- drumuri tehnologice: 300 m2;
-
- zona de protecție: 19.460 m2;
-
- construcții administrative și de monitorizare: 40 m2;
Dotările minime vor fi:
-
- platforma de cântărire auto și cabina;
-
- un birou tip container pentru administrație;
-
- o ministație de epurare pentru 4-7 persoane;
-
- buldozer;
-
- compactor.
Înălțimea depozitului urmează să atingă maxim 27 m, stabilizat cu berme, cu o durată de viață proiectată de minim 20 ani.
La elaborarea studiului de prefezabilitate s-a ținut cont de prevederile H.G. nr. 349/2005, privind depozitarea deșeurilor, precum și de prevederile Normativului Tehnic privind Depozitarea Deșeurilor aprobat prin O.M.M.G.A. nr. 757/2004.
Conform devizului estimativ întocmit după prevederile H.G. 28/2008 valoarea totală a investiției se ridică la 12.791.782 lei, respectiv 3.366.258 €, pentru cursul de schimb 1 € = 3,8 lei.
Față de cele de mai sus,
PROPUNEM
Aprobarea Studiului de Prefezabilitate pentru „Amenajare rampă pentru deșeuri inerte și din construcții în municipiul Arad”.
DIRECTOR EXECUTIV,
ȘEF SERVICIU, Xxxxx Xxxxxxx
Xxxx Xxxxxx
