Hotărârea nr. 135/2008

privind asigurarea ordinii publice în municipiul Arad, asigurarea pazei obiectivelor și bunurilor, transportul și paza valorilor monetare, dispecerizarea sistemelor de alarmă pentru Primăria Municipiului Arad și Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară, în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2008

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr.135

din 19 iunie 2008

privind asigurarea ordinii publice în municipiul Arad, asigurarea pazei obiectivelor și bunurilor, transportul și paza valorilor monetare, dispecerizarea sistemelor de alarmă pentru Primăria Municipiului Arad și Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară, în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2008

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-Inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.27143/06.05.2008;

-Raportul Biroului Protecție Civilă, Apărare, înregistrat cu nr. 27145/06.05.2008 ; -Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad ;

-Hotărârea Consiliului Local Arad nr.359 /18.12.2007, privind asigurarea ordinii publice în municipiul Arad, asigurarea pazei obiectivelor și bunurilor, transportul și paza valorilor monetare, dispecerizarea sistemelor de alarmă, pentru Primăria Municipiului Arad și Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară în perioada 1 ianuarie 2008-30 iunie 2008 ;

-Hotărârea nr.145 din 29.07.2005 a Consiliului Județean Arad privind transformarea Corpului Gardienilor Publici în Direcție Publică de Pază;

-Adresele Direcției Publice de Pază Arad nr.463/07.03.2008 și nr.772 /30.04.2008 privind activitățile de pază și transport valori pentru noile obiective din Piața Fortuna și Ștrandul Neptun

În temeiul art.36 alin.(6) lit.a, pct.7, art. 45 din Legea nr.215/2001, a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E

Art.1. În scopul asigurării serviciilor de ordine publică la nivelul Municipiului Arad, precum și în scopul asigurării pazei obiectivelor și bunurilor, transportului, pazei valorilor monetare și dispecerizării sistemelor de alarmă, atât pentru Primăria Municipiului Arad, cât și pentru Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară de sub autoritatea Consiliului Local Municipal Arad, se aprobă următoarele:

  • 1) Desfășurarea serviciului de ordine publică și liniște publică în Municipiul Arad cu un efectiv de 120 de agenți publici de pază;

  • 2) Tariful de 7.18 lei/oră/agent

  • 3) Prețul prestației agenților de pază pentru asigurarea pazei și a ordinii publice în clădirile Palatului Administrativ, B-dul Revoluției nr.75(sediul central), ale Palatului Cenad, B-dul Revoluției nr.73(unde își desfășoară activitatea Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară, precum și Serviciul de Stare Civilă) și ale Direcției de Venituri, B-dul Revoluției nr.97, precum și a monitorizării antiefracție a clădirilor respective și transportului valorilor monetare de la Direcția Venituri la Trezorerie este de 22.519,68 lei / lună.

  • 4) Prețul prestației agenților de pază, pentru transportul și paza valorilor monetare de la Registrul Auto Român la Direcția Venituri este de 714 lei/lună.

  • 5) Prețul prestației agenților de pază pentru paza casieriei și a birourilor situate în Bulevardul Gen.Dragalina nr.18 (unde își desfășoară activitatea Serviciul Fond Locativ și Reparații Imobile),