Hotărârea nr. 132/2008
cu privire la modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului AradH O T Ă R Â R E A nr. 132 din 19 iunie 2008
cu privire la modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr. 21.662 din 08.04.2008;
-raportul Biroului Resurse Umane, înregistrat cu nr. 21.664 din 08.04. 2008;
-prevederile Legii nr. 188/1999, republicată 2, privind Statutul funcționarilor publici;
-H.G.R. nr. 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici;
-Ordonanța Guvernului nr 6/2007 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2007 modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 9/2008;
-referatele de motivare ale compartimentelor de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
În temeiul prevederilor art. aret. 36 alin.(2) lit a, alin.(3) lit b și 45 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a administrației publice locale, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E
ART.1: Se aprobă modificarea unor funcții publice de execuție și a unei funcții contractuale de execuție, ca urmare a încheierii perioadei de stagiu de către titularii posturilor, astfel:
-
a) se aprobă transformarea funcției publice de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul debutant, ocupată de Xxxxx Xxxxxxxx-Xxxxx din cadrul Serviciului Urmărire Venituri, în funcție publică de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare;
-
b) se aprobă transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional debutant, ocupată de Xxxxxx Xxxxx din cadrul Serviciului Urmărire Venituri, în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare;
-
c) se aprobă transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional debutant, ocupată de Xxxxxxx Xxxxx din cadrul Serviciului Control Venituri, în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare;
-
d) se aprobă transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul debutant, ocupată de Xxxxxx Xxxxxx din cadrul Serviciului Control Venituri, în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare;
-
e) se aprobă transformarea funcției contractuale de execuție de referent, treapta profesională debutant ocupată de domnul Xxx Xxxxxxxx-Xxxxx din cadrul Serviciului Administrare Zone de Agrement în funcție contractuală de execuție de referent, treapta profesională III.
ART.2: Se aprobă modificarea unor funcții publice de execuție, ca urmare a avansării în treapta de salarizare imediat superioară, a unor funcționari publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad, după cum urmează:
-
a) transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Urmărire Venituri ocupată de doamna Xxxxxxxxxxx Xxxxxx în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
b) transformarea funcției publice de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional superior, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Informatică ocupată de domnul Xxxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxx în funcție publică de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare;
-
c) transformarea funcției publice de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Juridic-Contencios ocupată de domnul Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxx în funcție publică de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
d) transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Reparații și Întreținere Imobile ocupată de domnul Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare;
-
e) transformarea funcției publice de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Relații cu Publicul ocupată de doamna Xxxxxx Xxxxxxxx în funcție publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
f) transformarea funcției publice de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Relații cu Publicul ocupată de doamna Xxxxxxxx Xxxxx în funcție publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
g) transformarea funcției publice de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Relații cu Publicul ocupată de domnul Xxxxx Xxxxxxxx în funcție publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
h) transformarea funcției publice de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Relații cu Publicul ocupată de doamna Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxxx în funcție publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
i) transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 3 de salarizare din cadrul Serviciului Buget ocupată de doamna Xxxxxx Xxxxx în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare;
-
j) transformarea funcției publice de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Stare Civilă ocupată de domnul Giurgiu Remus în funcție publică de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
k) transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Stare Civilă ocupată de domnul Xxxxx Xxxxx-Xxxx în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare;
-
l) transformarea funcției publice de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului de Evidență a Persoanei ocupată de doamna Xxxxxxxx Xxxxxxx în funcție publică de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare;
-
m) transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Financiar-Contabilitate ocupată de doamna Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxx în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare;
-
n) transformarea funcției publice de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional superior, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Impunere Persoane Fizice ocupată de doamna Xxxxx Xxxxxxx în funcție publică de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare;
-
o) transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Relații cu Publicul ocupată de doamna Xxxxxx Xxxxx în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
p) transformarea funcției publice de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Achiziții Publice și Administrativ ocupată de doamna Xxxxx Xxxxx în funcție publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
r) transformarea funcției publice de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare din cadrul Serviciului Juridic-Contencios ocupată de doamna Xxxxxxxx Xxxxx în funcție publică de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent treapta 2 de salarizare;
s) transformarea funcției publice de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare din cadrul Serviciului Juridic-Contencios ocupată de doamna Xxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxxx în funcție publică de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare;
ș) transformarea funcției publice de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional principal, treapta 3 de salarizare din cadrul Serviciului de Evidență a Persoanei ocupată de domnul Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx în funcție publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare.
ART.3:Statul de funcții este cuprins în anexa și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PREȘEDINTE DE ȘEDIN Xxxxxxxx Xxxxxx
SL/SL/Verif.SL
1 ex.Dosarul ședinței CLMA 19 iunie 2008
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex.SBiroul Resurse Umane
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD Anexa la Hotărârea nr.132 din 19 06.2008 a Consiliului Local al Municipiului Arad
STAT DE FUNCȚII - funcții publice
|
nr. crt |
Denumire funcție conducere / execuție |
Nr. posțuri | ||||
|
Funcția de conducere |
Funcția de execuție |
Clasa |
Grad profesional |
Treapța de salarizare | ||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
1 |
secretar municipiu |
1 | ||||
|
2 |
arhitect-șef |
consilier |
I |
superior |
2 |
1 |
|
3 |
director executiv |
consilier juridic |
I |
superior |
1 |
2 |
|
consilier |
I |
superior |
1 |
3 | ||
|
4 |
director executiv adjunct |
consilier |
I |
superior |
1 |
2 |
|
5 |
șef serviciu |
consilier juridic |
I |
superior |
1 |
6 |
|
consilier |
I |
superior |
1 |
25 | ||
|
6 |
șef birou |
consilier juridic |
I |
superior |
1 |
4 |
|
consilier |
I |
superior |
1 |
13 | ||
|
auditor |
I |
superior |
1 |
1 | ||
|
7 |
auditor |
I |
superior |
1 |
3 | |
|
2 |
0 | |||||
|
3 |
0 | |||||
|
principal |
1 |
0 | ||||
|
2 |
1 | |||||
|
3 |
0 | |||||
|
asistent |
1 |
1 | ||||
|
2 |
0 | |||||
|
3 |
0 | |||||
|
8 |
consilier |
I |
superior |
1 |
89 | |
|
2 |
6 | |||||
|
3 |
9 | |||||
|
principal |
1 |
41 | ||||
|
2 |
5 | |||||
|
3 |
14 | |||||
|
asistent |
1 |
9 | ||||
|
2 |
10 | |||||
|
3 |
26 | |||||
|
debutant |
30 | |||||
|
9 |
consilier juridic |
I |
superior |
1 |
12 | |
|
2 |
0 | |||||
|
3 |
0 | |||||
|
principal |
1 |
10 | ||||
|
2 |
0 | |||||
|
3 |
4 | |||||
|
asistent |
1 |
5 | ||||
|
2 |
5 | |||||
|
3 |
13 | |||||
|
debutant |
3 | |||||
|
10 |
inspector |
I |
superior |
1 |
0 | |
|
2 |
0 | |||||
|
3 |
0 | |||||
|
principal |
1 |
0 | ||||
|
2 |
1 | |||||
|
3 |
0 | |||||
|
asistent |
1 |
7 | ||||
|
2 |
7 | |||||
|
3 |
5 | |||||
|
debutant |
0 | |||||
|
11 |
referent de specialitate |
II |
superior |
1 |
14 | |
|
2 |
1 | |||||
|
3 |
1 | |||||
|
principal |
1 |
0 | ||||
|
2 |
0 | |||||
|
3 |
0 | |||||
|
asistent |
1 |
0 | ||||
|
2 |
0 | |||||
|
3 |
1 | |||||
|
debutant |
0 | |||||
|
12 |
referent |
III |
superior |
1 |
76 | |
|
2 |
6 | |||||
|
3 |
3 | |||||
|
principal |
1 |
10 | ||||
|
2 |
1 | |||||
|
3 |
1 | |||||
|
asistent |
1 |
3 | ||||
|
2 |
5 | |||||
|
3 |
6 | |||||
|
debutant |
3 |
|
Total funcții publice |
505 | |
|
din care |
conducere |
58 |
|
execuție |
447 |
PREȘEDINTE DE ȘEDIN Xxxxxxxx Xxxxx
n
S E C R E T A RM\
Xxxxx Xxxx I
SL/SL/Verif.SL
1 ex.Dosarul ședinței CLMA 19 iunie 2008
1 ex.Instituția Prefectului-Județul Arad
1 ex.SBiroul Resurse Umane
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
Anexa la Hotărârea nr.132 din 19 06.2008 a Consiliului Local al Municipiului Arad
STAT DE FUNCȚII pentru personalul contractual
A Funcții de conducere
|
Nr. crt. |
Denumirea funcției |
Funcția de execuție |
Gradul/ treapta |
Nivelul studiilor |
Nr. de posturi |
|
1 |
șef birou |
inspector de specialitate |
IA |
S |
1 |
|
2 |
șef serviciu |
referent |
IA |
SSD |
1 |
|
3 |
administrator public |
S |
1 | ||
|
Total posturi conducere |
3 | ||||
B Funcții de execuție
|
Nr. crt. |
Denumirea funcției |
Gradul/ treapta |
Nivelul studiilor |
Nr. de posturi |
|
a) Personal de specialitate | ||||
|
1 |
consilier |
IA |
S |
1 |
|
2 |
inspector de specialitate |
IA |
S |
15 |
|
I |
S |
2 | ||
|
II |
S |
2 | ||
|
III |
S |
3 | ||
|
3 |
inspector |
IA |
M |
9 |
|
I |
M |
1 | ||
|
III |
M |
1 | ||
|
debutant |
S |
2 | ||
|
4 |
referent |
IA |
SSD |
2 |
|
IA |
M |
24 | ||
|
I |
M |
8 | ||
|
III |
M |
4 | ||
|
debutant |
M |
1 | ||
|
b) Personal care ocupă funcții comune | ||||
|
1 |
casier |
I |
M |
12 |
|
II |
M |
19 | ||
|
debutant |
M |
2 | ||
|
2 |
arhivar |
I |
M |
2 |
|
3 |
administrator |
I |
M |
4 |
|
4 |
muncitor calificat |
I |
M |
13 |
|
I |
M,G |
5 | ||
|
III |
M |
1 | ||
|
VI |
M |
2 | ||
|
I |
G |
2 | ||
|
șofer |
M,G |
8 | ||
|
5 |
magaziner |
I |
M |
1 |
|
6 |
paznic |
I |
M,G |
1 |
|
7 |
portar |
I |
M,G |
3 |
|
8 |
îngrijitor |
I |
M,G |
3 |
|
Total posturi execuție |
153 | |||
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxxx Xxxxxx
Total personal contractual 156
S E C R E T A R
Xxxxx Xxxx
|
R O M Â N I A JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL |
PROIECT |
Avizat SECRETAR Xxxxx Xxxx | |
|
H O T |
Ă R Â R E A nr. ____ | ||
|
din___ |
_______________2008 | ||
cu privire la modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr. 21.662 din 08.04.2008;
-raportul Biroului Resurse Umane, înregistrat cu nr. 21.664 din 08.04. 2008; -prevederile Legii nr. 188/1999, republicată 2, privind Statutul funcționarilor publici;
-H.G.R. nr. 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici;
-Ordonanța Guvernului nr 6/2007 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2007 modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 9/2008;
-referatele de motivare ale compartimentelor de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
În temeiul prevederilor art. aret. 36 alin.(2) lit a, alin.(3) lit b și 45 din Legea nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a administrației publice locale, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E
ART.1: Se aprobă modificarea unor funcții publice de execuție și a unei funcții contractuale de execuție, ca urmare a încheierii perioadei de stagiu de către titularii posturilor, astfel:
-
a) se aprobă transformarea funcției publice de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul debutant, ocupată de Xxxxx Xxxxxxxx-Xxxxx din cadrul Serviciului Urmărire Venituri, în funcție publică de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare;
-
b) se aprobă transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional debutant, ocupată de Xxxxxx Xxxxx din cadrul Serviciului Urmărire Venituri, în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare;
-
c) se aprobă transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional debutant, ocupată de Xxxxxxx Xxxxx din cadrul Serviciului Control Venituri, în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare;
-
d) se aprobă transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul debutant, ocupată de Uncruț Ovidiu din cadrul Serviciului Control Venituri, în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare;
-
e) se aprobă transformarea funcției contractuale de execuție de referent, treapta profesională debutant ocupată de domnul Xxx Xxxxxxxx-Xxxxx din cadrul Serviciului Administrare Zone de Agrement în funcție contractuală de execuție de referent, treapta profesională III.
ART.2: Se aprobă modificarea unor funcții publice de execuție, ca urmare a avansării în treapta de salarizare imediat superioară, a unor funcționari publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad, după cum urmează:
-
a) transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Urmărire Venituri ocupată de doamna Xxxxxxxxxxx Xxxxxx în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
b) transformarea funcției publice de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional superior, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Informatică ocupată de domnul Xxxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxx în funcție publică de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare;
-
c) transformarea funcției publice de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Juridic-Contencios ocupată de domnul Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxx în funcție publică de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
d) transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Reparații și Întreținere Imobile ocupată de domnul Farcaș Xxxxxx-Xxxxxx în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare;
-
e) transformarea funcției publice de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Relații cu Publicul ocupată de doamna Xxxxxx Xxxxxxxx în funcție publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
f) transformarea funcției publice de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Relații cu Publicul ocupată de doamna Xxxxxxxx Xxxxx în funcție publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
g) transformarea funcției publice de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Relații cu Publicul ocupată de domnul Xxxxx Xxxxxxxx în funcție publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
h) transformarea funcției publice de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Relații cu Publicul ocupată de doamna Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxxx în funcție publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
i) transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 3 de salarizare din cadrul Serviciului Buget ocupată de doamna Xxxxxx Xxxxx în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare;
-
j) transformarea funcției publice de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Stare Civilă ocupată de domnul Giurgiu Remus în funcție publică de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
k) transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Stare Civilă ocupată de domnul Xxxxx Xxxxx-Xxxx în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare;
-
l) transformarea funcției publice de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului de Evidență a Persoanei ocupată de doamna Pătrașcu Mihaela în funcție publică de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare;
-
m) transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Financiar-Contabilitate ocupată de doamna Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxx în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare;
-
n) transformarea funcției publice de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional superior, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Impunere Persoane Fizice ocupată de doamna Xxxxx Xxxxxxx în funcție publică de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare;
-
o) transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Relații cu Publicul ocupată de doamna Xxxxxx Xxxxx în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
p) transformarea funcției publice de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Achiziții Publice și Administrativ ocupată de doamna Dudaș Adina în funcție publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
r) transformarea funcției publice de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare din cadrul Serviciului Juridic-Contencios ocupată de doamna Xxxxxxxx Xxxxx în funcție publică de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent treapta 2 de salarizare;
s) transformarea funcției publice de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare din cadrul Serviciului Juridic-Contencios ocupată de doamna Xxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxxx în funcție publică de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare;
ș) transformarea funcției publice de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional principal, treapta 3 de salarizare din cadrul Serviciului de Evidență a Persoanei ocupată de domnul Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx în funcție publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare.
ART.3:Statul de funcții este cuprins în anexa și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
SECRETAR
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
STAT DE FUNCȚII - funcții publice
|
nr. crt |
Denumire funcție conducere / execuție |
Nr. posțuri | ||||
|
Funcția de conducere |
Funcția de execuție |
Clasa |
Grad profesional |
Treapța de salarizare | ||
|
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
|
1 |
secretar municipiu |
1 | ||||
|
2 |
arhitect-șef |
consilier |
I |
superior |
2 |
1 |
|
3 |
director executiv |
consilier juridic |
I |
superior |
1 |
2 |
|
consilier |
I |
superior |
1 |
3 | ||
|
4 |
director executiv adjunct |
consilier |
I |
superior |
1 |
2 |
|
5 |
șef serviciu |
consilier juridic |
I |
superior |
1 |
6 |
|
consilier |
I |
superior |
1 |
25 | ||
|
6 |
șef birou |
consilier juridic |
I |
superior |
1 |
4 |
|
consilier |
I |
superior |
1 |
13 | ||
|
auditor |
I |
superior |
1 |
1 | ||
|
7 |
auditor |
I |
superior |
1 |
3 | |
|
2 |
0 | |||||
|
3 |
0 | |||||
|
principal |
1 |
0 | ||||
|
2 |
1 | |||||
|
3 |
0 | |||||
|
asistent |
1 |
1 | ||||
|
2 |
0 | |||||
|
3 |
0 | |||||
|
8 |
consilier |
I |
superior |
1 |
89 | |
|
2 |
6 | |||||
|
3 |
9 | |||||
|
principal |
1 |
41 | ||||
|
2 |
5 | |||||
|
3 |
14 | |||||
|
asistent |
1 |
9 | ||||
|
2 |
10 | |||||
|
3 |
26 | |||||
|
debutant |
30 | |||||
|
9 |
consilier juridic |
I |
superior |
1 |
12 | |
|
2 |
0 | |||||
|
3 |
0 | |||||
|
principal |
1 |
10 | ||||
|
2 |
0 | |||||
|
3 |
4 | |||||
|
asistent |
1 |
5 | ||||
|
2 |
5 | |||||
|
3 |
13 | |||||
|
debutant |
3 | |||||
|
10 |
inspector |
I |
superior |
1 |
0 | |
|
2 |
0 | |||||
|
3 |
0 | |||||
|
principal |
1 |
0 | ||||
|
2 |
1 | |||||
|
3 |
0 | |||||
|
asistent |
1 |
7 | ||||
|
2 |
7 | |||||
|
3 |
5 | |||||
|
debutant |
0 | |||||
|
11 |
referent de specialitate |
II |
superior |
1 |
14 | |
|
2 |
1 | |||||
|
3 |
1 | |||||
|
principal |
1 |
0 | ||||
|
2 |
0 | |||||
|
3 |
0 | |||||
|
asistent |
1 |
0 | ||||
|
2 |
0 | |||||
|
3 |
1 | |||||
|
debutant |
0 | |||||
|
12 |
referent |
III |
superior |
1 |
76 | |
|
2 |
6 | |||||
|
3 |
3 | |||||
|
principal |
1 |
10 | ||||
|
2 |
1 | |||||
|
3 |
1 | |||||
|
asistent |
1 |
3 | ||||
|
2 |
5 | |||||
|
3 |
6 | |||||
|
debutant |
3 |
|
Total funcții publice |
505 | |
|
din care |
conducere |
58 |
|
execuție |
447 |
STAT DE FUNCȚII pentru personalul contractual A Funcții de conducere
|
Nr. crt. |
Denumirea funcției |
Funcția de execuție |
Gradul/ treapta |
Nivelul studiilor |
Nr. de posturi |
|
1 |
șef birou |
inspector de specialitate |
IA |
S |
1 |
|
2 |
șef serviciu |
referent |
IA |
SSD |
1 |
|
3 |
administrator public |
S |
1 | ||
|
Total posturi conducere |
3 | ||||
B Funcții de execuție
|
Nr. crt. |
Denumirea funcției |
Gradul/ treapta |
Nivelul studiilor |
Nr. de posturi |
|
a) Personal de specialitate | ||||
|
1 |
consilier |
IA |
S |
1 |
|
2 |
inspector de specialitate |
IA |
S |
15 |
|
I |
S |
2 | ||
|
II |
S |
2 | ||
|
III |
S |
3 | ||
|
3 |
inspector |
IA |
M |
9 |
|
I |
M |
1 | ||
|
III |
M |
1 | ||
|
debutant |
S |
2 | ||
|
4 |
referent |
IA |
SSD |
2 |
|
IA |
M |
24 | ||
|
I |
M |
8 | ||
|
III |
M |
4 | ||
|
debutant |
M |
1 | ||
|
b) Personal care ocupă funcții comune | ||||
|
1 |
casier |
I |
M |
12 |
|
II |
M |
19 | ||
|
debutant |
M |
2 | ||
|
2 |
arhivar |
I |
M |
2 |
|
3 |
administrator |
I |
M |
4 |
|
4 |
muncitor calificat |
I |
M |
13 |
|
I |
M,G |
5 | ||
|
III |
M |
1 | ||
|
VI |
M |
2 | ||
|
I |
G |
2 | ||
|
șofer |
M,G |
8 | ||
|
5 |
magaziner |
I |
M |
1 |
|
6 |
paznic |
I |
M,G |
1 |
|
7 |
portar |
I |
M,G |
3 |
|
8 |
îngrijitor |
I |
M,G |
3 |
|
Total posturi execuție |
153 | |||
Total personal contractual 156
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 21.662 din 08.04.2008
Primarul Municipiului Arad,
În temeiul prevederilor art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: „Modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad”, în susținerea căruia formulez următoarea:
EXPUNERE DE MOTIVE:
Ținând cont de faptul că în cursul lunii aprilie 2008, s-a încheiat perioada de stagiu a patru funcționari publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad și, de asemenea, douăzeci funcționari publici îndeplinesc condițiile legale de avansare în treaptă de salarizare, consider legală și oportună adoptarea unei hotărâri privind modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad.
PRIMAR
FALCĂ GHEORGHE
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
SECRETAR
BIROUL RESURSE UMANE
NR. 21.664 din 08.04.2008
R A P O R T
Referitor la:
- Expunerea de motive înregistrată sub nr. 21.662 din 08.04.2008 a domnului Xxxxx Xxxxxxxx - Primarul Municipiului Arad;
Obiectul: „Modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad”,
Având în vedere faptul că în cursul lunii aprilie 2008, s-a încheiat perioada de stagiu a patru funcționari publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad și, de asemenea, douăzeci funcționari publici îndeplinesc condițiile legale de avansare în treaptă de salarizare;
Ținând seama de:
9
-
- Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2007 modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 9/2008;
-
- prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată 2;
-
- H.G.R. nr. 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici;
- art. 44, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală
PROPUNEM :
(1) Modificarea unor funcții publice de execuție și a unei funcții contractuale de execuție, ca urmare a încheierii perioadei de stagiu de către titularii posturilor, astfel:
-
a) se aprobă transformarea funcției publice de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul debutant, ocupată de Xxxxx Xxxxxxxx-Xxxxx din cadrul Serviciului Urmărire Venituri, în funcție publică de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare;
-
b) se aprobă transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional debutant, ocupată de Xxxxxx Xxxxx din cadrul Serviciului Urmărire Venituri, în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare;
-
c) se aprobă transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional debutant, ocupată de Xxxxxxx Xxxxx din cadrul Serviciului Control Venituri, în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare;
-
d) se aprobă transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul debutant, ocupată de Xxxxxx Xxxxxx din cadrul Serviciului Control Venituri, în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare;
-
e) se aprobă transformarea funcției contractuale de execuție de referent, treapta profesională debutant ocupată de domnul Xxx Xxxxxxxx-Xxxxx din cadrul Serviciului Administrare Zone de Agrement în funcție contractuală de execuție de referent, treapta profesională III.
(2) Modificarea unor funcții publice de execuție, ca urmare a avansării în treapta de salarizare imediat superioară, a unor funcționari publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad, după cum urmează:
-
a) transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Urmărire Venituri ocupată de doamna Xxxxxxxxxxx Xxxxxx în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
b) transformarea funcției publice de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional superior, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Informatică ocupată de domnul Xxxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxx în funcție publică de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare;
-
c) transformarea funcției publice de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul
profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Juridic-Contencios
ocupată de domnul Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxx în funcție publică de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
d) transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Reparații și Întreținere Imobile ocupată de domnul Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare;
-
e) transformarea funcției publice de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Relații cu Publicul ocupată de doamna Xxxxxx Xxxxxxxx în funcție publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
f) transformarea funcției publice de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Relații cu Publicul ocupată de doamna Xxxxxxxx Xxxxx în funcție publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
g) transformarea funcției publice de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Relații cu Publicul ocupată de domnul Xxxxx Xxxxxxxx în funcție publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
h) transformarea funcției publice de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Relații cu Publicul ocupată de doamna Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxxx în funcție publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
i) transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 3 de salarizare din cadrul Serviciului Buget ocupată de doamna Xxxxxx Xxxxx în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare;
-
j) transformarea funcției publice de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Stare Civilă ocupată de domnul Giurgiu Remus în funcție publică de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
k) transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Stare Civilă ocupată de domnul Xxxxx Xxxxx-Xxxx în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare;
-
l) transformarea funcției publice de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului de Evidență a Persoanei ocupată de doamna Xxxxxxxx Xxxxxxx în funcție publică de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare;
-
m) transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional
superior, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Financiar-Contabilitate ocupată
de doamna Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxx în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare;
-
n) transformarea funcției publice de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional superior, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Impunere Persoane Fizice ocupată de doamna Xxxxx Xxxxxxx în funcție publică de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare;
-
o) transformarea funcției publice de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Relații cu Publicul ocupată de doamna Xxxxxx Xxxxx în funcție publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
-
p) transformarea funcției publice de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare din cadrul Serviciului Achiziții Publice și Administrativ ocupată de doamna Xxxxx Xxxxx în funcție publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare;
r) transformarea funcției publice de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul
profesional asistent, treapta 3 de salarizare din cadrul Serviciului Juridic-Contencios
ocupată de doamna Xxxxxxxx Xxxxx în funcție publică de execuție de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent treapta 2 de salarizare;
s) transformarea funcției publice de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional
asistent, treapta 3 de salarizare din cadrul Serviciului Juridic-Contencios ocupată de
doamna Xxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxxx în funcție publică de execuție de referent, clasa a III a, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare;
ș) transformarea funcției publice de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional principal, treapta 3 de salarizare din cadrul Serviciului de Evidență a Persoanei ocupată de domnul Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx în funcție publică de execuție de inspector, clasa I, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare.
SECRETAR Xxxxx Xxxx
CONSILIERJURIDIC,
Xxxxxxx Xxxxx
