Hotărârea nr. 73/2007

privind aprobarea listelor aferente lunii aprilie 2007 cu beneficiarii de gratuități pe mijloacele de transport în comun în municipiul Arad în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 290 / 609 / 2003

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr. 73 din 29 martie 2007

privind aprobarea listelor aferente lunii aprilie 2007 cu beneficiarii de gratuități pe mijloacele de transport în comun în municipiul Arad în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 290 / 609 / 2003

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive, înregistrată cu nr. 15.680/ din data de 13.03.2007.

-raportul Serviciului Prestații Sociale din cadrul Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară înregistrat cu numărul 2676 din 13.03.2007.

-prevederile art. 18 alin. (1) lit. j) și k) și ale art. 19 alin. (1) lit. g) și h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102 / 1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap

-prevederile Legii nr. 519 / 2002 privind aprobarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102 / 1999

-prevederile Ordinului nr. 290 / 609 / 2003 a Secretariatului General al Guvernului și Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței privind aprobarea normelor metodologice în vederea acordării de gratuități pe mijloacele de transport în comun din mediul urban pentru persoanele cu handicap grav și accentuat (minori și majori) și pentru asistenții personali sau însoțitorii acestora

-prevederile Ordinului nr. 97 / 255 / 2006 privind modificarea art. 2 din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului și al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 290 / 609 / 2003

-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad

-prevederile art. 36 alin.(6) lit. „a” pct. 2 și art. 45 alin.(1) din Legea nr. 215 / 2001, privind administrația publică locală, republicată,

H O T Ă R Ă Ș T E

Art. 1 Se aprobă în contul lunii aprilie 2007 listele cu beneficiarii de gratuități la transportul în comun în municipiul Arad, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 290 / 609 / 2003.

Art. 2 Listele cuprind un număr total de 697 beneficiari, și fac obiectul celor trei anexe ce sunt parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:

Anexa nr. 1 Tabel nominal cu persoanele cu handicap accentuat, listă ce cuprinde un număr de 320 persoane

Anexa nr. 2 Tabel nominal cu persoanele cu handicap grav, listă ce cuprinde un număr de 238 persoane

Anexa nr. 3 Tabel nominal cu asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav, listă ce 139 cuprinde un număr de persoane

Art. 3 Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din cadrul Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară și se va comunica celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxxx-Xxxx NEAMȚ

SECRETAR

Xxxxx Xxxx


FC/FC

verificat LS

ex.3

Dosar sed. CLMA 29 03 2007

Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 73 din 29.03.2007

T A B E L N O M I N A L

cu persoanele cu grad accentuat de handicap, care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport urban în conformitate cu Ord. 290/609/2003.

APRILIE 2007

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

MAJORI

1.

Xxxxxx Xxxxx

Cenad bl. 232, ap. xx

Mai 2007

2.

Xxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxx nr. 17

Dec 2007

3.

Xxxxxx Xxxxxxx

Dorului bl. B8, ap. xx

Sept 2007

4.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Beiuș bl. 613, ap. xx

Febr 2008

5.

Xxxxxx Xxxxx

Tr. Corcheș nr 23

Permanent

6.

Xxxxx Xxxxxx

Tarafului nr 2

Iunie 2007

7.

Xxxxxx Xxxx

Xxxxxxxx

Xxxxxxxxx bl. X4A, ap. xx

Nov 2007

8.

Xxxxxx Xxxxxxxxx

Nucet bl. 543, ap. x

Febr 2008

9.

Xxxxx Xxxxx

Xxxxxxxxx

X. X. Xxxxxxxxx nr. 13, ap. x

Febr 2008

10.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxx Xxxx nr. 1

Permanent

11.

Xxxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx

Xxxxxxxx nr. 34

Mai 2007

12.

Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxx

Revoluției nr. 35, ap. xx

Iunie 2007

13.

Xxxxxx Xxxxxxx

Constituției nr. 45

Iulie 2007

14.

Xxxxxx Xxxxxx

X Xxxxxx bl. A3, ap. x

Mai 2007

15.

Xxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxxxxx nr. 51

Nov 2007

16.

Xxxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxxxxxx nr. 14, ap. x

Dec 2007

17.

Xxxxx Xxxxxx

Vrancei nr. 21

Aprilie 2007

18.

Xxxx Xxxxxx

p-ța Gării nr. 1 bl. A, ap. x

Permanent

19.

Băbțan Vioara

Xxxxxx Xxxxx nr. 33

Iunie 2006

20.

Xxxxx Xxxxxxx

X. X. Xxxxxx bl. 16, ap. x

Ian 2008

21.

Xxxxx Xxxxxxx

Bucovinei nr. 1

Febr 2008

22.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Abrud bl. 158, ap. x

Dec 2007

23.

Xxxxxx Xxxx

Stupilor A38, sc. B, ap. x

Permanent

24.

Xxxxx Xxxx

X Xxxxxx nr. 8, ap. x

Mai 2007

25.

Xxxxxx Xxxxxxx

Mioritei bl. 165, ap. x

Mai 2007

26.

Xxxxx Xxxxxx Xxxxx

Xxxxxxx Xxxxx nr. 69

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

27.

Xxxxxxxxx Xxxxx

Săvîrșin bl. 173, ap. xx

Iunie 2007

28.

Xxxxxx Xxxxx

Clopotului nr. 35

Oct 2007

29.

Xxxxxx Xxxxxxxx

Xx. Xxxxx nr. 13

Oct 2007

30.

Xxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxx I nr. 13

Permanent

31.

Xxxxx Xxxxxxx

Al Agnita bl I sc B ap x

Permanent

32.

Xxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxxx

Berzei nr. 3

Dec 2007

33.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

p-ța Sporturilor bl. 24, ap. xx

Permanent

34.

Xxxxx Xxxx

Castor nr. 17

Aprilie 2007

35.

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxx cel Mare bl12, ap. xx

Iulie 2007

36.

Xxxxx Xxxxxxx

Dezna 2 bl X10 sc. C ap xx

Permanent

37.

Xxxxxx Xxxxxxx

X Xxxxx bl. 540, ap. xx

Aprilie 2007

38.

Xxxxxxx Xxxxxxxx

Dezna bl. X12, ap. xx

Oct 2007

39.

Xxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxxxx bl 19A ap x

Permanent

40.

Xxx Xxxxxxx

Luncii nr. 13

Dec 2007

41.

Xxxxxxxx Xxxxx

Al Saturn bl. 16, ap. x

Iunie 2007

42.

Xxxxxx Xxxxxx

Fluturilor nr. 9, ap. xx

Sept 2007

43.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxx Frumos bl. a2, ap. x

Nov 2007

44.

Xxxxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxxxx

Romanilor bl. A3, ap. x

Nov 2007

45.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Revoluției nr. 76 ap x a

Permanent

46.

Catra Daniel

Al Russo nr. 7 bl. A3 ap x

Permanent

47.

Catrința Xxxx

Xxxxxx Xxxxxx nr. 40

Iulie 2007

48.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxx

X.X. Xxxxxx bl. I4/2, ap. xx

Ian 2008

49.

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Xx Xxxxxxx bl. C1, ap. xx

Permanent

50.

Xxxxx Xxxx

Al Neptun nr. 3 bl Y6 ap. x

Permanent

51.

Xxxx Xxxxx

Romanilor bl. A2-2, ap. x

Ian 2008

52.

Xxxxxxx Xxxx

Xxxxx Xxxxx bl. M, ap. xx

Febr 2008

53.

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Al Azuga bl. F, ap. xx

Dec 2007

54.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxx bl. Y12, ap.,9

Nov 2007

55.

Xxxxxxxxx Xxxxxxx

Al Ulise bl. Y11, ap. xx

Aprilie 2007

56.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Ciobanului nr. 24 bl 615 ap x

Permanent

57.

Xxxxxxxx Xxxx

Frauții Neuman bl A sc. A ap x

Permanent

58.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Transilvaniei nr. 14 ap x

Permanent

59.

Xxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxx

Făget bl. G, ap. xx

Aug 2007

60.

Xxxxxx Xxxxx

Pelinului bl. A, ap. x

Aug 2007

61.

Xxxxx Xxxxxxxx

X. Xxxxxx bl. A9 , ap. xx

Aprilie 2007

62.

Xxxxxx Xxxxxx

p-ța Sporturilor bl. 24, ap. xx

Aprilie 2007

63.

Xxxxxx Xxxxxxxx

X Xxxx Xxxx nr. 99

Permanent

64.

Xxxxxx Xxxxx

X Xxxxx nr. 14, ap. x

Iulie 2007

65.

Xxxxxx Xxxxx

X Xxxxx bl. 17, ap. xx

Aprilie 2007

66.

Xxxxxx Xxxxxx

Adăpost noapte Decebal nr. 33

Mai 2007

67.

Xxxxxxx Xxxxxx

Alba Iulia bl. 536, ap. xx

Mai 2007

68.

Xxxxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxx bl. L3, ap./ 5

Oct 2007

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

Diana

69.

Xxxxxxx Xxxx

Xxxxxxxxx

Cpt. Ignat nr. 38

Sept 2007

70.

Xxxx Xxxx

Jiului nr. 31 A

Febr 2008

71.

Xxxxxxx Xxxxxx

Voinicilor bl. 193, ap. x

Permanent

72.

Xxxxxx Xxxxx

X Xxxxx bl. 46, ap. xx

Nov 2007

73.

Xxxx Xxxxxxxx

Xxx Frumos bl. A3, ap. xx

Sept 2007

74.

Xxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxx

X Xxxxx blș. 351, ap. xx

Iulie 2007

75.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxxx bl. a49, ap. xx

Iunie 2007

76.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx

p-ța Catedralei nr. 7, ap. x

Permanent

77.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxxx nr. 7

Aug 2007

78.

Dârlea Cireșica

Mariana

Al Tomis bl. X6, ap. xx

Iulie 2007

79.

Xxxx Xxxxx

Predeal bl. 1B2, ap. xx

Aug 2007

80.

Xxxxx Xxxxxxx

Miraj nr. 1

Permanent

81.

Xxxxxx Xxxxxx

Haiducilor bl D-2 sc B ap xx

Permanent

82.

Xxxxx Xxxxx

Xxxxx bl. Y9 B,ap. xx

Iunie 2007

83.

Xxxxxxxxxx Xxxxx

Ineului nr. 20, ap. x

Ian 2008

84.

Xxxxxx Xxxxxxxx

C -lea Timișorii nr. 48

Permanent

85.

Xxxxxxxx Xxxx

Xxxxxxx nr. 33, ap. x

Febr 2008

86.

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxx Xxxxxx nr. 3

Permanent

87.

Xxxxxx Xxxxxxxx

X Xxxxxx bl Z28 sc A ap xx

Permanent

88.

Xxxxxx Xxxxxxxx

Saturn bl. A12, ap. x

Dec 2007

89.

Xxxx Xxxxxx

Postavului bl. S2-3, ap. xx

Oct 2007

90.

Xxxxx Xxxxxx

Xxxxxx

Tușnad bl 521 ap xx

Permanent

91.

Xxxxx Xxxxxxx

Privighetorii nr. 1

Nov 2007

92.

Xxxxxxx Xxxx

6Vânători 53 bl Gars scA ap44

Permanent

93.

Xxxxxxx Xxxxxx

6Vânători 53 bl Gars scA ap xx

Permanent

94.

Xxxxxx Xxx

Xxxxx Xxxx nr. 10

Permanent

95.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Poetului bl. Z4, ap. x

Mai 2007

96.

Fiț Florin

Saturn bl. A12, ap. x

Febr 2008

97.

Xxxxx Xxxxxxxx

Ciocârliei nr. 1, ap. x

Permanent

98.

Xxxxx Xxxx-Xxxxx

Ciocârliei nr 1 ap x

Permanent

99.

Xxx Xxxxxxxx

Xxxxxx bl Z 26 sc A ap x

Permanent

100.

Xxxx Xxxxxxx

Xxxxxx

Gr Alexandrescu 35

Sept 2007

101.

Xxxxx Xxxxxxxx

Xxx Frumos bl. a1-4, asp. 4

Dec 2007

102.

Xxxxxx Xxxxxx

Fluturilor bl. 12, ap. x

Febr 2008

103.

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxx Xxxxxxxx bl. H, ap. xx

Martie 2008

104.

Xxxxxxxxx Xxxxxxxx

Sebesului nr. 8

Nov 2007

105.

Xxxxxx Xxxxxx

Saturn bl. a19, ap. x

Iunie 2007

106.

Xxxxxx Xxxxxx

g-ral Doda nr. 46

Ian 2008

107.

Xxxxxx Xxxxxx

X Xxxxxx nr 4 ap x

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

108.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx

X Xxxxxx bl. 4 ap. xx

Iunie 2007

109.

Xxxxxx Xxxxxxx

X X Xxxxxxxxxxx nr 144

Permanent

110.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx

X Xxxxxx bl. B, ap. x

Ian 2008

111.

Xxx Xxxxxxx

Mioriței 33 bl 178 sc D ap x

Permanent

112.

Xxx Xxxxxx-Xxxxxxx

Mioriței 33 bl 178 sc D ap x

Permanent

113.

Xxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx

Condurașilor bl. 61, ap. xx

Febr 2008

114.

Xxxxx Xxxxxx

Xxxxxx Xxxxxxxx nr. 12

Mai 2007

115.

Xxxxx Xxxxxxxx

Xxx-Frumos bl A2 sc A ap x

Permanent

116.

Xxxxx Xxxxx

Xxxxxx

Pădurii nr. 221, bl. 27, ap. x

Oct 2007

117.

Xxxx Xxxxx

Xxxxxxx nr. 1/3, ap. x

Mai 2007

118.

Xxxx Xxxxxx Xxxxx

Frăției bl. 714, ap. x

Nov 2007

119.

Xxxx Xxxxx Xxxxxx

Semenicului nr 26

Permanent

120.

Xxxx Xxxx Xxxxx

X Xxxxxxxx bl 2 sc A ap x

Permanent

121.

Xxxxxx Xxxxxxxxx

Micalaca bl 316 sc B ap xx

Permanent

122.

Xxxxxx Xxxx Xxxxxx

Amara bl. X37, ap. xx

Aprilie 2007

123.

Xxxx Xxxxx

Al Hațeg bl. 5/III, ap.xx

Dec 2007

124.

Xxxxx Xxxxx Xxxxxx

X.X Xxxx nr. 148

Mai 2007

125.

Xxxxxx Xxxx

Xxx Xxxxx nr. 14

Permanent

126.

Xxxxxx Xxxxx

Abrud nr. 103. bl. 127, ap. xx

Permanent

127.

Xxxxxx-Xxx

Xxxxxxxx

Predeal bl. 2 C ap. xx

Aprilie 2007

128.

Xxxxxx Xxxxxx

Hațeg bl. 5/III, sc. B, ap. xx

Permanent

129.

Xxxx Xxxxxxxxx

P-ța Sporturilor 9 bl 24 ap xx

Permanent

130.

Xxxx Xxxxxx Xxxxxx

p-ța Spitalului bl. 1A, ap. xx

Iulie 2007

131.

Xxxx Xxxx

X Xxxxxx bl Z24 Sc B ap x

Permanent

132.

Klein Agi

Predeal bl. 2B, ap. xx

Aprilie 2007

133.

Xxxxx Xxxxx

Romanilor bl. L1, ap. x

Dec 2007

134.

Xxxxxx Xxxxxx

Tr Corcheș nr 13

Permanent

135.

Xxxxx Xxxxxx

Gării bl. E, sc. A, ap. x

Permanent

136.

Xxxxx Xxxxx

X Xxxxx nr. 19, ap. xx

Oct 2007

137.

Xxxxxx Xxxxxxx

Xx. Aug. Doinaș 1-3, ap. x

Mai 2007

138.

Xxxxxx Xxxxxx

Pădurii nr. 79

Aprilie 2007

139.

Xxxxx Xxxxxxx

Borsec bl. 602, ap. x

Permanent

140.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxx

6 Vînători bl. CPL, ap. x

Aprilie 2007

141.

Xxxxx Xxxxx

X Xxxxx nr 45

Permanent

142.

Xxxxx Xxxxxx

Faleză Sud bl. 18, ap. x

Sept 2007

143.

Xxxxx Xxxxxx

Mioriței bl. 180, ap. x

Nov 2007

144.

Xxxxx Xxxxxx

Salcâmului nr 23

Permanent

145.

Lăcătus Argentina

Veseliei nr. 34

Ian 2008

146.

Xxxxx Xxxxx-Xxxxxxx

Al Tomis bl X6 sc . D ap xx

Permanent

147.

Xxxxxx Xxxx

X Xxxxxx nr 40

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

148.

Xxxxxxx Xxxxxx

Preparandiei nr59, ap. x

Febr 2008

149.

Xxxxx Xxxxxx

Xx cel Mare bl 4 sc A ap xx

Permanent

150.

Xxxx Xxxxx

Xxxxxxx nr. 38

Aug 2007

151.

Xxxxxxxx Xxxxx

Sinagogei nr. 6, ap. xx

Iulie 2007

152.

Xxxxxxx Xxxxx

Poetului bl. Z12, ap. xx

Aug 2007

153.

Xxxxxx Xxxxx

Călimănești nr 9 bl30 ap20

Permanent

154.

Xxxxxx Xxxx

Albinelor nr 5

Permanent

155.

Xxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxxxxxx nr 17

Permanent

156.

Xxxx Xxxxxx

Xxxxxxx bl. 366, ap. xx

Aug 2007

157.

Xxxx Xxxxx

X Xxxxxx bl. A7, ap. xx

Oct 2007

158.

Xxxxxx Xxxxx

X. Xxxxxxxxxxxx nr. 2, ap. x

Mai 2007

159.

Xxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Predeal bl 2A, ap. xx

Mai 2007

160.

Xxxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxxxx nr. 21, ap. x

Iunie 2007

161.

Xxx Xxxxx

Coloniștilor nr 27

Permanent

162.

Lup șa Ion

Condurașilor bl. 61 ap. x

Aprilie 2007

163.

Xxxxx Xxxxx

Cocorilor nr. 39

Ian 2008

164.

Xxxxxx Xxxxxx

X X Xxxxxxxxxxx nr 3 ap x

Permanent

165.

Xxxxxx Xxx

X Xxxx bl 110 sc A ap xx

Permanent

166.

Xxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx

N. Gogol bl. A13, ap xx

Nov 2007

167.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx

X Xxxxxxx bl. 42, ap. x

Aprilie 2007

168.

Xxxxx Xxxxxx

Sânzienelor nr. 30

Sept 2007

169.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx bl. B 16, ap. xx

Aug 2007

170.

Maur Xxx Xxxxxxx

X Xxxxxxxxx bl 332 sc B ap x

Permanent

171.

Xxxxxxxxxxxx

Xxxxxxx

Sălcuța nr. 8

Nov 2007

172.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx nr. 1A

Mai 2007

173.

Xxxxx Xxxxxx Xxxx

P-ța Sporturilor 3 bl 45 ap x

Permanent

174.

Xxxxxx Xxxxxxx

Borsec bl. 511, ap. x

Oct 2007

175.

Xxxxxx Xxxxxxx

Av Georgescu nr. 1, ap. x

Nov 2007

176.

Xxxxxxx Xxxx

Condurașilor bl. 68, ap. xx

Iunie 2007

177.

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Revoluției nr. 86, ap. x

Nov 2007

178.

Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx

X Xxxxxx bl. B23, ap. xx

Oct 2007

179.

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxx Xxxxxx nr. 38

Oct 2007

180.

Xxxxxx Xxxxx

Xxxxxx Xxxxxx nr. 38

Oct 2007

181.

Xxxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxx

Xxxxx H4, ap. x

Oct 2007

182.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx

Poetului bl. Z7, ap. x

Sept 2007

183.

Xxxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxx nr. 30 ap x

Permanent

184.

Xxxxx Xxxxx

X. Xxxxxx nr. 3, ap. x

Permanent

185.

Xxxxx Xxxxxxxx

Transilvaniei nr. 23, ap. x

Dec 2007

186.

Xxxxx Xxxxx

Griviței nr. 88

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

187.

Xxxxxxx Xxx

Xxxxxxx

X Xxxxx nr. 2, ap. xx

Ian 2008

188.

Mosteor Xxxxxxxxx

X. Xxxxxx nr. 7, ap. x

Permanent

189.

Xxx Xxx

Sînzienelor nr. 51

Aprilie 2007

190.

Xxx Xxxxxx Xxxxx

X Xxxxx bl. 351, ap. x

Iunie 2007

191.

Xxxxx Xxxxxx-

Xxxxx

Haiducilor bl D2 sc. B ap xx

Permanent

192.

Xxxxxxx Xxxxx

Pionerilopr nr. 23B

Aprilie 2007

193.

Xxxxxxx Xxxxxxx-

Fântînii nr. 126

Permanent

194.

Xxxxxxx Xxxx

Xxxxxx

Alba Iulia bl. 533, ap. x

Permanent

195.

Xxxxxxx Xxxxxxx Xxxx

X Xxxxx bl. 36, ap. x

Ian 2008

196.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxxx

X Xxxxx nr 27-29, bl. B, ap. xx

Oct 2007

197.

Xxxxxxx Xxxxx

Xxxxxx

Zorilor nr. 10. bl. a, ap. x

Oct 2007

198.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxx Curcanul bl. 6, ap. xx

Aug 2007

199.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Călțunaș nr. 15

Oct 2007

200.

Xxxxxx Xxxxx

Predeal bl. 2B, ap. xx

Aprilie 2007

201.

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxx nr. 11

Ian 2008

202.

Xxxxx Xxxx Xxxx

Vezuviu nr. 62

Oct 2007

203.

Xxxxxxx Xxxxxxxx

Abatorului bl. 18, ap. xx

Sept 2007

204.

Xxxx Xxxxxxxx-

Xxxxxxxxx

Egalității nr. 34

Mai 2007

205.

Xxxx Xxxxxxx

Macedoniei nr. 13

Aprilie 2007

206.

Xxxxx Xxxxxx

Paltinului nr. 11

Ian 2008

207.

Xxxxxx Xxxxxx

X Xxxxxx bl. N1-1, ap. xx

Dec 2007

208.

Xxxxxx Xxxxxxx

X. X. Xxxxxx bl. N1-1, ap. xx

Dec 2007

209.

Xxxx Xxxxxxxxxx

Xxxxx Xxxx nr 1

Permanent

210.

Xxxxxxxx Xxxxxx

p-ța UTA bl. U6, ap. xx

Iulie 2007

211.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Episcopiei 29, ap. x

Sept 2007

212.

Xxxxxxxx Xxxx Xxxxxx

Castor nr. 5

Mai 2007

213.

Xxxxxxx Xxxx

Xxxxx bl. Y10, ap. xx

Sept 2007

214.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xx Xxxxx Xxx nr. 16

Iunie 2007

215.

Xxxxx Xxxxxxx

Semănătorilor bl. 223, ap. x

Nov 2007

216.

Xxxxxxxx Xxxxx

Al Ulise bl. Y13, ap. x

Iunie 2007

217.

Xxxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxxx bl. P, ap. xx

Mai 2007

218.

Xxx Xxxxxxx

Abrud bl. 235, ap. xx

Iunie 2007

219.

Xxx Xxxxxx

Milova bl. 251, ap. x

Mai 2007

220.

Xxxx Xxxxx Xxxxx

Xxx Frumos 39A bl A1-4 ap43

Permanent

221.

Xxxx Xxxxx

Xx Aug Doinaș nr42, ap. x

Iunie 2007

222.

Xxxx Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx

Unirii nr. 14, ap. x

Aug 2007

223.

Xxxx Xxxxxxx

Beius nr 3 bl 612 ap.x

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

224.

Xxxx Xxxx Xxxxxx

Porumbului nr. 31

Sept 2007

225.

Popescu Vioara

Calimănești bl. 29, ap. xx

Aprilie 2007

226.

Xxxxxxxx Xxxxx

Simfoniei bl. 2243.m, ap. xx

Aprilie 2007

227.

Xxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxx

Voinicilor bl. 501, ap. xx

Febr 2008

228.

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxxxx

X. Xxxxxx bl. X16, ap. xx

Aug 2008

229.

Xxxxxx Xxx

Xxxxxxxx bl. 2, ap. x

Aug 2007

230.

Xxxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxx

P-ța A Iancu nr. 21 ap x

Permanent

231.

Xxxxxxx Xxxxx

Alba Iulia bl. 574, ap. x

Ian 2008

232.

Xxxxxx Xxxxxxxx

Nucet bl. 564, ap. x

Sept 2007

233.

Putin Zorinca

Viorelelor nr. 12

Sept 2007

234.

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Armoniei nr. 86

Dec 2007

235.

Xxxx Xxxx Xxxxxxx

Faleză Sud bl. 16, ap. xx

Iulie 2007

236.

Xxx Xxx-Xxxxxxxxxx

Turturicii nr. 14

Ian 2008

237.

Xxx Xxxxx

Timișorii nr. 150

Mai 2007

238.

Xxxxx Xxx

Vaslui bl 725 ap xx

Permanent

239.

Xxxxx Xxxxx

Posada nr. 10

Oct 2008

240.

Xxxx Xxxxxx

X.X. Xxxxxx bl. X29, ap. xx

Permanent

241.

Xxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxxxxxx

Blanduziei nr. 34, ap. x

Ian 2008

242.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx

Revoluției bl. H, ap. xx

Dec 2007

243.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Prieteniei nr. 115, ap. xx

Sept 2007

244.

Xxxxx Xxxxxx

Xxxxxx

Vaslui bl. 723, ap. x

Iulie 2007

245.

Xxxxx Xxxxxxx

Armatei Roșii sc. C ap. xx

Permanent

246.

Xxxxx Xxxxxxx Xxxxxx

Voinicilor bl. 507, ap. x

Ian 2008

247.

Xxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxxxxxxxx nr. 14, ap. xx

Permanent

248.

Xxxxxxx Xxxxxxxx

Dunării nr. 143

Dec 2007

249.

Xxxx Xxxxx

Xxxxx Xxxxxx nr. 8

Iunie 2007

250.

Xxxx Xxxxxxx

Mioriței bl. 165, ap. x

Nov 2007

251.

Xxxxxxxx X-Xxxxx

Xxxxx

Cocorilor nr. 57 bl 2 ap x

Permanent

252.

Xxxxxxx Xxxx

X Xxxxx 27-33 bl A sc C ap x

Permanent

253.

Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx

Colonistilor nr 31

Permanent

254.

Xxxxxxxx Xxxxxx

Baladei bl. OX, ap. xx

Sept 2007

255.

Xxxxxxxx Xxxxx

Livezilor nr. 46

Febr 2008

256.

Xxxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxxx bl A49 sc A ap xx

Permanent

257.

Xxxxxx Xxxxx Xxxxxx

Condurașilor bl. 61, ap. xx

Ian 2008

258.

Xxxxxxxx Xxxxxxx

X Xxxx bl 146 ap x

Permanent

259.

Sina Sebastian-

Abrud bl 126 sc. B ap xx

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

Valer

260.

Xxxxxx Xxxxxxx

Abrud bl. 163, ap. x

Aprilie 2007

261.

Xxxxx Xxxxxx

Saturn bl. A11, ap. xx

Aug 2007

262.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxx

Revoluției nr. 73, ap. xx

Oct 2007

263.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Tr. Grozăvescu nbr.7

Iunie 2007

264.

Xxxxxxxxx Xxxxx

Xxxx

Poetului nr. 81

Oct 2007

265.

Xxxxxx Xxxxxxx

X X Xxxxxxxxxxx nr 79

Permanent

266.

Xxxxxx Xxxxxx

Micalaca bl. 341, ap. x

Aprilie 2007

267.

Xxxxxx Xxx

Muncii bl. E, sc. A, ap. xx

Permanent

268.

Xxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxx bl. Y9a, ap. xx

Mai 2007

269.

Xxxxxxx Xxxx

Xxxxxxxxxxx bl. 18, ap. xx

Permanent

270.

Xxxxxxxx Xxxx Xxxxxx

Ursului bl. 5, ap. xx

Febr 2008

271.

Xxxxx Xxxxxx

Beiuș bl. 607, ap. xx

Aprilie 2007

272.

Xxxxx Xxxxxx

Rodnei nr. 35

Nov 2007

273.

Xxxxxxx Xxxxxx

Patria nr 25-29 bl A4 ap x

Permanent

274.

Xxxxxxxx Xxxxxx

Xxxx

Corabiei nr. 1

Aprilie 2007

275.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxx nr. 16

Febr 2008

276.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxx

Rosmarinului nr. 2

Mai 2007

277.

Xxxxx Xxxxx

Luncii nr. 10

Oct 2007

278.

Xxxxxx Xxxxxxx

Predeal bl. 1B1, ap. xx

Permanent

279.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Zorilor bl 1 sc. E ap x

Permanent

280.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxx

Călimănești bl. 31, ap. x

Permanent

281.

Xxxx Xxxxxxxxxxx Xxxxxxxx

Xxx Xxxx nr. 156, ap. x

Permanent

282.

Xxxxxxxx Xxxx

Zs Moricz nr 27

Permanent

283.

Xxxxxx Xxxxxx

Tomis bl. X6 , ap. xx

Sept 2007

284.

Xxxxx Xxxxxxx

Dreptății nr 25 bl 714sc B ap x

Permanent

285.

Xxxxx Xxxx

Poetului bl. A26, ap. x

Ian 2008

286.

Xxxxx Xxxxxx

Dornei nr. 4

Permanent

287.

Xxxxxxxxxx Xxxxxxx

Xxxxx

Bârzava bl. 105, ap. xx

Iulie 2007

288.

Xxxxxx Xxxxxxx

Dunării nr. 29

Permanent

289.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Bușt4eni bl. B, ap. xx

Febr 2008

290.

Xxxxxxx Xxxxxxx

X. Xxxxxx bl. Z6, ap. xx

Mai 2007

291.

Xxxxx Xxxxx

X Xxxxx bl. 17, ap. xx

Iulie 2007

292.

Xxxxx Xxxxxxxx

Episcopiei nr. 27, ap. x

Sept 2007

293.

Xxxxxxx Xxxxxx

Al Neptun bl. Y7, ap. xx

Mai 2007

294.

Xxxxxx Xxxxxxx

Tomis bl. X6, ap. x

Febr 2008

295.

Xxxx Xxxxxx Xxxxxx

X Xxxxxxxxxxxx nr. 37, ap. xx

Permanent

296.

Xxxxx Xxxxxxxx

Imașului nr. 4, ap. x

Nov 2007

297.

Xxxxxx Xxxxxxx

6 Vânători V6, ap. x

Oct 2007

Nr.

crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

Liliana

298.

Xxx Xxxxx

Bradului nr. 62

Oct 2007

299.

Xxxxx Xxxxx

Lucernei nr. 1

Aug 2007

300.

Xxxxxxxxx

Xxxxxxxx

Cenad nr 6 bl 232 ap xx

Permanent

301.

Xxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxxx

X Xxxxxx bl. a, ap. x

Iunie 2007

302.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxxx nr. 4, ap. x

Sept 2007

303.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx

Școalei bl. X34, ap. xx

Oct 2007

304.

Xxxxx Xxxxx

Dezna bl. X11, sc. A, ap. x

Aug 2006

305.

Xxxxx Xxxxx

Xxxx Xxxx nr. 12

Febr 2008

306.

Xxxxx Xxxxx

Condurașilor bl. 61, ap. x

Ian 2008

307.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

X. Xxxxxxx bl. 45, ap. x

Ian 2008

308.

Xxxxxxxx Xxxx

Xxx Xxxxxxx bl. 356, ap. x

Sept 2007

309.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxx nr 5 bl 703 ap x

Permanent

310.

Xxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxx bl. 23, ap. xx

Mai 2007

311.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Abrud bl. 129, ap. x

Iunie 2007

312.

Xxxxxx Xxxxxxxx

Oituz nr. 129

Aprilie 2007

MINORI

313.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx

Bușteni nr. 14, ap. xx

Sept 2007

314.

Xxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxxx

Timișorii nr.91

Aprilie 2007

315.

Xxxxx Xxxxxx Xxxx

Oni

Imașului bl 2 sc B ap x

Aprilie 2007

316.

Xxxxx Xxxx

Xxxxxxxxx

Cpt. Ignat nr. 38

Sept 2007

317.

Xxxxxxxxx

Xxxxxxxxx

Ulmului nr. 43

Aprilie 2007

318.

Xxxxxxxxxx

Xxxxxxx Xxxxxx

Cocorilor 76/78, ap. x

Mai 2007

319.

Xxxxxx Xxxx

Xxxxxxx

Zânelor nr. 1

Aprilie 2007

320.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxx

X Xxxx bl. 137, ap. x

Dec 2007

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxxx-Xxxx NEAMȚ

SECRETAR

Xxxxx Xxxx


FC/FC

verificat LS

ex.3

Dosar sed. CLMA 29 03 2007

Anexa nr.2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 73 din 29.03.2007

T A B E L N O M I N A L cu persoanele cu handicap grav care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport urban în conformitate cu Ord.290/609/2003.

APRILIE 2007

Nr.

crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

MAJORI

1.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Romanilor bl. K2, ap. xx

Permanent

2.

Aflat Xxxxxx

X Xxxxxxxxxxxx nr 58

Permanent

3.

Xxxxx Xxxxx

Xxxxxx nr. 17

Permanent

4.

Xxxxxx Xxxxxxxxx

X. Xxxxxxx nr. 42

Permanent

5.

Xxxxxx Xxxxxx

Cenad bl. 231, ap. x

Permanent

6.

Xxxxxx Xxx

X Xxxxxxxx nr 2 ap x

Permanent

7.

Xxxxx Xxxxxx

Timișului 2

Permanent

8.

Xxxxx Xxxxxx

Radnei bl. 102, ap. xx

Oct 2007

9.

Xxxxxxxxx Xxxxxxxx

Vaslui nr 12 bl 708 ap xx

Permanent

10.

Xxxxx Xxx

Frații Neumann bl. A, ap. x ’

Permanent

11.

Xxxxx Xxxxxxxxxx

Romanilor nr. bl. F1, ap.

xx

Permanent

12.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxx bl. P5, ap. x

Aug 2007

13.

Balta Xxxxxx-Xxxx

Micalaca bl 313 ap xx

Permanent

14.

Xxxxx Xxxxxxx

Romanilor nr. 4-8, bl. K2

Permanent

15.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Vântului nr 13

Permanent

16.

Xxxxx Xxxxxxxxx

A Vlaiu bl. A10-2, ap. xx

Dec 2007

17.

Xxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxx

Armoniei nr. 1-7

Permanent

18.

Xxxx Xxxxxxx Xxxxx

Alba Iulia bl. 546

Permanent

19.

Xxxxxxx Xxxxxx

Romanilor bl. K2, ap.xx

Permanent

20.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx

Ghioceilor nr. 11

Permanent

21.

Xxxxxx Xxxxxxx-

Xxxxxxx

Xxxxxxxxx bl X4 sc D ap

x

Permanent

22.

Xxxxx Xxxxx

Xxxxxx cel Mare bl. 4, ap.

xx

Permanent

23.

Xxxxx Xxxxx

Xxxxx Xxxxxxxxxx nr. 28

Permanent

24.

Xxxxx Xxxxxx

Xxxx de la Afumați nr.

50                  ’

Febr 2008

25.

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

Revoluției nr. 26-38, ap.

x ’

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

26.

Xxxx Xxxxxx

Munteniei nr 27

Permanent

27.

Xxxxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxxxx nr. 148

Iunie 2007

28.

Xxxx Xxxxxx-Xxxxx

X Xxxxxx bl I-5 sc D ap

x

Permanent

29.

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

Sibiului nr 35

Permanent

30.

Xxxxxxx Xxxxx

Saturn bl. A21, ap. x

Permanent

31.

Xxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxx nr 3-4 ap x

Permanent

32.

Xxxxx Xxxxxx

X Xxxxxx nr 3-4 ap xx

Permanent

33.

Xxxxxxx Xxxxx Xxxxx

X Xxxxxx bl. 3, ap. x

Permanent

34.

Xxxxxxxx Xxxxx

Xxx Xxxx nr 1 ap xx

Permanent

35.

Xxxxxxx Xxxxx

Xxx Xxxxxxxxx 1-3, ap.

xx

Permanent

36.

Xxxxxxx Xxxxxx

Stupilor bl. A53, ap. xx

Permanent

37.

Xxxxxxx Xxxxxxxxx

Stupilor bl. A53, ap. xx

Permanent

38.

Xxxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

6 Vînători 9-13 bl V3 ap x

Permanent

39.

Xxxxxxxxx Xxxxx

Mărțișor nr. 2-4, ap.xx

Permanent

40.

Xxxxx Xxxxxxxx

M. Scaevola bl. S 3-3, ap. x

Permanent

41.

Xxxxxxxxxxxxxx Xxxxxx

Xxx-Frumos bl A1-1 ap

xx

Permanent

42.

Coravița Xxx- Xxxxx

Romanilor bl. K2, ap. x

Permanent

43.

Xxxxxx Xxxx Xxxxxxx

X X Xxxxxxx nr 37

Permanent

44.

Xxxxxxx Xxxxx

Amara bl. X36, ap. xx

Permanent

45.

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxx

Poetului bl A28 sc B ap x

Permanent

46.

Xxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxxxx

X Xxxx nr 6 bl 111 ap x

Permanent

47.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Xxx Xxxxxxx nr 37 ap x

Permanent

48.

Xxxxxx Xxxxx

Platforma CET

Permanent

49.

Xxxxxxx Xxxxx

Rodnei nr 1 bl O2 ap x

Permanent

50.

Xxxxxxx Xxxx

Rodnei bl. O2, ap. x

Permanent

51.

Xxxx Xxxxxxxx Xxxxx

Gării nr. 2 bl. C2, ap. x

Permanent

52.

Xxx Xxxxxx

M Scaevola bl 3/4 sc E ap x

Permanent

53.

Xxx Xxxxx

Sânzienelor nr 50

Permanent

54.

Xxxx Xxxxxx

Romanilor bl B2-3 sc A ap xx

Permanent

55.

Xxxxxx Xxxxxxx

Dornei nr. 41, ap. x

Permanent

56.

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Nucet bl 562 ap xx

Permanent

57.

Xxxxx Xxxx Xxxxxxxx

Preparandiei nr. 59, ap. x

Oct 2007

58.

Xxxxx Xxxxx Xxxxx

Xxxxxxxx nr.13

Permanent

59.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Ineului nr. 16-18, ap. x

Nov 2007

60.

Xxxxxxx Xxxxx

Micălaca bl. 356, ap. x

Permanent

61.

Xxxxxx Xxxxx

Romanilor bl. K2, ap. xx

Permanent

62.

Dialog Ana

Crasna nr 21, bl. E, ap.

xx

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

63.

Xxxxxxxxxx Xxxxxxx

Faleza Sud bl 66 sc B ap

x

Permanent

64.

Xxxxx Xxxxxx

Cenad bl. 231, ap. x

Permanent

65.

Xxxxx Xxxxx

Cărămidarilor 2 bl. 1, ap. x

Mai 2007

66.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx bl X42 sc B ap x

Permanent

67.

Xxxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxxxx 92-98 bl 100 ap x

Permanent

68.

Xxxxxx Xxxxxx

Cenad 4 bl 233 ap xx

Permanent

69.

Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx

X Xxxxxxxx nr 7

Permanent

70.

Xxxx Xxxxxxxx

Alba Iulia bl. 536, ap. xx

Febr 2008

71.

Xxxxxx Xxxxxx

X. Xxxxxx nr. 36

Permanent

72.

Xxxxxxxx Xxx-Xxxxx

Mioritei bl 178 sc A ap

x

Permanent

73.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

X Xxxxxxxxxx nr 40

Permanent

74.

Xxxxxxxxxx Xxxxx

Călimănești nr. 1, bl. 26

Permanent

75.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Permanent

76.

Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxx

Mărășești nr.6, sc. B, ap.

x

Permanent

77.

Xxxxxxxxx Xxxxxxxx

Tr Dobra nr 17 ap x

Permanent

78.

Xxxxxx Xxxxxxx

Tr Dobra nr 3

Permanent

79.

Xxxxx Xxxxx

P-ța Gării bl. A, ap. x

Dec 2007

80.

Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx

Hațeg bl 5/III sc A ap xx

Permanent

81.

Xxxxx Xxxxx

Voinicilor bl. 246, ap. x

Permanent

82.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx

Tr. Corcheș nr 29

Permanent

83.

Xxxxxxxxx Xxxxxxx

Xx. Xxxxxxx nr. 19. ap. x

Iunie 2007

84.

Xxxxxxxxx Xxxxx

Alba Iulia 538, ap. xx

Permanent

85.

Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxx

Prieteniei bl 135 sc B ap

x

Permanent

86.

Xxxxx Xxxxx Xxxxx

Xxxxxxxxx bl. X4, ap. xx

Oct 2007

87.

Xxxxxx Xxxxxxxx-

Xxxxxx

Dobrogea nr 11

Permanent

88.

Goroftei Filadelfia

R Ciorogariu bl76 sc B ap13

Permanent

89.

Xxxxxxxxx Xxxxxxx

Abatorului nr. 24A

Permanent

90.

Xxxxx Xxx

P Chinezul nr. 8 , ap. x

Permanent

91.

Xxxxx Xxxxxx

Al Ulise bl. Y11,ap. xx

Oct 2007

92.

Xxxxxxxx Xxx

Xxxxxxxxx bl. X4, ap. x

Permanent

93.

Xxxxxx Xxxxxxxxx

Romanilor, bl. K2, ap. x

Permanent

94.

Xxxxxx Xxxxx

P-ța Gării bl L ap xx

Permanent

95.

Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxxx

Al Dezna bl X17 ap xx

Permanent

96.

Xxxx Xxxxx

Xxxxxxx nr. 37

Permanent

97.

Xxxxxxxx Xxxxxx

Xx Xxxxxxx bl. B19, ap. x

Sept 2007

98.

Xxxxx Xxxxx

Părieteniei bl 113. Ap.x

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

99.

Xxxx Xxxxx Xxxxxxxx

Romanilor bl. K2, ap. xx

Permanent

100.

Xxxx Xxxxxxx

Romanilor bl.K2, ap. xx

Permanent

101.

Xxxxx Xxxxxxxx

Al Saturn 5 bl A12 sc. G ap x

Permanent

102.

Xxxxx Xxxxxxx

Al Agnita 1 bl I sc. C ap x

Permanent

103.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Xx Xxxxxxx bl. C2, ap. x

Permanent

104.

Xxxxx Xxxx

Mierlei nr. 66

Febr 2008

105.

Xxxxxxxxx Xxxxxxx

Xxx Xxxxxxx nr. 37 ap x

Permanent

106.

Xxxxxxxx Xxxxx

Poetului bl. A37, ap. xx

Nov 2007

107.

Xxx Xxxxxxx-Xxxxxxx

P Titan nr 4

Permanent

108.

Xxxx Xxxxxxx Xxxxxx

Griviței 171 bl 65D sc D ap x

Permanent

109.

Xxxxxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxxx nr 22-24 sc. A ap xx

Permanent

110.

Xxxxxxx Xxxxxx

Afinelor bl 7 sc C ap x

Permanent

111.

Xxxx Xxxxxxxx

Pionerilor bl. 66, ap. xx

Aprilie

2007

112.

Xxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxxx nr 38 bl A ap

x

Permanent

113.

Xxxxx Xxxxxxxxx

X Xxxx bl. 315, ap. x

Mai 2007

114.

Xxxxx Xxxxxx

Blajului nr. 1, ap. x

Permanent

115.

Xxxxxxx Xxx-Xxxxxxx

Colonistilor nr 53

Permanent

116.

Xxxx Xxxxxx

Cenad 8 bl 231 ap x

Permanent

117.

Xxxx Xxxxxx

Revoluției nr. 91,ap. x

Permanent

118.

Xxxx Xxxxxxxx-Xxxxxxxx

Xxxxxxx nr 49

Permanent

119.

Xxxxx Xxxxxx Xxxxx

Revoluției nr. 91, ap. x

Permanent

120.

Xxxx Xxxxxxx

Patria 6/8 bl B2/1 ap xx

Permanent

121.

Xxxxxxx Xxx

X Xxxxxx bl. Z26, ap. xx

Permanent

122.

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxx

p-ța Veche nr. 7, ap. x

Febr 2008

123.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

p-ța Veche nr. 7, ap. x

Nov 2007

124.

Xxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxx Xxxxxxx bl. M9, ap. x

Permanent

125.

Xxxxxxxx Xxxxxx

Voinicilor bl 503 sc Cap

13

Permanent

126.

Xxxxxxx Xxxx

Semănătorilor bl. 254, ap. x

Iunie 2007

127.

Mila Ana

Tebei nr. 1

Permanent

128.

Xxxx Xxxxxxx

Xxxxxxx

X Xxxxxx bl 327 sc B ap

x        ’

Permanent

129.

Xxxxxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxxx

X. Xxxxxxx nr. 47, bl. 31, ap. x

Permanent

130.

Xxxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxx nr 30 ap x

Permanent

131.

Xxx Xxxxxxxxx

Beiuș bl. 614, ap x

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

132.

Xxx Xxxxxxxxxxx

X Xxxx nr 39

Permanent

133.

Xxx Xxxxxxx

Romanilor bl G1 ap xx

Permanent

134.

Xxxxx Xxxxxx

Micălaca bl 337 sc C ap

x

Permanent

135.

Xxxxxxx Xxxxx

Romanilor bl. K2, ap. xx

Permanent

136.

Xxxxxx Xxxxxxx

Luceafărului bl. 14, ap. x

Nov 2007

137.

Xxxxxxxx Xxxxx

Romanilor bl. K2, ap x

Permanent

138.

Xxxxx Xxxxx

Războieni nr. 3

Iulie 2007

139.

Xxxx Xxxx

Rozelor nr. 146

Permanent

140.

Xxx Xxxxxx

IC Brătianu nr 20 sc C ap

x

Permanent

141.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxx

Clopotului nr. 36

Permanent

142.

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx

Mioriței bl 140 ap xx

Permanent

143.

Xxxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Al Saturn bl A12 sc G ap

x

Permanent

144.

Xxxxxxx Xxx-Xxxxx

C Timișorii nr 155

Permanent

145.

Petri șor Xxxx

X Xxxxxxxxxx nr. 5, ap. x

Oct 2007

146.

Xxx Xxx

Xxxxxxx nr 17

Permanent

147.

Xxxx Xxxxx

Xxxxxxx bl. 251, ap. x

Mai 2007

148.

Xxxx Xxxxxxx

C Bodrogului nr. 32

Mai 2007

149.

Xxxxxx Xxxx

Nucului nr 12

Permanent

150.

Xxx Xxxxx

Scoalei bl. X26, ap. xx

Febr 2008

151.

Xxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Tunarilor bl 16 sc A ap

xx

Permanent

152.

Xxxxxx Xxxxxx

X Xxxxxxxxxx nr 66

Permanent

153.

Xxxxxx Xxxxx

X. Xxxxxxxxxxxx nr. 8, ap. x

Permanent

154.

Xxxxx Xxxxx

X Xxxxx bl 19 sc B ap x

Permanent

155.

Xxxxx Xxxxx Xxx

Xx Aug Doinaș bl. M12, ap. x

Permanent

156.

Rump Cornelia

Romanilor bl. K2, ap. xx

Permanent

157.

Xxxxxxx Xxxx

Romanilor bl. K2, ap. xx

Permanent

158.

Xxxxxx Xxxxxx

X Xxxxx bl. R, ap. xx

Iulie 2007

159.

Xxxx Xxxxxxx

Feleza sud bl. 24, ap, 7

Permanent

160.

Xxx Xxxxxxx

Egalității nr 30

Permanent

161.

Xxxxxxxxxx Xxxx

Abatorului 100 bl 20 ap

x

Permanent

162.

Xxxxxxxx Xxxxxx

Baladei 1 bl OX ap xx

Permanent

163.

Xxxxx Xxxxx Xxx

Predeal bl. 1b1, ap. xx

Iunie 2007

164.

Xxxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxxx bl A49 sc A ap xx

Permanent

165.

Xxxx Xxxxxxx

Xxxxx Xxxxxxx nr. 54

Sept 2007

166.

Xxxxxxx Xxxxx

Poetului bl. A26, ap. x

Febr 2008

167.

Xxxxxx Xxxxxxx

Abrud bl. 236, ap. xx

Permanent

168.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx bl. Z28, ap. x

Iunie 2007

169.

Xxxxxx Xxxxxx

Xx cel Mare nr 37 A

Permanent

170.

Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx

Constanței nr 36

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

171.

Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxx

Al Ulise bl Y9A sc A ap

xx

Permanent

172.

Xxxxxx Xxxxxx

Al Ulise bl Y9A sc A ap

xx

Permanent

173.

Xxxxxxxx Xxxxx

Cpt I Fătu nr 91

Permanent

174.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxx Xxxxxx bl. 224, ap.

xx

Sept 2007

175.

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxx nr 2 ap x

Permanent

176.

Xxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxx

X Xxxxx nr 10

Permanent

177.

Xxxx Xxxxxxx X- Xxxx

X Xxxxxx nr 15

Permanent

178.

Xxxxx Xxxxxxx

Poetului nr. 93, bl. A25, ap. xx

Permanent

179.

Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx

Constituției nr 75

Permanent

180.

Xxxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxxx

Semenicului nr. 9

Permanent

181.

Xxxx Xxxxxx Xxxxxx

X Xxxxxxxxxxxx bl. B1, ap. xx

Permanent

182.

Xxxxx Xxxxx

Romanilor bl.K2, ap. xx

Permanent

183.

Xxxxx Xxxxxxx

Romanilor bl. K2, ap. xx

Permanent

184.

Xxxxxx Xxxxxxx

P Maior nr. 1/3

Permanent

185.

Xxxxxx Xxxxx

P Maior nr. 1/3

Permanent

186.

Xxxx Xxxxx

X. X. Xxxxxx nr. 34

Permanent

187.

Xxxxx Xxxxxx

Romanilor bl K-2 sc. B ap x

Permanent

188.

Xxxxx Xxxxx

Romanilor bl. K2, ap.x

Permanent

189.

Xxxxxx Xxxxxxxx

Romanilor bl K2 sc. A ap

xx

Permanent

190.

Xxxxxx Xxxxx

Preparandiei 21

Iulie 2007

191.

Xxxxxx Xxxx

Narciselor nr 21

Permanent

192.

Xxxxxxx Xxxx-Xxxxxx

Mărășești nr 6

Permanent

193.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxxx nr. 37

Permanent

194.

Xxxx Xxxx

Cocorilor bl B ap xx

Permanent

195.

Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx

Marnei nr. 3

Aug 2007

196.

Xxxxxx Xxxxxxx

Poetului nr. 101

Oct 2007

197.

Xxxx Xxxxx

Predeal bl G1 ap xx

Permanent

198.

Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Libertății bl. X18, ap. xx

Dec 2007

199.

Xxxxxxx Xxxxxx

X Xxxx nr 7

Permanent

200.

Xxxxxx Xxxxxx

Pionierilor bl 55 sc. B ap

x

Permanent

201.

Xxxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx

Sighișoara bl 530 sc B ap xx

Permanent

MINORI

202.

Xxxx Xxxxxxxx

Tismana nr. 33

Ian 2008

203.

Xxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Tismana nr. 33

Ian 2008

204.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxx

Voinicilor bl. 506, ap. x

Aug 2007

205.

Xxxx Xxxxxx Xxxxxxx

Haiducilor nr. 12, ap. x

Oct 2007

206.

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxx

Xxxx Xxxxxx bl. 149, ap.

x

Iunie 2007

207.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Mierlei nr. 53

Febr 2008

208.

Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxx

Haiducilor bl. D2, ap. x

Iunie 2007

209.

Xxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx

X Xxxxxxxxx bl. 311, ap.

xx

Iulie 2007

210.

Xxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxx

Xx Xxxxxxx bl. C1, ap. x

Iunie 2007

211.

Xxxxx Xxxxxx

6 Vânători nr. 146

Mai 2007

212.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxx

Patria bl. B2-1, ap. x

Nov 2007

213.

Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxx

Xxxxxxx nr 2

Mai 2007

214.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Cpt. I. Fătu nr. 17

Iunie 2007

215.

Xxxxx Xxxxx

Fragilor nr. 12

Oct 2007

216.

Xxx Xxx-Xxxxx

Munteniei nr. 5

Aprilie

2007

217.

Xxxxxx Xxxxx Xxxxxx

Steagului nr. 94

Aprilie

2007

218.

Xxxxxx Xxx Xxxxx

Ghioceilor nr. 65. A

Mai 2007

219.

Xxxxx Xxxxxxxx

Pădurii nr. 221, bl. 27, ap. x

Aprilie

2007

220.

Xxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Câmpia Turzii nr. 35

Mai 2007

221.

Xxx Xxx-Xxxxx

Boemiei nr. 16

Aprilie

2006

222.

Xxxxx Xxxxxx Xxxxxxx

Gr. Alexandrescu nr. 22, ap. x

Aprilie

2007

223.

Xxxx Xxx Xxxxx Xxxxx

Xxxxxx cel Mare bl. 3, ap.

xx

Iulie 2007

224.

Xxxxxx Xxxxxx

Cocorilor nr. 27

Dec 2007

225.

Neamțu Umberto

Luceafărului bl. 22, ap.

xx

Iulie 2007

226.

Xxxx Xxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxxxxx bl. 16, ap.

x

Iunie 2007

227.

Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxx

Crișului nr. 35

Aug 2007

228.

Xxx Xxxxxxxx Xxxxxx

Ursului bl. 4, ap. xx

Iulie 2007

229.

Xxx Xxxxxxx

Vaslui bl. 710, ap. x

Oct 2007

230.

Xxxxxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxx bl. 27, ap. x

Febr 2008

231.

Xxxxx Xxxx

Romanilor bl. E22, ap.

xx

Oct 2007

232.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Pionerilor bl. 66, ap., 5

Ian 2008

233.

Xxxxx Xxxxxxxx Xxxxxx

Episcopiei nr. 20, ap. x

Iulie 2007

234.

Xxxx Xxxxxx Xxxxxxxxx

Mioriței bl. 187, ap. xx

Nov 2007

235.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx bl. 21, ap. x

Oct 2007

236.

Xxxxxx Xxxxxxxx

Dunării nr 9

Sept 2007

237.

Xxxxx Xxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxxxxxx nr. 82

Aug 2007

238.

Xxxxx Xxxxxxxx

Faurilor nr. 70

Mai 2007

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxxx-Xxxx NEAMȚ

SECRETAR

Xxxxx Xxxx


FC/FC

verificat LS

ex.3

Dosar sed. CLMA 29 03 2007

Anexa nr.3 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 73 din 29.03.2007

T A B E L N O M I N A L

Asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport urban în conformitate cu Ord.290/609/2003.

APRILIE 2007

Nr. crt.

Nr.

dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătură

MAJORI

1.

12

Aflat Xxxx

X.Xxxxxxxxxxxx nr. 58

Permanent

2.

4

Xxxxxx Xxxxx

Xxxx Xxxx nr. 23, ap. x

Permanent

3.

772

Xxxxx Xxxx

p-ța UTA bl. A, ap. xx

Permanent

4.

87

Xxxxx Xxxxxxx

Piersicilor nr. 38

Oct 2007

5.

30

Balta Cornel

Micălaca bl 313 ap xx

Permanent

6.

940

Xxxxx Xxxxxxx

Abrud bl. 171, ap. x

Aprilie

2007

7.

774

Xxxxxx Xxxxx

P Maior nr. 2/32

Permanent

8.

47

Xxxxxx Xxxxxxxx

Ghioceilor nr. 11

Permanent

9.

27

Xxxxx Xxxxxxx

Tr. Corcheș nr. 29

Permanent

10.

16

Xxxxxx Xxxxxxxx

Libertății nr. 17

Permanent

11.

477

Xxxx Xxxx ca

A.Vlaicu bl I sc D ap

x

Permanent

12.

441

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Zorilor bl1 sc C ap xx

Permanent

13.

574

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Sibiului nr 35

Permanent

14.

938

Xxxxxxx Xxxxxxxx

Revoluției nr. 91, ap. x

Permanent

15.

50

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxxx nr 15

Permanent

16.

986

Xxxx Xxxxxxx

Revoluției nr. 55, ap. 4b

Permanent

17.

837

Xxxxxxx Xxxx

Xxxxx nr 4

Permanent

18.

62

Xxxxxxxxxxxxxx

Xxxxxx

Progresului nr. 71

Permanent

19.

924

Xxxxxxxxxxxxxx

Xxxxxx-Xxxxxxxxxx

Progresului nr.71

Permanent

20.

692

Xxxxxx Xxxxxxxx

X. Xxxxxx bl. B16, ap. x

Permanent

21.

52

Xxxxxx Xxxxx

Busteni nr. 33 ap xx

Permanent

22.

618

Xxxxxx Xxxxxxx

Preparandiei nr. 59, ap.

x

Oct 2007

23.

54

Xxxxx Xxxxx

Xxxxxxxx nr. 13

Aprilie

Nr. crt.

Nr.

dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătură

2007

24.

888

Xxxxxxx Xxxxxx

Tr. Corcheș nr. 26 A

Aprilie

2007

25.

843

Xxxxxx Xxxx

X Xxxxxx bl X42 sc B ap x

Permanent

26.

822

Xxxxxx Xxxxxx

X Xxxxxxxx nr 7

Permanent

27.

832

Xxxxx Xxxxx

X. Xxxxxx 68-68, ap. x

Febr 2008

28.

937

Xxxx Xxxxx

Alba Iulia bl. 536, ap.

xx

Febr 2008

29.

89

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Mioritei nr 33 bl 178 ap x

Permanent

30.

83

Xxxxxxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxxxx nr 40

Permanent

31.

433

Xxxxxx Xxx

A Muncii bl A Sc A ap xx

Permanent

32.

758

Xxxxxx Xxxxx

X Xxxxx nr 32

Permanent

33.

374

Xxxxx Xxxxxxxx

Xxxx Xxxx nr 40 ap x

Permanent

34.

42

Xxxx Xxx

Vaslui bl. 723, ap. x

Sept 2007

35.

769

Xxxxxx Xxxxx

Hateg bl 5/III sc A ap

xx

Permanent

36.

125

Xxxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxxxxxx nr 46 ap x

Permanent

37.

458

Xxxxxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxxx

Xxxxxx Xxxx nr. 22

Iulie 2007

38.

105

Xxxxx Xxxxxx

Turdei nr 2A

Permanent

39.

113

Xxxxxxxxx Xxxxxxxx

Prieteniei bl 135 sc B ap x

Permanent

40.

745

Xxxxx Xxxxxxx

Frăției bl. 707, ap. xx

Sept 2007

41.

149

Xxxxxx Xxxxxx

P-ța Gării bl L ap xx

Permanent

42.

599

Xxxxx Xxxxxxx

Al Dezna bl X17 ap

xx

Permanent

43.

801

Xxxxx Xxxxx

Xxxxxx bl B 17 sc B ap

x

Permanent

44.

144

Xxxxx Xxxxx-Xxx

X Xxxxxxx nr 3 ap x

Permanent

45.

150

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Xx. Xxxxxxx bl. B19, ap.

x

Sept 2007

46.

389

Horga Mări oara

Vărădiei nr 25

Permanent

47.

877

Xxxxx Xxxxxxxxx

Pandurilor nr 6

Permanent

48.

711

Xxx Xxxxxxxxx

Titan nr 4

Permanent

49.

960

Xxxxx Xxxxx

Luminei nr. 7

Mai 2007

50.

829

Xxxxx Xxxx

Dorului nr 24 bl B5 ap

x

Permanent

51.

155

Xxxxxx Xxxxxx

Nucet nr 6 bl 562 ap x

Permanent

52.

617

Xxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxxxxx nr 38 bl A ap x

Permanent

53.

169

Xxxxx Xxx

X Xxxx bl. 315, ap. x

Mai 2007

54.

589

Xxxxxxx Xxxxxxxxx

X Xxxxx nr. 47

Permanent

Nr. crt.

Nr.

dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătură

55.

923

Xxxxxxx Xxxxx

Iasomiei nr. 1A

Permanent

56.

852

Xxx Xxxxx

Al Ulise nr. 7, ap. xx

Permanent

57.

168

Xxxxxxx Xxxxxx

Colonistilor nr 53

Permanent

58.

873

Xxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxx

Poetului bl. A25

Mai 2007

59.

725

Lung Estera

Predeal bl. 2C, ap. xx

Iulie 2007

60.

840

Xxxxx Xxxxxxx

Xxxxxx bl A10-1 sc B ap xx

Permanent

61.

925

Marnea Mări oara

Cetății nr. 5A

Permanent

62.

54

Xxxxxxxxxxx Xxxxx

Revoluției nr. 12, ap. x

Permanent

63.

868

Xxxxxx Xxxxxxx

Haiducilor bl D2-2 ap

xx

Permanent

64.

936

Xxxxxxx Xxxxxx

X Xxxxx nr. 25, ap. x

Permanent

65.

832

Xxxxxx Xxx

Republicii nr. 26, ap. x

Permanent

66.

879

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Bihorului bl. 4-3, ap. x

Iunie 2007

67.

479

Xxxxx Xxxxxxx

Xxxxxx Xxxx bl. 224, ap. xx

Sept 2007

68.

943

Xxxxx Xxxxxxxxxx

Xxxx Xxxx nr. 25-27

Permanent

69.

428

Xxxxxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxxx bl. 31, ap. x

Permanent

70.

195

Xxxxxx Xxxxxxxxx

Pionerilor nr 7 ap x

Permanent

71.

876

Xxx Xxxxxx

Xxxxxx bl. Z 20, ap. x

Permanent

72.

438

Xxxxxx Xxxxxx

Păltiniș nr 16/1

Permanent

73.

402

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxx nr 52A

Permanent

74.

209

Xxx Xxxxxxx

C Romanilor bl G1 ap

xx

Permanent

75.

977

Ni stor Gheorghe

Pădurii bl. 14, ap. x

Nov 2007

76.

839

Xxxxx Xxxxxxx

Revoluției nr 99 ap xx

Permanent

77.

220

Xxxxxx Xxxxxx

Micălaca bl 316 sc E ap x

Permanent

78.

801

Xxxxx Xxxxx

Mierlei nr. 66

Febr 2008

79.

752

Xxxxxx Xxxxxx

Moraviei nr. 18

Oct 2007

80.

921

Panzer Xxxxxx

Xxxxxxx

Hipocrat bl.B1-4, ap. xx

Permanent

81.

233

Xxxxxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxxx nr. 4/B

Permanent

82.

780

Xxxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxx nr 38

Permanent

83.

240

Xxx Xxxxx

X Xxxxxxxxxx nr 66

Permanent

84.

505

Xxxx Xxxx

Bodrogului . nr. 32

Mai 2007

85.

253

Xxxx Xxxxxxxx

Tunarilor bl 16 sc A ap xx

Permanent

86.

894

Xxxxx Xxxxxxxxxx

Xxxxxxx

Tr. Axente nr. 1

Permanent

87.

959

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Armatei Roșii bl. P1,ap.

xx

Aug 2007

88.

913

Xxxxxx Xxxxxx Xxxx Xxxxxx

Xxxxxxx bl. S, ap. x

Permanent

89.

778

Xxxxxxx Xxxxxxx

Constanței nr 36

Permanent

Nr. crt.

Nr.

dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătură

90.

691

Străin Iuliana

Ineului bl. 9, ap. xx

Permanent

91.

748

Xxxxxxxxx Xxxxxx

TVladimirescu nr.14 ap2

Permanent

92.

300

Xxxxx Xxxxx

6 Vânători nr 9-13 bl

V3

Permanent

93.

303

Xxxxx Xxxxx

Sighisoarei bl 515 ap

x

Permanent

94.

315

Xxxxxx Xxxxx

Flacăra nr. 1

Aug 2007

95.

739

Xxxx Xxx-Xxxxx

Lacului nr. 1

Permanent

96.

311

Xxxxxx Xxxxxxx

Constituției nr. 75

Permanent

97.

923

Xxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxxx nr. 39

Permanent

98.

290

Xxxxxxx Xxxxxxxx

Marnei nr. 61 A

Oct 2007

99.

318

Xxxxx Xxxxx

Brumărel nr 3 ap x

Permanent

100.

801

Xxxxxx Xxxxxx

Poetului nr. 101

Oct 2007

101.

316

Xxxxx Xxxx

Poetului bl. P1, ap. x

Permanent

102.

325

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

X Xxxx nr 7

Permanent

103.

327

Xxxxxx Xxxxxx

Pionierilor bl 55 sc B ap x

Permanent

104.

324

Xxxxxxxx Xxxxxx

Sighișoarei bl 530 ap13

Permanent

MINORI

105.

886

Al da Xxxxxxx

Xxxxxxxx nr. 81 A

Ian 2008

106.

820

Xxxx Xxxxxx Xxxxxx

Tismana nr. 33

Ian 2008

107.

942

Xxxxxx Xxxx

Fluturilor bl. 10, ap. xx

Mai 2007

108.

978

Xxxx Xxxxxx

Pădurii bl. 31, ap. x

Dec 2007

109.

8

Xxxxxx Xxxxxxx

X Xxxxx bl. 560, ap. xx

Aprilie

2007

110.

762

Xxxx Xxxxx

Haiducilor nr. 12, ap. x

Oct 2007

111.

880

Xxxxxx Xxxxxxxx

X. Xxxx bl. 149, ap. x

Iunie 2007

112.

62

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Condurașilor nr. 4

Iunie 2007

113.

858

Xxxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxx

Câmpia Turzii nr. 35

Mai 2007

114.

825

Xxxxxx Xxxxxxx

Mierlei nr. 53

Mai 2007

115.

526

Xxxxxxx Xxxxxxx

Haiducilor bl. D2, ap. x

Iunie 2007

116.

729

Xxxxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxxx bl. 311, ap.

xx

Iulie 2007

117.

86

Xxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxx

6 Vânători nr. 146

Mai 2007

118.

817

Xxxx Xxxxxx Xxxx

Gr. Alexandrescu 22, ap. x

Aprilie

2007

119.

911

Xxxxxx Xxxxxx Xxxx

Patria bl. b2-1, ap. xx

Nov 2007

120.

127

Xxxxxx Xxxxxxx

Cpt. I. Fătu nr. 17

Iunie 2007

121.

148

Xxxxxx Xxx

Ghioceilor nr. 65 A

Mai 2007

122.

939

Xxxxx Xxxxxx

Pădurii bl. 27, ap. x

Aprilie

2007

123.

944

Xxxxx Xxxxxx Xxxxx

Junilor nr. 4

Dec 2007

Nr. crt.

Nr.

dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătură

124.

793

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxx nr. 29

Aug 2007

125.

364

Xxxxxxxx Xxxxxxxxx

Dreptății bl 715 sc B ap x

Permanent

126.

190

Xxxx Xxxxxxxx

Steagului nr 58

Permanent

127.

453

Xxxx Xxxxx

Xxxxxx cel Mare bl.3, ap. xx

Iulie 2007

128.

867

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxx

Moraviei nr. 19

Febr 2008

129.

812

Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Crișului nr. 35

Aug 2007

130.

850

Xxx Xxxxxxxx

Vaslui bl. 710, ap- x

Oct 2007

131.

863

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxx

X Xxxxxxxx bl. 27, ap. x

Febr 2008

132.

8

Xxxxx Xxxxx

Romanilor bl. E2, ap.

xx

Oct 2007

133.

255

Xxxxxxx Xxxxx

Pionerilor bl. 66, sc. A, ap. x

Ian 2008

134.

408

Xxxxxx Xxxxxxx

Predeal bl. G2, ap. xxx

Febr 2008

135.

62

Sfâșie Xxxxxx

Xxxxxx bl. 21, ap. x

Oct 2007

136.

747

Xxxxx Xxxxxxxx

Vîrful cu Dor nr. 11, ap.

x

Iunie 2007

137.

746

Xxxxxxx Xxxx Xxx

Voevod Moga nr. 72

Oct 2007

138.

554

Xxxxx Xxxxxxxxxx

X Xxxxxxxxxx nr. 82A

Aug 2007

139.

784

Xxxxx Xxxxxxx

Faurilor nr. 70

Mai 2007

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxxx-Xxxx NEAMȚ

SECRETAR

Xxxxx Xxxx


FC/FC

verificat LS

ex.3

Dosar sed. CLMA 29 03 2007

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

310130 Arad - România Bd. Revoluției 75 tel.+40-257-281.850 fax

+40-257-253.842


PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD

Nr. 15.680 din data de 13.03.2007

Primarul Municipiului Arad,

Având în vedere:

  • -  prevederile Ordinului nr. 290 / 609 / 2003 privind aprobarea normelor metodologice de acordare de gratuități pe mijloacele de transport urban pentru persoanele cu handicap grav și accentuat (majori și minori) și pentru asistenții personali și însoțitorii acestora;

  • -  prevederile Ordinului nr. 97 / 255 / 2006 privind modificarea art. 2 din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului și al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 290 / 609 / 2003

În temeiul prevederilor art. 38, alin. (6) lit. a punctul 2 și art. 46 din Legea nr. 215 / 2001, a administrației publice locale, republicată, și ale art. 37 alin. 2 din Regulamentul de funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad aprobat prin Hotărârea nr. 275 din 13 iulie 2004 îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect:

Aprobarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a listelor cu beneficiarii de gratuități pe mijloacele de transport urban în comun. În conformitate cu ordinul mai sus menționat, beneficiarii pot fi:

  • a)     copii cu handicap accentuat

  • b)     copii cu handicap grav

  • c)     adulți cu handicap accentuat

  • d)     adulți cu handicap grav

  • e)     asistenții personali ai adulților sau copiilor cu handicap grav

În susținerea acestei propuneri formulez următoarea

EXPUNERE DE MOTIVE

Până la apariția Ordinului nr. 290 / 609 / 2003 listele persoanelor cu handicap și a asistenților personali erau întocmite de Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Persoane cu Handicap pe de-o parte și Asociația Nevăzătorilor din România (filiala Arad) pe de altă parte. Ordinul precizează că aceste liste vor fi întocmite de „compartimentul de asistență socială din cadrul fiecărei primării și se aprobă de consiliul local”.

Aceste liste vor suferi lunar o serie de modificări legate de schimbările survenite în starea sănătății beneficiarilor, în schimbarea gradului de handicap. Schimbările vor fi anunțate de beneficiari la Serviciul Prestații Sociale din cadrul Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară în vederea verificării. Listele în forma finală trebuie comunicate transportatorului (în cazul nostru CTP Arad) până în data de 25 a fiecărei luni pentru a putea fi eliberate abonamentele noi și vizate cele cu continuitate până la data de 1 a lunii următoare pentru care se și acordă gratuitatea.

În conformitate cu prevederile Ordinului nr. 290 / 609 / 2003 listele cu beneficiarii de gratuități pe mijloacele de transport în comun se vor aproba lunar de către Consiliul Local al Municipiului Arad.

Având în vedere cele de mai sus propunem aprobarea listelor cu beneficiari de gratuități pe raza municipiului Arad, în conformitate cu prevederile ordinului menționat, în contul lunii aprilie 2007 după cum urmează:

  • 1)    Tabel nominal cu persoanele cu handicap accentuat (majori și minori)

  • 2)    Tabel nominal cu persoanele cu handicap grav (majori și minori)

  • 3)    Tabel nominal cu asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav

P R I M A R ,

Xxxxxxxx Xxxxx

Referitor la expunerea de motive a Primarului Municipiului Arad, d-l Xxxxxxxx Xxxxx prin care se propune aprobarea lunară a listelor beneficiarilor de gratuități pe mijloacele de transport în comun pe raza municipiului Arad în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 290 / 609 / 2003 și ale Ordinului nr. 97 / 255 / 2006 facem următoarele precizări legate de aplicarea în practică a prevederilor legale ce completează materia:

Ordinul nr. 290 / 609 / 2003 care vine în completarea legislației referitoare la drepturile persoanelor cu handicap precizează că întocmirea listelor cu persoane cu handicap și asistenți personali ai acestora ce beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport intră în competența „compartimentului de asistență socială din cadrul fiecărei primării”, în cazul Aradului Serviciul Prestații Sociale din cadrul Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară.

La nivelul municipiului Arad există trei liste, după cum urmează:

  • a)    Tabel nominal cu persoanele cu handicap accentuat

  • b)    Tabel nominal cu persoanele cu handicap grav

  • c)     Tabel nominal cu asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav (majori și

minori)

În contul lunii martie 2007, listele au cuprins un număr total de 700 persoane.

Aceste liste suferă lunar modificări determinate de starea sănătății beneficiarilor, schimbarea gradului de handicap, schimbarea domiciliului, apariția de noi beneficiari etc.

Modificările vor fi anunțate de beneficiari sau de reprezentanții legali ai acestora, la serviciul de specialitate, până la data de 20 a fiecărei luni, urmând a se face verificările ce se impun, inclusiv deplasarea la domiciliul beneficiarului.

Pentru a putea fi emise abonamentele lunare în cazul beneficiarilor noi și pentru vizarea abonamentelor cu continuitate, listele trebuie predate transportatorului cel târziu până în data de 25 a fiecărei luni.

Având în vedere cele de mai sus propunem aprobarea listelor cu beneficiari de gratuități pe raza municipiului Arad, în conformitate cu prevederile ordinului menționat, în contul lunii aprilie 2007 după cum urmează:

  • 1)    Tabel nominal cu persoanele cu handicap accentuat (majori și minori)

  • 2)    Tabel nominal cu persoanele cu handicap grav (majori și minori)

  • 3)    Tabel nominal cu asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav

DIRECTOR EXECUTIV,

jr. Xxxxxx Xxxx


ȘEF SERVICIU, Xxxxx Xxxxx


REFERENT,

Xxxxx Xxxxxx