Hotărârea nr. 40/2007

cu privire la aprobarea Studiului de Fezabilitate al obiectivului de investiție „Consolidare Sală Festivă Grup Școlar Industrial Aurel Vlaicu - Arad”

H O T Ă R Â R E A nr. 40 din 28 februarie 2007 cu privire la aprobarea Studiului de Fezabilitate al

obiectivului de investiție „Consolidare Sală Festivă Grup Școlar

Industrial Aurel Vlaicu - Arad”

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr. 9582/16.02.2007;

-raportul nr. 9585 din 16.02.2007 al Serviciului Reparații și Întreținere Imobile din cadrul Direcției Tehnice;

-prevederile Legii nr.273/ 2006privind finanțele publice locale, art. 44, alin.(1), conform căruia „documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum și cele din împrumuturi interne și externe, contractate direct de autoritățile administrației publice locale, se aprobă de către consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz”,

În temeiul prevederilor art.36 alin.(2) lit.”b”, alin (4) lit „d” și art.45 din Legea nr.215/2001, Legea administrației publice locale, republicată,

H O T Ă R Ă Ș T E

Art.1 Se aprobă „Studiul de Fezabilitate” al obiectivului de investiție „Consolidare Sală Festivă Grup Școlar Industrial Aurel Vlaicu - Arad”, cu caracteristicile și indicatorii tehnico-economici cuprinși în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2 Finanțarea obiectivului de investiție se va face din fonduri ale bugetului local ;i alte surse atrase.

Art.3 Prezenta hotărâre se comunică celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ                     SECRETAR

Xxxxxxxx-Xxxx NEAMȚ                           Xxxxx Xxxx

FS/FS

Anexa la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului

Arad nr. 40 din 28.02.2007

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI AI OBIECTIVULUI :

„Consolidare Sală Festivă Grupul Școlar Industrial Aurel Vlaicu Arad” Faza : SF

TITULAR :

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

BENEFICIAR:

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI :

A. Valoarea totală a investiției                                    : 954.184,85 lei*

din care C + M                                     : 733.692,85 lei*

B. Capacități

Clădire :

S construită = 333,24 mp S desfășurată = 666,48 mp H construită = 12,15 m Regim înălțime = P +1et.

V construcției = 3.800 mc

  • C. Durata de realizare a investiției :         12 luni

  • D. Eșalonarea investiției :                 Anul I-100%

  • E.  Finanțarea investiției se face din fonduri ale bugetului local și alte surse atrase conform listelor de investiții aprobate conform legii.

Valoarea este confidențială și se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor în conformitate cu indicii comunicați de Comisia Națională de Statistică.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxxx-Xxxx NEAMȚ

SECRETAR

Xxxxx Xxxx


FS/FS

PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 9582/16.02.2007

Primarul Municipiului Arad

În temeiul prevederilor art.46 din Legea nr. 215/2001 a Administrației Publice Locale și ale art. 37 (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 275/13 iulie 2004, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect :

Aprobarea „Studiului de Fezabilitate” a obiectivului de investiție „Consolidare Sală Festivă Grup Școlar Industrial Aurel Vlaicu - Arad”.

EXPUNERE DE MOTIVE

În urma expertizării tehnice a clădirii Sălii Festive a Grupului Școlar Industrial „Aurel Vlaicu” Arad, a rezultat necesitatea consolidării acesteia, deoarece nu mai prezintă siguranță în exploatare, motiv pentru care s-a efectuat studiul de fezabilitate.

Pentru îndeplinirea condițiilor stabilitate și siguranță, consider oportună consolidarea și modernizarea clădirii astfel încât să se poată desfășura activitățile didactice.

Având în vedere cele prevăzute mai sus, propun:

Adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri privind: aprobarea Studiului de Fezabilitate al obiectivului de investiție „Consolidare Sală Festivă Grup Școlar Industrial Aurel Vlaicu - Arad”.

PRIMAR,

Ing. Xxxxxxxx Xxxxx

FS/FS

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD

Serviciul Reparații și Întreținere Imobile

Nr. 9584/16.02.2007

RAPORT

al serviciului de specialitate

Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr. 9582/16.02.2007 a domnului

Xxxxxxxx Xxxxx, Primarul Municipiului Arad

Obiect :

- propunerea spre aprobare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: aprobarea Studiului de Fezabilitate al obiectivului de investiție : „CONSOLIDARE SALĂ FESTIVĂ GRUP ȘCOLAR INDUSTRIAL AUREL VLAICU ARAD”

Având în vedere:

Considerații de ordin general

Grupul Școlar Industrial Aurel Vlaicu este o instituție de stat în care funcționează clase de liceu și profesionale ,având peste 1.000 de elevi .Este amplasat în incinta cuprinsă între B-dul Decebal,str. R.Cărpinișan și B-dul. Dragalina, face parte din domeniul public al municipiului Arad. Funcționează în mai multe clădiri, iar accesul principal în incintă se asigură din B-dul Decebal.

Având în vedere starea tehnică a clădirii Sălii Festive în care funcționează și sala de sport ,s-a întocmit o expertiză tehnică din care a rezultat necesitatea consolidării unor elemente structurale ale construcției.

Cauzele care au condus la starea tehnică și capacitatea portantă insuficientă a elementelor de rezistență sunt :

  • -  pe durata existenței clădirea a suferit modificări privind compartimentările încăperilor

  • -   încărcările utile sunt mai mari decât cele inițiale

  • -   reparațiile nu s-au efectuat la timp ,finisajele sunt degradate

  • -   instalațiile sunt depășite fizic și moral fiind necesare lucrări de reparații

Prin lucrările propuse în Studiul de Fezabilitate se urmăresc următoarele aspecte:

  • - aducerea clădirii la nivelul exigențelor actuale și asigurarea rezistenței și stabilității în exploatare

- aducerea vestiarelor și a grupurilor sanitare la nivelul cerut de normele impuse de Direcția de Sănătate Publică

Suprafața construită Ac = 333,24 mp

Suprafața desfășurată Ad = 666,48 mp

Clădirea în care se află sala festivă este o clădire P+1et. compusă din 3 corpuri distincte și înălțimi la coamă diferite.

În corpul A se află cabinetul medical,vestiarele elevilor și biblioteca.

În corpul B se află sala de sport ,iar la etaj sala festivă și este corpul dominant ca înălțime.

În corpul C se află casa scării de acces.

Din punct de vedere arhitectural este o clădire simetrică cu un corp central și două corpuri laterale .

Clădirea este monumentală ,bogat ornamentată cu motive florale, fațada principală fiind împodobită cu coloane și capiteluri.

Studiul de fezabilitate s-a întocmit de către S.C. HELCON S.R.L

Considerații economice: Valoarea totală a investiției este de 954.184,85 lei din care valoarea lucrărilor de construcții montaj este de 733.692,85 lei.

Finanțarea acestui obiectiv de investiții se va face din fonduri ale bugetului local și fonduri ale Ministerului Educației și Cercetării .

Considerații tehnice

9

Clădirea a suferit modificări în timp, prin demolarea unui tronson care a determinat încărcări suplimentare și degradări structurale.

Structura planșeelor peste parter nu are capacitatea de preluare a încărcărilor suplimentare din funcțiunile actuale - sală de spectacole și bibliotecă.

În vederea aducerii structurii de rezistență la nivelul de exigență existent este necesară realizarea unor lucrări de consolidarea a structurii de rezistență.

Alimentarea cu apă:

Pentru alimentarea cu apă rece a clădirii se va executa , de la căminul de apometru o conductă din polietilenă de înaltă densitate PE HD 100 Dn 50mm,în lungime de 20 m

Apa caldă menajeră se va alimenta din punctul termic din incintă .Conducta exterioară de apă caldă se va executa din țeavă de polietilenă preizolată, Dn 40mm.

Canalizare menajeră

Apa menajeră se va evacua în conducta exterioară de canalizare .

Canalizarea pluvială

Apa pluvială se va colecta prin jgheaburile și burlanele clădirii și se va evacua în canalizarea existentă.

Instalația de încălzire

9

Instalația de încălzire se va realiza din conducte de oțel și radiatoare din tablă de oțel. Instalația se va executa aparent, iar radiatoarele se vor echipa cu ventile termostatice și de aerisire. Alimentarea cu agent termic se va realiza din rețeaua termică din incintă .

Instalația electrică

9

Clădirea este alimentată cu energie electrică printr-un branșament subteran trifazat care alimentează tabloul electric de distribuție

Având în vedere că prin consolidarea executată se va interveni și asupra circuitelor electrice se propune înlocuirea în totalitate a instalațiilor electrice .Conductorii,cablurile ,corpurile de iluminat vor fi de tip omologat conform normelor CE și ISO.

Considerații juridice

Propunerea de aprobare a ,,Studiului de fezabilitate al obiectivului de investiție: Consolidare Sală Festivă Grup Școlar Industrial A.Vlaicu Arad” se face în conformitate cu:

-prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale ,art.44,alin.1 conform căruia documentațiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiții noi ,a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale ,precum și cele din împrumuturi interne și externe , contractate direct de autoritățile administrației publice locale , se aprobă, de către autoritățile deliberative “

-prevederile art. 38,alin.(1)și art.46 alin.(1) din legea nr.215/2001,Legea Administrației Publice locale cu modificările și completările ulterioare.

Față de cele de mai sus considerăm oportună adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea Studiului de Fezabilitate al obiectivului de investiții ,,Consolidare Sală Festivă Grup Școlar Industrial Aurel Vlaicu Arad

DIRECTOR EXECUTIV ,

ȘEF SERVICIU, ing. Giurgiu Lucia


Ing. Xxxx Xxxxxx

FS/FS

FS/FS

PMA-S1-02


verificat LS

ex.3

Dosar sed. CLMA 28 02 2007