Hotărârea nr. 126/2007
privind înființarea Serviciului public de administrare a activității de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân și delegarea directă a gestiuniiROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.126 din 31 mai 2007
privind înființarea Serviciului public de administrare a activității de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite sau staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân și delegarea directă a gestiunii
Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere:
-
- inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.26401 din 24.04.2007;
-
- raportul Direcției Tehnice nr. 26401 din 24.04.2007;
-
- avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-
- prevederile Legii nr. 421/2002, cu modificări și completări ulterioare, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenurile aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale;
-
- prevederile Hotărârii nr. 156/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 421/2002;
-
- prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, cu completări și modificări ulterioare, privind circulația pe drumurile publice;
-
- prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
-
- prevederile Ordonanței Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local aprobată modificări prin Legea nr. 3/2003;
-
- prevederile Hotărârii Guvernului nr. 955/2004, pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local;
În temeiul art.36, alin.(2), lit.”d”, alin.(5), lit. „a”, art.45 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată,
H O T Ă R Ă Ș T E
Art. 1. Se aprobă înființarea Serviciului public de administrare a activității de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân.
Art. 2. Se aprobă gestiunea directă a Serviciului public de administrare a activității de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân.
Art. 3. Prezenta hotărâre se va comunica tuturor celor interesați către Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Xxxxxxxx Xxxxx
FC/FC verificat LS ex.3 Dosar sed. CLMA 31 05 2007
SECRETAR
Xxxxx Xxxx
Cod PMA-S1-02
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr nr.26401 din 24.04.2007;
Primarul Municipiului Arad,
Având în vedere :
- prevederile Ordonanței de Guvern nr.71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local .
În temeiul prevederilor art. 45 din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, și ale art.58 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 196 din 25 iunie 2002, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect „înființarea serviciului public de administrare a activității de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân din municipiul Arad și delegarea directă a gestiunii”, în susținerea căruia formulez următoarea:
EXPUNERE DE MOTIVE
Având în vedere prevederile art. 7, art. 10 alin.(2) și art. 11 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat, prin care înființarea, organizarea, coordonarea și reglementarea serviciilor de administrare a domeniului public și privat constituie dreptul exclusiv al autorității administrației publice precum și concluziile studiului de fundamentare aprobat prin H.C.L.M. nr125/2007.
P R O P U N
Aprobarea înființării Serviciului public de administrare a activității de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân și delegarea directă a gestiunii. Gestiunea serviciului public de administrare a activității de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân din municipiul Arad se realizează prin intermediul compartimentului de specialitate Serviciul Ridicări Vehicule.
PRIMAR,
Ing. Xxxxxxxx Xxxxx
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA TEHNICĂ
NR .26401 din 24.04.2007;
RAPORT
al serviciului de specialitate
Referitor la : expunerea de motive înregistrată cu nr. nr.26401 din 24.04.2007 a d-lui Xxxxx Xxxxxxxx, Primarul Municipiului Arad;
Obiect: propunerea de aprobare a Studiului de fundamentare privind înființarea serviciului public de administrare a activității de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân.
Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat, în baza căreia înființarea, organizarea, coordonarea și reglementarea serviciilor de administrare a domeniului public și privat constituie dreptul exclusiv al autorității administrației publice și alegerea formei de gestiune a serviciilor de administrarea domeniului public și privat se face prin Hotărâre de consiliu local,
PROPUNEM
Aprobarea înființării serviciului public de administrare a activității de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite și staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân din municipiul Arad și delegarea directă a gestiunii.
DIRECTOR EXECUTIV
ing. Xxxxxx Xxxx
DIRECTOR EXECUTIV ADJ., ing. Xxxx Xxxxx
