Hotărârea nr. 102/2007

cu privire la repartizarea locuinței situată în Arad, str. Dumbrava Roșie nr.2, ap.x, corp B, d-lui Xxxx Xxxxx

H O T Ă R Â R E A nr. 102 din 26 aprilie 2007

cu privire la repartizarea locuinței situată în Arad, str. Dumbrava Roșie nr.2, ap.x, corp B, d-lui Xxxx Xxxxx

Având în vedere :

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 17545 din 21 martie 2007 ;

-raportul nr. 17547 din 21 martie 2007 al Serviciului Fond Locativ, din cadrul Direcției Tehnice a Primăriei Municipiului Arad;

-raportul nr. 17838 din 21 martie 2007 al Biroului Înteținere și Reparații Fond Locativ;

-fotografii ale imobilului situat în Arad, str. Gr. Alexandrescu nr.2A;

-declarația pe proprie răspundere a chiriașului Xxxx Xxxxx;

-avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

-prevederile art. 21 și art. 27 din Legea locuinței nr.114/1996 - republicată;

-prevederile art. 32 din Hotărârea Guvernului nr.1275/2000, privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.114/1996 - republicată;

În baza drepturilor conferite prin art. 36, alin. (2), lit. „c” și art. 45 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, adoptă prezenta

Art.1. Se aprobă repartizarea locuinței situată în Arad, str. Dumbrava Roșie nr.2, ap.x, corp B, compusă din cameră, bucătărie, cămară de alimente, d-lui Xxxx Xxxxx.

Art.2. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primăria Municipiului Arad și se va comunica celor interesați prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

SECRETAR

Xxxxx Xxxx


PMA-S1-02


Xxxxxxxx Xxxxx

FC/FC

verificat LS

ex.2

Dosar sed. CLMA 26.04.2007

EXPUNERE DE MOTIVE

Nr............./..............2007

Referitor la: raportul Biroului Întreținere și Reparații Fond Locativ din cadrul Serviciului Fond Locativ al Primăriei Municipiului Arad, care solicită adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Arad privind emiterea unui ordin de repartiție pentru locuința situată în Arad, str. Dumbrava Roșie nr.2, ap.x, corp B pentru numitul Xxxx Xxxxx,

Având în vedere: faptul că locuința ocupată cu contract de închiriere de către numitul Xxxx Xxxxx, situată în Arad, str. Gr. Alexandrescu nr.2A, ap.x este într-o avansată stare de degradare, existând pericolul iminent de prăbușire și faptul că susnumitul a acceptat rezilierea contractului prin acordul părților condiționat de primirea unei alte locuințe,

Considerăm oportună: adoptarea unei hotărâri pentru emiterea unui ordin de repartiție pentru locuința situată în Arad, str. Dumbrava Roșie nr.2, ap.x,corp B pentru d-nul Xxxx Xxxxx.

PRIMAR,

Ing. Xxxxxxxx Xxxxx

R A P O R T al Serviciului Fond Locativ

Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr.________/________2007, a

Primarului Municipiului Arad, ing. Xxxxxxxx Xxxxx;

Obiect: propunerea de aprobare a repartizării unei locuințe fond de stat, locuință situată în Arad, str. Dumbrava Roșie nr.2, ap.x, corp B numitului Xxxx Xxxxx.

Având în vedere:

Faptul că, prin raportul Biroului de Întreținere și Reparații Fond Locativ, se solicită adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Arad, privind emiterea unui ordin de repartiție pentru locuința fond de stat situată în Arad, str. Dumbrava Roșie nr.2, ap.x, corp B numitului Xxxx Xxxxx, întrucât acesta locuiește cu forme legale, respectiv în baza contractului de închiriere nr.944/18.06.2004 în locuința situată în Arad, str. Gr. Alexandrescu nr.2A, ap.x.

Întrucât acest imobil este în stare de degradare avansată și nu mai prezintă siguranță în exploatare, existând pericol iminent de prăbușire datorat sustragerii de material lemnos de la planșee, iar reparații în vederea recondiționării acestuia nu se pot realiza, deoarece imobilul este revendicat, ținând cont și de faptul că numitul Xxxx Xxxxx a acceptat rezilierea contractului de închiriere prin acordul părților, pentru a evita pericolul la care se expune în caz de prăbușire, până la pierderi de vieți omenești, considerăm oportună evacuarea sa de urgență și atribuirea unei alte locuințe fond de stat.

Având în vedere aceste aspecte,

PROPUNEM:

Repartizarea locuinței situată în Arad, str. Dumbrava Roșie nr.2, ap.x, corp B, numitului Xxxx Xxxxx.

Viceprimar,                                           Director Executiv Adj.,

Ec. Xxxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx                            Ing. Xxxx Xxxxx

Șef Serviciu,

Ec. Xxxxxx Xxxxxxxx