Hotărârea nr. 95/2006

privind aprobarea Studiului de Fezabilitate "Modernizare puncte termice"

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr. 95 din 6 aprilie 2006 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate “ Modernizare puncte termice“

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr. 14270 din 31.03.2006;

  • -raportul Biroului Societăți Comerciale, înregistrat cu nr. 14271 din 31.03.2006;

  • -avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

-prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.48/2004, pentru adoptarea unor măsuri privind furnizarea energiei termice populației, pentru încălzirea locuinței și prepararea apei calde de consum, prin sisteme publice centralizate de alimentare cu energie termică,

-prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad,nr. 56/2005, pentru aprobarea Strategiei locale privind alimentarea cu energie termică în sistem centralizat,

În temeiul prevederilor art. 38 lit. „m”, precum și ale art. 46 din Legea nr.215/2001, a administrației publice locale,

H O T Ă R Ă Ș T E

Art.1. (1) Se aprobă Studiul de Fezabilitate “ Modernizare puncte termice “, conform Proiect nr. 3 / 2006, depus de către SC CET Arad SA.

  • (2)    Se aprobă caracteristicile și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiție conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Obiectivul se va finanța din fonduri ale bugetului de stat.

Art.3. Prezenta hotărâre se va comunica tuturor celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxxx Xxxxxx

SECRETAR Xxxxx Xxxx


Anexa la Hotărârea nr. 95 din 6.04.2006 a Consiliului Local al Municipiului Arad

Caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului Studiului de Fezabilitate - “Modernizare puncte termice"

Titular: Municipiul Arad - Consiliul Local al Municipiului Arad

Ordonator prncipal de credite: Primarul Municipiului Arad

Ordonator terțiar de credite: SC CET Arad SA

Indicatori Tehnico-economici :

  • 1.    Valoarea totală : 1.943,36 mii lei

Din care C + M : 1.006,24 mii lei

  • 2.    Eșalonarea investiției:

Valoarea investiției / C + M = 1.943,36/1.006,24 = 1,9

  • 3.    Durata de realizare a investiției: 10 luni

  • 4.    Capacități:

puncte termice modernizate: 6 PT

energie termică distribuită pentru încălzire: 37,6 Gcal

energie termică pentru prepararea apei calde de consum P + 4: 21,3 Gcal

energie termică pentru prepararea apei calde de consum P + 10: 6,8 Gcal

  • 5.    Durata de recuperare a investiției T = 7,77 ani. Durata de recuperare a investiției este mai mică decât D (durata de viață a investiției) = 15 ani și se încadrează în duratele de recuperare uzuale în domeniul energetic.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxxx Xxxxxx

SECRETAR

Xxxxx Xxxx


PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD

Nr ______din _________

Având în vedere:

-prevederile Ordonanței de Urgență nr. 48 / 2004, pentru adoptarea unor măsuri privind furnizarea energiei termice populației, pentru încălzirea locuinței și prepararea apei calde de consum, prin sisteme publice centralizate de alimentare cu energie termică,

-Strategia locală privind alimentarea cu energie termică în sistem centralizat, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad, nr. 56/24 martie 2005,

În temeiul prevederilor art. 46, alin. 5 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad, aprobat prin Hotărârea nr. 275 din 13 iulie 2004, îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect ” Modernizare puncte termice “

E X PU N E RE D E M O T I V E :

Conform Ordonanței de Urgență nr. 48/2004 începând cu anul 2005 sumele alocate de la bugetul de stat pentru subvenționarea energiei termice livrate populației prin sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termică în scopul încălzirii locuinței și preparării apei calde de consum se diminuează anual, cu o cotă de 33% în primul an, de 66% în al doilea an și de 100% în al treilea an, raportate la sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru subvenționarea energiei termice livrate populației, prevăzute pentru anul 2004.

Aceste sume se utilizează pentru retehnologizarea, modernizarea și dezvoltarea sistemelor centralizate de producere și distribuție a energiei termice, în vederea reducerii costurilor de producție și eliminării treptate a subvențiilor, până în anul 2007, pentru energia termică livrată populației.

Tema cu fundamentarea necesității și oportunității a Studiului de fezabilitate “Modernizare puncte termice” :

  • -    adaptarea la noile condiții economice presupune și asigurarea unor servicii performante cu cheltuieli cat mai mici. În cadrul activității de termoficare, un element ce poate duce la micșorarea acestor cheltuieli este reducerea costurilor de întreținere și exploatare, cum ar fi reducerea consumului de energie electrică activă și reactivă pentru pomparea apei reci și a apei calde menajere la stațiile de hidrofoare din punctele termice ce alimentează imobilele cu mai mult de 4 nivele .

  • -    în prezent punctele termice PT 1 Gara, 1 Micalaca, 2 Miron Costin, 23, 2/l, UTA sunt dotate cu schimbătoare de căldură tubulare din oțel B 85 8*3 pentru circuitul de încălzire și schimbătoare de căldură din oțel și alamă B 55 8*3 pentru prepararea apei calde de consum. În vederea reducerii costurilor de exploatare prezenta documentație prevede reproiectarea instalațiilor din cele 6 puncte termice. Punctele termice sunt prevăzute a fi cu racordare indirectă a instalației de încălzire și preparare a a.c.c. în două trepte, serie-paralel, cu acumulare. Pentru realizarea acestei modernizări pe langa utilajele nou dimensionate prevăzute a se monta în fiecare punct termic sunt necesare și lucrări de reparatii și refacere a constructiei imobilului in care este amplasat punctul termic ( învelitoare, terasă, finisaje interioare )

  • -    modernizarea instalațiilor termice a punctelor termice prevede inlocuirea schimbătoarelor de caldură clasice tubulare cu schimbatoare de caldură in placi, inlocuirea pompelor existente cu altele noi cu un consum de energie electrică mai scăzut și implementarea unei instalații de automatizare compuse din regulatoare de temperatură atât pentru circuitul de incalzire cat si pentru cel de preparare al apei calde de consum și a unui regulator de presiune montat pe racordul de agent termic primar. Instalația de automatizare mai conține și traductoarele necesare urmăririi parametrilor de funcționare a punctului termic și transmiterea acestor date la distantă .

Având în vedere cele de mai sus, consider oportun, aprobarea Studiului de Fezabilitate privind “ Modernizare puncte termice “ conform Proiect nr. 3 / 2006, depus de către SC CET Arad SA .

PRIMAR ing. Xxxxxxxx Xxxxx

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD

BIROUL SOCIETĂȚI COMERCIALE

NR.______/ ___________

RAPORT

al serviciului de specialitate

Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr.______ din ___________, a

domnului Xxxxxxxx Xxxxx, Primarul Municipiului Arad

Obiect: Aprobarea Studiului de fezabilitate “Modernizare puncte termice” conform Proiect nr. 3 / 2006, depus de către SC CET Arad SA .

Având în vedere:

Considerații de ordin general

Sistemul actual de asigurare a energiei termice pentru încălzire și prepararea apei calde de consum este un sistem clasic, cu puncte termice de cvartal și distribuție a agentului termic secundar la consumator printr-o rețea formată din 2 conducte pentru încălzire și 2 sau 4, funcție de regimul de presiune , pentru apa caldă de consum. Principalele dezavantaje ale acestui sistem sunt pierderile foarte mari de energie termică și cheltuielile ridicate de exploatare și întreținere .

Considerații economice

În anul 2006, sumele alocate de la bugetul de stat pentru subvenționarea energiei termice livrate populației prin sistemele publice centralizate de alimentare cu energie termică în scopul încălzirii locuinței și preparării apei calde de consum se diminuează cu o cotă de 66%, din sumele defalcate din TVA, prevăzute pentru anul 2005 .

Conform art. 2 din OUG nr.48/2004, pentru adoptarea unor măsuri privind furnizarea energiei termice populației, pentru încălzirea locuinței și prepararea apei calde de consum, prin sisteme publice centralizate de alimentare cu energie termică, sumele astfel disponibilizate se utilizează pentru retehnologizarea, modernizarea și dezvoltarea sistemelor centralizate de producere și distribuție a energiei termice, în vederea reducerii costurilor de producție și eliminării treptate a subvențiilor pentru energia termică livrată populației

Considerații tehnice

Fundamentarea necesității și oportunității a Studiului de fezabilitate “Modernizare puncte termice” :

  • -    adaptarea la noile condiții economice presupune și asigurarea unor servicii performante cu cheltuieli cat mai mici. În cadrul activității de termoficare, un element ce poate duce la micșorarea acestor cheltuieli este reducerea costurilor de întreținere și exploatare, cum ar fi reducerea consumului de energie electrică activă și reactivă pentru pomparea apei reci și a apei calde menajere la stațiile de hidrofoare din punctele termice ce alimentează imobilele cu mai mult de 4 nivele .

  • -    în prezent punctele termice PT 1 Gara, 1 Micalaca, 2 Miron Costin, 23, 2/l, UTA sunt dotate cu schimbătoare de căldură tubulare din oțel B 85 8*3 pentru circuitul de încălzire și schimbătoare de căldură din oțel și alamă B 55 8*3 pentru prepararea apei calde de consum. În vederea reducerii costurilor de exploatare prezenta documentație prevede reproiectarea instalațiilor din cele 6 puncte termice. Punctele termice sunt prevăzute a fi cu racordare indirectă a instalației de încălzire și preparare a a.c.c. în două trepte, serie-paralel, cu acumulare. Pentru realizarea acestei modernizări pe langa utilajele nou dimensionate prevăzute a se monta în fiecare punct termic sunt necesare și lucrări de reparatii și refacere a constructiei imobilului in care este amplasat punctul termic ( învelitoare, terasă, finisaje interioare )

- modernizarea instalațiilor termice a punctelor termice prevede inlocuirea schimbătoarelor de caldură clasice tubulare cu schimbatoare de caldură in placi, inlocuirea pompelor existente cu altele noi cu un consum de energie electrică mai scăzut și implementarea unei instalații de automatizare compuse din regulatoare de temperatură atât pentru circuitul de incalzire cat si pentru cel de preparare al apei calde de consum și a unui regulator de presiune montat pe racordul de agent termic primar. Instalația de automatizare mai conține și traductoarele necesare urmăririi parametrilor de funcționare a punctului termic și transmiterea acestor date la distantă .

Considerații juridice

Sumele disponibilizate se acordă numai în condiții justificate, pe bază de studii de fezabilitate prezentate de către operatorii producători și/sau distribuitori de energie termică în sistem centralizat, însușite de autoritățile administrației publice locale și avizate de către Ministerul Administrației și Internelor conform art.2 alin 2 al OUG nr.48/2004.

PROPUNEM

Aprobarea Studiului de fezabilitate “Modernizare puncte termice “conform Proiect nr. 3 / 2006, depus de către SC CET Arad SA .

Șef Birou societăți comerciale Xxxxxxx Xxxxxxxx