Hotărârea nr. 115/2006

privind aprobarea listelor aferente lunii mai 2006 cu beneficiarii de gratuități pe mijloacele de transport în comun în municipiul Arad în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 290/609/2003

ROMÂNIA JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr. 115 din 11 aprilie 2006

privind aprobarea listelor aferente lunii mai 2006 cu beneficiarii de gratuități pe mijloacele de transport în comun în municipiul Arad în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 290/609/2003

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu numărul 15.374 din 7.04.2006;

-raportul Serviciului Prestații Sociale din cadrul Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară înregistrat cu numărul 3.457 din 7.04.2006;

-prevederile art. 18 alin. (1) lit. „j” și „k” și ale art. 19 alin. (1) lit. „g” și „h” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap;

-prevederile Legii nr. 519/2002 privind aprobarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/1999;

-prevederile Ordinului nr. 290/609/2003 a Secretariatului General al Guvernului și Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței privind aprobarea normelor metodologice în vederea acordării de gratuități pe mijloacele de transport în comun din mediul urban pentru persoanele cu handicap grav și accentuat (minori și majori) și pentru asistenții personali sau însoțitorii acestora;

-prevederile Ordinului nr. 97/255/2006 privind modificarea art. 2 din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului și al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 290/609/2003;

-avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,

În temeiul prevederilor art. 38 lit. „s” și art. 46 din Legea nr. 215/ 2001, privind administrația publică locală

H O T Ă R Ă Ș T E

Art.1.


Se aprobă în contul lunii mai 2006 listele cu beneficiarii de gratuități la transportul în comun în municipiul Arad, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 290 / 609 / 2003.

Art.2. Listele cuprind un număr total de 619 beneficiari și fac obiectul celor trei anexe care sunt parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:

Anexa

persoane;

Anexa

persoane;

Anexa


nr. 1


nr. 2


nr. 3


Tabel nominal cu persoanele cu handicap accentuat; listă ce cuprinde un număr de 272


Tabel nominal cu persoanele cu handicap grav; listă ce cuprinde un număr de 214


Tabel nominal cu asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav; listă ce cuprinde


un număr de 133 persoane.

Art.3. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din cadrul Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară și se va comunica celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.

PRESEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxxxx Xxxxxx

SECRETAR Xxxxx Xxxx


Anexa nr.1 la Hotărârea

Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 115 din 11.04.2006

T A B E L N O M I N A L cu persoanele cu grad accentuat de handicap, care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport urban în conformitate cu Ord. 290/609/2003.

MAI 2006

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

MAJORI

1.

Xxxxx Xxxxx

Cenad 6 bl 232 ap xx

Mai 2006

2.

Xxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxx nr. 17

Dec 2006

3.

Xxxxxx Xxxxxxx

Dorului nr. 30, bl. B8, ap. xx

Sept 2006

4.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Beiuș bl. 613, ap. xx

Febr 2007

5.

Xxxxxx Xxxxx

Tr. Corcheș nr 23

Permanent

6.

Xxxxxxxxx Xxxxxx Xxxx

Xxxxx bl. Y12, ap. x

Dec 2006

7.

Xxxxxx Xxxxxxxxx

Nucet nr. 1, bl. 543, ap. x

Febr 2007

8.

Xxxxx Xxxxx

X. Xxxxx nr. 2-4

Oct 2006

9.

Xxxxx Xxxxx Xxxxxxxxx

X X Xxxxxxxxx nr. 13, ap. x

Febr 2007

10.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxx Xxxx nr. 1

Febr 2007

11.

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxx nr. 34

Martie 2007

12.

Xxxxxxx Xxxxxx

Revoluției nr 35

Iunie 2006

13.

Xxxxx Xxxxx

X Xxxxxx nr 2 ap x

Mai 2006

14.

Ballrreich Haricocopper

Sirlig

I Antonescu nr. 1, bl. C, ap.

x

Martie 2007

15.

Xxxxx Xxxxxx-Xxxxx

X. Xxxxxxxx bl. P5, ap. x

Iulie 2006

16.

Xxxxx Xxxxxxx

X. Xxxxxxxxx nr.51

Nov 2006

17.

Băbțan Vioara

Xx Xxxxx nr. 33

Iunie 2006

18.

Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxxx nr. 14, bl. b , ap.

xx

Martie 2007

19.

Xxxxxx Xxxxxxxx

X Xxxxxxx nr. 40

Oct 2006

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

20.

Xxxxxx Xxxx

Stupilor A38, sc. B, ap. x

Permanent

21.

Xxxxx Xxxx Xxxxxx

X Xxxxxx nr. 8 ap x

Mai 2006

22.

Xxxxxx Xxxxxxx

Mioriței 34 bl 165 sc. B ap x

Mai 2006

23.

Xxxxx Xxxxxx Xxxxx

Xxxxxxx Xxxxx nr. 69

Permanent

24.

Xxxxxxxxx Xxxxx Xxxxxxx

Săvîrșin bl. 173, ap. xx

Iulie 2006

25.

Xxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxx I nr. 13

Permanent

26.

Xxxxx Xxxxxx Xxxxxxx

Pionerilor bl. 56, sc. d, ap. xx

Martie 2007

27.

Xxxxx Xxxxxxx

Al Agnita bl I sc B ap x

Permanent

28.

Xxxxxx Xxxx

Xxx Xxxxxxx bl. 301, ap. xx

Martie 2007

29.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

p-ța Sporturilor bl. 24, ap.

xx

Permanent

30.

Xxxxxx Xxxxxxx

Xx cel Mare bl 12 sc B ap xx

Iulie 2006

31.

Xxxxx Xxxxxx Xxxxxxx

Grâului nr. 14

Martie 2007

32.

Xxxxx Xxxxxxx

Dezna 2 bl X10 sc. C ap xx

Permanent

33.

Xxxxxxx Xxxxxxxx

Dezna bl. x 12, sc. A, ap.xx

Oct 2006

34.

Xxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxxxx bl 19A ap x

Permanent

35.

Xxxxxx Xxxxxx

Simfoniei bl. 242, ap. xx

Sept 2006

36.

Xxxxxxx Xxxxxxxxx

Romanilor bl. A3, ap. x

Nov 2006

37.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Revoluției nr. 76 ap 5a

Permanent

38.

Catra Daniel

Al Russo nr. 7 bl. A3 ap x

Permanent

39.

Xxxxx Xxxxx Xxxxx

Neptun bl. Y3, ap. xx

Martie 2007

40.

Xxxxx Xxxxx

Xxxxxxxx nr. 10 A

Febr 2007

41.

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Trandafirilor nr. 14

Iunie 2006

42.

Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxx

X. Xxxxxx bloc I4-2, ap. xx

Ian 2007

43.

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Xx Xxxxxxx bl. C1, ap. xx

Permanent

44.

Xxxxx Xxxx

Al Neptun nr. 3 bl Y6 ap. x

Permanent

45.

Xxxx Xxxxx

Romanilor bl. A2-2, ap. x

Ian 2007

46.

Xxxxxxx Xxxxx-Xxxxxx

X Xxxxx bl. 5, ap. xx

Nov 2006

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

47.

Xxxxxxx Xxxx

Abrud bl. 127, ap. xx

Martie 2007

48.

Xxxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx

Azuga nr. 1 bl. F, ap. xx

Dec 2006

49.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxx bl. Y12, ap. x

Nov 2006

50.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Ciobanului nr. 24 bl 615 ap

x

Permanent

51.

Xxxxxxxx Xxxx

Frauții Neuman bl A sc. A ap

x

Permanent

52.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Transilvaniei nr. 14 ap x

Permanent

53.

Xxxxxxx Xxxxx Xxxxxxx

Făget nr. 4, bl. G, ap. xx

Aug 2006

54.

Xxxxxx Xxxxx

Pelinului nr.2-6, sc. A, ap. x

August 2006

55.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Xxxxx nr. 1 bl. 701, ap. x

Nov 2006

56.

Xxxxxx Xxxxx

X. Xxxxxxxx bl. P5, ap. xx

Sept 2006

57.

Xxxxxx Xxxxxxxx

X Xxxx Xxxx nr. 99

Permanent

58.

Xxxxxx Xxxxxxx

Molidului nr. 26

Ian 2007

59.

Xxxxxxx Xxxxx

X Xxxxx 2 bl 536 ap xx

Mai 2006

60.

Xxxxxxx Xxxxxxx Xxxxx

Lacului bl. L3, ap. x

Oct 2006

61.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxxx 6 bl A49 ap xx

Iunie 2006

62.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

p-ța Catedralei nr. 7, ap. x

Permanent

63.

Xxxx Xxxxx Xxxxxx

Predeal bl. 1B2, ap. xx

Aug 2006

64.

Xxxxx Xxxxxxx

Miraj nr. 1

Permanent

65.

Xxxxxx Xxxxxx

Haiducilor bl D-2 sc B ap xx

Permanent

66.

Xxxx Xxxxxx Xxxxxx

Poetului bl. A40, ap. x

Oct 2006

67.

Denim Mihai

Al Ulise bl Y9B sc. A ap xx

Iunie 2006

68.

Xxxxxx Xxxxxxxx

C -lea Timișorii nr. 48

Permanent

69.

Xxxxx Xxxxxx-Xxxxx

Streiului bl. 29, ap. xx

Iulie 2007

70.

Xxxxxxxx Xxx

Xxxxxxx nr. 309

Febr 2007

71.

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxx Xxxxxx nr. 3

Permanent

72.

Xxxxxx Xxxxxxxx

X Xxxxxx bl Z28 sc A ap xx

Permnent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

73.

Xxxxxx Xxxxxxxxx

Saturn bl. A12, ap. x

Dec 2006

74.

Xxxx Xxxxxx

Postavului bl. S2-3, ap. xx

Oct 2006

75.

Xxxxxxxxxx Xxxxxxx

Bodrogului nr. 5

Iunie 2006

76.

Xxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Tușnad bl 521 ap xx

Permanent

77.

Xxxxx Xxxxxxx

Privighetorii nr. 1

Nov 2006

78.

Xxxxxxx Xxxx

6Vânători 53 bl Gars scA

ap44

Permanent

79.

Xxxxxxx Xxxxxx

6Vânători 53 bl Gars scA ap

xx

Permanent

80.

Xxxxxx Xxx

Xxxxx Xxxx nr 10

Permanent

81.

Feți Xxxxxx Xxxxx

Condurașilor bl. 61, ap. xx

Ian 2007

82.

Fiț Florin

Saturn bl. A12, sc. B, ap. x

Febr 2007

83.

Xxxxx Xxxxxxxx

Ciocârliei nr. 1, ap. x

Permanent

84.

Xxxxx Xxxx-Xxxxx

Ciocârliei nr 1 ap x

Permanent

85.

Xxx Xxxxxxxx

Xxxxxx bl Z 26 sc A ap x

Permanent

86.

Xxxxx Xxxxxx

Xx Xxxxxxx bl B17 sc C ap xx

Mai 2006

87.

Xxxx Xxxxxxx

Gr. Alexandrescu nr. 35, ap x

Sept 2006

88.

Xxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx

Xxx Frumos bl. A1-4, ap. x

Dec 2006

89.

Xxxxxxxxx Xxxxxxxx

X. Xxxxx nr. 14, ap. x

Nov 2006

90.

Xxxxxx Xxxxxx

Saturn 6 bl A19 sc B ap x

Iunie 2006

91.

Xxxxxx Xxxxxx

X Xxxxxx nr 4 ap x

Permanent

92.

Xxx Xxxxxx

X Xxxxxxx nr 38

Iunie 2006

93.

Xxxxxx Xxxxxx

Condurașilor bl 61 sc B ap19

Mai 2006

94.

Xxxxxx Xxxxxxx

X X Xxxxxxxxxxx nr 144

Permanent

95.

Xxx Xxxxxxx

Mioriței 33 bl 178 sc D ap x

Permanent

96.

Xxx Xxxxxx-Xxxxxxx

Mioriței 33 bl 178 sc D ap

x

Permanent

97.

Xxxxx Xxxxxx

Xx Xxxxxxxx nr 12 ap x

Mai 2006

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

98.

Xxxxx Xxxxxxxx

Xxx-Frumos bl A2 sc A ap x

Permanent

99.

Xxxxx Xxx

M eminescu nr. 11, ap. x

Aug 2006

100.

Xxxx Xxxxx Xxxxxx

Semenicului nr 26

Permanent

101.

Xxxxxx Xxxxxx-Xxxx

Stupilor bl. 38, sc. B, ap. x

Nov 2006

102.

Xxxx Xxxx Xxxxx

X Xxxxxxxx bl 2 sc A ap x

Permanent

103.

Xxxxxx Xxxxxxxxx

Micalaca bl 316 sc B ap xx

Permanent

104.

Xxxxxxx Xxxxxx

Preparandiei nr. 59

Febr 2007

105.

Xxxxx Xxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx Xxxx Xxxx nr 148

Mai 2006

106.

XxxxxxxxxxXxxxxxxxxx

Xxx Xxxxx nr. 14

Permanent

107.

Xxxxxx Xxxxx

Abrud nr. 103. bl. 127, ap.

xx

Permanent

108.

Xxxxxx Xxxxxx

Hațeg bl. 5/III, sc. B, ap. xx

Permanent

109.

Xxxx Xxxxxxxxx

P-ța Sporturilor 9 bl 24 ap

xx

Permanent

110.

Xxxx Xxxxxx

p-ța Spitalului bl. 1A, ap.xx

Iulie 2006

111.

Xxxx Xxxx

X Xxxxxx bl Z24 Sc B ap x

Permanent

112.

Xxxxxx Xxxxxx

Tr Corcheș nr 13

Permanent

113.

Xxxxx Xxxxxx

Gării bl. E, sc. A, ap. x

Permanent

114.

Xxxxx Xxxxxxx

Borsec bl. 602, ap. x

Permanent

115.

Xxxxx Xxxxx Xxxx

Predeal bl. 2B, sc. B, ap. xx

Martie 2007

116.

Xxxxx Xxxxx

X Xxxxx nr 45

Permanent

117.

Xxxxx Xxxxxx

B-dul Dragalina 38 bl A1 sc A ap x

Iunie 2006

118.

Xxxxx Xxxxxx

Salcâmului nr 23

Permanent

119.

Xxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxxx 38 bl A1 sc a ap x

Iunie 2005

120.

Xxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx bl. 189, ap. x

Dec 2006

121.

Xxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx

Porumbiței nr. 37

Febr 2007

122.

Lăcătuș Argentina

Veseliei nr. 34

Ian 2007

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

123.

Xxxxx Xxxxx-Xxxxxxx

Al Tomis bl X6 sc D ap xx

Permanent

124.

Xxxxxx Xxxx

X Xxxxxx nr 40

Permanent

125.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxx bl. Y8, ap. xx

Nov 2006

126.

Xxxxx Xxxxxx

Xx cel Mare bl 4 sc A ap xx

Permanent

127.

Xxxxxxxx Xxxxx

Tarafului nr. 5

Iulie 2006

128.

Xxxxxxx Xxxxx

Poetului bl. Z12, ap. xx

Sept 2006

129.

Xxxxxx Xxxxx

Călimănești nr 9 bl30 ap20

Permanent

130.

Xxxxxx Xxxx

Albinelor nr 5

Permanent

131.

Xxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxxxxxx nr 17

Permanent

132.

Xxxx Xxxxxx

Spl Magheru bl. 366, ap26

August 2006

133.

Xxxxxx Xxxxx

M Eminescu nr 10 ap xx

Mai 2006

134.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

X Xxxx nr 39 ap x

Mai 2006

135.

Xxxxxx Xxxxxx

X X Xxxxxxxxxxx nr 3 ap x

Permanent

136.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

P-ța Veche nr. 7, ap. x

Nov 2006

137.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

St. Aug. Doinaș nr.1-3, ap x

Aug 2006

138.

Xxxxx Xxxxxx Xxxxxxx

Gogol nr. 8, ap. xx

Nov 2006

139.

Xxxxxx Xxx

X Xxxx bl 110 sc A ap xx

Permanent

140.

Xxxxx Xxxxxx

Sînzienelor nr. 31

Sept 2006

141.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx bl. B16, ap. xx

Aug 2006

142.

Maur Xxx Xxxxxxx

X Xxxxxxxxx bl 332 sc B ap

x

Permanent

143.

Xxxxx Xxxxxx

B-dul Decebal nr.38

(Adăpostul de noapte)

Iulie 2006

144.

Xxxxxxxxxxxx Xxxxxxx

Sălcuța nr. 8

Nov 2006

145.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx nr 1/A

Mai 2006

146.

Xxxxx Xxxxxx Xxxx

P-ța Sporturilor 3 bl 45 ap x

Permanent

147.

Xxxxxx Xxxxxxx

Borsec bl. 511, ap. x

Oct 2006

148.

Xxxx Xxxxx X-Xxxxxx

Ursului 6-12, bl. 3, ap. xx

Sept 2006

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

149.

Xxxx Xxxxxx

X Xxxxxxxxxxxx nr. 13, ap. x

Aug 2006

150.

Xxxxxxx Xxxx

Condurașilor bl 68 sc A ap xx

Iunie 2006

151.

Xxxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxxx

Revoluției nr. 86, ap. x

Nov 2006

152.

Xxxxxx Xxxxxxxx

X. Xxxxxx bl. B23, ap. xx

Oct 2006

153.

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxx Xxxxxx nr. 38

Oct 2006

154.

Xxxxxx Xxxxx

Xxxxxx Xxxxxx nr. 38

Oct 2006

155.

Xxxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxx nr. 30 ap x

Permanent

156.

Xxxxx Xxxxx

X. Xxxxxx nr. 3, ap. x

Permanent

157.

Xxxxx Xxxxxxxx

Transilvaniei nr. 23, ap. x

Dec 2006

158.

Xxxxx Xxxxx

Griviței nr. 88

Permanent

159.

Xxxxxxx Xxx-Xxxxxxx

X. Xxxxx nr. 2, ap. xx

Dec 2006

160.

Xxx Xxxxxx Xxxxx

Romul Ladea , bl.351, ap. x

Iunie 2006

161.

Xxx Xxxxx

Micalaca bl. 351, ap. x

Martie 2007

162.

Xxxxx Xxxxxx-Xxxxx

Haiducilor bl D2 sc. B ap xx

Permanent

163.

Xxxxxxxxx Xxxxx

Fluierului nr. 12

Nov 2006

164.

Xxxxxxx Xxxxxxx-

Fântînii nr. 126

Permanent

165.

Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxx

X Xxxxx bl. 36, ap. xx

Ian 2007

166.

Xxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxxxx

X. Xxxxx nr. 27-29, bl. B, ap.

xx

Nov

167.

Xxxxxxx Xxxxx Xxxxxx

Zorilor nr. 10, bl. 1, ap. x

Oct 2006

168.

Xxxx Xxxxx

Gării bl. G, ap. xx

Aug 2006

169.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxx Curcanul bl. 6, ap. xx

Sept 2006

170.

Negru Xxxxx

Xxxxx Xxxxx bl. 40, ap. x

Febr 2007

171.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Călțunaș nr. 15

Oct 2006

172.

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxx nr. 11, ap. x

Ian 2007

173.

Xxxxx Xxxx Xxxx

Xxx Frumos bl. A1-4, ap. xx

Oct 2006

174.

Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxx

Abatorului bl.18, ap. xx

Sept 2006

175.

Xxxx Xxxxxxxx

Egalității nr 34 a

Mai 2006

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

176.

Xxxxxx Xxxxxxx

X. X. Xxxxxx bl. N1-1, ap. xx

Dec 2006

177.

Xxxx Xxxxxxxxxx

Xxxxx Xxxx nr 1

Permanent

178.

Xxxxxxxx Xxxxxx

p-ța UTA bl. U6, ap. xx

August 2006

179.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Patria bl. B2/2, ap. xx

Ian 2007

180.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Episcopiei nr. 29, ap. x

Sept 2006

181.

Xxxxxxxx Xxxx

Castor nr 5

Mai 2006

182.

Xxxxxxx Xxxx

Xxxxx Y10, sc. A, ap. xx

Aug 2006

183.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xx. Xxxxx Xxx nr. 16

Iunie 2006

184.

Xxxxx Xxxxxxx

Semănătorilor bl. 223, ap. x

Nov 2006

185.

Xxxxxxxx Xxxxx

Xxxxx 9 bl Y13 sc C ap x

Iunie 2006

186.

Xxxx Xxxxx

Mioriței bl. 187, ap. x

Martie 2007

187.

Xxxxx Xxxxxx

Predeal bl. 1B2, ap. xx

Dec 2006

188.

Xxxxxxx Xxxxx

Xxx Frmos bl. A1-3, ap. xx

Febr 2007

189.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxxx bl. P, ap .223

Mai 2006

190.

Xxxx Xxxxxx

Milova bl 251 sc A ap x

Mai 2006

191.

Xxxx Xxxxx Xxxxx

Xxx Frumos 39A bl A1-4 ap43

Permanent

192.

Xxxx Xxxxxxx Xxxxx

Unirii nr. 14, ap. .3

Sept 2006

193.

Xxxx Xxxxxxx

Beius nr 3 bl 612 ap.x

Permanent

194.

Xxxxxxx Xxxxxxxx-Xxxxxx

Poetului bl. A26, ap. x

Dec 2006

195.

Xxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxx

Voinicilor bl. 501, ap. xx

Febr 2007

196.

Xxx Xxxxx

Școalei bl. X26, ap. xx

Febr 2007

197.

Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxx

P-ța A Iancu nr. 21 ap x

Permanent

198.

Xxxxxxx Xxxxx

Alba Iulia bl. 574, ap. x

Ian 2007

199.

Pușcă u Georgiana

Nucet bl. 564, ap. x

Sept 2006

200.

Putin Zorinca

Viorelelor nr. 12

Sept 2006

201.

Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx

Armoniei nr. 86

Dec 2006

202.

Xxx Xxx-Xxxxxxxxxx

Turturicii nr. 14

Ian 2007

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

203.

Xxx Xxxxx Xxxxxxx

Timișorii nr. 150

Mai 2006

204.

Xxxxx Xxx

Vaslui bl 725 ap xx

Permanent

205.

Xxxxx Xxxxxxx

Predeal nr. 8, bl. 13, ap. x

Febr 2007

206.

Xxxxx Xxxxxxxx-Xxxxxxxxxx

Blanduziei nr. 34, ap. x

Ian 2007

207.

Xxxxx Xxxxxxx

Voinicilor bl. 507, ap. x

Ian 2007

208.

Xxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxxxxxxxx nr. 14, ap. xx

Permanent

209.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxx Xxxxx, nr. 4, bl. R,

,ap.xx

Iulie 2006

210.

Xxxxxxx Xxxxxxxx

Dunării nr. 143

Dec 2006

211.

Xxxx Xxxxxx Xxxxxx

Mioriței bl. 165, ap. x

Nov 2006

212.

Xxxxxxxx X-Xxxxx Xxxxx

Cocorilor nr. 57 bl 2 ap x

Permanent

213.

Xxxxxxx Xxxx

X Xxxxx 27-33 bl A sc C ap

x

Permanent

214.

Xxxx Xxxxx

X Xxxxxx nr 8

Iunie 2006

215.

Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx

Colonistilor nr 31

Permanent

216.

Xxxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxxx bl A49 sc A ap xx

Permanent

217.

Xxxxxx Xxxxx Xxxxxx

Ineului bl. 15, ap. x

Ian 2007

218.

Xxxxxxxx Xxxxxxx

X Xxxx bl 146 ap x

Permanent

219.

Xxxxxxx Xxxxx

Poetului Bl. A40

Sept 2006

220.

Sina Xxxxxxxxx-Xxxxx

Abrud bl 126 sc B ap xx

Permanent

221.

Xxxxx Xxxxxx

Saturn bl. A11, ap. xx

August 2006

222.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Tr Grozăvescu nr 7

Iunie 2006

223.

Xxxxxx Xxxxxxx

X X Xxxxxxxxxxx nr 79

Permanent

224.

Xxxxxxxx Xxxxx

Poetului nr. 81

Oct 2006

225.

Xxxxxx Xxx

Muncii bl. E, sc. A, ap. xx

Permanent

226.

Xxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxx nr.2, bl. Y9A, ap. xx

Mai 2006

227.

Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Rosmarinului nr 2

Mai 2006

228.

Xxxxxxx Xxxx

Xxxxxxxxxxx bl. 18, ap. xx

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

229.

Xxxxxxxx Xxxx Xxxxxx

Ursului bl. 5, ap. xx

Febr 2007

230.

Xxxx Xxxxxxxxxxx-Xxxxxxxx

Xxx Xxxx nr 156, ap. x

Nov 2006

231.

Xxxx Xxxxxx

Griviței nr. 202

Martie 2007

232.

Xxxxx Xxxxxx

Rodnei nr. 3-5, et. x. ap xx

Dec 2006

233.

Xxxxxxx Xxxxxx

Patria nr 25-29 bl A4 ap x

Permanent

234.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxx nr. 16, ap. x

Febr 2007

235.

Xxxxx Xxxxx

Luncii nr. 10

Oct 2006

236.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Zorilor bl 1 sc. E ap x

Permanent

237.

Xxxxxx Xxxx

Academia Teologică nr. 5,

ap. x

Ian 2007

238.

Xxxxxxxx Xxxx

Zs Moricz nr 27

Permanent

239.

Xxxxx Xxxxxxx

Dreptății nr 25 bl 714sc B ap

x

Permanent

240.

TătarIoan

Poetului bl. A26, ap. x

Ian 2007

241.

Xxxxx Xxxxxx

Dornei nr. 4

Permanent

242.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Bușteni bl. B, ap. xx

Febr 2007

243.

Xxxxx Xxxxx

X Xxxxx bl. 17, ap. xx

Iulie 2006

244.

Xxxxx Xxxxxxxx

Episcopiei nr. 27, ap. x

Sept 2006

245.

Xxxx Xxxxxx

Xxxxxx Xxxxx nr.2-4, ap.xx

Iulie 2006

246.

Xxxxxx Xxxxxx

Colonia UTA nr. 7, ap. x

Martie 2007

247.

Xxxxxx Xxxxxxx

Al Tomis bl. X6, sc. a, ap. x

Febr 2007

248.

Xxxxx Xxxxxxxx

Imașului bl. 4, sc. B, ap. x

Nov 2006

249.

Xxxxxxxxxx Xxxx Xxx.

Hațeg bl. 5/1 ap. xx

Oct 2006

250.

Xxxxx Xxxxx

Lucernei nr. 1

Aug 2006

251.

Xxxxxxxxx Xxxxxxxx

Cenad nr 6 bl 232 ap xx

Permanent

252.

Xxxxxxxx Xxxxx

Lacului 15 bl A ap x

Iunie 2006

253.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxxx nr, 24, ap. x

Sept 2006

254.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Școalei nr1, bl. X34/1, ap. xx

Oct 2006

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

255.

Xxxxx Xxxxx

Dezna bl. X]], sc. A, ap.x

Aug 2006

256.

Xxxxx Xxxxx

Xxxx Xxxx nr. 12. Ap. x

Ian 2007

257.

Xxxxx Xxxxx

Condurașilor bl. 61, ap. x

Ian 2007

258.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

X Xxxxxxx bl. 45, ap. x

Ian 2007

259.

Xxxxxxxx Xxxxx

Xxx. Xxxxxxx bl. 356, ap x

Sept 2006

260.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxx nr 5 bl 703 ap x

Permanent

261.

Xxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxx bl.23, sc. B

Mai 2006

262.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Abrud bl 129, ap. x

Iunie 2006

263.

Xxxxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx

Lermontov nr. 6

Martie 2007

MINORI

264.

Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Constituției nr. 45

Iulie 2006

265.

Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx

Xxxxx Xxxxxx bl. 4, ap. xx

Iunie 2006

266.

Xxxxx Xxxxxx Xxxx Oni

Imașului bl 2 sc B ap x

Mai 2006

267.

Xxxxxx Xxxxxxxx

C-lea Timișorii nr. 91

Mai 2006

268.

Xxxx Xxxx-Xxxx

Xxxxxxx nr. 6

Ian

269.

Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxx

Aviator Georgescu nr. 1, ap.

x

Sept 2006

270.

Xxxxx Xxxxxxxx

Episcopiei nr. 20, ap. x

Iulie 2006

271.

Xxxx Xxxxxx Xxxxxxxxx

Mioriței bl 187, ap. xx

Nov 2006

272.

Xxxxxxxxxx Xxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Nov 2006

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

SECRETAR

Xxxxx Xxxx


Xxxxxxxx Xxxxxx

Anexa nr.2 la Hotărârea

Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 115 din 11.04.2006

T A B E L N O M I N A L

cu persoanele cu handicap grav care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport urban în conformitate cu Ord.290/609/2003

MAI 2006

Nr.

crt

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

MAJORI

1.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Romanilor bl. K2, ap. xx

Permanent

2.

Aflat Xxxxxx

X Xxxxxxxxxxxx nr 58

Permanent

3.

Xxxxx Xxxxx

Xxxxxx nr 17

Permanent

4.

Xxxxxx Xxxx Xxxxxxx

Xxxx Xxxxx nr 28

Iunie 2006

5.

Xxxxxxxxxx Xxxxxx

X. Xxxxxx nr. 11, ap. x

Oct 2006

6.

Xxxxxx Xxx

X Xxxxxxxx nr 2 ap x

Permanent

7.

Xxxxx Xxxxxx

Timișului nr. 2

Dec 2006

8.

Xxxxxxxxx Xxxxxxxx

Vaslui nr 12 bl 708 ap xx

Permanent

9.

Xxxxx Xxxxxxxxxx

Romanilor nr. bl. F1, ap.

xx

Permanent

10.

Balta Xxxxxx-Xxxx

Micalaca bl 313 ap xx

Permanent

11.

Xxxxx Xxxxxxx

Romanilor nr. 4-8, bl. K2

Permanent

12.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Vântului nr 13

Permanent

13.

Xxxxxxx Xxxxxx

Romanilor bl. K2, ap.xx

Permanent

14.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx

Ghioceilor nr. 11

Ian 2007

15.

Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx

Xxxxxxxxx bl X4 sc D ap x

Permanent

16.

Xxxxx Xxxxx

Xxxxxx cel Mare bl. 4, ap.

xx

Permanent

17.

Xxxxx Xxxxx

Xxxxx Xxxxxxxxxx nr. 28

Permanent

18.

Xxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxx bl. 19 A, ap. x

Martie 2007

Nr.

crt

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

19.

Xxxxx Xxxxxx

Xxxx de la Afumați nr. 50

Febr 2007

20.

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

Revoluției nr. 26-38, ap. x

Permanent

21.

Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxx

Caransebeș nr. 14

Nov 2006

22.

Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx

Xxx Frmos bl. A2, ap. x

Nov 2006

23.

Xxxx Xxxxxx

Munteniei nr 27

Permanent

24.

Xxxx Xxxxxx-Xxxxx

X Xxxxxx bl I-5 sc D ap x

Permanent

25.

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

Sibiului nr 35

Permanent

26.

Xxxxxxx Xxxxx

Saturn bl. A21, ap. x

Permanent

27.

Xxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxx nr 3-4 ap x

Permanent

28.

Xxxxx Xxxxxx

X Xxxxxx nr 3-4 ap xx

Permanent

29.

Xxxxxxxx Xxxxx

Xxx Xxxx nr 1 ap xx

Permanent

30.

Xxxxxxx Xxxxxx

Stupilor bl. A53, ap. xx

Permanent

31.

Xxxxxxx Xxxxxxxxx

Stupilor bl. A53, ap. xx

Permanent

32.

Xxxxxxxxxx Xxxx Xxxxxxxx

6 Vînători 9-13 bl V3 sc.

C ap x

Permanent

33.

Xxxxx Xxxxxxxx

M. Scaevola bl. S 3-3, ap.

x

Permanent

34.

Xxxxxxxxxxxxxx Xxxxxx

Xxx-Frumos bl A1-1 ap xx

Permanent

35.

Coravița Xxx- Xxxxx

Romanilor bl. K2, ap. x

Permanent

36.

Xxxxxx Xxxx Xxxxxxx

X X Xxxxxxx nr 37

Permanent

37.

Xxxxxxx Xxxxx

Amara bl. X36, ap. xx

Permanent

38.

Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Poetului bl A28 sc B ap x

Permanent

39.

Xxxxx Xxxxxx Xxxxxxxxxx

X Xxxx nr 6 bl 111 ap x

Permanent

40.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Xxx Xxxxxxx nr 37 ap x

Permanent

41.

Xxxxxx Xxxxx

Rodnei nr 1 bl O2 ap x

Permanent

42.

Xxx Xxxxxx

M Scaevola bl 3/4 sc E ap

x

Permanent

43.

Xxx Xxxxx

Sânzienelor nr 50

Permanent

Nr.

crt

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

44.

Xxxx Xxxxxx

Romanilor bl B2-3 sc A ap

xx

Permanent

45.

Xxxxxx Xxxxxxx

Dornei nr. 41, ap. x

Permanent

46.

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Nucet bl 562 ap xx

Permanent

47.

Xxxxxx Xxxxx

Romanilor bl. K2, ap. xx

Permanent

48.

Dialog Ana

Crasna nr 21, bl. E, ap. xx

Permanent

49.

Xxxxxxxxxx Xxxxxxx

Faleza Sud bl 66 sc B ap x

Permanent

50.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx bl X42 sc B ap x

Permanent

51.

Xxxxxx Xxxxxx

Cenad 4 bl 233 ap xx

Permanent

52.

Xxxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxxxx 92-98 bl 100 ap

x

Permanent

53.

Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx

X Xxxxxxxx nr 7

Permanent

54.

Xxxxxx Xxxxx

Hateg bl 5/II ap. xx

Nov 2006

55.

Xxxxxx Xxxxxx

Aprodul Purice nr. 36

Sept 2006

56.

Xxxxxxxx Xxx-Xxxxx

Mioritei bl 178 sc A ap x

Permanent

57.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

X Xxxxxxxxxx nr 40

Permanent

58.

Xxxxxxxxxx Xxxxx

Călimănești nr. 1, bl. 26

Permanent

59.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Permanent

60.

Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxx

Mărășești nr.6, sc. B, ap. x

Permanent

61.

Xxxxxxxxx Xxxxxxxx

Tr Dobra nr 17 ap x

Permanent

62.

Xxxxxx Xxxxxxx

Tr Dobra nr 3

Permanent

63.

Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx

Hațeg bl 5/III sc A ap xx

Permanent

64.

Xxxxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxx

Tr. Corcheș nr 29

Permanent

65.

Xxxxx Xxxxx

Beiuș bl. 607, ap. xx

Permanent

66.

Xxxxxxxxx Xxxxx

Alba Iulia 538, ap. xx

Permanent

67.

Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxx

Prieteniei bl 135 sc B ap x

Permanent

68.

Xxxxxx Xxxxxxxx-Xxxxxx

Dobrogea nr 11

Permanent

Nr.

crt

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

69.

Goroftei Filadelfia

R Ciorogariu bl76 sc B ap13

Permanent

70.

Xxxxxxxxx Xxxxxxx

Abatorului nr. 24A

Permanent

71.

Xxxxx Xxx

P Chinezul nr. 8 , ap. x

Permanent

72.

Xxxxxxxx Xxx

Xxxxxxxxx X4, ap. x

Iulie 2006

73.

Xxxxxx Xxxxxxxxx

Romanilor, bl. K2, ap. x

Permanent

74.

Xxxxxx Xxxxx

P-ța Gării bl L ap xx

Permanent

75.

Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxxx

Al Dezna bl X17 ap xx

Permanent

76.

Xxxx Xxxxx

Xxxxxxx nr. 37

Permanent

77.

Xxxxxx Xxxxxxx X-Xxxxx

Xxxxx bl. 573, ap. x

Ian 2007

78.

Xxxxx Xxxxx

Părieteniei bl 113. Ap.x

Permanent

79.

Xxxx Xxxxx Xxxxxxxx

Romanilor bl. K2, ap. xx

Permanent

80.

Xxxx Xxxxxxx

Romanilor bl.K2, ap. xx

Permanent

81.

Xxxxx Xxxxxxxx

Al Saturn 5 bl A12 sc G ap

x

Permanent

82.

Xxxxx Xxxxxxx

Al Agnita 1 bl I sc C ap x

Permanent

83.

Xxxxxxxxx Xxxxxxx

Xxx Xxxxxxx nr 37 ap x

Permanent

84.

Xxxxxxxx Xxxxx

Poetului bl A37 sc A ap xx

Noe 2006

85.

Xxxx Xxxxxxxx-Xxxxxx

Predeal bl. 2B, ap. xx

Ian 2007

86.

Xxx Xxxxxxx-Xxxxxxx

P Titan nr 4

Permanent

87.

Xxxx Xxxxxxx Xxxxxx

Griviței 171 bl 65D sc D ap

x

Permanent

88.

Xxxxxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxxx nr 22-24 sc A ap

xx

Pemanent

89.

Xxxxxxx Xxxxxx

Afinelor bl 7 sc C ap x

Permanent

90.

Xxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxxx nr 38 bl A ap x

Permanent

91.

Xxxxx Xxxxxx

Blajului nr. 1, ap. x

Permanent

92.

Xxxxxxx Xxx-Xxxxxxx

Colonistilor nr 53

Permanent

Nr.

crt

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

93.

Xxxx Xxxxxx

Cenad 8 bl 231 ap x

Permanent

94.

Xxxx Xxxxxx

Revoluției nr. 91,ap. x

Permanent

95.

Xxxx Xxxxxxxx-Xxxxxxxx

Xxxxxxx nr 49

Permanent

96.

Xxxx Xxxxxxx

Patria 6/8 bl B2/1 ap xx

Permanent

97.

Xxxxxxx Xxx

X Xxxxxx bl. Z26, ap. xx

Permanent

98.

Xxxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxxx

p-ța Veche nr. 7, ap. x

Febr 2007

99.

Xxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxx Xxxxxxx bl. M9, ap. x

Permanent

100.

Xxxxxxxx Xxxxxx

Voinicilor bl 503 sc Cap 13

Permanent

101.

Mila Ana

Tebei nr. 1

Permanent

102.

Xxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxx bl 327 sc B ap x

Permanent

103.

Xxxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxx nr 30 ap x

Permanent

104.

Xxxxxx Xxxxxxx

Stupilor bl. A50, sc. A, ap.

xx

Iulie 2006

105.

Xxx Xxxxxxxxx

Beiuș bl. 614, ap. x

Mai 2006

106.

Xxx Xxxxxxxxxxx

X Xxxx nr 39

Permanent

107.

Xxx Xxxxxxx

Romanilor bl G1 ap xx

Permanent

108.

Xxxxx Xxxxxx

Micălaca bl 337 sc C ap x

Permanent

109.

Xxxxxxx Xxxxx

Romanilor bl. K2, ap. xx

Permanent

110.

Xxxxxxxx Xxxxx

Romanilor bl. K2, ap x

Permanent

111.

Xxxx Xxxx

Rozelor nr. 146

Permanent

112.

Xxx Xxxxxx

IC Brătianu nr 20 sc C ap x

Permanent

113.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxx

Clopotului nr 36

Permanent

114.

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx

Mioriței bl 140 ap xx

Permanent

115.

Xxxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Al Saturn bl A12 sc G ap x

Permanent

116.

Xxxxxxx Xxx-Xxxxx

C Timișorii nr 155

Permanent

117.

Xxxxxxxx Xxxx

X. Xxxxxxxxxx nr. 5, ap. x

Oct 2006

118.

Xxx Xxx

Xxxxxxx nr 17

Permanent

Nr.

crt

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

119.

Xxxx Xxxxx

Xxxxxxx nr.4, bl. 251, ap.

x

Mai 2006

120.

Xxxx Xxxxx

Poetului bl Z6 sc C ap x

Permanent

121.

Xxxxxx Xxxx

Nucului nr 12

Permanent

122.

Xxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Tunarilor bl 16 sc A ap xx

Permanent

123.

Xxxxxx Xxxxxx

X Xxxxxxxxxx nr 66

Permanent

124.

Xxxxxx Xxxxx

X. Xxxxxxxxxxxx nr. 8, ap.

x

Permanent

125.

Xxxxx Xxxxx

X Xxxxx bl 19 sc B ap x

Permanent

126.

Rump Cornelia

Romanilor bl. K2, ap. xx

Permanent

127.

Xxx Xxxxxxx

Egalității nr 30

Permanent

128.

Xxxx Xxxxxxx

Feleza sud bl. 24, ap, 7

Permanent

129.

Xxxxxxxxxx Xxxx

Abatorului 100 bl 20 ap x

Permanent

130.

Xxxxxxxx Xxxxxx

Baladei 1 bl OX ap xx

Permanent

131.

Xxxxx Xxxxx Xxx

Predeal 14 bl 1B1 ap xx

Iunie 2006

132.

Xxxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxxx bl A49 sc A ap xx

Permanent

133.

Xxxxxx Xxxxxxx

Abrud bl. 236, ap. xx

Permanent

134.

Xxxxxxx Xxxxxx

X. Xxxxxx bl. Z28, ap. x

Iunie 2006

135.

Xxxxxx Xxxxxx

Xx cel Mare nr 37 A

Permanent

136.

Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx

Constanței nr 36

Permanent

137.

Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxx

Al Ulise bl Y9A sc A ap xx

Permanent

138.

Xxxxxx Xxxxxx

Al Ulise bl Y9A sc A ap xx

Permanent

139.

Xxxxxxxx Xxxxx

Cpt I Fătu nr 91

Permanent

140.

Xxxxxx Xxxxxx

X. Xxxx bl. 224, ap. xx

Sept 2006

141.

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxx nr 2 ap x

Permanent

142.

Xxxxxx Xxxxxxxxx

Xxx Frumos bl. A3, ap. xx

Sept 2006

143.

Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxx

X Xxxxx nr 10

Permanent

144.

Xxxx Xxxxxxx X- Xxxx

X Xxxxxx nr 15

Permanent

Nr.

crt

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

145.

Xxxxx Xxxxxxx

Poetului nr. 93, bl. A25, ap.

xx

Permanent

146.

Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx

Constituției nr 75

Permanent

147.

Xxxxxx Xxxxx

Poetului bl. P 6-7, ap. x

Iulie 2006

148.

Xxxx Xxxxxx Xxxxxx

T . Vladimirescu bl. B1,

ap.xx

sept 2006

149.

Xxxxx Xxxxx

Romanilor bl.K2, ap. xx

Permanent

150.

Xxxxx Xxxxxxx

Romanilor bl. K2, ap. xx

Permanent

151.

Xxxxxx Xxxxxxx

P Maior nr 1/3

Permanent

152.

Xxxxxx Xxxxx

P Maior nr 1/3

Permanent

153.

Xxxx Xxxxx

X. X. Xxxxxx nr. 34

Permanent

154.

Xxxxx Xxxxxx

Romanilor bl K-2 sc B ap x

Permanent

155.

Xxxxx Xxxxx

Romanilor bl. K2, ap.x

Permanent

156.

Xxxxxxx Xxxx-Xxxxxx

Mărășești nr 6

Permanent

157.

Xxxxxx Xxxxxxxx

Romanilor bl K2 sc A ap xx

Permanent

158.

Xxxxxx Xxxx

Narciselor nr 21

Permanent

159.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxxx nr. 37

Permanent

160.

Xxxx Xxxx

Cocorilor bl B ap xx

Permanent

161.

Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx

Marnei nr. 36

Aug 2006

162.

Xxxx Xxxxx

Predeal bl G1 ap xx

Permanent

163.

Xxxxxxx Xxxxxx

X Xxxx nr 7

Permanent

164.

Xxxxxx Xxxxxx

Pionierilor bl 55 sc B ap x

Permanent

165.

Xxxxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Sighișoara bl 530 sc B ap

xx

Permanent

MINORI

166.

Xxxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx

Xxxxxxxx nr 34 C

Mai 2006

167.

Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx

Tismana nr. 33

Ian 2007

168.

Xxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Tismana nr. 33

Ian 2007

Nr.

crt

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

169.

Bula Xxxxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Ian 2007

170.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Mierlei nr. 53

Febr 2007

171.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Nov 2006

172.

Xxxxxxx Xxx

Xxxxxxx nr. 6

Ian 2007

173.

Xxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx

X. Xxxxxxxxx bl. 311, ap. xx

Aug 2006

174.

Xxxxx Xxxx

Preparandiei nr 59

Oct 2006

175.

Xxxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx

Xx. Xxxxxxx bl. C1 ap. x

Mai 2006

176.

Xxxxx Xxxx Xxxxxx

Radnei bl 107/a sc B ap xx

Oct 2006

177.

Xxxxx Xxxxxx

6 Vânători nr 146

Mai 2006

178.

Xxxxxx Xxxxxxxxx-

Xxxxxxx

Patria bl. B2-1, ap. xx

Dec 2006

179.

Xxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx nr. 2

Mai 2005

180.

Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx

X.X.Xxxx nr.17

Iunie 2006

181.

Xxxxx Xxxxx Xxxxxxxxx

Rahovei nr. 20

Oct 2006

182.

Xxxxx Xxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Iulie 2006

183.

Xxx Xxx Xxxxx

Munteniei nr 5

Mai 2006

184.

Xxxxxxxx Xxxxxx Xxxxx

Xx Xxxxxxx bl B19 sc B ap x

Mai 2006

185.

Xxxxxx Xxx X-Xxxxx

Ghioceilor nr 65/A

Iunie 2006

186.

Xxxxx Xxxxxx

Gr Ureche nr. 31

Martie 2007

187.

Xxxxx Xxxxxxxx

Pădurii nr 221 bl 27 ap x

Mai 2006

188.

Xxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Câmpia Turzii nr. 35

Ian 2007

189.

Xxx Xxx X- Xxxxx

Boemiei nr. 6

Mai 2006

190.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxx Xxxx bl. 315, ap. x

Mai 2006

191.

Xxxxxx Xxx-Xxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Iulie 2006

192.

Xxxxx Xxxxxx

Trenului nr. 18

Iulie 2006

193.

Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxxx

Gr. Alexandrescu nr. 22, ap.

x

Febr 2007

Nr.

crt

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

194.

Xxxx Xxx-Xxxxx Xxxxx

Xxxxxx cel Mare bl.3 sc. A ap14

Iulie 2006

195.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Iunie 2006

196.

Xxxx Xxxxx Xxxxx

Xxxxxxxxxxx 23 bl 16 ap x

Iunie 2006

197.

Xxxxxx Xxxxxx

Clopotului nr. 5

Febr 2007

198.

Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxx

Crișului nr. 35

Sept 2006

199.

Xxx Xxxxxxxxx

Ursului nr. 6-12 bl 4 ap xx

August 2006

200.

Xxx Xxxxxxx

Vaslui nr. 8, bl. 710, ap. x

Nov 2006

201.

Xxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxx bl. 27, ap. x

Febr 2007

202.

Xxx Xxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Iunie 2006

203.

Xxxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Iunie 2006

204.

Xxxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Nov 2006

205.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Faleză sud bl. 66, ap. x

Ian 2007

206.

Xxxxx Xxxxx Xxx

Xx Aug Doinaș 10 bl. B, ap x

Febr 2007

207.

Xxxxxx Xxxx Xxxxxx

Orfeu nr. 1A

Febr 2007

208.

Xxx Xxxxxx-Xxxxxxxxx

Predeal bl. 1B2, ap. xx

Febr 2007

209.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

X.X. Xxxxxx bl. 21, ap. x

Oct 2006

210.

Xxxxxx Xxxxxx

Dunării nr. 9

Martie 2007

211.

Xxxxx Xxxxx Xxxxxxx

X. Xxxxxxxxxx nr. 82A

August 2006

212.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxx

Buciumului nr. 4

Martie 2007

213.

Xxxx Xxxxxxxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Nov 2006

214.

Xxxxx Xxxxxxxx

Faurilor nr. 70

Mai 2006

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

SECRETAR

Xxxxx Xxxx


Xxxxxxxx Xxxxxx

Anexa nr.3 la Hotărârea

Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 115 din 11.04.2006

T A B E L N O M I N A L

Asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport urban în conformitate cu Ord.290/609/2003

MAI 2006

Nr. crt.

Nr. dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătură

MAJORI

1.

12

Aflat Xxxx

X.Xxxxxxxxxxxx nr. 58

Permanent

2.

772

Xxxxx Xxxx

p-ța UTA bl. A, ap. xx

Permanent

3.

8

Xxxxx Xxxxxxx

Piersicilor nr. 39

Sept 2006

4.

30

Balta Cornel

Micălaca bl 313 ap xx

Permanent

5.

23

Xxxxxx Xxxxxxxx

Xx cel Mare nr. 37 A

Permanent

6.

520

Xxxxx Xxxxxxx

Romanilor blB2-3 ap16

Permanent

7.

774

Xxxxxx Xxxxx

P Maior nr. 2/32

Permanent

8.

47

Xxxxxx Xxxxxxxx

Ghioceilor nr. 11

Ian 2007

9.

27

Xxxxx Xxxxxxx

Tr Corcheș nr. 29

Permanent

10.

980

Xxx Xxxxxx Xxxxxxx

Progresului nr. 50 A

Permanent

11.

16

Xxxxxx Xxxxxxxx

Libertății nr. 17

Permanent

12.

477

Xxxx Xxxxxx

X.Xxxxxx bl I sc D ap x

Permanent

13.

441

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Zorilor bl1 sc C ap xx

Permanent

14.

574

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Sibiului nr 35

Permanent

15.

65

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Condurașilor nr 4

Iunie 2006

16.

50

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxxx nr 15

Permanent

17.

837

Xxxxxxx Xxxx

Xxxxx nr 4

Permanent

18.

62

Xxxxxxxxxxxxxx Xxxxxx

Progresului nr. 71

Permanent

19.

924

Xxxxxxxxxxxxxx Xxxxxx-

Xxxxxxxxxx

Progresului nr.71

Permanent

Nr. crt.

Nr. dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătură

20.

549

Xxxxxx Xxxxxxxx

X Xxxxxx bl. B16, ap. x

Aug 2006

21.

52

Xxxxxx Xxxxx

Busteni nr. 33 ap xx

Permanent

22.

Xxxxxx Xxxxxxx

Preparandiei nr. 59, ap. x

Oct 2006

23.

883

Xxxxxxxx Xxxxxx

Dorobanților nr. 22, ap.x

Iulie 2006

24.

843

Xxxxxx Xxxx

X Xxxxxx bl X42 sc B ap x

Permanent

25.

822

Xxxxxx Xxxxxx

X Xxxxxxxx nr 7

Permanent

26.

89

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Mioritei nr 33 bl 178 ap x

Permanent

27.

83

Xxxxxxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxxxx nr 40

Permanent

28.

556

Xxxx Xxxxxxxxxx

P-ța Bujac bl N 1-3 ap x

Permanent

29.

757

Xxxxx Xxxxxx

Ogorului nr 45 C

Permanent

30.

865

Xxxxx Xxxxxxx

Cocorilor 76/78 bl C ap x

Permanent

31.

433

Xxxxxx Xxx

A Muncii bl A Sc A ap xx

Permanent

32.

758

Xxxxxx Xxxxx

X Xxxxx nr 32

Permanent

33.

374

Xxxxx Xxxxxxxx

Xxxx Xxxx nr 40 ap x

Permanent

34.

893

Xxxx Xxx

Vaslui bl. 723, ap. x

Sept 2006

35.

769

Xxxxxx Xxxxx

Hateg bl 5/III sc A ap xx

Permanent

36.

125

Xxxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxxxxxx nr 46 ap x

Permanent

37.

458

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxx vodă

Iulie 2006

38.

105

Xxxxx Xxxxxx

Turdei nr 2A

Permanent

39.

113

Xxxxxxxxx Xxxxxxxx

Prieteniei bl 135 sc B ap x

Permanent

40.

743

Xxxxx Xxxxxxx

Frăției nr. 28, bl. 707, ap. xx

Oct 2006

41.

845

Xxxxxx Xxxxxx

Lugojului nr.12

Oct 2006

42.

149

Xxxxxx Xxxxxx

P-ța Gării bl L ap xx

Permanent

43.

599

Xxxxx Xxxxxxx

Al Dezna bl X17 ap xx

Permanent

44.

849

Xxxxxx Xxxxx

Xxxxx bl. 579, ap. x

Ian 2007

45.

801

Xxxxx Xxxxx

Xxxxxx bl B 17 sc B ap x

Permanent

46.

144

Xxxxx Xxxxx-Xxx

X Xxxxxxx nr 3 ap x

Permanent

Nr. crt.

Nr. dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătură

47.

150

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Xx

_uchian bl B19 ap x

Mai 2006

48.

389

Xxxxx Xxxxxxxx

Vărădiei nr 25

Permanent

49.

877

Xxxxx Xxxxxxxxx

Pandurilor nr 6

Permanent

50.

148

Xxxxxx Xxx

Ghioceilor nr 65A

Iunie 2006

51.

491

Xxxxxxxxx Xxx

Xx Xxxxxxx nr 37 ap x

Permanent

52.

711

Xxx Xxxxxxxxx

Titan nr 4

Permanent

53.

829

KonczIoan

Dorului nr 24 bl B5 ap x

Permanent

54.

155

Xxxxxx Xxxxxx

Nucet nr 6 bl 562 ap x

Permanent

55.

617

Xxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxxxxx nr 38 bl A ap x

Permanent

56.

169

Xxxxx Xxx

Xxxxxx Xxxx bl. 315, ap. x

Mai 2006

57.

923

l.Xxxxxx Xxxxx

Iasomiei nr. 1A

Permanent

58.

852

Xxx Xxxxx

Xxxxx bl Y12, ap. xx

Nov 2006

59.

168

Xxxxxxx Xxxxxx

Colonistilor nr 53

Permanent

60.

873

Xxxxx Xxxxxxx

Poetului bl A25 ap xx

Mai 2006

61.

725

Lung Estera

Predeal nr. 4A bl. 2C, ap. xx

Iulie 2006

62.

840

Xxxxx Xxxxxxx

Xxxxxx bl A10-1 sc B ap xx

Permanent

63.

925

Xxxxxx Xxxxxxxx

Cetății nr. 5A

Permanent

64.

868

Xxxxxx Xxxxxxx

Haiducilor bl D2-2 ap xx

Permanent

65.

879

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Bihorului Bl. B4-3, ap.x

Iunie 2006

66.

Xxxxx Xxxxxxx

X. Xxxx nr 28 bl. 224, ap. xx

Sept 2006

67.

459

Xxxxxx Xxxxxxxx

Poetului bl A37 sc A ap xx

Permanent

68.

195

Xxxxxx Xxxxxxxxx

Pionerilor nr 7 ap x

Permanent

69.

876

Xxx Xxxxxx Xxxxxx

Hațeg 7 bl 17 sc C ap xx

Mai 2006

70.

438

Xxxxxx Xxxxxx

Păltiniș nr 16/1

Permanent

71.

916

Xxx Xxxxxxxxx

Xxxx Pumnul nr. 94 A

Ian 2007

72.

402

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxx nr 52A

Permanent

73.

209

Xxx Xxxxxxx

C Romanilor bl G1 ap xx

Permanent

Nr. crt.

Nr. dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătură

74.

839

Xxxxx Xxxxxxx

Revoluției nr 99 ap xx

Permanent

75.

220

Xxxxxx Xxxxxx

Micălaca bl 316 sc E ap x

Permanent

76.

896

Xxxxxx Xxxxxxx

Moraviei nr. 19

Oct 2006

77.

233

Xxxxxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxxx nr. 4/B

Permanent

78.

780

Xxxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxx nr 38

Permanent

79.

240

Xxx Xxxxx

X Xxxxxxxxxx nr 66

Permanent

80.

243

Xxxx Xxxxxxxxx

Poetului bl Z6 sc C ap x

Permanent

81.

253

Xxxx Xxxxxxxx

Tunarilor bl 16 sc A ap xx

Permanent

82.

854

Xxxxx Xxx Xxxxx

Oituz bl 88 ap xx

Permanent

83.

894

Xxxxx Xxxxxxxxxx Xxxxxxx

Tr. Axente nr. 1

Permanent

84.

418

Xxxx Xxxxxxxx

Simfoniei bl 242 ap x

Permanent

85.

284

Xxxxx Xxxxx

Romanilor 4-8 bl K2 ap xx

Permanent

86.

778

Xxxxxxx Xxxxxxx

Constanței nr 36

Permanent

87.

691

Străin Iuliana

Ineului bl. 9, ap. xx

Permanent

88.

902

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

C . Brâncoveanu nr 126

Nov 2006

89.

736

Xxxx Xxxxxx

Săvârșin bl. 214, ap. xx

Permanent

90.

748

Xxxxxxxxx Xxxxxx

TVladimirescu nr.14 ap2

Permanent

91.

300

Xxxxx Xxxxx

6 Vânători nr 9-13 bl V3

Permanent

92.

303

Xxxxx Xxxxx

Sighisoarei bl 515 ap x

Permanent

93.

82

Xxxxxx Xxxxx

Flacăra nr.1

Mai 2006

94.

884

Xxxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxx

Târgului nr.3, bl. 21, , ap.x

Iulie 2006

95.

488

Xxxxxxx Xxxxxxxx

Marnei nr. 61 A

Oct 2006

96.

318

Xxxxx Xxxxx

Brumărel nr 3 ap x

Permanent

97.

325

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

X Xxxx nr 7

Permanent

98.

327

Xxxxxx Xxxxxx

Pionierilor bl 55 sc B ap x

Permanent

99.

324

Xxxxxxxx Xxxxxx

Sighișoarei bl 530 ap13

Permanent

MINORI

Nr. crt.

Nr. dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătură

100.

777

Xxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxx nr.34C

Mai 2006

101.

820

Xxxx Xxxxxx Xxxxxx

Tismana nr. 33

Ian 2007

102.

809

Xxxx Xxxxx

Haiducilor nr. 12, ap. x

Oct 2006

103.

880

Xxxxxx Xxxxxxxx

X. Xxxx bl. 149, ap. x

Iunie 2006

104.

65

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Condurașilor nr 4

Iunie 2006

105.

859

Xxxxxxx Xxxxxxxx-Xxxxxx

Câmpia Turzii nr. 35

Ian 2007

106.

825

Xxxxxx Xxxxxxx

Mierlei nr. 53

Mai 2006

107.

332

Xxxxxx Xxxxxx

Cenad bl. 232, ap. xx

Martie 2007

108.

526

Xxxxxxx Xxxxxxx

Haiducilor 10 bl D2 ap x

Iunie 2006

109.

729

Xxxxxxx Xxxxx

X. Xxxxxxxxx bl. 311, ap. xx

Aug 2006

110.

86

Xxxxx Xxxxxxx

6 Vânători nr 146

Mai 2006

111.

911

Xxxxxx Xxxxxx Xxxx

Patria bl. B2-1, ap. xx

Dec 2006

112.

127

Xxxxxx Xxxxxxx

Cpt. I. Fătu nr.17

Iunie 2006

113.

150

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Xx Xxxxxxx bl B19 sc B ap x

Mai 2006

114.

148

Xxxxxx Xxx

Ghioceilor nr 65/A

Iunie 2006

115.

135

Xxxxx Xxxxxxxx

Gr. Ureche nr. 31

Martie 2007

116.

793

Xxxxxxx Xxxxxx

Bihorului nr 2-4 ap xx

Aug 2006

117.

364

Xxxxxxxx Xxxxxxxxx

Dreptății bl 715 sc B ap x

Permanent

118.

190

Xxxx Xxxxxxxx

Steagului nr 58

Permanent

119.

453

Xxxx Xxxxx

Xx. cel Mare bl. 3, ap. xx

Iulie 2006

120.

867

Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Moraviei nr. 19

Febr 2007

121.

226

Xxxxxx Xxxxxxx

Clopotului nr. 36

Febr 2007

122.

812

Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Crișului nr. 35

Sept 2006

123.

850

Xxx Xxxxxxxx

Vaslui nr. 8, ap. x

Nov 2006

124.

863

Xxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxx bl. 27, ap. x

Febr 2007

125.

255

Xxxxxxx Xxxxx

Pionerilorbl. 66, sc. A, ap x

Ian 2007

Nr. crt.

Nr. dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătură

126.

810

Xxxxx Xxxxxx

Radnei bl 107/A sc. B ap xx

Oct 2006

127.

819

Xxxxxx Xxxxxxx

Orfeu nr. 1 A

Febr 2007

128.

342

Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxxx

X.X. Xxxxxx bl. 21, ap. x

Oct 2006

129.

294

Xxxxx Xxxxxxxx

Vîrful cu dor nr. 11, ap. x

Ian 2007

130.

554

Xxxxx Xxxxxxxxxx

X Xxxxxxxxxx nr 82. A

Aug 2006

131.

646

Xxxxx Xxxxxxx

Buciumului nr. 4

Martie 2007

132.

784

Xxxxx Xxxxxxx

Faurilor nr 70

Mai 2006

133.

882

Xxxxxxxxx Xxxxxxx

Revoluției 49/53, ap.xx

Iulie 2006

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

SECRETAR

Xxxxx Xxxx


Xxxxxxxx Xxxxxx

PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD

Nr. 15.374 din 7.04.2006

Primarul Municipiului Arad,

Având în vedere:

- prevederile Ordinului nr. 290 / 609 / 2003 privind aprobarea normelor metodologice de acordare de gratuități pe mijloacele de transport urban pentru persoanele cu handicap grav și accentuat (majori și minori) și pentru asistenții personali și însoțitorii acestora;

- prevederile Ordinului nr. 97 / 255 / 2006 privind modificarea art. 2 din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului și al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 290 / 609 / 2003

În temeiul prevederilor art. 46 din Legea nr. 215 / 2001 a administrației publice locale și ale art. 37 alin. 2 din Regulamentul de funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad aprobat prin Hotărârea nr. 275 din 13 iulie 2004 îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect:

Aprobarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a listelor cu beneficiarii de gratuități pe mijloacele de transport urban în comun. În conformitate cu ordinul mai sus menționat, beneficiarii pot fi:

  • a)     copii cu handicap accentuat

  • b)     copii cu handicap grav

  • c)     adulți cu handicap accentuat

  • d)     adulți cu handicap grav

  • e)     asistenții personali ai adulților sau copiilor cu handicap grav

În susținerea acestei propuneri formulez următoarea

EXPUNERE DE MOTIVE

Până la apariția Ordinului nr. 290 / 609 / 2003 listele persoanelor cu handicap și a asistenților personali erau întocmite de Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Persoane cu Handicap pe de-o parte și Asociația Nevăzătorilor din România (filiala Arad) pe de altă parte. Ordinul precizează că aceste liste vor fi întocmite de „compartimentul de asistență socială din cadrul fiecărei primării și se aprobă de consiliul local”.

Aceste liste vor suferi lunar o serie de modificări legate de schimbările survenite în starea sănătății beneficiarilor, în schimbarea gradului de handicap. Schimbările vor fi anunțate de beneficiari la Serviciul Prestații Sociale din cadrul Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară în vederea verificării. Listele în forma finală trebuie comunicate transportatorului (în cazul nostru CTP Arad) până în data de 25 a fiecărei luni pentru a putea fi eliberate abonamentele noi și vizate cele cu continuitate până la data de 1 a lunii următoare pentru care se și acordă gratuitatea.

În conformitate cu prevederile Ordinului nr. 290 / 609 / 2003 listele cu beneficiarii de gratuități pe mijloacele de transport în comun se vor aproba lunar de către Consiliul Local al Municipiului Arad.

Având în vedere cele de mai sus propunem aprobarea listelor cu beneficiari de gratuități pe raza municipiului Arad, în conformitate cu prevederile ordinului menționat, în contul lunii aprilie 2006 după cum urmează:

  • 1)    Tabel nominal cu persoanele cu handicap accentuat (majori și minori)

  • 2)    Tabel nominal cu persoanele cu handicap grav (majori și minori)

  • 3)    Tabel nominal cu asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav

P R I M A R ,

Xxxxxxxx Xxxxx

Referitor la expunerea de motive înregistrată cu nr. 15.374 din 7.04.2006 a Primarului Municipiului Arad, d-l Xxxxxxxx Xxxxx prin care se propune aprobarea lunară a listelor beneficiarilor de gratuități pe mijloacele de transport în comun pe raza municipiului Arad în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 290 / 609 / 2003 și ale Ordinului nr. 97 / 255 / 2006 facem următoarele precizări legate de aplicarea în practică a prevederilor legale ce completează materia:

Ordinul nr. 290 / 609 / 2003 care vine în completarea legislației referitoare la drepturile persoanelor cu handicap precizează că întocmirea listelor cu persoane cu handicap și asistenți personali ai acestora ce beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport intră în competența „compartimentului de asistență socială din cadrul fiecărei primării”, în cazul Aradului Serviciul Prestații Sociale din cadrul Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară.

La nivelul municipiului Arad există trei liste, după cum urmează:

  • a)    Tabel nominal cu persoanele cu handicap accentuat

  • b)    Tabel nominal cu persoanele cu handicap grav

  • c)     Tabel nominal cu asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav (majori și minori)

În contul lunii aprilie 2006, listele au cuprins un număr total de 603 persoane.

Aceste liste vor suferi lunar modificări determinate de starea sănătății beneficiarilor, schimbarea gradului de handicap, schimbarea domiciliului, apariția de noi beneficiari etc.

Modificările vor fi anunțate de beneficiari sau de reprezentanții legali ai acestora, la serviciul de specialitate, până la data de 20 a fiecărei luni, urmând a se face verificările ce se impun, inclusiv deplasarea la domiciliul beneficiarului.

Pentru a putea fi emise abonamentele lunare în cazul beneficiarilor noi și pentru vizarea abonamentelor cu continuitate, listele trebuie predate transportatorului cel târziu până în data de 25 a fiecărei luni.

Având în vedere cele de mai sus propunem aprobarea listelor cu beneficiari de gratuități pe raza municipiului Arad, în conformitate cu prevederile ordinului menționat, în contul lunii mai 2006 după cum urmează:

  • 1)    Tabel nominal cu persoanele cu handicap accentuat (majori și minori)

  • 2)    Tabel nominal cu persoanele cu handicap grav (majori și minori)

  • 3)    Tabel nominal cu asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav

    DIRECTOR EXECUTIV,

    jr. Xxxxxx Xxxx


    ȘEF SERVICIU,


    Xxxxx Xxxxx


    CONSILIER, Xxxxxxx Xxxxxx


Anexa nr.1

T A B E L N O M I N A L

cu persoanele cu grad accentuat de handicap, care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport urban în conformitate cu Ord. 290/609/2003.

MAI 2006

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

MAJORI

273.

Xxxxx Xxxxx

Cenad 6 bl 232 ap xx

Mai 2006

274.

Xxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxx nr. 17

Dec 2006

275.

Xxxxxx Xxxxxxx

Dorului nr. 30, bl. B8, ap.

xx

Sept 2006

276.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Beiuș bl. 613, ap. xx

Febr 2007

277.

Xxxxxx Xxxxx

Tr. Corcheș nr 23

Permanent

278.

Xxxxxxxxx Xxxxxx Xxxx

Xxxxx bl. Y12, ap. x

Dec 2006

279.

Xxxxxx Xxxxxxxxx

Nucet nr. 1, bl. 543, ap. x

Febr 2007

280.

Xxxxx Xxxxx

X. Xxxxx nr. 2-4

Oct 2006

281.

Xxxxx Xxxxx Xxxxxxxxx

X X Xxxxxxxxx nr. 13, ap. x

Febr 2007

282.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxx Xxxx nr. 1

Febr 2007

283.

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxx nr. 34

Martie 2007

284.

Xxxxxxx Xxxxxx

Revoluției nr 35

Iunie 2006

285.

Xxxxx Xxxxx

X Xxxxxx nr 2 ap x

Mai 2006

286.

Ballrreich Haricocopper

Sirlig

I Antonescu nr. 1, bl. C,

ap. x

Martie 2007

287.

Xxxxx Xxxxxx-Xxxxx

X. Xxxxxxxx bl. P5, ap. x

Iulie 2006

288.

Xxxxx Xxxxxxx

X. Xxxxxxxxx nr.51

Nov 2006

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

289.

Băbțan Vioara

Xx Xxxxx nr. 33

Iunie 2006

290.

Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxxx nr. 14, bl. b , ap.

xx

Martie 2007

291.

Xxxxxx Xxxxxxxx

X Xxxxxxx nr. 40

Oct 2006

292.

Xxxxxx Xxxx

Stupilor A38, sc. B, ap. x

Permanent

293.

Xxxxx Xxxx Xxxxxx

X Xxxxxx nr. 8 ap x

Mai 2006

294.

Xxxxxx Xxxxxxx

Mioriței 34 bl 165 sc. B ap

x

Mai 2006

295.

Xxxxx Xxxxxx Xxxxx

Xxxxxxx Xxxxx nr. 69

Permanent

296.

Xxxxxxxxx Xxxxx Xxxxxxx

Săvîrșin bl. 173, ap. xx

Iulie 2006

297.

Xxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxx I nr. 13

Permanent

298.

Xxxxx Xxxxxx Xxxxxxx

Pionerilor bl. 56, sc. d, ap.

xx

Martie 2007

299.

Xxxxx Xxxxxxx

Al Agnita bl I sc B ap x

Permanent

300.

Xxxxxx Xxxx

Xxx Xxxxxxx bl. 301, ap.

xx

Martie 2007

301.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

p-ța Sporturilor bl. 24, ap.

xx

Permanent

302.

Xxxxxx Xxxxxxx

Xx cel Mare bl 12 sc B ap

xx

Iulie 2006

503.

Xxxxx Xxxxxx Xxxxxxx

Grâului nr. 14

Martie 2007

304.

Xxxxx Xxxxxxx

Dezna 2 bl X10 sc. C ap

xx

Permanent

505.

Xxxxxxx Xxxxxxxx

Dezna bl. x 12, sc. A,

Oct 2006

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

ap.xx

306.

Xxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxxxx bl 19A ap x

Permanent

307.

Xxxxxx Xxxxxx

Simfoniei bl. 242, ap. xx

Sept 2006

308.

Xxxxxxx Xxxxxxxxx

Romanilor bl. A3, ap. x

Nov 2006

309.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Revoluției nr. 76 ap 5a

Permanent

310.

Catra Daniel

Al Russo nr. 7 bl. A3 ap x

Permanent

311.

Xxxxx Xxxxx Xxxxx

Neptun bl. Y3, ap. xx

Martie 2007

312.

Xxxxx Xxxxx

Xxxxxxxx nr. 10 A

Febr 2007

313.

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Trandafirilor nr. 14

Iunie 2006

314.

Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxx

X. Xxxxxx bloc I4-2, ap. xx

Ian 2007

315.

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Xx Xxxxxxx bl. C1, ap. xx

Permanent

316.

Xxxxx Xxxx

Al Neptun nr. 3 bl Y6 ap.

x

Permanent

317.

Xxxx Xxxxx

Romanilor bl. A2-2, ap. x

Ian 2007

318.

Xxxxxxx Xxxxx-Xxxxxx

X Xxxxx bl. 5, ap. xx

Nov 2006

319.

Xxxxxxx Xxxx

Abrud bl. 127, ap. xx

Martie 2007

320.

Xxxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx

Azuga nr. 1 bl. F, ap. xx

Dec 2006

321.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxx bl. Y12, ap. x

Nov 2006

322.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Ciobanului nr. 24 bl 615 ap x

Permanent

323.

Xxxxxxxx Xxxx

Frauții Neuman bl A sc. A ap x

Permanent

324.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Transilvaniei nr. 14 ap x

Permanent

325.

Xxxxxxx Xxxxx Xxxxxxx

Făget nr. 4, bl. G, ap. xx

Aug 2006

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

326.

Xxxxxx Xxxxx

Pelinului nr.2-6, sc. A, ap.

x

August 2006

327.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Xxxxx nr. 1 bl. 701, ap. x

Nov 2006

328.

Xxxxxx Xxxxx

X. Xxxxxxxx bl. P5, ap. xx

Sept 2006

329.

Xxxxxx Xxxxxxxx

X Xxxx Xxxx nr. 99

Permanent

330.

Xxxxxx Xxxxxxx

Molidului nr. 26

Ian 2007

331.

Xxxxxxx Xxxxx

X Xxxxx 2 bl 536 ap xx

Mai 2006

332.

Xxxxxxx Xxxxxxx Xxxxx

Lacului bl. L3, ap. x

Oct 2006

333.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxxx 6 bl A49 ap xx

Iunie 2006

334.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

p-ța Catedralei nr. 7, ap. x

Permanent

335.

Xxxx Xxxxx Xxxxxx

Predeal bl. 1B2, ap. xx

Aug 2006

336.

Xxxxx Xxxxxxx

Miraj nr. 1

Permanent

337.

Xxxxxx Xxxxxx

Haiducilor bl D-2 sc B ap

xx

Permanent

338.

Xxxx Xxxxxx Xxxxxx

Poetului bl. A40, ap. x

Oct 2006

339.

Denim Mihai

Al Ulise bl Y9B sc. A ap

xx

Iunie 2006

340.

Xxxxxx Xxxxxxxx

C -lea Timișorii nr. 48

Permanent

341.

Xxxxx Xxxxxx-Xxxxx

Streiului bl. 29, ap. xx

Iulie 2007

342.

Xxxxxxxx Xxx

Xxxxxxx nr. 309

Febr 2007

343.

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxx Xxxxxx nr. 3

Permanent

344.

Xxxxxx Xxxxxxxx

X Xxxxxx bl Z28 sc A ap

xx

Permnent

345.

Xxxxxx Xxxxxxxxx

Saturn bl. A12, ap. x

Dec 2006

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

346.

Xxxx Xxxxxx

Postavului bl. S2-3, ap. xx

Oct 2006

347.

Xxxxxxxxxx Xxxxxxx

Bodrogului nr. 5

Iunie 2006

348.

Xxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Tușnad bl 521 ap xx

Permanent

349.

Xxxxx Xxxxxxx

Privighetorii nr. 1

Nov 2006

350.

Xxxxxxx Xxxx

6Vânători 53 bl Gars scA

ap44

Permanent

351.

Xxxxxxx Xxxxxx

6Vânători 53 bl Gars scA

ap xx

Permanent

352.

Xxxxxx Xxx

Xxxxx Xxxx nr 10

Permanent

353.

Feți Xxxxxx Xxxxx

Condurașilor bl. 61, ap. xx

Ian 2007

354.

Fiț Florin

Saturn bl. A12, sc. B, ap. x

Febr 2007

355.

Xxxxx Xxxxxxxx

Ciocârliei nr. 1, ap. x

Permanent

356.

Xxxxx Xxxx-Xxxxx

Ciocârliei nr 1 ap x

Permanent

357.

Xxx Xxxxxxxx

Xxxxxx bl Z 26 sc A ap x

Permanent

358.

Xxxxx Xxxxxx

Xx Xxxxxxx bl B17 sc C ap

xx

Mai 2006

359.

Xxxx Xxxxxxx

Gr. Alexandrescu nr. 35, ap x

Sept 2006

360.

Xxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx

Xxx Frumos bl. A1-4, ap. x

Dec 2006

361.

Xxxxxxxxx Xxxxxxxx

X. Xxxxx nr. 14, ap. x

Nov 2006

362.

Xxxxxx Xxxxxx

Saturn 6 bl A19 sc B ap x

Iunie 2006

363.

Xxxxxx Xxxxxx

X Xxxxxx nr 4 ap x

Permanent

364.

Xxx Xxxxxx

X Xxxxxxx nr 38

Iunie 2006

365.

Xxxxxx Xxxxxx

Condurașilor bl 61 sc B

Mai 2006

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

ap19

366.

Xxxxxx Xxxxxxx

X X Xxxxxxxxxxx nr 144

Permanent

367.

Xxx Xxxxxxx

Mioriței 33 bl 178 sc D ap x

Permanent

368.

Xxx Xxxxxx-Xxxxxxx

Mioriței 33 bl 178 sc D ap x

Permanent

369.

Xxxxx Xxxxxx

Xx Xxxxxxxx nr 12 ap x

Mai 2006

370.

Xxxxx Xxxxxxxx

Xxx-Frumos bl A2 sc A ap

x

Permanent

371.

Xxxxx Xxx

M eminescu nr. 11, ap. x

Aug 2006

372.

Xxxx Xxxxx Xxxxxx

Semenicului nr 26

Permanent

373.

Xxxxxx Xxxxxx-Xxxx

Stupilor bl. 38, sc. B, ap. x

Nov 2006

374.

Xxxx Xxxx Xxxxx

X Xxxxxxxx bl 2 sc A ap x

Permanent

375.

Xxxxxx Xxxxxxxxx

Micalaca bl 316 sc B ap

xx

Permanent

376.

Xxxxxxx Xxxxxx

Preparandiei nr. 59

Febr 2007

377.

Xxxxx Xxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx Xxxx Xxxx nr 148

Mai 2006

378.

Xxxxxx Xxxx

Xxx Xxxxx nr. 14

Permanent

379.

Xxxxxx Xxxxx

Abrud nr. 103. bl. 127, ap.

xx

Permanent

380.

Xxxxxx Xxxxxx

Hațeg bl. 5/III, sc. B, ap.

xx

Permanent

381.

Xxxx Xxxxxxxxx

P-ța Sporturilor 9 bl 24 ap xx

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

382.

Xxxx Xxxxxx

p-ța Spitalului bl. 1A,

ap.xx

Iulie 2006

383.

Xxxx Xxxx

X Xxxxxx bl Z24 Sc B ap x

Permanent

384.

Xxxxxx Xxxxxx

Tr Corcheș nr 13

Permanent

385.

Xxxxx Xxxxxx

Gării bl. E, sc. A, ap. x

Permanent

386.

Xxxxx Xxxxxxx

Borsec bl. 602, ap. x

Permanent

387.

Xxxxx Xxxxx Xxxx

Predeal bl. 2B, sc. B, ap.

xx

Martie 2007

388.

Xxxxx Xxxxx

X Xxxxx nr 45

Permanent

389.

Xxxxx Xxxxxx

B-dul Dragalina 38 bl A1

sc A ap x

Iunie 2006

390.

Xxxxx Xxxxxx

Salcâmului nr 23

Permanent

391.

Xxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxxx 38 bl A1 sc a ap

x

Iunie 2005

392.

Xxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx bl. 189, ap. x

Dec 2006

393.

Xxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx

Porumbiței nr. 37

Febr 2007

394.

Lăcătuș Argentina

Veseliei nr. 34

Ian 2007

395.

Xxxxx Xxxxx-Xxxxxxx

Al Tomis bl X6 sc D ap

xx

Permanent

396.

Xxxxxx Xxxx

X Xxxxxx nr 40

Permanent

397.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxx bl. Y8, ap. xx

Nov 2006

398.

Xxxxx Xxxxxx

Xx cel Mare bl 4 sc A ap

xx

Permanent

399.

Xxxxxxxx Xxxxx

Tarafului nr. 5

Iulie 2006

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

400.

Xxxxxxx Xxxxx

Poetului bl. Z12, ap. xx

Sept 2006

401.

Xxxxxx Xxxxx

Călimănești nr 9 bl30

ap20

Permanent

402.

Xxxxxx Xxxx

Albinelor nr 5

Permanent

403.

Xxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxxxxxx nr 17

Permanent

404.

Xxxx Xxxxxx

Spl Magheru bl. 366, ap26

August 2006

405.

Xxxxxx Xxxxx

M Eminescu nr 10 ap xx

Mai 2006

406.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

X Xxxx nr 39 ap x

Mai 2006

407.

Xxxxxx Xxxxxx

X X Xxxxxxxxxxx nr 3 ap x

Permanent

408.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

P-ța Veche nr. 7, ap. x

Nov 2006

409.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

St. Aug. Doinaș nr.1-3, ap

x

Aug 2006

410.

Xxxxx Xxxxxx Xxxxxxx

Gogol nr. 8, ap. xx

Nov 2006

411.

Xxxxxx Xxx

X Xxxx bl 110 sc A ap xx

Permanent

412.

Xxxxx Xxxxxx

Sînzienelor nr. 31

Sept 2006

413.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx bl. B16, ap. xx

Aug 2006

414.

Maur Xxx Xxxxxxx

X Xxxxxxxxx bl 332 sc B

ap x

Permanent

415.

Xxxxx Xxxxxx

B-dul Decebal nr.38

(Adăpostul de noapte)

Iulie 2006

416.

Xxxxxxxxxxxx Xxxxxxx

Sălcuța nr. 8

Nov 2006

417.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx nr 1/A

Mai 2006

418.

Xxxxx Xxxxxx Xxxx

P-ța Sporturilor 3 bl 45

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

ap x

419.

Xxxxxx Xxxxxxx

Borsec bl. 511, ap. x

Oct 2006

420.

Xxxx Xxxxx X-Xxxxxx

Ursului 6-12, bl. 3, ap. xx

Sept 2006

421.

Xxxx Xxxxxx

X Xxxxxxxxxxxx nr. 13,

ap. x

Aug 2006

422.

Xxxxxxx Xxxx

Condurașilor bl 68 sc A ap

xx

Iunie 2006

423.

Xxxxxxxx Xxxxxxx-

Xxxxxxxx

Revoluției nr. 86, ap. x

Nov 2006

424.

Xxxxxx Xxxxxxxx

X. Xxxxxx bl. B23, ap. xx

Oct 2006

425.

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxx Xxxxxx nr. 38

Oct 2006

426.

Xxxxxx Xxxxx

Xxxxxx Xxxxxx nr. 38

Oct 2006

427.

Xxxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxx nr. 30 ap x

Permanent

428.

Xxxxx Xxxxx

X. Xxxxxx nr. 3, ap. x

Permanent

429.

Xxxxx Xxxxxxxx

Transilvaniei nr. 23, ap. x

Dec 2006

430.

Xxxxx Xxxxx

Griviței nr. 88

Permanent

431.

Xxxxxxx Xxx-Xxxxxxx

X. Xxxxx nr. 2, ap. xx

Dec 2006

432.

Xxx Xxxxxx Xxxxx

Romul Ladea , bl.351, ap.

x

Iunie 2006

433.

Xxx Xxxxx

Micalaca bl. 351, ap. x

Martie 2007

434.

Xxxxx Xxxxxx-Xxxxx

Haiducilor bl D2 sc. B ap

xx

Permanent

435.

Xxxxxxxxx Xxxxx

Fluierului nr. 12

Nov 2006

436.

Xxxxxxx Xxxxxxx-

Fântînii nr. 126

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

437.

Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxx

X Xxxxx bl. 36, ap. xx

Ian 2007

438.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxxx

X. Xxxxx nr. 27-29, bl. B,

ap. xx

Nov

439.

Xxxxxxx Xxxxx Xxxxxx

Zorilor nr. 10, bl. 1, ap. x

Oct 2006

440.

Xxxx Xxxxx

Gării bl. G, ap. xx

Aug 2006

441.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxx Curcanul bl. 6, ap.

xx

Sept 2006

442.

Negru Xxxxx

Xxxxx Xxxxx bl. 40, ap. x

Febr 2007

443.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Călțunaș nr. 15

Oct 2006

444.

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxxx nr. 11, ap. x

Ian 2007

445.

Xxxxx Xxxx Xxxx

Xxx Frumos bl. A1-4, ap.

xx

Oct 2006

446.

Xxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxx

Abatorului bl.18, ap. xx

Sept 2006

447.

Xxxx Xxxxxxxx

Egalității nr 34 a

Mai 2006

448.

Xxxxxx Xxxxxxx

X. X. Xxxxxx bl. N1-1, ap.

xx

Dec 2006

449.

Xxxx Xxxxxxxxxx

Xxxxx Xxxx nr 1

Permanent

450.

Xxxxxxxx Xxxxxx

p-ța UTA bl. U6, ap. xx

August 2006

451.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Patria bl. B2/2, ap. xx

Ian 2007

452.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Episcopiei nr. 29, ap. x

Sept 2006

453.

Xxxxxxxx Xxxx

Castor nr 5

Mai 2006

454.

Xxxxxxx Xxxx

Xxxxx Y10, sc. A, ap. xx

Aug 2006

455.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xx. Xxxxx Xxx nr. 16

Iunie 2006

456.

Xxxxx Xxxxxxx

Semănătorilor bl. 223, ap.

Nov 2006

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

4

457.

Xxxxxxxx Xxxxx

Xxxxx 9 bl Y13 sc C ap x

Iunie 2006

458.

Xxxx Xxxxx

Mioriței bl. 187, ap. x

Martie 2007

459.

Xxxxx Xxxxxx

Predeal bl. 1B2, ap. xx

Dec 2006

460.

Xxxxxxx Xxxxx

Xxx Frmos bl. A1-3, ap. xx

Febr 2007

461.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxxx bl. P, ap .223

Mai 2006

462.

Xxxx Xxxxxx

Milova bl 251 sc A ap x

Mai 2006

463.

Xxxx Xxxxx Xxxxx

Xxx Frumos 39A bl A1-4 ap43

Permanent

464.

Xxxx Xxxxxxx Xxxxx

Unirii nr. 14, ap. .3

Sept 2006

465.

Xxxx Xxxxxxx

Beius nr 3 bl 612 ap.x

Permanent

466.

Xxxxxxx Xxxxxxxx-Xxxxxx

Poetului bl. A26, ap. x

Dec 2006

467.

Xxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxx

Voinicilor bl. 501, ap. xx

Febr 2007

468.

Xxx Xxxxx

Școalei bl. X26, ap. xx

Febr 2007

469.

Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxx

P-ța A Iancu nr. 21 ap x

Permanent

470.

Xxxxxxx Xxxxx

Alba Iulia bl. 574, ap. x

Ian 2007

471.

Xxxxxx Xxxxxxxxx

Nucet bl. 564, ap. x

Sept 2006

472.

Putin Zorinca

Viorelelor nr. 12

Sept 2006

473.

Xxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx

Armoniei nr. 86

Dec 2006

474.

Xxx Xxx-Xxxxxxxxxx

Turturicii nr. 14

Ian 2007

475.

Xxx Xxxxx Xxxxxxx

Timișorii nr. 150

Mai 2006

476.

Xxxxx Xxx

Vaslui bl 725 ap xx

Permanent

477.

Xxxxx Xxxxxxx

Predeal nr. 8, bl. 13, ap. x

Febr 2007

478.

Xxxxx Xxxxxxxx-

Blanduziei nr. 34, ap. x

Ian 2007

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

Florentina

479.

Xxxxx Xxxxxxx

Voinicilor bl. 507, ap. x

Ian 2007

480.

Xxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxxxxxxxx nr. 14, ap.

xx

Permanent

481.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxx Xxxxx, nr. 4, bl. R,

,ap.xx

Iulie 2006

482.

Xxxxxxx Xxxxxxxx

Dunării nr. 143

Dec 2006

483.

Xxxx Xxxxxx Xxxxxx

Mioriței bl. 165, ap. x

Nov 2006

484.

Xxxxxxxx X-Xxxxx Xxxxx

Cocorilor nr. 57 bl 2 ap x

Permanent

485.

Xxxxxxx Xxxx

X Xxxxx 27-33 bl A sc C ap x

Permanent

486.

Xxxx Xxxxx

X Xxxxxx nr 8

Iunie 2006

487.

Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx

Coloniștilor nr 31

Permanent

488.

Xxxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxxx bl A49 sc A ap

xx

Permanent

489.

Xxxxxx Xxxxx Xxxxxx

Ineului bl. 15, ap. x

Ian 2007

490.

Xxxxxxxx Xxxxxxx

X Xxxx bl 146 ap x

Permanent

491.

Xxxxxxx Xxxxx

Poetului Bl. A40

Sept 2006

492.

Sina Xxxxxxxxx-Xxxxx

Abrud bl 126 sc B ap xx

Permanent

493.

Xxxxx Xxxxxx

Saturn bl. A11, ap. xx

August 2006

494.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Tr Grozăvescu nr 7

Iunie 2006

495.

Xxxxxx Xxxxxxx

X X Xxxxxxxxxxx nr 79

Permanent

496.

Xxxxxxxx Xxxxx

Poetului nr. 81

Oct 2006

497.

Xxxxxx Xxx

Muncii bl. E, sc. A, ap. xx

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

498.

Xxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxx nr.2, bl. Y9A, ap. xx

Mai 2006

499.

Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Rosmarinului nr 2

Mai 2006

500.

Xxxxxxx Xxxx

Xxxxxxxxxxx bl. 18, ap. xx

Permanent

501.

Xxxxxxxx Xxxx Xxxxxx

Ursului bl. 5, ap. xx

Febr 2007

502.

Xxxx Xxxxxxxxxxx-

Xxxxxxxx

Xxx Xxxx nr 156, ap. x

Nov 2006

503.

Xxxx Xxxxxx

Griviței nr. 202

Martie 2007

504.

Xxxxx Xxxxxx

Rodnei nr. 3-5, et. x. ap xx

Dec 2006

505.

Xxxxxxx Xxxxxx

Patria nr 25-29 bl A4 ap

x

Permanent

506.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxx nr. 16, ap. x

Febr 2007

507.

Xxxxx Xxxxx

Luncii nr. 10

Oct 2006

508.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Zorilor bl 1 sc. E ap x

Permanent

509.

Xxxxxx Xxxx

Academia Teologică nr. 5,

ap. x

Ian 2007

510.

Xxxxxxxx Xxxx

Zs Moricz nr 27

Permanent

511.

Xxxxx Xxxxxxx

Dreptății nr 25 bl 714sc B

ap x

Permanent

512.

Xxxxx Xxxx

Poetului bl. A26, ap. x

Ian 2007

513.

Xxxxx Xxxxxx

Dornei nr. 4

Permanent

514.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Bușteni bl. B, ap. xx

Febr 2007

515.

Xxxxx Xxxxx

X Xxxxx bl. 17, ap. xx

Iulie 2006

516.

Xxxxx Xxxxxxxx

Episcopiei nr. 27, ap. x

Sept 2006

517.

Xxxx Xxxxxx

Xxxxxx Xxxxx nr.2-4, ap.xx

Iulie 2006

Nr.

crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

518.

Xxxxxx Xxxxxx

Colonia UTA nr. 7, ap. x

Martie 2007

519.

Xxxxxx Xxxxxxx

Al Tomis bl. X6, sc. a, ap.

x

Febr 2007

520.

Xxxxx Xxxxxxxx

Imașului bl. 4, sc. B, ap. x

Nov 2006

521.

Xxxxxxxxxx Xxxx Xxx.

Hațeg bl. 5/1 ap. xx

Oct 2006

522.

Xxxxx Xxxxx

Lucernei nr. 1

Aug 2006

523.

Xxxxxxxxx Xxxxxxxx

Cenad nr 6 bl 232 ap xx

Permanent

524.

Xxxxxxxx Xxxxx

Lacului 15 bl A ap x

Iunie 2006

525.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxxx nr, 24, ap. x

Sept 2006

526.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Școalei nr1, bl. X34/1, ap.

xx

Oct 2006

527.

Xxxxx Xxxxx

Dezna bl. X]], sc. A, ap.x

Aug 2006

528.

Xxxxx Xxxxx

Xxxx Xxxx nr. 12. Ap. x

Ian 2007

529.

Xxxxx Xxxxx

Condurașilor bl. 61, ap. x

Ian 2007

530.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

X Xxxxxxx bl. 45, ap. x

Ian 2007

531.

Xxxxxxxx Xxxxx

Xxx. Xxxxxxx bl. 356, ap

x

Sept 2006

532.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxx nr 5 bl 703 ap x

Permanent

533.

Xxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxx bl.23, sc. B

Mai 2006

534.

Xxxxxxx Xxxxxxx

Abrud bl 129, ap. x

Iunie 2006

535.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxx

Lermontov nr. 6

Martie 2007

MINORI

536.

Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Constituției nr. 45

Iulie 2006

Nr.

crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresa

Termen

Buletin identitate

Semnătura

537.

Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx

Xxxxx Xxxxxx bl. 4, ap. xx

Iunie 2006

538.

Xxxxx Xxxxxx Xxxx Oni

Imașului bl 2 sc B ap x

Mai 2006

539.

Xxxxxx Xxxxxxxx

C-lea Timișorii nr. 91

Mai 2006

540.

Xxxx Xxxx-Xxxx

Xxxxxxx nr. 6

Ian

541.

Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxx

Aviator Georgescu nr. 1,

ap. x

Sept 2006

542.

Xxxxx Xxxxx șor

Episcopiei nr. 20, ap. x

Iulie 2006

543.

Xxxx Xxxxxx Xxxxxxxxx

Mioriței bl 187, ap. xx

Nov 2006

544.

Xxxxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Nov 2006

DIRECTOR EXECUTIV

ȘEF SERVICIU,

Xxxxx Xxxxx


REFERENT,

Xxxxx Xxxxxx


jr. Xxxxxx Xxxx

Anexa nr. 2

T A B E L N O M I N A L

cu persoanele cu handicap grav care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport urban în conformitate cu Ord.290/609/2003.

MAI 2006

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

MAJORI

215.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Romanilor bl. K2, ap. xx

Permanent

216.

Aflat Xxxxxx

X Xxxxxxxxxxxx nr 58

Permanent

217.

Xxxxx Xxxxx

Xxxxxx nr 17

Permanent

218.

Xxxxxx Xxxx Xxxxxxx

Xxxx Xxxxx nr 28

Iunie 2006

219.

Xxxxxxxxxx Xxxxxx

X. Xxxxxx nr. 11, ap. x

Oct 2006

220.

Xxxxxx Xxx

X Xxxxxxxx nr 2 ap x

Permanent

221.

Xxxxx Xxxxxx

Timișului nr. 2

Dec 2006

222.

Xxxxxxxxx Xxxxxxxx

Vaslui nr 12 bl 708 ap xx

Permanent

223.

Xxxxx Xxxxxxxxxx

Romanilor nr. bl. F1, ap.

xx

Permanent

224.

Balta Xxxxxx-Xxxx

Micalaca bl 313 ap xx

Permanent

225.

Xxxxx Xxxxxxx

Romanilor nr. 4-8, bl. K2

Permanent

226.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Vântului nr 13

Permanent

227.

Xxxxxxx Xxxxxx

Romanilor bl. K2, ap.xx

Permanent

228.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx

Ghioceilor nr. 11

Ian 2007

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

229.

Xxxxxx Xxxxxxx-

Xxxxxxx

Xxxxxxxxx bl X4 sc D ap

x

Permanent

230.

Xxxxx Xxxxx

Xxxxxx cel Mare bl. 4, ap.

xx

Permanent

231.

Xxxxx Xxxxx

Xxxxx Xxxxxxxxxx nr. 28

Permanent

232.

Xxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxx bl. 19 A, ap.

x

Martie

2007

233.

Xxxxx Xxxxxx

Xxxx de la Afumați nr.

50

Febr 2007

234.

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

Revoluției nr. 26-38, ap.

x

Permanent

235.

Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxx

Caransebeș nr. 14

Nov 2006

236.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxx

Xxx Frmos bl. A2, ap. x

Nov 2006

237.

Xxxx Xxxxxx

Munteniei nr 27

Permanent

238.

Xxxx Xxxxxx-Xxxxx

X Xxxxxx bl I-5 sc D ap

x

Permanent

239.

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

Sibiului nr 35

Permanent

240.

Xxxxxxx Xxxxx

Saturn bl. A21, ap. x

Permanent

241.

Xxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxx nr 3-4 ap x

Permanent

242.

Xxxxx Xxxxxx

X Xxxxxx nr 3-4 ap xx

Permanent

243.

Xxxxxxxx Xxxxx

Xxx Xxxx nr 1 ap xx

Permanent

244.

Xxxxxxx Xxxxxx

Stupilor bl. A53, ap. xx

Permanent

245.

Xxxxxxx Xxxxxxxxx

Stupilor bl. A53, ap. xx

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

246.

Xxxxxxxxxx Xxxx

Xxxxxxxx

6 Vînători 9-13 bl V3

sc. C ap x

Permanent

247.

Xxxxx Xxxxxxxx

M. Scaevola bl. S 3-3,

ap. x

Permanent

248.

Xxxxxxxxxxxxxx Xxxxxx

Xxx-Frumos bl A1-1 ap

xx

Permanent

249.

Coravița Xxx- Xxxxx

Romanilor bl. K2, ap. x

Permanent

250.

Xxxxxx Xxxx Xxxxxxx

X X Xxxxxxx nr 37

Permanent

251.

Xxxxxxx Xxxxx

Amara bl. X36, ap. xx

Permanent

252.

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxx

Poetului bl A28 sc B ap x

Permanent

253.

Xxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxxxx

X Xxxx nr 6 bl 111 ap x

Permanent

254.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Xxx Xxxxxxx nr 37 ap x

Permanent

255.

Xxxxxx Xxxxx

Rodnei nr 1 bl O2 ap x

Permanent

256.

Xxx Xxxxxx

M Scaevola bl 3/4 sc E

ap x

Permanent

257.

Xxx Xxxxx

Sânzienelor nr 50

Permanent

258.

Xxxx Xxxxxx

Romanilor bl B2-3 sc A ap xx

Permanent

259.

Xxxxxx Xxxxxxx

Dornei nr. 41, ap. x

Permanent

260.

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Nucet bl 562 ap xx

Permanent

261.

Xxxxxx Xxxxx

Romanilor bl. K2, ap. xx

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

262.

Dialog Ana

Crasna nr 21, bl. E, ap.

xx

Permanent

263.

Xxxxxxxxxx Xxxxxxx

Faleza Sud bl 66 sc B ap

x

Permanent

264.

Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx bl X42 sc B ap x

Permanent

265.

Xxxxxx Xxxxxx

Cenad 4 bl 233 ap xx

Permanent

266.

Xxxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxxxx 92-98 bl 100

ap x

Permanent

267.

Xxxxxx Xxxxxxxxx-

Xxxxxxx

X Xxxxxxxx nr 7

Permanent

268.

Xxxxxx Xxxxx

Hateg bl 5/II ap. xx

Nov 2006

269.

Xxxxxx Xxxxxx

Aprodul Purice nr. 36

Sept 2006

270.

Xxxxxxxx Xxx-Xxxxx

Mioritei bl 178 sc A ap

x

Permanent

271.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

X Xxxxxxxxxx nr 40

Permanent

272.

Xxxxxxxxxx Xxxxx

Călimănești nr. 1, bl. 26

Permanent

273.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Permanent

274.

Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxx

Mărășești nr.6, sc. B, ap.

x

Permanent

275.

Xxxxxxxxx Xxxxxxxx

Tr Dobra nr 17 ap x

Permanent

276.

Xxxxxx Xxxxxxx

Tr Dobra nr 3

Permanent

277.

Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx

Hațeg bl 5/III sc A ap xx

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

278.

Xxxxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx

Tr. Corcheș nr 29

Permanent

279.

Xxxxx Xxxxx

Beiuș bl. 607, ap. xx

Permanent

280.

Xxxxxxxxx Xxxxx

Alba Iulia 538, ap. xx

Permanent

281.

Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxx

Prieteniei bl 135 sc B ap

x

Permanent

282.

Xxxxxx Xxxxxxxx-

Xxxxxx

Dobrogea nr 11

Permanent

283.

Goroftei Filadelfia

R Ciorogariu bl76 sc B

ap13

Permanent

284.

Xxxxxxxxx Xxxxxxx

Abatorului nr. 24A

Permanent

285.

Xxxxx Xxx

P Chinezul nr. 8 , ap. x

Permanent

286.

Xxxxxxxx Xxx

Xxxxxxxxx X4, ap. x

Iulie 2006

287.

Xxxxxx Xxxxxxxxx

Romanilor, bl. K2, ap. x

Permanent

288.

Xxxxxx Xxxxx

P-ța Gării bl L ap xx

Permanent

289.

Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxxx

Al Dezna bl X17 ap xx

Permanent

290.

Xxxx Xxxxx

Xxxxxxx nr. 37

Permanent

291.

Xxxxxx Xxxxxxx X-Xxxxx

Xxxxx bl. 573, ap. x

Ian 2007

292.

Xxxxx Xxxxx

Părieteniei bl 113. Ap.x

Permanent

293.

Xxxx Xxxxx Xxxxxxxx

Romanilor bl. K2, ap. xx

Permanent

294.

Xxxx Xxxxxxx

Romanilor bl.K2, ap. xx

Permanent

295.

Xxxxx Xxxxxxxx

Al Saturn 5 bl A12 sc G ap x

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

296.

Xxxxx Xxxxxxx

Al Agnita 1 bl I sc C ap x

Permanent

297.

Xxxxxxxxx Xxxxxxx

Xxx Xxxxxxx nr 37 ap x

Permanent

298.

Xxxxxxxx Xxxxx

Poetului bl A37 sc A ap

xx

Noe 2006

299.

Xxxx Xxxxxxxx-Xxxxxx

Predeal bl. 2B, ap. xx

Ian 2007

300.

Xxx Xxxxxxx-Xxxxxxx

P Titan nr 4

Permanent

301.

Xxxx Xxxxxxx Xxxxxx

Griviței 171 bl 65D sc D ap x

Permanent

302.

Xxxxxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxxx nr 22-24 sc A ap xx

Pemanent

303.

Xxxxxxx Xxxxxx

Afinelor bl 7 sc C ap x

Permanent

304.

Xxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxxx nr 38 bl A ap

x

Permanent

305.

Xxxxx Xxxxxx

Blajului nr. 1, ap. x

Permanent

306.

Xxxxxxx Xxx-Xxxxxxx

Colonistilor nr 53

Permanent

307.

Xxxx Xxxxxx

Cenad 8 bl 231 ap x

Permanent

308.

Xxxx Xxxxxx

Revoluției nr. 91,ap. x

Permanent

309.

Xxxx Xxxxxxxx-

Xxxxxxxx

Xxxxxxx nr 49

Permanent

310.

Xxxx Xxxxxxx

Patria 6/8 bl B2/1 ap xx

Permanent

311.

Xxxxxxx Xxx

X Xxxxxx bl. Z26, ap. xx

Permanent

312.

Xxxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxxxx

p-ța Veche nr. 7, ap. x

Febr 2007

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

313.

Xxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxx Xxxxxxx bl. M9, ap. x

Permanent

314.

Xxxxxxxx Xxxxxx

Voinicilor bl 503 sc Cap

13

Permanent

315.

Mila Ana

Tebei nr. 1

Permanent

316.

Xxxx Xxxxxxx

Xxxxxxx

X Xxxxxx bl 327 sc B ap

x

Permanent

317.

Xxxxxx Xxxxxxx

X Xxxxxx nr 30 ap x

Permanent

318.

Xxxxxx Xxxxxxx

Stupilor bl. A50, sc. A,

ap. xx

Iulie 2006

319.

Xxx Xxxxxxxxx

Beiuș bl. 614, ap. x

Mai 2006

320.

Xxx Xxxxxxxxxxx

X Xxxx nr 39

Permanent

321.

Xxx Xxxxxxx

Romanilor bl G1 ap xx

Permanent

322.

Xxxxx Xxxxxx

Micălaca bl 337 sc C ap

x

Permanent

323.

Xxxxxxx Xxxxx

Romanilor bl. K2, ap. xx

Permanent

324.

Xxxxxxxx Xxxxx

Romanilor bl. K2, ap x

Permanent

325.

Xxxx Xxxx

Rozelor nr. 146

Permanent

326.

Xxx Xxxxxx

IC Brătianu nr 20 sc C ap

x

Permanent

327.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxx

Clopotului nr 36

Permanent

328.

Xxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxx

Mioriței bl 140 ap xx

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

329.

Xxxxxxxxx Xxxxxxxxxx

Al Saturn bl A12 sc G ap

x

Permanent

330.

Xxxxxxx Xxx-Xxxxx

C Timișorii nr 155

Permanent

331.

Petri șor Xxxx

X. Xxxxxxxxxx nr. 5, ap. x

Oct 2006

332.

Xxx Xxx

Xxxxxxx nr 17

Permanent

333.

Xxxx Xxxxx

Xxxxxxx nr.4, bl. 251,

ap. x

Mai 2006

334.

Xxxx Xxxxx

Poetului bl Z6 sc C ap x

Permanent

335.

Xxxxxx Xxxx

Nucului nr 12

Permanent

336.

Xxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Tunarilor bl 16 sc A ap

xx

Permanent

337.

Xxxxxx Xxxxxx

X Xxxxxxxxxx nr 66

Permanent

338.

Xxxxxx Xxxxx

X. Xxxxxxxxxxxx nr. 8,

ap. x

Permanent

339.

Xxxxx Xxxxx

X Xxxxx bl 19 sc B ap x

Permanent

340.

Rump Cornelia

Romanilor bl. K2, ap. xx

Permanent

341.

Xxx Xxxxxxx

Egalității nr 30

Permanent

342.

Xxxx Xxxxxxx

Feleza sud bl. 24, ap, 7

Permanent

343.

Xxxxxxxxxx Xxxx

Abatorului 100 bl 20 ap

x

Permanent

344.

Xxxxxxxx Xxxxxx

Baladei 1 bl OX ap xx

Permanent

345.

Xxxxx Xxxxx Xxx

Predeal 14 bl 1B1 ap xx

Iunie 2006

346.

Xxxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxxx bl A49 sc A ap xx

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

347.

Xxxxxx Xxxxxxx

Abrud bl. 236, ap. xx

Permanent

348.

Xxxxxxx Xxxxxx

X. Xxxxxx bl. Z28, ap. x

Iunie 2006

349.

Xxxxxx Xxxxxx

Xx cel Mare nr 37 A

Permanent

350.

Xxxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx

Constanței nr 36

Permanent

351.

Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxx

Al Ulise bl Y9A sc A ap

xx

Permanent

352.

Xxxxxx Xxxxxx

Al Ulise bl Y9A sc A ap

xx

Permanent

353.

Xxxxxxxx Xxxxx

Cpt I Fătu nr 91

Permanent

354.

Xxxxxx Xxxxxx

X. Xxxx bl. 224, ap. xx

Sept 2006

355.

Xxxxxxxx Xxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxx nr 2 ap x

Permanent

356.

Xxxxxx Xxxxxxxxx

Xxx Frumos bl. A3, ap. xx

Sept 2006

357.

Xxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxx

X Xxxxx nr 10

Permanent

358.

Xxxx Xxxxxxx X- Xxxx

X Xxxxxx nr 15

Permanent

359.

Xxxxx Xxxxxxx

Poetului nr. 93, bl. A25,

ap. xx

Permanent

360.

Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx

Constituției nr 75

Permanent

361.

Xxxxxx Xxxxx

Poetului bl. P 6-7, ap. x

Iulie 2006

362.

Xxxx Xxxxxx Xxxxxx

T . Vladimirescu bl. B1,

ap.xx

sept 2006

363.

Xxxxx Xxxxx

Romanilor bl.K2, ap. xx

Permanent

364.

Xxxxx Xxxxxxx

Romanilor bl. K2, ap. xx

Permanent

365.

Xxxxxx Xxxxxxx

P Maior nr 1/3

Permanent

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

366.

Xxxxxx Xxxxx

P Maior nr 1/3

Permanent

367.

Xxxx Xxxxx

X. X. Xxxxxx nr. 34

Permanent

368.

Xxxxx Xxxxxx

Romanilor bl K-2 sc B ap

x

Permanent

369.

Xxxxx Xxxxx

Romanilor bl. K2, ap.x

Permanent

370.

Xxxxxxx Xxxx-Xxxxxx

Mărășești nr 6

Permanent

371.

Xxxxxx Xxxxxxxx

Romanilor bl K2 sc A ap

xx

Permanent

372.

Xxxxxx Xxxx

Narciselor nr 21

Permanent

373.

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxxx nr. 37

Permanent

374.

Xxxx Xxxx

Cocorilor bl B ap xx

Permanent

375.

Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx

Marnei nr. 36

Aug 2006

376.

Xxxx Xxxxx

Predeal bl G1 ap xx

Permanent

377.

Xxxxxxx Xxxxxx

X Xxxx nr 7

Permanent

378.

Xxxxxx Xxxxxx

Pionierilor bl 55 sc B ap

x

Permanent

379.

Xxxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxx

Sighișoara bl 530 sc B ap xx

Permanent

MINORI

380.

Xxxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx

Xxxxxxxx nr 34 C

Mai 2006

381.

Xxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx

Tismana nr. 33

Ian 2007

382.

Xxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Tismana nr. 33

Ian 2007

383.

Bula Xxxxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Ian 2007

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

384.

Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Mierlei nr. 53

Febr 2007

385.

Xxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Nov 2006

386.

Xxxxxxx Xxx

Xxxxxxx nr. 6

Ian 2007

387.

Xxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx

X. Xxxxxxxxx bl. 311, ap.

xx

Aug 2006

388.

Xxxxx Xxxx

Preparandiei nr 59

Oct 2006

389.

Xxxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx

Xx. Xxxxxxx bl. C1 ap. x

Mai 2006

390.

Xxxxx Xxxx Xxxxxx

Radnei bl 107/a sc B ap

xx

Oct 2006

391.

Xxxxx Xxxxxx

6 Vânători nr 146

Mai 2006

392.

Xxxxxx Xxxxxxxxx-

Xxxxxxx

Patria bl. B2-1, ap. xx

Dec 2006

393.

Xxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx nr. 2

Mai 2005

394.

Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx

X.X.Xxxx nr.17

Iunie 2006

395.

Xxxxx Xxxxx Xxxxxxxxx

Rahovei nr. 20

Oct 2006

396.

Xxxxx Xxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Iulie 2006

397.

Xxx Xxx Xxxxx

Munteniei nr 5

Mai 2006

398.

Xxxxxxxx Xxxxxx Xxxxx

Xx Xxxxxxx bl B19 sc B ap x

Mai 2006

399.

Xxxxxx Xxx X-Xxxxx

Ghioceilor nr 65/A

Iunie 2006

400.

Xxxxx Xxxxxx

Gr Ureche nr. 31

Martie

2007

401.

Xxxxx Xxxxxxxx

Pădurii nr 221 bl 27 ap x

Mai 2006

402.

Xxxxx Xxxxxx Xxxxxx

Câmpia Turzii nr. 35

Ian 2007

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

403.

Xxx Xxx X- Xxxxx

Boemiei nr. 6

Mai 2006

404.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxx Xxxx bl. 315, ap.

x

Mai 2006

405.

Xxxxxx Xxx-Xxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Iulie 2006

406.

Xxxxx Xxxxxx

Trenului nr. 18

Iulie 2006

407.

Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxxx

Gr. Alexandrescu nr. 22,

ap. x

Febr 2007

408.

Xxxx Xxx-Xxxxx Xxxxx

Xxxxxx cel Mare bl.3 sc.

A ap14

Iulie 2006

409.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Iunie 2006

410.

Xxxx Xxxxx Xxxxx

Xxxxxxxxxxx 23 bl 16 ap

x

Iunie 2006

411.

Xxxxxx Xxxxxx

Clopotului nr. 5

Febr 2007

412.

Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxx

Crișului nr. 35

Sept 2006

413.

Xxx Xxxxxxxxx

Ursului nr. 6-12 bl 4 ap

xx

August

2006

414.

Xxx Xxxxxxx

Vaslui nr. 8, bl. 710, ap.

x

Nov 2006

415.

Xxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxx bl. 27, ap. x

Febr 2007

416.

Xxx Xxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Iunie 2006

417.

Xxxxxxxx Xxxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Iunie

2006

418.

Xxxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Nov 2006

419.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Faleză sud bl. 66, ap. x

Ian 2007

Nr. crt.

Numele persoanei cu handicap

Adresă

Termen

Buletin identitate

Semnătura

420.

Xxxxx Xxxxx Xxx

Xx Aug Doinaș 10 bl. B, ap x

Febr 2007

421.

Xxxxxx Xxxx Xxxxxx

Orfeu nr. 1A

Febr 2007

422.

Xxx Xxxxxx-Xxxxxxxxx

Predeal bl. 1B2, ap. xx

Febr 2007

423.

Sfâșie Xxxxxx Xxxxxx

X.X. Xxxxxx bl. 21, ap. x

Oct 2006

424.

Xxxxxx Xxxxxx

Dunării nr. 9

Martie

2007

425.

Xxxxx Xxxxx Xxxxxxx

X. Xxxxxxxxxx nr. 82A

August

2006

426.

Xxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxx

Buciumului nr. 4

Martie

2007

427.

Xxxx Xxxxxxxxxx

Xxxxxxx nr. 6

Nov 2006

428.

Xxxxx Xxxxxxxx

Faurilor nr. 70

Mai 2006

ȘEF SERVICIU,

Anexa nr.3

T A B E L N O M I N A L

Asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport urban în conformitate cu Ord.290/609/2003.

MAI 2006

Nr. crt.

Nr.

dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătur ă

MAJORI

134.

12

Aflat Xxxx

X.Xxxxxxxxxxxx nr. 58

Permanent

135.

772

Xxxxx Xxxx

p-ța UTA bl. A, ap. xx

Permanent

136.

8

Xxxxx Xxxxxxx

Piersicilor nr. 39

Sept 2006

137.

30

Balta Cornel

Micălaca bl 313 ap xx

Permanent

138.

23

Xxxxxx Xxxxxxxx

Xx cel Mare nr. 37 A

Permanent

139.

520

Xxxxx Xxxxxxx

Romanilor blB2-3

ap16

Permanent

140.

774

Xxxxxx Xxxxx

P Maior nr. 2/32

Permanent

141.

47

Xxxxxx Xxxxxxxx

Ghioceilor nr. 11

Ian 2007

142.

27

Xxxxx Xxxxxxx

Tr Corcheș nr. 29

Permanent

143.

980

Xxx Xxxxxx Xxxxxxx

Progresului nr. 50 A

Permanent

144.

16

Xxxxxx Xxxxxxxx

Libertății nr. 17

Permanent

145.

477

Xxxx Xxxxxx

X.Xxxxxx bl I sc D ap

x

Permanent

146.

441

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Zorilor bl1 sc C ap

xx

Permanent

Nr. crt.

Nr.

dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătur ă

147.

574

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Sibiului nr 35

Permanent

148.

65

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Condurașilor nr 4

Iunie 2006

149.

50

Chiria Xxxxxxx

Xxxxxxxxx nr 15

Permanent

150.

837

Xxxxxxx Xxxx

Xxxxx nr 4

Permanent

151.

62

Xxxxxxxxxxxxxx Xxxxxx

Progresului nr. 71

Permanent

152.

924

Xxxxxxxxxxxxxx Xxxxxx-

Xxxxxxxxxx

Progresului nr.71

Permanent

153.

549

Xxxxxx Xxxxxxxx

X Xxxxxx bl. B16, ap. x

Aug 2006

154.

52

Xxxxxx Xxxxx

Busteni nr. 33 ap xx

Permanent

155.

Xxxxxx Xxxxxxx

Preparandiei nr. 59, ap.

x

Oct 2006

156.

883

Xxxxxxxx Xxxxxx

Dorobanților nr. 22,

ap.x

Iulie 2006

157.

843

Xxxxxx Xxxx

X Xxxxxx bl X42 sc B

ap x

Permanent

158.

822

Xxxxxx Xxxxxx

X Xxxxxxxx nr 7

Permanent

159.

89

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Mioritei nr 33 bl 178 ap x

Permanent

160.

83

Xxxxxxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxxxx nr 40

Permanent

161.

556

Xxxx Xxxxxxxxxx

P-ța Bujac bl N 1-3 ap

x

Permanent

162.

757

Xxxxx Xxxxxx

Ogorului nr 45 C

Permanent

163.

865

Xxxxx Xxxxxxx

Cocorilor 76/78 bl C ap

x

Permanent

Nr. crt.

Nr.

dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătur ă

164.

433

Xxxxxx Xxx

A Muncii bl A Sc A ap xx

Permanent

165.

758

Xxxxxx Xxxxx

X Xxxxx nr 32

Permanent

166.

374

Xxxxx Xxxxxxxx

Xxxx Xxxx nr 40 ap x

Permanent

167.

893

Xxxx Xxx

Vaslui bl. 723, ap. x

Sept 2006

168.

769

Xxxxxx Xxxxx

Hateg bl 5/III sc A ap

xx

Permanent

169.

125

Xxxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxxxxxx nr 46

ap x

Permanent

170.

458

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Xxxxxx vodă

Iulie 2006

171.

105

Xxxxx Xxxxxx

Turdei nr 2 A

Permanent

172.

113

Xxxxxxxxx Xxxxxxxx

Prieteniei bl 135 sc B

ap x

Permanent

173.

743

Xxxxx Xxxxxxx

Frăției nr. 28, bl. 707,

ap. xx

Oct 2006

174.

845

Xxxxxx Xxxxxx

Lugojului nr.12

Oct 2006

175.

149

Xxxxxx Xxxxxx

P-ța Gării bl L ap xx

Permanent

176.

599

Xxxxx Xxxxxxx

Al Dezna bl X17 ap

xx

Permanent

177.

849

Xxxxxx Xxxxx

Xxxxx bl. 579, ap. x

Ian 2007

178.

801

Xxxxx Xxxxx

Xxxxxx bl B 17 sc B ap

x

Permanent

179.

144

Xxxxx Xxxxx-Xxx

X Xxxxxxx nr 3 ap x

Permanent

180.

150

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Xx Xxxxxxx bl B19 ap x

Mai 2006

Nr. crt.

Nr.

dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătur ă

181.

389

Horga Mări oara

Vărădiei nr 25

Permanent

182.

877

Xxxxx Xxxxxxxxx

Pandurilor nr 6

Permanent

183.

148

Xxxxxx Xxx

Ghioceilor nr 65A

Iunie 2006

184.

491

Xxxxxxxxx Xxx

Xx Xxxxxxx nr 37 ap x

Permanent

185.

711

Xxx Xxxxxxxxx

Titan nr 4

Permanent

186.

829

Xxxxx Xxxx

Dorului nr 24 bl B5

ap x

Permanent

187.

155

Xxxxxx Xxxxxx

Nucet nr 6 bl 562 ap x

Permanent

188.

617

Xxxxx Xxxxxxxxx

Xxxxxxxxx nr 38 bl A

ap x

Permanent

189.

169

Xxxxx Xxx

Xxxxxx Xxxx bl. 315,

ap. x

Mai 2006

190.

923

l.Xxxxxx Xxxxx

Iasomiei nr. 1A

Permanent

191.

852

Xxx Xxxxx

Xxxxx bl Y12, ap. xx

Nov 2006

192.

168

Xxxxxxx Xxxxxx

Colonistilor nr 53

Permanent

193.

873

Xxxxx Xxxxxxx

Poetului bl A25 ap xx

Mai 2006

194.

725

Lung Estera

Predeal nr. 4A bl. 2C,

ap. xx

Iulie 2006

195.

840

Xxxxx Xxxxxxx

Xxxxxx bl A10-1 sc B

ap xx

Permanent

196.

925

Marnea Mări oara

Cetății nr. 5A

Permanent

197.

868

Xxxxxx Xxxxxxx

Haiducilor bl D2-2 ap

xx

Permanent

198.

879

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Bihorului Bl. B4-3,

Iunie 2006

Nr. crt.

Nr.

dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătur ă

ap.x

199.

Xxxxx Xxxxxxx

X. Xxxx nr 28 bl. 224,

ap. xx

Sept 2006

200.

459

Xxxxxx Xxxxxxxx

Poetului bl A37 sc A ap xx

Permanent

201.

195

Xxxxxx Xxxxxxxxx

Pionerilor nr 7 ap x

Permanent

202.

876

Xxx Xxxxxx Xxxxxx

Hațeg 7 bl 17 sc C ap

xx

Mai 2006

203.

438

Xxxxxx Xxxx ca

Păltiniș nr 16/1

Permanent

204.

916

Xxx Xxxxxxxxx

Xxxx Pumnul nr. 94 A

Ian 2007

205.

402

Xxxxxx Xxxxxxx

Xxxxxxx nr 52A

Permanent

206.

209

Xxx Xxxxxxx

C Romanilor bl G1

ap xx

Permanent

207.

839

Xxxxx Xxxxxxx

Revoluției nr 99 ap xx

Permanent

208.

220

Xxxxxx Xxxxxx

Micălaca bl 316 sc E ap x

Permanent

209.

896

Xxxxxx Xxxxxxx

Moraviei nr. 19

Oct 2006

210.

233

Xxxxxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxxx nr. 4/B

Permanent

211.

780

Xxxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxx nr 38

Permanent

212.

240

Xxx Xxxxx

X Xxxxxxxxxx nr 66

Permanent

213.

243

Xxxx Xxxxxxxxx

Poetului bl Z6 sc C

ap x

Permanent

214.

253

Xxxx Xxxxxxxx

Tunarilor bl 16 sc A ap xx

Permanent

Nr. crt.

Nr.

dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătur ă

215.

854

Xxxxx Xxx Xxxxx

Oituz bl 88 ap xx

Permanent

216.

894

Xxxxx Xxxxxxxxxx Xxxxxxx

Tr. Axente nr. 1

Permanent

217.

418

Xxxx Xxxxxxxx

Simfoniei bl 242 ap x

Permanent

218.

284

Xxxxx Xxxxx

Romanilor 4-8 bl K2

ap xx

Permanent

219.

778

Xxxxxxx Xxxxxxx

Constanței nr 36

Permanent

220.

691

Străin Iuliana

Ineului bl. 9, ap. xx

Permanent

221.

902

Xxxxxxxx Xxxxxxxx

C . Brâncoveanu nr 126

Nov 2006

222.

736

Xxxx Xxxxxx

Săvârșin bl. 214, ap. xx

Permanent

223.

748

Xxxxxxxxx Xxxxxx

TVladimirescu nr.14

ap2

Permanent

224.

300

Xxxxx Xxxxx

6 Vânători nr 9-13 bl

V3

Permanent

225.

303

Xxxxx Xxxxx

Sighisoarei bl 515 ap

x

Permanent

226.

82

Xxxxxx Xxxxx

Flacăra nr.1

Mai 2006

227.

884

Xxxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxx

Târgului nr.3, bl. 21, ,

ap.x

Iulie 2006

228.

488

Xxxxxxx Xxxxxxxx

Marnei nr. 61 A

Oct 2006

229.

318

Xxxxx Xxxxx

Brumărel nr 3 ap x

Permanent

230.

325

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

X Xxxx nr 7

Permanent

231.

327

Xxxxxx Xxxxxx

Pionierilor bl 55 sc B ap x

Permanent

232.

324

Xxxxxxxx Xxxxxx

Sighișoarei bl 530

Permanent

Nr. crt.

Nr.

dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătur ă

ap13

MINORI

233.

777

Xxxxxxxx Xxxxx

Xxxxxxxx nr.34C

Mai 2006

234.

820

Xxxx Xxxxxx Xxxxxx

Tismana nr. 33

Ian 2007

235.

809

Xxxx Xxxxx

Haiducilor nr. 12, ap. x

Oct 2006

236.

880

Xxxxxx Xxxxxxxx

X. Xxxx bl. 149, ap. x

Iunie 2006

237.

65

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Condurașilor nr 4

Iunie 2006

238.

859

Xxxxxxx Xxxxxxxx-Xxxxxx

Câmpia Turzii nr. 35

Ian 2007

239.

825

Xxxxxx Xxxxxxx

Mierlei nr. 53

Mai 2006

240.

332

Xxxxxx Xxxxxx

Cenad bl. 232, ap. xx

Martie

2007

241.

526

Xxxxxxx Xxxxxxx

Haiducilor 10 bl D2 ap

x

Iunie 2006

242.

729

Xxxxxxx Xxxxx

X. Xxxxxxxxx bl. 311,

ap. xx

Aug 2006

243.

86

Xxxxx Xxxxxxx

6 Vânători nr 146

Mai 2006

244.

911

Xxxxxx Xxxxxx Xxxx

Patria bl. B2-1, ap. xx

Dec 2006

245.

127

Xxxxxx Xxxxxxx

Cpt. I. Fătu nr.17

Iunie 2006

246.

150

Xxxxxxxx Xxxxxxx

Xx Xxxxxxx bl B19 sc B ap x

Mai 2006

247.

148

Xxxxxx Xxx

Ghioceilor nr 65/A

Iunie 2006

248.

135

Xxxxx Xxxxxxxx

Gr. Ureche nr. 31

Martie

2007

Nr. crt.

Nr.

dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătur ă

249.

793

Xxxxxxx Xxxxxx

Bihorului nr 2-4 ap xx

Aug 2006

250.

364

Xxxxxxxx Xxxxxxxxx

Dreptății bl 715 sc B

ap x

Permanent

251.

190

Xxxx Xxxxxxxx

Steagului nr 58

Permanent

252.

453

Xxxx Xxxxx

Xx. cel Mare bl. 3, ap.

xx

Iulie 2006

253.

867

Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxxx

Moraviei nr. 19

Febr 2007

254.

226

Xxxxxx Xxxxxxx

Clopotului nr. 36

Febr

2007

255.

812

Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxxx

Crișului nr. 35

Sept 2006

256.

850

Xxx Xxxxxxxx

Vaslui nr. 8, ap. x

Nov 2006

257.

863

Xxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxx

X Xxxxxxxx bl. 27, ap.

x

Febr 2007

258.

255

Xxxxxxx Xxxxx

Pionerilorbl. 66, sc. A,

ap x

Ian 2007

259.

810

Xxxxx Xxxxxx

Radnei bl 107/A sc. B

ap xx

Oct 2006

260.

819

Xxxxxx Xxxxxxx

Orfeu nr. 1 A

Febr 2007

261.

342

Sfâșie Xxxxxx-Xxxxxxx

X.X. Xxxxxx bl. 21, ap.

x

Oct 2006

262.

294

Xxxxx Xxxxxxxx

Vîrful cu dor nr. 11, ap.

x

Ian 2007

263.

554

Xxxxx Xxxxxxxxxx

X Xxxxxxxxxx nr 82. A

Aug 2006

Nr. crt.

Nr.

dos

Nume si prenume asistent personal

Adresă asistent personal

Termen

Buletin identitate

Semnătur ă

264.

646

Xxxxx Xxxxxxx

Buciumului nr. 4

Martie

2007

265.

784

Xxxxx Xxxxxxx

Faurilor nr 70

Mai 2006

266.

882

Xxxxxxxxx Xxxxxxx

Revoluției 49/53, ap.xx

Iulie 2006

DIRECTOR EXECUTIV, jr.Xxxxxx Xxxx

ȘEF SERVICIU,

Xxxxx Xxxxx


REFERENT,

Xxxxx Xxxxxx


DIRECTOR EXECUTIV, jr. Xxxxxx Xxxx


REFERENT,

Xxxxx Xxxxxx


Xxxxx Xxxxx