Hotărârea nr. 259/2005
privind repartizarea unor locuințe din fondul locativ către familii evacuate din locuințe retrocedateROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 259 din 31 octombrie 2005
privind repartizarea unor locuințe din fondul locativ către familii evacuate din locuințe retrocedate
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa domnilor consilieri locali Moisescu Cristian, Xxxxxxxx Xxxxxxxx, Xxxx Xxxxx, Xxxx Xxxxxxx și Xxxxxx Xxxxx, exprimată în expunerea de motive înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 40661/20.10.2005;
-raportul cu nr. 40662/20.10.2005 al Biroului Fond Locativ din cadrul Direcției Tehnice a Primăriei Municipiului Arad;
-avizul Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-prevederile Legii locuinței nr.114/1996, art.21;
-prevederile art. 15 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 40/1999, aprobată prin Legea nr. 241/2001;
În temeiul prevederilor art. 38, lit. "f" precum și ale art. 46 din Legea administrației publice Locale nr.215/2001, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E
Art.1. Se aprobă repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, str. Cuza Vodă nr. 11 Corp B ap. x, compusă dintr-o cameră și dependințe familiei Xxxx Xxxxxxx.
Art.2. Se aprobă repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, str. Cuza Vodă nr. 11 Corp B ap. x, compusă dintr-o cameră și dependințe familiei Xxxxx Xxxxxx.
Art.3. Se aprobă repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, Calea
Timișorii nr. 49 ap. x, compusă din o cameră și dependințe familiei Xxxxxx Xxxxxx.
Art.4. Se aprobă repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, str. Mărășești nr. 25 ap. x, compusă din o cameră și dependințe familiei Xxxxxxx Xxxxxx.
Art.5. Se aprobă repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, str. Ady Endre nr. 107 ap. x, compusă din o cameră și dependințe familiei Xxxxx Xxxxxxxx.
Art.6. Se aprobă repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, str. Ceaikovski nr. 16, ap. x compusă din o cameră și dependințe doamnei Xxxxxx Xxxxxxx.
Art.7. Se aprobă repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, str. Cuza Vodă nr. 11 Corp C ap. xx+13 compusă din o cameră și dependințe doamnei Xxxxxx Xxx.
Art.8. Se aprobă repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, Piața
Catedralei nr. 1 ap. xx compusă din o cameră și dependințe familiei Xxxxxxxx Xxxxx.
Art.9. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Biroul Fond Locativ din cadrul Direcției Tehnice a Primăriei Municipiului Arad și se va comunica celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxxxxx
SECRETAR Xxxxx Xxxx
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
EXPUNERE DE MOTIVE
Nr.___________din_________2005
În municipiul Arad, aplicarea legilor de retrocedare a imobilelor naționalizate a generat o problemă socială gravă, prin faptul că numeroase familii, foste chiriașe în locuințele fond de stat, sunt evacuate. Aceste persoane au prioritate, prin lege, la repartizarea locuințelor din fondul locativ de stat disponibile.
Persoanele cele mai afectate în urma evacuărilor sunt pensionarii, persoanele cu handicap sau suferinde de boli cronice și cele care au în întreținere mai mulți copii minori. La ora actuală există în evidență mai multe astfel de persoane.
Ca urmare, considerăm oportună adoptarea unei hotărâri de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat, disponibile la această dată, în conformitate cu prevederile legale și cu gravitatea cazurilor, așa cum s-a prezentat mai sus.
Xxxxxxxx Xxxxxxxx___________________
Xxxxxxxx Xxxxxxxx__________________
Xxxx Xxxxx _______________________
Xxxx Xxxxxxx______________________
Xxxxxx Xxxxx_______________________
ROMÂNIA
PRIMĂ RIA MUNICIPIULUI ARAD
Bulevardul Revoluț iei nr. 75, ARAD 310130
Tel: 0040 257 281850, Fax +40 257 212402, 284744, 255818 BIROUL FOND LOCATIV
Nr.__________/________.2005
R A P O R T al Biroului Fond Locativ
Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr.________/________.2005, a
domnilor consilieri locali Moisescu Cristian, Xxxxxxxx Xxxxxxxx, Xxxx Xxxxx, Xxxx Xxxxxxx și Xxxxxx Xxxxx;
Obiect: propunerea de aprobare a repartizării locuințelor din fondul locativ de stat, disponibile la această dată, către familii evacuate din locuințe retrocedate și care reprezintă cazuri sociale grave;
Considerații de ordin general:
La această dată există în evidența Primăriei Municipiului Arad mai multe cereri de atribuire de locuințe de la familii evacuate din locuințe retrocedate foștilor proprietari. Comisia de cultură, învățământ, sănătate, protecție socială și culte din cadrul Consiliului local al municipiului Arad, analizând cererile existente, a stabilit că familiile cele mai afectate în urma evacuărilor sunt pensionarii, persoanele cu handicap sau suferinde de boli cronice și cele care au în întreținere mai mulți copii minori. Dintre acestea, cele mai grave situații sociale le reprezintă cei care nu au posibilitatea de a se muta, în urma evacuării, la rude sau în chirie, datorită chiriilor mari practicate pe piața liberă. Aceste persoane riscă să devină cazuri sociale grave. Având în vedere acestea precum și disponibilul de locuințe de la această oră, au fost identificate următoarele cazuri:
1. Familia Xxxx Xxxxxxx:
-
- Xxxx Xxxxxxx, născută la data de 02.05.1965, în comuna Fîntînele, județul Suceava, cu domiciliul legal în municipiul Arad, B-dul Iuliu Maniu, nr. 52, ap. x. Conform declarației depuse la dosar nu realizează nici un fel de venituri în afară de alocația celor trei copii minori pe care îi are în întreținere.
-
- Xxxxx Xxxxxxxx-Xxxxxxxxxx, fiică, născută la data de 03.06.1986, în municipiul Arad, județul Arad, cu domiciliul legal în municipiul Arad, B-dul Iuliu Maniu, nr. 52, ap.
-
x. Este angajată la S.C. Sori-Bar SRL Arad, cu un salariu net de 2.520.ooo lei pe lună.
-
- Xxxxx Xxxxxxx, fiică, născută la data de 13.11.1988, în municipiul Arad, județul Arad, cu domiciliul legal în municipiul Arad, B-dul Iuliu Maniu, nr. 52, ap. x.
-
- Xxxxx Xxxxx, fiu, născut la data de 24.11.1998, în municipiul Arad, județul Arad, cu același domiciliu. Se află în întreținerea mamei.
-
- Xxxxx Xxxxx-Xxxxxxx, fiu, născut la data de 11.01.2000, în municipiul Arad, județul Arad, cu același domiciliu. Se află în întreținerea mamei.
-
- Xxxxx Xxx-Xxxxx, fiică, născută la data de 11.01.2000, în municipiul Arad, județul Arad, cu același domiciliu. Se află în întreținerea mamei.
Familia doamnei Ursu a locuit la adresa mai sus-menționată, într-un imobil predat la proprietar, în anul 2005, în baza Dispoziției Primarului nr. 3431/20.12.2004.
La data de 19.01.2005 între foștii proprietari și familia Ursu s-a încheiat contractul de închiriere nr. 346/25.01.2005, dar prin sentința civilă nr. 2354 a Judecătoriei Arad, pronunțată în ședința publică din 04.05.2005, rămasă definitivă și executorie, s-a dispus evacuarea familiei Ursu din imobil. La această dată doamna Ursu împreună cu fiica și cu cei patru copii minori locuiesc într-un șopron pe strada Pădurii.
2. Familia Xxxxx Xxxxxx
-
X- Xxxxx Xxxxxx, soț, născut la data de 30.03.1943, în localitatea Berlin, Germania, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str. Gladiolelor, nr. 33. Este pensionar gradul II de invaliditate, fiindu-i amputate ambele picioare, având o pensie lunară în cuantum de 5.474.000 lei.
-
- Xxxxx Xxxxxx jr., fiu, născut la data de 1976, în municipiul Arad, județul Arad, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str.Gladiolelor, nr. 33. Este angajat la S.C. Diebi Shoes S.R.L., în funcția de muncitor, cu o retribuție netă de 2.631.040 lei.
-
- Xxxxx Xxxxxxx, soție, născută la data de 13.12.1955, în comuna Șiria, județul Arad, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str. Gladiolelor, nr. 33. Este casnică și nu are venituri.,
-
- Xxxxx Xxxxxx, fiică, născută la data de 11.12.1986, în municipiul Arad, județul Arad, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str. Gladiolelor, nr. 33. Nu lucrează și nu beneficiază de nici un fel de venituri, conform declarației depuse la dosar.
Familia Ernst locuiește la adresa mai sus-menționată, într-un imobil predat la proprietar, în anul 2002, în baza Dispoziției nr. 43/24.01.2001 a Primarului municipiului Arad, conform prevederilor Legii nr. 10/2001. Începând de la acea dată a încheiat contract de închiriere cu noul proprietar, Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxx, conform prevederilor O.U.G. nr. 40/1999. După expirarea termenului prevăzut de O.U.G. nr. 40/1999, familia Ernst a fost acționată în instanță pentru evacuare, de către noul proprietar. Conform sentinței civile nr. 384 din 24 ianuarie 2005, investită cu formulă executorie, s-a dispus evacuarea acestei familii din imobil, iar din procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc Xxxxx Xxxxxx, depus la dosar, rezultă că evacuarea s-a realizat în fapt în luna iunie a.c. De la aceea dată, familia Ernst locuiește pe la cunoștiințe, iar lucrurile pe care le-au deținut sunt scoase în curtea imobilului, deoarece nu-și pot permite o chirie pe piața liberă, având în vedere situația lor socială gravă.
3. Familia Xxxxxx Xxxxxx
-
X- Xxxxxx Xxxxxx, născută la data de 30.10.1932, în comuna Lăzăreni, județul Bihor, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str. Tribunul Dobra, nr. 17, ap. x. Este pensionară, având o pensie lunară în cuantum de 1.505.573 lei;
- Xxxxxxxxx Xxxxxxxx-Xxxxxx, nepot, născut la data de 17.01.1983, în municipiul Arad, județul Arad, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str. Tribunul Dobra, nr. 17, ap. x. Este persoană încadrată în gradul de handicap grav, care necesită protecție specială la categoria deficienți vizuali și a absolvit Centrul Școlar Arad, cu specializarea masaj;
Familia Pogana locuiește la adresa mai sus-menționată, într-un imobil predat la proprietar, în anul 2003, în baza Dispoziției nr. 307/2003 a Primarului municipiului Arad, conform prevederilor Legii nr. 10/2001. Începând de la aceea dată a încheiat contract de închiriere cu noul proprietar, Xxxxxxx Xxxxx Xxxxx, până la data de 31.04.2004, conform prevederilor O.U.G.nr.40/1999. După expirarea acestei perioade, familia Pogana a fost acționată în instanță pentru evacuare, având în vedere că termenul prevăzut de O.U.G.nr.40/1999, pentru obligativitatea menținerii chiriașilor a expirat. Conform sentinței civile nr. 5038/05.10.2004 a Judecătoriei Arad, s-a dispus evacuarea chiriașilor din imobil și deși familia Pogana a depus apel în termenul legal prevăzut, Curtea de Apel Timișoara a respins acest apel împotriva sentinței civile nr. 5038, pe care a investit-o cu formulă definitivă și executorie. In urma verificărilor efectuate s-a constatat că situația socială a familiei este gravă, deoarece numai d-na Pogana are venituri, nepotul dânsei fiind persoană handicapată, și, drept urmare, nu-și pot permite o chirie pe piața liberă.
4. Familia Xxxxxxx Xxxxxx
X- Xxxxxxx Xxxxxx, soț, născut la data de 31.08.1948, în municipiul Arad, județul Arad, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str. N. Bălcescu, nr. 14, ap. x. Este angajat la S.C. Darimex agroprodex S.A., în funcția de lucrător comercial cu un salar net de 4.520.000 lei.
-
- Xxxxxxx Xxxxxxx, soție, născută la data de 19.10.1970, în comuna Lespezi, județul Iași, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str. N. Bălcescu, nr. 14, ap. x. Este angajată la S.C. Sire S.R.L., cu un salariu net de 2.950.000 lei.
-
- Chișinău Izabela, fiică, născută la data de 24.11.1988, în municipiul Arad, județul Arad, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str. N. Bălcescu, nr. 14, ap. x. Nu lucrează și nu beneficiază de nici un fel de venituri.
Familia Lorincz locuiește la adresa mai sus-menționată, într-un imobil predat la proprietar, în anul 2004, în baza Dispoziției nr. 1553/31.03.2004 a Primarului municipiului Arad, conform prevederilor Legii nr. 10/2001. După expirarea termenului prevăzut de O.U.G. nr. 40/1999, și notificarea privind vânzarea locuinței, familia Lorincz a fost acționată în instanță pentru evacuare, de către noii proprietari, Xxxxxx Xxxx și Stelica. Conform sentinței civile nr. 3534 din 30 iunie 2005, investită cu formulă executorie, s-a dispus evacuarea acestei familii din imobil,
5. Familia Xxxxx Xxxxxxxx
-
X- Xxxxx Xxxxxxxx, născută la data de 06.07.1967, în localitatea Ineu, județul Arad, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str. I.Cardoș, nr. 1, ap. x. Nu lucrează și nu are nici un fel de venituri, după cum rezultă din declarațiile depuse la dosar.
-
- Xxxxx Xxxx-Xxxxx, fiu, născut la data de 27.03.1992, în municipiul Arad, județul Arad, cu același domiciliu legal ca și al mamei.
Familia Novac locuiește la adresa mai sus-menționată, într-un imobil predat la proprietar, în anul 2003, în baza Dispoziției nr. 1326/13.11.2003 a Primarului municipiului Arad, conform prevederilor Legii nr. 10/2001. După expirarea termenului prevăzut de O.U.G. nr. 40/1999, și notificarea privind vânzarea locuinței, familia Novac a fost acționată în instanță pentru evacuare, de către noua proprietară, Xxxxxxx Xxx Xxxxxx. Conform sentinței civile nr. 2557 din 13 mai 2004, investită cu formulă executorie, s-a dispus evacuarea acestei familii din imobil și achitarea cheltuielilor de judecată, dar situația socială a acestei familii, în care mama este singura întreținătoare a minorului este gravă și nu-și permit achitarea unei chirii pe piața liberă.
6. Doamna Xxxxxx Xxxxxxx
-
X- Xxxxxx Xxxxxxx, născută la data de 12.01.1950, în municipiul Arad, județul Arad, cu domiciliul legal în municipiul Arad, str. N. Bălcescu, nr. 14, ap. x. Este pensionară, cu un venit de 1.970.000 lei.
D-na Xxxxxx Xxxxxxx locuiește la adresa mai sus-menționată într-un imobil predat la proprietar, în anul 2004, în baza Dispoziției nr. 1553/31.03.2004 a Primarului municipiului Arad, conform prevederilor Legii nr. 10/2001. După expirarea termenului prevăzut de O.U.G. nr. 40/1999, și notificarea privind vânzarea locuinței, d-na Xxxxxx Xxxxxxx a fost acționată în instanță pentru evacuare, de către noii proprietari, Xxxxxx Xxxx și Stelica. Conform sentinței civile nr. 3534 din 30 iunie 2005, investită cu formulă executorie, s-a dispus evacuarea d-nei Martin din imobil.
7. Doamna Xxxxxx Xxx
-
X- Xxxxxx Xxx, născută la data de 07.03.1951, în comuna Apateu, județul Arad, cu domiciliul stabil în municipiul Arad, str. Bagdazar, nr. 4. Este pensionară, având o pensie în cuantum de 1.096.897 lei.
D-na Bibarț locuiește la adresa mai sus-menționată, din anul 1995, conform contractului de închiriere nr. 315/14.06.1995, încheiat cu R.A.L.L.A., actualul S.C. Recons S.A, iar din anul 2001, noua proprietară a imobilului, d-na Xxxxx Xxxxxxxxx, a încheiat cu dânsa un nou contract de închiriere, conform prevederilor O.U.G. nr. 40/1999, până la data de 30.04.2004, dată de la care a refuzat să mai încheie contract și a acționat-o în instanță pentru evacuare. D-na Bibarț s-a prezentat în audiențe și a depus memorii prin care solicită sprijinul Consiliului Local al Municipiului Arad pentru repartizarea unei locuințe din fondul locativ de stat, având în vedere că proprietara nu dorește reînnoirea contractului de închiriere și a solicitat instanței judecătorești evacuarea sa din imobil. Judecătoria Arad, admite acțiunea civilă exercitată de proprietara imobilului, d-na Xxxxx Xxxxxxxxx și prin sentința civilă nr. 3408, pronunțată în ședința publică din 22 iunie 2004, dispune evacuarea d-nei Xxxxxx Xxx, din imobilul situat în Arad, str. Bagdazar, nr. 4. Deși această sentință a fost atacată prin apeluri depuse în termen legal la instanțele superioare, Înalta Curte de Casație și Justiție, emite certificatul, depus la dosar, prin care atestă că s-a respins recursul declarat împotriva deciziei civile nr.2360/A din 19 octombrie a Curții de Apel Timișoara, menținându-se decizia de evacuare a familiei Bibarț din imobilul situat în Arad, str. Bagdazar, nr. 4.
8. Familia Xxxxxxxx Xxxxx
X- Xxxxxxxx Xxxxx, născută la data de 12.01.1950, în comuna Vinga, județul Arad, cu domiciliul legal în municipiul Arad, P-ța Catedralei, nr.1, ap. x. Este angajată la Centrul Județean de Aparatură Medicală, în calitate de îngrijitor, cu un salar tarifar lunar de 3.510.000 lei.
-
- Xxxxxxxx Xxxxxxx, soț, născut la data de 06.12.1954, în satul Telejna, comuna Zăpodeni, județul Vaslui, cu domiciliul legal în municipiul Arad, P-ța Catedralei, nr. 1, ap. x. Este pensionat de boală, gradul II de invaliditate, cu o pensie lunară în cuantum de 1.738.000 lei.
Familia Panainte locuiește la adresa mai sus-menționată, într-un imobil predat la proprietar, în anul 2000, în baza sentinței civile nr. 2311/27.04.1999 a Judecătoriei Arad. Începând de la aceea dată a încheiat contract de închiriere cu noul proprietar, Comunitatea Evreilor din Arad, până la data de 01.04.2004, conform prevederilor O.U.G.nr.40/1999. După expirarea acestei perioade, familia Panainte a primit numeroase notificări de majorare a chiriei și părăsire a spațiului, având în vedere că termenul prevăzut de O.U.G.nr.40/1999, pentru obligativitatea menținerii chiriașilor a expirat. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că situația socială a familiei este gravă, deoarece numai d-na Pananinte lucrează, soțul dânsei fiind grav bolnav, suferind de ciroză hepatică și nu-și pot permite o chirie pe piața liberă.
Având în vedere cele prezentate,
-
1. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, str. Cuza Vodă nr. 11 Corp B ap. x, compusă dintr-o cameră și dependințe familiei Xxxx Xxxxxxx.
-
2. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, str. Cuza Vodă nr. 11 Corp B ap. x, compusă dintr-o cameră și dependințe familiei Xxxxx Xxxxxx.
-
3. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, Calea Timișorii nr. 49 ap. x, compusă din o cameră și dependințe familiei Xxxxxx Xxxxxx.
-
4. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, str. Mărășești nr. 25 ap. x, compusă din o cameră și dependințe familiei Xxxxxxx Xxxxxx.
-
5. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, str. Ady Endre nr. 107 ap. x compusă din o cameră și dependințe familiei Xxxxx Xxxxxxxx.
-
6. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, str. Ceaikovski nr. 16, ap. x compusă din o cameră și dependințe doamnei Xxxxxx Xxxxxxx.
-
7. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, str. Cuza Vodă nr. 11 Corp C ap. xx+13 compusă din o cameră și dependințe doamnei Xxxxxx Xxx.
-
8. Repartizarea locuinței din fondul locativ de stat situată în municipiul Arad, Piața Catedralei nr. 1 ap. xx compusă din o cameră și dependințe familiei Xxxxxxxx Xxxxx.
Menționăm că nici una dintre locuințele prezentate nu se află în evidențele Primăriei Municipiului Arad pe listele imobilelor revendicate în baza Legii nr. 10/2001.
VICEPRIMAR,
Ec. Xxxxxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx
DIRECTOR EXECUTIV,
Ing. Xxxxxx Xxxx
ȘEF BIROU,
Ing. Xxxxxx Xxxxxxxxx
