Hotărârea nr. 258/2005

cu privire la evacuarea pe cale administrativă a persoanelor care ocupă fără titlu locuința fond de stat situată în municipiul Arad, Piața Catedralei Nr.1, Ap.xx

ROMANIA

JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA nr. 258 din 31 octombrie 2005 cu privire la evacuarea pe cale administrativă a persoanelor care ocupă fără titlu locuința fond de stat situată în municipiul Arad, Piața Catedralei Nr.l, Ap. xx

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa domnilor consilieri locali Moisescu Cristian, Xxxxxxxx Xxxxxxxx, Xxxx Xxxxx, Xxxx Xxxxxxx și Xxxxxx Xxxxx, exprimată în expunerea de motive înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr.40659/20.10.2005; -raportul nr. 40660/20.10.2005 al Biroului Fond Locativ, din cadrul Primăriei Municipiului Arad;

-avizul comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;

-prevederile art. 21 și art. 27 din Legea locuinței nr.114/1996, republicată;

-prevederile art.32 din H.G. nr.1275, privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.114/1996;

în baza drepturilor conferite prin art.38, lit. "f" și art.46 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art.l. Se dispune evacuarea pe cale administrativă a numitului Xxxxxx Xxxxxxxxx precum și a tuturor persoanelor care locuiesc și se gospodăresc împreună cu acesta, din locuința situată în municipiul Arad, P-ța Catedralei Nr.l, Ap.xx, pe care o ocupă fără forme legale, pe cheltuiala și riscul acestora.

Art.2. în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, SC RECONS SA va soma persoanele nominalizate la art. nr. 2 ca în termen de 30 de zile de la primirea somației să evacueze locuința. Nerespectarea termenului de 30 de zile duce de drept la evacuarea silită a acestora.

Art.3. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către S.C. RECONS S.A. Arad și se va comunica celor interesați de către Serviciul Administrație Publică Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Xxxxxx Xxxxxxx Z

SECRETAR Xxxxx Xxxx