Hotărârea nr. 63/2004
privind utilizarea de către S.C. Arterm S.A. a fondurilor reprezentând cota de dezvoltare pentru achiziția echipamentelor de calcul și facturareROMÂNIA JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA nr. 63 din 30 martie 2004 privind utilizarea de către S.C. Arterm S.A. a fondurilor reprezentând cota de dezvoltare pentru achiziția echipamentelor de calcul și facturare
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr. 5093 din 9.03.2004;
-raportul Compartimentului Infrastructură și Servicii Publice Urbane din cadrul Serviciului Public „Administrația Patrimoniului Local" Arad înregistrat cu nr.2334 din 9.03.2004;
-avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
-adresa S.C Arterm S.A nr.913/15.02.2004 înregistrată la Serviciul Public „Administrația Patrimoniului Local" Arad cu nr.fax 109/19.02.2004;
-prevederile Ordonanței Guvernului nr.73/2002, privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat;
-prevederile Ordonanței de Urgență nr.81/2003, pentru modificarea unor reglementări privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței și asigurarea fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice și gazelor naturale pentru populație, precum și unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare;
în temeiul prevederilor art. 46 din Legea nr.215/2001, a administrației publice locale, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art.l Se aprobă utilizarea de către S.C. Arterm S.A. a cotei de dezvoltare, în valoare de 249.201.415 lei, pentru achiziționarea echipamentelor de calcul și facturare.
Art.2 Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către S.C. Arterm S.A. Arad și se va comunica celor interesați de către Serviciul Logistica Actelor Administrative.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxx Xxxxx
SECRETAR Xxxxx Xxxx
