Hotărârea nr. 300/2004
privind aprobarea listelor aferente lunii septembrie 2004 cu beneficiarii de gratuități pe mijloacele de transport în comun pe raza municipiului Arad, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 290/609/2003JUDEȚUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 300 din 15 septembrie 2004 privind aprobarea listelor aferente lunii septembrie 2004 cu beneficiarii de gratuități pe mijloacele de transport în comun pe raza municipiului Arad, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 290/609/2003
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu numărul 21053 din 20.08.2004;
-raportul Serviciului Prestații Sociale din cadrul Serviciului Public „Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară” înregistrat cu numărul 7970 din 20.08.2004;
-avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
-prevederile art. 18 alin. (1) lit. „j” și „k” și ale art. 19 alin. (1) lit. „g” și „h” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 102/1999, privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap;
-prevederile Legii nr. 519/2002, privind aprobarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 102/1999;
-prevederile Ordinului nr. 290/609/2003 al Secretariatului General al Guvernului și Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței privind aprobarea normelor metodologice în vederea acordării de gratuități pe mijloacele de transport în comun din mediul urban pentru persoanele cu handicap grav și accentuat (minori și majori) și pentru asistenții personali sau însoțitorii acestora
-prevederile art. 38 lit. „s” din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală,
H O T Ă R Ă Ș T E
Art.1. Se aprobă în contul lunii septembrie 2004 listele cu beneficiarii de gratuități la transportul în comun în municipiul Arad, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 290/609/2003.
Art.2. Listele fac obiectul celor patru anexe ce sunt parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:
Anexa nr. 1 Tabel nominal cu persoanele nevăzătoare cu handicap grav sau accentuat, listă ce cuprinde un număr de 63 persoane;
Anexa nr. 2 Tabel nominal cu persoanele cu handicap accentuat, listă ce cuprinde un număr de 215 persoane;
Anexa nr. 3 Tabel nominal cu persoanele cu handicap grav, listă ce cuprinde un număr de 117 persoane;
Anexa nr. 4 Tabel nominal cu asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav, listă ce cuprinde un număr de 136 persoane.
Art. 3. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate din cadrul Serviciului Public „Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară" și se va comunica celor interesați de către Serviciului Logistica Actelor Administrative.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxx
SECRETAR XxxxxxxxxXxxxxxxxx
T A B E L N O M I N A L cu persoanele nevăzătoare care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport urban, în conformitate cu Ordinul 290/609/2003
SEPTEMBRIE 2004
|
Nr. crt. |
Numele și prenumele |
Adresă |
Calitate |
Termen |
B.i. |
Semnătura |
|
1. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxx |
Vaslui nr.12.bl.708.ap.xx. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
2. |
Xxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
Pionierilor nr.5. |
Major |
Mart.2005 |
xx xxxxxx | |
|
3. |
Xxxxx Xxxxx |
Milova nr.2.bl.230.ap.xx |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
4. |
Xxxxxx Xxxx Xxxxxxx |
Xxxx Xxxxx |
Major |
Iulie 2005 |
xx xxxxxx | |
|
5. |
Xxxxx Xxxxx |
Xxxxxx nr.2.ap.x. |
Major |
Mai 2005 |
xx xxxxxx | |
|
6. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Constituției nr.45 |
Minor |
Iulie 2005 |
xx xxxxxx | |
|
7. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
Vântului nr.13. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
8. |
Xxxxxxxx Xxxxx |
Aleea Romanța 4.bl.S sc.D.ap.x. |
Major |
Permanent |
xx.xxxxxx | |
|
9. |
Xxxxx Xxxxxx |
Xxxxxx nr.3-4.ap.xx. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
10. |
Xxxxx Xxxxxxx |
Xxxxxx nr.3-4.ap.x. |
Major |
Oct.2004 |
xx xxxxxx | |
|
11. |
Xxxxxxxx Xxxxx |
Xx.Xxxx nr.1.ap.xx. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
12. |
Xxxxxx Xxxxx |
Xxxxxxxx bl.P5.sc.A.ap.xx. |
Major |
Sept.2004 |
xx xxxxxx | |
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
Xxx Xxxxxxx nr 37 |
Major |
Dec 2004 |
xx xxxxxx | |
|
14. |
Xxxxxxxx Xxx |
Rodnei nr.2B.sc.A.ap.x. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
15. |
Xxxxxx Xxxxx |
Rodnei nr.1.ap.x |
Major |
Permanent |
xxxxxxxx | |
|
16. |
Xxxx Xxxxxx |
.C.Romanilor bl.2- 3.sc.A.ap.xx |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
17. |
Xxxxx Xxxxxxx |
Miraj nr.1. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Xxxxxxxx bl.100.ap.x. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
19. |
Xxxxxx Xxxxxx |
Cenad nr.4.bl.233.ap.xx. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
20. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxx |
Tr.Dobra nr.17.ap.x. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
21. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Tr.Dobra nr.3. |
Major |
Permanent |
HC 361377 | |
|
22. |
Xxxxx Xxxxxx |
Xxxxxxx 23.bl.B17.sc.C.ap.xx. |
Major |
Mai 2005 |
xx xxxxxx | |
|
23. |
Xxxxxxxxxx Xxxxxxx |
X. Xxxxxx nr. 3-4 ap.xx |
Major |
Aug.2005 |
xx xxxxxx | |
|
24. |
Xxxxxx Xxxxxxx Xxxxxx |
Xxxxxxxxxxx nr.144 |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
25. |
Xxxxx Xxxxxxxx |
Al.Saturn 5.bl.A12.sc.G.ap.x. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
26. |
Xxxxx Xxxxxxx |
.Agnita nr.1.bl.I.sc.C.ap.x. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
27. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
Rosiori bl.7.ap.xx. |
Major |
Aug.2005 |
xx xxxxxx | |
|
28. |
Xxxxx Xxxxxxxx- Xxxxxxxx |
Xxx-Frumos.bl.A2.sc.A.ap.x. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
29. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
Xxxxxxx 37.ap.x. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
30. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
Grivitei 171.bl.65.sc.D.ap.x. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
31. |
Xxxxxxx Xxxxxx |
Afinelor bl.7.sc.C.ap.x. |
Major |
Permanent |
xx.xxxxxx | |
|
32. |
Liber Xxxxxx-Xxxxxx |
Xxxxxxxx nr.95. |
Minor |
Oct.2004 |
xx xxxxxx | |
|
33. |
Xxxxxx Xxxxx |
Călimănești nr 9 bl 30 ap xx |
Major |
Permanent |
HC 013548 | |
|
34. |
Xxxxxx Xxxx |
Albinelor nr 5 |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
35. |
Xxxx Xxxxxxx |
Patria 6/8.bl.B2./1.ap.xx. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
36. |
Xxxxxx Xxxxxx |
.Romanilor 4/8.bl.K2.sc.B.ap.x. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
37. |
Maghior Steluța |
Abatorului bl.18.ap.xx. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
38. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxx |
Renașterii nr.2. |
Major |
Permanent |
xx.xxxxxx |
cu însoțitor |
|
39. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
X. Xxxxxx nr.30.ap.x. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx |
|
Nr. crt. |
Numele și prenumele |
Adresă |
Calitate |
Termen |
B.i. |
Semnătura |
|
40. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxx |
Clopotului nr.36. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
41. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxxx |
Al.Saturn 5.bl.A12.sc.G.ap.x. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
42. |
Xxxxxxx Xxxxxxxx- Xxxxxx |
.A.Vlaicu bl.A26.sc.B.ap.x. |
Major |
Dec.2004 |
xx xxxxxx | |
|
43. |
Xxx Xxxxx |
Școalei bl.X26.sc.C.ap.xx. |
Major |
Febr.2005 |
xx xxxxxx | |
|
44. |
Xxxxx Xxxxxxxx |
X.Xxxxxx bl.21.ao.1. |
Major |
Iunie 2005 |
xx xxxxxx | |
|
45. |
Xxxxx Xxxxxxxxx |
Pionierilor 64.bl.66.sc.A.ap.x. |
Minor |
Febr.2005 |
xx xxxxxx | |
|
46. |
Xxxxx Xxxxxxxx Xxxxxx |
Episcopiei nr 20 ap x |
Minor |
Iulie 2005 |
xx xxxxxx | |
|
47. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Ineului nr.16-18.ap.xx. |
Major |
Ian. 2005 |
xx xxxxxx | |
|
48. |
Xxxxxxxx Xxxxxx |
Baladei 1.bl.OX.ap.xx. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
49. |
Xxxxx Xxxxx Xxx |
Al Neptun bl Y2 ap x |
Major |
Iunie 2005 |
xx xxxxxx | |
|
50. |
Xxxxxx Xxxxxxxx-Xxxxx |
.Al.Ulise2.bl.Y9A.sc.A.ap.xx |
Major |
Febr.2005 |
xx xxxxxx | |
|
51. |
Xxxxxx Xxxxxx |
Al.Ulise 2.bl.Y9A.sc.A.ap.xx |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
52. |
Xxxxxxxx Xxxxx |
Cpt. I.Fătu nr.91. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
53. |
Xxxxx Xxxxxxxxx |
X.Xxxxxx nr.16.ap.x. |
Major |
Feb.2005 |
HC 013841 | |
|
54. |
Xxxxxx Xxxxxxxx- Xxxxxx |
X. Xxxxx nr.10. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
55. |
Xxxx Xxxxxxxx |
Bușteni 2-4.sc.A.ap.xx. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
56. |
Xxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
.T.Vladimirescu 37.bl.B- 1.ap.xx |
Major |
Oct. 2004 |
xx xxxxxx | |
|
57. |
Xxxxx Xxxxxx |
C.Romanilor bl.K- 2.sc.B.ap.x. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
58. |
Xxxxx Xxxxxx |
Xxxxx Xxxx 4-10. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
59. |
Xxx Xxxxxxx Xxxxx |
Xxxx Xxxx nr.56, ap.x |
Minor |
Mart.2005 |
xx xxxxxx | |
|
60. |
Xxxxx Xxxx |
Xxxxxx nr.202/A bl.A10/1A ap.xx |
Major |
Mart.2005 |
xx xxxxxx | |
|
61. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
Romanilor bl.K2.sc.A.ap.xx. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
62. |
Xxxxxx Xxxx |
Narciselor nr.21. |
Major |
Permanent |
xx xxxxxx | |
|
63. |
Xxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx |
Marnei nr 36 |
Major |
Aug 2005 |
xx xxxxxx |
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxx
SECRETAR
XxxxxxxxxXxxxxxxxx
T A B E L N O M I N A L
cu persoanele cu grad accentuat de handicap, care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport urban, în conformitate cu Ordinul 290/609/2003
SEPTEMBRIE 2004
|
Nr. crt. |
Numele persoanei cu handicap |
Adresa |
Calitate |
Termen |
Buletin identitate |
Semnătura |
|
1. |
Xxxxxx Xxxxx |
Fântânii nr.82. |
Major |
Dec.2004 | ||
|
2. |
Xxxxx Xxxxxxxx |
X.Xxxxxxx bl.305, sc.C, ap.xx |
Major |
Dec.2004 | ||
|
3. |
Xxxxxxxxx Xxxxxx |
Al.Ulise bl.Y12 sc.B ap.x |
Major |
Sept.2004 | ||
|
4. |
Xxxxx Xxxxx |
X.Xxxxx nr.2-4, ap.xx |
Major |
Oct.2004 | ||
|
5. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
Xxxxxxxx nr.34C |
Major |
Mart.2005 | ||
|
6. |
Xxxxxxx Xxxxxx |
Revoluției nr.35.sc.A.ap.xx. |
Major |
Iun.2005 | ||
|
7. |
Babțan Vioara |
St.Zarie nr.33. |
Major |
Iunie 2005 | ||
|
8. |
Ballreich Haricopper |
I.Antonescu nr1 bl.C sc.A ap.x |
Major |
Mart.2005 | ||
|
9. |
Xxxxx Xxxxxxx |
X.Xxxxxxxxx nr.51 |
Major |
Noe.2004 | ||
|
10. |
Xxxxx Xxxx-Xxxxxx |
Lacului nr.8. |
Major |
Mai 2005 | ||
|
11. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Mioriței 34.bl.165.sc.B.ap.x. |
Major |
Mai 2005 | ||
|
12. |
Xxxxx Xxxxxx Xxxxx |
Al.Timiș 4, bl.X5, sc.D, ap.xx |
Major |
Mart.2005 | ||
|
13. |
Xxxxxxxx Xxxxx |
Xxxxxxx I nr.13 |
Major |
Permanent | ||
|
14. |
Bocșa Gabriela |
Pionierilor51, bl.56, sc.F,ap.xx |
Major |
Dec.2004 | ||
|
15. |
Xxxxx Xxxxxxx |
Aleea Agnita bl.I, sc.B, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
16. |
Xxxxxx Xxxx |
Micălaca bl.301, sc.E, ap.xx |
Major |
Mart.2005 | ||
|
17. |
Xxxxx Xxxxxx |
X.Xxxxxx nr.10, bl.CPL, ap.x |
Major |
Ian.2005 | ||
|
18. |
BokorIoan |
Castor nr.17 |
Major |
Mart.2005 | ||
|
19. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Xx cel Mare bl12 sc B ap xx |
Major |
Iulie2005 | ||
|
20. |
Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxx |
Alba-Iulia nr.9.bl.540.ap.xx. |
Major |
Apr.2005 | ||
|
21. |
Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxxx |
Grâului nr.14 |
Major |
Mar.2005 | ||
|
22. |
Xxxxx Xxxxxxx |
X.Xxxxxxxx bl.19A, ap.x |
Major |
Noe.2004 | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxxxxxx |
C.Timișorii nr.29-31 |
Major |
Noe.2004 | ||
|
24. |
Buna Lenuța |
Cenad bl.234, ap.xx |
Major |
Noe.2004 | ||
|
25. |
Xxxxxxxxx Xxxxxx |
Bd.Revoluției nr.76, ap.5a |
Major |
Permanent | ||
|
26. |
Catra Daniel |
Al.Russo nr.7, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
27. |
Xxxxx Xxxxx |
Xxxxxxxx nr.95 |
Major |
Febr.2005 | ||
|
28. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxx |
X.Xxxxxx bl.14-2, sc.A, ap.xx |
Major |
Ian.2005 | ||
|
29. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
Romanilor bl.A2-2, sc.A, ap.x |
Major |
Ian.2005 | ||
|
30. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
Al. Ulise bl.Y12, sc.B, Ap.x |
Major |
Nov.2004 | ||
|
31. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
Al.Ulise bl.Y11.sc.C.ap.xx. |
Major |
Apr.2005 | ||
|
32. |
Xxxxxx Xxxxx |
Vrancei nr.17 |
Major |
Mar. 2005 | ||
|
33. |
Xxxxxxxx Xxxx |
Frații Neumann.bl.A.sc.A.ap.x |
Major |
Mar.2005 | ||
|
34. |
Xxxxxxxxx Xxxxxx |
Ciobanului nr.24, bl.615, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
35. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
Transilvaniei nr.14, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
36. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X.Xxxx Xxxx nr.99 |
Major |
Permanent | ||
|
37. |
Xxxxx Xxxxxxx |
Molidului nr.2 |
Major |
Oct.2004 | ||
|
38. |
Xxxxxx Xxxxx |
X.Xxxxx nr.14.ap.x. |
Major |
Iul.2005 | ||
|
39. |
Xxxxxxx Xxxx-Xxxxxxxx |
Micălaca bl.303/4 sc.A ap.x |
Major |
Ian.2005 | ||
|
40. |
Xxxxxxx Xxxxx-Xxxxxx |
Alba-Iulia 2.bl.536.ap.x. |
Major |
Mai 2005 | ||
|
41. |
Xxxx Xxxxxxxx-Xxxxxxx |
Predeal bl.1B2, sc.A, ap.xx |
Major |
Sept.2004 | ||
|
42. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X. Xxxxxx nr.9A bl.L3 ap.x |
Major |
Oct.2004 | ||
|
43. |
Xxxxxx Xxxxxx |
Xxxxxxxxx 6.bl.A49.ap.xx. |
Major |
Iunie 2005 |
|
Nr. crt. |
Numele persoanei cu handicap |
Adresa |
Calitate |
Termen |
Buletin identitate |
Semnătura |
|
44. |
Xxxxxx Xxxxxx |
Xx. Xxxxxxx bl.366, ap.xx |
Major |
Oct.2004 | ||
|
45. |
Xxxxxx Xxxxx |
Xx. Xxxxxxx bl.366, ap.xx |
Major |
Oct.2004 | ||
|
46. |
Xxxxxx Xxxxxx |
Haiducilor bl.D-2, sc.B, ap.xx |
Major |
Permanent | ||
|
47. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxxx |
Al.Ulise bl.Y8A, ap.x |
Major |
Ian.2005 | ||
|
48. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
X.Xxxxx bl.J.ap.xx. |
Major |
Apr.2005 | ||
|
49. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Zs. Moricz nr.3 |
Major |
Ian.2005 | ||
|
50. |
Xxxxxx Xxxxxxxx-Xxxxxx |
X.Xxxxxx bl.Z28, sc.A, ap.xx |
Major |
Dec.2004 | ||
|
51. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx |
Al Saturn bl A12 sc A ap x |
Major |
Dec 2004 | ||
|
52. |
Xxxxx Xxxxxx Xxxxxx |
Xxxxx bl 552 sc B ap x |
Major |
Permanent | ||
|
53. |
Xxxxx Xxxxxxx |
Privighetorii nr.1 |
Major |
Noe.2004 | ||
|
54. |
Xxxxxxx Xxxx |
6 Vânători bl.53, sc.A, ap.xx |
Major |
Dec.2004 | ||
|
55. |
Xxxxxxx Xxxxxx |
6 Vânători bl.53, sc.A, ap.xx |
Major |
Dec.2004 | ||
|
56. |
Xxxxxx Xxx |
Xxxxx Xxxx nr.10 |
Major |
Permanent | ||
|
57. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxx |
Arcașilor nr.7 |
Major |
Febr.2005 | ||
|
58. |
Xxxxx Xxxxx-Xxxxxx |
Faleza Sud bl.6, ap.xx |
Minor |
Ian.2005 | ||
|
59. |
Xxxxx Xxxx-Xxxxx |
Ciocârliei nr.1.ap.x. |
Major |
Permanent | ||
|
60. |
Xxx Xxxxxxxx-Xxxxxxx |
X. Xxxxxx bl.Z26, sc.A, ap.x |
Major |
Noe.2004 | ||
|
61. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
Xxxxxxx nr.21 |
Major |
Ian.2005 | ||
|
62. |
Xxxxx Xxxxxxxx-Xxxxxxx |
Xxx-Frumos 39, bl.A1-4, ap.x |
Major |
Dec.2004 | ||
|
63. |
Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx |
Condurașilor bl.61 sc.B ap.xx |
Major |
Nov.2004 | ||
|
64. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
C.Timișorii nr.91. |
Minor |
Apr.2005 | ||
|
65. |
Xxxxxx Xxxxx |
X.Xxxxx nr.4 |
Major |
Permanent | ||
|
66. |
Xxxxx Xxxxxxx |
Marnei nr.15 |
Major |
Noe.2004 | ||
|
67. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
Posada nr.88. |
Major |
Iun.2005 | ||
|
68. |
Xxxxxx Xxxxxx |
Condurașilor bl.61.sc.B.ap.xx. |
Major |
Mai 2005 | ||
|
69. |
Xxxxxxxx Xxxxxx |
Xx. Xxxxxxx bl B19 sc.B ap7 |
Minor |
Mai 2005 | ||
|
70. |
Xxxxx Xxxxxx |
Abrud 95 bl.169 sc.C ap.x |
Major |
Iulie2005 | ||
|
71. |
Xxx Xxxxxxx |
Mioriței 33, bl.178, sc.B, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
72. |
Xxx Xxxxxx-Xxxxxxx |
Mioriței 33, bl.178, sc.B, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
73. |
Xxxxx Xxxxxx |
Tenetschi 12.ap.x. |
Major |
Mai 2005 | ||
|
74. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
Frăției bl.714, sc.A, ap.x |
Major |
Noe.2004 | ||
|
75. |
Xxxxxx Xxxxxx |
Stupilor bl.A38, sc.A, ap.x |
Major |
Nov.2004 | ||
|
76. |
Xxxxxxx Xxx |
Abrud nr.99, bl.162, ap.x |
Major |
Febr.2005 | ||
|
77. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx |
Micalaca bl.316, sc.B, ap.xx |
Major |
Permanent | ||
|
78. |
Xxxxxx Xxxx-Xxxxxx |
Amara bl.X37.sc.A.ap.xx |
Major |
Apr.2005 | ||
|
79. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Xxxxxx nr.5, ap.x |
Major |
Mart.2005 | ||
|
80. |
Xxxx Xxxxxx |
Romanilor bl.G1 ap.xx |
Major |
Mart.2005 | ||
|
81. |
Xxxxxxx Xxxxxx |
Preparandiei nr.59.ap.x. |
Major |
Mai 2005 | ||
|
82. |
Xxxxx Xxxxx-Xxxxxx |
Cpt.Xxxx Xxxx nr.148. |
Major |
Mai 2005 | ||
|
83. |
XxxxxxxxxxXxxxxxxxxx |
X.Xxxxx nr.14 |
Major |
Sept.2004 | ||
|
84. |
Xxxxxx Xxxxx |
Abrud nr.103, bl.127, ap.xx |
Major |
Sept.2004 | ||
|
85. |
Xxxxxxx Xxxxxx |
Hateg nr.1 bl.5/III sc.B ap.xx |
Major |
Noe.2004 | ||
|
86. |
Xxxx Xxxxxxxxx |
P-ta Sporturilor bl.9, ap17 |
Major |
Dec.2004 | ||
|
87. |
Xxxx Xxxxxx X-Xxxxxx |
P-ța Spitalului bl.1/A.ap.xx. |
Major |
Iun.2005 | ||
|
88. |
Xxxx Xxxx |
X.Xxxxxx bl.Z24. Sc.B.ap.x. |
Major |
Permanent | ||
|
89. |
Klein Agi |
Predeal 10A.bl.2B.sc:B.ap.xx |
Major |
Apr.2005 | ||
|
90. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
X.Xxxxxx 1-3.sc.A.ap.x. |
Major |
Mai 2005 | ||
|
91. |
Xxxxxx Xxxxxx |
Pădurii nr.79. |
Major |
Apr.2005 | ||
|
92. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
6 Vănători bl.CPL.Sc.A.ap.x. |
Major |
Apr.2005 | ||
|
93. |
Xxxxx Xxxxx |
X.Xxxxx nr.45 |
Major |
Permanent | ||
|
94. |
Xxxxxxxx Xxxxxx |
Sinagogei nr 6 ap xx |
Major |
Dec.2004 | ||
|
95. |
Xxxxx Xxxxxx |
Mioritei bl.180, sc.C, ap.x |
Major |
Dec.2004 |
|
Nr. crt. |
Numele persoanei cu handicap |
Adresa |
Calitate |
Termen |
Buletin identitate |
Semnătura |
|
96. |
Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
Alba-Iulia 4.bl.537.ap.x. |
Major |
Iun.2005 | ||
|
97. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxx |
Cerbului nr.17 |
Major |
Oct.2004 | ||
|
98. |
Xxxxx Xxxxx-Xxxxxxx |
Al. Tomis bl.X6 sc.D ap.xx |
Major |
Permanent | ||
|
99. |
Xxxxxx Xxxx |
X.Xxxxxx nr.40 |
Major |
Permanent | ||
|
100. |
Xxxxx Xxxxxx |
Xx cel Mare bl 4 sc A ap xx |
Major |
Permanent | ||
|
101. |
Xxxxxxxx Xxxxx |
Sinagogei nr 6 ap xx |
Major |
Iunie2005 | ||
|
102. |
Xxxxxxx Xxxxx |
Crasna nr.11 |
Major |
Mart.2005 | ||
|
103. |
Xxxxxxx Xxxxx-Xxxx |
Poetului bl .Z12 ap xx |
Major |
Sept.2004 | ||
|
104. |
Xxxx Xxxxxxx |
Xxxxxxxxxxxx nr.17 |
Major |
Permanent | ||
|
105. |
Xxxx Xxxxx |
Martisor nr.2-4, sc.C, ap.x |
Major |
Oct.2004 | ||
|
106. |
Xxxx Xxxxxx |
Revoluției nr. 91, ap.x |
Major |
Oct.2004 | ||
|
107. |
Xxxx Xxxxxx-Xxxxxxx |
Saturn 14, bl.A15, sc.A, ap.x. |
Major |
Oct.2004 | ||
|
108. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Xx.Xxxxx nr.21.ap.x. |
Major |
Iun.2005 | ||
|
109. |
Xxxxx Xxx |
Condurașilor bl.61.sc.B.ap.x. |
Major |
Apr.2005 | ||
|
110. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X.X. Xxxxxxxxxxx 39.ap.x. |
Major |
Permanent | ||
|
111. |
Xxxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxxxxx |
P-ța Veche nr.7 ap.x |
Major |
Febr.2005 | ||
|
112. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
P-ta Veche nr.7 ap.x |
Major |
Noe.2004 | ||
|
113. |
Xxxxxx Xxx |
X.Xxxx bl.110, sc.A, ap.xx |
Major |
Permanent | ||
|
114. |
Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxxx |
Gogol nr.8, bl.13, sc.A, ap.xx |
Major |
Nov.2004 | ||
|
115. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X.Xxxxxxx 29.bl.42.sc.A.ap.x. |
Major |
Apr.2005 | ||
|
116. |
Xxxxx Xxxxxx |
Sanzienelor nr.31A |
Major |
Oct.2004 | ||
|
117. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Episcopiei nr.46, ap.xx |
Major |
Ian.2005 | ||
|
118. |
Maur Xxx Xxxxxxx |
X.Xxxxxxxxx bl.332, sc.B, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
119. |
Xxxxxx Xxxxx |
Xxxxxxx nr.2B. |
Major |
Apr.2005 | ||
|
120. |
Xxxxxxx Xxxxxx |
Xxxxxxx nr.1A. |
Major |
Mai 2005 | ||
|
121. |
Xxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
X.Xxxxxx nr. 140, ap.x |
Minor |
Oct.2004 | ||
|
122. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Al.Borsec bl.511, sc.D, ap.x |
Major |
Oct.2004 | ||
|
123. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
Ursului nr.6-12, bl.3, ap.x |
Major |
Sept.2004 | ||
|
124. |
Xxxxxxx Xxxx |
Pionierilor bl.55, sc.C, ap.xx |
Minor |
Mart.2005 | ||
|
125. |
Xxxxxxxx Xxxx |
Caransebeș nr. 18. |
Major |
Apr.2005 | ||
|
126. |
Xxxxxx Xxxxx |
X.Xxxxxx bl.B23, ap.xx |
Major |
Oct.2004 | ||
|
127. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
X.Xxxxxx nr.38 |
Major |
Oct.2004 | ||
|
128. |
Xxxxxx Xxxxx |
X. Xxxxxx nr.38 |
Major |
Noe.2004 | ||
|
129. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
Ulmului nr.43. |
Minor |
Apr.2005 | ||
|
130. |
Xxxxx Xxxxx |
X. Xxxxxxxx nr.3, ap.x |
Major |
Ian.2005 | ||
|
131. |
Xxxxxxx Xxx- Xxxxxxx |
X. Xxxxx nr.2, ap.xx |
Major |
Nov.2004 | ||
|
132. |
Xxx Xxxxxx-Xxxxx |
X.Xxxxx bl.351, ap.x |
Minor |
Oct.2004 | ||
|
133. |
Xxx Xxxxxx |
Xxxxxxx nr.57 |
Major |
Permanent | ||
|
134. |
Xxx Xxxxx |
X.Xxxxx bl.351, ap.x |
Major |
Mart.2005 | ||
|
135. |
Xxxxx Xxxxxx-Xxxxx |
Haiducilor bl.D2, sc.B, ap.xx |
Major |
Permanent | ||
|
136. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxx |
Fântînii nr.126 |
Major |
Permanent | ||
|
137. |
Xxxxxxxx Xxxxx |
Putnei nr.4. |
Major |
Apr.2005 | ||
|
138. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
Șezătorii nr.17 |
Major |
Ian 2005 | ||
|
139. |
Xxxxxxxx Xxxxxx |
X.Xxxxxxx bl.6, ap.xx |
Major |
Sept.2004 | ||
|
140. |
Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxxxxx |
Micălaca bl.337, sc.C, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
141. |
Negru Xxxxx |
Xx.Xxxxx bl.40, sc.A, ap.x |
Major |
Feb.2005 | ||
|
142. |
Xxxxx Xxxxxxxxx |
Călțunaș nr.15 |
Major |
Oct.2004 | ||
|
143. |
Xxxxxx Xxxxx |
Predeal 10A.bl.2B.sc.B.ap.xx |
Major |
Apr.2005 | ||
|
144. |
Xxxxxxxxxx Xxxxxxx |
Romanilor bl.E2 sc.C ap.x |
Major |
Mart.2005 | ||
|
145. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Xxxxxxxx nr.11, ap.x |
Major |
Ian.2005 | ||
|
146. |
Xxxxx Xxxx-Xxxx |
Xxx Frumos 39/A bl.A1/4 |
Major |
Oct.2004 |
|
Nr. crt. |
Numele persoanei cu handicap |
Adresa |
Calitate |
Termen |
Buletin identitate |
Semnătura |
|
ap.xx | ||||||
|
147. |
Xxxxxxx Xxxxxxxx-Xxxxx |
Abatorului 92-98, bl.18, ap.xx |
Major |
Sep.2004 | ||
|
148. |
Xxxx Xxxxxxxx |
Egalității nr.34A- |
Major |
Mai 2005 | ||
|
149. |
Xxxx Xxxxxxx |
Macedoniei nr.13. |
Major |
Apr.2005 | ||
|
150. |
Xxxxx Xxxxxx Xxxxx |
X Xxxxxxxx bl P4 ap xx |
Major |
Iulie 2005 | ||
|
151. |
Xxxxx Xxxxxxxx |
Oborului nr.1-3 |
Major |
Febr.2005 | ||
|
152. |
Xxxx Xxxxxxxxxx |
Xxxxx Xxxx nr.1 |
Major |
Permanent | ||
|
153. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
Episcopiei nr.29, ap.x |
Major |
Sep.2004 | ||
|
154. |
Xxxxxxxx Xxxx-Xxxxxx |
Castor nr.5 |
Major |
Mai 2005 | ||
|
155. |
Xxxxxxxx Xxxx |
Xxxxxxxxxx nr.5, ap.x |
Minor |
Oct.2004 | ||
|
156. |
Xxxxxxxx Xxxxxx |
Pionierilor bl.59.sc.C.ap.x. |
Minor |
Apr.2005 | ||
|
157. |
Xxxxxxxx Xxxxx |
Xxxxx 9.bl.Y13.sc.C.ap.xx. |
Major |
Iul.2005 | ||
|
158. |
Xxxx Xxxxx |
Mioritei bl.187, sc.B, ap.x |
Major |
Mar.2005 | ||
|
159. |
Xxxxx Xxxxxx |
Predeal 14 bl.1B2 sc.A ap15 |
Major |
Dec.2004 | ||
|
160. |
Xxxxxxx Xxxxx |
Xxx-Frumos 39, bl.A1-3, ap.xx |
Major |
Febr.2005 | ||
|
161. |
Xxxxxxxx Xxxxxx Xxxxxx |
Al.Neptun bl.Y7, sc.D, ap.x |
Major |
Mart.2005 | ||
|
162. |
Xxxx Xxxxxxx |
Beius nr.3, bl.612, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
163. |
Xxxx Xxxxx Xxxxx |
Xxx Frumos 39A bl A1-4 ap43 |
Major |
Permanent | ||
|
164. |
Xxxxxxxx Xxxxx |
Simfoniei 7.bl.243.ap.xx. |
Major |
Apr.2005 | ||
|
165. |
Xxxxxx Xxxxx |
Voinicilor 53, bl.501, ap.xx |
Major |
Febr.2005 | ||
|
166. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxx |
P-ța A.Iancu nr.21, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
167. |
Xxxxxxx Xxxxx |
Alba-Iulia bl.574, ap.x |
Major |
Ian.2005 | ||
|
168. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx |
Săvîrșin nr.11, bl.210, ap.x |
Major |
Sep.2004 | ||
|
169. |
Xxxx Xxxxxx |
Xxxxxxx bl.B9, ap.x |
Major |
Nov.2004 | ||
|
170. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
Armoniei nr.86 |
Major |
Dec.2004 | ||
|
171. |
Xxxxxxx Xxxxx |
Predeal 10A, bl.2B, sc.A, ap.x |
Major |
Febr.2005 | ||
|
172. |
Xxx Xxx |
Turturicii nr.14 |
Major |
Ian.2005 | ||
|
173. |
Xxxxx Xxx |
Vaslui bl.725, ap.xx |
Major |
Febr.2005 | ||
|
174. |
Xxxxx Xxxxxx Xxxxx |
X Xxxxx nr 18 |
Major |
Iulie2005 | ||
|
175. |
Xxxxxxx Xxxx |
X.Xxxxx 27-33.bl.A.sc.C.ap.x. |
Major |
Permanent | ||
|
176. |
Xxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
Mioriței bl.165, sc.A, ap.x |
Major |
Noe.2004 | ||
|
177. |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxxx |
Colonistilor nr.31 |
Major |
Permanent | ||
|
178. |
Xxxxxx Xxxxx-Xxxxxx |
Ineului bl.15, ap.x. |
Major |
Ian.2005 | ||
|
179. |
Xxxxx Xxxxxx |
Cocorilor nr.86 |
Major |
Dec.2004 | ||
|
180. |
Sina Xxxxxxxxx-Xxxxx |
Abrud bl 126 sc.B ap.xx |
Major |
Permanent | ||
|
181. |
Xxxxx Xxxxxx |
Clujului nr. 143 |
Major |
Oct.2004 | ||
|
182. |
Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxx |
Abrud 101.bl.163.sc.B.ap.x. |
Major |
Apr.2005 | ||
|
183. |
Xxxxx Xxxxxxx |
X.Xxxxxxx nr.3-4 |
Major |
Noe.2004 | ||
|
184. |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X Xxxxxxxxxx nr 7 |
Major |
Iulie2005 | ||
|
185. |
Xxxxxxxx Xxxxx |
Poetului nr.81 |
Major |
Oct.2004 | ||
|
186. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
X. X. Xxxxxxxxxxx nr.79 |
Major |
Permanent | ||
|
187. |
Xxxxxxxx Xxxx-Xxxxxx |
Ursului bl.Cămin 5, ap.xx |
Major |
Febr.2005 | ||
|
188. |
Xxxx Xxxxxxxxxxx |
Xx.Xxxx nr.156, ap.x |
Major |
Noe.2004 | ||
|
189. |
Xxxxx Xxxxxxx |
6 Vânători |
Major |
Aug. 2005 | ||
|
190. |
Xxxxxx Xxxx-Xxxxxxx |
Zânelor nr.1. |
Minor |
Apr.2005 | ||
|
191. |
Xxxxxxx Xxxxxx |
Patria 25-29, bl.A4, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
192. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx |
Rozmarinului nr.2 |
Major |
Mai 2005 | ||
|
193. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
Zorilor bl.1, sc.E, ap.x |
Major |
Oct.2004 | ||
|
194. |
Xxxxxxxx Xxxx |
Zs. Moricz nr.27 |
Major |
Permanent | ||
|
195. |
Xxxxx Xxxxxx |
Dornei nr.4 |
Major |
Oct.2004 | ||
|
196. |
Xxxxx Xxxxxxxx |
Episcopiei nr.27, ap.x |
Major |
Sep.2004 | ||
|
197. |
Xxxxxx Xxxxxx |
Col.UTA vila 7, ap.x |
Major |
Mart.2005 |
|
Nr. crt. |
Numele persoanei cu handicap |
Adresa |
Calitate |
Termen |
Buletin identitate |
Semnătura |
|
198. |
Xxxxxxx Xxxxxxxx |
Xxxxxxxxxxx nr.33, ap.x |
Major |
Mart.2005 | ||
|
199. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Al.Tomis bl.X6, sc.A, ap.x |
Major |
Feb.2005 | ||
|
200. |
Xxxxx Xxxxxxxx |
Imașului nr.4 bl.4 sc.B ap.x |
Major |
Noe.2004 | ||
|
201. |
Xxxxxx Xxxxx |
P. Maior nr. 1/3 |
Major |
Permanent | ||
|
202. |
Xxxxxxxxxx Xxxx |
Hațeg bl5/1 sc A ap xx |
Major |
Sep.2004 | ||
|
203. |
Xxxxxxxxx Xxxx-Xxxxxxxx |
Cenad nr.6, bl.232, ap.xx |
Major |
Permanent | ||
|
204. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxxx |
Lacului 15.bl.A.ap.x. |
Major |
Iun.2005 | ||
|
205. |
Xxxxx Xxxxxxxxx |
Xxxxxxx nr.24, ap.x |
Major |
Sep.2004 | ||
|
206. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
Scoalei nr.1, bl.X34-1, ap.xx |
Major |
Oct.2004 | ||
|
207. |
Xxxxx Xxxxx |
Condurașilor bl.60, sc.B, ap.x |
Major |
Ian. 2005 | ||
|
208. |
Xxxxxxxxx Xxxxxx |
X Xxxxxxx 52 bl 45 sc C ap4 |
Major |
Ian. 2005 | ||
|
209. |
Xxxxxx Xxxxx |
Al. Muncii bl.E, sc.A, ap.x |
Major |
Ian.2005. | ||
|
210. |
Xxxxxxxx Xxxxx |
Micălaca bl.356, sc.B, ap.x |
Major |
Sep.2004 | ||
|
211. |
Xxxxxx Xxxxxx |
Xxxxx nr.5, bl.703, ap.x |
Major |
Sep.2004 | ||
|
212. |
Xxxxx Xxxxx |
Xxxxxxxx 88.bl.23.sc.B.ap.xx. |
Major |
Mai 2005 | ||
|
213. |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
Oituz nr.129. |
Major |
Apr.2005 | ||
|
214. |
Xxxxxxxxx Xxxxxx |
Lermontov nr.6 |
Major |
Mart.2005 | ||
|
215. |
Xxxxx Xxxxx-Xxxxxx |
Lucernei nr.1. |
Major |
Iunie 2005 |
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxx
SECRETAR XxxxxxxxxXxxxxxxxx
Anexa nr.3 la Hotărârea
Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 300/15.09.2004
T A B E L N O M I N A L cu persoanele cu handicap grav care beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport urban în conformitate cu Ord.290/609/2003.
SEPTEMBRIE 2004
|
Nr. crt. |
Numele persoanei cu handicap |
Adresă |
Calitate |
Termen |
Buletin identitate |
Semnătura |
|
1. |
Aflat Xxxxxx |
X.Xxxxxxxxxxxx nr.58 |
Major |
Permanent | ||
|
2. |
Xxxxxxxxxx Xxxxxx |
Eminescu nr.6, ap.x |
Major |
Oct.2004 | ||
|
3. |
Xxxxxx Xxx |
X.Xxxxxxxx nr.2, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
4. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
Xxxxxxxx nr.18 |
Major |
Permanent | ||
|
5. |
Xxxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
Xxxxxxxx nr.34 C |
Minor |
Mai 2004 | ||
|
6. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx |
Tismana nr.33 |
Minor |
Febr.2005 | ||
|
7. |
Balta Xxxxxx-Xxxx |
Micalaca bl.313, ap.xx |
Major |
Permanent | ||
|
8. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxxxx |
Ghioceilor nr.11. |
Minor |
Mai 2004 | ||
|
9. |
Xxxxx Xxxxxxxxxx Xxxxxxxxxx |
Xxxx Xxxx nr.42, ap.x |
Minor |
Febr. 2005 | ||
|
10. |
Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx |
Xxxxxxxxx bl.X4, sc.D, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
11. |
Xxxxx Xxxx |
X. Xxxxxxx nr.7. |
Minor |
Febr.2005 | ||
|
12. |
Xxxxx Xxxxx |
X.Xxxxxxxx bl.19A, ap.x |
Major |
Mart.2005 | ||
|
13. |
Xxxx Xxxx-Xxxxxx |
C.Radnei 132.bl.107.sc.B. |
Minor |
Febr.2005 | ||
|
14. |
Xxxxx Xxxx-Xxxxxxx |
Xxx-Frumos 37A, bl.A3, sc.C, ap.xx |
Minor |
Oct.2004 | ||
|
15. |
Xxxx Xxxxxx-Xxxxx |
X.Xxxxxx bl.I, sc.D, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
16. |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxxx |
Sibiului nr.35 |
Major |
Permanent | ||
|
17. |
Xxxxx Xxxxxxx |
Gladiator nr.34. |
Major |
Mart.2005 | ||
|
18. |
Xxxxxx Xxxxxx |
Mierlei nr.53 |
Minor |
Mart.2005 | ||
|
19. |
Xxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxxx |
Putnei nr.14 |
Major |
Permanent | ||
|
20. |
Xxxxxxxxxx Xxxx-Xxxxxxxx |
6 Vînători 9-13 bl V3 sc C ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
21. |
Xxxxxxx Xxxxxxxx |
Xxxxxxxxxxx nr.39, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
22. |
Xxxxxxxxxxxxxx Xxxxxx |
Xxx-Frumos bl. A1-1, ap.xx |
Major |
Permanent | ||
|
23. |
Xxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx |
Poetului bl A28 Sc.B ap1 |
Major |
Permanent | ||
|
24. |
Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxxxxxx |
X. Xxxx nr.6, bl.111, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
25. |
Xxxxxxx Xxxxx-Xxxxxx |
C.Radnei bl.255.sc.B.ap.xx |
Minor |
Mart.2005 | ||
|
26. |
Xxxxxxx Xxxxxxx-Xxxxxx |
Xxxxxxxxx bl.311, ap.xx |
Minor |
Sept.2004 | ||
|
27. |
Xxx Xxxxxx |
M.Scaevola bl.3/4 sc.E ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
28. |
Xxx Xxxxx |
Sânzienelor nr.50 |
Major |
Permanent | ||
|
29. |
Xxxxxx Xxxxxx |
Xxxxxxxx nr.16 |
Major |
Permanent | ||
|
30. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
Nucet bl.562, ap.xx |
Major |
Permanent | ||
|
31. |
Xxxxx Xxxx-Xxxxxxxx |
Preparandiei nr.59, ap.x |
Minor |
Ian.2005 | ||
|
32. |
Xxxxx Xxxxx-Xxxxx |
Xxxxxxxx nr.13. |
Minor |
Mart.2005 | ||
|
33. |
Xxxxxxxxxx Xxxxxxx |
Faleza Sud bl.66 sc.B ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
34. |
Xxxxx Xxxx |
Radnei bl.107A Sc.B ap.xx |
Minor |
Nov.2004 | ||
|
35. |
Xxxxx Xxxxxx |
C.6 Vânători nr. 146. |
Minor |
Mai 2005 | ||
|
36. |
Xxxxxx Xxxxxxxxx-Xxxxxxx |
Episcopiei nr.28, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
37. |
Xxxxxxxx Xxx-Xxxxx |
Mioritei bl.178, sc.A, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
38. |
Xxxxxxxxx Xxxxxx |
X.Xxxxxxxxxx nr.40 |
Major |
Permanent | ||
|
39. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X.Xxxxxx bl 22.sc.B.ap.xx. |
Minor |
Apr.2005 | ||
|
40. |
Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
Xxxxxxx nr.2. |
Minor |
Mai 2005 | ||
|
41. |
Xxx Xxxxxx-Xxxx |
Xxxxxxx nr.38 |
Minor |
Febr.2005 | ||
|
42. |
Xxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxx |
Hateg bl.5/III.sc.A.ap.xx. |
Major |
Permanent | ||
|
43. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
Abatorului nr.24A |
Major |
Permanent | ||
|
44. |
Xxxxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxxx |
Tr. Corcheș nr.29 |
Major |
Permanent | ||
|
45. |
Xxxxxx Xxxxxx |
Xxxx Xxxx nr.17 |
Minor |
Iulie 2005 | ||
|
46. |
Xxxxxxxxx Xxxxx-Xxxx |
Prieteniei bl.135, sc.B, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
47. |
Xxxxxx Xxxxxxxx-Xxxxxx |
Dobrogea nr.11 |
Major |
Permanent |
|
Nr. crt. |
Numele persoanei cu handicap |
Adresă |
Calitate |
Termen |
Buletin identitate |
Semnătura |
|
48. |
Goroftei Filadelfia |
Faleza Sud bl76 sc.B ap.xx |
Major |
Permanent | ||
|
49. |
Xxxx Xxxxxxxx |
P-ța Sporturilor bl.25 ap.xx |
Major |
Aprilie 2005 | ||
|
50. |
Xxxxxx Xxxxx-Xxxxx |
P-ța Gării bl.L, ap.xx |
Major |
Permanent | ||
|
51. |
Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxxx |
Al. Dezna bl.X17 ap.xx |
Major |
Permanent | ||
|
52. |
Ham Rudolf |
Hațeg 5 bl.16 sc.D ap.xx |
Major |
Permanent | ||
|
53. |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
X.Xxxxxxx nr.28, ap.x |
Minor |
Mart.2005 | ||
|
54. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
Xx. Xxxxxxx bl.19 scB ap7 |
Minor |
Mai 2005 | ||
|
55. |
Xxxxx Xxxxxx |
X. Xxxxxx nr.31 |
Minor |
Mart.2005 | ||
|
56. |
Xxxxxxxx Xxxxx |
Poetului bl.A37 sc.A ap.xx |
Major |
Nov.2004 | ||
|
57. |
Xxx Xxxxxxx-Xxxxxxx |
P. Titan nr.4 |
Major |
Permanent | ||
|
58. |
Xxxxx Xxxxxxxx |
Pădurii nr.221.bl.27.ap.x. |
Minor |
Mai 2005 | ||
|
59. |
Xxxxxxx Xxxx-Xxxxxx |
Aleea Neptun bl.Y1.ap.xx. |
Minor |
Oct.2004 | ||
|
60. |
Xxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
C.Turzii nr.35 |
Minor |
Febr.2005 | ||
|
61. |
Xxxxxxxxxx Xxxxxx |
Xxxxxxxxx 22-24 |
Major |
Pemanent | ||
|
62. |
Xxxxxxxx Xxxxxx |
Xxxxxx bl.X24/1 sc.B ap.xx |
Major |
Permanent | ||
|
63. |
Xxx Xxx-Xxxxx |
Boemiei nr.16. |
Minor |
Mai 2005 | ||
|
64. |
Xxxx Xxxxxxxx-Xxxxxx |
Pionierilor bl.66 sc.B ap12 |
Minor |
Apr. 2005 | ||
|
65. |
Xxxxx Xxxxx |
9 Mai nr.10 |
Major |
Permanent | ||
|
66. |
Xxxxx Xxxxxx |
Xxxxxxxxx nr.38, bl.A, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
67. |
Xxxxxxx Xxxxxxxx |
Cometei nr.28 |
Minor |
Febr.2005 | ||
|
68. |
Xxxxx Xxxxxxxxx |
X.Xxxx bl.315, sc.E, ap.x |
Minor |
Febr.2005 | ||
|
69. |
Xxxxx Xxxxxx |
Blajului nr.1, ap.x |
Minor |
Mart. 2004 | ||
|
70. |
Xxxxxxx Xxx-Xxxxxxx |
Colonistilor nr.53 |
Major |
Permanent | ||
|
71. |
Xxxxxxxxx Xxxx-Xxxxxxx |
Xxxxxx nr.17, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
72. |
Xxxx Xxxxxxxx-Xxxxxxxx |
Xxxxxxx nr.49 |
Major |
Permanent | ||
|
73. |
Xxxxxxxx Xxxxxx |
Voinicilor bl.503 sc.Cap.13 |
Major |
Permanent | ||
|
74. |
Xxxxx Xxxxxx |
Gr.Alexandrescu nr.22 ap.x |
Minor |
Febr.2005 | ||
|
75. |
Xxxxxx Xxxxx |
Rozelor nr.90 |
Major |
Permanent | ||
|
76. |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
Predeal nr.4A bl..2C ap.xx |
Minor |
Sept.2004 | ||
|
77. |
Xxxxxxxx Xxxxxxxxx- |
X.Xxxxxxx nr.47.bl.31.sc.A. |
Minor |
Apr.2005 | ||
|
78. |
Xxx Xxxxxxxxxxx |
X.Xxxx nr.39 |
Major |
Permanent | ||
|
79. |
Xxx Xxxxxxx |
C. Romanilor bl.G1, ap.xx |
Major |
Permanent | ||
|
80. |
Neamțu Umberto |
Luceafărului bl.22 sc.A ap.xx |
Minor |
Sep.2004 | ||
|
81. |
Xxx Xxxxxx |
IC Brătianu nr.20 sc.C ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
82. |
Xxxxxx Xxxxxx |
Clopotului nr.36 |
Minor |
Mart.2005 | ||
|
83. |
Xxxxxxxx Xxxxx-Xxxxxxxx |
Mioriței bl.140, ap.xx |
Major |
Permanent | ||
|
84. |
Xxxxxxx Xxx-Xxxxx |
C. Timișorii nr.155 |
Major |
Permanent | ||
|
85. |
Xxxxx Xxxxxxxx |
Dezna 2.bl.X10.sc.D.ap.xx. |
Major |
Mai 2005 | ||
|
86. |
Xxxxxx Xxxxxxxx-Xxxxx |
F.Frumos bl.A4, sc.D, ap.x |
Major |
Sept.2004 | ||
|
87. |
Xxxxxxxx Xxxxx |
Abrud nr.9. |
Minor |
Mai 2005 | ||
|
88. |
Xxxx Xxxxxxx Xxxxxx |
Xxxxxx bl.A4, sc.B, ap.xx |
Major |
Mart.2005 | ||
|
89. |
Xxxx Xxxxx |
Poetului bl.Z6 sc.C ap3 |
Major |
Permanent | ||
|
90. |
Xxxxxx Xxxx |
Nucului nr.12 |
Major |
Permanent | ||
|
91. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxxxxx |
Tunarilor bl.16 sc.A ap.xx |
Major |
Permanent | ||
|
92. |
Xxxxxx Xxxxxx |
X. Xxxxxxxxxx nr.66 |
Major |
Permanent | ||
|
93. |
Xxxxx Xxxxxxx |
X. Xxxxxxxxxxxx 18-26 ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
94. |
Xxxxx Xxxxx |
Xxxxxx nr.10 |
Minor |
Mart.2005 | ||
|
95. |
Xxxxxx Xxxxxx |
Xxxxxx Xxxx bl.224 ap.xx |
Major |
Sept.2004 | ||
|
96. |
Xxx Xxxxxxx |
Egalității nr.30 |
Major |
Permanent | ||
|
97. |
Xxx Xxxxxx-Xxxxxxxxx |
Predeal bl.1/2 sc.A ap.xx |
Minor |
Mart.2005 | ||
|
98. |
Xxxxxxxxxx Xxxx |
Abatorului 100, bl.20, ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
99. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
X.Xxxxxx bl B21, ap.x |
Minor |
Nov.2004 | ||
|
100. |
Xxxxx Xxxxx |
V.cu Dor nr.11, ap.x |
Minor |
Febr.2005 | ||
|
101. |
Xxxxxxxx Xxxxx |
Bihorului nr.2-4, ap.x |
Minor |
Oct.2004 | ||
|
102. |
Xxxxxx Xxxxx |
Xxxxxx bl.10, sc.B, ap.x |
Minor |
Mart.2005 | ||
|
103. |
Xxxxx Xxxxxx |
Al.Muncii bl.A sc.A ap.xx |
Major |
Permanent | ||
|
104. |
Xxxx Xxxxxxx X- Xxxx |
X.Xxxxxx nr.15 |
Major |
Permanent | ||
|
105. |
Xxxx Xxxxxxx-Xxxx |
X. Xxxxxx nr.15 |
Major |
Permanent | ||
|
106. |
Xxxxxxx Xxxxxx |
Revoluției nr.101 ap.xx |
Major |
Febr.2005 | ||
|
107. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
Constituției nr.75 |
Major |
Permanent | ||
|
108. |
Xxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
Păltiniș nr.16/1 |
Major |
Sep.2004 | ||
|
109. |
Xxxxx Xxxxxxxxx |
Buciumului nr.4 |
Minor |
Apr.2005 | ||
|
110. |
Xxxxx Xxxxxxxx |
Faurilor nr.70 |
Minor |
Mai 2005 |
|
Nr. crt. |
Numele persoanei cu handicap |
Adresă |
Calitate |
Termen |
Buletin identitate |
Semnătura |
|
111. |
Xxxxxxx Xxxx-Xxxxxx |
X.Xxxxxx nr.10 |
Major |
Permanent | ||
|
112. |
Xxxxxx Xxxxx |
Marnei nr.36 |
Minor |
Aug. 2004 | ||
|
113. |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Poetului nr.101A. |
Minor |
Mai 2005 | ||
|
114. |
Xxxx Xxxxx |
Fluturilor 15 bl 11 |
Major |
Permanent | ||
|
115. |
Xxxxxxx Xxxxxx |
X.Xxxx nr.7 |
Major |
Permanent | ||
|
116. |
Xxxxxx Xxxxxx |
Pionierilor bl.55 sc.B ap.x |
Major |
Permanent | ||
|
117. |
Xxxxxxxx Xxxxxx-Xxxxxx |
Sighișoara bl530 sc.B ap.xx |
Major |
Permanent |
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxx
SECRETAR XxxxxxxxxXxxxxxxxx
Anexa nr.4 la Hotărârea
Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 300/15.09.2004
T A B E L N O M I N A L
asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav care benefciază de gratuitate pe mijloacele de transport urban, în conformitate cu Ordinul 290/609/2003
SEPTEMBRIE 2004
|
Nr. crt. |
Nr. dos |
Nume si prenume asistent personal |
Adresă asistent personal |
Termen |
Buletin identitate |
Semnătură |
|
1. |
12 |
Aflat Xxxx |
X.Xxxxxxxxxxxx nr.58 |
Permanent | ||
|
2. |
709 |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
X.Xxxxxxxx nr.24 ap.x |
Sept.2004 | ||
|
3. |
777 |
Xxxxxxxx Xxxxx |
Xxxxxxxx nr.34C |
Mai 2005 | ||
|
4. |
820 |
Xxxx Xxxxxx Xxxxxx |
Tismana nr.33 |
Febr.2005 | ||
|
5. |
529 |
Xxxxx Xxx |
Blajului nr 3 sc.B ap.xx |
Iulie2005 | ||
|
6. |
48 |
Ba log Xxxxxxxx |
Xxxxxxx nr.9. |
Mart.2005 | ||
|
7. |
30 |
Balta Cornel |
Micălaca bl.313 ap.xx |
Permanent | ||
|
8. |
520 |
Xxxxx Xxxx l ia |
Romanilor bl.B2-3 sc.A ap.xx |
Permanent | ||
|
9. |
753 |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Xxxxxxxxxxxx nr.25-31 sc.B ap.x |
Permanent | ||
|
10. |
774 |
Xxxxxx Xxxxx |
P.Maior nr.2/32 |
Mart.2005 | ||
|
11. |
47 |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
Ghioceilor nr.11. |
Mai 2005 | ||
|
12. |
42 |
Xxxxx Xxxxxxxxxx-Xxxxx |
Xxxx Xxxx nr.42 ap.x |
Febr. 2005 | ||
|
13. |
27 |
Xxxxx Xxxxxxx |
Tr. Corcheș nr.29 |
Permanent | ||
|
14. |
797 |
Xxxxx Xxxxxxxxx |
Bușteni nr.14-16 bl.B ap.xx |
Febr.2005 | ||
|
15. |
16 |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
Libertății nr.17A. |
Mai 2005 | ||
|
16. |
809 |
Xxxx Xxxxx |
Haiducilor nr.12.ap.x. |
Nov.2004 | ||
|
17. |
477 |
Xxxx Xxxxxx |
X.Xxxxxx bl.I sc.D ap.x |
Permanent | ||
|
18. |
441 |
Xxxxxxxx Xxxxxxxx |
Zorilor bl.1 sc.C ap.xx |
Permanent | ||
|
19. |
57 |
Xxxxxxx Xxxxxx |
Putnei nr.14 |
Permanent | ||
|
20. |
65 |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
Condurașilor nr.4. |
Iun.2005. | ||
|
21. |
574 |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
Sibiului nr.35 |
Permanent | ||
|
22. |
826 |
Xxxxx Xxxx |
Gladiator nr.34 |
Mart.2005 | ||
|
23. |
252 |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
C.Turzii nr.35 |
Febr.2005 | ||
|
24. |
50 |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Xxxxxxxxx nr.15 |
Permanent | ||
|
25. |
825 |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Mierlei nr.53. |
Mai 2005 | ||
|
26. |
442 |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Mierlei nr.53 |
Mart.2005 | ||
|
27. |
332 |
Xxxxxx Xxxxxx |
Cenad nr.6 bl.232 ap.xx |
Mart.2005 | ||
|
28. |
831 |
Xxxxxx Xxxxxx |
Vișinului nr.26 |
Febr.2005 | ||
|
29. |
526 |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
Haiducilor bl.D2 sc.A ap.x |
Iun.2005 | ||
|
30. |
62 |
Xxxxxxxxxxxxxx Xxxxxx |
Progresului nr.71 |
Permanent | ||
|
31. |
763 |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Câmpul Liniștii nr.15 |
Dec.2004 | ||
|
32. |
52 |
Xxxxxx Xxxxx |
Busteni nr.33 ap.xx |
Permanent | ||
|
33. |
618 |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Preparandiei nr.59 ap.x |
Ian .2005 | ||
|
34. |
130 |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
C.Radnei bl.255 .scB.ap.xx |
Mart.2005 | ||
|
35. |
730 |
Xxxx Xxxxxx |
Roșiori bl.1-2 sc.A ap.x |
Ian.2005 | ||
|
36. |
729 |
Xxxxxxx Xxxxx |
Xxxxxxxxx bl.310 ap.xx |
Sept.2004 | ||
|
37. |
95 |
Xxxxx Xxxxx |
Xxxxxxxx nr.13 |
Mart.2005 | ||
|
38. |
86 |
Xxxxx Xxxxxxx |
C. 6 Vânători nr.146 |
Mai 2005 | ||
|
39. |
822 |
Xxxxxx Xxxxxx |
X.Xxxxxxxx nr.7. |
Permanent | ||
|
40. |
817 |
Xxxx Xxxxxx Xxxx |
Gr.Alexandrescu nr.22 ap.x |
Febr.2005 | ||
|
41. |
89 |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
Mioritei nr.33 bl.178 sc.A |
Permanent | ||
|
42. |
83 |
Xxxxxxxxx Xxxxx |
X.Xxxxxxxxxx nr.40 |
Permanent |
|
Nr. crt. |
Nr. dos |
Nume si prenume asistent personal |
Adresă asistent personal |
Termen |
Buletin identitate |
Semnătură |
|
43. |
556 |
Xxxx Xxxxxxxxxx |
P-ța Bujac bl.N 1-3 ap.x |
Permanent | ||
|
44. |
757 |
Xxxxx Xxxxxx |
Ogorului nr.45 C |
Permanent | ||
|
45. |
433 |
Xxxxxx Xxx |
A.Muncii bl.A Sc.A ap.xx |
Permanent | ||
|
46. |
758 |
Xxxxxx Xxxxx |
X.Xxxxx nr.32 |
Permanent | ||
|
47. |
115 |
Xxx Xxxxx |
Xxxxxxx nr.38 |
Febr.2005 | ||
|
48. |
374 |
Xxxxx Xxxxxxxx |
Xxxx Xxxx nr.40 ap.x |
Permanent | ||
|
49. |
769 |
Xxxxxx Xxxxx |
Hateg bl.5/III .sc.A. ap.xx |
Permanent | ||
|
50. |
125 |
Xxxxxx Xxxxx |
X. Xxxxxxxxxxxx nr.46 ap.x |
Permanent | ||
|
51. |
458 |
Xxxxxxxx Xxxxxxxxx |
X.Xxxx nr.22 |
Iulie2005 | ||
|
52. |
105 |
Xxxxx Xxxxxx |
Turdei nr.2A |
Permanent | ||
|
53. |
550 |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
Xxxxxxxx 92-98 bl.100 ap.x |
Aug.2005 | ||
|
54. |
111 |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Xxxx Xxxx nr.17 |
Iulie 2005 | ||
|
55. |
107 |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Xxxxxx nr.5.ap.x. |
Apr.2005 | ||
|
56. |
113 |
Xxxxxxxxx Xxxxxxxx |
Prieteniei bl.135 sc.B ap.x |
Permanent | ||
|
57. |
743 |
Xxxxx Xxxxxxx |
Frăției nr.28 bl.707 ap.xx |
Oct.2004 | ||
|
58. |
149 |
Xxxxxx Xxxxxx |
P-ța Gării bl.L ap.xx |
Permanent | ||
|
59. |
599 |
Xxxxx Xxxxxxx |
Al. Dezna bl.X17 ap.xx |
Permanent | ||
|
60. |
151 |
Xxxx Xxxxxxx |
Xxxxxx bl.Z22 sc.B ap.xx |
Apr.2005 | ||
|
61. |
504 |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Xxxx Xxxx nr.21 |
Permanent | ||
|
62. |
144 |
Xxxxx Xxxxx-Xxx |
Xxxxxxx nr.3 ap.x |
Permanent | ||
|
63. |
150 |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
Xxxxxxx bl.B19 sc.B ap7 |
Mai 2005 | ||
|
64. |
389 |
Xxxxx Xxxxxxxx |
Vărădiei nr.25 |
Permanent | ||
|
65. |
391 |
Xxxxx Xxx |
Pandurilor nr.6 |
Permanent | ||
|
66. |
135 |
Xxxxx Xxxxxxxx |
X. Xxxxxx nr.31 |
Mart.2005 | ||
|
67. |
491 |
Xxxxxxxxx Xxx |
Xx.Xxxxxxx nr.37 ap.x |
Permanent | ||
|
68. |
711 |
Xxx Xxxxxxxxx |
Titan nr.4 |
Permanent | ||
|
69. |
669 |
Xxxxxxx Xxxxx |
X.Xxxxxx bl.X28 ap.xx |
Permanent | ||
|
70. |
590 |
Xxxx Xxxxxxxx-Xxxxxxxxxxx |
Grivitei 171 bl.65D sc.D ap.x |
Permanent | ||
|
71. |
136 |
Xxxxx Xxxxx |
Vezuviu nr.29 |
Permanent | ||
|
72. |
152 |
Xxxxxxxxx Xxxxxxx |
Xx.Xxxxxxx nr.39 ap.x |
Febr.2005 | ||
|
73. |
155 |
Xxxxxx Xxxxxx |
Nucet nr.6 bl.562 ap.x |
Permanent | ||
|
74. |
617 |
Xxxxx Xxxxxxxxx |
Xxxxxxxxx nr.38 bl.A ap.x |
Permanent | ||
|
75. |
765 |
Xxxxxxx Xxxxxxxx |
Cometei nr.28 |
Febr.2005 | ||
|
76. |
169 |
Xxxxx Xxx |
Micălaca bl.315 sc.E ap.x |
Ian .2005 | ||
|
77. |
168 |
Xxxxxxx Xxxxxx |
Colonistilor nr.53 |
Permanent | ||
|
78. |
654 |
Xxxxx Xxxxxxxx |
Haiducilor 1-3. ap.x |
Mai 2005 | ||
|
79. |
569 |
Xxxxxxx Xxx |
Xxx-Frumos bl.A3 sc.C ap.xx |
Oct.2004 | ||
|
80. |
840 |
Xxxxx Xxxxxxx |
Xxxxxx bl.A10-1 sc.B ap.xx |
Permanent | ||
|
81. |
364 |
Xxxxxxxx Xxxxxxxxx |
Dreptății .bl.715 sc.B ap1 |
Apr.2005 | ||
|
82. |
479 |
Xxxxx Xxxxxxx |
X. Xxxx bl.224 ap.xx |
Sep.2004 | ||
|
83. |
610 |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
Vf.cu Dor nr.4 ap.x |
Febr.2005 | ||
|
84. |
556 |
Xxxxxxx Xxxxx |
Xxxxxx bl.Z20 sc.B ap.xx |
Permanent | ||
|
85. |
459 |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
Poetului bl.A37 sc.A ap.xx |
Permanent | ||
|
86. |
190 |
Xxxx Xxxxxxxx |
Steagului nr.58 |
Permanent | ||
|
87. |
191 |
Xxxxxx Xxxxx |
Rozelor nr. 90 |
Permanent | ||
|
88. |
453 |
Xxxx Xxxxx-Xxxxxx |
Al Cel Mare bl.3 sc.A ap.xx |
Iulie.2004 | ||
|
89. |
344 |
Moldova n Xxxxx |
X.Xxxxxxx .bl.31 sc.A. ap.x |
Apr.2005 | ||
|
90. |
319. |
Xxx Xxxxxxxx |
Prieteniei bl.113 sc.A ap.xx |
Permanent | ||
|
91. |
195 |
Xxxxxx Xxxxxxxxx |
Cocorilor nr.36 |
Permanent | ||
|
92. |
197 |
Xxx Xxxxxxxx |
Hateg nr.7 bl.17 sc.C ap.xx |
Dec.2004 | ||
|
93. |
438 |
Xxxxxx Xxxxxx |
Păltiniș nr.16/1 |
Sep.2004 | ||
|
94. |
402 |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Xxxxxxx nr.52 |
Permanent | ||
|
95. |
209 |
Xxx Xxxxxxx |
C. Romanilor bl.G1 ap.xx |
Permanent |
|
Nr. crt. |
Nr. dos |
Nume si prenume asistent personal |
Adresă asistent personal |
Termen |
Buletin identitate |
Semnătură |
|
96. |
335 |
Xxxxxx Xxxxx |
Posada nr.82 |
Permanent | ||
|
97. |
220 |
Xxxxxx Xxxxxx |
Micălaca bl.316 sc.E ap.x |
Permanent | ||
|
98. |
792 |
Xxxx Xxxx-Xxxxxx |
X.Xxxxxxx nr.3. |
Iun.2005 | ||
|
99. |
493 |
Xxxxx Xxx |
Al.Ulise bl.Y12 sc.C ap.xx |
Permanent | ||
|
100. |
221 |
Xxxxxxx Xxxxx |
Fluturilor bl.10 sc.B ap.x |
Mart.2005 | ||
|
101. |
337 |
Xxxxx Xxxxx Xxxxxxx |
Xxxxxx nr.17 |
Permanent | ||
|
102. |
226 |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Clopotului nr.36 |
Mart. 2005 | ||
|
103. |
232 |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
Calea Timisorii nr.155 |
Permanent | ||
|
104. |
812 |
Xxxxxx Xxxxxxxx |
Xxx-Frumos 37 bl.A4 sc.D ap.x |
Permanent | ||
|
105. |
780 |
Xxxxxx Xxxxx |
X. Xxxxxxxx nr.38 |
Permanent | ||
|
106. |
239 |
Xxx Xxxxxxxxxx |
Xxxxxxx nr.17 |
Permanent | ||
|
107. |
240 |
Xxx Xxxxx |
X. Xxxxxxxxxx nr.66 |
Permanent | ||
|
108. |
243 |
Xxxx Xxxxxxxxx |
Poetului bl.Z6 sc.C ap.x |
Permanent | ||
|
109. |
245. |
Xxxxxxx Xxxxxx |
X.Xxxxxx bl.A4 ap.xx |
Mart.2005 | ||
|
110. |
796 |
Primixl Simion |
Al Dej bl.B13 ap.xx |
Permanent | ||
|
111. |
253 |
Xxxx Xxxxxxxx |
Tunarilor bl.16 sc.A ap.xx |
Permanent | ||
|
112. |
255 |
Xxxxxxx Xxxxx |
F.Sud bl.66 sc.A ap.x |
Febr.2005 | ||
|
113. |
629 |
Xxxxx Xxxxx-Xxxxx |
X.X.Xxxxxx bl.21 ap.x |
Oct.2004 | ||
|
114. |
810 |
Xxxxx Xxxxxx |
Radnei bl.107A sc.B ap.xx |
Nov.2004 | ||
|
115. |
807 |
Xxxxxxx Xxxxxxx |
Ogorului nr.35 |
Permanent | ||
|
116. |
408 |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Predeal bl.G2 ap.xxx |
Mar.2005 | ||
|
117. |
418 |
Xxxx Xxxxxxxx |
Simfoniei bl.242 ap.x |
Permanent | ||
|
118. |
736 |
Xxxx Xxxxxx |
Săvârșin bl.214 sc.B ap.xx |
Sept. 2004 | ||
|
119. |
342 |
Xxxxxx Xxxxxx |
X.Xxxxxx bl.B21 ap.x |
Nov.2004. | ||
|
120. |
284 |
Xxxxx Xxxxx |
Romanilor 4-8 bl.K2 ap.xx |
Permanent | ||
|
121. |
294 |
Xxxxx Xxxxxxxx |
V.cu Dor nr.11 ap.x |
Febr.2005 | ||
|
122. |
565 |
Xxxxxxxx Xxxxxxx |
Bihorului nr.2-4 ap.8A |
Oct.2004 | ||
|
123. |
748 |
Xxxxxxxxx Xxxxxx |
Xxxxxxxxxxxx nr14 sc.C ap.x |
Permanent | ||
|
124. |
794 |
Xxxxxx Xxxxxx |
Afinelor nr.25 |
Permanent | ||
|
125. |
300 |
Xxxxx Xxxxx |
6 Vânători nr.9-13 bl.V3 sc.C ap3 |
Permanent | ||
|
126. |
303 |
Xxxxx Xxxxx |
Sighisoarei bl.515 sc.B ap.x |
Permanent | ||
|
127. |
524 |
Xxxxx Xxxxxxxxxx |
X. Xxxxxx nr.53 |
Sep.2004 | ||
|
128. |
646 |
Xxxxx Xxxxxxx |
Buciumului nr.4 |
Mart..2005 | ||
|
129. |
311 |
Xxxxxx Xxxxxxx |
Constituției nr.75. |
Permanent | ||
|
130. |
784 |
Xxxxx Xxxxxxx |
Faurilor nr.70 |
Mai 2005 | ||
|
131. |
488 |
Xxxxxxx Xxxxxxxx |
Marnei 61A |
Oct.2004 | ||
|
132. |
318 |
Xxxxx Xxxxx |
Brumărel nr.3 ap.x |
Permanent | ||
|
133. |
828 |
Xxxxxx Xxxxxx |
Poetului nr.101 |
Mai 2005 | ||
|
134. |
325 |
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx |
X.Xxxx nr.7 |
Permanent | ||
|
135. |
327 |
Xxxxxx Xxxxxx |
Pionierilor bl.55 sc.B ap.x |
Permanent | ||
|
136. |
324 |
Xxxxxxxx Xxxxxx |
Sighișoarei bl.530 sc.B ap.xx |
Permanent |
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxx Xxxx
SECRETAR
XxxxxxxxxXxxxxxxxx
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 21.053 din 20.08.2004
Primarul Municipiului Arad,
Având în vedere:
- apariția Ordinului nr. 290 / 609 / 2003 privind aprobarea normelor metodologice de acordare de gratuități pe mijloacele de transport urban pentru persoanele cu handicap grav și accentuat (majori și minori) și pentru asistenții personali și însoțitorii acestora
În temeiul prevederilor art. 46 din Legea nr. 215 / 2001 a administrației publice locale și ale art. 37 alin. 2 din Regulamentul de funcționare a Consiliului Local al Municipiului Arad aprobat prin Hotărârea nr. 275 din 13 iulie 2004 îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect:
Aprobarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a listelor cu beneficiarii de gratuități pe mijloacele de transport urban în comun. În conformitate cu ordinul mai sus menționat, beneficiarii pot fi:
-
a) copii cu handicap accentuat
-
b) copii cu handicap grav
-
c) adulți cu handicap accentuat
-
d) adulți cu handicap grav
-
e) asistenții personali ai adulților sau copiilor cu handicap grav
În susținerea acestei propuneri formulez următoarea
EXPUNERE DE MOTIVE
Până la apariția Ordinului nr. 290 / 609 / 2003 listele persoanelor cu handicap și a asistenților personali erau întocmite de Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Persoane cu Handicap pe de-o parte și Asociația Nevăzătorilor din România (filiala Arad) pe de altă parte. Ordinul precizează că aceste liste vor fi întocmite de „compartimentul de asistență socială din cadrul fiecărei primării și se aprobă de consiliul local”.
Aceste liste vor suferi lunar o serie de modificări legate de schimbările survenite în starea sănătății beneficiarilor, în schimbarea gradului de handicap. Schimbările vor fi anunțate de beneficiari la Serviciul Prestații Sociale din cadrul Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară în vederea verificării. Listele în forma finală trebuie comunicate transportatorului (în cazul nostru CTP Arad) până în data de 25 a fiecărei luni pentru a putea fi eliberate abonamentele noi și vizate cele cu continuitate până la data de 1 a lunii următoare pentru care se și acordă gratuitatea.
În conformitate cu prevederile Ordinului nr. 290 / 609 / 2003 listele cu beneficiarii de gratuități pe mijloacele de transport în comun se vor aproba lunar de către Consiliul Local al Municipiului Arad.
Având în vedere cele de mai sus propunem aprobarea listelor cu beneficiari de gratuități pe raza municipiului Arad, în conformitate cu prevederile ordinului menționat, în contul lunii septembrie 2004 după cum urmează:
-
1) Tabel nominal cu persoanele nevăzătoare (majori și minori) cu handicap grav sau accentuat
-
2) Tabel nominal cu persoanele cu handicap accentuat (majori și minori)
-
3) Tabel nominal cu persoanele cu handicap grav (majori și minori)
-
4) Tabel nominal cu asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav.
P R I M A R ,
Xxxxxxxx Xxxxx
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA DE DEZVOLTARE ȘI ASITENȚĂ COMUNITARĂ
SERVICIUL PRESTAȚII SOCIALE
Nr. 7970 din 20.08.2004
R A P O R T
Referitor la expunerea de motive înregistrată cu nr. 21.053 din 20.08.2004 a Primarului Municipiului Arad, d-l Xxxxxxxx Xxxxx , prin care se propune aprobarea lunară a listelor beneficiarilor de gratuități pe mijloacele de transport în comun pe raza municipiului Arad în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 290 / 609 / 2003, facem următoarele precizări legate de aplicarea în practică a prevederilor legale ce completează materia:
Ordinul nr. 290 / 609 / 2003 care vine în completarea legislației referitoare la drepturile persoanelor cu handicap precizează că întocmirea listelor cu persoane cu handicap și asistenți personali ai acestora ce beneficiază de gratuitate pe mijloacele de transport intră în competența „compartimentului de asistență socială din cadrul fiecărei primării”, în cazul Aradului Serviciul Prestații Sociale din cadrul Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară.
La nivelul municipiului Arad există patru liste, după cum urmează:
-
a) Tabel nominal cu persoanele nevăzătoare cu handicap accentuat și grav (majori și minori)
-
b) Tabel nominal cu persoanele cu handicap accentuat
-
c) Tabel nominal cu persoanele cu handicap grav
-
d) Tabel nominal cu asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav (majori, minori și nevăzători)
În ceea ce privește gratuitatea însoțitorilor, se va elibera un abonament dublu pentru persoana nevăzătoare care are nevoie de însoțitor.
În contul lunii august 2004, listele au cuprins un număr total de 528 persoane.
Aceste liste vor suferi lunar modificări determinate de starea sănătății beneficiarilor, schimbarea gradului de handicap, schimbarea domiciliului, apariția de noi beneficiari etc.
Modificările vor fi anunțate de beneficiari sau de reprezentanții legali ai acestora, la serviciul de specialitate, până la data de 20 a fiecărei luni, urmând a se face verificările ce se impun, inclusiv deplasarea la domiciliul beneficiarului.
Pentru a putea fi emise abonamentele lunare în cazul beneficiarilor noi și pentru vizarea abonamentelor cu continuitate, listele trebuie predate transportatorului cel târziu până în data de 25 a fiecărei luni.
Având în vedere cele de mai sus propunem aprobarea listelor cu beneficiari de gratuități pe raza municipiului Arad, în conformitate cu prevederile ordinului menționat, în contul lunii septembrie 2004, după cum urmează:
-
1) Tabel nominal cu persoanele nevăzătoare (majori și minori) cu handicap grav sau accentuat
-
2) Tabel nominal cu persoanele cu handicap accentuat (majori și minori)
-
3) Tabel nominal cu persoanele cu handicap grav (majori și minori)
-
4) Tabel nominal cu asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav.
DIRECTOR EXECUTIV, jr. Xxxxxx Xxxx
ȘEF SERVICIU, Xxxxx Xxxxx
CONSILIER, Xxxxxxx Xxxxxx
