Hotărârea nr. 77/2003

cu privire la aprobarea contractului de colaborare al Direcției de Asistență Comunitară cu Fundația Umanitară Debora Arad

ROMÂNIA

JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E A nr.77 din 25 martie 2003 cu privire la aprobarea contractului de colaborare

al Direcției de Asistență Comunitară cu Fundația Umanitară Debora Arad

Consiliul Local al Municipiului Arad,

Având în vedere:

-inițiativa Primarului municipiului Arad, materializată prin expunerea de motive nr. 650/17.01.2003;

-raportul Direcției de Asistență Comunitară Arad, înregistrat cu nr.476/17.01.2003; -avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,, -prevederile OG 26/2000, privind asociațiile și fundațiile,

-H.G. nr.90/23.01.2003, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a serviciului public de asistență socială.

În temeiul art. 38 alin.(1) lit.x și al art.46 din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală,

H O T Ă R Ă Ș T E

Art.1. Se aprobă Contractul de colaborare între Direcția de Asistență Comunitară Arad și Fundația Umanitară Debora Arad, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Contractul de colaborare încetează de drept în cazul în care imobilul situat în municpiul Arad, Calea Timișoarei nr.108, identificat în CF nr.233 Arad, cu nr.top. 607-609, va fi restituit în natură în condițiile Legii nr.10/2001.

Art.3. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Direcția de Asistență Comunitară Arad, prin compartimentele de specialitate, iar comunicarea se va efectua de către Serviciul Logistica Actelor Administrative.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Xxxxxxx Xxxxxxx

X X X X X X X X Xxxxx Xxxx


Anexa 1 a Hotărârii nr.77/25.03.2003 a Consiliului Local al Municipiului Arad

ROMÂNIA

FUNDAȚIA

“DEBORA ” ARAD

Nr............../ .........2003


JUDEȚUL ARAD

MUNICIPIUL ARAD

CONSILIUL LOCAL

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ COMUNITARĂ ’ Nr............/ ...’.........2003

CONTRACT DE COLABORARE încheiat azi...............2003

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ COMUNITARĂ, persoană juridică română, cu sediul în Arad, Bulevardul Revoluției, nr. 75, având contul bancar nr. 13934937, deschis la Trezoreria Arad, reprezentată legal prin dra. jr. Xxxxxx Xxxx - director general și dna. ec. Xxxxxx Xxxx -director economic și

FUNDAȚIA „DEBORA” din municipiul Arad, persoană juridică română, înființată în baza Legii nr. 21/1924, în prezent funcționând ca fundație, având cod fiscal nr. 8926679, cu sediul în Arad, str. Cpt. Grigore Ignat, nr. 38, reprezentată legal prin dl. Xxxxxx Xxxxța -președinte și dna. Xxx Xxxxxxx - director executiv;

A intervenit prezentul contract de colaborare:

CAPITOLUL I. OBIECTUL CONTRACTULUI

Art. 1. Obiectul contractului îl reprezintă asocierea în vederea asigurării funcționării Centrului de minori - „CASA FELICE”, situat în municipiul Arad, Calea Timișoarei, nr. 108.

Centrul se adresează copiilor abuzați în familii și „copiilor străzii”.

Centrul va funcționa în regim rezidențial, temporar, la o capacitate de maxim 12 locuri.

Copiii vor fi ocrotiți în „CASA FELICE” până la rezolvarea situației de criză în care se află familia (naturală sau lărgită), astfel încât copiii să poată beneficia în cadrul familiei de condiții corespunzătoare de creștere, îngrijire și educare.

De asemenea, în „CASA FELICE” va funcționa un Centru de Zi pentru 20 copii proveniți din familii sărace, dezorganizate și care, în cadrul familiei, nu pot beneficia de îndrumare educațională, îndrumare care să permită asimilarea unor cunoștințe care să conducă la absolvirea cu succes, cel puțin, a învățământului obligatoriu.

CAPITOLUL II. TERMENUL CONTRACTULUI

Art. 2. Contractul se încheie pentru o perioadă de 1 (un) an, începând de la data aprobării prezentului contract de colaborare de către Consiliul Local al Municipiului Arad.

Contractul se prelungește de drept, succesiv, pe termene de un an, în cazul în care nici una din părți nu notifică celeilalte, cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului, intenția de reziliere a contractului.

CAPITOLUL III. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR

Art. 3. Fundația DEBORA se obligă la următoarele:

  • 1- va asigura ocrotirea, în sistem rezidențial temporar, a unui număr de 12 copii abuzați în familii sau „copii ai străzii”. Selecția se va face împreună cu reprezentanții Serviciului pentru ocrotirea minorilor din cadrul Direcției de Asistență Comunitară Arad.

  • 2- va asigura încadrarea cu personal calificat și suficient ca număr pentru realizarea scopurilor proiectului, personal constând din: asistenți sociali, educatori, bucătar, îngrijitori etc. Numărul de personal și calificarea acestuia se stabilește împreună și cu acordul Direcției de Asistență Comunitară Arad, care va desemna un membru în comisia de angajare.

  • 3- va suporta cheltuielile necesare acoperirii nevoilor personale ale copiilor.

  • 4- va asigura creșterea, îngrijirea și educarea copiilor, respectând legislația în vigoare privind drepturile copilului, cu avizul Comisiei de Protecție a Copilului Arad.

  • 5- va folosi imobilul, respectiv inventarul aferent, preluat prin proces-verbal încheiat între părți, în bune condițiuni și exclusiv cu destinația ce rezultă din prezentul contract.

  • 6- trimestrial, va întocmi un raport de activitate conținând activitățile desfășurate și măsurile de asistență socială întreprinse pentru reintegrarea familială a minorilor.

  • 7- împreună cu personalul Serviciului de Ocrotire a Minorilor va identifica măsurile de asistență socială care vor fi luate astfel încât, în cel mai scurt timp posibil, minorii să fie reintegrați în familia naturală sau în familia lărgită.

8.-va aplica pe imobil o singură firmă (inscripție) care să conțină cuvintele „CASA FELICE”.

  • 9- nu va efectua nici o modificare a imobilului, fără aprobarea proprietarului.

  • 10- va preda imobilul și inventarul aferent către Direcția de Asistență Comunitară Arad, în termen de 15 zile de la data încetării contractului, în bună stare de funcționare.

Art. 4. DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ COMUNITARĂ ARAD se obligă la următoarele:

  • 1. -va completa personalul încadrat de Fundația „Debora” cu un îngrijitor, un educator pentru centrul de zi, respectiv de două ori pe săptămână- un asistent medical, un medic și un psiholog din personalul existent al Direcției de Asistență Comunitară Arad.

  • 2. -va preda imobilul și inventarul aferent (în baza unui proces-verbal ce va face parte integrantă din prezentul contract).

  • 3. -va suporta cheltuieli administrative și de întreținere a imobilului, ce cad, conform legii, în sarcina proprietarului.

  • 4. -va monitoriza și va evalua activitatea desfășurată în „CASA FELICE” urmărind modul de realizare a scopurilor proiectului.

CAPITOLUL IV. ÎNCETAREA ȘI REZILIEREA CONTRACTULUI

Art.5. Încetarea contractului are loc în următoarele situații:

  • a) .forța majoră, dovedită în condițiile legii, pe o perioadă mai mare de șase luni. Partea afectată de forța majoră are obligația de a înștiința cealaltă parte în termen de cinci zile de la apariția evenimentului, în scris;

  • b) .-dizolvarea uneia dintre părțile contractante;

Art.6. Contractul se poate rezilia oricând cu acordul părților, cu o prealabilă conciliere de 30 zile sau prin instanța de judecată, conform legii.

Art.7.Schimbarea destinației imobilului duce de drept la încetarea contractului de colaborare și la predarea de îndată a imobilului și a inventarului aferent către Direcția de Asistență Comunitară Arad.

Art.8.Contractul se va rezilia de drept și în cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute la art.3. Art.9.Prezentul contract încetează de drept în cazul în care imobilul situat în municipiul Arad, Calea Timișoarei nr. 108, identificat în CF nr. 233 Arad, cu nr. top 607-609, va fi restituit în natură, în condițiile Legii nr. 10/2001.

CAPITOLUL V. CESIUNEA

Art.9. Cesiunea parțială sau totală a prezentului contract este interzisă.

CAPITOLUL VI. LITIGII

Art.10. Orice situație litigioasă dintre părți se soluționează pe cale amiabilă, în termen de 15 zile de la data primirii sesizării, efectuată de către partea interesată.

Art.11. În cazul în care un litigiu nu poate fi soluționat pe cale amiabilă, partea interesată poate sesiza instanța de judecată competentă.

Art.12. Prezentul contract este guvernat de legea română și va fi modificat corespunzător, potrivit legislației în vigoare.

CAPITOLUL VII. ALTE CLAUZE

Art.13. Orice modificare sau completare a prezentului contract este valabilă numai cu acordul scris al părților, materializat într-un act adițional

Art.14. Prezentul contract intră în vigoare la data aprobării de Consiliul Local al Municipiului Arad.

Din cele 2 (două) exemplare originale ale contractului, părțile vor primi câte un exemplar purtând ștampila și semnăturile reprezentanților legali.

Încheiat azi.....................2003.

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ COMUNITARĂ ARAD        FUNDAȚIA DEBORA ARAD

Director General                                  Președinte

jr. Xxxxxx Xxxx                                 Xxxxxx Xxxxța

Director Economic ec. Xxxxxx Xxxx

Director Executiv Xxx Xxxxxxx


Vizat pentru legalitate