Hotărârea nr. 312/2002
privind amplasarea bustului scriitorului Ioan Slavici pe strada Ștefan Augustin Doinaș nr. 33-37, în fața Școlii Generale nr.4ROMÂNIA
JUDEȚUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA nr. 312 din 12 noiembrie 2002 privind amplasarea bustului scriitorului Ioan Slavici pe strada Ștefan Augustin Doinaș nr. 33-37, în fața Școlii Generale nr.4
Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere:
-inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr. 19099 din 22.10.2002;
-prevederile art.38 (2), litera “k” din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală;
-prevederile Legii 189/1998 privind finanțele publice locale, referitoare la finanțarea investițiilor din bugetele locale;
-raportul Direcției Generale Economice înregistrat cu numărul
19100/22.10.2002;
-avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2 și 4 ale Consiliului Local al Municipiului Arad;
în temeiul drepturilor conferite prin art.46 din Legea nr.215/2001, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 Se aprobă realizarea și montarea bustului scriitorului arădean Ioan Slavici pe strada Ștefan Augustin Doinaș nr.33-37, în fața Școlii Generale nr.4.
Art.2 Obiectivul aprobat potrivit art. 1 se realizează prin organizarea unui concurs de soluții, în condițiile Ordonanței de Urgență nr. 60/2001 privind achizițiile publice, aprobată prin Legea nr. 212/2002.
Art.3 Termenul de finalizare a lucrării menționate la art. 1 este 1 mai 2003.
Art. 4. Se aprobă alocarea în bugetul Consiliului Local al Municipiului Arad pe anul 2003, ordonator Administrația Patrimoniului Local Arad, la capitolul 63 “Servicii și dezvoltare publică și locuințe” - cheltuieli de capital, a sumei de 150.000 mii lei, necesară realizării obiectivului menționat la art. 1.
Art. 5. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Administrația Patrimoniului Local Arad.
Serviciul Logistica actelor administrative va comunica prezenta hotărâre Serviciului Buget, Administrației Patrimoniului Local și Școlii Generale nr. 4 Arad.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ SECRETAR
Rodica Borză/ Xxxxx Xxxx
