Hotărârea nr. 220/2019

HCLS3 nr.220 din 16.04.2019


MUNICIPIUL BUCUREȘTI

9

CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3

Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București www.primarie3.ro

HOTĂRÂRE

privind completarea Anexei referitoare la „Programul anual ele acțiuni pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuințe - condominii din Sectorul 3”, aprobată prin HCLS3 nr. 14/26.02.2009, cu modificările și completările ulterioare

Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București, ales în condițiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, întrunit în ședință ordinară, azi 16.04.2019

Având în vedere,

  • -  Expunerea de motive nr.367073/CP/08.04.2019 a Primarului Sectorului 3

  • -  Raportul de specialitate nr.365659/05.04.2019 al Direcției Investiții și Achiziții -Serviciul Investiții, Lucrări Publice;

  • -  Adresa nr.365667/05.04.2019 a Direcției Investiții și Achiziții - Serviciul Investiții, Lucrări Publice;

In conformitate cu prevederile:

  • -  Art. 60 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată2, cu modificările și completările ulterioare.

  • -  Art. 19 lit b) din OUG nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, cu modificările și completările ulterioare;

  • -  Ordinului comun nr. 163/540/23 din 19/03/2009 al Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței, al Ministrului Finanțelor Publice și al Viceprim -Ministrului, Ministrul Administrației și Internelor, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe;

  • -  HCLS 3 nr. 14/26.02.2009 privind aprobarea „ Programului anual de acțiuni pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuințe — condominii din Sectorul 3'\ cu modificările și completările ulterioare;

Luând în considerare:

  • -  Raportul Comisiei pentru administrarea domeniului public, realizarea lucrărilor publice, agrement;

  • -  Raportul Comisiei de administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice și respectarea drepturilor cetățenilor.

In temeiul prevederilor art.45 alin. (1) și art. 81 alin. (4) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE:

Art.l. Se aprobă actualizarea „Programului local multianual privind creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe din Sectorul 3” conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, urmare completării cu alte 4 asociații de proprietari, respectiv pozițiile 1905- 1908;

Art.2. Primarul Sectorului 3, prin Direcția Investiții și Achiziții, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

NR. 220

DIN 16.04.2019

Programul local multianual privind creșterea performanței energetice la blocurile de locuinț

e din sectorul 3

Nr. Crt.

1)

Adresă imobil

Anul construirii

Regim de înălțime S+P+N

Nr. ap.

0

1

2

3

4

H.C.L. nr. 14/26.02.2009

1

Str.Constantin Brancusi nr.8, bl.A13bis

1968

S+P+10E

44

2

Str.Sapte Drumuri nr.16, bl.36B

1969

S+P+10E

132

3

Str.lon Nedelcu nr.4, bl.A9

1970

S+P+10E

44

4

Bd.Theodor Pallady nr.4, bl.M2

1973

S+P+10E

264

5

Al. Barajul Sadului nr.7, bl.M4

1978

S+P+10E

174

6

Str.Campia Libertății nr.4, bl.PM51

1980

S+P+10E

174

7

Str.Baba Novac nr.8, bl.T1

1962

S+P+4E

80

8

Intr.Badeni nr.4, bl.Y7, sc.1-3

1966

S+P+4E

60

9

Str.Postavarul nr.5, bl.C5, sc.5-8

1966

S+P+4E

50

10

Al.Postăvarul nr.4, bl.C4

1967

S+P+4E

120

11

Str.Segovia nr.1, bl.C8

1967

S+P+4E

60

12

Bd. 1 Decembrie 1918 nr.46, bl.020

1968

S+P+4E

30

13

Str.Gura lalomitei nr.18, bl.PC12

1973

S+P+4E

40

14

Str.Valea Buzăului nr.5, bl.G12

1974

S+P+4E

50

15

Str.Baba Novac nr.22, bl.24C

1977

S+P+14E

118

16

Bd. N. Grigorescu nr.23, bl.Y9A

1969

S+P+11E

44

17

Bd.Camil Ressu nr. 45, bl. N8

1969

S+P+11E

44

18

Str.Baba Novac nr.16, bl. 23

1964

S+P+10E

264

19

Al.Barajul Dunării nr. 3, bl. M35

1965

S+P+10E

352

20

Str.Baba Novac nr.21 ,bl.G11

1965

S+P+10E

88

21

Al.Barajul Dunării nr.6, bl.M37

1965

S+P+10E

44

22

Str.Liviu Rebreanu nr.9, bl.50

1966

S+P+10E

176

23

Str.Constantin Brancusi nr.1, bl.S14

1967

S+P+10E

44

24

Str.Constantin Brancusi nr.6, bl.A13

1968

S+P+10E

44

25

Str.Copaceni nr.47, bl.W3

1969

S+P+10E

132

26

Bd.Camil Ressu nr.14, bl.A4

1969

S+P+10E

44

27

Bd.Nicolae Grigorescu nr.25, bl.Y9B

1969

S+P+10E

44

28

Str.Ciucea nr.5, bl.L19

1970

S+P+10E

231

29

Bd.Camil Ressu nr.55, bl.N12

1970

S+P+10E

44

30

Bd.Camil Ressu nr.51, bl.N11

1971

S+P+10E

44

31

Str.Jean Steriadi nr. 1, bl. G3

1973

S+P+10E

110

32

Str.Ramnicu Valcea nr.1, bl.4A

1975

S+P+10E

44

33

Al.llioara nr.16, bl.M32, sc.B

1976

S+P+10E

44

34

Al.Barajul Sadului nr.7A-7B, bl. M4A2,

1978

S+P+10E

162

35

Str.Ghita Serban nr.12, bl.8B

1978

S+P+10E

108

36

Str.Gheorghe Petrascu nr.12, bl.B8

1961

S+P+9E

158

37

Al.Barajul Lotru nr.4, bl.N6

1976

S+P+9E

88

38

Bd.Theodor Pallady nr.24, bl.R11

1973

S+P+8E

72

39

Al.Barajul Rovinari nr. 14, bl. M7A

1976

S+P+8E

72

40

Str.Baba Novac nr.15A, bl.3, sc.A+B

1976

S+P+8E

64

41

Bd.Hristo Botev nr.5

1980

S+P+8E

16

42

Str.Ticus nr.3, bl.M31B,sc.2

1981

S+P+8E

54

43

Str.lstriei nr.10, bl.19C, sc.1

1982

S+P+8E

44

44

Str.Danubiu nr.21, bl.31 A

1984

S+P+8E

52

45

Str.Theodor Sperantia nr. 104, bl. S26, sc. 3

1989

S+P+8E

27

46

Str.Drumul Murgului nr.2, bl.C3

1964

S+P+4E

70

47

Str.CozIa nr.8, bl.A7

1966

S+P+4E

50

48     /

M.Postăvarul nr.1, bl.C3, sc.7+8

1966

S+P+4E

25

49     /

M.Onisifor Ghibu nr.6, bl.030

1968

S+P+4E

50

50     f

Str.Gruiul Argeșului nr.3, bl.31 B

1968

S+P+4E

50

51      /

Xl.Plesesti nr.2, bl.Z7

1968

S+P+4E

30

52      E

îd.Camil Ressu nr.44-48, bl.C14-C15

1969

S+P+4E

160

53     /

M.Fetești nr.2-4, bl. I25, sc.1-10

1969

S+P+4E

130


ANEXA LAH.C.L. S3 NR


54

Str.Jean Steriadi nr. 20, bl. 121

1969

S+P+4E

120

55

Str.Armenis nr. 8-10, bl. J5

1969

S+P+4E

120

56

Str.Dumitru Pene nr. 2, bl. J7

1969

S+P+4E

70

57

Str.losif Hodos nr. 6, bl. J15

1969

S+P+4E

60

58

Al.Fetești nr.1, bl.F4

1969

S+P+4E

60

59

Str.Armenis nr.6, bl.J3, sc.3,4,5,6

1969

S+P+4E

50

60

Str.Ciucea nr.1, bl.P16

1969

S+P+4E

50

61

Str.Ciucea nr.6, bl.4T

1969

S+P+4E

30

62

Al.Fetești nr.6-12, bl.l26

1970

S+P+4E

150

63

Str.Fetesti nr.10, bl.V13

1970

S+P+4E

80

64

Str.Alunelului nr.4, bl.57, sc.1

1980

S+P+4E

15

H.C.L. nr. 48/14.04.2009

65

Str.Odobești nr.11, bl.T1, sc.B

1978

S+P+13E

83

66

Str.Baba Novac nr.2, bl.U 1

1962

S+P+11E

43

67

Str.Nicolae Sebe nr.3, bl.L42

1981

S+P+11E

44

68

Str.Reconstrucției nr.8, bl.28bis

1964

S+P+10E

132

69

Str.Reconstrucției nr.10, bl.29

1965

S+P+10E

308

70

Str.Drumului Murgului nr.40, bl.54

1965

S+P+10E

176

71

Str.Parului nr.32, bl.G59

1965

S+P+10E

132

72

Str.Baba Novac nr.15, bl.G15

1965

S+P+10E

88

73

Al.Vasile Goldis nr.2, bl.M43

1965

S+P+10E

44

74

Str.Baba Novac nr.17, bl.G13, sc.2

1965

S+P+10E

44

75

Str.Liviu Rebreanu nr.7, bl.51

1966

S+P+10E

176

76

Str.Fizicienilor nr.9, bl.D4A

1966

S+P+10E

88

77

Str.Odobești nr. 8, bl. V8

1966

S+P+10E

44

78

Intr.Odobesti nr.2, bl.V11

1966

S+P+10E

44

79

Str.Baba Novac nr.17, bl.G13, sc.1

1966

S+P+10E

44

80

Bd.Camil Ressu nr.35, bl.N5

1967

S+P+10E

230

81

Str.Burdujeni nr.7, bl.B2

1967

S+P+10E

88

82

Str.Fizicienilor nr.5, bl.D3A, sc. 1-2

1969

S+P+10E

88

83

Bd.N. Grigorescu nr.29, bl.Y9D, sc.1

1969

S+P+10E

44

84

Str.Gheorghe Tattarescu nr.8, bl.S13

1969

S+P+10E

44

85

Str.Jean Steriadi nr. 29, bl. V3

1971

S+P+10E

55

86

Str.Ciucea nr.7, bl.L20, sc.1

1971

S+P+10E

44

87

Str.Jean Steriadi nr.27, bl.L15

1972

S+P+10E

220

88

Str.Gheorghe Petrascu nr.14bis, bl.A9bis

1972

S+P+10E

44

89

Str.Jean Steriadi nr.23-25, bl.116, sc.5

1972

S+P+10E

44

90

Str.Jean Steriadi nr.23-25, bl.116, sc.1

1972

S+P+10E

44

91

Str.Jean Steriadi nr.23-25, bl.116, sc.3

1972

S+P+10E

44

92

Str.Liviu Rebreanu nr. 7A, bl.51A

1972

S+P+10E

44

93

Str.Petre lonescu nr.2, bl.6, sc.2

1973

S+P+10E

54

94

Str.Ceairului nr.13, bl.M2

1974

S+P+10E

78

95

B-dul Theodor Pallady nr.18, bl.M5, sc.C

1974

S+P+10E

54

96

Bd.Theodor Pallady nr.6, bl.A11

1975

S+P+10E

264

97

Str.Campia Libertății nr. 41, bl. MC4

1975

S+P+10E

66

98

Str.Petre lonescu nr. 2, bl. 6, sc. 1

1975

S+P+10E

55

99

Bd.Camil Ressu nr. 10, bl. 3, sc. 2

1975

S+P+10E

44

100

Str.Campia Libertății nr.43, bl.MC6

1975

S+P+10E

44

101

Bd.Camil Ressu nr.10, bl.3, sc.1

1975

S+P+10E

44

102

Str.Cercelus nr.52, bl.11, sc.B

1975

S+P+10E

40

103

3d.Camil Ressu nr.4, bl.5

1976

S+P+10E

157

104

M.VIahita nr.2, bl.PM20A

1976

S+P+10E

65

105

3d.N. Grigorescu nr.21, bl.Y9

1976

S+P+10E

44

106

3d.Theodor Pallady nr.14, bl.M3A

1976

S+P+10E

44

107

Bd.Camil Ressu nr.17, bl.57A

1976

S+P+10E

44

108

Str.Campineanca nr.2, bl.RE3

1976

S+P+10E

44

109     i

Str.Odobești nr.2A, bl.N2B

1977

S+P+10E

44

110     i

Str.Sapte Drumuri nr.18, bl.PM40A, sc.1-2

1978

S+P+10E

129

111 $

Sos.Mihai Bravu nr.291, bl.12A

1978

S+P+10E

44

112    S

Str.Dristorului nr.96, bl.12B, sc.B

1978

44

113    S

Jtr.Dristorului nr.96, bl.12B, sc.A

1978

v^+p+irfeV

44

114    S

Jtr.Ghita Serban nr.18, bl.8D

1978

S+P+10E

44

115    Z

U.Ramnicu Sarat nr.26, bl.2B

1979

S+P+10E

132



116

Str.Campia Libertății nr.5, bl.PM60

1979

S+P+10E

110

117

Str.Nicolae Licăret nr.10, bl.PM41

1979

S+P+10E

88

118

Str.Lotrioara nr.15, bl.V37

1979

S+P+10E

88

119

Str.Campia Libertății nr.7, bl.PM61, sc.B

1979

S+P+10E

54

120

Str.Lotrioara nr.13-15, bl.V41

1979

S+P+10E

54

121

Str.Campia Libertății nr.7, bl.PM61, sc.A

1979

S+P+10E

43

122

Str.Tina Petre nr.7, bl.L33, sc.1

1980

S+P+10E

54

123

Calea Vitan nr.215-217, bl.21-22, sc.2

1981

S+P+10E

30

124

Al.Școlarilor nr.8, bl.S23

1982

S+P+10E

86

125

Al.Școlarilor nr. 6, bl. S4

1982

S+P+10E

43

126

Str.Patulului nr. 2A, bl. 27

1983

S+P+10E

76

127

Str.Patulului nr. 2, bl. 28

1983

S+P+10E

40

128

Str.Baba Novac nr. 1, bl.S3

1962

S+P+9E

96

129

Str.Constantin Brancusi nr.7, bl.D14

1962

S+P+9E

80

130

Str.Nicolae Sebe nr.7, bl.S23

1962

S+P+9E

38

131

Intr.Badeni nr.10, bl.T5

1970

S+P+9E

40

132

Str.Ciucea nr.8, bl.L18

1971

S+P+9E

231

133

Str.Lotrioara nr.9, bl.V33

1976

S+P+9E

74

134

Str.Lotrioara nr.11, bl.V34

1976

S+P+9E

74

135

Str.Lucretiu Patrascanu nr.19, bl.MC18A, sc.1

1984

S+P+9E

35

136

Str.Emil Garleanu nr.9, bl.A4, sc.2

1989

S+P+9E

36

137

Str.Emil Garleanu nr.9, bl.A4, sc.3

1989

S+P+9E

36

138

Str.Anastasie Panu nr.4, bl.A4, sc.1

1989

S+P+9E

27

139

Bd.Octavian Goga nr.4, bl.M26, sc.3

1993

S+P+9E

26

140

Str.Nicolae Sebe nr.13, bl.S20

1962

S+P+8E

37

141

Str.Prevederii nr.23, bl.G16

1974

S+P+8E

144

142

Str.Prevederii nr.17, bl.R13

1974

S+P+8E

72

143

Str.Mizil nr. 2, bl. G17, sc. C

1974

S+P+8E

36

144

Str.Vlahita nr. 4, bl. PM8

1975

S+P+8E

144

145

Al.llioara nr.1, bl. PM29, sc.1-3

1975

ALA+S+P+8E

108

146

Bd.Camil Ressu nr. 72, bl. PM31

1975

S+P+8E

72

147

Str.Prevederii nr. 24, bl. G4-G5

1976

S+P+8E

108

148

Al.Barajul Dunării nr.10, bl.M8A

1977

S+P+8E

72

149

Str.Stelian Mihale nr.15, bl.PM92

1979

S+P+8E

54

150

Bd.Ramnicu Sarat nr. 13, bl.19

1981

S+P+8E

132

151

Calea Vitan 207-209, bl.31

1981

S+P+8E

108

152

Str.Tina Petre nr.4, bl.L30

1981

S+P+8E

108

153

Str.Murgeni nr.3, bl.L29

1981

S+P+8E

108

154

Str.Ticus nr.3, bl.M31B, sc.1

1981

S+P+8E

54

155

Str.Murgeni nr.5, bl.L28

1981

S+P+8E

54

156

Str.Tudor Gheorghe Bogdan nr.5, bl.21G, sc1

1982

S+P+8E

54

157

Str.Laborator nr.133, bl.S5

1982

S+P+8E

54

158

Str.Drumul Murgului nr. 1, bl.S33

1982

S+P+8E

54

159

Al.Fizicienilor nr.8, bl.3D, sc.3

1983

S+P+8E

52

160

Str.Ramnicu Valcea nr.7, bl.S35A

1983

S+P+8E

44

161

Str.Schitului nr.18, bl.20B

1984

S+P+8E

52

162

Str.Nedelcu Ion nr.1, bl.1

1984

S+P+8E

52

163

Str.Racari nr.10A, bl.42, sc.1

1984

S+P+8E

52

164

AI.Madarasi nr.1, bl.D10

1984

S+P+8E

35

165

Str.Liviu Rebreanu nr. 12, bl.KIA

1984

S+P+8E

32

166

Al.Adrian Carstea nr.1, bl.74

1985

S+P+8E

52

167

Str.Aurel Boțea nr.6, bl.B6A

1986

S+P+8E

52

168

Str.Zizin nr.11, bl.V40, sc.A

1987

S+P+8E

27

169

Str.Anastasie Panu nr.6, bl.A5

1988

S+P+8E

72

170

Btr.Foisorului nr.9, bl.F6C

1988

S+P+8E

72

171

Str.Foisorului nr.8, bl.F3C, sc.1

1988

S+P+8E

36

172

Dalea Vitan nr.117, bl.V21A, sc.1

1988

S+P+8E

27

173     (

Balea Vitan nr.113, bl.V16B

1988

^S±E+8E

27

174    $

Str. Brailita nr.3, bl.V18, sc.2

1988

...<.S+P+8£.

27

175    S

Jtr.Anastasie Panu nr.3, bl.A3

1989

S+P+8E 7 \

99

176    S

Jtr.Vasile Carlova nr.6, bl.A7

1989  /

7 ,S+P+8E V‘ \

98

177    $

Str.Emil Garleanu nr.13, bl.A9,sc.1+2

1989  (

hfp+aE V; |

72

178    E

Jd.1 Decembrie 1918 nr.2, bl.MY9

1989  |

]! -S+P+8E

63



179

Bd.Basarabia nr.244, bl.MY8, sc.A

1989

S+P+8E

36

180

Str.Foisorului nr.11, bl.F7C, sc.1

1989

S+P+8E

36

181

Bd.Basarabia nr.244, bl.MY8, sc.B

1989

S+P+8E

27

182

Str.Vlad Județul nr.8, bl.V11, sc.3

1989

S+P+8E

27

183

Str.Alexandru Moruzzi nr.5, bl.A13, sc.1

1989

S+P+8E

27

184

Al.Foișorului nr.11, bl.F7C, sc.2

1989

S+P+8E

27

185

Bd.Corneliu Coposu nr.53, bl.CC

1961

S+P+7E

28

186

Al.Barajul Dunării nr.9, bl.Z10, sc.2

1968

S+P+5E

15

187

Al.Buchetului nr.5-7, bl.C4

1960

S+P+4E

74

188

Str.Gheorghe Tattarascu nr.6, bl.P2

1960

S+P+4E

60

189

Str.Nicolae Sebe nr.15, bl.V11

1962

S+P+4E

120

190

Str.Baba Novac nr.4, bl.R1

1962

S+P+4E

40

191

Intr.Badeni nr.1, bl.M13

1963

S+P+4E

100

192

Intr.Badeni nr.7, bl.M61

1964

S+P+4E

120

193

Intr.Badeni nr.5, bl.M19

1964

S+P+4E

60

194

Intr.Badeni nr.3, bl.M18

1964

S+P+4E

60

195

Al.Barajul Uzului nr.1, bl.Y14

1968

S+P+4E

100

196

Al.Barajul Bistriței nr.6, bl.Z13

1968

S+P+4E

100

197

Al.Onisifor Ghibu nr.7, bl.025

1968

S+P+4E

80

198

Al.Barajul Uzului nr.2, bl.Y16

1968

S+P+4E

60

199

Al.Onisifor Ghibu nr.9, bl.024

1968

S+P+4E

60

200

Al.Onisifor Ghibu nr.5, bl.026

1968

S+P+4E

60

201

Al.Onisifor Ghibu nr.3, bl.027

1968

S+P+4E

40

202

Bd.Camil Ressu nr.54, bl.C17

1968

S+P+4E

20

203

Al.Barajul Uzului nr.4, bl.Y15. sc.A

1968

S+P+4E

20

204

Bd.1 Decembrie 1918 nr.47, bl.J40

1969

S+P+4E

130

205

Intr.Odobesti nr.1, bl.Z2

1969

S+P+4E

80

206

Al.Ciucea nr.5, bl.P20

1969

S+P+4E

80

207

Bd.Camil Ressu nr.37, bl.Z4

1969

S+P+4E

80

208

AI.Armenis nr.4, bl. J1, sc.1-4

1969

S+P+4E

60

209

Al.Ciucea nr.3, bl.P19

1969

S+P+4E

60

210

Str.Ceairului nr.3, bl.JIO, sc.C-F

1969

S+P+4E

60

211

Al.Ciucea nr.4, bl.P18

1969

S+P+4E

50

212

Str.Burdujeni nr. 6-8, bl. N11

1969

S+P+4E

50

213

AI.Leorda nr.5, bl.N21

1969

S+P+4E

40

214

Al.Onisifor Ghibu nr.11, bl.O24bis, sc.1-2

1969

S+P+4E

30

215

Str.Ceairului nr.3, bl.JIO, sc.A+B

1969

S+P+4E

30

216

Bd.1 Decembrie 1918 nr.38, bl.U3, sc.1-2

1969

S+P+4E

30

217

Al.Ciucea nr.1, bl.P19bis

1969

S+P+4E

30

218

Str.Jean Steriadi nr.8, bl.l20

1969

S+P+4E

30

219

Str.Jean Steriadi nr.5, bl.l23

1969

S+P+4E

20

220

AI.Lipanesti nr.2, bl.J21

1969

S+P+4E

20

221

Str.Jean Steriadi nr.7, bl.l22

1969

S+P+4E

20

222

AI.Lipanesti nr.2, bl.J 12, sc.A+B

1969

S+P+4E

20

223

AI.Lipanesti nr.8, bl.J 19

1969

S+P+4E

20

224

AI.Lipanesti nr.15, bl.J20, Sc.B

1969

S+P+4E

15

225

Str.Fetesti nr. 4, bl. F5

1970

S+P+4E

120

226

Str.Codrii Neamțului nr.70, bl.N18

1970

S+P+4E

90

227

AI.Lipanesti nr.2, bl.J22

1970

S+P+4E

20

228

Str.Gura lalomitei nr.10, bl.H32

1973

S+P+4E

20

229

Str.Gura lalomitei nr.3, bl.PC9 (sc. D+E)

1973

S+P+4E

20

230

Str.Gura lalomitei nr.3, bl.PC9, sc.A

1973

S+P+4E

10

231

Str.Gura lalomitei nr.3, bl.PC9, sc.C

1973

S+P+4E

10

232

Str.Gura lalomitei nr.3, bl.PC9, sc.F

1973

S+P+4E

10

233

Str.Mizil nr. 4, bl. G11

1974

S+P+4E

80

234    ‘

Str.Prevederii nr.28, bl.G9

1974

S+P+4E

60

235    /

XI. Postăvarul nr. 1, bl. C2bis

1976

S+P+4E

50

236    /

XI.Postăvarul nr. 7, bl. C1bis

1976

S+P+4E

30

237    /

XI.Postăvarul nr. 2D, bl. C4B

1976

S+P+4E

30

238    Z

XI.Postăvarul nr. 2C, bl. C4A

1976

S+P+4E

30

239    $

Str.Ozana nr. 2, bl. I32

1980

./ . . S+P+4E \

60

240    /

Xl.Jieneasca nr.5, bl.34

1980   /

v

S+P+4E ,

60

241     S

îtr.Marin Pazon nr. 2A, bl. G7bis

1983   |

e/

îS+P+4E

48

z| o\

A


r


242

Str.Lugojana nr.7-9, bl.50-50A

1984

S+P+4E

42

243

Str. Crivatul ui nr. 2, bl.51

1984

S+P+4E

33

244

Str.Voronet nr.12, bl.D7, sc.3

1987

S+P+4E

14

245

Str.Agatha Barsescu nr.19, bl.V25

1989

S+P+4E

38

246

Str.Caloian Județul nr.4, bl.D21A, sc.1+2

1989

S+P+4E

33

247

Str.Caloian Județul nr.8, bl.D19A, sc.1+2

1989

S+P+4E

33

248

Str.Emil Garleanu nr.6, bl.V52C

1990

S+P+4E

42

249

Str.Baba Novac nr.14, bl.N2

1959

D+P+3E

40

250

Str.Baba Novac nr.12, bl.M3

1960

D+P+3E

48

H.C.L. nr. 85/29.07.2009

251

Str.Odobesti nr 11, Bl T1, sc A

1978

S+P+13E

83

252

Str.Stelian Mihale nr. 17 bl. X8 sc. 1

1979

S+P+11E

43

253

Str.Baba Novac, nr23, Bl G10

1962

S+P+10E

88

254

Intr.Reconstructiei nr. 6 bl. 28 sc.1

1964

S+P+10E

44

255

Bd.N Grigorescu nr49, Bl E1

1965

S+P+10E

88

256

Al.Barajul Sadului, nr 9, Bl Y10, sc 1

1967

S+P+10E

44

257

Str.Fizicienilor nr. 1 bl. D2A

1968

S+P+10E

88

258

Bd.1 Decembrie 1918 nr. 66, bl. U23

1970

S+P+10E

66

259

Str.Nicolae Pascu nr. 4 bl. R2

1971

S+P+10E

88

260

Bd.Camil Ressu nr. 10 bl. 3, sc. 3+4

1975

S+P+10E

88

261

Bd.Th. Pallady nr. 18 bl. M5A sc. A

1975

S+P+10E

54

262

Bd.Camil Ressu nr. 74 bl. S2, sc. A+B

1977

S+P+10E

88

263

Bd.Ramnicu Sarat nr. 31, bl. 11B

1976

S+P+10E

87

264

Str.Lotrioara nr. 17, bl. M31B

1978

S+P+10E

88

265

Str.Baia Mare nr. 2 bl. 4 sc. A

1979

S+P+10E

44

266

Str.Codrii Neamțului nr. 15, bl. 6, sc. 2

1981

S+P+10E

30

267

Calea Vitan nr. 227, bl. 2A

1985

S+P+10E

43

268

Str.Lucretiu Patrascanu nr. 7 bl. G2

1964

S+P+9E

280

269

Str.Constantin Brancusi, nr. 9, bl. D15

1969

S+P+9E

80

270

Intr.Horbotei nr. 8 bl. 3 Titan

1969

S+P+9E

40

271

Str.Patriotilor nr. 9, bl. PM7, sc. E

1974

S+P+8E

36

272

Al.llioara nr.3, bl.PM27

1975

S+P+8E

144

273

Bd.Camil Ressu nr 64, Bl PM28, sc. A

1975

S+P+8E

36

274

Str.Mizil nr. 2, bl. G17, sc. A+B

1974

S+P+8E

72

275

Bd.1 Decembrie 1918, nr27A, Bl PM73

1979

S+P+8E

54

276

Bd.1 Decembrie 1918 nr. 29E, Bl PM82

1980

S+P+8E

54

277

Al.Fizicienilor nr.14, bl.1G

1980

S+P+8E

52

278

AI.Adrian Carstea nr. 3, Bl 33B, sc 1

1983

S+P+8E

52

279

Al.Suraia, nr. 2, Bl 21

1983

S+P+8E

52

280

Al.Fizicienilor nr. 4 bl. 3F

1983

S+P+8E

52

281

Bd.1 Decembrie 1918, nr. 41, Bl P108, sc B

1986

S+P+8E

32

282

Calea Vitan nr. 110 bl. 34A sc.A+B

1989

S+P+8E

72

283

Str.Anastasie Panu, nr 8, Bl A12, sc 2

1989

S+P+8E

36

284

Str.Vlad Dracul nr. 11 bl. C14 sc.3

1989

S+P+8E

27

285

Str.Vlad Dracul nr. 3 bl. B12

1989

S+P+8E

27

286

Bd.Ramnicu Sarat nr. 9 bl. 19B sc. 2

1980

S+P+7E

44

287

Str. Matei Basarab nr. 100 bl. 85 sc. 2

1988

S+P+7E

27

288

Str.Matei Basarab nr. 100 bl. 85 sc. 1

1988

S+P+6E

28

289

Al.Barajul Iezer, nr6, Bl M3A, sc 1-3

1964

S+P+4E

60

290

Str.Liviu Rebreanu nr. 25 Bl. M11

1965

S+P+4E

40

291

Al.Zavideni nr 1, Bl A10

1966

S+P+4E

85

292

Str.Rotunda nr 11, Bl H21

1966

S+P+4E

28

293

Str.Valeriu Braniște nr. 56 bl. A+B

1968

S+P+4E +pod

50

294

Str.Jean Steriadi nr. 6 bl. 118 bis

1968

S+P+4E

30

295

Bd.Camil Ressu, nr32, Bl C11, sc 1-2

1968

S+P+4E

30

296

Str.Tomis nr. 5 bl. H8

1968

S+P+4E

20

297    /

XI.Giurgeni nr 6, Bl F12, sc 1-6

1969

S+P+4E

90

298    S

Str.Ceairului nr. 1 bl. J9

1969

S+P+4E

70

299    $

Jtr.Burdujeni nr. 16 bl. N14 sc. A

1969

S+P+4E

10

300    S

5tr.Marin Pazon , nr 4, Bl G28

1974

60

301     /

\l.Postăvarul nr. 3 bl. C2A

1976

S+P+4E ;

30

302    S

îtr.Ozana, nr 3, Bl 131

1979

'S+P+4E

90

303    Z

J.Moreni nr. 2 bl. 6G1

1982

;Ș+P+4E

60

1 !/

/




304

Str.losif Ion nr. 12 bl. 6C2

1982

S+P+4E

30

305

Al.Fizicienilor, nr23, BI1A

1983

S+P+4E

48

306

Bd.Camil Ressu, nr 66, Bl 2A1

1983

S+P+4E

38

307

Bd.Camil Ressu nr62, Bl 1D

1983

S+P+4E

32

308

Bd.Camil Ressu, nr64, Bl 1C

1983

S+P+4E

32

309

Bd.N. Grigorescu nr45, Bl C1

1989

S+P+4E

120

310

Al.Barajul Dunării nr. 2 bl. M39

1965

S+P+10E

44

311

Str.Drumul Murgului nr. 10 bl. B4

1968

S+P+10E

54

312

Al.Barajul Bistrița nr. 8 bl. Y8

1968

S+P+10E

44

313

Str.Moise Nicoara nr. 39, bl. A3

1969

S+P+10E

109

314

Str.Daniel Barcianu nr. 31, bl. A2

1969

S+P+10E

109

315

AI.Nicolae Licăret nr. 1 bl. 33B

1970

S+P+10E

264

316

Bd.Camil Ressu nr. 13 bl. 58B

1970

S+P+10E

44

317

Bd.Theodor Pallady nr. 7-13 bl. R5

1975

S+P+10E

317

318

Bd.Camil Ressu nr. 3 bl. 13A

1976

S+P+10E

132

319

Str.Codrii Neamțului nr. 11 bl. 2

1977

S+P+10E

195

320

Str.Constantin Brancusi nr. 11 bl. D16

1963

S+P+9E

280

321

Str.CozIa nr. 2 bl. F4

1972

S+P+10E

44

322

Str.Prevederii nr. 5 bl. PM11A sc. E

1976

S+P+8E

36

323

Intr.Patinoarului nr. 23, bl. PM55, sc. C

1979

S+P+8E

44

324

AI.Madarasi nr. 7 bl. D7

1984

S+P+8E

52

325

AI.Adrian Carstea nr. 1 bl. 30B sc. 2

1984

S+P+8E

52

326

AI.Marius Emanoil Buteica nr. 8 bl. 62

1985

S+P+8E

52

327

Intr.Barsei nr. 4, bl. G8, sc. 2

1986

S+P+8E

52

328

Str.Apostol Mărgărit nr. 3 bl. 108 sc. A

1986

S+P+8E

36

329

Str.Textilistilor nr. 1, bl. MY1, sc. 1

1988

S+P+8E

34

330

Str.Banu Udrea nr. 12 bl. H5

1989

S+P+8E

36

331

Str.Alexandru Moruzzi nr. 6, bl. B6, sc. 1+2

1990

S+P+8E

63

332

Str. Anastasie Panu nr. 30 bl. A16

1992

S+P+8E

72

333

Al.Barajul Cucuteni nr. 2 bl. M4A

1963

S+P+4E

60

334

Al.Barajul Lotru nr. 1 bl. M4B

1963

S+P+4E

40

335

Str.Liviu Rebreanu nr. 37, bl. M24

1964

S+P+4E

40

336

Al.Barajul Bistriței nr. 11 bl. M23

1965

S+P+4E

100

337

Al.Baraj Bicaz nr. 5 bl. M3B

1965

S+P+4E

40

338

Al.Barajul Sadului nr. 2 bl. Z11A, sc, 1-6

1967

S+P+4E

90

339

Str.Postavarul nr. 5, bl. C5, sc. 1-4

1967

S+P+4E

50

340

Str.CozIa nr. 4, bl. A9, sc. 1-4

1967

S+P+4E

50

341

Bd.Camil Ressu nr. 40, bl. C13

1968

S+P+4E

60

342

AI.Banu Udrea nr. 1, bl. 5, sc. A

1970

S+P+4E

50

343

Bd.1 Decembrie 1918 nr. 70, bl. VN6

1976

S+P+10E

44

344

Str.Rotunda nr. 7, bl. H20

1969

S+P+4E

30

345

AI.Leorda nr. 8, bl. N20, sc 1-2

1969

S+P+4E

30

346

Str.Codrii Neamțului nr. 66, bl. N19

1969

S+P+4E

30

347

Str.Codrii Neamțului nr. 19 bl. NB2

1974

S+P+4E

20

348

Al.Fizicienilor nr. 27 bl. 2A

1982

S+P+4E

20

H.C.L. nr. 2/20.01.2010

349

Bd.1 Decembrie 1918 nr. 53, bl. P2

1974

S+P+10E

78

350

Piața Alba lulia nr. 4, bl. I3

1985

S+P+13E

64

351

Piața Alba lulia nr. 5, bl. I4

1987

S+P+13E

64

352

Str.Alexandru Moruzzi nr. 10, bl. V57

1989

S+P+4E

28

353

Str.Alexandru Moruzzi nr. 4, bl. B1, sc. 2

1989

S+P+8E

36

354

Str. Anastasie Panu nr. 23, bl. D6, sc. 2

1985

S+P+8E

36

355

Str.Aurel Boțea nr. 8, bl. B6, sc. 1

1985

S+P+8E

52

356

Str.Aurel Boțea nr. 4, bl. B8, sc. 1

1985

S+P+8E

52

357

Str.Banu Udrea nr. 7, bl. 8

1970

S+P+4E

20

358    1

XI.Banu Udrea nr. 3, bl. 6

1970

S+P+4E

20

359    >

M.Banu Udrea nr. 1, bl. 5, sc. B

1970

S+P+4E

50

360    /

XI.Barajul Cucuteni nr. 3, bl. A14, sc. 1

1968

S+P+10E

44

361     $

Str.Becatei nr. 4, bl. R4, sc. C

1975

S+P+10E

55

362    /

M.BIajel nr. 13, bl. V6

1987

S+P+8E..„.-—-

36

363    $

5tr.Burdujeni nr. 10, bl. N13

1969

S+P+4E

60

364    C

Salea Calarasilor nr. 245-247, bl. B1

1969

S+P+4E ;

40

365    S

Jtr.Caloian Județul nr. 2, bl. D21B

1989

S+P+4E f

33

366

Str.Caloian Județul nr. 8, bl. D19B

1988

S+P+4E

28

367

B-dul Camil Ressu nr. 26, bl. A7

1970

S+P+10E

46

368

Bd.Camil Ressu nr. 23, bl. 55

1967

S+P+10E

176

369

Al.Codrii Neamțului nr. 6, bl. PM26 bis, sc. 2-3

1977

S+P+8E

72

370

Str.Complexului nr. 10, bl. 40

1988

S+P+8E

99

371

Bd.Decebal nr. 1, bl. H2, sc. 1

1986

S+P+9E

36

372

Bd.Decebal nr. 13, bl. S15, sc. 2

1988

S+P+7E

21

373

Bd.Decebal nr. 12, bl. S7, sc. 2

1987

S+P+7E

21

374

Str.Gura lalomitei nr. 3, bl. PC9, sc. B

1973

S+P+4E

10

375

Intr.Horbotei nr. 1, bl. M1

1965

S+P+4E

120

376

Str.losif Hodos nr. 4, bl. J50

1982

S+P+4E

38

377

Str.lon Pillat nr. 2, bl. G1 - Ansamblul Unirii

1987

S+P+10+M

123

378

Str.Jean Steriadi nr. 40, bl. M11

1970

S+P+4E

60

379

Str.Jean Steriadi nr.19, bl.P20 bis

1969

S+P+4E

90

380

Str.Jean Steriadi nr. 29, bl. V2, sc. A

1971

S+P+10E

55

381

AI.Lipanesti nr. 15, bl. J20, sc. A

1969

S+P+4E

15

382

Str.Liviu Rebreanu nr. 37, bl. M16, sc. 1-3

1963

S+P+4E

60

383

Str.Liviu Rebreanu nr. 39, bl. PM22, sc. C

1975

S+P+8E

36

384

Str.Liviu Rebreanu nr. 18, bl. A5

1967

S+P+4E

85

385

Str.Liviu Rebreanu nr. 16, bl. A4, sc. 1-7

1967

S+P+4E

85

386

Str.Logofat Tautu nr. 6, bl. C5, Armonia

1987

S+P+8E

25

387

Str.Lotrioara nr. 17, bl. V38

1979

S+P+10E

44

388

Str.Lugojana nr. 4, bl. 12

1980

S+P+11E

44

389

Str.Matei Basarab nr. 98, bl. 86, sc. 2

1988

S+P+7E

28

390

Str.Matei Basarab nr. 65, bl. L109

1988

S+P+4E

80

391

Sos.Mihai Bravu nr. 286, bl. 2

1975

S+P+10E

120

392

Sos.Mihai Bravu nr. 304, bl. B13, sc. C

1987

S+P+10E

40

393

Str.Moise Nicoara nr. 38, bl. C4

1978

S+P+10E

67

394

Str.Murgeni nr. 10, bl. L25

1980

S+P+4E

60

395

Str.Negru Vodă nr. 2, bl. C4, sc. 1

1988

S+P+8E

35

396

Str.Negru Vodă nr. 2, bl. C4, sc. 2

1988

S+P+8E

35

397

Str.Negru Vodă nr. 2, bl. C4, sc. 3

1988

S+P+8E

35

398

Bd.N. Grigorescu nr. 47, bl. C2

1967

S+P+4E

120

399

Bd.N. Grigorescu nr. 61, bl. PM3

1975

S+P+8E

72

400

Bd.N. Grigorescu nr. 5, bl. M4

1964

S+P+4E

120

401

Str.Nicolae Licaret nr. 4, bl. 51, sc. 1

1986

S+P+10E

175

402

Str.Nicolae Sebe nr. 1, bl. W2

1968

S+P+10E

132

403

Str.Panait Cerna nr. 2, bl. M53, sc. 1

1989

S+P+8E

27

404

Str.Panait Cerna nr. 2, bl. M53, sc. 4

1989

S+P+8E

27

405

Str.Panait Cerna nr. 4, bl. M57, sc. 1

1989

S+P+8E

27

406

Str.Dumitru Papazoglu nr. 7, bl. B10, sc. 2

1989

S+P+8E

36

407

Str.Petre lonescu nr. 1, bl. X14, sc.1

1972

S+P+10E

65

408

Str.Postasului nr. 4, bl. 10, sc. 1-4

1977

S+P+10E

176

409

Str.Postăvarul nr. 22, bl. 12

1970

S+P+10E

109

410

Bd.Ramnicu Sarat nr. 11, bl. 19A

1982

S+P+8E

35

411

Str.Rasinari nr. 4, bl. N10

1969

S+P+4E

70

412

B-dul Regina Elisabeta nr. 15-19, sc. 1-2

1979

S+P+8E

63

413

Str.Schitului nr. 11, bl. 11B

1984

S+P+8E

52

414

Str.Sf. Vineri nr. 23, bl. 105B, sc. 2

1989

S+P+8E

31

415

Str.Sf. Vineri nr. 25, bl. 105C, sc. 2

1988

S+P+8E

31

416

M.Suraia nr. 8, bl. 51

1983

S+P+4E

60

417

M.Textilistilor nr. 7, bl. MY12

1989

S+P+8E

63

418

3d.Unirii nr. 74, bl. J3B, sc. 3

1987

S+P+7E

21

419

3d.Unirii nr. 64, bl. K4, sc. 3

1989

S+P+8E

33

420

3d.Unirii nr. 64, bl. K4, sc. 4

1989

P+M+6+pod

24

421

Jalea Vitan nr. 104, bl. V42A, sc. 4

1986

S+P+8E

36

422    5

Str.Valsanesti nr. 68, bl. 1

1978

S+P+4E

76

423    $

5tr.Eugeniu Carada nr. 5-7

1958

S+P+M+4E

46

424    S

>tr.Matei Basarab nr. 96, bl. L122, sc. 1

1989

20

425    S

Str.Labirint nr. 149, bl. L117bis, sc. 1

1986

S*P*8E

33

426    /

U.Solidarității nr. 1, bl. M17

1965

/?:/'rS+P+4E>x<.\

40

427    S

>tr.Rasinari nr.1-3, bl.U6-N9

1970

('S+P+4E

90

428    Z

J.Stanila nr. 3, bl. H9

1966

l;S+P+4E

60



429

Str.Aurel Boțea nr. 3, bl. B5C, sc. 1-2

1986

S+P+4E

38

430

Str.Vlaicu Vodă nr. 25, bl. 34C

1988

S+P+8E

27

431

Bd.Unirii nr. 67, bl. G2A, sc. 2

1990

S+P+9E

32

432

Str.Apostol Mărgărit nr. 3, bl. 108B

1984

S+P+8E

36

433

Str.Apostol Mărgărit nr. 2, bl. 107

1983

S+P+8E

72

434

Str.Fizicienilor nr. 20, bl. 20A

1983

S+P+8E

52

435

Calea Calarasilor nr. 163, bl. 38, sc. 1

1990

S+P+8E

34

436

AI.Giurgeni nr. 1, bl. F6

1970

S+P+4E

50

437

Str.Emil Garleanu nr. 12, bl. A1, sc. 1

1989

S+P+8E

36

438

Str.Voronet nr. 1, bl. D1

1989

S+P+4E

14

439

Splaiul Unirii nr. 45, bl. M15

1987

S+P+8E

99

440

Str.Matei Basarab nr. 96, bl. L122, sc. 3

1987

S+P+4E

20

441

Str.Marius Emanoil Buteica nr. 6, bl. 72

1985

S+P+8E

35

442

Bd.Nicolae Grigorescu nr. 14, bl. V20

1962

P+4E

120

443

Al.Postăvarul nr. 2A, bl. C5bis

1976

S+P+4E

30

444

Str.Emil Garleanu nr. 11, bl. A8

1989

S+P+8E

63

445

Str.Anastasie Panu nr. 23, bl. D6, sc. 1

1985

P+8E

36

446

Str.Bucovina nr. 1, bl. F2

1959

P+4E

34

447

Calea Vitan nr. 205, bl. 41 (sc.2)

1979

P+8E

54

448

Al.Bucovina nr. 7, bl. G2

1961

P+4E

60

449

Sos.Mihai Bravu nr. 202, bl. 104

1986

P+8E

31

450

Str.Jean Steriadi nr. 24-28, bl. M9, sc. A-L

1970

P+4E

160

451

Bd.Unirii nr. 63, bl. F4, sc. 3

1984

P+9E

32

452

Str.Panait Cerna nr. 1, bl. M52, sc. 1

1988

P+8E

27

453

Str.Zizin nr. 11, bl. V40, sc. 2

1987

P+8E

27

454

Str.Voronet nr. 14, bl. D8

1987

P+4E

66

455

Str.Voronet nr. 16-16 bis, bl. A15-A15 bis

1987

P+4E

66

456

Str.Valeriu Braniște nr. 56 bl. 3

1950

S+P+2E

12

457

Str.Valea Buzăului nr. 3, bl. G13

1974

P+4E

50

458

Str.Campineanca nr. 3, bl. P109, sc. B

1984

S+P+8E

35

459

Str.Dristorului nr. 108-110, bl. 16ABC, sc. B+C

1977

P+10E

108

460

Str.Theodor Sperantia nr. 104, bl. S25, sc. B

1987

P+8E

36

461

Str.Theodor Sperantia nr. 104, bl. S25, sc. A

1987

P+8E

36

462

Calea Calarasilor nr. 165, bl. 38, sc. 3

1988

S+P+8E

34

463

Al.Zavideni nr. 3, bl. A12bis

1975

S+P+4E

40

464

Str.Lucretiu Patrascanu nr. 15, bl. MC19, sc. 1

1982

S+P+8E

24

465

Bd.Theodor Pallady nr. 37, bl. N4A, sc. 1

1983

P+4E

18

466

Str.Jean Steriadi nr. 4, bl. 1-18, sc. A-D

1968

S+P+4E

50

467

Al.Suraia nr. 1, bl. 30, sc. A

1982

S+P+8E

52

468

Str.Lotrioara nr. 20, bl. V39

1978

S+P+10E

159

469

Str.Spiridon Matei nr. 2, bl. 12, sc. A

1975

S+P+10E

44

470

Str.Jean Steriadi nr. 9, bl. PC4

1971

P+4E

60

471

Bd.Decebal nr. 4, bl. S11, sc. 3

1986

P+8E

21

472

Str.Brailita nr. 5, bl. V10

1987

S+P+8E

90

473

AI.Giurgeni nr. 2, bl. F14

1963

S+P+4E

80

474

Sos.Mihai Bravu nr. 293, bl. 12, sc. A

1977

P+10E

44

475

Bd.Unirii nr. 62, bl. K5, sc. 1

1988

P+8E

25

476

Str.Tudor Gheorghe Bogdan nr. 3, bl. 21F

1979

P+8E

54

477

Str.Baba Novac nr. 7, bl. M2

1957

P+3E

45

478

Str.Stelian Mihale nr. 5, bl. 3, sc. B

1974

P+10E

54

479

Str.Alunelului nr. 1, bl. 40

1977

P+10E

44

480

M.Suraia nr. 6, bl. 50, sc. 1

1981

P+4E

15

481

Str. Prevederii nr. 11 A, bl. M29E

1974

P+8E

36

482

Str.Panait Cerna nr. 1, bl. M52, sc. 3

1989

P+8E

27

483

Str.Prevederii nr. 11B, bl. M29H

1974

P+8E

36

484

Str.Petre lonescu nr. 13, bl. 7bis, sc. 1-2

1974

P+10E

130

485    /

XI.Giurgeni nr. 3-5, bl. F7, sc. 1-4

1970

P+4E

50

486    E

Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 48, bl. 022

1968

P+4E

30

487    $

Btr.Baba Novac nr. 3, bl. S2

1962

P+9E.

94

488    Z

M.Fizicienilor nr. 8, bl. 3D, sc. 2

1982

TX

52

489    $

>tr.Agatha Barsescu nr.11, bl.V11, sc. 1

1988

36

490    S

îtr.Cercelus nr. 52, bl. 10-11, sc. A

1975

40

491    /

M.Fizicienilor nr. 17, bl. 2C

1982

7 P+:8E+M

53



492

Str.Danubiu nr. 5, bl. 20H

1981

P+8E

44

493

Str.Danubiu nr. 9, bl. 6F

1979

P+4E

29

494

Str.Prevederii nr. 26, bl. G8

1971

S+P+4E

60

495

Str.Danubiu nr. 3, bl. 20C

1981

P+4E

77

496

Str.Alexandru Vlahuta nr. 2, bl. M50, sc. 3

1989

S+P+8E

36

497

Str.Alexandru Vlahuta nr. 1, bl. M49

1989

S+P+8E

99

H.C.L. nr. 61/30.03.2010

498

Str.Ramnicu Valcea nr. 26, bl. 15B

1984

S+P+8E

52

499

Str.Matei Basarab nr. 85, bl. L119bis, sc. 1

1989

S+P+8E

33

500

Al.Barajul Lotru nr. 6, bl. N8, sc. A-B

1976

S+P+10E

108

501

Sos.Mihai Bravu nr. 288, bl. 3

1973

S+P+10E

117

502

Str.Campineanca nr. 1, bl. P103, sc. 2

1983

S+P+8

31

503

Str.Campineanca nr. 1, bl. P103, sc. 1

1981

S+P+8

34

504

Str.lon Tuculescu nr. 25, bl. L2

1959

Dth.+P+3E

35

505

Bd. I.C.Bratianu nr. 35, bl. Doinaș

1958

S+(P+Mez)+6

31

506

Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 14, bl. Y11

1966

S+P+10E

198

507

Str.Patriotilor nr. 9, bl. PM7, sc. B

1972

S+P+9E

36

508

Str.Patriotilor nr. 9, bl. PM7, sc. D

1972

S+P+9E

36

509

Str.Patriotilor nr. 9, bl. PM7, sc. C

1972

S+P+9E

36

510

Str.Panait Cerna nr. 4, bl. M57, sc. 3

1989

S+P+8E

27

511

Bd. Carol I nr. 23, bl. 23, sc. A+B

1976

S+P+9E(corp B);

S+P+10(corp A)

63

512

Str.Ramnicu Valcea nr. 33, bl. 16A, sc. 1

1985

S+P+9E

45

513

Str.lstriei nr. 22, bl. 3D

1979

S+P+4E

60

514

Str.Unitatii nr. 89, bl. B10

1982

S+P+8E

52

515

Str.Matei Basarab nr. 101, bl. 64

1987

S+P+8E

34

516

AI.Dimitrie Anghel nr. 1, bl. M45

1988

S+P+8E

98

517

Str.Petre lonescu nr. 52, bl. U22

1968

S+P+10E

66

518

Str.Rotunda nr. 9, bl. H20A

1963

S+P+4E

30

519

Calea Vitan nr. 213, bl. 20

1978

S+P+10E

30

520

Str.Muresana nr. 9, bl. 52

1984

S+P+4E

38

521

Str.Copaceni nr. 5, bl. L20

1980

S+P+4E

60

522

Str.Liviu Rebreanu nr. 12, bl. A3

1967

S+P+4E

65

523

Calea Calarasilor nr. 176, bl. 59

1987

S+P+8E

99

524

Str.Campia Libertății nr. 62, bl. G14

1965

S+P+10E

88

525

Str.Lotrioara nr. 1, bl. N10

1967

S+P+10E+M

44

526

Al.llioara nr. 2, bl. PM30A

1973

S+P+8

72

527

Bd.Octavian Goga nr. 21, bl. M103

1988

S+P+8E

66

528

Bd.Theodor Pallady nr. 19, bl. P4, sc. A

1973

P+2MEZ+9

35

529

Bd.Camil Ressu nr. 34, bl. A10

1967

S+P+10E

44

530

Str.Jean Steriadi nr. 18, bl. I 19, sc. 1-2

1968

S+P+4E

30

531

Str.Liviu Rebreanu nr. 5, bl. 52, sc. 1-2

1963

S+P+10E

88

532

Bd.Theodor Pallady nr. 16, bl. M3B

1973

S+P+10E

44

533

Bd.Theodor Pallady nr. 18, bl. M5, sc. A

1975

S+P+10E

54

534

Bd.Theodor Pallady nr. 18, bl. M5, sc. B

1970

S+P+10E

54

535

Str.Baba Novac nr. 5, bl. M1, sc. 1-4

1959

D+P+3E

45

536

AI.Ramnicu Sarat nr. 7, bl. 3C

1980

S+P+4E

60

537

Str.lstriei nr. 20, bl. 3E1

1980

S+P+4E

29

538

Sos.Mihai Bravu nr. 390, bl. B2C

1978

S+P+10

86

539

Sos.Mihai Bravu nr. 388, bl. B2B

1978

S+P+10

86

540

Str.Drumul Murgului nr. 4, bl. C4

1966

S+P+4E

70

541

M.Barajul Dunării nr. 9, bl. Z10A, sc. 6

1967

S+P+4E

15

542

Str.Jean Steriadi nr. 48, bl. M14

1967

S+P+4E

70

543

Str.Codrii Neamțului nr. 13, bl. NBIbis, sc. 1

1972

S+P+10E

65

544

Str.Radu Gheorghe nr. 9, bl. 13

1980

S+P+10E

44

545

Sd.Theodor Pallady nr. 12, bl. M3H

1973

S+P+10E

44

546    5

Str.Baba Novac nr. 13A, bl. 2, sc. 1+2

1974

S+P+8E

64

547    $

Str.Banu Udrea nr. 9-11, bl. J2 sc. 1

1985

S+P+8E

36

H.C.L. nr. 194/22.12.2011

548    (

Salea Vitan nr. 102, bl. V42C, sc. 1

1986

S+P+8E

27

549    /

kl.Moreni nr. 4, bl. 6G

1979

>S+P+4E

30

550    S

>tr.Postavarul nr. 1, bl. C3, sc. 3, 4, 5

1965   /

S+P+4E s

40

551    S

Jtr.Baba Novac nr. 6, bl. T2, sc. A-D

1961

S+P+4E

80



552

Str.Banu Udrea nr. 9-11, bl. J2, sc. 2

1985

S+P+8E

36

553

Str. Valea Buzăului nr. 10, bl. G30

1973

S+P+4E

60

554

Str.Valea Buzăului nr. 12, bl. G29

1973

S+P+4E

60

555

Al.Suraia nr. 6, bl. 50, sc. 4

1981

S+P+4E

15

556

Bd.Camil Ressu nr. 57A, bl. Y2-A-B-C-Z

1967

S+P+10E

535

557

Str.Liviu Rebreanu nr. 3, bl. 53, sc. 1-4

1965

S+P+10E

176

558

Str.Vlaicu Vodă nr. 4, bl. C14, sc. 1-2

1989

S+P+8E

63

559

Str.Campia Libertății nr. 33, bl. 21 A, sc. 5-6-7

1964

S+P+9E

120

560

Splaiul Unirii nr. 43, bl. M16

1986

S+P+8E

23

561

Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 17, bl. 1A

1969

S+P+4E

114

562

Bd.Corneliu Coposu nr. 3, bl. 101

1987

S+P+8E

80

563

Str.Burdujeni nr. 5, bl. A14

1966

S+P+4E

85

564

Str.Slanic nr. 14-18

1970

S+P+8E

29

565

Str.Liviu Rebreanu nr. 6, bl. B1

1965

S+P+10E

483

566

Str.Burdujeni nr. 16, bl. N14, sc. B, C, D

1968

S+P+4E

40

567

Str.Liviu Rebreanu nr. 13A, bl. N20

1981

S+P+10E

79

568

Str.Stefan Nicolau nr. 13, bl. L1

1956

P+3E

35

569

Str.Matei Basarab nr. 85, bl. L119

1986

S+P+4E

60

570

Str.Mizil nr. 7, bl. G19

1974

S+P+4E

60

571

Str.Racari nr. 53, bl. 71A

1983

S+P+8E

44

572

Bd.Theodor Pallady nr. 22, bl. PM25, sc. A

1972

S+P+8E

36

573

Al.Școlarilor nr. 10, bl. S24

1982

S+P+10E

54

574

Str.Schitului nr. 8, bl. 7D2

1980

S+P+4E

30

575

Bd.N. Grigorescu nr. 13, bl. L5

1959

S+P+3E

16

576

Str.Mesterul Manole nr. 3, bl. D15, sc. 2-3

1986

S+P+4E

33

577

Calea Vitan nr. 104, bl. V42A, sc. 1

1986

S+P+8E

27

578

Str.Alexandru Moruzzi nr. 1, bl. A10, sc.1

1986

S+P+8E

36

579

Str.Spiridon Matei nr. 2, bl. 12, sc. B

1973

S+P+11E

43

580

Str.losif Hodos nr. 1A, bl. P102

1983

S+P+8E

31

581

Str.Matei Basarab nr. 70, bl. L112A

1987

S+P+5E

25

582

Str.Voronet nr. 12, bl. D7, sc. 1-2

1985

S+P+4E

28

583

Calea Vitan nr. 104, bl. V42A, sc. 3

1986

S+P+8E

36

584

AI.Lipanesti nr. 1, bl. M1

1971

S+P+10E

80

585

Str.Matei Basarab nr. 92, bl. L118

1990

S+P+5E

40

586

AI.Giurgeni nr. 9-11, bl. F9, sc. 1-4

1968

S+P+4E

50

587

Calea Vitan nr. 117, bl. V21A, sc. 2

1988

S+P+8E

36

588

Str.Brailita nr. 7, bl. D9A

1988

S+P+8E

143

589

Str.Marius Emanoil Buteica nr. 10, bl. 61

1983

S+P+8E

52

590

Str.Foisorului nr. 16, bl. F11C, sc. 1

1987

S+P+8

36

591

Str.Ozana nr. 4, bl. J53, sc. 1+2

1977

S+P+4

30

592

Str.Rotunda nr. 15, bl. H23

1967

S+P+4

30

593

Str.Voronet nr. 12, bl. D7, sc. 4

1988

S+P+4

19

594

Str.Lacramioarei nr. 2, bl. 9D

1980

S+P+4

60

595

Calea Vitan nr. 205, bl. 41, (sc. 1)

1980

S+P+8

54

596

Str.Laborator nr. 134, bl. S22, sc. A

1980

S+P+8

44

597

Str.Jean Steriadi nr. 11, bl. M3

1976

S+P+10

78

598

Str.Foisorului nr. 24, bl. F14C, sc. 1 si 3

1989

S+P+8

54

599

Str.Matei Basarab nr. 72, bl. L112, sc. 3

1986

S+P+4+pod

20

600

Str.Foisorului nr. 20, bl. F13C, sc. 2

1987

S+P+8

36

601

Str.Dumitru Pene nr. 4, bl. J11, sc. 1-2

1967

S+P+4

30

602

Calea Calarasilor nr. 117-119, sc. A+B

1958

S+P+4

40

603

Str.Lunca Bradului nr. 4, bl. B6, sc. A

1976

S+P+10

44

604

3d. 1 Decembrie 1918 nr. 15A, bl. T2, (sc. 1-2)

1968

S+P+4

128

605

M.Stanila nr. 6, bl. H10, sc. A-G

1965

S+P+4

140

606

Str.Lucretiu Patrascanu nr. 17, bl. MC18

1983

S+P+8

64

607

3d.Corneliu Coposu nr. 7, bl. 104

1988

S+P+8

89

608

Str.Panait Cerna nr. 10, bl. M43, sc. 3

1990

S+P+8

27

609

Dalea Vitan nr.121,bl.V1,sc,2

1985

S+P+8

27

610 /

\l.Barajul Dunării nr.8,bl.21A

1976

S+P+10

84

611     f

Str.Postăvarul nr. 1, bl C3, sc. 2

1962

SjtR+4—

10

612    E

Sd.Decebal nr.13,bl.S15,sc.3

1986

„S+P+M+7

21

613    C

Salea Calarasilor nr.165, bl.38, sc.2

1988

/'"/SțP+8    ?\7 , \

34

614    E

Sd.Unirii nr. 74, bl. J3B, sc. 1

1988

1

20



615

Str.Lucian Blaga nr. 2, bl. K1

1988

M+S+P+8

30

616

Str.Traian nr. 77-79

1967

S+P+8

47

617

Str.lon Tuculescu nr. 38, bl. G5

1955

S+P+2

18

618

Bd.Camil Ressu nr.6, bl.2

1974

S+P+10

78

619

Str.Emil Botta nr.4,bl.M104,sc.A+B

1991

S+P+8

72

620

Str.Drumul Murgului nr. 6 bl. H2

1967

S+D+P+4E

22

621

Str.Foisorului nr. 20,bl. F13C, sc. 3

1987

S+P+8

27

622

Bd.Camil Ressu nr. 16, bl. B4Bis

1974

S+P+10

78

623

Str.Valeriu Braniște nr. 54-56, bl. D1

1969

S+P+4

156

624

Calea Vitan nr. 219, bl. 10, sc. A

1976

S+P+10

64

625

Str.Tomis nr. 7, bl. H10

1967

S+P+4

20

626

Bd.N.Grigorescu nr.33,bl.A1

1966

S+P+4

65

627

Bd.l.C.Bratianu nr.20

1982

S+P+7+POD

41

628

Str.Ramnicu Valcea nr. 28, bl. 15A

1983

S+P+8

36

629

Bd.Camil Ressu nr.32,bl.C10, sc. 2

1968

S+P+4

15

H.C.L. nr. 53/30.05.2012

630

AI.Adrian Carstea nr. 1, bl. 30B, sc. 1

1983

S+P+8

52

631

Intr.Barsei nr. 6, bl. G7, sc. B

1986

S+P+8

52

632

Bd.1 Decembrie 1918 nr.29D,bl.PM81

1980

S+P+8

54

633

Str.Caloian Județul nr. 17, bl. B4C

1981

S+P+8

108

634

Bd.N.Grigorescu nr.17,bl.L7

1959

S+P+4

130

635

Al.Fizicienilor nr.14,bl.1G ,sc.2

1982

S+P+8

52

636

Str.Branduselor nr.9,bl.G4,sc.2

1989

S+P+9

36

637

Str.Branduselor nr.4-15,bl.V64

1989

S+P+4

57

638

Bd.Octavian Goga nr. 4, bl. M26, sc. 2

1989

S+P+8

26

639

Bd.Octavian Goga nr. 4, bl. M26, sc. 1

1989

S+P+8

23

640

Str.lstriei nr. 10, bl. 19C, sc. 2

1982

S+P+8

44

641

Str.Anastasie Panu nr.2,bl.A1 ,sc.2

1989

S+P+8

27

642

Str.Nedelcu Ion nr.3,bl. 1A

1984

S+P+8

52

643

Str.Baia Mare nr.2,bl.4,sc.2

1979

S+P+10

43

644

Intr.Barsei nr.10,bl.G5

1986

S+P+8

52

645

Al.Postăvarul nr. 2, bl. E2

1967

S+P+10

44

646

Al.Ciucea nr.2,bl.P15

1968

S+P+4

50

647

Str.Ramnicu Valcea nr.18, bl.33

1984

S+P+8

104

648

Al.Barajul Sadului nr.7C,bl.M4A3

1977

S+P+10

88

649

Str.Baba Novac nr.11,bl.G17

1965

S+P+10+Mansarda

88

650

Intr.Reconstructiei nr.6,bl.28,sc.2

1964

S+P+10

44

651

Str.Matei Basarab nr.98,bl.86,sc.1

1988

S+P+7

29

652

Str.Nicolae Pascu nr. 2, bl. R1

1972

S+P+10

88

653

Str.Breaza nr.8,bl.V23B,sc.1

1988

S+P+8

36

654

Bd.Decebal nr.1 ,bl.H2,sc.4

1996

S+P+9

35

655

Sos.Mihai Bravu nr.432,bl.V17

1988

S+P+9

29

656

Bd.Basarabia nr.242,bl.MY7

1990

S+P+8

33

657

Str.Lacramioarei nr.3,bl.9B

1980

S+P+4

60

658

Calea Vitan nr.9,bl.V6,sc.2

1990

S+P+8

36

659

Str.Negoiu nr. 2, bl. D18, sc. 2

1989

S+P+4

19

660

Str.Aurel Boțea nr. 4, bl. B8, sc. 2

1985

S+P+8

52

661

Bd.1 Decembrie 1918 nr.52, bl. 14

1970

S+P+10

109

662

Str.Foisorului nr.16,bl.F11C,sc.2

1989

S+P+8+Nivel tehnic

27

663

Str.Foisorului nr.16,bl.F11C,sc.3

1989

S+P+8+Nivel tehnic

36

664

Str.Radu Gheorghe nr.1,bl.16Titan,sc.C

1978

S+P+10

55

665

Str.Radu Gheorghe nr.1 ,bl.16 Titan,sc.A

1978

S+P+10

55

666

Str.Traian Popovici (fosta Unitatii) nr. 130, bl. B4, s

1980

S+P+10

54

667

Str.Radu Gheorghe nr.1,bl.16 Titan,sc.B

1978

S+P+10

54

668

3d.Ramnicu Sarat nr.21A,bl.20M

1986

S+P+8

35

669

Dalea Vitan nr. 221, bl 9

1978

S+P+10

106

670    f

XI.Barajul Dunării nr.12,bl.M8

1977

S+P+8+Nivel tehnic

108

671     S

Str.Vlad Dracul nr. 4, bl. B2

1989

S+P+8

27

672    S

Btr.losif Ion nr.4,bl.7A1

1982

S+P+4

29

673    S

Str.Zizin nr. 20, bl. V101C, sc. A

1989

s+p+^J4>.,

14

674    $

Str.Bonea Marin nr.36,bl.7,sc.2,3,4

1973

..S+RM'

60

675    E

Jd.Ramnicu Sarat nr.20,bl.16A, sc. 2

1986

/StP+^U

’A 45

676    S

Str.Petre lonescu nr.5,bl.X19

1971

/ S+P+10

i 44

677

Intr.Horbotei nr.6,bl.4 Titan

1969

S+P+9

40

678

Bd.Camil Ressu nr.52,bl.C16

1968

S+P+4

80

679

Str.Ramnicu Valcea nr. 30, bl. 15, sc. 2

1984

S+P+8

52

680

Str.Postavarul nr.24,bl.13

1970

S+P+10

109

681

Str.Matei Basarab nr.87,bl.L121

1988

S+P+4

20

682

Str.Liviu Rebreanu nr.14,bl.K

1984

S+P+4

48

683

Al.lanca nr.2,bl.V18,sc.1-2

1985

S+P+8

104

684

Str.Toma Caragiu nr.3, bl. Colonadelor

1979

S2+S1+P+10

85

685

Calea Vitan nr. 9, bl. V6, sc. 1

1990

S+P+8

36

686

Str.Ramnicu Valcea nr. 3, bl. S16

1982

S+P+8

44

687

Str.Tudor Gheorghe Bogdan nr.4,bl.2O B1

1983

S+P+8

44

688

Al.Barajul Cucuteni nr.10,bl.M8A

1964

S+P+4

60

689

Al.Jieneasca nr.1,bl.47

1980

S+P+4

30

690

Al.Jieneasca nr.3,bl.46

1980

S+P+4

30

691

Str.Liviu Rebreanu nr. 21, bl. M9

1965

S+P+4E

40

692

Al.Barajul Lotru nr.5,bl.M6B

1964

S+P+4E

40

693

Str.Liviu Rebreanu nr.39,bl.PM22,sc.A

1974

S+P+8+Nivel tehnic

36

694

Str.Matei Basarab nr. 73, bl. L113A, sc. 1,2,3

1986

S+P+4(Tr. 1,3)

S+P+5(Tr. 2)

32

695

Str.Racari nr.20,bl.46

1987

S+P+9

42

696

Bd.1 Decembrie 1918 nr.10,bl.M28

S+P+4E

60

697

Str.Alexandru Moruzzi nr. 8, bl. V58

1990

S+P+4E

38

698

P-ta Alba lulia nr.6,bl.l5,sc.2

1994

S+P+10E

37

699

Al.Barajul Rovinari nr.12,bl.Y12

1966

S+P+4E

60

700

Str. Alunelului nr. 2, bl. 32

1980

S+P+10E

44

701

Str.Baba Novac nr.20,bl.24A

1973

S+P+17E

144

702

Str.Lunca Bradului nr. 6 bl. M31

1977

S+P+10E

124

703

Al.Barajul Iezer nr. 2 bl. M1A+B

1965

S+P+4E

60

704

Str.Nicolae Sebe nr.16, bl. L40, sc.1+2

1980

S+P+10E

108

705

Str.Branduselor nr. 8, bl. V77, sc. 3

1989

S+P+4E

14

706

Str.Gabroveni nr. 61

1959

S+P+7E

91

707

Bd. 1 Decembrie 29C, bl. PM80

1980

S+P+8E

54

708

Str.Muresana nr.4, bl.44

1981

S+P+4E

60

709

Str.Liviu Rebreanu nr.39, bl.PM22, sc.B

1974

S+P+8+Nivel tehnic

36

710

Bd.Theodor Pallady nr.17, bl.U27

1971

S+P+10E

109

711

Str.Ramnicu Valcea nr. 9, bl. S34A

1984

S+P+8

54

712

Bd.Ramnicu Sarat nr. 9, bl. 19B, sc. 1

1983

S+P+8

44

713

Bd.Camil Ressu nr. 47, bl. N9

1969

S+P+10E

44

714

Al.Barajul Rovinari nr.3,bl.Y13

1966

S+P+4E

100

715

Bd.Theodor Pallady nr.22,bl.PM25,sc.C

1974

S+P+8E

36

716

Bd.Theodor Pallady nr.22,bl.PM25,sc.D

1974

S+P+8E

36

717

Str.Jean Steriadi nr.23-25,bl.L16,sc.4

1972

S+P+10E

44

718

Str.Campineanca nr.3,bl.P109,sc.A

1984

S+P+8E+Et tehnic.

36

719

AI.Adrian Carstea nr.59,bl.30A,sc.1

1984

S+P+8E

52

720

Bd.1 Decembrie 1918 nr.40,bl.U1

1970

S+P+4E

20

721

Str.Codrii Neamțului nr.13,bl.NB1 ,sc.3

1973

S+P+10E

65

722

Str.Codrii Neamțului nr.13,bl.NB1 ,sc.1

1973

S+P+10E

65

723

Str.Codrii Neamțului nr.13,bl.NB1,sc.2

1973

S+P+10E

65

724

Str.Codrii Neamțului nr.13,bl.NB1 ,sc.4

1973

S+P+10E

65

725

Str.Matei Basarab nr.72,bl.L112,sc.2

1986

S+P+4+pod

20

726

Al.lanca nr.1 ,bl.V17

1985

S+P+8E

52

727

3d.Camil Ressu nr. 18, bl. A5

1968

S+P+10E

46

728

M.Laceni nr.15,bl.PM85,sc.1

1986

S+P+8E

53

729

Str.Dristorului nr 100, Bloc 10A

1975

S+P+10E

88

H.C.L. nr. 86/13.08.2012

730

D-ta Alba lulia nr. 2, bl. 11, sc. 2

1986-1988

S+P+M+7E

37

731     $

5tr.Ramnicu Valcea nr. 21-23, bl. 22B

1983

S+P+8E

88

732    E

îd.Camil Ressu nr.9,bl.58

1964

S+P+10E

176

733    $

>tr.Prevederii nr.8,bl.D3

1982

S+P+8E,

52

734    7

\l.Fizicienilor nr.8, bl.3D, sc.1

1983

S+P+8E

52

735    $

str.Mizil nr.2, bl.G17, sc.D

1974

■' S/+P+8E .

36

736    S

Jtr.Voronet nr. 11, bl. D6

1988

S+P+4E

47

737    E

Jd.Basarabia nr.238,bl.MY5

1988

S+P+8E

24



738

Str.Lunca Bradului nr. 4, bl. B6, sc. B

1977

S+P+10E

44

739

Str.Anastasie Panu nr.2 bl. A1 sc.3

1989

S+P+8E

27

740

Str.Petre lonescu nr.12,bl.15

1978

S+P+10E

110

741

Str.Constantin Brancusi nr.5,bl.D13

1962

S+P+9E

80

742

Str.Burdujeni nr. 18, bl. N15

1969

S+P+4E

60

743

Str.Ghita Serban nr.10,bl.8A

1977

S+P+10E

132

744

Str.Liviu Rebreanu nr. 20, bl. A6

1967

S+P+4E

85

745

Str.Ramnicu Valcea nr. 5, bl. S22, sc. B

1983

S+P+8E

35

746

Str.Stelian Mihale nr. 11, bl. PM94

1978

S+P+8E

54

747

AI.Textilistilor nr.9,bl.MY11

1988

S+P+8E

63

748

Str.Lucretiu Patrascanu nr. 16, bl. MY4, sc. A

1988

S+P+8E

30

749

Str.Dristorului nr.114,bl.13C,sc.1+2

1987

S+P+10E

60

750

Str.Jean Steriadi nr.16,bl.J14

1969

S+P+4E

30

751

Calea Vitan nr. 219, bl. 10, sc. B

1978

S+P+10

54

752

Calea Vitan nr. 219, bl. 10, sc. C

1978

S+P+10E

54

753

Bd.Camil Ressu nr.56,bl.D1A

1969

S+P+10E

88

754

Al.Fuiorului nr.2-4-6,bl.Y3

1968

S+P+10E

644

755

Str.Matei Basarab nr.69,bl.L109bis

1988

S+P+4E

15

756

Str.Nerva Traian nr. 7, bl. M66, sc. 2

1987

S+P+8E

30

757

Str.Rotunda nr. 17, bl. H24

1967

S+P+4E

30

758

Str.Constantin Brancusi nr.23,bl.T4-T5B

1987

S+P+10E

40

759

Str.Constantin Brancusi nr.23,bl.T4-T5, sc. 1

1987

S+P+10E

40

760

Str.Constantin Brancusi nr.19,bl.M13

1978

S+P+10E

132

761

Al.Barajul Rovinari nr.1B,bl.M7C

1976

S+P+8E

72

762

Str.Lotrioara nr.13, bl. V36

1978

S+P+10E

88

763

Sos.Mihai Bravu nr.293,bl.12,sc.B

1978

S+P+10E

44

764

Str.Dristorului nr.97-119,bl.63

1967

S+P+10E

950

765

Bd.Th. Pallady nr.23, bl.V10

1973

S+P+10E

220

766

Str.Prevederii nr.9,bl.PM20

1977

S+P+10E

195

767

Str.Alexandru Moruzzi nr. 4, bl. B1, sc. 3

1989

S+P+8E

27

768

Sos.Mihai Bravu nr.380-382, bl.B3B-B3C, SC.C

1981

S+P+10E+et tehnic

29

769

Str.Fetesti nr. 9-15, bl. F1

1969

S+P+4E

110

770

Str.Spiridon Matei Sold.nr.2,bl.12,sc.C

1977

S+P+10E+et tehnic

44

771

Str.Banu Udrea nr.4,bl.G8,sc.1

1989

S+P+8E

98

772

Str.Prevederii nr.13A,bl.M1C

1977

S+P+10E

136

773

Str.Alexandru Moruzzi nr.5, Bl. A13, sc.2

1989

S+P+8E

36

774

Str.Tudor Gheorghe Bogdan nr.1,bl.22C

1983

S+P+8E

79

775

Str.Constantin Brancusi nr.23,bl.T4-T5, sc. C

1987

S+P+10E

20

776

Bd.1 Decembrie 1918 nr.29B,bl.PM79

1978

S+P+8E

54

777

Str.Ramnicu Valcea nr. 16, bl. 34Simplon

1984

S+P+8E

32

778

Bd.Decebal nr.24,bl.S2A

1989

S+P+8E

95

779

Str.Prevederii nr.13,bl.PM23,sc.A

1972

S+P+10E

44

780

Bd.N.Grigorescu nr.59,bl.PM2,sc.A

1975

S+P+8E

36

781

Al.llioara nr.14,bl.M30C

1975

S+P+10E

44

782

AI.Buhusi nr.7,bl.7

1979

S+P+10E

220

783

Str.Trapezului nr.3,bl.C2

1975

S+P+10E

264

784

Str.Complexului nr.3,bl.61

1966

S+P+10E

132

785

Str.Agatha Barsescu nr.23,bl.V 26B

1987

S+P+4E

40

786

Str.Becatei nr.6,bl.R4,sc.B

1975

S+P+10E

55

787

Calea Vitan nr. 223, bl. 3

1978

S+P+10E

106

788

Str.Odobesti nr.7, bl. V12

1967

S+P+10E

44

789

Str.Postăvarul nr.1, bl.C3, sc.6

1966

S+P+4E

10

790

Sos.Mihai Bravu nr.430,bl.V18

1987

S+P+8E

36

791

M.Giurgeni nr. 4, bl. F13

1968

S+P+4E

80

792

M.Giurgeni nr. 19-23, bl. F11

1969

S+P+4E

60

793

3d.Camil Ressu nr.8,bl.1

1975

S+P+10E

160

794    >

M.Perisoru nr.1,bl.H34

1972

S+P+4E

40

795    /

\l.Barajul Uzului nr.9,bl.L23B,sc.1

1977

S+P+10E

132

796    î

Sos.Mihai Bravu nr. 290, bl.4

1974

S+P+10E

117

797    5

Str.Prevederii nr.3,bl.PM5

1976

S+P+8E

72

798    /

M.Barajul Uzului nr.7,bl.L23A

1975

S+P+10E

132

799    S

Str.Branduselor nr.8,bl.V77, SC.1

1986

/ VSfflW.......

14

800    E

Jd.Theodor Pallady nr.22,bl.PM25,sc.B

1974

S4-P+8E

36



801

Bd.1 Decembrie 1918 nr.44,bl.MP1

1973

S+P+4E

40

802

Str.Sf.Vineri nr.23,bl.105B,sc.1

1989

S+P+8E

30

803

Str.Ramnicu Valcea nr. 20, bl. 32, sc. A

1983

S+P+8E

52

804

Bd.Theodor Pallady, nr.18,bl.M5,sc.D

1974

S+P+10E

54

805

Bd.Theodor Pallady nr.18,bl.M5,sc.E

1974

S+P+10E

54

806

Al.Fizicienilor nr.10, bl. 2G

1983

S+P+8E

44

807

Str.Voronet nr. 2, bl. D2, sc. 1-2

1988

S+P+4E

40

808

Str.Odobesti nr. 15, bl. V15

1984

S+P+8E

52

809

Str.Odobesti nr. 17, bl. V16, sc. 1

1984

S+P+8E

52

810

Str.Odobesti nr. 17, bl. V16, sc. 2

1984

S+P+8E

52

H.C.L. nr. 161/05.10.2012

811

Al.Barajul Sadului nr.1,bl.N5

1967

S+P+10E

242

812

Calea Calarasilor nr. 167, bl. 39

1988

S+P+8E

33

813

Str.Prevederii nr.10,bl.D5

1983

S+P+8E

52

814

AI.Alexandru Moruzzi nr. 4, bl. 3

1960

S+P+4E

50

815

Str.Fizicienilor nr.14, bl. 2A

1984

S+P+8E

52

816

Str.CozIa nr.6, bl. A8, sc. 2

1967

S+P+4E

15

817

Str.Jean Steriadi nr.30-38,bl.M10

1970

S+P+4E

170

818

Str.Nicolae Pascu nr.10,bl.5

1973

S+P+4E

174

819

Str.Ciucea nr.4,bl.P106

1985

S+P+4E

48

820

Str.Traian Popovici nr.130,bl.B4,sc.C

1981

S+P+10E

54

821

Str.Drumul Murgului nr. 44, bl. 51B

1970

S+P+10E

44

822

Str.losif Ion nr. 7, bl. 55A

1984

S+P+4E

38

823

AI.Laceni nr.13,bl.PM84

1986

S+P+8E

52

824

Str.Zemes nr.3, bl.M29A, sc.C

1975

S+P+10E

54

825

Al.Barajul Uzului nr.4, bl.Y15, sc.B

1968

S+P+4E

20

826

Str.Ramnicu Valcea nr.9, bl.S35, sc.1

1982

S+P+8E

35

827

Sos Mihai Bravu nr.292, bl.5

1972

S+P+8E+1 et. Th

120

828

Str.Gheorghe Tatarascu nr. 4, bl. P1

1959

S+P+4E

60

829

AI.Adrian Carstea nr.70,bl.35,sc.1

1984

S+P+8E

35

830

Sos Mihai Bravu nr.295,bl.15

1977

S+P+8E+1(M)

74

831

Str.Stelian Mihale nr.10, bl.X16

1972

S+P+10E

44

832

Str.Foisorului nr. 8, bl.F3C, sc. 2

1989

S+P+8E

37

833

Str.Papazoglu Dumitru nr. 7, bl. B10, sc. 1

1989

S+P+8E

36

834

Str.Gura Vadului nr.6, bl.G21-22

1974

S+P+4E

90

835

Str.Călușarilor nr. 1, bl. 50, sc.1

1982

S+P+10E

44

836

Str.Nicolae Pascu nr.7, bl.7A

1974

S+P+4E

174

837

Bd.1 Decembrie 1918 nr. 49, bl.J39

1969

S+P+4E

30

838

Str.Caloian Județul nr.6,bl.D20

1988

S+P+4E

38

839

Str.Zizin nr. 14, bl. V97

1989

S+P+4E

85

840

Str.Constantin Brancusi nr.17,bl.M12

1978

S+P+10E

132

841

Str.Vlad Dracul nr. 1, bl. B13

1992

S+P+8E

98

842

Str.Dristorului nr. 108-110, bl. 16ABC, sc. A

1977

S+P+10E

44

843

Str.Ramnicu Sarat nr.15,bl.20F,sc.1-3

1982

S+P+10E

100

844

Calea Vitan nr. 8, bl. V51, sc. 3

1988

S+P+8E

27

845

Str.Gruiul Argeșului nr. 1, bl.31A

1968

S+P+4E

50

846

Str.Gura lalomitei nr.16,bl.PC11

1973

S+P+4E

20

847

Str.Campia Libertății nr.45,bl.MC2

1975

S+P+10E

66

848

Str.Baba Novac nr.18,bl.24B,sc.1-2

1975

S+P+17E

144

849

Str.Traian nr.98,bl.L112B,sc.1

1988

S+P+5E

14

850

Str.Racari nr.18,bl.48

1984

S+P+8E

52

851

Str.CozIa nr.3,bl.B1A,sc.6

1967

S+P+10E

44

852

M.Fetești nr. 7, bl. F2

1970

S+P+4E

30

853

Str.Gheorghe Petrascu nr. 51, bl. PM54, sc. B

1979

S+P+10E

44

854

Str.Foisorului nr.18,bl.F12C

1987

S+P+8E

72

855    !

Str.Tina Petre nr.5,bl.L41

1979

S+P+10E

78

856    E

Bd.Camil Ressu nr.22,bl.A6

1986

S+P+8E

62

857    î

Str.Jean Steriadi nr.29,bl.V1,sc.1

S+P+10E

55

858    $

jtr.Prisaca Dornei nr.16,bl.N17

1972

S+P+10E+1 et. Th

109

859    E

>tr.Campineanca nr. 6, bl. 2T

1969

S+P+4E'/

30

860    S

Jtr.Liviu Rebreanu nr. 5 bl. 52 sc. 3-4

1963

S+R410F-

88

861     E

Str.Trapezului nr. 5 bl. G1A sc. 1

1975

S+P+10E

V \ 44

862    E

Jtr.Ghita Serban nr. 2 bl. X11

1970

S^10E

V 144



863

Str.Stefan Nicolau nr. 7 bl. G11 , face parte din

Asociația de Proprietari str. Ion Tuculescu nr. 37 bl. 07 "Rodul Pământului"

1957

S+P+2E

18

864

Str.Gheorghe Petrascu nr. 14 bl. B9

1962

S+P+9E

158

865

Str.Nicolae Sebe nr. 12 bl. L37 sc. 1

1980

S+P+10E

54

866

Str.Racari nr. 6 bl. 38

1981

S+P+10E

132

867

AI.Adrian Carstea nr. 11 bl. 36 sc. 1

1985

S+P+8E

52

868

Str.Branduselor nr. 8 bl. V77 sc. 2

1988

S+P+4E

19

869

Al.Fizicienilor nr. 18/Abl. 11 sc. 1

1984

S+P+8E

52

870

Str.Alexandru Moruzzi nr. 1 bl. A10 sc. 2

1989

S+P+8E

36

871

Str.Anastasic Panu nr. 8 bl. A12 sc. 1

1989

S+P+8E

27

872

Str.Camil Ressu nr. 36 bl. C12

1969

S+P+4E

80

873

Str.Nedelcu Ion nr. 15 bl. H12

1967

S+P+4E

20

874

Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 64 bl. U21

1970

S+P+10E

109

875

Bd.N.Grigorescu nr. 57 bl. PM1 sc. A+B

1974

S+P+8E

36

876

Calea Vitan nr. 104 bl. V42A sc. 2

1988

S+P+8E

36

877

Bd.Theodor Pallady nr. 33 bl. N1

1983

S+P+4E

19

878

Str.Zemes nr. 3 bl. M29A sc. A

1976

S+P+10E

54

879

Str.Gura lalomitei nr. 6 bl. H30 sc. 1-2

1972

S+P+4E

20

880

Str.Gura lalomitei nr. 8 bl. H31 sc. 1-4

1972

S+P+4E

40

881

Str.Laborator nr. 124 bl. 40

1985

S+P+11E

131

882

Intr. Horbotei nr. 3 bl. M2

1964

S+P+4E

100

883

Str.Lucretiu Patrascanu nr. 14 bl. MY3

1997

S+P+8E

32

884

Str.Gheorghe Petrascu nr. 16 bl. B10

1962

S+P+4E

140

885

Al.Rotunda nr. 2 bl. H8

1968

S+P+4E

80

886

Str.Aurel Boțea nr. 10 bl. B6B

1986

S+P+8E

98

887

Str.Racari nr. 16 bl. 44A sc.1

1987

S+P+9E

38

888

Bd.Camil Ressu nr. 28 bl. A8

1968

S+P+10E

46

889

Str.Lotrioara nr. 5 bl. V31 sc. 1-3

1977

S+P+10E

128

890

Str.Petre lonescu nr. 3 bl. X15

1972

S+P+10E

65

891

Str.Anastasie Panu nr. 10 bl. B7

1989

S+P+8E

63

892

Str.Valea Buzăului nr. 4 bl. G33

1975

S+P+4E

50

893

Str.Zemes nr. 3 bl. M29A sc. B

1975

S+P+11E

54

894

Str.Traian Popovici nr. 130 bl. B4 sc. A

1981

S+P+10E

54

895

Str.Padurea Craiului nr.1 bl.B2

1966

S+P+10E

351

896

Str.Branduselor nr. 6 bl. V70 sc. 2

1989

S+P+4E

19

897

Al.Barajul Iezer nr. 4 bl. M2A+B

1965

S+P+4E

100

898

Str.Alexandru Vlahuta nr. 2 bl. M50 sc. 2

1988

S+P+8E

36

899

AI.BIajel nr. 4 bl. V3

1986

S+P+8E

27

900

Str.Breaza nr. 8 bl. V23B sc. 2

1978

S+P+8E

27

901

Str.Ramnicu Valcea nr. 29 bl. 20D sc. 1

1982

S+P+8E

52

902

Al.Prevederii nr. 4 bl. M29C

1976

S+P+8E

72

903

Str.Murgeni nr. 8 bl. O

1959

S+P+4E

39

904

Str.Valea Buzăului nr. 1 bl. G7

1975

S+P+4E

120

905

Sos.Mihai Bravu nr. 438 bl. V13

1988

S+P+9E

39

906

Str.Brailita nr. 9 bl. D9B

1988

S+P+8E

143

907

Calea Vitan nr. 8 bl. V51 sc. 1+2+4

1990

S+P+8E

108

908

Sos.Mihai Bravu nr. 315A bl. SB'

1985

S+P+10E

54

909

Str.Vlahita nr. 3 bl. PM18

1975

S+P+8E

144

910

Str.Zemes nr. 1A bl. M29B

1975

S+P+10E

44

911

Str.Trapezului nr. 1 bl. R12

1974

S+P+8E

72

912

Str.Codrii Neamțului nr. 13 bl. 1 sc. 1+2

1976

S+P+10E

88

913

Str. Becatei nr. 6 bl. R4 sc. A

1975

S+P+10E

55

914    /

Str. Ștefan Nicolau nr. 5 bl. 01, face parte din Asociația de Proprietari str. Ion Tuculescu nr. 37 )l. 07 "Rodul Pământului"

1961

S+P+3E

31

c

915    X

t

Str. Ștefan Nicolau nr. 3 bl. 02, face parte din Xsociatia de Proprietari str. Ion Tuculescu nr. 37 )l. 07 "Rodul Pământului"

1960

S+P+3E

31

c

916    /

t

Str. Gheorghe Petrascu nr. 2 bl. 03, face parte din

Xsociatia de Proprietari str. Ion Tuculescu nr. 37 I. 07 "Rodul Pământului"

1960

ZZ.Zt^ -

-      31

\* \



917

Str.Gheorghe Petrascu nr. 4 bl. 04, face parte din

Asociația de Proprietari str. Ion Tuculescu nr. 37 bl. 07 "Rodul Pământului"

1960

S+P+3E

31

918

Str.Gheorghe Petrascu nr. 6 bl. 05, face parte din

Asociația de Proprietari str. Ion Tuculescu nr. 37 bl. 07 "Rodul Pământului"

1960

S+P+3E

31

919

Str.Gheorghe Petrascu nr. 8 bl. 06, face parte din

Asociația de Proprietari str. Ion Tuculescu nr. 37 bl. 07 "Rodul Pământului"

1960

S+P+3E

31

920

Str.lon Tuculescu nr. 37 bl. 07, face parte din Asociația de Proprietari str. Ion Tuculescu nr. 37 bl. 07 "Rodul Pământului"

1960

S+P+3E

31

921

Str.lon Tuculescu nr. 42 bl. P3, face parte din Asociația de Proprietari str. Ion Tuculescu nr. 37 bl. 07 "Rodul Pământului"

1960

S+P+3E

48

922

Str. Rodul Pământului nr. 2 bl. P1, face parte din

Asociația de Proprietari str. Ion Tuculescu nr. 37 bl. 07 "Rodul Pământului"

1960

S+P+3E

48

923

Str.Rodul Pământului nr. 4 bl. P2, face parte din Asociația de Proprietari str. Ion Tuculescu nr. 37 bl. 07 "Rodul Pământului"

1960

S+P+3E

48

924

Str.Jean Steriadi nr. 23-25 bl. L16 sc. 2

1972

S+P+10E

44

925

Str.Ramnicu Valcea nr. 20 bl. 32 sc. B

1983

S+P+8E

52

926

Al.Bucovina nr. 2 bl. F1

1958

D+M+3E

34

927

Bd.1 Decembrie 1918 nr. 35 bl. L14 sc. 2-11

1971

S+P+10E

440

928

Bd.1 Decembrie 1918 nr. 35 bl. L14 sc. 1

1971

S+P+10E

44

929

Sos.Mihai Bravu nr.434, bl. V16

1986

S+P+9E+1 et. Th

40

930

Str.Agricultori nr.115, bl.79

1989

S+P+8E

34

931

Str.Agatha Barsescu nr.1O, bl. V19, sc.A-B

1986

S+P+8E+1 et. Th

72

932

Calea Vitan nr. 106, bl. V40, sc. 4

1986

S+P+8E+1 et. Th

36

933

Str.Agricultori nr.119, bl.80

1988

S+P+8E

67

934

Str.Agricultori nr.117, bl.81,sc.B

1987

S+P+8E

33

935

Str.Agricultori nr.121, bl.82

1988

S+P+8E

30

936

Str.Vlad Județul nr. 8, bl. V11, sc. 2

1986

S+P+8E

27

937

Str.Theodor Sperantia nr.135,bl.83

1989

S+P+8E

66

938

Str.Aniversarii nr.39A

1970

S+P+4E

49

939

Str.Prevederii nr.5,bl.PM11 A,sc.A+B

1975

S+P+8E

72

940

Str.Prevederii nr.5,bl.PM11A,sc.C+D

1975

S+P+8E

72

941

Str.Tomis nr.2,bl.B6

1968

S+P+10E

54

942

Str.lon Tuculescu nr.19,bl.37C,sc.1

1971

S+P+10E

87

943

Bd.N.Grigorescu nr.27,bl.Y9C

1969

S+P+10E

44

944

Str.Lucretiu Patrascanu nr. 4, bl. T1

1970

S+P+10E

176

945

Bd.Ramnicu Sarat nr.27,bl.10bis

1987

S+P+10E

64

946

Bd.Decebal nr.12,bl.S7,sc.1

1989

S+P+8E

21

947

Bd.N.Grigorescu nr.65,bl.D11

1983

S+P+8E

44

948

Al.Școlarilor nr.16,bl.S13

1982

S+P+10E

53

H.C.L. nr. 239/13.11.2012

949

Str.Racari nr. 8 bl. 39

1981

S+P+10E

132

950

Str.Liviu Rebreanu nr. 43 bl. Z23

1974

S+P+10E

65

951

Str.Ramnicu Sarat nr. 24 bl. 7B sc. B

1978

S+P+10E

44

952

3d.Camil Ressu nr. 30 bl. A8Bis

1974

DM+P+10E

68

953

Str.Madarasi nr. 3 bl. D9

1984

S+P+8E+1etTh

27

954

M.Barajul Bicaz nr. 6 bl. M26

1965

S+P+4E

60

955    >

M.Fizicienilor nr. 13 bl. 3A

1983

S+P+8E

54

956

Btr.Postavarul nr. 11 bl. E5

1967

S+P+10E

44

957    /

\l.Barajul Bicaz nr. 1A bl. M1B

1965

S+P+4E

40

958    E

3d.1 Decembrie 1918 nr. 27C bl. PM75 sc. 2

1980

S+P+8E

54

959    E

îtr.Ghita Serban nr. 4 bl. X17

1970

S+P+10E

44

960    E

îtr.Nedelcu Ion nr.17,bl. H11

1968

S+P+4E

20

961     E

Jtr.Tomis nr.8,bl.H3

1968

S+P+4E

20

962    E

îd.Unirii nr. 73, bl. G3, sc. 2

1987

S+P+M+7E

20

963    E

>tr.Matei Basarab nr.94,bl.L120

1989

S+P+4t

40

964    $

Jtr.Jean Steriadi nr.52,bl.M15

1971

/S+P+4E

30

i a »a

i



965

Str.Lotrioara nr.19,bl.M31A

1978

S+P+10E

108

966

Str.losif Ion nr.10,bl.6A1,sc.1

1984

S+P+4E

19

967

Bd.Unirii nr. 73, bl. G3, sc. 1

1988

S+P+M+7E

32

968

Str.Postavarul nr.21,bl.1O

1969

S+P+10E

109

969

Str.Fizicienilor nr.24,bl.30A

1984

S+P+8E

52

970

Bd.Ramnicu Sarat nr.8,bl.21A

1982

S+P+8E

54

971

Sos.Mihai Bravu nr.297,bl.15A

1978

S+P+10E

108

972

Al.Vasile Goldis nr. 2A, bl. 1 Titan

1986

S+P+8E

62

973

Calea Vitan nr. 215-217, bl. 21-22, sc. 1

1980

S+P+10E

30

974

Str.Becatei nr.8, bl.U26

1971

S+P+10E

66

975

Str.Nicolae Pascu nr.6, bl.3

1974

S+P+4E

40

976

Str.Prevederii nr. 1, bl. PM4

1975

S+P+8E

72

977

Str.Vlaicu Vodă nr. 7, bl. C8

1989

S+P+8E

99

978

Al.Foișorului nr. 2 bl. 1 sc. 1

1971

S+P+4E

20

979

Al.Barajul Bistriței nr. 5 bl. G2

1965

S+P+10E

44

980

Sos.Mihai Bravu nr. 306 bl. B13d

1987

S+P+10E

40

981

Al.Barajul Bistriței nr. 4 bl. Z6

1967

S+P+4E

30

982

Al.Plesesti nr. 4 bl. Z8

1967

S+P+4E

30

983

Al.Barajul Bistriței nr. 3 bl. G3

1965

S+P+10E

44

984

Str.Laborator nr.141,bl.S9

1982

S+P+8E

54

985

Str.Laborator nr.126,bl.38

1984

S+P+8E

52

986

Intr.Barsei nr.1A,bl.M9bis

1972

S+P+4E

117

987

Bd.Decebal nr.18,bl.S4,sc.2

1989

S+P+8E

23

988

Str.Campineanca nr. 10, bl. 4T (sc. C+D)

1969

S+P+4E

30

989

Str.Jean Steriadi nr. 10-12, bl. 117, sc. E-H

1968

S+P+4E

50

990

Str.Campineanca nr. 4, bl. 1T

1969

S+P+4E

30

991

AI.Buhusi nr.2,bl.3,sc.2+3

1978

S+P+10E

78

992

Str.Constantin Brancusi nr. 21, bl. M14

1978

S+P+10E

132

993

Str.Onisifor Ghibu nr.8,bl.029

1968

S+P+4E

50

994

AI.Adrian Carstea nr.70,bl.35, sc. 2

1984

S+P+8E

35

995

Str.Gheorghe Petrascu nr. 51, bl. PM54, sc. A

1979

S+P+10E

76

996

Str.Brailita nr. 3, bl. V18, sc. A

1988

S+P+8E

27

997

P-ta Alba lulia nr.6,bl.l5,sc.3

1986

S+P+M+7E

14

998

Str.Vlad Dracul nr. 2, bl. B1, sc. 1

1989

S+P+8E

27

999

Str.Theodor Sperantia nr.100,bl.S27

1988

S+P+8E

90

1000

Str.Rasinari nr.2, bl.U5

1971

S+P+4E

30

1001

Bd.Ramnicu Sarat nr.24, bl.7B,sc.A

1978

S+P+10E

44

1002

Str.lon Tuculescu nr.36, bl.21A

1970

S+P+10E

65

1003

Al.Barajul Bistriței nr. 14, bl. Y5

1967

S+P+10E

54

1004

Str.Tina Petre nr.6,bl.L31

1981

S+P+8E

108

1005

Bd.Camil Ressu nr.46,bl.A13

1969

S+P+10E

44

1006

Bd.1 Decembrie 1918 nr.51,bl.J38

1970

S+P+4E

90

1007

Str.lstriei nr.34, bl.10, sc.1

1984

S+P+8E

52

1008

Str.Onisifor Ghibu nr.2,bl.021

1968

S+P+4E

30

1009

Str.Florin Ciungan nr.9, bl. 64, sc. 1

1984

S+P+8E

52

1010

Str.CozIa nr. 3, bl.BIb, sc. 2

1967

S+P+10E

44

1011

Str.Murgeni nr. 1, bl. L9A

1980

S+P+8E

54

1012

Str.Ramnicu Sarat nr. 10 bl. 20

1983

S+P+8E

70

1013

Al.Fetești nr. 3-5, bl. F3, sc. 1-4

1970

S+P+4E

50

1014

Str.Gura lalomitei nr. 12, bl. H33, sc. A-D

1973

S+P+4E

40

1015

Str.Campia Libertății nr. 37, bl. IC3

1986

S+P+10E

120

1016

Calea Vitan nr. 235, bl.1

1982

S+P+10E

40

1017

Str.Vailor nr.4, bl. 4

1977

S+P+1E

16

1018

Str.Alunelului nr. 4, bl. 57, sc. 2

1980

S+P+4E

15

1019

Str.Theodor Sperantia nr. 106, bl. S24, sc. 1

1988

S+P+8E

27

1020 i

Str.Dristorului nr. 112, bl. 13, sc. A+B

1976

S+P+10E

88

1021    î

Str.Lunca Bradului nr. 1A, bl. H5bis, sc. 1

1973

S+P+10E

65

1022 S

Str.Bonea Marin nr.36, bl. 7, sc. 1

1973

S+P+4E

20

1023 S

Jtr.Panait Cerna nr. 7, bl. M44, sc. 3

1989

S+P+8E

36

1024 S

Jtr.Panait Cerna nr. 2, bl. M53, sc. 2

1989

S+P+8E x

27

1025    $

Jtr.Panait Cerna nr. 2, bl. M53, sc. 3

1989

.S+P+8E

36

1026 /

U.Barajul Bistriței nr.7, bl. Z5

1967

7. S+P+4E '

60

1027 Z

d.Emil Botta nr. 2, bl. M108, sc. 1

1989

I S+P+8E

36

T




1028

Str.Traian Popovici nr. 128A, bl. B4F

1984

S+P+8E

98

1029

Al.Prevederii nr. 13, bl. PM23, sc. B

1976

S+P+10E

44

1030

Al.Prevederii nr. 2, bl. M29F, sc. B

1975

S+P+8E

36

1031

Str.Calusarilor nr. 3, bl. 24

1980

S+P+8E

54

1032

Bd.Octavian Goga nr. 26, bl. V53c, sc 1

1995

S+P+8

30

1033

Str.Patriotilor nr.4, bl PM14

1976

S+P+8

72

1034

Str.Jean Steriadi nr. 22, bl L17

1971

S+P+10

220

1035

Al.Barajul Dunării nr. 9, bl. Z10A, sc. 4

1968

S+P+4

15

1036

Str.Liviu Rebreanu nr. 13, bl N2

1968

S+P+10

220

1037

Str.Alexander Von Humboldt nr. 1, bl V29, sc 3

1988

S+P+4

14

1038

Str.Campia Libertății nr. 33, bl 21, sc 1

1966

S+P+9

40

1039

Al.Barajul Dunării nr. 9, bl. Z10, sc 1

1968

S+P+4

15

1040

Str.Odobesti nr. 13, bl V35

1976

S+P+10

130

1041

Str.Negoiu nr.6, bl D12, sc 1,2,3,4

1989

S+P+4

66

1042

Str.Barajul Dunării nr.9, bl. ZIO, sc 5

1968

S+P+4

15

1043

Str.Campia Libertății nr. 6, bl. PM56

1978

S+P+10

40

1044

Str.Traian Popovici nr. 128, bl B4A, sc A

1981

S+P+8

54

1045

Str Fetești nr. 5, bl H27

1972

S+P+4

40

1046

Str.Calusarilor 4, bl 43A, sc 2

1980

S+P+8

43

1047

Str.Marius Emanoil Buteica nr. 2, bl 68, sc 1,2

1985

S+P+8

104

1048

Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 50, bl 11

1970

S+P+10

109

1049

AI.Laceni nr 11, bl PM 83, SC A

1986

S+P+8

52

1050

Str.Gura lalomitei nr 5, bl PC8

1972

S+P+4

40

1051

Str.Foisorului nr. 4, bl F1C

1988

S+P+8

72

1052

Str.Dumitru Dragan nr. 2, bl 8A2

1982

S+P+4

30

1053

Bd.1 Decembrie nr. 41, bl P108, sc A

1984

S+P+8

32

H.C.L. nr. 125/30.04.2013

1054

Bd.Camil Ressu nr.64,bl.PM28,sc.C+D

1975

S+P+8E

72

1055

Bd.Camil Ressu nr.64,bl.PM28,sc.B

1975

S+P+8E

36

1056

Str.Liviu Rebreanu nr.23,bl.M10

1964

S+P+4

40

1057

Str.Prevederii nr.7,bl.PM11B

1976

S+P+8

72

1058

Calea Vitan nr. 201, bl. 51

1982

S+P+10

39

1059

Al.Barajul Lotru nr.2A,bl.N23

1983

S+P+10

40

1060

Intr.Odobesti nr.4,bl.V10

1966

S+P+10

44

1061

Str.Anastasie Panu nr.20,bl.C15,sc.2

1989

S+P+8

36

1062

Str.lstriei nr.30, bl.41

1983

S+P+8

52

1063

Str.Postasului nr.2,bl.1

1977

S+P+10

172

1064

Calea Vitan nr. 106, bl. V40, sc. 5

1988

S+P+8

27

1065

Calea Vitan nr.233,bl.1A

1982

S+P+10+Mansarda

40

1066

Str.Codrii Neamțului nr.6,bl.PM26 bis,sc.1

1977

S+P+8

36

1067

Intr.Badeni nr.2A,bl.Y7bis

1972

S+P+4

117

1068

Bd.Ramnicu Sarat nr.6, bl.21B

1980

S+P+8E

54

1069

Bd.1 Decembrie 1918 nr.8, bl.M27

1965

S+P+4E

60

1070

Al.Florin Ciungan nr.9,bl.64B

1985

S+P+8E

52

1071

Str.Constantin Brancusi nr.2,bl.A11,sc.1

1967

S+P+10E

44

1072

Str.Tudor Ion nr.2,bl.7

1969

S+P+10E

109

1073

Str.Fizicienilor nr.18,bl.11A

1984

S+P+8E

52

1074

Str.Văilor nr. 6, bl. 6

1974

S+P+8E

16

1075

Sos.Mihai Bravu nr.327, bl.54, sc.A

1983

S+P+10E

30

1076

Str.Nicolae Licaret nr.6, bl.PM43, sc.3

1978

S+P+10E

54

1077

M.Marius Emanoil Buteica nr.12,bl.6O

1986

S+P+8E+et th.

51

1078

Dalea Calarasilor nr.238,bl.75

1988

S+P+8E

34

1079

M.Barajul Lotru nr.2, bl. N7

1976

S+P+10E

44

1080

Str.Marin Pazon nr.3,bl.G14

1974

S+P+4E

50

1081 /

M.Barajul Bicaz nr.11C,bl.M32A

1979

S+P+10E

132

1082    I

ntr.Barsei nr.4,bl.G8,sc.1

1986

S+P+8E

52

1083

Sd.N.Grigorescu nr.18,bl.B3bis

1973

S+P+10E

436

1084    î

Str.Liviu Rebreanu nr.35A,bl.M36A

1977

S+P+8E

72

1085    /

\l.Barajul Dunării nr.9,bl.Z10A,sc.3

1968

S+P+4E

15

1086    S

Jtr.Matei Basarab nr. 96, bl. L122, sc. 2

1989

■ S+P+4E

20

1087    I

ntr.Babeni nr.1,bl.Z1

1967

: S+P+4E x

90

1088    S

Jtr.Vlahita nr.1 ,bl.PM18bis

1977

, /  S+P+10E

195

I



V ■*

\<?


1089

Str.Codrii Neamțului nr. 4 bl. 5

1977

S+P+8E

72

1090

Str.Lugojana nr. 10, bl. 15 D

1984

S+P+8E

44

1091

AI.Madarasi nr. 13 bl. D4 sc. 1

1984

S+P+8E

52

1092

Odobesti nr. 4 bl. Z3 sc. 3

1967

S+P+4E

15

1093

Str.Unitatii nr. 91 bl. B7 sc. 2

1985

S+P+8E

52

1094

Calea Calarasilor nr. 311, bl. 71, sc. 3

1993

S+P+8E

34

1095

Calea Calarasilor nr. 311, bl. 71, sc. 1

1990

S+P+8E

34

1096

Calea Calarasilor nr. 311, bl. 71, sc. 2

1993

S+P+8E

33

1097

Str.Alexandru Vlahuta nr. 2 bl. M50 sc. 1

1988

S+P+8E

27

1098

Str.Alexandru Vlahuta nr. 6 bl. M46 sc. 3

1989

S+P+8E

27

1099

Str.Alexandru Vlahuta nr. 6 bl. M46 sc. 2

1989

S+P+8E

36

1100

Str.Alexandru Vlahuta nr. 6 bl. M46 sc. 1

1989

S+P+8E

36

1101

Al.Jieneasca nr. 7 bl. 33

1982

S+P+4E

60

1102

Str.Zizin nr. 10 bl. G1

1989

S+P+8E

27

1103

Bd.1 Decembrie 1918 nr. 37 bl. P105 sc. 1

1987

S+P+9E

32

1104

AI.Madarasi nr. 11 bl. D1

1984

S+P+8E

35

1105

Str.Theodor Sperantia nr. 106 bl. S24 sc. 2

1989

S+P+8E

36

1106

Str.Campia Libertății nr. 43 bl. MC3

1976

S+P+11E

66

1107

Bd.N.Grigorescu nr. 31 bl. N1

1969

S+P+10E

242

1108

Str.Vlaicu Vodă nr. 18, bl. V70, sc. 5

1988

S+P+4E

14

1109

Str. Fizicienilor nr.16,bl.10A

1984

S+P+8E

52

1110

Bd.Camil Ressu nr.21,bl.56A

1969

S+P+10E

44

1111

Str.Schitului nr. 14, bl. 57

1984

S+P+4E

67

1112

AI.Giurgeni nr. 13-17,bl.F10

1970

S+P+4E

60

1113

Bd.Theodor Pallady nr. 37, bl. N4A, sc. 2

1982

S+P+4E

18

1114

Al.Fetești nr. 17, bl. J16

1969

S+P+4E

60

1115

Str. Alunelului nr. 3, bl. 45,

1980

S+P+4E

30

1116

Str.Trapezului nr.9,bl.G2

1974

S+P+4E

60

1117

Bd.1 Decembrie 1918 nr.40, bl.U2

1970

S+P+4E

30

1118

Str.Nucului nr.6, bl.V101

1989

S+P+8E

63

1119

AI.Banu Udrea nr.9, bl. V104

1988

S+P+8E

98

1120

Str.Odobesti nr.4,bl.Z3,sc.1-6

1967

S+P+4E

75

1121

Str.Mamulari nr. 4, bl. C2, sc.1

1990

S+P+7E

30

1122

Str.Jean Steriadi nr. 29, bl. V5

1971

S+P+10E

55

1123

Str.Vlaicu Vodă nr. 9, bl. V61

1989

S+P+4E

38

1124

Str.Dumitru Papazoglu nr. 10, bl. C6

1989

S+P+8E

36

1125

Str.Negoiu nr. 2, bl. D18, sc. 1+3

1988

S+P+4E

28

1126

Al.Emil Botta, nr.2, bl M108, sc 2

1989

S+P+8E

36

1127

Str.Vlaicu Vodă nr. 5, bl. C9

1989

S+P+8E

99

1128

Str.Traian nr.3,bl.E6,sc.1

1985

S+P+8E

29

1129

Al.Barajul Bicaz nr.7,bl.G1

1965

S+P+10E

44

1130

AI.Buhusi nr.2,bl.3,sc.1

1979

S+P+10E

39

1131

Str.Drumul Murgului nr.4,bl.2bis

1975

S+P+11E

47

1132

Str.Trapezului nr. 2, bl. M6

1974

S+P+10E

264

1133

Str.Tomis nr.4,bl.B5

1967

S+P+10E

54

1134

Str.Radu Gheorghe nr.7,bl.14,sc.A

S+P+10E

43

1135

Str.lstriei nr.4,bl.21E

1982

S+P+8E

54

1136

Str.Aurel Boțea nr. 2, bl. B9

1989

S+P+8E

52

1137

Str.Liviu Rebreanu nr.15,bl.N3

1969

S+P+10E

242

1138

Str.Drumul Murgului nr.38,bl.54A

1970

S+P+10E

44

1139

Str.Lucretiu Patrascanu nr. 3, bl. Y1

1967

S+P+9E+1 et. Th

282

1140

Str.Drumul Murgului nr.36,bl.55A

1971

S+P+10E

109

1141

Str.Prevederii nr.11B,bl.M29D

1976

S+P+8E

36

1142

Str.Padurea Craiului nr.3,bl.H3bis

1977

S+P+10E

65

1143

Dalea Calarasilor nr. 179, bl.49

1989

S+P+9E

24

1144    /

M.Perisoru nr.5, bl. H36

1971

S+P+4E

40

1145

Str.Lemnisorului nr.4, bl.G42

1979

S+P+4E

30

1146    J

Str.Racari nr. 14, bl. 44

1984

S+P+9E

52

1147    /

Xl.Suraia nr.4,bl.21B

1983

S+P+8E

52

1148 S

Str.Liviu Rebreanu nr.17,bl.N4

1969

,,.-SSp+-r0E

144

1149    $

Str.Caloian Județul nr.12,bl.D18

1988

S+P+4E

33

1150    E

Sd.Camil Ressu nr.38,bl.A11

1969

/ y ■s+p+ioe\

44

1151    E

Jd.N.Grigorescu nr.5A,bl.M5bis

1972

S+P+9E

40




1152

Str.Theodor Sperantia nr. 137 bl. 84 sc. A

1994

S+P+8E

34

1153

Bd.Camil Ressu nr. 39 bl. Z5

1969

S+P+4E

60

1154

Al.Emil Borta nr. 1 bl. M109 sc. 1

1990

S+P+8E

36

1155

Str.Logofat Tautu nr. 4 bl. C4

1988

S+P+8E

36

1156

Str.Ramnicu Valcea nr. 31 bl. 17A

1983

S+P+8E

104

1157

Str.CozIa nr. 3 bl. B1B sc. 1+3

1967

S+P+10E

88

1158

Str.Theodor Sperantia nr. 130 bl. 78 sc. 1

1993

S+P+8E

33

1159

Str.losif Ion nr. 10 bl. 6A1 sc. 2

1982

S+P+4E

19

1160

Str.Branduselor nr. 6 bl. V70 sc. 3

1989

S+P+4E

14

1161

Al.Foișorului nr. 1 bl. 3 sc. 1

1970

S+P+4E

20

1162

Str.Matei Basarab nr.96,bl.L122,sc.4

1989

S+P+4E

20

1163

Str.Agatha Barsescu nr. 21, bl. V26A

19179

S+P+4E

40

1164

Str.Vlaicu Vodă nr. 23, bl. V38

1989

S+P+8E

98

1165

Str.Jean Steriadi nr. 29, bl. V4

1970

S+P+10E

55

1166

Bd.Unirii nr. 75, bl. H1, sc. 1

1988

S+P+M+10E

59

1167

Calea Calarasilor nr. 321, bl. 202

1990

S+P+ 9E+ 1ap.et.10

46

1168

Calea Calarasilor nr. 173 bl. 42 sc. 2

1992-1995

S+P+7-8E

33

1169

Calea Calarasilor nr. 173 bl. 42 sc. 3

1992-1995

S+P+7-8E

33

1170

Calea Calarasilor nr. 173 bl. 42 sc. 4

1992-1995

S+P+7-8E

33

1171

Str.Alexander Von Humboldt nr. 5, bl V23A, sc 1

1988

S+P+8E

27

1172

Str.Calusarilor nr. 4, bl. 43A, sc. 1

1979

S+P+8E

43

1173

Str.Panait Cerna nr.1,bl.M52,sc.2

1989

S+P+8E

36

1174

Bd.N.Grigorescu nr. 37, bl. B4

1967

S+P+10E

108

1175

Str.Rarau nr.2,bl.V71

1989

S+P+4E

61

1176

Str.Prevederii nr.22,bl.G6,sc.1-4

1973

S+P+4E

40

1177

Al.Barajul Lotru nr.7,bl.M7B

1965

S+P+4E

40

1178

Str.Schitului nr.4,bl.7D3,sc.1

1978

S+P+4E

20

1179

Str.Ramnicu Valcea nr. 30, bl. 15, sc. 1

1983

S+P+8E

35

1180

Calea Calarasilor nr. 177, bl. 45

1997

S+P+8E

24

1181

Str.Matei Basarab nr.108, bl.74, sc. A

1987

S+P+8E

34

1182

Str.Matei Basarab nr.108, bl.74, sc. B

1987

S+P+8E

34

1183

Str.Emil Garleanu nr. 4 bl. V53D

1991

S+P+10E

120

1184

Str.Racari nr. 51 bl. 70 sc. 1

1986

S+P+8E

52

1185

Str.Racari nr. 51 bl. 70 sc. 2

1986

S+P+8E

52

1186

Al.Plesesti nr. 6, bl. 8

1967

S+P+4E

19

1187

Str.Foisorului nr.17, bl.FIOC, sc.1-4

1988

S+P+9E

126

1188

Calea Vitan nr. 106, bl. V40, sc. 3

1988

S+P+8E

36

1189

AI.Giurgeni nr.7,bl.F8

1968

S+P+4E

30

1190

Str.Vlad Județul nr. 6, bl. V12

1988

S+P+8E

54

1191

Str.Mizil nr.5, bl.G18

1974

S+P+4E

60

1192

Str. Schitului nr. 9, bl. 40

1984

S+P+8E

252

1193

Bd.N.Grigorescu nr.65,bl.D11A

1984

S+P+8E

44

1194

AI.Banu Udrea nr.12, bl. V95

1988

S+P+4E

38

1195

Str.Liviu Rebreanu nr.35A,bl.M36A,sc.B

1977

S+P+8E

36

1196

Bd.Burebista nr.1,bl.D15,sc.2-3

1988

S+P+8E

72

1197

Str.Lucrețiu Pătrășcanu nr.19, bl.MC18A, sc.2

1984

S+P+9E

35

1198

ntr.Badeni nr. 6 bl. M9

1964

S+P+4E

70

1199

Bd.Unirii nr.43,bl.E2

1995

S+P+2 Mez+10E

80

1200

Str.Muresana nr.5-7,bl.51A-51B

1984

S+P+4E

34

1201

3d.Camil Ressu nr. 49, bl. H26

1968

S+P+4E

80

1202

3d.Camil Ressu nr. 68 bl. 1B sc. 1+2

1983

S+P+4E

32

1203

Str.CozIa nr.3,bl.B1A,sc.1

1967

S+P+10E

44

1204

Str.Schitului nr. 20 bl. 20

1984

S+P+8E

52

1205

3d.Decebal nr.14,bl.S6,sc.4

1989

S+P+M+7

25

1206

Bd.l.C.Bratianu nr.39,bl.P6, sc. 2

1990

S+P+8E

22

1207

Bd.Decebal nr. 18, bl. S4, sc.1

1987

S+P+7E

21

H.C.L. nr. 311/30.09.2013

1208 S

Str.Ramnicu Valcea nr. 4, bl. S19

1982

S+P+8E

54

1209    C

Salea Calarasilor nr. 323, bl. 201

1987

,S+P+T0E

38

1210 S

Jos. Mihai Bravu nr. 302, bl. B13, sc. B

1987

ȘJP+10.E

40

1211    S

Jos.Mihai Bravu nr. 384, bl. B1D

1980

:>x!S+P+10E\

132

1212    E

Jd.Unirii nr. 73, bl. G3, sc. 3

1987    /

S+P+M+9E

32


1213

Str.Jean Steriadi nr. 3, bl. I24

1969

S+P+4E

20

1214

Str.lstriei nr. 8 bl. 21C

1982

S+P+8E

54

1215

Str.Nicolae Licaret nr. 8 bl. PM42

1979

S+P+10E

108

1216

Str.Odobesti nr.5A,bl.Z1A

1975

S+P+4E

60

1217

Str.Anastasie Panu nr. 1, bl. A2, sc. 1

1989

S+P+8E

27

1218

Str.Anastasie Panu nr. 1, bl. A2, sc. 2

1989

S+P+8E

27

1219

Str.Theodor Sperantia nr.104,bl.S26,sc.1

1990

S+P+8E

27

1220

Bd.Camil Ressu nr. 11 bl. 58A

1973

S+P+10E

65

1221

Str.CozIa nr. 3 bl. B1A sc. 3

1976

S+P+10E

44

1222

Str.Theodor Sperantia nr. 106 bl. S24 sc. 3

1990

S+P+8E

27

1223

Bd.Burebista nr. 1 bl. D15 sc. 4

1993

S+P+8E

33

1224

Bd.Theodor Pallady nr. 31 bl. N3B

1984

S+P+4E

15

1225

Str.Zizin nr. 9, bl. V81C

1990

S+P+4E

28

1226

Str.Vasile Carlova nr. 2, bl. A7bis

1990

S+P+8E

143

1227

Str.Zizin nr. 3, bl. V75C, sc. 1

1989

S+P+4E

19

1228

Str.Anastasie Panu nr. 17, bl. D3

1989

S+P+8E

36

1229

Str.Anastasie Panu nr. 20, bl. C15, sc. 3

1989

S+P+8E

27

1230

Str.Vlaicu Vodă nr. 23 bl. V39

1989

S+P+8E

98

1231

Str.Foisorului nr. 20 bl. F13C sc. 1

1989

S+P+8E

27

1232

Str.Lucian Blaga nr. 3, bl. J5

1985

S+P+7E

26

1233

Str.Foisorului nr. 13 bl. F8C sc. 1

1989

S+P+8E

98

1234

Str.Foisorului nr. 13 bl. F8C sc. 2

1989

S+P+8E

98

1235

Str.Banu Udrea nr. 14 bl. V99

1989

S+P+4E

38

1236

Str.Vlaicu Vodă nr. 30 bl. V100 sc. 3

1988

S+P+8E

36

1237

Str.Nucului nr. 4, bl. V100, sc.2

1984

S+P+8E

27

1238

Str.Matei Basarab nr. 60, bl. L108, sc. B

1994

S+P+4E

20

1239

Str.Vasile Carlova nr.4,bl.A6

1987

S+P+8E

98

1240

AI.Laceni nr. 11, bl. PM83, sc. 2

1987

S+P+8E

52

1241

Str.Alexandru Vlahuta nr. 5, bl. M47, sc. 1

1988

S+P+8E

27

1242

Str.Alexandru Vlahuta nr. 5, bl. M47, sc. 2

1988

S+P+8E

36

1243

Str.Alexandru Vlahuta nr. 5, bl. M47, sc. 3

1988

S+P+8E

36

1244

Str.Alexandru Vlahuta nr. 3, bl. M48

1988

S+P+8E

98

1245

Bd.Mircea Vodă nr. 36 bl. M6 sc. 1

1994

S+P+8E

33

1246

Bd.1 Decembrie 1918 nr. 37 bl. P105 sc. 2

1986

S+P+8E

32

1247

Str.Foisorului nr. 8, bl. F3C, sc. 3

1989

S+P+8E

36

1248

Str.Foisorului nr. 15, bl. F9C

1989

S+P+8E

196

H.C.L. nr. 435/29.11.2013

1249

Str. Voronet nr. 22, bl. 3

1970

P+2

36

1250

Str. Voronet nr. 10, bl. D3

1988

S+P+4E

40

1251

Str.Gura Vadului nr.3,bl.G23

1973

S+P+4E

60

1252

Bd.Camil Ressu nr.70,bl.PM26

1977

S+P+8E+1 Et. Tehnic

180

1253

Str.Panait Cerna nr.8,bl.M58,sc.2

1990

S+P+8E

27

1254

Str. Trapezului nr. 2A, bl. M29G

1976

S+P+8E

36

1255

Str. Ștefan Nicolau nr. 9, bl. G3

1956

S+P+2

18

1256

Str.Branduselor nr.3,bl.V78,sc.6

1988

S+P+4E

14

1257

Str. Vlaicu Vodă nr. 20, bl. V78, sc. 1

1988

S+P+4E

14

H.C.L. nr. 67/21.03.2014

1258

Calea Vitan nr. 119, bl. V21B, sc. 3

1988

S+P+8E

36

1259

Str.Branduselor nr.3,bl.V78,sc.2

1988

S+P+4E

19

1260

Str. Patriotilor nr. 2, bl. PM15, sc. A

1976

S+P+8E

36

1261

Str.Panait Cerna nr.8,bl.M58,sc.1

1988

S+P+8E

27

1262

Str.SId. Ion Tudor nr.3,bl.6 Titan

1970

S+P+10E

109

1263

3d.Nicolae Grigorescu nr.59,bl.PM2,sc.B

1976

S+P+8E

36

1264

Str.Gura lalomitei nr.4,bl.H29

1972

S+P+4

40

1265 S

Str. Ion Tuculescu nr. 40, bl. G8

1957

S+P+2

18

1266 (

Salea Vitan nr. 119, bl. V21B, sc. 1

1988

S+P+8E

36

H.C.L. nr. 215/28.08.2014

1267 S

Str. Liviu Rebreanu nr. 33, bl. M14, sc. 1,2, 3

1966

S+P+4

60

1268 $

Str. Vlaicu Vodă nr. 22, bl. V82A, sc. 1

1989

S+P+4

19

1269 E

Jd.Burebista nr.3,bl.D16

1994

S+P+8

138

1270 S

Str. Adrian Carstea nr. 11, bl. 36, sc. 2

1981

. S+P+8 '

52

1271    E

Sd.Octavian Goga nr. 23, bl. M106, sc. 4

1992

pS+P+8I

33

1272

Bd.Octavian Goga nr. 24, bl. M62, SC. 3, 4

1994

S+P+8

60

H.C.L. nr. 9/30.01.2015

1273

Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 21, bl. 11

1986

S+P+8+1 Et. Tehn.

98

1274

Str. Nerva Traian nr. 12, bl. M37, sc. 4

1998

S+P+10

40

1275

Str. Becatei nr. 2, bl. R4, sc. E

1974

S+P+10

55

1276

Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 27C, bl. PM75, sc. 1

1978

S+P+8

54

1277

Piața Alba lulia nr. 8, bl. I7, sc. 1

1989

S+P+8

23

H.C.L. nr. 112/12.05.2015

1278

|AL Buhusi nr. 5, bl. 6

1979

S+P+10

216

H.C.L. nr. 137/30.06.2015

1279

Piața Alba lulia nr. 8, bl. I7, sc. 2

1989

S+P+8

23

1280

Str. Patriotilor nr. 9, bl. PM7, sc. A

1972

S+P+9

36

1281

Str. Agatha Barsescu nr. 14, bl. V29, sc. 1+2

1988

S+P+4

38

H.C.L. nr. 294/22.12.2015

1282

[Piața Alba lulia nr. 8, bl. I7, sc.3

1989

I        S+P+8

23

H.C.L. nr. 37/23.02.2016

1283

Bld. Decebal nr. 14, bl. S6

1995

S+P+M+8

65

1284

Str. Cpt. Nicolae Licăreț nr.6, bl. PM43, sc. 1

1978

S+P+10

55

1285

Str. Cpt. Nicolae Licăreț nr.6, bl. PM43, sc. 2

1978

S+P+10

55

1286

Str. Theodor Speranția nr. 104, bl. S26, sc. 2

1989

S+P+8

36

1287

Str. Alexander Von Humboldt nr. 5, bl. V23A, sc. 2

1987

S+P+8

27

1288

Intr. Reconstrucției nr. 6, bl. 28, sc. 3

1964

S+P+10

44

1289

Str. Traian Popovici nr. 91, bl. B7, sc. 1

1985

S+P+8

52

1290

Sos. Mihai Bravu nr. 327, bl. 54, sc. B

1984

S+P+10

30

1291

Str. Voronet nr. 18, bl A22

1986

S+P+4

42

H.C.L. nr. 73/3

1.03.2016

1292

Str. Stelian Mihale nr. 5, bl. 3, sc. 1

1975

S+P+10

55

1293

Str. Breaza nr. 7, bl. V22A

1988

S+P+8

108

1294

Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 1, bl. 9

1985

S+P+7

61

1295

Str. Rotunda nr. 1-4, bl. Y1

1968

S+P+10

634

1296

Str. Ramnicu Sarat nr. 4, bl. H9

1969

S+P+4

20

1297

Str. Valea Buzăului nr. 14, bl. G26bis

1979

S+P+10

78

1298

Str. Laborator nr. 145, bl. S11

1982

S+P+8

54

1299

Str. Lucretiu Patrascanu nr. 13, bl. G1

1963

S+P+10

280

1300

Al. Lăcrămioarei nr. 1, bl. 9A

1983

S+P+4

60

1301

Str. Liviu Rebreanu nr. 41, bl. Z22

1973

S+P+9

65

1302

Sos. Campia Libertății nr. 64, bl. 34A, sc. A

1968

S+P+10

44

1303

Sos. Campia Libertății nr. 64, bl. 34A, sc. B

1968

S+P+10

44

1304

Sos. Campia Libertății nr. 64, bl. 34A, sc. C-G

1968

S+P+10

176

1305

Sos. Mihai Bravu nr. 329, bl. 53

1984

S+P+10

30

1306

Sos. Campia Libertății nr. 42 bl. B2

1962

S+P+9

240

1307

Bd. Nicolae Grigorescu nr. 36, bl. S1D, sc. 1

1977

S+P+10

54

1308

Bd. Nicolae Grigorescu nr. 36, bl. S1D, sc. 2

1977

S+P+10

54

1309

Str. Theodor Speranția nr. 98, bl. S28, sc. A

1989

S+P+8

27

1310

Str. Theodor Speranția nr. 98, bl. S28, sc. B

1989

S+P+8

27

1311

Str. Theodor Speranția nr. 98, bl. S28, sc. C

1989

S+P+8

36

H.C.L. nr. 84/25.04.2016

1312

ntr. Muncii nr. 2, bl. M8

1965

S+P+4

70

1313

Str. Prisaca Dornei nr. 2, bl. D3, sc. 1-2

1967

S+P+10

264

1314

Str. Becatei nr. 6A, bl. V7

1974

S+P+10

165

1315

Sos. Mihai Bravu nr. 309, bl. R3

1985

S+P+9

120

1316

M. Buhusi nr. 1, bl. 4, sc. 1

1979

S+P+10

54

1317

M. Buhusi nr. 1, bl. 4, sc. 2

1979

S+P+10

54

1318

M. Buhusi nr. 1, bl. 4, sc. 3

1979

S+P+10

54

1319    /

M. Buhusi nr. 1, bl. 4, sc. 4

1979

S+P+10

54

1320

Str. Tomis nr.2A, bl. A5bis

1974

S+P+10

65

1321    J

Str. Onisifor Ghibu nr. 1, bl. 028 bis

1968

S+P+4

20

1322    5

Str. Racari nr. 10, bl. 41, sc. 1

1984

S+P+8

52

1323    S

Str. Racari nr. 10, bl. 41, sc. 2

1984

52

1324    S

Str. Prisaca Dornei nr. 8, bl. D6

1967

/•? \

264

1325    C

Salea Vitan nr. 229, bl. 7C, sc. A

1979

rs+p+10 x

54

1326    C

Salea Vitan nr. 229, bl. 7C, sc. B

1979

S+P+10

54



1327

Aleea Textilistilor nr. 3, bl. MY2

1988

S+P+8

30

1328

Str. Jean Steriadi nr. 2, bl. G4

1974

S+P+10

110

1329

Str. Sold. Nicolae T. Sebe nr. 12, bl. L37, sc. B

1979

S+P+10

54

1330

Str. Lunca Moldovei nr. 1, bl. B4

1977

S+P+10

44

1331

Str. Prevederii nr. 15, bl. A12

1978

S+P+10

176

1332

Str. Tomis nr. 12, bl. C1

1967

S+P+4

50

1333

Str. Odobesti nr. 5b-5c, bl. M7-M7B, sc. B

1976

S+P+10

44

1334

Al. Barajul Dunării nr. 4B, bl. 21B

1977

S+P+10

84

1335

Str. Călușarilor nr. 5, bl. 25

1979

S+P+8

54

1336

Str. Plt. Petre D. lonescu nr. 10, bl. X18

1971

S+P+10

44

1337

B-dul Theodor Pallady nr. 15, bl. U28

1971

S+P+10

66

1338

B-dul Nicolae Grigorescu nr. 55, bl. M1

1974

S+P+10

166

1339

Str. Baba Novac nr. 11 A, bl. 1

1976

S+P+8

64

1340

Ăl. Adjud nr. 2, bl. F1

1973

S+P+10

44

1341

Str. Stelian Mihale nr. 7, bl. PM95

1980

S+P+8

54

1342

Al. Berevoiesti nr.5 , bl. 54

1984

S+P+4

38

1343

B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 72, bl. VN5

1974

S+P+10

44

1344

Str. Prisaca Dornei nr. 9-11, bl. N16

1968

S+P+4

60

1345

Str. Serg Dumitru Pene nr. 5, bl. J51

1980

S+P+8

108

1346

Str. Sold, losif Ion nr. 1, bl. 3B

1981

S+P+4

60

1347

Al. Perisoru nr. 12, bl. N5

1983

S+P+4

57

1348

Sos Mihai Bravu nr. 386, bl. B2A

1979

S+P+10

86

1349

Str. Schitului nr. 12, bl. 7C1

1983

S+P+4

20

1350

Str. Baia Mare nr. 6, bl. 7, sc. 1

1978

S+P+10

44

1351

Str. Baia Mare nr. 6, bl. 7, sc. 2

1978

S+P+10

44

1352

Str. Lotrioara nr. 7, bl. V32

1976

S+P+10

132

1353

Al. Barajul Bistriței nr. 12, bl. 4

1980

S+P+10

121

1354

Str. Liviu Rebreanu nr. 35, bl. M15

1965

S+P+4

60

1355

Str. Fizicienilor nr. 3, bl. D3B

1968

S+P+8

88

1356

Str. Alexandru Papiu llarian nr. 4, bl. 43, sc. 1

1987

S+P+8

27

1357

Str. Alexandru Papiu llarian nr. 4, bl. 43, sc. 2

1987

S+P+8

36

1358

Str. Alexandru Papiu llarian nr. 4, bl. 43, sc. 3

1987

S+P+8

36

1359

Str. Alexandru Papiu llarian nr. 4, bl. 43, sc. 4

1987

S+P+8

36

1360

Str. Alexandru Papiu llarian nr. 4, bl. 43, sc. 5

1987

S+P+8

27

1361

Al. Berevoiesti nr. 3, bl. 53

1984

S+P+4

38

1362

Str. Istriei nr. 16, bl. 3E, sc. 1+2

1982

S+P+4

30

1363

Str. Istriei nr. 16, bl. 3E, sc. 3+4

1982

S+P+4

30

1364

Str. Ramnicu Valcea nr. 11, bl. S34

1983

S+P+8

35

1365

Str. Vulcan Judetu nr. 31-35, bl. B3A, sc. 1

1981

S+P+8

54

1366

Str. Vulcan Judetu nr. 31-35, bl. B3A, sc. 2

1981

S+P+8

54

1367

Al. Mizil nr.1, bl. 1

1977

S+P+4

89

1368

Al. Stanila nr. 4, bl. H11

1967

S+P+4

80

1369

Intrarea Badeni nr. 12, bl. G2

1986

S+P+8

98

1370

Str. Postăvarul nr. 17, bl. 028

1968

S+P+4

80

1371

B-dul Camil Ressu nr. 33, bl. N4,

1967

S+P+10

230

1372

B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 68,bl. U25

1971

S+P+10

109

1373

Str. Vulcan Judetu nr. 37, bl. B1C

1979

S+P+10

43

1374

Calea Vitan nr. 107, bl. V14B, sc. 1

1987

S+P+8

36

1375

Calea Vitan nr. 107, bl. V14B, sc. 2

1987

S+P+8

27

1376

Str. Gura lalomitei nr. 14, bl. PC10

1973

S+P+4

40

1377

Str. Florin Ciungan nr.1, bl. 69

1985

S+P+8

52

1378

Str. Spiridon Matei nr. 1, bl. 9, sc. 1

1976

S+P+10

65

1379

Str. Spiridon Matei nr. 1, bl. 9, sc. 2

1976

S+P+10

65

1380

Str. Spiridon Matei nr. 1, bl. 9, sc. 3

1976

S+P+10

65

1381

Str. Istriei nr. 21, bl. 3B

1982

S+P+8

52

1382

M Emil Botta nr. 3, bl. M105, sc. 2

1989

S+P+8

36

1383    /

M Emil Botta nr. 3, bl. M105, sc. 1

1989

S+P+8

36

1384

Str. Complexului nr. 1, bl. 62

1966

S+P+10

132

1385

3-dul Camil Ressu nr. 19, bl. 56

1965

S+P+10

176

1386    /

XI. Ramnicu Valcea nr. 13, bl. S31

1981

S+P+8

54

1387    S

Str. Drumul Murgului nr. 3, bl. S33A

1982

S+P+8

54

1388    E

S-dul 1 Decembrie 1918 nr. 27B, bl. PM74

1988

S+P+8

54

1389    5

Str. Baba Novac nr. 19, bl. G12

1964

■ ,•S+P+10

88

1390    S

Str. Cozla nr. 8D, bl. A30

1976

/  S+P+4

30




1391

Str. Negoiu nr. 4, bl. D16

1988

S+P+4

33

1392

Str. Plt. Radu Gheorghe nr. 5, bl. 12

1979

S+P+10

88

1393

Str. Nedelcu Ion nr. 7, bl. 3A

1983

S+P+8

52

1394

Str. Odobesti nr. 2B, bl. N3B

1977

S+P+10

44

1395

Ăl. Blajel nr. 2, bl. V4

1988

S+P+8

27

1396

Al. Ramnicu Valcea nr. 1, bl. S17

1982

S+P+8

35

1397

B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 39,bl P100-101, sc. 1

1983

S+P+8

32

1398

B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 39,bl P100-101, sc. 2

1983

S+P+8

32

1399

B-dul Camil Ressu nr. 27, bl. N1

1965

S+P+10

230

1400

B-dul Camil Ressu nr. 29, bl. N2

1966

S+P+10

230

1401

Str. Brailita nr.1, bl. V17, sc. 1

1988

S+P+8

27

1402

Str. Brailita nr.1, bl. V17, sc. 2

1988

S+P+8

36

1403

Str. Brailita nr.1, bl. V17, sc. 3

1988

S+P+8

27

1404

Str. Florin Ciungan nr. 7, bl. 65

1984

S+P+8

52

1405

B-dul Theodor Pallady nr. 18, bl. M5A, sc. B

1976

S+P+10

44

1406

Str. Codrii Neamțului nr. 17, bl. NB2A

1976

S+P+4

20

1407

Ăl Ramnicu Valcea nr. 11, bl. S30

1982

S+P+8

54

1408

Intrarea Horbotei nr. 2A, bl. M11

1977

S+P+10

106

1409

Str. Rarau nr. 3, bl. V69, sc. 1

1989

S+P+4

14

1410

Str. Rarau nr. 3, bl. V69, sc. 2

1989

S+P+4

14

1411

Ăl. Codrii Neamțului nr. 2, bl. 4

1977

S+P+8

72

1412

Str. Zemes nr. 4, bl. PM19, sc. 1

1977

S+P+10

65

1413

Str. Zemes nr. 4, bl. PM19, sc. 2

1977

S+P+10

65

1414

Str. Zemes nr. 4, bl. PM19, sc. 3

1977

S+P+10

65

1415

Str. Cozla nr. 10, bl. A11

1967

S+P+4

40

1416

Str. Alexandru Moruzzi Voievod nr. 3, bl. A11

1989

S+P+8

72

1417

Al. Suraia nr. 3, bl. 32, sc. 1

1982

S+P+8

52

1418

Al. Suraia nr. 3, bl. 32, sc. 2

1982

S+P+8

52

1419

Str. Danubiu nr. 12, bl. 6C1

1982

S+P+4

20

1420

Str. Anastasie Panu nr. 21, bl. D5

1987

S+P+8

36

1421

Str. Anastasie Panu nr. 19, bl. D4

1987

S+P+8

36

1422

B-dul Camil Ressu nr. 50, bl. A14

1969

S+P+8

44

1423

Calea Vitan nr. 108, bl. V35, sc. 2

1989

S+P+8

27

1424

Zizin 22, bl. V35, sc. 3

1989

S+P+8

27

1425

Calea Vitan nr. 108, bl. V35, sc. 1

1989

S+P+8

36

1426

Str. Ramnicu Valcea nr. 14, bl. 34A, sc. 1

1983

S+P+8

31

1427

Str. Ramnicu Valcea nr. 14, bl. 34A, sc. 2

1983

S+P+8

31

1428

Str. Ramnicu Valcea nr. 14, bl. 34A, sc. 3

1983

S+P+8

31

1429

Str. Voronet nr. 7, bl. D5

1988

S+P+4

28

1430

Al. Barajul Cucuteni nr. 8, bl. M7A

1965

S+P+4

60

1431

Str. Prevederii nr. 21, bl. G15

1974

S+P+8

174

1432

Al. Ilioara nr. 12, bl. M30B

1975

S+P+10

44

1433

Intrarea Simbolului nr. 11, bl. 1

1963

S+P+4

80

1434

Str. Dristorului nr. 1, bl. A23

1987

S+P+4

52

1435

Str. Valea Buzăului nr. 2, bl. G34

1975

S+P+4

30

1436

Str. Jean Steriadi nr. 46, bl. M13

1971

S+P+4

60

1437

Str. Prof. Nicoara Moise nr. 38A, bl. C3

1970

S+P+10

121

1438

Str. Ion Paunescu Paltin nr. 16, bl. D13

1989

S+P+4

40

1439

B-dul Mircea Vodă nr. 37, bl. M29, SC 2

1987

S+P+8

32

1440

B-dul Mircea Vodă nr. 37, bl. M29, SC 1

1987

S+P+8

34

1441

B-dul Mircea Vodă nr. 37, bl. M29, SC 3

1987

S+P+8

32

1442

B-dul Mircea Vodă nr. 37, bl. M29, SC 4

1987

S+P+8

34

1443

Sos Mihai Bravu nr. 450, bl. V7

1988

S+P+8

39

1444

Str. Burdujeni nr. 1, bl. A12

1966

S+P+4

85

1445

Str. Jean Steriadi nr. 4, bl. 118

1969

S+P+4

50

1446

ntrarea Vâslei nr. 1, bl. PM63

1978

S+P+10

98

1447

Str. Campia Libertății nr. 27, bl. 42

1962

S+P+4

80

1448

B-dul Camil Ressu nr. 15, bl. 57

1965

S+P+10

176

1449    5

Str. Laborator nr. 136, bl. S31A

1983

S+P+8

44

1450    E

B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 43-45, bl. J41-42-43

1971

S+P+4

240

1451    E

>tr. Vlad Dracul nr. 15, bl. C12

1989

S+P+8

99

1452    S

>tr. Ramnicu Valcea nr. 25, bl. 20B

1982

S+P+8

52

1453 Z

U. Adrian Carstea nr. 13, bl. 37

1987

S+P+8

252

1454    E

J-dul 1 Decembrie 1918 nr. 27D, bl. PM76

1980

/ ;S+P+8

54

1455

Sos Mihai Bravu nr. 303, bl. 18A, sc. A si B

1978

S+P+8

88

1456

B-dul Nicolae Grigorescu nr. 35, bl. B3

1967

S+P+10

108

1457

Al Școlarilor nr. 14, bl. S14

1982

S+P+10

43

1458

Str. Trapezului nr. 11, bl. G35

1975

S+P+4

50

1459

Str. Crivatului nr. 3, bl. 44B

1987

S+P+8

38

1460

Al. Madarasi nr. 5, bl. D10A

1984

S+P+8

44

1461

Str. Liviu Rebreanu nr. 32A, bl. PM70

1980

S+P+8

108

1462

Str. Danubiu nr. 15, bl. 52 A

1984

S+P+4

30

1463

B-dul Theodor Pallady nr. 25, bl. V11

1973

S+P+10

176

1464

B-dul Nicolae Grigorescu nr. 9, bl. L3

1959

S+P+3

16

1465

B-dul Nicolae Grigorescu nr. 11, bl. L4

1959

S+P+3

16

1466

Str. Buteica Emanoil Marius nr. 4, bl. 63

1985

S+P+8

52

1467

Str. Mureseana nr. 6-8, bl. 58

1980

S+P+4

60

1468

Str. Valea Buzăului nr. 8, bl. G31

1974

S+P+4

60

1469

Str. Lt. Col. Dumitru Papazoglu nr. 1, bl. B5

1989

S+P+8

99

1470

Str. Logofăt Tautu nr. 2, bl. C3

1989

S+P+8

36

1471

Str. Laborator nr. 129, bl. S2A

1982

S+P+8

35

1472

B-dul Hristo Botev nr. 10

1979

S+P+8

16

1473

Al. Mizil nr. 6, bl. C2

1978

S+P+4

119

1474

Al. Mizil nr. 2, bl. 2

1978

S+P+4

104

1475

Sos Mihai Bravu nr. 436, bl. V15

1988

S+P+9

39

1476

Ăl. Adrian Carstea nr. 5, bl. 33A

1983

S+P+8

52

1477

Str. lancu Brezeanu nr. 4, bl. V31B

1988

S+P+4

40

1478

Sos Mihai Bravu nr. 442, bl. V11

1987

S+P+9

39

1479

Str. Postăvarul nr. 19, bl. 9

1977

S+P+11

109

1480

Str. Istriei nr. 32, bl. 10B

1984

S+P+10

52

1481

Sos Mihai Bravu nr. 440, bl. V12

1988

S+P+8

40

1482

Sos Mihai Bravu nr. 311-313, bl. Sb1, SC 1

1983

S+P+10

30

1483

Sos Mihai Bravu nr. 311-313, bl. Sb1, SC 2

1983

S+P+10

40

1484

B-dul Nicolae Grigorescu nr. 7, bl. L2

1958

P+3

16

1485

Al. Tandarei nr. 3, bl. 30B

1984

S+P+8

52

1486

Bd. Nicolae Grigorescu nr. 29A, bl. N22B

1983

S+P+10

40

1487

Calea Vitan nr. 199, bl. 52, sc. 1

1982

S+P+10

30

1488

Bd. Camil Ressu nr. 53, bl. H14, sc. 1-7

1967

S+P+4

140

1489

Intr.Barsei nr. 6, bl. G7, sc. A

1986

S+P+8

52

H.C.L. nr. 99/30.05.2016

1490

Str. Plt. Radu Gheorghe nr. 38, bl. VN8

1978

S+P+10

43

1491

B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 30, bl. Z4

1967

S+P+4

80

1492

Al. Barajul Cucuteni nr. 6, bl. M6A

1965

S+P+4

60

1493

Str. Murgeni nr. 10, bl. L23

1979

S+P+4

60

1494

Str. Minis nr. 4, bl. X6, Sc. 1

1979

S+P+10

132

1495

Str. Alexandru Moruzzi Voievod nr. 9, bl. V60

1988

S+P+4

38

1496

Str. Ciucea nr. 3, bl. P17

1969

S+P+4

50

1497

Al. Solidarității nr. 3, bl. M18

1965

S+P+4

40

1498

Str. Zizin nr. 7, bl. 80B

1988

S+P+4

28

1499

B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 29A, bl. PM78

1981

S+P+8

54

1500

Str. Dristorului nr. 98, bl. 11

1976

S+P+10

132

1501

Str. Campia Libertății nr. 9, bl. PM62

1978

S+P+10

97

1502

Str. Adrian Carstea nr. 3, bl. 33B, sc. 2

1984

S+P+8

52

1503

M. Ilioara nr. 16, bl. M32, sc. A

1975

S+P+10

43

1504

Str. Ramnicu Valcea nr. 21, bl. 22A

1981

S+P+10

54

1505

Str. Istriei nr. 23, bl. 2B

1983

S+P+8

52

1506

Str. Dristorului nr. 5, bl. A20, sc. 1

1987

S+P+4

14

1507

Str. Dristorului nr. 5, bl. A20, sc. 2

1987

S+P+4

14

1508

3-dul Camil Ressu nr. 58, bl. D1B

1969

S+P+10

88

1509    /

XI. Ilioara nr. 10, bl. M30A

1976

S+P+10

44

1510    E

3-dul Ramnicu Sarat nr. 29, bl. 11A1

1977

S+P+8

88

1511     I

ntrarea Muncii nr. 4A, bl. C

1974

S+P+9

120

1512    E

îos Mihai Bravu nr. 296, bl. 7

1975

S+P+10

120

1513    S

Str. Patulului nr. 6, bl. 5

1975

S+P+10

109

1514    S

Str. Brândușelor nr. 7, bl. G3, sc. 1

1989

S+P+8

36

1515   8

Str. Brândușelor nr. 7, bl. G3, sc. 2

1989

S+P+8

27

1516

Str. Lipanesti nr. 6, bl. J18

1969

S+P+4

20

1517

Str. Danubiu nr. 11, bl. 6H

1982

S+P+4

38

1518

B-dul Camil Ressu nr. 31, bl. N3

1967

S+P+10

230

1519

Str. Minis nr. 8, PM91, sc. A

1980

S+P+8

54

1520

Str. Minis nr. 8, PM91, sc. B

1980

S+P+8

54

1521

Str. Valea Buzăului nr. 16, bl. G24bis

1983

S+P+4

67

1522

Str. Foișorului nr. 7, bl. F5C, sc. 1

1989

S+P+8

27

1523

Str. Foișorului nr. 7, bl. F5C, sc. 2

1989

S+P+8

36

1524

Str. Muresana nr. 2, bl. 43B

1979

S+P+10

44

1525

Str. Danubiu nr. 10, bl. 6D1

1981

S+P+4

30

1526

Str. Papiu llarian nr. 6, bl. 42

1987

S+P+10

153

1527

Calea Victoriei nr. 1-5, bl. Victoria

1960

S+P+8

176

1528

Str. Cozla nr. 8A, bl. A32

1976

S+P+4

30

1529

Str. Tina Petre nr. 9, bl. L38, sc. A

1982

S+P+10

54

1530

Str. Tina Petre nr. 9, bl. L38, sc. B

1982

S+P+10

54

1531

Str. Tomis nr. 1, bl. H6

1967

S+P+4

20

1532

Str. Brândușelor nr. 11, bl. H1, sc. 1

1989

S+P+8

27

1533

Str. Brândușelor nr. 11, bl. H1, sc. 2 +3

1989

S+P+8

72

1534

Sos. Mihai Bravu nr. 394, bl. B1A

1979

S+P+10

43

1535

Str. Rarau nr. 1, bl. V68

1989

S+P+4

28

1536

Str. Cozla nr. 3, bl. B1A, sc. 2

1967

S+P+10

44

1537

Str. Cozla nr. 3, bl. B1A, sc. 5

1967

S+P+10

44

1538

Bd. Nicolae Grigorescu nr. 29A, bl. N22, sc. A

1983

S+P+10

30

1539

Str. Foișorului nr. 24, bl. F14C, sc. 2

1988

S+P+8

36

1540

Str. Vasile Goldis nr. 8, bl. M40

1965

S+P+8

44

1541

Intr. Sold. Dumitru Dragan nr. 4, bl. 8A1

1983

S+P+4

30

1542

Bd. Basarabia nr. 240, bl. MY6

1988

S+P+8

30

1543

Str. Tomis nr. 10, bl. C5

1968

S+P+4

60

1544

Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 37, bl. P105, sc. 3

1986

S+P+8

32

1545

Str. Matei Basarab nr. 83, bl. L117

1990

S+P+4

40

1546

Calea Calarasilor nr. 175, bl. 44, sc. A

1988

S+P+8

34

1547

Calea Calarasilor nr. 175, bl. 44, sc. B

1988

S+P+8

33

1548

Calea Calarasilor nr. 175, bl. 44, sc. C

1988

S+P+8

33

1549

Calea Vitan nr. 119, bl. V21B, sc. 2

1988

S+P+8

27

1550

Str. Meșterul Manole nr. 3, bl. D15, sc. 1

1988

S+P+4

14

1551

Str. Emil Garleanu nr. 10, bl. A2, sc. 3

1988

S+P+8

36

H.C.L. nr. 114/21.06.2016

1552

Calea Calarasilor nr. 249, bl. 65A, sc. A

1987

S+P+8

68

1553

Str. Cozla nr. 6, bl. A8, sc. 1, 3, 4

1966

S+P+4

35

1554

ntr. Odobesti nr. 10, bl. V7

1966

S+P+10

44

H.C.L. nr. 140/18.07.2016

1555

Calea Calarasilor nr. 253, bl. 67, sc. 2

1989

S+P+8

34

1556

Str. Nerva Traian nr. 16, bl. M35, sc. 1

1985

S+P+8

30

1557

Calea Vitan nr. 121, bl. V1, sc. 1

1988

S+P+8

27

1558

Str. Anastasie Panu nr. 15, bl. D2

1988

S+P+8

98

1559

3d. Camil Ressu nr. 42, bl. A12

1968

S+P+10

44

1560    S

Str. Anastasie Panu nr. 20, bl. C15, sc. 1

1988

S+P+8

36

1561    $

Str. Firidei nr. 3, bl. H19, sc. 4

1968

S+P+4

20

1562    S

Str. Vlaicu Vodă nr. 24, bl. V79, sc. 1

1989

S+P+4

19

H.C.L. nr. 198/16.09.2016

1563

Str. Vlaicu Vodă nr. 26, bl. V82B

1989

S+P+4

38

1564

Str. Poet Panait Cerna nr. 4, bl. M57, sc. 2

1988

S+P+8  .

■ f

27

1565

Bd. Camil Ressu nr. 2, bl. R2

1982

75

1566

Str. Calotesti nr. 1

1937

/y sfe.

6

1567

Calea Calarasilor nr. 172, bl. 57

1990

S+P+8

30

H.C.L. nr. 245/11.10.2016

1568

Bd. Mircea Vodă nr. 41, bl. M31

1989

S+P+8

99

H.C.L. nr. 263/31.10.2016

1569

Al. Barajul Rovinari nr. 2, bl. M21

1964

S+P+4

60

1570

Al. Barajul Rovinari nr .6, bl. M22

1964

S+P+4

60

H.C.L. nr. 297/11.11.2016

1571

Str. Becatei nr. 2, bl. R4, sc. F

1976

S+P+10

50

H.C.L. nr. 316/29.11.2016

1572

Str. Valeriu Braniște nr. 56, bl. 5

1947

S+P+4

51

1573

Bd. Corneliu Coposu nr. 4, bl. 105A, sc. 1, 3, 4

1989

S+P+8

90

1574

Str. Lucretiu Patrascanu nr. 16, bl. MY4, sc. B

1988

S+P+8

30

1575

Str. Zizin nr. 18, bl. V101B

1986

S+P+4

25

H.C.L. nr. 341/15.12.2016

1576

Str. Panait Cerna nr. 7, bl. M44, sc. 1

1989

S+P+8

27

1577

Str. Panait Cerna nr. 7, bl. M44, sc. 2

1989

S+P+8

36

1578

Str. Ticus nr. 1, bl. M31A, sc. 1

1980

S+P+8

54

1579

Calea Calarasilor nr. 309, bl. 70, sc. 1

1989

S+P+8

34

H.C.L nr. 16/26.01.2017

1580

Str. Breaza nr. 5, bl. V22B

1988

S+P+8

54

1581

Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 20, bl. 2 TITAN

1985

S+P+8

105

1582

Str. Matei Basarab nr. 71, bl. L111A

1986

S+P+4

41

H.C.L. nr. 58/28.02.2017

1583

Aleea Alexandru Moruzzi nr. 10, bl. 5

1968

S+P+4

50

1584

Calea Calarasi nr. 319, bl. A

1938

S+P+7

74

1585

Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 26, bl. 6

1985

S+P+9

109

1586

Str. Istriei nr. 14, bl. 3E2

1983

S+P+4

20

1587

Str. Minis nr. 10, bl. X7

1986

S+P+10

43

H.C.L nr. 109/29.03.2017

1588

Aleea Emil Botta nr. 1, bl. M109, sc. 2

1988

S+P+8

36

1589

Aleea Suraia nr. 6, bl. 50, sc. 3

1984

S+P+4

15

1590

Str. Liviu Rebreanu nr. 2, bl. N6

1966

S+P+10

297

1591

Bd. Burebista nr. 2, bl. D14, sc. 4

1989

S+P+8

30

1592

Splaiul Unirii nr. 33, bl. M4

1989

S+P+8

66

1593

Calea Calarasi nr. 240, bl. 76, sc. 2

1989

S+P+8

33

1594

Bd. Burebista nr. 2, bl. D14, sc. 1,2,3

1989

S+P+8

98

1595

Aleea Buhusi nr. 3, bl. 5 (sc. 1, 2, 3)

1978

S+P+10

162

1596

Aleea Buhusi nr. 3, bl. 5, sc. 4

1978

S+P+10

54

1597

Str. Pictor Ion Tuculescu nr. 21-23,bl. 22

1965

S+P+4

120

1598

Str. Octavian Goga nr. 14, bl. M61, sc. 1

1988

S+P+8

24

1599

Str. Vameșului nr. 3

1947

S+P+1+M

4

1600

Calea Vitan nr. 231, bl. 6

1979

S+P+10

264

1601

Str. Serg. Dumitru Pene nr. 1A, bl. I34

1981

S+P+4

38

H.C.L nr. 147/27.04.2017

1602

Str. Vlaicu Vodă nr. 11, bl. V62

1988

J+P+4

-

52

1603

Bd. Corneliu Coposu nr. 4, bl. 105A, sc. 2

1988

S+P+8

30

1604

Al. Codrii Neamțului nr. 6, bl. PM26bis, sc. 4

1977

/':/rW8;;x

36

1605

Al. Ramnicu Sarat nr. 9, bl. 7D

1982

S+P+4

30

1606

Str. Cozla nr. 3, bl. B1A, sc. 4

1968

S+P+10

44

1607

Str. Ramnicu Valcea nr. 13-15, bl. S30A

1983

S+P+8

88

1608

Str. Voronet nr. 21, bl. B2

1977

P+2

24

1609

Str. Codrii Neamțului nr. 9, bl. 3

1977

S+P+10

88

H.C.L. nr. 189/16.05.2017

1610

Str. Dristorului nr. 88, bl. B13, sc. 1+A

1986

S+P+10

70

1611

Calea Calarasilor nr. 240, bl. 76, sc. 1

1989

S+P+8

33

1612

Str. Nerva Traian nr. 18, bl. M34

1987

S+P+8

30

1613

Str. Odobesti nr. 5B-5C, bl. M7, sc. A

1976

S+P+10

44

1614

Plt. Petre lonescu nr. 7, bl. X20

1972

S+P+10

44

1615

Calea Calarasi nr. 173, bl. 42, sc. 1

1996

S+P+8

33

1616

Str. Zizin nr. 3, bl. V75C, sc. 2

1989

S+P+4

14

H.C.L. nr. 268/30.06.2017

1617

Str. Poet Panait Cerna nr. 8, bl. M58, sc. 3

1990

S+P+8

27

1618

Str. Dristorului nr.3, bl. A21, SC. 2

1987

S+P+4

19

1619

Str. Firidei nr. 3, bl. H19, sc. 2, 3

1968

S+P+4

40

1620

Str. Lt. Aurel Boțea nr. 7, bl. B5A

1985

S+P+4

38

1621

Str. Matei Basarab nr. 106, bl. 73

1988

S+P+11+M

47

H.C.L. nr. 318/27.07.2017

1622

Bd. Ramnicu Sarat nr. 25, bl. 11A

1975

S+P+10

162

1623

Bd. I.C. Bratianu nr. 44

1963

S+P+8

226

1624

Aleea Sibiana nr. 1, bl. R17

1962

S+P+4

40

1625

Str. Mantuleasa nr. 3

1933

D+P+5+M

32

H.C.L. nr. 449/28.09.2017


1626

Str. Liviu Rebreanu nr. 27, bl. M12

1964

S+P+4

40

1627

Str. Danubiu nr. 13/ Sold, losif Ion nr. 10/ bl. 6C

1981

S+P+4

67

1628

Str. Foișorului nr. 5, bl. F4C

1988

S+P+8

63

1629

Str. Liviu Rebreanu nr. 12, bl, K2, sc. A

1984

S+P+7

14

1630

Str. Liviu Rebreanu nr. 12, bl, K2, sc. B

1984

S+P+7

27

1631

Str. Liviu Rebreanu nr. 12, bl, K2, sc. C

1984

S+P+7

20

1632

Sos. Mihai Bravu nr. 315, bl. SB, sc. A

1982

S+P+10

54

1633

Al. Școlarilor nr. 4, bl. S3A

1982

S+P+10

54

1634

Str. Laborator nr. 143, bl. S10, sc. 1

1982

S+P+8

54

1635

Aleea Școlarilor nr. 12, bl. S25

1980

S+P+10

54

1636

Str. Lucretiu Patrascanu nr. 9, bl. Y2

1967

S+P+9

280

1637

Str. Negoiu nr. 8, bl. D14

1988

S+P+4

40

1638

Str. Brândușelor nr. 3, bl. V78, sc. 3

1989

S+P+4

14

1639

Str. Campia Libertății nr. 40, bl. B1

1962

S+P+9' 7-.

80

1640

Sos. Mihai Bravu nr. 317, bl. SA, sc. B

1983

/<;S+P+1(F

53

1641

Al. Alexandru Moruzzi nr. 2, bl. V55

1984

/ s+P+4 ,

47


1642

Al. Lăcrămioarei nr. 2, bl. 8D, sc. 1+2

1981

S+P+4

30

1643

Al. Barajul Bicaz nr. 4, bl. M25, sc. 5 si 6

1964

S+P+4

40

1644

Calea Vitan nr. 123, bl. V2

1989

S+P+8

36

H.C.L. nr. 506/31.10.2017

1668

Str.Nicolae Pascu nr. 1, bl. 7B1

1973

S+P+4

58

1669

Str. Gheorghe Petrascu nr. 53, bl. PM53, sc. A

1979

S+P+10

44

1670

Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 24, bl. 5 TITAN

1985

S+P+9

112

1671

Str. Baia Mare nr, 1, bl. 8

1978

S+P+10

76

1672

Al. Barajul Bicaz nr. 2, bl. M25, sc. 1-4

1965

S+P+4

80

1673

Bd. Ramnicu Sarat nr. 14, bl. 20J

1984

S+P+8

70

1674

Str. Lt. Nicolae Pascu nr. 8, bl. 4

1973

S+P+4

116

1675

Al. Banul Udrea nr. 6, bl. 2

1970

S+P+4

20

1676

Al. Banul Udrea nr. 8, bl. 1

1970

S+P+4

20

1677

Str. Gheorghe Petrascu nr. 53, bl. PM53, sc. B

1979

S+P+10

43

1678

Calea Vitan nr. 109, bl. V15

1988

VSlP+IO

120

1679

Al. Plenita nr. 4, bl. Y8

1967

S+P+4

60



1645

Str. Nerva Traian nr. 15, bl. M69, sc. 2

1989

S+P+7

30

1646

Str. Laborator nr. 138, bl. S31B, sc. A

1981

S+P+8

44

1647

Al. Solidarității nr. 7, bl. M20

1965

S+P+4

40

1648

Str. Sold. Stelian Mihale nr. 1A, bl. G1, sc. A

1976

S+P+10

132

1649

Bd. Theodor Pallady nr. 8, bl. M3C

1975

S+P+10

44

1650

Str. Istriei nr. 12, bl. 19D, sc. A

1984

S+P+8

44

1651

Al. Banul Udrea nr. 4, bl. 3, sc. 1

1970

S+P+4

50

1652

Al. Banul Udrea nr. 4, bl. 3, sc. 2

1970

S+P+4

50

1653

Str. Racari nr. 55, bl. 71

1985

S+P+8

52

1654

Str. Sold. Ion losif nr. 8, bl. 7A

1981

S+P+4

30

1655

Calea Vitan nr. 199, bl. 52, sc. 2

1982

S+P+10

30

1656

Str. Patriotilor nr. 2, bl. PM15, sc. B

1976

S+P+8

36

1657

Str. Vlaicu vodă nr. 28, bl. V81A

1989

S+P+4

47

1658

Str. Vlaicu Vodă nr. 22, bl. V82A, sc. 2

1989

S+P+4

19

1659

Str. Matei Basarab nr. 104, bl. 72

1988

S+P+7-8

100

1660

Str. Gruiul Argeșului nr. 1A, bl. MC5

1970

S+P+10

44

1661

Bd. Theodor Pallady nr. 29, bl. N3-N3A

1986

S+P+4

33

1662

Str. Mihai Bravu nr. 311, bl. S3

1982

S+P+10

54

1663

Al. Madarasi nr. 9, bl. D6

1983

S+P+8

52

1664

Str. Schitului nr. 16, bl. 43

1983

S+P+8

104

1665

Bd. Ramnicu Sarat nr. 2, bl. H7

1968

S+P+4

20

1666

Str. Istriei nr. 12, bl. 19D, sc. B

1984

S+P+8

35

1667

Al. Banu Udrea nr. 5, bl. 7

1970

S+P+4

20

H.C.L. nr. 568/27.11.2017

1680

Str. Laborator nr. 128A, bl. 39A

1983

S+P+8

52

1681

Sos. Mihai Bravu nr. 301, bl. 18

1979

S+P+13

83

1682

Str. Banu Udrea nr. 8, bl. G5

1988

S+P+8

72

1683

Str. Matei Basarab nr. 64, bl. L110

1989

S+P+4

60

1684

Al. Barajul Cucuteni nr. 1, bl. A12

1969

S+P+10

44

H.C.L. nr. 647/19.12.2017

1685

Calea Vitan nr. 111, bl. V16A, sc. 1

1988

S+P+8

27

1686

Str. Vlad Dracu nr. 13, bl. C13

1989

S+P+8

98

1687

Str. Cozla nr. 8B, bl. A33, sc. A, B

1976

S+P+4

20

1688

Str. Banu Udrea nr. 5-7, bl. J1

1985

S+P+8

36

1689

Str. Alexandru Moruzzi nr. 9, bl. V54B, sc. C

1989

S+P+4

14

1690

Al. Solidarității nr. 5, bl. M19

1968

S+P+4

40

1691

Bd. Nicolae Grigorescu nr. 15, bl. L6

1959

P+3

16

1692

Str. Alexandru Moruzzi nr. 11, bl. V54A

1989

S+P+4

14

1693

Str. Racari nr. 22, bl. 15C/

Str. Lugojana nr. 12, bl. 15C

1984

S+P+8

104

1694

Str. Vlaicu Vodă nr. 24, bl. V79, sc. 2

1990

S+P+4

19

1695

Str. Meșterul Manole nr. 4, bl. D10

1988

S+P+4+M

40

H.C.L. nr. 26/29.01.2018

1696

Str. Istriei nr. 5, bl. H16

1968

S+P+4

20

1697

Str. Schitului nr. 10, bl. 6F1, sc. A

1982

S+P+4

15

1698

Str. Schitului nr. 10, bl. 6F1, sc. B

1982

S+P+4

15

1699

Str. losif Ion nr. 6, bl. 7B

1981

S+P+4

30

1700

Bd. Corneliu Coposu nr. 51

1950

S+P+7

S+P+4

66

1701

Al. Barajul Dunării nr. 4, bl. M38

1965

S+P+10

44

1702

Str. Nucului nr. 4, bl. V100, sc. 1

1988

S+P+8

36

1703

Str. Zizin nr. 20, bl. V101C, sc. B

1989

S+P+4

14

1704

Str. Danubiu nr. 15, bl. 55

1981

S+P+4

67

1705

Str. Burdujeni nr. 14, bl. N12

1869

S+P+4

50

1706

Calea vitan nr. 12, bl. V50B, sc. 1

1989

S+P+8

27

1707

Calea vitan nr. 12, bl. V50B, sc. 2

1989

S+P+8

36

1708

Aleea Fizicienilor nr. 6-11, bl. 3B

1983

S+P+8

54

1709

Str. Brândușelor nr. 10, bl. V75A

1989

S+P+4

47

1716

Bd. Corneliu Coposu nr. 1C

1930

S+P+6+M

15

1717

Bd. Corneliu Coposu nr. 1B, bl. B1

1930

S+P+6+M

19

1718

Bd. Corneliu Coposu nr. 1A

1930

S+P+6+M

16

1719

Str. Mizil nr. 3, bl. 3A

1978

S+P+4

89

1720

Aleea Rotunda nr. 3, bl. Y4A

1976

S+P+10

44

1721

Aleea Tandarei nr. 2, bl. 52, sc. 1

1982

S+P+4

19

1722

Str. Lucretiu Patrascanu nr. 1, bl. G3

1965

S+P+9

280

1723

Str. Voronet nr. 3, bl. D4

1988

S+P+4

28

1724

Bd. Decebal nr. 3, bl. S12B

1990

S+P+7

42

1725

Str. Burdujeni nr. 3A, bl. GC5

1977

S+P+10

44

1726

Sos. Mihai Bravu nr. 317, bl. SA, sc. A

1983

S+P+10

106

1727

Str. Cozla nr. 2A, bl. F3

1975

S+P+10

44

1728

Str. Brândușelor nr. 1, bl. V43, sc. 1

1988

S+P+4

19

1729

Str. Vlaicu Vodă nr. 17, bl. V43, sc. 3

1988

S+P+4

19

1730

Str. Gheorghe Bogdan Tudor nr. 7, bl. 21

1982

S+P+8

54

1731

Aleea Foișorului nr. 1, bl. 3, sc. 2

1970

S+P+4

20

1732

Str. Vlaicu Vodă nr. 17, bl. V43, sc. 2

1988

S+P+4

19

1733

Str. Agatha Barsescu nr. 25, bl. V26C

1988

S+P+4+M

40

1734

Aleea Vasile Goldis nr. 4, bl. M42

1964

S+P+10

44

1735

Calea Vitan nr. 10, bl. V50A

1989

S+P+8

36

1736

Str. Vlaicu Vodă nr. 13, bl. V63

1988

S+P+4

38

1737

Al. Banu Udrea nr. 11, bl. V103

1988

S+P+8

98

1738

Al. Banu Udrea nr. 10, bl. V102

1989

S+P+8

98

1739

Al. Ramnicu Sarat nr. 7, bl. 7C

1986

S+P+4

30

1740

Al. Solidarității nr. 1A, bl Y6

1965

S+P+4

60

H.C.L. nr. 71/23.02.2018

1741

Str. Becatei nr. 4, bl. R4, sc. D

1974

S+P+10

55

1742

Str. Brândușelor nr. 6, bl. V70, sc. 4

1987

S+P+4

19

1743

Str. Rarau nr. 5, bl. V70, sc. 1

1989

S+P+4

14

1744

AL. Barajul Cucuteni nr. 4, bl. M5A

1965

S+P+4

60

1745

Al. Vlahita nr. 4, bl. PM21

1978

S+P+10

65

1746

Intr. Badeni nr. 4, bl. T6

1987

S+P+4

19

1747

Str. Foișorului nr. 6, bl. F2C

1986

S+P+8

98

1748

Str. Nerva Traian nr. 15, bl. M69, sc. 1

1986

S+P+10

40

H.C.L. nr. 132/28.03.2018

1753

Al. Foișorului nr. 89-91, bl. 5

1986

S+P+5

37

1754

Str. Dristorului nr.96, bl. 17

1983

S+P+10

80

1755

Str. Moise Nicoara nr. 36, bl. D2

1969

S+P+4

117

1756

Str. Moise Nicoara nr. 41, bl. D3

1969

S+P+4

117

1757

Bd.Octavian Goga nr. 10, bl. M60, sc. 1, 2

1995

S+P+M+8

52

1758

Bd.Octavian Goga nr. 8, bl. M24, sc. 1

1995

S+P+9

24

1759

Bd.Octavian Goga nr. 16, bl. M42, SC. 1

1995

S+P+9

28

1760

Str. Poet Panait Cerna nr. 14, bl. M5, sc. 1

1995

S+P+9

23

1761

Bd. Ramnicu Sarat nr. 7, bl. H17

1968

S+P+4

20

1762

Bd. Unirii nr. 75, bl. H1, sc. 4

1996

S+P+8

23

1763

Str. Panait Cerna nr. 10, bl. M43, sc. 2

1990

S+P+8

27

1764

Bd. Burebista nr. 4, bl. D13, sc. 2

1995

S+P+9

34

1765

Str. Valea Buzăului nr. 6, bl. G32

1974

S+P+4

60

1766

Calea Victoriei nr. 12A, bl. A+B

1980

S+P+M+6

66

1767

Bd. Decebal nr. 8, bl. S9

1994

S+P+7

20

1768

Calea Calarasilor nr. 250, bl. S18

1996

S+P+M+10

20

1769

STr. Rotunda nr. 4B, bl. H19bis

1969

S+P+4

40

1770

Str. Nerva Traian nr. 14, bl. M36, sc. 3

1999

S+P+8

30

1771

Str. Poet Panait Cerna nr. 10, bl. M43, sc. 1

1987

S+P+8

36

1772

Str. Traian nr. 1, bl. E5, sc. 2

1987

S+P+10

48

1773

Bd. Unirii nr. 63, bl. F4, sc. 1

1996

S+P+M+7

24

1774

Al. Suraia nr. 5, bl. 31B

1984

S+P+8

52

1775

Al. Barajul Lotrului nr. 8, bl. N9, sc. A

1976

S+P+9

37

1776

Bd. Octavian Goga nr. 23, bl. M106, sc. 5

1990

S+P+8

33

1777

Bd. Unirii nr. 71, bl. G2C, sc. 2

1997

S+2M+P+9

33

1778

3d. Octavian Goga nr. 6, bl. M25, sc. 2

1998

S+P+8

24

1779

Bd. Octavian Goga nr. 6, bl. M25, sc. 3

1998

S+P+8

28

1780

Bd. Octavian Goga nr. 6, bl. M25, sc. 1

1998

S+P+8

28

1781

Dalea Calarasilor nr. 170, bl. 56

1998

S+P+8

33

1782

3d. Camil Ressu nr. 12, bl. B5Bis

1973

S+P+10

80

1783

Splaiul Unirii nr. 47, bl. M18

1986

S+P+8

30

1784    î

Str. Parfumului nr. 28

1950

S+D+P+7

22

1785     C

Salea Calarasilor nr. 307, bl. 68, sc. 1

1993

S+P+7

34

1786    S

>tr. Sf. Vineri nr. 21A, bl. 102, sc. 2

1995

X ■ ■           " -

S+P+8 r—77"

! f I lut

23

1787

Str. Fizicienilor nr. 44, bl. 11

1980

S+P+4

38

1788

Str. Fizicienilor nr. 40-42, bl. 9-10

1981

S+P+4

76

1789

Str. Nerva Traian nr. 9, bl. M67

1998

S+P+10

60

1790

Bd. Unirii nr. 66, bl. K3, sc. 1

1992

S+P+7

25

1791

Str. Mamulari nr. 4, bl. C2, sc. 2

1990

S+P+8

30

1792

Str.lstriei nr. 25, bl. 2

1984

S+P+8

52

1793

Str. Meșterul Manole nr.6, bl. D11

1988

S+P+4

33

1794

Str. Brândușelor nr. 3, bl. V78, sc. 4

1988

S+P+4

14

1795

Bd. Energeticienilor nr. 9, bl. M4A

1977

S+P+5

53

1796

Str. Calotesti nr. 4

1939

S+P+5

5

1797

Bd. Unirii nr. 33, bl. A2, sc. 1

1990

S+P+6

24

1798

Al. Barajul Lotru nr. 3, bl. M5B

1965

S+P+4

40

1799

Bd. Unirii nr. 37, bl. A4, sc. 1

2002

S+P+M+6

30

1800

Bd. Unirii nr. 71, bl. G2C, sc. 1

1996

S+P+10

32

1801

Str. Lt. Nicolae Pascu nr. 3, bl. 7B

1974

S+P+4

58

1802

Bd. Camil Ressu nr. 24, bl. A7Bis

1975

S+P+11

47

1803

Str. Lăcrămioarei nr. 46, bl. 6

1974

S+P+4

58

1804

Bd. Unirii nr. 45, bl. E3, sc. 2B

1995

S+P+7

24

1805

Str. Matei Basarab nr. 75, bl. L113

2000

S+P+4

40

1806

Str. Agatha Barsescu nr. 16, bl. V30A

1988

S+P+4

40

1807

Str. Sfanta Vineri nr. 25, bl. 105C, sc. 1

1989

S+P+8

23

1808

Splaiul Unirii nr. 35, bl. M7, sc. 1

1990

S+P+8

33

1809

Bd. Unirii nr. 31, bl. A1, sc. 2

1987

S+P+2M+6

18

1810

Str. Drumul Murgului nr. 8, bl. H1

1967

S+M+P+4

22

1811

Al. Fuiorului nr. 7, bl. H17

1969

S+P+4

60

1812

3d. Mircea Vodă nr. 40, bl. M11, sc. 3

1994

S+P+8

33

1813

Str. Dristor nr. 4, bl. B13

1989

S+P+4

33

1814

Dalea Calarasilor nr. 307, bl. 68, sc. 2

1993

S+P+8

33

1815

Str. Danubiu nr. 19, bl. 31, sc. 1

1984

S+P+8

52

1816 (

Salea Calarasilor nr. 177, bl. 68, sc. 3+4

1993

S+P+8

67

H.C.L. nr. 158/26.04.2018

1817

Bd. Decebal nr. 1, bl. H2, sc. 2

1997

S+P+9

34

1818

Splaiul Unirii nr. 37, bl. M10

1995

S+P+7+Et. Tehn.

132

1819

Al. Alexandru Moruzzi nr. 13, bl. V54

1991

S+P+4

40

1820

Str. Zborului nr. 5

1936

S+P+3

d.l               \   *

8



1821

Bd. Mircea Vodă nr. 43, bl. M32

1996

S+P+8

29

1822

Str. Aurel Boțea nr. 9, bl. B5

1985

S+P+4

38

1823

Bd. Corneliu Coposu nr. 5, bl. 103, sc. 1

1997

S+P+8

23

1824

Bd. Octavian Goga nr. 23, bl. M106, sc. 3

1990

S+P+7

33

1825

Str. Traian nr. 2, bl. F1, sc. 3

1997

S+P+8+Et. Tehnic

21

1826

Sos. Gării Catelu nr. 170, bl. 170A

1978

S+P+4

109

1827

Bd. Unirii nr. 57, bl. E4, sc. 1

1988

S+P+9

33

1828

Str. Sfanta Vineri nr. 21, bl. 102, sc. 1

1995

S+P+6

18

1829

Bd. Decebal nr. 1 ,bl. H2, sc. 5

1986

S+P+9

34

1830

Calea Calarasilor nr. 309, bl. 70, sc. 2

1989

S+P+8

34

1831

Calea Calarasi nr. 44, bloc Weisman

1912

S+P+3

8

H.C.L. nr. 218/30.05.2018

1832

Str. Voievod Alexandru Moruzzi nr. 8, bl. V56

1991

S+P+4

28

1833

Str. Banu Udrea nr. 6, bl. G6

1989

S+P+8

54

1834

Bd. Unirii nr. 33, bl. A2, sc. 2

1989

S+P+6

15

1835

Str. Vlahita nr. 2, bl. M3K

1974

S+P+8

45

1836

Bd. Octavian Goga nr. 22, bl. M63

1998

S+P+8

30

1837

Barajul Bistrița nr. 16, bl. Y4

1967

S+P+10

54

1838

Str. Fizicienilor nr. 46-48, bl. 12-13

1980

S+P+4

44

1839

Str. Schitului nr. 6, bl. 7D1

1983

S+P+4

15

1840

Bd. Theodor Pallady nr. 35, bl. N2

1983

S+P+4+M

48

1841

Bd. Mircea Vodă nr. 35, bl. M27

1997

S+P+8

23

1842

Bd. Octavian Goga nr. 23, bl. M106, sc. 1

1993

S+P+8

34

1843

Str. Ramnicu Valcea nr. 6, bl. S20

1982

S+P+8

54

1844

BD. Decebal nr. 2-4, bl. S11, sc. 2

1987

S+P+7

21

1845

Bd. Octavian Goga nr. 14, bl. M61, sc. 2

1988

S+P+9

34

1846

Al. Foișorului nr. 1A, bl. V74

1989

S+P+4

40

1847

Bd. Ramnicu Sarat nr. 5, bl.. H15

1968

S+P+4

20

1848

Bd. Decebal nr. 17, bl. S16, sc. 1-4

1996

S+P+8

88

1849

Bd. Mircea Vodă nr. 52, bl. M20bis

1993

S+P+10

34

1850

Splaiul Unirii nr. 31, bl. M3

1995

S+P+8

33

1851

Bd. Unirii nr. 37, bl. A4, sc. 3

1994

S+P+5+Et. Teh.

16

1852

Str. St. 0. losif nr. 4, bl. M54

1996  /

/      S+P+8 '

v i     Ti V ț

98



1853

Str. Mizil nr. 8

1982

S+P+4

91

1854

Bd. Octavian Goga nr. 23, bl. M106, sc. 2

1990

S+P+8

33

1855

Str. Călușarilor nr. 2, bl. 43, sc. 1

1979

S+P+10

44

1856

Bd. Octavian Goga nr. 16, bl. M42, SC. 2

1997

S+P+8

24

1857

Al. Budacu nr. 3, bl. M5

1964

S+P+4

100

1858

Al. Budacu nr. 5, bl. M3

1964

S+P+4

120

1859

Str. Solidarității nr. 1B, bl. M31C

1978

S+P+10

44

1860

Bd. Octavian Goga nr. 24, bl. M62, sc. 1

1993

S+P+8

30

H.C.L. nr. 316/31.07.2018

1861

Bd. Mircea Vodă nr. 36, bl. M6, sc. 2

1998

S+P+8

30

1862

Al. Budacu nr. 3A, bl. M6

1964

S+P+4

60

1863

Str. Traian nr. 2, bl. F1, sc. 2

1999

S+P+8

25

1864

Bd. Unirii nr. 68, bl. K2, sc. 1

1995

S+P+10

35

1865

Str. Alexander von Humboldt NR. 3, BL. V28, SC. 1-3

1990

S+P+4

62

1866

Str. Ilioara nr. 54, bl.A

1969

S+P+2

25

1867

Bd. Burebista nr. 4, bl. D13, sc. 1

1998

S+P+8

33

1868

Al. Perisoru nr. 3, bl. H35

1973

S+P+4

40

1869

Al. Perisoru nr. 10, bl. 1

1964

S+P+4

109

1870

Str. Dristorului nr. 6, bl. B14, sc. 2

1987

S+P+4

14

1871

Str. Nerva Traian nr. 17-19, bl. M70

1996

S+P+8

90

1872

Str. Danubiu nr. 8, bl. 6D

1986

S+P+4

30

H.C.L. nr. 378/31.08.2018

1873

Str. Vlad Judetu nr. 4, bl. V13

1988

S+P+8

98

1874

Str. Sf. Vineri nr. 34, bl. A6

1995

S+P+6+1 Et R

13

1875

Bd. Mircea Vodă nr. 34, bl. M1

1996

S+P+8

30

1876

Str. Nerva Traian nr. 12, bl. M37, sc. 3

1998

S+P+8

30

1877

Splaiul Unirii nr. 41, bl. M13

1997

- S+P+7

'   ‘X---------.

23

1878

Bd. Unirii nr. 45, bl. E3, sc. 4

1995 /

33



1879

Al. Barajul Bicaz nr. 11, bl. M33A, sc. 1

1977

S+P+10

132

1880

Bd. Unirii nr. 78, bl. J2

1989

S+P+10

32

1881

Bd. Unirii nr. 69, bl. G2B, sc. 1

1996

S+P+7

17

1882

Str. Piața Alba lulia nr. 2, bl. 11, sc. 3

1994

S+P+M+8

26

H.C.L. nr. 444/27.09.2018

1883

Str. Octavian Goga nr. 12, bl.. M23, sc. 2

1003

S+P+9

26

1884

Sos. Mihai Bravu nr. 380-382, bl. B3b-B3c, sc. A+B

1981

S+P+10

49

1885

Calea Calarasilor nr. 244, bl. S21, sc. 3

1990

S+P+8

32

1886

Bd. Decebal nr. 11, bl. S14, sc. 4

1993

S+P+10

25

1887

Str. Fetești nr. 2, bl. V12

1972

S+P+4

80

1888

Str. Sfanta Vineri nr. 32, bl. A5

1989

S+P+7

32

1889

Str. Ramnicu Valcea nr. 19, bl. 23

1984

S+P+8

52

H.C.L. nr. 550/28.11.2018

1890

Aleea Alexandru Moruzzi nr. 2, bl. 2

1960

S+P+4

50

1891

Intr. Odobesti nr. 12, bl. V7A, sc. A

1977

S+P+10

44

H.C.L. nr. 577/19.12.2018

1892

Calea Calarasi nr. 166, bl. 54

1998

S+P+12

48

1893

Str. Brândușelor nr. 3, bl. V78, sc. 5

1987

S+P+4

19

1894

Calea Vitan nr. 211, bl. 30

1979

S+P+10

132

1895

Al. Suraia nr. 6, bl. 50, sc. 2

1983

S+P+4

15

H.C.L. nr. 145/26.02.2019

1896

Al. Alexandru Moruzzi Voievod nr. 4, bl. V57B

1993

S+P+4

38

1897

Str. Murgeni nr. 14, bl. L26

1979

S+P+4

60

1898

Al. Barajul Bicaz nr. 11B, bl. M32B

1977

S+P+10

132

1899

Al. Barajul Bicaz nr. 11 A, bl. M33

1977

S+P+10

132

1900

Calea Calarasi nr. 189, bl. 66

1995

S+P+12

47

H.C.L. nr. 184/28.03.2019


1901

Str. Agatha Barsescu nr. 20, bl. V31A

1987

S+P+4

52

1902

Bd. Mircea Vodă nr. 40, bl. M11, sc. 1

1994

S'+P+7+Et. Th-_

33

1903

Bd. Mircea Vodă nr. 40, bl. M11, sc. 2

1994

/ ’Vsjp+J+Et.ih

33



1904

Str. Ștefan Octavian losif nr. 2, bl. M51

1997

S+P+8

98

1905

Bd. Ramnicu Sarat nr. 17, bl. 20I

1983

S+P+10

39

1906

Str. Campia Libertății nr. 29, bl. B6

1961

S+P+9

158

1907

Intr. Barsei nr. 8, bl. G6

1985

S+P+10

52

1908

Aleea Cioplea nr. 3-5

1974

S+P+4

45

Consilier Juridic, ALINA GEORGESCU


întocmit

Veronica Nicolae




H.C.L. nr. 48/16.02.2018

1710

Str. Lt. Aurel Boțea nr. 1, bl. B5D

1983

S+P+4

19

1711

Calea Vitan nr. 117, bl. V21A, sc. 3

1988

S+P+8

36

1712

Str. Liviu Rebreanu nr. 10, bl. A2

1965

S+P+4

65

1713

Str. Vlaicu Vodă nr. 16, bl. V65, sc. 1

1989

S+P+4

14

1714

Str. Vlaicu Vodă nr. 16, bl. V65, sc. 2,3

1989

< ' '

28

1715

Bd. Ramnicu Sarat nr. 3, bl. H14

1968

: . ' s+p+4

20




1749

Str. Traian Popovici nr. 87, bl. B11

1986

S+P+8

52

1750

Aleea Foișorului nr. 3 (95), bl. 4, sc. 1

1970

S+P+4

20

1751

Aleea Foișorului nr. 3 , bl. 4, sc. 2

1970

20

1752

Aleea Foișorului nr. 3 , bl. 4, sc. 3

1970

/ !  S+P+4

_____L_______1___

20




Page 32 of 37




CABINET PRIMAR


TELEFON (004 021) 318 03 23 • 28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL cabinetprimar@primarie3.r0

Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, București

SECTOR 3

CABINET PRIMAR

tâLolL.

EXPUNERE DE MOTIVE

la proiectul de hotărâre privind completarea HCLS 3 nr.14/26.02.2009 referitoare la „Programul anual de acțiuni pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuințe -condominii din Sectorul3", cu modificările și completările ulterioare

Ca urmare a derulării ,,Programului local multianual privind creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe din Sectorul 3 ", program ce are drept scop reducerea consumului de energie pentru încălzirea blocurilor de locuințe, având ca efect direct reducerea costurilor de întreținere cu încălzirea, diminuarea efectelor schimbărilor climatice, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, creșterea independenței energetice, prin reducerea consumului de combustibil utilizat la prepararea agentului termic pentru încălzire, precum și ameliorarea aspectului urbanistic al localităților, și având în vedere numărul mare de solicitări din partea asociațiilor de proprietari, s-a ajuns în momentul de față, la un număr de 1904 blocuri.

în prezent, alte 4 asociații de proprietari au depus solicitare (inclusiv contract de mandat), urmând a fi cuprinse în program, prin actualizarea acestuia, rezultând astfel un număr de 1908 blocuri.

Având în vedere beneficiile incontestabile ale programului, obiectivul final asumat îl constituie reabilitarea termică a tuturor blocurilor din Sectorul 3, în cel mai scurt timp posibil.

Având în vedere cele prezentate și ținând seama de raportul de specialitate nr.365659/05.04.2019 al Direcției Investiții și Achiziții - Serviciul Investiții, Lucrări Publice, am inițiat prezentul proiect de hotărâre pe care îl supun aprobării Consiliului Local al Sectorului 3.


Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul îndeplinirii atribuțiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile prevăzute în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată și datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.                      1


TELEFON (004 021) 318 03 23 • 28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL investitiiachizitii@primarie3.r0

Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, București

RAPORT DE SPECIALITATE privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al sectorului 3 nr. 14/26.02.2009 privind aprobarea „ Programului anual de acțiuni pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuințe - condominii din sectorul 3”, cu modificările și completările ulterioare

Reabilitarea și modernizarea termică a clădirilor și instalațiilor aferente este parte integrantă a politicii energetice a statului și se realizează prin programe naționale armonizate cu prevederile tratatelor internaționale referitoare la eficiența energetică, protecția mediului și dezvoltarea urbană.

Reducerea consumului de energie pentru încălzirea blocurilor de locuințe are ca efecte reducerea costurilor de întreținere cu încălzirea, diminuarea efectelor schimbărilor climatice, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, creșterea independenței energetice, prin reducerea consumului de combustibil utilizat la prepararea agentului termic pentru încălzire, precum și ameliorarea aspectului urbanistic al localităților.

In perioada 2008 - 2009, Primăria Sectorului 3 a inițiat și derulat un proiect de informare a asociațiilor de proprietari privind programul de reabilitare termică a clădirilor de locuit. Drept urmare a fost constituit Programul local multianual privind creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe din sectorul 3, aprobat inițial prin Hotărârea Consiliului Local al sectorului 3 nr 48/14.04.2009, în care au fost cuprinse 262 de blocuri și reactualizat prin Hotararea Consiliului Local al sectorului 3 nr 85/29.07.2009, 2/20.01.2010, 61/30.03.2010, 194/22.12.2011, 284/07.12.2012, 379/20.11.2013, 67/21.03.2014,

53/30.05.2012,

125/30.04.2013,

380/20.11.2013,

215/28.08.2014,


86/13.08.2012,

162/10.06.2013,

435/29.11.2013

296/31.10.2014,


161/05.10.2012,

189/10.07.2013,

436/29.11.2013,

9/30.01.2015,


239/13.11.2012,

311/30.09.2013,

455/12.12.2013,

112/12.05.2015,


137/30.06.2015,

H.C.L.

nr.

294/22.12.2015,

H.C.L.

nr.

37/23.02.2016,

H.C.L.

nr.

73/31.03.2016,

H.C.L.

nr.

84/25.04.2016,

H.C.L.

nr.

99/30.05.2016,

H.C.L.

nr.

114/21.06.2016,

H.C.L.

nr.

140/18.07.2016,

H.C.L.

nr.

198/16.09.2016,

H.C.L.

nr.

245/11.10.2016,

H.C.L.

nr.

263/31.10.2016,

H.C.L

nr.297/11.11.2016,

H.C.L

nr.

316/29.11.2016,

H.C.L.

nr.

341/15.12.2016,

H.C.L

. nr. 16/26.01.2017,

H.C.L.

nr.

58/28.02.2017,

H.C.L.

nr.

109/29.03.2017,

H.C.L.

nr.

147/27.04.2017,

H.C.L.

nr.

189/16.05.2017,

H.C.L.

nr.

268/30.06.2017,

H.C.L.

nr.

318/27.07.2017,

H.C.L.

nr.

449/28.09.2017,

H.C.L.

nr.

506/31.10.2017,

H.C.L.

nr.

568/27.11.2017,

H.C.L.

nr.

647/19.12.2017,

H.C.L.

nr.

26/29.01.2018,

H.C.L.

nr.

48/16.02.2018,

H.C.L.

nr.

71/23.02.2018,

H.C.L nr. 132/28.03. 2018,

H.C.L.

nr.

158/26.04.2018,

H.C.L.

nr.

218/30.05.2018,

H.C.L.

nr.

316/31.07.2018,

H.C.L.

nr.

378/31.08.2018,

H.C.L

nr.

444/27.09.2018,

H.C.L.

nr.

550/28.11.2018,

H.C.L.

nr.

577/19.12.2018,

H.C.L.

nr.

Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul îndeplinirii atribuțiilor legale. Datele pot 11 dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile prevăzute în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată și datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.                      1

145/26.02.2019 și H.C.L. nr. 184/28.03.2019, cuprinzând un număr de 1904 asociații de proprietari.

Primăria sectorului 3 derulează acțiunile privind proiectarea și executarea lucrărilor de intervenție având drept scop creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, cu modificările și completările ulterioare.

Lucrările de intervenție la anvelopa blocului de locuințe, stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr 18/2009 cu modificările și completările ulterioare, sunt :

  • a) izolarea termică a fațadei - parte vitrată, prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în blocul de locuințe, cu tâmplărie termoizolantă pentru îmbunătățirea performanței energetice a părții vitrate, tâmplărie dotată cu dispozitive/fante/grile pentru aerisirea controlată a spațiilor ocupate și evitarea apariției condensului pe elementele de anvelopă;

  • b) izolarea termică a fațadei - parte opacă, inclusiv termohidroizolarea terasei, respectiv termoizolarea planșeului peste ultimul nivel în cazul existenței șarpantei, cu sisteme termoizolante;

  • c) închiderea balcoanelor și/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeților, cu respectarea prevederilor art. 1 alin. (3) și art. 3 alin. (3) teza a doua;

  • d) izolarea termică a planșeului peste subsol, în cazul în care prin proiectarea blocului sunt prevăzute apartamente la parter.

Realizarea lucrărilor de intervenție susmenționate are ca scop creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, astfel încât consumul anual de energie calculat pentru încălzire să scadă sub 100 kwh/mp arie utilă, în condiții de eficiență economică.

Până la aceasta dată, un număr de 1904 blocuri de locuințe au fost cuprinse, prin actualizare, în programul local multianual privind creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe din sectorul 3, în urma depunerii de solicitări și a semnării contractelor de mandat, conform reglementărilor în vigoare.

Alte 4 asociații de proprietari au solicitat includerea în Programul local multianual privind creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe din sectorul 3, conform tabelului:

Nr. Crt

ADRESA

Nr. și data depunerii dosarului pentru includerea in „Programul anual de acțiuni pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuințe -condominii din sectorul 3”

1.

Bd. Ramnicu Sarat nr. 17, bl. 201

340009/19.03.2019

2.

Str. Campia Libertății nr. 29, bl. B6

338154/18.03.2019

3.

Intr. Barsei nr. 8, bl. G6

356377/29.03.2019

4.

Aleea Cioplea nr. 3-5

362142/03.04.2019

în consecință, „Programul local multianual privind creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe din sectorul 3” va cuprinde un număr de 1908 asociații de proprietari.

Având în vedere prevederile art. 19 lit b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 63/2012), ale art.45, alin (1) și ale art. 81, alin. (4) din Legea 215/2001 a administrației publice locale, modificată și completată, este necesară inițierea Proiectului de Hotărâre de Consiliu privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al sectorului 3 nr. 14/26.02.2009 privind aprobarea „ Programului anual de acțiuni pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuințe - condominii din sectorul 3”, cu modificările și completările ulterioare.

Șef Serviciu

MA


POPESCU




întocmit,

Veronica Nicolae


WWW.primarie3.r0



TELEFON (004 021) 318 03 23 - 28 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL investitiiachizitii@primarie3.ro

Calea Dudești nr. 191, Sector 3, 031084, București



Domnule Primar



în vederea includerii altor 4 asociații de proprietari           ___

multianual privind creșterea performanței energetice la blocurîfe^ȘB®^ sectorul 3”, care au depus în acest sens documentația necesară, se impune emiterea


unei Hotărâri de Consiliu pentru actualizarea programului mai sus menționat de la poziția 1905 la poziția 1908.


Vă transmitem alăturat Proiectul de Hotărâre și Raportul de Specialitate.


Consilier Juridic


Șef Serviciu, MARIUS POPESCV



întocmit,

Veronica Nicolae


Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul îndeplinirii atribuțiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile prevăzute în Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată și datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.                      1

MUNICIPIUL BUCUREȘTI

9

CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3 Comisia pentru administrarea domeniului public, realizarea lucrărilor publice, agrement

RAPORT referitor la proiectul de hotărâre înscris la punctul


suplimentarea ardîmî~de"zi a ședinței ordinare din data de

.......de pe ordinea de zi /

..........


Comisia pentru administrarea domeniului public, realizarea lucrărilor publice, agrement, întrunită în ședința din data de..........., a analizat proiectul de hotărâre înscris

la punctul ...O.......... de pe ordinea de zi / ^upîimefrta-rea ordin» de zi a ședinței ordinare, și

consideră că acesta A FOST / NU-ArFOST întocmit în conformitate cu prevederile legale.

In conformitate cu prevederile art. 44 alin. 1 și art. 54 alin. (4) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru administrarea domeniului public, realizarea lucrărilor publice, agrement, avizează FAVORABIL / NEFAVORABIL proiectul de hotărâre menționat mai sus.

Față de hotărârea comisiei s-au exprimat următoarele opinii:

PREȘEDINTE,

BELU-SIMA ELENA- DANIELA

MEMBRI:

MARINEAȚĂ MARCEL

RADU CONSTANTIN

HONȚARU VALERICA

ENE STELIAN - BOGDAN

DUMITRU CONSTANTIN

POPESCU ROMEO

TUDORACHE LIVIA

MOLDOVEANU LUCIAN-IONEL

ENÂCHESCU MARIAN-DANIEL




MUNICIPIUL BUCUREȘTI CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3

Comisia de administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice și respectarea drepturilor cetățenilor

RAPORT


referitor la proiectul de hotărâre înscris la punctul......lâ....

..... de pe ordinea de zi /

Zk>££..WJ.............


strpimrentarFa ordinii de zT a ședinței ordinare din data de

Comisia de administrație publică locală, juridică, apărarea,ordinii publice și respectarea drepturilor cetățenilor, întrunită în ședința din data de                    ......., a analizat

proiectul de hotărâre înscris la punctul .......de pe ordinea de zi / suplimentarea ordinii de

•zra ședinței ordinare, și consideră că acesta A FOST / NU-A~FOSȚ întocmit în conformitate cu prevederile legale.

în conformitate cu prevederile art. 44 alin. 1 și art. 54 alin. (4) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Comisia de administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice și respectarea drepturilor cetățenilor avizează FAVORABIL / NEFAVORABIL proiectul de hotărâre menționat mai sus.

Față de hotărârea comisiei s-au exprimat următoarele opinii:


PREȘEDINTE,

VĂDUVA IULIANA

MEMBRI:

PELINARU CORNEL



BĂEȚICĂ NICOLETA MARIANA


DOBRE ALEXANDRU

PĂUNICĂ ADRIANA


IACOB CEZAR

ENE STELIAN-BOGDAN


VOINEA INOCENȚIU-IOAN