Hotărârea nr. 354/2015

HOTĂRÂRE privind alegerea domnului consilier Paul Corneliu Boişteanu în funcţia de preşedinte de şedinţă a Consiliului Local al Municipiului Iaşi


Municipiul Iași Consiliul Local

HOTĂRÂRE privind alegerea domnului consilier Paul Corneliu Boișteanu în funcția de președinte de ședință a Consiliului Local al Municipiului Iași

Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de

29.10.2015;

Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Iași prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre;

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică și De Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;

Având în vedere propunerea formulată și aprobată în plenul ședinței privind alegerea domnului Paul Corneliu Boișteanu în funcția de Președinte de ședință, consemnată și în procesul verbal al ședinței;

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 393/2002 privind Statutul aleșilor

locali;

Având în vedere dispozițiile Ordonanței nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului - cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 215/2001, privind administrația publică locală republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001;

HOTĂRĂȘTE:

Art.1. Se alege în funcția de Președinte de ședință al Consiliului Local al Municipiului Iași domnul consilier Paul Corneliu Boișteanu, care va conduce lucrările ședințelor și va semna hotarârile adoptate pe o perioadă de 3 luni, începând cu luna Noiembrie 2015.

Art.2. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași; Domnului consilier Paul Corneliu Boișteanu și Instituției Prefectului Județului Iași.

Aducerea la cunoștința publică a prezentei Hotărari va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Constantin Axinia


CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR

Denisa Liliana lonașcu


Nr. 354 din 29 octombrie 2015

Total consilieri

locali

27

Prezenti

f

23

Pentru

22

Împotrivă

0

Abțineri

f

1

2 / 2 la H.C.L. nr. 354 din 29 octombrie 2015