Hotărârea nr. 213/2010

HOTĂRÂRE privind preluarea de catre Municipiul Iaşi a ansamblului de competenţe si atribuţii pentru Spitalul Clinic "Dr. C. I. Parhon” Iaşi

MUNICIPIUL IASI
CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂRE

privind preluarea de catre Municipiul Iaşi a ansamblului  de competenţe si atribuţii pentru Spitalul Clinic ,,Dr. C. I. Parhon” Iaşi

 

Consiliul Local al Municipiului Iaşi întrunit în şedinţa ordinară în data de 5 iulie 2010

Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Iasi  prin expunerea de motive la proiectul de hotarâre

Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia economico - financiară a Consiliului Local al Municipiului Iaşi; 

Având în vedere  adresa Ministerului Sănătăţii nr. 6465/16.06.2010 prin care se solicită iniţierea procedurilor necesare pentru preluarea spitalelor de către Municipiul Iaşi ;

Având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 529/2010 pentru aprobarea menţinerii managementului asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale care au desfaşurat faze-pilot, precum şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se menţine managementul asistenţei medicale la autoritaţile administraţiei publice locale şi la Primăria Municipiului Bucureşti şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se transfera managementul asistenţei medicale către autorităţilor administraţiei publice locale şi către Primăria Municipiului Bucureşti ;

Având în vedere prevederile OUG nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sanătătii Publice către autorităţile administraţiei publice locale, cu modificarile şi completarile ulterioare;

Având în vedere adresa Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi nr. 14402/14.06.2010;

Având în vedere prevederile OUG  nr. 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării;

Având în vedere Ordinul nr. 910/2010 al Ministerului Sănătaţii pentru aprobarea modelului   Protocolului de predare-preluare între direcţiile de sănătate publica judeţene şi a  Municipiului Bucureşti şi a autoritaţilor administraţiei publice locale şi Primăria Municipiului Bucureşti în vederea transferului managementului asistenţei medicale al unităţilor sanitare publice;

Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu   modificarile şi completarile ulterioare;

Având în vedere dispoziţiile Legii 273/2006 - privind finanţele publice locale, actualizată.

Având în vedere dispoziţiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr.24/2000 cu modificările şi completările ulterioare;

Având în vedere dispoziţiile Legii 215/2001 privind administraţia publică locală   republicată,cu modificările şi completările ulterioare ;

În temeiul art.115 alin.1, lit.b din Legea nr. 215/2001:         

HOTĂRĂŞTE:

 

Art.1 Se aprobă preluarea de către Municipiul Iaşi a ansamblului de competenţe şi atribuţii,  prevazute de OUG 162/2008 cu modificările şi completările ulterioare, pentru Spitalul Clinic ,,Dr. C. I. Parhon” Iaşi, conform Protocolului prevăzut în anexă, parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2 Se mandatează Primarul Municipiului Iaşi să semneze legal valabil, în numele si pentru Municipiul Iaşi, Protocolul prevăzut la art.1

Art.3 În vederea definitivării acţiunii de predare - preluare prevăzută la art.1 se mandatează Primarul Municipiului Iaşi să stabilească prin dispoziţie componenţa comisiei de preluare.  

Art.4 Prezenta hotărâre va fi comunicată : Primarului Municipiului Iaşi, Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, Direcţiei Economice şi Finanţe Publice Locale, Serviciului Resurse Umane, Serviciul Juridic Contencios, Direcţiei de Sanatate

Publică, Spitalului Clinic ,,Dr. C. I. Parhon” Iaşi, Direcţiei Tehnice, Direcţiei Investiţii, Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi. 

Art.5 Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată de către Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, Direcţia Economică şi Finanţe Publice Locale, Serviciul Resurse Umane, Serviciul Juridic Contencios, Direcţia de Sanatate Publică, Spitalului Clinic ,,Dr. C. I. Parhon” Iaşi, Direcţia Tehnică, Direcţia Investiţii.

Aducerea la cunoştinta publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni.

 

                                                            CONTRASEMNEAZĂ

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

         SECRETAR

      Sorin Avram Iacoban

Cristina Daniela Oţeleanu

 

Nr. 213  din 5 iulie 2010