Hotărârea nr. 162/2016

Hotărârea 162/2016 - Rezilierea Contractului de concesiune nr. 285508 din 7.10.2011, modificat şi completat prin Actul adiţional nr. 1/72405/451/27.02.2014


Consiliul local al municipiului

Cluj-Napoca

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu patru construcții cu câte două locuințe unifamiliale cuplate S+P+1E, str. Eugen Ionesco nr. 128,128A, 128B și 128C

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în ședință ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu - patru construcții cu câte două locuințe unifamiliale cuplate S+P+1E, str. Eugen Ionesco nr. 128, 128A, 128B și 128C - proiect din inițiativa primarului;

Analizând Referatul nr. 106159 din 10.04.2014 al Direcției urbanism, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu - patru construcții cu câte două locuințe unifamiliale cuplate S+P+1E, str. Eugen Ionesco nr. 128, 128A, 128B și 128C, beneficiari: Goron Vaier Li viu, Lupoian Duțu, Lupoian Nicu și Lupoian Ioan;

Având în vedere Avizul Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și de urbanism nr. 244088/814 din 29.11.2013, avizele organismelor teritoriale interesate, precum și avizul comisiei de specialitate;

Reținând prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

Potrivit dispozițiunilor art. 36 pct. 5 lit. ”c", 39 al. 1 și 45 din Legea nr. 215/ 2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1. - Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu - patru construcții cu câte două locuințe unifamiliale cuplate S+P+1E, str. Eugen Ionesco nr. 128, I28A, 128B și 128C, beneficiari: Goron Vaier Liviu, Lupoian Duțu, Lupoian Nicu și Lupoian Ioan, pentru amplasarea a patru locuințe, fiecare cu câte două apartamente, pe patru parcele alăturate. Documentația reglementează:

  • • menținerea regimului de aliniere la str. Eugen Ionesco la 8,2 m.;

  • • amplasarea construcților la distanța de minim 5 m. față de drumul lateral de acces;

  • • retragerile față de limitele laterale ale parcelelor de minim 3 m.;

  • • accesurile auto și pietonale pe parcele, care vor fi făcute dinspre strada Eugen Ionesco și pe un drum de acces cu amprinza de 8 m. (carosabil - 7 m. și trotuar - 1 m.);

  • • asigurarea parcării în fiecare incintă, respectând Regulamentul privind asigurarea locurilor de parcare aprobat prin Hotărârea nr. 539/2006;

  • • regimul de înălțime: S+P+1E;

  • • indicatorii urbanistici: POT max. = 20% și CUT max. = 0,6 ADC/m.p. teren.

în vederea autorizării va fi reglementată dezmembrarea topografică și înscrierea cu titlu de „drum” a suprafeței de teren necesare pentru asigurarea profilului drumului (Aleea „A”) la 8,0 m. Terenul propus spre dezmembrare va avea acces public nelimitat.

Se stabilește perioada de valabilitate a documentației până la aprobarea noului P.U.G., dar nu mai mult de un an de la aprobare.

Art. 2. - Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcția urbanism.


Nr. 162 din 28 aprilie 2014

(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)