Hotărârea nr. 54/2019

Aprobarea achiziţionării serviciilor de consultanţă, asistenţă juridică şi reprezentare în justiţie în dosarul nr. 30205/197/2018 aflat pe rolul Tribunalului Braşov.

 

 

HOTĂRÂREA Nr. 54

din data de 28  ianuarie  2019

 

 

 

 

            Privind: aprobarea achiziţionării serviciilor de consultanţă, asistenţă juridică şi reprezentare în justiţie în dosarul nr. 30205/197/2018 aflat pe rolul Tribunalului Braşov;

 

 

 

            Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 ianuarie 2019;

            Analizând, Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală - Serviciul Contencios, înregistrat cu nr. 4.997/2019, întocmit la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, prin care se propune Consiliului Local Braşov aprobarea achiziţionării serviciilor juridice de consultanţă, asistenţă şi reprezentare în faţa instanţelor de judecată în toate gradele de jurisdicţie, respectiv la fond şi în toate căile de atac, ordinare şi/sau extraordinare, indiferent de instanţele de judecată şi strămutările intervenite, prin încheierea unui contract cu cabinet de avocatură privind dosarul nr. 30205/197/2018 aflat pe rolul Tribunalului Braşov;

            Văzând gradul de complexitate sporit al speţei şi având în vedere faptul că pe rolul instanţelor de judecată se află în prezent şi dosarul nr. 19788/197/2012 al Judecătoriei Braşov care este instrumentat în numele şi pentru Municipiul Braşov de către domnul avocat Vrâncean Nicolae din care s-a disjuns dosarul nr. 30205/197/2018 al Tribunalului Braşov;

            Având în vedere prevederile art. I, alin. 2 din O.U.G. nr. 26/2010 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, ale Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 29, alin. 1, lit. d şi alin. 3 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

            În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;

În temeiul prevederilor art. 10, art. 11, art. 21, alin. (3), art. 36, alin. (1), art. 45, alin. (1),                art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale                 nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

H O T Ă R Ă Ş T E :

 

            Art. 1. Se aprobă achiziţionarea serviciilor juridice de consultanţă, asistenţă şi reprezentare a Municipiului Braşov pentru dosarul nr. 30205/197/2018 aflat pe rolul Tribunalului Braşov în instanţele de judecată în toate gradele de jurisdicţie, respectiv la fond şi în toate căile de atac, ordinare şi/sau extraordinare, indiferent de instanţele de judecată şi strămutările intervenite prin încheierea unui contract cu un cabinet de avocatură în condiţiile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată.

 

            Art. 2. Cheltuielile necesare în vederea ducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri se vor efectua din bugetul local, astfel cum au fost aprobate odată cu aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Braşov şi a execuţiei bugetare.

 

            Art. 3. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Braşov cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.